Sentința civilă nr. 8890/2013. Excepție nelegalitate act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
Cod operator de date cu caracter personal 3184 TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILA Nr. 8890/2013
Ședința publică de la 24 Mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. -F. B.
Grefier I. -M. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanții F. A., F. O., în contradictoriu cu pârâtele PAROHIA BISERICII ORTODOXE ROMANE URCA, C. V. PRIN P., C.
LOCAL AL C. V., având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ _
.
La apelul nominal lipsă fiind părțile. Procedura legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor și cuvântul pe fond au fost consemnate prin încheierea de ședință din 17 mai 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, astfel cauza fiind în stare de judecată a rămas în pronunțare pe actele de la dosar.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanții F. A. și F.
O. în contradictoriu cu pârâții C. Local al C. V. și C. V. prin P. au invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii C. ui Local al C. V. nr.51/_ solicitând instanței să constate admisibilitatea excepției de nelegalitate, suspendarea soluționării prezentei cauze până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate și anularea parțială a Hotărârii C. ui Local V. nr. 51/_ privind însușirea inventarului bunurilor aparținând domeniului public al comunei, în ceea ce privește includerea în acesta a imobilului de la punctul nr. 9 din anexa ce face parte integrantă din hotărâre, imobil sub nr. de inventar 1006 având denumirea
"clădirea Cămin Cultural vechi Urca unde funcționează cofetăria și frizeria"
Potrivit prevederilor art. 4 al 1 din Legea 554/2004 " Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. în acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează prin încheiere motivată instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza" în speță sunt îndeplinite toate condițiile necesare pentru admisibilitatea excepției de nelegalitate invocate, actul administrativ atacat fiind susceptibil de a fi atacat în această modalitate.
Este evident ca actul atacat provine de la o autoritate publică (C. Local al comunei V. ), fiind emis în regim de putere publică, în vederea organizării executării unui text de lege.
Totodată, Hotărârea de C. Local atacată este un act administrativ unilateral, cu caracter individual1, întrucât atestă bunurile ce fac parte din domeniul public al comunie V., adresându-se astfel unui număr determinat de subiecte de drept, respectiv persoanelor fizice și juridice din respectiva comună și nu unui număr nedefinit de astfel de subiecte caracteristică specifică actelor administrative cu caracter normativ.
Excepția invocata nu are in vedere considerente de oportunitate a actului atacat - aspect care nu poate fi cercetat pe calea acestui mijloc de apărare - ci exclusiv considerente de legalitate, raportate atât la nerespectarea prevederilor Legii 213/1998, cât și la încălcarea dispozițiilor Codului civil 1864 și ale Constituției României ce reglementează protecția dreptului de proprietate privată.
În cauză exista un proces pe rol, respectiv dosarul cu nr._ în curs de soluționare în fața Judecătoriei Turda.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, Decizia nr. 2920 din 17 decembrie 2008.
Actul administrativ contestat depinde într-o măsură covârșitoare soluționarea, pe mai departe, a litigiului in cauză. într-adevăr, acțiunea prin care reclamanta revendică imobilul aflat în proprietatea și posesia netulburată a subsemnaților se bazează în mod exclusiv pe Hotărârea de Consiliu Local (H.C.L.) prin care a fost însușit inventarul bunurilor ce fac parte din domeniul public al comunie V. . Actul cu pricina a stat la baza emiterii ulterioare a unei Hotărâri de Guvern (H.G.) prin care a fost atestată componența respectivului domeniu public.
Practic, pretinsul drept de proprietate invocat de către reclamantă se întemeiază pe cele două acte administrative menționate, respectiv H.C.L. și H G.. Reclamanta nu deține un titlu translativ sau constitutiv de proprietate în adevăratul sens al cuvântului, întemeindu-și pretențiile exclusiv pe aceste acte administrative cu caracter unilateral. Or, în condițiile în care subsemnații am invocat o excepție de nelegalitate similară și cu privire la H.G. menționată, anularea celor două acte administrative atacate va produce efecte imediate și deosebit de importante în prezenta cauză.
