Sentința civilă nr. 7469/2013. Contencios. Litigiu achiziții publice

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7469

Ședința publică din 23 D. 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. G. - judecător

G. ier: A. O.

Pe rol fiind judecarea acțiunii, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice, formulată de reclamantele SC R. SS cu sediul în B. M., str. V.

L., nr. 46 jud. M. și SC C. F. S. cu sediul în B. M., bd. B., nr. 39, jud. M. și cu sediul procesual ales la S.C.P.A. A. P. și Asociații din

B. M., str. B., nr. 25, jud. M. în contradictoriu cu pârâta R. N. A P. R. - DS M. cu sediul în B. M., 22 D., nr. 36, jud. M. .

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, concluziile și susținerile reprezentantului pârâtei fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:

T.

Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor a declinat competența de soluționare a contestațiilor formulate de SC R. SS și SC

C. F. S. în favoarea T. ui M.

, constatându-se că procedura în cadrul căreia au fost formulate contestațiile ce formează obiectul prezentei cauze se referă la achiziționarea de servicii de pază cuprinse în categoria celor înscrise în Anexa 2B a OUG 34/2006, iar valoarea estimată a contractului este de 2. lei fără TVA, sub pragul de 1. euro stabilită de art.57 alin.2 lit.b din același act normativ.

Potrivit art.16 alin.1 din OUG 34/2006, "în cazul în care autoritatea contractanta atribuie un contract ce are ca obiect prestarea de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2B, atunci obligația de a aplica prezenta ordonanța de urgență se impune numai pentru contracte a căror valoare este mai mare sau egala cu cea prevăzută la art. 57 alin. (2) si se limitează la prevederile art. 35-38 si art. 56 si la aplicarea pe tot parcursul procedurii de atribuire a principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2). Contestațiile privind procedura de atribuire a contractelor de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2B, a căror valoare este egala sau mai mare decât cea prevăzută la

art. 57 alin. (2), se soluționează potrivit dispozițiilor cap. IX"; rezultând, per a contrario că, sub pragul valoric specificat la art.57 alin.2 lit. a) din Ordonanța de urgență evocată, respectiv "…echivalentul în lei al 130.000 euro"; așa cum este cazul procedurii în discuție, autoritatea contractantă nu are obligația de a aplica dispozițiile ordonanței arătate și nici Consiliul nu are competența soluționării contestațiilor, nefiind aplicabile dispozițiile cap. IX.

Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor a solicitat părților litigante punctul de vedere față de declinarea competenței de soluționare a contestației către instanța de judecată, respectiv dacă doresc sau nu declinarea cauzei către instanță.

Întrucât contestatoarea SC C. F. S. a solicitat declinarea competenței în favoarea T. ui M., în acest caz, deși o astfel de solutie, de "declinare";, nu este prevăzută de cadrul normativ specific competentelor unui organ administrativ jurisdicțional, inclusiv de cel specific prevăzut de

O.U.G. 34/2006, constatând lipsa sa de competență în soluționarea contestației, instanța apreciază că organului administrativ-jurisdicțional a făcut corect aplicarea art. 131-132 C. proc. civ. și a dispus declinarea contestațiilor către instanța competentă, în concordanță și cu art. 21 alin. 1 din Constituția României, republicată, și art. 6 paragr. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, permițând accesul neîngrădit și efectiv al contestatoarelor la judecarea cauzei de către instanța judiciară competentă.

De altfel, art.297 din O.U.G. nr.34/2006 prevede: "În măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu prevede altfel, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun";.

În fapt, prin contestația nr.140/_ înregistrată la Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 23978/_, SC R. SS a criticat Decizia de atribuire comunicată prin adresa nr. 8160/_

de către

  1. N. a P. R. -DS M., în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziție având ca obiect"; Servicii de pază a obiectivului și monitorizare a sistemului de supraveghere și alarmare împotriva efracției";, solicitând anularea rezultatului atribuirii cu obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor care îndeploinesc cerințele minime de clasificare, fără să se poată depune alte documente decât cele existente.

