Sentința civilă nr. 9902/2013. Excepție nelegalitate act administrativ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9902/2013

Ședința publică de la 07 Iunie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. T.

Grefier C. T.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant R. A., reclamant R. E. C. și pe pârât SC

T. - H S., pârât P. O. D., pârât P. M. D., având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de_ când părțile prezente au pus concluzii conform încheierii din acea zi, pronunțarea fiind amânată pentru data de_ ,_ și ulterior pentru_, încheierile de la termenele menționate făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Prin cererea formulată

de către reclamanții R. A., R. E. C. în contradictoriu cu pârâții SC T. - H S., P. O. D. și P. M.

D. s-a invocat excepția de nelegalitate a Autorizației de construire nr. 149/2000 emisă de pârâtul P. M. D. în favoarea pârâtei S.C. Transcom - H S. .

În motivare

, s-a arătat că reclamanții și pârâta sunt vecini iar pârâta

S.C. Transcom -H S. a solicitat reclamanților acordul pentru reconstruirea unui nou apartament nou în locul apartamentului vechi situat în imediata vecinătate a reclamanților.

Reclamanții si-au exprimat acordul în formă autentică, fiind de acord cu executarea lucrărilor conform schiței prezentată si semnată cu ocazia efectuării declarației, condiționând existența a numai două ferestre deschise spre proprietatea reclamanților.

Ulterior părțile au modificat convenția cu privire la construcție în sensul că nu se fac deloc ferestre, este doar un zid de foc iar acoperișul dinspre proprietatea reclamanților să fie prevăzut cu atic.

Pe parcursul realizării lucrărilor, reclamanții au observat că pârâta nu respectă cele convenite, intentând pe rolul judecătoriei o acțiune prin care s-a solicitat demolarea lucrărilor efectuate în disprețul convenției încheiate între părți.

Pârâta a opus reclamanților Autorizația de construire nr. 149/2000 si au prezentat o parte a proiectului nevizat însă de către autoritățile administrative.

Reclamanții au constatat că autorizația de construire a fost obținută pentru un complex comercial si hotelier, fără acordul reclamanților si fără a avea avizele legale necesare.

Pârâta a modificat de mai multe ori proiectul construcției si a înlocuit planșele fără a obține o nouă autorizație si un nou acord de la reclamanți, fără existența P.U.Z și P.U.D.

Potrivit înțelegerii părților, pârâta trebuia să își mențină lucrările de construire la suprafața inițială dar a construit pe întreg terenul si pe toată lungimea mejdiei.

La mansardă, pârâta a efectuat ferestre de vedere si nu ferestre de iluminare sau aerisire.

Prin construirea în această modalitate, au fost afectate vizibilitatea si însorirea casei si a curții reclamanților.

Valoarea de circulație a casei reclamanților a scăzut, cauzând prejudicii de confort, material si moral.

În drept

, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 50/1991.

În probațiune

s-au anexat înscrisuri și s-a solicitat efectuarea unui raport de expertiză.

Prin întâmpinarea formulată

, pârâții au solicitat respingerea cererii.

S-a arătat că autorizația de construire a fost emisă cu respectarea tuturor normelor legale în vigoare, neputându-se constata motive de nelegalitate care să atragă anularea acesteia.

Analizând cererea formulată în baza probelor administrate, instanța retine următoarele:

Proprietățile reclamanților și ale pârâtei S.C. TRANSCOM - H S. sunt vecine, având mejdie comună, inițial reclamanții deținând apartamentul nr. 1 din imobilul situat la adresa administrativă din D., str. I. nr. 5, iar pârâta deținând apartamentul nr. 2.

Reclamanții prin declarație autentificată si-au dat acordul ca pârâta să demoleze construcția veche existentă pe terenul proprietatea sa și să reconstruiască, menționându-se care sunt condițiile reconstruirii.

În baza acordului, pârâta a obținut Autorizația de construire nr.

149/13040/_ si a început lucrările de construire.

Constatând că pe parcursul desfășurării lucrărilor nu se respectă proiectul inițial, reclamanții au inițiat o acțiune de desființare a lucrărilor executate nelegal.

Reclamanților le-a fost opusă autorizația menționată, autorizație față de care aceștia au înțeles să invoce excepția de nelegalitate.

Instanța retine însă că autorizația de construire a fost în mod legal emisă însă la fața locului pârâta a executat lucrările fără a respecta autorizația emisă inițial. De altfel, constatarea împrejurării că pârâta a depășit limitele autorizației de construire a fost făcută și de către organele autorităților administrative, pârâtei fiindu-i aplicată o amendă contravențională, dispunându-se și intrarea în legalitate.

Instanța a dispus efectuare a unui raport de expertiză pentru verificarea stării de fapt si pentru verificarea corespondenței dintre lucrările autorizate si lucrările executate.

S-a constatat că lucrările au fost realizate în baza autorizației atacate, însă în anul 2002 s-a modificat proiectul inițial, fără a se emite o nouă autorizație de construire.

Proiectul nou realizat modifică ferestrele situate spre apartamentul nr. 1 la subsol si parter, conform acordului notarial si pozitionează ferestrele retrase din planul vertical al peretelui cu 30 de cm., obturate parțial de un parapet.

În partea superioară a golului s-a montat o fereastră cu deschidere în plan orizontal ce permite vederea spre apartamentul nr. 1.

Proiectul nou nu are acordul vecinilor pentru deschiderea din perete spre proprietatea acestora.

Realizarea ferestrelor nu respecte prevederile Codului civil si reglementările speciale privind regimul construcției perturbând funcționalitatea imobilului reclamanților.

Prin urmare, conform expertizei, lucrarea executată nu corespunde cu lucrarea autorizată.

Acest motiv nu poate constitui însă un motiv de nelegalitate a autorizației de construire.

Autorizația de construire a fost în mod legal emisă, în baza acordului notarial al reclamanților si al tuturor avizelor si documentelor cerute de lege. Revocarea ulterioară a acordului este discutabilă, oricum această revocare nu are relevanță în cauză, în raport cu momentul eliberării autorizației de construire, moment în raport de care instanța cercetează legalitatea autorizației.

Împrejurarea că pârâta a executat lucrări neautorizate nu are însă legătură cu legalitatea autorizației atacate și nu constituie un motiv de nulitate a autorizației. Eventual, poate constitui un motiv de nulitate al autorizație de luare în folosință, dacă aceasta există, sau un motiv de încadrare a lucrărilor în prevederile autorizației emise sau de desființare a lucrărilor efectuate fără autorizație.

Pentru motivele arătate,în raport cu art. 4 alin. 2 și 3 din Legea 554/2004, instanța va respinge excepția de nelegalitate invocată.

În temeiul art.274 C.pr.civ, instanța va obliga reclamanții la plata în favoarea pârâților a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocațial în valoare de 1200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția de nelegalitate a Autorizație de construire nr.149/2000 invocată de către reclamanții R. A. si R. E. C., ambii dom. în D., str. I.P. Reteganu nr. 5, ap. 1, jud.Cluj în contradictoriu cu pârâtul P. M. D., cu sediul în D., str. 1 Mai nr.2, jud.Cluj și

S.C. TRNASCOM - H S., cu sediul în D., str. I.P.Reteganu nr. 5, jud.Cluj.

Obliga reclamanții la plata în favoarea pârâților a cheltuielilor de judecată în valoare de 1200 lei.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Iunie 2013.

Președinte,

M. T.

Grefier,

C. T.

Red.MT Tehnored.VAM 5 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 9902/2013. Excepție nelegalitate act administrativ