Potrivit prevederilor art. 4 al. 4 din Legea 554/2004, în cazul admiterii excepției de nelegalitate de către instanța de contencios, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția va soluționa cauza fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată. în speță, constatarea nelegalității H.C.L. atacată ar echivala cu lipsirea de orice temei a cererii în revendicare formulată de către reclamantă, din moment ce principalul temei al acțiunii formulate este tocmai acest act administrativ.
Concluzie preliminară
Față de dispozițiile art.4 din Legea contenciosului administrativ, vă rugăm să constatați că de actul administrativ contestat depinde într-o mare măsură soluționarea în fond a litigiului, motiv pentru care solicităm să constatați că excepția este admisibilă, să dispuneți suspendarea prezentei cauze și trimiterea dosarului instanței competente a soluționa Excepția de nelegalitate, in conformitate cu art.4
alin.2 din Legea contenciosului administrativ, urmând a se dispune citarea C. ui Local V., în calitate de organ emitent
(II) Pe fondul Excepției de nelegalitate
Hotărârea C. ui Local al C. V. nr.51/_ a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 7 și art. 21 din Legea 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, art. 44 din Constituția României și art. 480 din Codul civil 1864.
Acest act administrativ a fost adoptat pe fondul intrării în vigoare a Legii 213/1998, care în cuprinsul art. 19 stabilea obligația tuturor unităților administrativ teritoriale de a inventaria bunurile ce făceau parte din domeniul public al acestora. Potrivit procedurii reglementate de art. 21 din același act normativ, inventarul bunurilor ce fac parte din domeniul public era întocmit de către o comisie de specialitate, fiind apoi însușit de către C. local prin emiterea unei hotărâri în acest sens. Inventarele astfel însușite erau ulterior centralizate și trimise către Guvern, acesta fiind abilitat să emită o hotărâre prin care să ateste apartenența bunurilor la domeniul public.
În speță, inventarul bunurilor ce fac parte din domeniul public al comunie
V. a fost însușit prin Hotărârea C. ui Local V. nr. 51/1999, apartenența bunurilor cu pricina la domeniul public fiind atestată prin Hotărârea Guvernului nr. 969/2002.
Din procedura descrisă rezultă că prin H.C.L. s-a luat practic act de un inventar deja întocmit. Rolul unei astfel de hotărâri este acela de aprobare a unei evidențe ce nu putea fi verificată în vreun mod sau modificată în consecință. Prin acest gen de hotărâre, organul colectiv își însușește practic o listă de bunuri mobile și imobile fără a avea un rol în stabilirea componenței acesteia.
Într-adevăr, prin H.C.L.nu se poate dispune ca un anumit bun să treacă în domeniul public sau invers din moment acesta nu se află deja în proprietatea unității administrativ teritoriale. Cu alte cuvinte, acest tip de act administrativ nu are efect constitutiv sau translativ de drepturi și nu poate constitui titlul unui drept de proprietate publică ce nu a fost dobândit anterior în una din modalitățile prevăzute de lege.
Art. 7 din Legea 213/1998 enumera modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate publică respectiv: pe cale naturală, prin achiziții publice, prin expropriere pentru cauză de utilitate publică, prin act de donație, prin trecerea unor bunuri din proprietatea privată a unității administrativ teritoriale în proprietatea publică a acesteia. Așadar, prin H.C.L.se va putea doar lua act de evidența bunurilor proprietate publică dobândite prin una din modalitățile enumerate. Actul administrativ astfel emis nu poate constitui prin el însuși temeiul dobândirii dreptului de proprietatea publică, ci doar poate constata situația bunurilor ce formează obiectul acestui tip de proprietate.
Rezultă că H.C.L. prin care a fost însușit inventarul bunurilor proprietate publică nu valorează titlu de proprietate pentru acele bunuri. Respectiva hotărâre reprezintă doar o modalitatea de centralizare a evidenței bunurilor din domeniul public, fiecare dintre acestea trebuind să fie dobândit în mod legal în temeiul unui titlu separat.