    Se invocă faptul că a depus ofertă, iar conform Cap.III 2 "Condiții de participare2, pag.7 din caietul de sarcini, în cazul în care lipsesc mai mult de 1 document de calificare acesta va fi descalificat, fără posibilitatea completării ulterioare, astfel că autoritatea contractantă trebuia să verifice acest fapt, constatând astfel că cel care a câștigat, SC Protechno S., în oferta sa nu se regăsesc: anexa la oferta oficială (centralizator de prețuri), certificatul ISO, documentele privind situația personală și capacitatea de exercitare a activității profesionale ale agentului economic care apare în contractul de asociere(subcontractare). Așadar, ofertantul câștigător SC Protechno S. nu

    aprezentat contractul de asociere(subcontractare) în formă legalizată, conform cerințelor din anunț; din procesul verbal rezultă că SC Protechno S. păarticipă cu ofertă independentă, dar și ca ofertant asociat, contrar caietului de sarcini; primul document, declarația de eligibilitate trebuie considerat ca document lipsă. Apoi arată că prețul ofertei SC R. SS a fost consemnată greșit și tendențios, fără a ține seama de bonusul acordat în cea de-a 12-a factură anuală care se reduce du 50%, astfel că valoarea totală a fost de 2. ,20 lei.

    Prin contestația înregistrată la Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 24497/_, contestatoarea SC C. F. S. critică Decizia de atribuire comunicată prin adresa nr. 8158/_ de către R. N. a P. R. -DS M.

    , în cadrul aceleiași proceduri de atribuire a contractului de achiziție, invocând nerespectarea de către autoritatea contractantă a prevederilor OUG nr. 34/2006, precum și a documentației de atribuire sectiunea III.2.";Condiții de participare";.

    Se susține că prețurile ofertanților sunt subevaluate, procedura de atribuire fiind viciată întrucât președintele comisiei de evaluare nu a declarat valoarea sub care nici o ofertă nu poate fi respinsă și nu a informat documentele de calificare și oferta tehnică, informare realizată doar între membrii comisiei, contrar art.80 din OUG nr.34/2006. Datele rezultate din analiza documentelor de calificare și a propunerii tehnice ce conțineau documentele obligatorii de prezentat, nu se regăsesc în anexa procesului verbal a propriei documentații de atribuire.

    Se mai invocă faptul că informarea ofertanților s-a făcut cu încălcarea art. 207 alin.2 lit.a-c din OUG nr. 34/2006.

    Intimata DS M., prin note scrise, solicită respingerea contestațiilor, învederând următoarele:

    1. în ceea ce privește critica SC R. SS

      privind lipsa

      certificatului ISO al SC Protechno S. aceasta este nefondată întrucât astfel cum rezultă din "Documentația de atribuire";, intimata nu a prevăzut o astfel de cerință. Apoi, față de critica referitoare la lipsa documentelor privind situația personală și capacitatea de exercitare a activității profesionale ale agentului economic care apare în contractul de asociere(subcontractare), intimata o consideră nefondată, în speță fiind vorba de o subcontractare, astfel cum rezultă din contractul încheiat între SC Protechno S. și SC Spartan SS, deci nu de o asociere, nefiind cazul de oferte alternative, deci nu era cazul depunerii acestor documente. Apoi nu poate fi primită nici critica referitoare la omisiunea intimatei la evaluarea ofertelor a faptului că această contestatoare a acordat un bonus de 50% din ultima factură anuală, deoarece prețul din ofertă nu a fost redus corespunzător, rămânând același, deci nu se poate vorbi de un preț mai mic decât cel al câștigătorului.

