Sentința civilă nr. 7880/2013. Suspendare executare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7880/2013
Ședința publică din 07 Mai 2013 Tribunalul constituit din: PREȘEDINTE: A. R.
Grefier: A. D.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul P. I. și pe pârâții P. C. F., C. F. PRIN P., SC R.
S., C. LOCAL AL C. F., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință.
Mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_ cu ocazia dezbaterilor pe fond a cauzei și în încheierea de ședință din data de_, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de azi.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul P. I. în contradictoriu cu pârâții P. C. F., C. F. PRIN P., SC R. S., a solicitat suspendarea certificatului de urbanism nr.271/_ emis de P. C. F.
, a HCL F. nr.71/_, a planului urbanistic zonal întocmit pentru elaborarea PUZ-ului pentru imobilul situat în comuna F., str.A. I. nr.292, jud.C., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului
C., în temeiul art.15 alin.1 din Legea nr. 554/2004 actualizată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este vecin cu imobilul situat administrativ in comuna F., str.A. I. nr.292, jud.C. pentru care s-a eliberat certificatul de urbanism nr.271/_ emis de P. C. F. și a formulat contestație împotriva HCL F. nr.71/_ pentru aprobarea PUZ construire imobile funcțiuni complementare, solicitând revocarea acesteia, deoarece nu respectă normele legale in vigoare.
Reclamantul a mai arătat că nu a primit nici un răspuns la contestația formulată, astfel că a formulat plângere prealabilă la care, de asemenea, nu i s-a răspuns, motiv pentru care a formulat acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, cu termen de judecată la data de_ și că certificatul de urbanism a fost eliberat cu date eronate în lumina dispozițiilor art.34 din Legea nr. 350/2001, coroborat cu art.31, 33 din Ordinul nr.1350/2005.
De asemenea, a invocat lipsa semnăturii primarului în funcție la data eliberării certificatului de urbanism, potrivit art.36 al.1, 2, 4 din Ordinul nr.1350/2005 coroborat cu art.6 al.3 din Legea nr. 50/1991, respectiv nerespectarea art.34 alin.1 lit.f din ordinul susmenționat, întrucât documentația de obținere a certificatului de urbanism nu conține un extras de plan cadastral actualizat la zi, precum și nerespectarea caracterului public al certificatului de urbanism raportat la prev. art.41 alin.1, 2 din Ordinul nr.1350/2005 și a art.313 coroborat cu art.32 alin.1 lit.b din Legea nr. 350/2001.
Reclamantul a susținut că în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.15 alin.1 din Legea nr. 554/2004, și anume existența unei acțiuni prin care s-a solicitat anularea parțială sau totală a unui act administrativ, existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube iminente.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta SC R. S., a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată și a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.
Pe fondul cauzei, a arătat că susținerile reclamantului sunt fără relevanță și nereale, respectiv că deși petitul acțiunii se referă la PUD și PUZ, acestea nu au fost încă obținute și nici reclamantul nu a învederat pretinse vicii de legalitate decât în raport cu certificatul de urbanism.
Ulterior, reclamantul și-a extins acțiunea și față de pârâtul C. Local al C.
F. .
Analizând înscrisurile depuse prin prisma susținerilor părților, precum și a dispozițiilor
legale relevante, instanța reține următoarele:
Cu privire la natura actului administrativ atacat:
Prin certificatul de urbanism, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice si ale planurilor de amenajare a teritoriului, avizate si aprobate potrivit legii, se fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic si tehnic al terenurilor si construcțiilor existente la data solicitării si se stabilesc cerințele urbanistice care urmează sa fie îndeplinite în funcție de specificul amplasamentului, precum si lista cuprinzând avizele si acordurile legale, necesare în vederea autorizării.
Așadar, certificatul de urbanism, în înțelesul dat astăzi de lege, este actul care îndeplinește, în principal, funcția de informare, sub forma unui act creator de drepturi în beneficiul persoanelor care sunt interesate pentru autorizarea unei construcții, dar si pe cea de mijloc, de control de către administrație cu privire la utilizarea terenurilor, în anumite limite si conform anumitor scopuri. Legiuitorul a preluat si a adoptat în mod specific aceasta procedura care este una administrativă.