În cazul de față, reclamanta nu deține un astfel de titlu al pretinsei sale proprietăți publice, întemeindu-și pretențiile formulate exclusiv pe H.C.L. 51/1999.
In realitate, imobilul revendicat în prezenta cauză se află în proprietatea privată a subsemnaților, fiind dobândit în mod legal de la proprietarul anterior, respectiv Parohia Bisericii Ortodoxe Române Urca("Parohia"). Respectivul imobil nu a fost niciodată în proprietatea reclamantei, iar includerea acestuia în domeniul public prin intermediul H.C.L. atacată este profund nelegală, echivalând practic cu exproprierea forțată a subsemnaților, în lipsa oricărei proceduri legale efectuate în acest sens.
Potrivit art. 44 al. 3 din Constituția României nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică cu dreaptă și prealabilă despăgubire. Or, în speță, trecerea imobilului în litigiu în proprietatea publică a reclamantei, în lipsa oricărei proceduri derulate în acest sens și fără a fi acordată o despăgubire corespunzătoare, este profund nelegală, atrăgând nulitatea măsurii astfel adoptate.
Imobilul în litigiu este proprietatea tabulară a subsemnaților, fiind înscris în
C.F. nr. 50481 Urca sub nr. top 39/2, reprezentând teren în suprafață de 606 mp cu magazin cu 2 săli de vânzare cu 2 depozite.
Construcția cu pricina a fost edificată în anul 1938 în baza contractului de antrepriză încheiat între Biserica Greco-Catolică din comuna Urca și măiestrul dulgher Baja Samoilă purtând denumirea de grajd cu șura la casa parohială. Ulterior, acest imobil apare tot ca proprietate a Bisericii Greco-Catolice din comuna Urca, în cadrul Colii de asigurare contra daunelor de foc cu nr. 4/1943, fiind identificat ca grajd cu șură cu lungimea de 13 metri și lățimea de 7 metri.
În temeiul Decretelor 358/1948 și 1998/1948, întreaga avere a Bisericii Greco-Catolice Urca a fost transferată către Parohia Bisericii Ortodoxe Române Urca. în inventarul întocmit în anul 1948 cu ocazia acestui transfer patrimonial, este inclus și un grajd cu șură devenit astfel proprietatea Parohiei. învederăm faptul că la întocmirea acestui inventar a participat inclusiv un reprezentant al Primăriei Urca, documentul fiind semnat și ștampilat de către reprezentantul instituției. Semnarea documentului ce atestă apartenența imobilului în litigiu la patrimoniul Parohiei de către un reprezentant al reclamantei semnifică recunoașterea de către aceasta a dreptului de proprietate exercitat de către autorul nostru asupra imobilului revendicat.
În anul 1963, prin contractul cu nr.35, Parohia Ortodoxă din Urca, în calitate de proprietar, închiriază către Sfatul P. ular V. o sală din casa parohială, în care să funcționeze o Grădiniță de Copii.
Prin adresele cu nr.4633/1972 și 1705/1972 se arată, raportat la situația fostului grajd parohial transformat de către organele local administrative în cămin cultural, iar apoi în cofetărie, că toate lucrările la acest imobil au fost efectuate prin muncă voluntară, cu acordul preotului paroh, recunoscându-se astfel dreptul de proprietate al parohiei asupra acestui imobil.
Nu în ultimul rând, prin Contractul de închiriere încheiat la 1 Noiembrie 1998, Parohia, în calitate de proprietar, transmite folosința unei camere a grajdului parohial către S.C. Metex S.A., în calitate de locatar.
Din succesiunea documentelor prezentate, rezultă că, încă de la momentul edificării, imobilul revendicat a fost proprietatea Parohiei, fiind de altfel construit pe terenul proprietatea acesteia. Reclamanta nu a avut niciodată calitatea de proprietar al imobilului, exercitând temporar doar folosința acestuia cu permisiunea Parohiei.