    2. în ceea ce privește critica SC C. F. S.

      privind subevaluare prețurilor, o consideră nefondată întrucât potrivit Documentației de atribuire.Secțiunea IV.2 "Procedură-criterii de atribuire";, s-a specificat "prețul

cel mai scăzut";, reprezintă criteriul de atribuire a contractului. Intimata arată că nu a solicitat sau stabilit în fișa de date o limită anume a valorii minime a ofertei, lăsând la latitudinea ofertanților să-și fundamenteze oferte sustenabile, criteriul de atribuire a contractului fiind prețul cel mai mic. Contrar celor afirmate de contestatoare, președintele comisiei a prezentat în fața ofertanților toate datele prevăzute de OUG nr. 34/2006. Nici ultima critică nu poate fi primită, în condițiile în care intimata a apreciat că nu este cazul să solicite clarificări ori lămuriri, sau completări, față de nici unul din participanții la licitație, pentru demonstrarea îndeplinirii cerințelor stabilite prin criteriile de selecție. S-a considerat că, raportat la nivelul salariului minim brut pe țară, prețul oferit de câștigător nu este un preț neobișnuit de scăzut.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut următoarele:

În speță, în condițiile date, instanța a procedat la analiza contestațiilor, sub aspectul garantării tratamentului egal și nediscriminarea operatorilor economici, asigurarea transparenței procesului de achiziție publică obiect al dosarului, principii ce se impun a fi respectate.

Criticile invocate de către contestatori sunt apreciate de instanță ca fiind neîntemeiate.

Astfel, R. N. a P. R. -DS M., în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziție având ca obiect"; Servicii de pază a obiectivului și monitporizare a sistemului de supraveghere și alarmare împotriva efracției";, în fișa de date a achiziției întocmită de autoritatea contractantă, nu se prevede, drept cerință obligatorie depunerea certificatului ISO, susținerile contrare ale SC R. SS fiind nefondate. Se observă că SC Protechno S. a depus doar tariful/oră(f.82 vol II dosar), aspect reținut și în procesul-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor, dar care nu este de natură să atragă descalificarea sa, în condițiile în care anexa la oferta financiară

/centralizator de prețuri, ce lipsește pentru acest participant, cuprinde tariful/an, respectiv tarif/4 ani, deci, tarif ce se poate facil calcula în condițiile în care există tariful/oră. Procedura de atribuire se consideră afectată în cazul în care în cursul derulării procedurii de atribuire se constată erori sau omisiuni grave, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca acestea să conducă la încălcarea principiilor enunțate mai sus. Ori, în speță nu se poate aprecia că prin nedepunerea de către SC Protechno S. a anexei la oferta financiară /centralizator de prețuri s-ar fi afectat aceste principii.

În speță se constată că SC Protechno S. nu a depus o ofertă comună, în asociere cu SC Spartan SS , ci această din urmă societate a fost nominalizată ca și subcontractant în cadrul ofertei depuse de către SC Protechno S. , astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar(f.87 vol.II dosar). În aceste condiții, în mod corect autoritatea contractantă a considerat că s-a depus o ofertă individuală, nefiind astfel necesar a se depune documentele

privind situația personală și capacitatea de exercitare a activității profesionale ale agentului economic subcontractant.

Cât privește criticile petentei SC R. SS referitoare la faptul că intimata nu a luat în considerare bonusul acordat în cea de-a 12-a factură anuală care se reduce cu 50%, rezultând o valoare totală de 2. ,20 lei, instanța reține faptul că oferta acesteia a fost de 2. ,60 (f.2 volII dosar), nefiind redus conform celor invocate, rămânând același. Oricum nu se poate vorbi de un preț mai mic decât cel declarat câștigător, care a fost de 1. ,2 lei.

Desigur că autoritatea contractantă pe de o parte, are dreptul, nu obligația, de a solicita clarificări, iar pe de altă parte, nu are dreptul ca, prin clarificările solicitate, să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant, astfel că nesolicitarea de clarificări cu privire la prețul real oferit de SC R. SS, care așa cum invocă ar fi fost unul mai mic, nu îi poate fi reproșată, cu atât mai mult cu cât oferta era suficient de clară, iar pe de altă parte, diminuarea prețului nu o determina câștigătoare pe contestatoare. De altminteri, clarificările își au rostul atunci când documentele ofertei relevă un caz de îndoială, o situație ambiguă, echivocă, ce impietează realizarea evaluării ofertei, iar nu atunci când documentele ofertei sunt clare și nu împiedică evaluarea ofertei.