Caracterul de act administrativ al certificatului de urbanism, în sensul producerii de efecte juridice prin stabilirea anumitor obligații rezultă și din interpretarea art. 32 din Legea nr.350/2001 - "În cazul în care prin documentația înaintată se solicită o derogare de la prevederile documentațiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă, prin certificatul de urbanism se poate solicita elaborarea unei alte documentații de urbanism prin care să se justifice și să se demonstreze posibilitatea intervenției urbanistice solicitate.";
Deliberand asupra cererii de suspendare
a a certificatului de urbanism instanta retine urmatoarele:
Conform prevederilor art 14 din Legea nr 554/2004 " În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la
pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.";
Notiunea de caz bine justificat are o definitie legala reglementata prin dispozitiile art. 2 alin. 1 lit. t din Legea 554/2004 care prevede ca, prin caz bine justificat se inteleg ,,împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să
creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ,,.
În concret, pentru analiza acestei condiții este necesar să se identifice argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ din litigiu, fara însa sa se prejudece condițiile de anulare a Certificatului de urbanism.
Cu privire la sustinerea reclamantului conform careia ar fi vorba despre lipsa semnaturii primarului in functie la momentul eliberarii certificatului de urbanism potrivit art. 36 alin, K2.4 din Ordinul nr. 1350/2005 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 coroborat cu art, 6 alin. 3 din Legea nr. 50/1991 se reține că:
Dimpotrivă, potrivit art.57 alin.2 din Legea nr. 215/2001, viceprimarul este înlocuitorul de drept al primarului, care îi poate delega atribuțiile sale, fără să prevadă nicio restricție dau distincție, prin urmare, orice atribuție, inclusiv cea de eliberare a certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire, poate fi delegată.
Tribunalul constată că celelale sustineri ale reclamantului, apreciate ca atare de instanța, nu se tinde a se face dovada aparenței de nelegalitate, respectiv a unei serioase îndoieli în privința legalității actului, privesc în realitate aspecte de nelegalitate care nu pot fi analizate în cadrul cererii de suspendare.
Instanta apreciaza ca in cauza nu este indeplinita conditia cazului bine justificat: prezumtia de legalitate a actelor administrative in discutie subzista, instanta luand act ca certificatul de urbanism este emis de autoritatea competenta, potrivit Legii nr 50/1991, republicata, fiind insotite de avizele si documentatia tehnica necesara. In plus, instanta constata ca imprejurarile de fapt invocate de reclamant prin actiunea sa, constituie aspecte ce nu pot fi analizate decat in cadrul unei actiuni in anulare
Problema pagubei iminente nu poate fi desprinsă de aceea a cazului bine justificat. Această condiție este cerută de către legiuitor pentru a se aprecia asupra influenței pe care un act, posibil nelegal, o poate produce asupra patrimoniului celui în cauză, prin punerea sa în executare mai înainte de verificarea legalității actului. Doar producerea unui prejudiciu poate justifica suspendarea unui act aparent nelegal.
Executarea acestor acte, mai înainte ca instanța să judece cererea privind anularea acestor acte, este de natură să cauzeze un prejudiciu material concret, în condițiile în care, la o analiză în aparență, aceste acte administrative sunt nelegale. Problema pagubei iminente trebuie abordată în contextul particular al fiecărei cauze, pornind de la analiza modului în care executarea actului posibil ilegal afectează părțile în cauză și de la condițiile în care paguba ar putea fi acoperită în situația constatării nelegalității actului.
Tribunalul apreciază ca paguba iminenta nu se prezuma, doar pentru ca autorizația e construire și Hotărârea care aproba PUZ va porduce efecte juridice, ci
trebuie dovedita de persoana lezata prin probe concludente, or reclamantul nu a administrat probe in acest sens.
Având în vedere toate considerentele expuse, Tribunalul va respinge cererea reclamantului, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția de inadmisibilitate.
Respinge acțiunea în contencios administrativ având ca obiect suspendarea certificatului de urbanism nr. 271/2012, formulată de reclamantul P. I., cu domiciliul în C. -Napoca, str. Nicolae Titulescu, nr. 32, bl. P 15, sc. 1, ap. 18, județul
C. și cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat A. Gioarsă, cu sediul în C. - Napoca, str. P. R., nr. 4, ap. 11, județul C., în contradictoriu cu pârâții P. C.
F., C. F. prin P. și C. Local al C. F., cu sediul în F., str. A.
I., nr. 170, județul C. și cu pârâta SC R. S., cu sediul în C. -Napoca, str. B. M., nr. 4, județul C. .
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2013.
Președinte, | Grefier, |
A. R. | A. D. |
Red.AR/tehn.MG 7 ex. 21.06.13