Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 1913/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1913/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 5682/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 1913
Ședința publică din 25.04.2013
Curtea constituită din:
Președinte: A. Ș.
Judecător: I. M.
Judecător: G. D.
Grefier: M.-C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă . . SRL împotriva sentinței civile nr. 922/19.02.2013 pronunțate de Tribunalul București - Secția a IX-a în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. SECTORULUI 3 BUCUREȘTI prin PRIMAR R. S. N..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-reclamantă, prin avocat I. S., cu împuternicire avocațială la fila 3 dosar, lipsind intimata-pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, depune dovada timbrării recursului cu taxă judiciară de timbru de 4 lei și cu timbru judiciar de 0,15 lei. Totodată, mai depune acte, menționând că intimata pârâtă le cunoaște.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta reclamantă, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și admiterea cererii de chemare în judecată și suspendarea dispoziției Primarului Sectorului 3, în cauză fiind îndeplinite condițiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 554/2004. Arată că a depus, la dosar, poze cu terenul astfel cum arăta înainte și cum arată în prezent. Din punctul său de vedere, prin demolarea garajului i s-ar aduce prejudicii materiale. Solicită a se avea în vedere corespondența purtată cu P. Sectorului 3 pentru contractul de concesiune a terenului. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Secția a IX-a C. administrativ și fiscal sub nr._, reclamanta S.C. GE & DI P. . S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta P. S. 3 BUCUREȘTI prin PRIMAR - R. S. N., solicitând instanței suspendarea executării Dispoziției nr. 608/1.02.2013, prin care s-a dispus desființarea pe cale administrativă a construcțiilor neautorizate – garaj din beton tip granit și o magazie în suprafață de 40 m.p., executate pe domeniul public în spatele complexului Diham - .-176B, sector 3 București.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietar al spațiului situat în București, .-176B sector 3, pe care din anul 1991 îl deține cu titlu de chiriaș, iar din anul 1996, ca proprietar, și-a împrejmuit terenul viran în suprafață de 340 m.p., situat pe latura din spate a spațiului comercial, întrucât se depozitau gunoaie pe acesta și, pe cheltuiala sa, l-a amenajat ca spațiu verde, plantând gard viu, arbuști ornamentali, pomi și gazon, împrejmuindu-l cu gard de protecție. În anul 1999, pe limita cu peretele de fund al spațiului comercial, a împrejmuit cu panouri din plasă, cu înălțime de 2 m o porțiune de teren, respectiv 80 m.p., iar în interior a amplasat un garaj de tip Granitul, cu dimensiuni de 3 m x 5m, iar în anul 2005, în interiorul împrejmuirii și în continuarea garajului, a edificat o construcție provizorie, cu structură din lemn, cu pereți perimetrali din plăci OSB, acoperiș tip șarpantă și învelitoare de carton, cu funcțiunea de magazie de ambalaje și obiecte de inventar, deteriorate și necasate. Începând cu anul 2006, a depus diligențe legale în vederea concesionării suprafeței de 100 m.p. pe care a edificat construcțiile menționate cu caracter provizoriu, iar din adresele emise de P. S. 2 si 3, respectiv PMB, rezultă că acest teren este domeniu public și singura entitate juridică cu atribuții de concesiune este PMB. Aceasta i-a comunicat că este de acord cu încheierea contractului de concesiune, însă acest lucru nu se poate realiza decât după executarea cadastrului și intabularea suprafeței respective. Suprafața de teren în cauză a fost în patrimoniul Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement a Municipiului București și administrată de Administrația Domeniului Public S. 2 în perioada 2006 – 31.12.2011, fiind trecută în patrimoniul Administrației Fondului Imobiliar și administrată de Administrația Domeniului Public S. 2 în perioada 01.01.2012 – 30.09.2012, iar din data de 01.10.2012 și în prezent este administrată de Administrația Domeniului Public S. 3.