De principiu, autoritatea contractantă are obligația de a stabili oferta câștigătoare pe baza criteriului de atribuire precizat în anunțul de participare și în documentația de atribuire, în condițiile în care ofertantul respectiv îndeplinește criteriile de selecție și calificare impuse. E. luarea fiecărei oferte se raportează numai la cerințele de calificare din documentația de atribuire, nu la altele.

În speță, criteriul de atribuire a contractului a fost prețul cel mai mic, conform fișei de date a achiziției întocmită de autoritatea contractantă. Ca urmare, autoritatea contractantă nu are nicio obligație legală să modifice, să completeze ori să anuleze documentația conform cererii operatorului economic contestator, respectiv cu privire la stabilirea valorii sub care nici o ofertă nu poate fi respinsă, astfel cum invocă SC C. F. S. . Opțiunea modificării cerințelor impuse prin documentație reprezintă un drept al autorității contractante, și nu o obligație, astfel că nu poate fi sancționată autoritatea pentru exercitarea dreptului său de a nu modifica propria documentație.

Pe de altă parte, scopul desfășurării ședinței de deschidere și consemnării corecte a elementelor principale într-o ședință publică (în prezența comisiei de evaluare și a reprezentanților ofertanților) este acela de a se asigura transparența desfășurării procedurii și a procesului decizional în cadrul acesteia.

Întrucât în cauză elementele de evaluare ale fiecărei oferte a fost prețul, în funcție de acesta urmând a se realiza stabilirea ofertei celei mai avantajoase, rezultă că acesta reprezintă elementul principal ale ofertelor depuse în procedură.

Cum din conținutul procesului-verbal încheiat cu prilejul deschiderii ofertelor se observă că au fost inserate mențiuni referitoare la prețul ofertelor, dar și la documentele de calificare prezentate de ofertanți, și având în vedere că autoritatea contractantă, a luat cunoștință de obiecțiunile formulate cu privire la nedepunerea de către SC Protechno S. a anexei la oferta financiară

/centralizator de prețuri, ori nedepunerea de către același participant a documentelor privind situația personală și capacitatea de exercitare a activității profesionale ale agentului economic asociat/subcontractant, nu se poate susține că s-ar fi încălcat principiul transparenței prin aceea că autoritatea contractantă nu a înțeles să comunice ofertanților-contestatori elementele criticate ale ofertelor, elemente care nu au caracter principal, în condițiile în care elementul de evaluare principal ale fiecărei oferte a fost prețul. Astfel , intimata a apreciat că nu este cazul să solicite clarificări ori lămuriri, sau completări, față de nici unul din participanții la licitație, pentru demonstrarea îndeplinirii cerințelor stabilite prin criteriile de selecție.

De asemenea, nici critica privind subevaluarea prețului oferit de câștigător nu poate fi primită, în condițiile în care ofertele au fost sensibil apropiate, iar autoritatea contractantă a estimat inițial valoarea la cuantumul de 57500 lei+TVA/an(f.21 volI dosar), valoare apropiată, și a considerat în mod rațional că prețul oferit de câștigător nu este un preț neobișnuit de scăzut.

Față de aceste considerente, instanța a respins contestațiile formulate de SC C. F. S. și SC R. SS, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația formulată de reclamanta SC C. F. S. cu sediul ales la S.C.P.A. A. P. și Asociații din B. M., str. B., nr. 25, jud. M. în contradictoriu cu pârâta R. N. a P. R. - DS M. cu sediul în B. M., 22 D., nr. 36, jud. M. .

Respinge contestația formulată de reclamanta SC R. SS cu sediul în B. M., str. V. L., nr. 46, jud. M. în contradictoriu cu pârâta R.

N. a P. R. - DS M. cu sediul în B. M., 22 D., nr. 36, jud. M. .

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

GREFIER,

C. G.

A.

O.

Red C.G./ Tred. A.O. /_ - 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 7469/2013. Contencios. Litigiu achiziții publice