Sentința civilă nr. 9490/2013. Contencios. Îndreptare eroare materială

Dosar nr._ *

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9490/2013

Ședința publică de la 31 Mai 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. T.

Grefier C. T.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în contencios administrativ și fiscal privind pe intimat L. V. și pe recurent U. B. -B. - S. E.

A. S., având ca obiect îndreptare eroare materială.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de_ când părțile prezente au pus concluzii conform încheierii din acea zi, pronunțarea fiind amânată pentru data de_ și ulterior pentru_, încheierile de la termenele menționate făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Prin cererea formulată la data de_, reclamanta L. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta U. "B. -B. "; - S. eliberări acte de studii, să îndrepte eroarea materială strecurată în dispozitivul Sentinței civile nr. 9569/2012 a Tribunalului C. în sensul pronunțării instanței și asupra capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei de a elibera, odată cu diploma de licență, și foaia matricolă sub numele nou al reclamantei de L. V. în locul celei cu numele Ursu L. V. .

Prin Încheierea civilă nr.36/C.C/2012 a Tribunalului C. a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale, însă prin Decizia nr.4336/2013 a Curții de Apel C. încheierea atacată a fost casată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că in cauză se impune stabilirea naturii juridice a cererii ca fiind o cerere de îndreptare a erorii materiale, sau mai degrabă, o cerere de completare a dispozitivului.

Analizând în rejudecare, cererea formulată, instanța apreciază că în cauză sunt întrunite dispozițiile art. 2812C.pr.civ. referitor la completarea dispozitivului.

Potrivit dispozițiilor art.2812C.,pr.civ., este posibilă completarea hotărârii dacă instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu.

Verificând cererea formulată inițial, instanța a constatat că reclamanta a solicitat atât eliberarea unei noi diplome de licență cât și a unei noi foi matricole.

Potrivit Sentinței civile nr. 9569/2012 a Tribunalului C., instanța a admis cererea formulată și a obligat pârâta să elibereze reclamantei o nouă diplomă de

licență sub numele corect, actual al acesteia, însă a omis să se pronunțe și asupra capătului de cerere privitor la eliberarea unei foi matricole.

Prin urmare, se impune in cauză completarea hotărârii cu soluția asupra capătului de cerere menționat.

Sub aspectului fondul însă, în ceea ce privește capătul de cerere referitor la eliberarea unei foi matricole, instanța reține că acesta nu este întemeiat, având în vedere că reclamanta a absolvit U. Banatul din T., instituție care a eliberat foaia matricolă cuprinzând situația școlară pe anii promovați, cu notele obținute la examenele susținute.

O astfel de foaie matricolă nu poate fi eliberată de către pârâta din prezenta cauză, respectiv U. B. -B., ci doar de către instituția de învățământ superior absolvită, respectiv U. Banatul din T., în sensul art.24 din Ordinul Ministerului Educației Naționale nr.5124/1999.

Prin urmare, capătul de cerere referitor la eliberarea de către pârâtă a foii matricole cu numele actual al reclamantei va fi respinsă.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 9569/2012 a Tribunalului C. formulată de către reclamanta L. V., cu domiciliul în T., B-dul Constantin Brâncoveanu nr.12, ap.12, jud.Timiș în contradictoriu cu pârâta U. B. -B., cu sediul în C. -N., str. K. nr.1, jud. C. și în consecință:

Dispune completarea dispozitivului sentinței menționate și cu soluția asupra capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei de a emite în favoarea reclamantei a unei noi foi matricole cu numele actual al reclamantei, în sensul că respinge acest capăt de cerere formulat.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 31 Mai 2013

Președinte,

M. T.

Grefier,

C. T.

Red.MT/tehn.MG 03.06.13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 9490/2013. Contencios. Îndreptare eroare materială