Reclamanta susține că în preambulul actului atacat nu este menționată adresa structurii cadastru Fond Funciar a Primăriei Sectorului 3, prin care se certifică regimul juridic al terenului, nu este menționat temeiul de drept prin care Primarul Sectorului 3 poate emite acte de dispoziție pentru desființarea unor construcții, iar referirea la prevederile art. 33 din Legea nr. 50/1991 dovedește ori necunoașterea legii ori superficialitate, prin mențiunea „republicară în anul 2004”, întrucât această lege a fost modificată major în anul 2009, dată de la care pentru desființarea unor astfel de construcții există alin. 4, care se coroborează cu art. 1 din Dispoziția nr. 1040/2000 a Primarului General, prin care se împuternicesc primarii de sector să organizeze, de urgență, acțiunea de dezafectare și degajare a construcțiilor provizorii, neautorizate, amplasate pe domeniul public/privat al Municipiului București.
Reclamanta mai arată că nu este menționată modalitatea de aducere la cunoștință a actului administrativ, termenul de contestare și cui se adresează, termenul în care se pune în aplicare și condițiile de suspendare.
Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004.
Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză.
Prin sentința civilă nr. 922/19.02.2013 a fost respinsă cererea de suspendare ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Din cuprinsul dispoziției contestate rezultă că începând cu data emiterii, se vor desființa pe cale administrativă construcțiile neautorizate - garaj din beton tip Granit și o magazie metalică în suprafață de 40 m.p., executate pe domeniul public - în spatele complexului Diham din .-176 B, sector 3.
Conform cererii cu nr. de înregistrare 3377/5.02.2013, reclamanta a formulat plângere prealabilă, la care pârâta nu a răspuns.
La baza emiterii acestei dispoziții stă referatul depus de pârâtă, din cuprinsul căruia reiese că nu există autorizație de construire emisă pentru construcțiile menționate, iar terenul are funcțiunea de spațiu verde și este în administrarea Consiliului Local S. 3.
Reclamanta recunoaște in cuprinsul cererii împrejurarea că a edificat construcțiile ce fac obiectul dispoziției contestate pe domeniul public, fără a deține autorizație de construire, însă menționează că se afla în demersuri de concesionare a acestui teren.
Tribunalul a constatat că reclamanta nu a depus nici un înscris din care să rezulte demersurile invocate și nici piese probatorii asupra caracterului de legalitate al acestor construcții, prin raportare la prevederile Legii nr. 50/1991,rep.
Nici aspectul de necompetență al emitentului actului, invocat prin raportare la prevederile Legii nr. 215/2001 nu s-a dovedit, întrucât, după cum rezultă din cuprinsul referatului ce a stat la baza emiterii dispoziției, terenul pe care se află construcțiile se află în administrarea Consiliului Local S. 3.
Tribunalul a considerat că celelalte aspecte tind a antama fondul pricinii, respectiv, fac parte din motive care urmează a se analiza în cadrul cererii de anulare a acestui act contestat.
Cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi îndeplinite cumulativ în analiza cererii de suspendare.
În ceea ce privește condiția cazului „bine justificat”- așa cum rezultă din dispozițiile art. 2 lit. t din lege, acestea sunt „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”, - împrejurări care în speță, nu s-au dovedit de către reclamantă.
Din verificarea în aparență a legalității actului administrativ s-a constatat că nu există nici o îndoiala puternică asupra legalității emiterii acestuia. Astfel, nu există documente depuse la dosar care să susțină caracterul de legalitate al edificării construcțiilor.
Instanța a reținut că nu există dubii de nelegalitate asupra emiterii actului contestat, atât timp cât la dosar nu s-au depus piese probatorii, din care să rezulte aspecte suficient de relevante, care să ateste legalitatea edificării construcțiilor, pe un teren aflat în proprietatea statului.
Asupra celei de-a doua condiții prevăzută de art. 2 litera ș din Legea nr. 554/2004 rep., care reprezintă acel „prejudiciu material viitor și previzibil, sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități” – tribunalul a constatat că reclamanta nu invocă nici un argument al urgenței, care ar produce un prejudiciu.
Astfel, s-a constatat că reclamanta nu a dovedit, în raport de obiectul cererii, paguba iminentă ce s-ar fi putut produce prin efectele acestui act, precum și cazul bine justificat, care ar determina o eventuală suspendare a executării, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva aceste sentințe în terme legal a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta reclamantă reiterează argumentele expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată, arătând că atunci când a criticat actul administrativ pentru nelegalitate, a făcut referire la condițiile de fond și de formă, și nu la faptul că ar exista s-au nu ar exista legalitatea construcțiilor. Instanța de fond nu a făcut decât să confunde „legalitatea actului administrativ” cu „legalitatea construcției”.
