Sentința civilă nr. 7280/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7280

Ședința camerei de consiliu din 12 Decembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. C. O.

- judecător

G. ier: N. B.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de creditorul B. I., domiciliat în B. M., str. T. V., nr. 20, județul M., împotriva debitoarei A. JUDEȚEANĂ PENTRU P. M. M., cu sediul în B.

M., str. Iza, nr. 1A, județul M., având ca obiect încuviințarea executării silite.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă creditorul B. I.

, iar pentru debitoarea lipsă de la dezbateri, se prezintă consilier juridic Fărcașiu Gabriel C. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că prezenta cauză a fost declinată de la Judecătoria Baia Mare, deoarece s-a apreciat că sunt incidente dispozițiile legii contenciosului administrativ.

Se mai constată că s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, din partea debitoarei A. JUDEȚEANĂ PENTRU P. M. M.

, la data de_, întâmpinare.

Reprezentantul debitoarei - consilier juridic Fărcașiu Gabriel C. depune la dosar delegație de reprezentare și învederează instanței faptul că pe rolul Judecătoriei B. M. mai există un dosar al celorlalți creditori, care a fost soluționat de către Judecătoria Baia Mare și nu înțelege de ce acest dosar a fost declinat la Tribunalul Maramureș. Apreciază că Judecătoria Baia Mare este competentă a judeca prezenta cerere.

Creditorul B. I. depune la dosar răspuns la întâmpinare și cu titlu de exemplu, extras de pe portalul instanței privind dosarul unui coleg de-al său căruia i-a fost admisă acțiunea de către Judecătoria Baia Mare, comunicând un exemplar din răspunsul la întâmpinare, reprezentantului debitoarei.

Susține că Judecătoria Baia Mare ar trebui să soluționeze prezenta cerere.

Instanța constată că, întemeiat pe dispozițiile art. 650 Cpc, coroborate cu ale art. 2 lit. ț din Legea nr. 554/2004, este competentă general, material și teritorial a soluționa prezenta cerere.

Instanța pune în discuție excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită.

Creditorul B. I. solicită respingerea excepției, deoarece termenul de prescripție a fost atât întrerupt cât și suspendat.

Arată că termenul de prescripție a fost întrerupt prin cererea adresată intimatei, când a solicitat plata sumelor prevăzute la art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1997 conform deciziei Curții de Apel C. nr. 2380/2008, precum și prin OUG 71/2009 care la art. 1 prevede că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi salariale stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar devenite executorii până la data de_, se va realiza după o procedură de executare între anii 2010- 2012, iar la alin. 2 se arată că în cursul termenului prevăzut la alin. 1 orice cerere de executare silită se suspendă.

Reprezentantul debitoarei - consilier juridic Fărcașiu Gabriel C. solicită admiterea excepției prescripției și arată că executarea nu poate avea loc, deoarece suplimentele nu sunt cuantificate, fiind valoare 0.

Instanța, văzând actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra cauzei de față, a constatat următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei B. M. la data de_, Biroul Executorului Judecătoresc V. M. n a solicitat în numele creditorului B. I. încuviințarea executării silite a deciziei civile nr. 2380/_, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ .

Prin încheierea civilă nr. 9934 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în data de 9 octombrie 2013, competența de soluționare a cererii a fost declinată

T. ui M., fiind înregistrată sub dosar nr._ .

T. a constatat că titlul executoriu, a cărui încuviințare a executării silite s-a solicitat, îl reprezintă decizia civilă nr. 2380/_, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._, prin care s-a admis recursul declarat de reclamanții F. M. L GAVRIL și B. I., împotriva sentinței civile nr. 1249 din_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui M., pe care o modifică, în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanții F.

M. L GAVRIL și B. I. în contradictoriu cu A. PENTRU P. M.

M. și A. NAȚIONALĂ PENTRU P. M. BUCUREȘTI.

În consecință, instanța a obligat pârâtele să recunoască reclamanților în funcție de data angajării dreptul la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada_ -_ data pronunțării hotărârii, fiind respinse restul capetelor de cerere.

Prin întâmpinarea depusă în dosarul nr._ al T. ui M., debitoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU P. M. BUCUREȘTI prin A. JUDEȚEANĂ PENTRU P. M. M. a invocat excepția de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, motivat de faptul că dreptul de a cere executarea silită s-a născut la data de_ și s-a prescris la data de_, conform art. 101 al.1 și 3 Cpc, nefiind aplicabilă repunerea în termen.

Pe fondul cauzei, debitoarea a solicitat respingerea cererii și a învederat că în dispozitivul deciziei civile nr. 2380/_, pronunțată de Curtea de Apel

C., au fost obligate pârâtele să recunoască reclamanților în funcție de data angajării dreptul la plata suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru perioada_ -_ data pronunțării hotărârii, fiind respins însă capătul de cerere privind acordarea acestor drepturi salariale în cuantum fiecare de 25% din salariul de bază.

Asupra excepției de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, invocată prin întâmpinare, tribunalul va reține că, dat fiind caracterul de procedură necontencioasă judiciară a cererii de încuviințare a executării silite, nu se pot invoca, de principiu, apărări care să pună în discuție fondul dreptului. În al doilea rând, creditorul a răspuns la întâmpinare, arătând că între momentul pronunțării deciziei Curții de Apel C. și formularea cererii de executare silită au intervenit incidente legale și administrative care au întrerupt

și suspendat termenul de prescripție.

Prin urmare, tribunalul, analizând excepția invocată doar sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 665 al. 5 Cpc, va respinge, ca neîntemeiată, excepția de prescripție a dreptului de a obține executarea silită.

Pe fondul cererii de încuviințare a executării silite, tribunalul va constata că dispozitivul deciziei civile nr. 2380/_, pronunțată de Curtea de Apel C.

, în dosar nr._, conține dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită, fiind incidente prevederile art. 665 al. 5 pct. 6 Cpc .

Prin decizia nr. 20/2009 a ICCJ, dată în recurs în interesul legii, s-a statuat că "în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.";

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția de prescripție a dreptului de a obține executarea silită.

Respinge cererea de încuviințare a executării silite formulată prin Biroul Executorului Judecătoresc V. M. n, cu sediul în B. M., str.

George Coșbuc, nr. 27/15, județul M., de creditorul B. I. ,

domiciliat în B. M., str. T. V., nr. 20, județul M.,

în contradictoriu cu debitoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU P. M. BUCUREȘTI prin A. JUDEȚEANĂ PENTRU P. M. M., cu sediul

în B. M., str. Iza, nr. 1A, județul M. .

Cu drept de apel pentru creditor în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi,_ .

PREȘEDINTE,

GREFIER,

O. A. C.

N.

B.

Red. C. O./_

Tred. N.B./ -4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 7280/2013. Contencios administrativ. Contestație la executare