Prin contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat în data de_, subsemnații am cumpărat respectivul imobil de la Parohie, procedând ulterior la înscrierea acestuia în cartea funciară, ca urmare a Sentințe Civile nr. 4641/2002, pronunțată de către Judecătoria Turda. Rezultă că dreptul de proprietate al subsemnaților asupra imobilului în litigiu este incontestabil, din moment ce acesta a fost achiziționat de Parohie, care a edificat construcția pe terenul proprietatea sa.
Așadar, în perioada 1938, anul realizării construcției și până în anul 2002, dreptul de proprietate asupra imobilului reprezentând construcție și terenul aferent a fost exercitat în mod continuu și neîntrerupt de către Parohie, nefiind contestat sau tulburat în vreun fel. Faptul că în acest interval de timp, pentru anumite perioade determinate, folosința construcției a fost exercitată de către C. V., nu este în măsură să afecteze dreptul de proprietate al autorului nostru. Folosința construcției a fost transmisă cu acordul Parohiei, în baza a diferite tipuri de contracte (ex. contract de închiriere), fapt ce atestă proprietatea acesteia asupra imobilului în cauză. Folosința imobilului a fost transmisă de către Parohie în calitate de proprietar, acest atribut al dreptului de proprietate fiind redobândit odată cu încetarea efectelor contractelor în temeiul cărora a fost transmis.
Ulterior de la momentul achiziționării imobilului, la nivelul anului 2002 și până în prezent, proprietatea și posesia acestuia este exercitată în mod continuu, pașnic și netulburat de către subsemnații. Până la data formulării acțiunii în revendicare, reclamanta nu a ridicat niciun fel de pretenție cu privire la imobilul în litigiu și nu a afirmat existența vreunui drept al său cu privire la acesta.
Apreciem că includerea imobilului revendicat în domeniul public al Comunie V. prin intermediul H.C.L. atacată a fost operată în mod nelegal. în realitate, această unitate administrativ-teritorială nu a avut niciodată calitatea de proprietar al imobilului cu pricina, actul administrativ care constată această calitate a sa fiind lovit de nulitate.
Potrivit celor expuse anterior, dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză a fost dobândit în mod legal de la autorul nostru, care a edificat practic clădirea cu pricina pe terenul proprietatea sa. Imobilul în cauza nu a fost niciodată rechiziționat, naționalizat sau expropriat pentru a deveni proprietatea C. V. . Reclamanta nu deține niciun fel de act constitutiv sau translativ de drepturi care să îi confere calitatea de proprietar.
De altfel, imobilul în litigiu, având inițial destinația de grajd parohial, a fost edificat pe parcela de teren pe care sunt edificate și biserica și casa parohială din satul Urca, or, este cunoscut faptul că bisericile și terenurile pe care au fost acestea construite nu au fost naționalizate în trecut.
Imobilul în cauză nu poate fi apreciat ca fiind de uz sau de interes public. în incinta clădirii revendicate au funcționat, pe rând, grădiniță, cofetărie, magazin sătesc. De fiecare dată, folosința asupra spațiului a fost transmisă de către Parohie în calitate de proprietar, cu consimțământul acesteia pentru utilizarea în acest scop. De altfel, în prezent, în satul Urca, există o altă clădire cu destinația de cămin cultural, aflată în proprietatea reclamantei, astfel încât imobilului revendicat nu îi poate fi atribuită o astfel de destinație.
Reclamanții au formulat precizare a excepției de nelegalitate solicitând instanței să constate nelegalitatea parțială a Hotărârii C. ui Local V. nr.
51/_ privind însușirea inventarului bunurilor aparținând domeniului public al comunei, în ceea ce privește includerea în acesta a imobilului de la punctul nr. 9 din anexa ce face parte integrantă din hotărâre, imobil sub nr. de inventar 1006 având denumirea "clădirea Cămin Cultural vechi Urca unde funcționează cofetăria și frizeria".