De asemenea, instanța de fond în mod greșit a reținut că in cauză „paguba iminentă", cât și cazul bine justificat, care ar determina o eventuală suspendare a executării, nu au fost dovedite.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei (poze), rezultă stadiul terenului înainte de construire cât și stadiul acestuia ulterior construirii.
Paguba iminentă care s-ar produce ar fi aceea că prin desființarea construcției, acest lucru, pe de o parte, nu ar face decât ca acel teren să devină iarăși o groapă de gunoi, iar pe de altă parte, ar aduce grave prejudicii societății, întrucât în acele construcții sunt depozitate diverse obiecte ale societății (mese, scaune), folosite pe timpul verii și de asemenea, ar crea o priveliște neplăcută clienților societății (care are ca obiect de activitate restaurant, iar vara și terasă în aer liber).
Recurenta reclamantă menționează faptul că încă din anul 2006, a depus diligențe la P. Municipiului București pentru concesionarea terenului, însă datorita neînțelegerii dintre primării, nu s-a putut realiza această concesionare și mai mult de atât, a întocmit toate actele necesare în vederea concesionării.
În drept, cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 3041 C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art.3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Sentința recurată cuprinde mențiunile prevăzute la art. 261 pct. 5 C.pr.civ, fiind expuse în considerente atât motivele de fapt, cât și cele de drept care au format convingerea instanței în ceea ce privește soluția pronunțată în cauză, iar instanța de recurs este în măsură să-și exercite controlul judiciar asupra acesteia.
Suspendarea executării actului administrativ constituie o situație de excepție, în cadrul căreia instanța are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
În speță, așa cum a reținut instanța de fond, argumentele prezentate de recurenta reclamantă nu creează o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ.
Recurenta reclamantă nu a arătat care ar fi cazul bine justificat care să necesite suspendarea executării Dispoziției nr. 6081/01.02.2013, iar contestarea legalității emiterii actului administrativ nu poate fi considerată un caz bine justificat în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, Dispoziția nr. 6081/01.02.2013 conține motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază și a fost emisă de către pârât ca urmare a referatului nr. SDC 2246/_/22.01.2013 întocmit de Serviciul Disciplină în Contrucții și Afișaj Stradal din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală S. 3, prin care s-a constatat amplasarea neautorizată pe domeniul public a unui garaj de beton tip Granit și a unei magazii metalice în suprafață de 40 m.p., fără autorizație de construire.
Prin adresa nr._/04.12.2012, Direcția Juridică și Patrimoniu din cadrul Primăriei S. 3 București a comunicat că terenul pe care au fost edificate construcțiile respective are funcțiunea de spațiu verde și se află în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3.
De asemenea, din preambulul dispoziției contestate rezultă că la emiterea acesteia au fost avute în vedere prevederile art. 33 din Legea nr. 50/1991, republicată și ale Legii nr. 213/1998.
Dispozițiile legale menționate reglementează procedura desființării pe cale administrativă a construcțiilor executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, cât și a construcțiilor, lucrărilor și amenajărilor cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor, fără sesizarea instanțelor judecătorești.
Pe de altă parte, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.
Demersurile întreprinse de către recurenta reclamantă în vederea concesionării terenului pe care sunt amplasate construcțiile respective, nu sunt de natură a crea o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a Dispoziției nr. 6081/01.02.2013.
Pentru motivele arătate, Curtea constată că recurenta reclamantă nu a prezentat argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ contestat.
Ca atare, Curtea reține că nu mai este relevantă întrunirea celei de-a doua cerințe prevăzute de lege, întrucât art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ unilateral, întrunirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
Pentru considerentele expuse, reținând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă . . SRL împotriva sentinței civile nr. 922/19.02.2013 pronunțate de Tribunalul București - Secția a IX-a în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă P. SECTORULUI 3 BUCUREȘTI prin PRIMAR R. S. N., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.04.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. Ș. I. M. G. D.
Grefier,
M.-C. O.
Red. M.I./24.04.2013
Tehnodact. O.M.C./2 ex./
Tr. Bcurești – L. G.
| ← Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 1138/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1177/2013. Curtea de... → |
|---|
