Sentința civilă nr. 958/2013. Excepție nelegalitate act administrativ

Dosar nr. _

cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 958/2013

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. -F. B.

Grefier C. S.

Pe rol fiind pronunțarea asupra hotărârii cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant B. S., și pe pârât M. C. -N., DP

L. -S. C. U. SI D. IN C., având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de_, când părțile au pus concluzii conform încheierii din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Prin plângerea contravențională înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei C. -N. petenta B. S. -Valeria a solicitat în contradictoriu cu intimatul M. C. -N. - DP L., în principal, anularea procesului verbal de contravenție nr.86/481/_ încheiat de intimat, iar în subsidiar aplicarea sancțiunii avertismentului cu cheltuieli de judecată. De asemenea, petenta a invocat excepția de nelegalitate a art.7 pct.15 din HCL nr.191/2009.

În motivarea excepției de nelegalitate, petenta a arătat că textul HCL nr.191/2009 nu definește corespunzător latura obiectivă a contravenției, nerezultând care sunt faptele contrare normelor legale, care este termenul limită de luare a măsurilor și cine este persoana răspunzătoare de neluarea acestor măsuri. Petenta a susținut că HCL nr.191/2009 nu respectă prevederile art.18 din OG nr.21/2002.

Prin încheierea de ședință din data de_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., s-a admis cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.7 pct.15 din HCL nr.191/2009, formulată de petentă și s-a dispus sesizarea Tribunalului C. - Secția de contencios administrativ cu soluționarea excepției de nelegalitate, sens în care dosarul a fost înaintat acestei instanțe. S-a mai dispus suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea excepției de nelegalitate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ .

Asupra excepției de nelegalitate a dispozițiilor art.7 pct.15 din HCL nr.191/2009, tribunalul reține următoarele:

Tinand seama de regula "tempus regit actum"; instanta va analiza legalitatea Hotararii nr 191/2009 a Consilului Local C. -N. prin raportare la actele normative cu forta superioara in vigoare la data emiterii acesteia.

Analizand hotararea Consiliului Local C. -N. sub aspect formal, instanta va retine ca aceasta hotarare au fost emisa urmare a luarii in dezbatere a proiectului initiat de primarul municipiului C. -N. privind buna gospodarire a municipiului

C. -N., in vederea aplicarii prevederilor OG nr 21/2002 ,avand in vedere raportul de specialitate nr 58647/482/_ al Directiei P. comunitara

.Hotararea Consilului Local mai sus mentionata a fost semnata de presedintele de sedinta si contrasemnata de secretarul municipiului C. -N.

Asadar, sub aspect formal HCL nr 61/1999 si HCL nr 66/2010 intruneste elementele de legalitate prevazute de art 44-48 din Legea nr 215/2001 precum si ale art 18 din OG nr 21/2002.

Asupra conformitatii hotararii Consiliului Local C. -N. cu dispozitiile legale cu forta superioara ,in vigoare la data emiterii acesteia, instanta va constata ca la adoptarea HCL nr 191/2009 au fost eludate prevederile art 3 din OG nr 2/2001 modificata .

Astfel, din continutul HCL C. -N. nr 191/2009 rezulta ca prin aceasta se incrimineaza faptele care constituie contraventii raportat la normele privind gospodarirea localitatilor, protectia mediului si depozitarea deseurilor.

In preambulul hotararii se face trimitere la OG nr 2/2001, OG nr 195/2005 privind protectia mediului, aprobata prin Legea nr 265/2006, OG nr.21/2002 privind gospodarirea localitatilor rurale si urbane, aprobata prin Legea nr.515/2002, OUG nr.243/2000 privind protectia atmosferei, HG nr 349/2005 privind depozitarea deseurilor aprobata prin Legea nr 426/2001, Legea nr 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localitatilor.

Potrivit art. 2 alin. 2 din OG nr. 2/2001, autoritățile administrației locale au dreptul de a stabili si sancționa contravenții in toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, in măsura in care nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului.

In domeniile de activitate in care au atribuții, autoritățile publice locale au atat dreptul de a stabili ce fapte constituie contravenții, cat si dreptul de a stabili sancțiunile aplicabile acestora.

Potrivit art. 3 alin. 1 din OG nr. 2/2001: "actele normative prin care se stabilesc contravenții vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții si sancțiunea ce urmează sa se aplice pentru fiecare dintre acestea".

Prin urmare, actul normativ cu forța juridica inferioara OG nr. 2/2001 poate sa stabilească:

  • faptele ce constituie contravenții, cu descrierea corespunzatoare;

  • sancțiunea aplicabila fiecărei contravenții in parte;

  • persoanele abilitate sa constate contravenții, denumite in mod generic agenți constatatori.

Pe de alta parte, prin OG nr 21/2002 au fost stabilite obligațiile și răspunderile care revin autorităților administrației publice locale, instituțiilor publice, agenților economici și cetățenilor pentru buna gospodărire a localităților, pentru instaurarea unui climat de ordine și

curățenie pe teritoriul acestora

iar potrivit art 18 alin 1 din acest act normativ: "Detalierea obligațiilor și responsabilităților concrete care revin instituțiilor publice, agenților economici, celorlalte persoane juridice, precum și cetățenilor, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe, se face prin hotărâri ale consiliului local, la propunerea primarului.";

Pentru a raspunde dezideratului de legalitate este necesar ca norma de incriminare sa fie accesibila si previzibila.In cauza de fata instanta constata ca norma contraventionala nu a fost enuntata cu suficienta claritate astfel incat orice persoana sa fie in masura sa intelega ce actiuni sau inactiuni sunt interzise pentru a- si putea regla comportamentul in sensul cerut de actul normativ.Astfel, potrivit prevederilor art 7 pct 15 din HCL nr 191/2009 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 500 la 2500 lei "neluarea masurilor de conservare si reparare a imobilelor si imprejmuirilor deteriorate"; exprimarea eliptica nefiind in masura sa raspunda exigentelor art 3 alin 1 din OG nr 2/2001republicata.Modalitatea de descriere a faptei contraventionale face imposibila identificarea celor patru elemente ale contraventiei:obiectul, subiectul, latura obiectiva si latura subiectiva, prin urmare instanta urmeaza sa admita exceptia de nelegalitate si sa constate nelegalitatea dispozitiilor art.7 pct.15 din HCL C. -N. nr. 191/2009.

In temeiul art 274 Cod procedura civila instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia de nelegalitate invocata de petenta B. S., cu domiciliul procesual ales în CLuj-N., str. B. N. nr.5A, jud. C. în contradictoriu cu intimatul M. C. -N., cu sediul în CLuj-N., str. M. nr.1-3, jud. C. .

Constata nelegalitatea dispozitiilor art.7 pct.15 din HCL C. -N. nr.

191/2009.

Fara cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 22 Ianuarie 2013.

Președinte,

M. -F. B.

Grefier,

C. S.

Red.tehnored MFB 4 ex. / _

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 958/2013. Excepție nelegalitate act administrativ