Pârâta Parohia Bisericii Ortodoxe Romane Urca a formulat întâmpinare solicitând admiterea acțiunii formulate de reclamanții F. A. și soția acestuia deoarece clădirea și pământul pe care le-a vândut acestora, au fost proprietatea Bisericii și nu au fost niciodată proprietatea publică a C. V. .
Arată pârâta că clădirea revendicată de către C. V., in dosarul_ aflat pe rolul Judecătoriei Turda, a fost construită în anul 1938 cu numele de grajd cu șură la casa parohială ce aparținea la acea vreme Bisericii Greco Catolice din Urca. Arată că există atât contractul de construire al imobilului respectiv încheiat intre Parohia greco-catolica si meșterul dulgher Baja Samoilă la data de 26 iunie 1938, dar și chitanțe prin care biserica a cumpărat toate materialele trebuincioase la construirea grajdului. In plus in anul 1943 s-a încheiat o "coală de asigurare" în care grajdul figurează deja ca și clădire distinctă și asigurată.
În anul 1948 toată averea Bisericii Greco Catolice din Urca a trecut în proprietatea Bisericii Ortodoxe in temeiul legislației in vigoare la momentul respectiv. Atunci s-a întocmit mai multe inventare în care grajdul figurează de asemnea ca un bun distinct aflat în proprietatea acesteia. Unul dintre aceste inventare incheiat la data de 31 ianuarie 1949 este semnat, stampilat si confirmat chiar de către autoritatea locala a Primărie Urca prin notarul verificator.
În perioada comunista, Primăria a utilizat spațiul respectiv în virtutea constrângerilor politico-ideologice existente pentru diverse activități comerciale, culturale sau agricole ( ex. grajd, grădinița, cofetărie, cămin cultural, etc), dar nu a avut niciodată calitatea de proprietar al spațiului respectiv. Primăria nu a fost niciodată inscrisa in Cartea funciara a
imobilelor aparținând bisericii. De altfel din anul 1963 avem si dovada ca între biserică și Sfatul popular V. s-a încheiat un contract de închiriere pentru o perioada de 10 ani pentru o sală din grajdul parohial. în tot acest timp primăria a plătit chirie pentru spațiul pe care 1-a folosit în calitate de chiriaș și nu de proprietar. De asemenea, in perioada respectiva, autoritățile locale au incercat in repetate rânduri sa obtina o suprafața de teren din partea parohiei tot in locația respectiva in vederea construirii unui cămin cultural, dar s-au lovit de refuzul constat al comunității locale si al conducătorilor bisericești de-a ceda vreo porțiune de teren. Ulterior s-a construit insa de către autorități un cămin cultural in satul Urca, dar intr-o alta locație, pe un teren liber si suficient de mare pentru a putea satisface cerințele unei asemenea construcții.
După anul 1997, Biserica a închiriat o parte din clădire pentru o perioada mai mare de timp firmei S.C. Metex S.A. care însă și-a încetat activitatea in satul Urca și a părăsit spațiul.
În luna august 2002 am vândut prin licitație publica clădirea și terenul aferent către F. A. și soția acestuia. Deoarece clădirea nu era intabulată nu am putut încheia contractul de vânzare cumpărare la notar, astfel încât aceasta a fost intabulată ulterior prin Sentința civila nr. 4641 din data de 1 noiembrie 2002 pronunțata de Judecătoria Turda in dosarul 4319/2002.
Menționează ca pana la demararea procesului de la judecătoria Turda, care face obiectul dosarului_, niciodată Primăria nu a revenidicat si pretins vreodată ca acel imobil ar aparține autorității locale. Autoritatea locala nu a utilizat niciodată după anul 1990 respectivul imobil si nici nu a pretins vreodată vreo chirie/taxa sau alt fel de contraprestatie referitor la imobil din partea subscrisei. Doar cu ocazia demarării acestui proces am aflat cu stupoare ca acel imobil a fost introdus in inventarul comunei fara a exista măcar vreun document justificativ.
Rezultă așadar că nici clădirea și nici terenul aferent nu au fost niciodată proprietatea C. V. ci ele au aparținut de plin drept Bisericii. Nu există nici un act prin care aceste bunuri să fi trecut în proprietatea statului. Ele au fost doar folosite ocazional de către primărie in perioada comunista fără însă să treacă vreodată în proprietatea autorității locale, pentru a putea justifica in vreun fel includerea lor in inventarul comunei. De altfel, in satul Urca a fost construit in perioada comunista (aproximativ in anii 1963) un imobil cu destinația de cămin cultural de către autoritățile locale intr-o locație distincta. Este adevărat insa ca respectivul cămin cultural nu a fost înscris in cartea funciara nici de către autoritățile comuniste, nici de către cele actuale.
Pe de alta parte, autoritatea locala face trimitere in cererea adresata Judecătoriei Turda prin care revendica bunul la HCL al comunei V. prin care s- ar fi trecut in inventarul comunei acest imobil, precum si la HG prin care s-a atestat dreptul de proprietate al județului C. si al comunelor componente, fara insa a depune vreun document justificativ care sa ateste dreptul lor de proprietate asupra imobilului sau sa facă in vreun fel dovada construirii acestuia. In continuare, Primăria face referire la un număr de carte funciara (1080-Urca) aferent vechiului cimitir al satului iar nu al imobilului vândut de către noi. Imobilul cumpărat de către
F. A. și soția acestuia a fost identificat in regim de carte funciara in baza raportului de expertiză si a sentinței prin care s-a dispus întabularea acestuia ca fiind înscris în cartea funciară nr.1120/2 Urca, având nr. topo 39.
Pârâta C. V. a formulat întâmpinare invocând inadmisibilitatea excepției de nelegalitate prevăzuta de art. 4 Legea nr. 554/2004 a Hotărârii C. ui Local V. nr. 51/_, ce reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării in vigoare a Legii nr. 554/2004 și excepția lipsei de interes în invocarea excepției de nelegalitate a HG nr. 51/1999.
Pin cererea introductiva de instanța, precizata, reclamanții solicită instanței de judecată a constata nelegalitatea partială a unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis în anul 1999 anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Astfel, reclamanții solicită instanței să constate nelegalitatea parțială a Hotărârii C. ui Local V. nr. 51/_ privind însușirea inventarului bunurilor aparținând domeniului public al comunei in ceea ce privește includerea în acesta a imobilului de la pct. 9 din, anexa ce face part integranta din hotărâre, imobil sub nr. inventar 1006 având denumirea « clădirea Cămin Cultural vechi Urca unde funcționează cofetăria si frizeria «
Inalta Curte de Casație si Justiție s-a pronunțat in repetate rânduri,1 printr-o seric de decizii1,, in sensul excluderii de la aplicare a art. 4 alin. 1 Legea nr. 554/2004 in măsura in care excepția de ilegalitate vizează acte emise anterior intrării in vigoare a Legji nr. 554/2004. Astfel, in virtutea arț. 4 alin. 1. Legea nr. 554/2004,
exceptia de nelegalitate poate fi ridicata oricând, insa numai cu privire la actele emise ulterior intrarii in vigoare a Legii nr 554/2004.
In justificarea tuturor acestor decizii, Curtea a reținut că dispozițiile art. 4 alin. 1 Legea nr. 554/2004 contravin unor principii fundamentale constituționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al.drepturilor fundamentale ale omului.
Analizand exceptia de nelegalitate sub aspectul admisibilitatii instanta retine urmatoarele:
Pe cale de excepție de nelegalitate a fost atacată Hotărârea C. ui local al al C. V. nr 51/_ privind insusirea inventarului bunurilor apartinand domeniului public al comunei, i n ceea ce priveste includerea in domeniul public a imobilului de la punctul nr.9 din Anexa care face parte integranta din hotarare, imobil descris ca avand nr de inventar 10006 si denumirea " cladirea Camin Cultural vechi Urca unde functioneaza cofetaria si frizeria";.
Instanta constata ca in cauza actul vatamator poate fi, eventual, nr. Hotararea de Guvern nr 969/_ privind atestarea domeniului public al județului
C., precum și al municipiilor orașelor și comunelor din județul C. cu excepția municipiului C. N. Justificarea sta in faptul ca hotararea de guvern este cea care produce efectele juridice, hotararea Consilului Local C. -N. fiind doar un act premergator, neproducator de efecte juridice.
Pe de alta parte, tribunalul apreciaza ca, in privinta dispozitiilor art 4 alin 1 din Legea nr 554/2004, reprezentand temeiul de drept al exceptiei de nelegalitate, judecatorului national ii revine rolul de a aprecia, pe de o parte, in sensul art 20 alin
2 din Constitutie, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte iar, pe de alta parte,in sensul art 148 alin 2 din Constitutie, cu privire la compatibilitatea si concordanta normelor din dreptul intern cu reglementarile si jurisprudenta comunitara. In acest sens, judecatorul national, in calitate de prim judecator al CEDO, are obligatia de a asigura efectul deplin al normelor acestei Conventii, asigurandu-le preeminenta fata de orice alta prevedere contrara din legislatia nationala, fara sa fie nevoie sa astepte interventia legiuitorului pentru abrogarea ei.
De asemenea, conform jurisprudentei Curtii de Justitie de la Luxemburg, este de competenta judecatorului national, in calitate de prim judecator comunitar, sa sigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, indepartand sau interpretand, in masura necesara, un act ormativ national, precum legea generala privind contenciosul administrativ, care i s-ar opune.
Aceeasi instanta europeana a retinut, in ceea ce priveste posibilitatea invocarii exceptiei de nelegalitate cu privire la actele institutiilor comunitare, ca, atunci cand partea indreptatita sa formuleze actiune in anulare impotriva unui act comunitar depaseste teremnul limita pentru introducerea acestei actiuni, trebuie sa accepte faptul ca i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv si nu va mai putea solicita in instanta controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentala a controlului de nelegalitate.
Prin urmare, fara a depasi atributiile puterii judecatoresti, in sensul art 304 pct 4 Cod procedura civila, tribunalul va retine ca dispozitiile art 4 alin 1 din Legea nr 554/2004, care permit repunerea in discutie, in mod repetat si fara limita de timp, a legalitatii oricarui act administrativ, indiferent de data emiterii acestuia,
incalca principiile fundamentale mai sus aratate si contravin practicii curtii europene a drepturilor omului si Curtii de Justitie de la Luxemburg in situatii juridice similare, cu atat mai mult cu cat in privinta actelor administrative individuale ad admiterea exceptiei de nelegalitate produce efecte similare, ca intindere si continut,cu anularea actului.
Pentru considerentele mai sus expuse instanta va respinge ca inadmisibila exceptia de nelegalitate a HCL V. nr 51/_, invocata de petentii F. A. si F. O. in contradictoriu cu intimatii Parohia Ortodoxa Romana Urca, C. Local al C. V., C. V. prin primar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia inadmisibibilitatii execptiei de nelegalitate.
Respinge ca inadmisibila exceptia de nelegalitate a HCL V. nr 51/_, invocata de petentii F. A. si F. O. ambii cu sediul procesual ales in C. -
, Calea D., nr 18-20, et.VI, jud C. in contradictoriu cu intimatii Parohia Ortodoxa Romana Urca,avand sediul procesual ales in Campia Turtii, str G. Cosbuc, nr.28A, jud CLuj C. Local al C. V., C. V. prin primar, ambii cu sediul in comuna V., jud C. .
Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din 24 mai 2013
Președinte,
-F. B.
Grefier,
-M. P.
Red.tehnored MFB/ 7 ex/_
