Anulare act administrativ. Decizia nr. 2653/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2653/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 2078/122/2010
Dosar nr._ .
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a de C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia civilă nr. 2653
Ședința publică din data de 10.06.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. D.
JUDECĂTOR: M. B.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: M. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă N. A. C. împotriva sentinței civile nr. 170/03.04.2012 pronunțate de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI G., cauza având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-pârâta, prin consilier juridic R. I., care depune la dosar delegație, lipsă fiind recurenta-reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, la data de 10.06.2013, prin serviciul registratură, recurenta-reclamantă a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Reprezentantul intimatei-pârâte solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinica si legala. Arată că recurenta nu si-a îndeplinit obligațiile privind completarea declarației fiscale, motiv pentru care au fost preluate de la ANAF informațiile referitoare la venitul net estimat și la venitul net realizat, C.A.S. G. emițând decizia de impunere nr. 223/2010, prin care a calculat contribuțiile pentru anii 2005, 2007, 2008 si 2009, precum și accesorii. Totodată, învederează că informarea pe care trebuia sa o facă CAS G. anual nu constituie motiv de anulare a deciziei de impunere. De asemenea, arată că în lipsa informațiilor despre veniturile realizate, intimata nu avea posibilitatea de a emite decizii pentru fiecare an în parte. Depune la dosar concluzii scrise.
Curtea, în conformitate cu prevederile art. 150 din Codul de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
- C. procesual.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. sub nr. 2078/12/27.08.2010, reclamanta N. A. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate G., anularea și suspendarea executării deciziei de impunere nr. 223/06.05.2010, precum și anularea deciziei nr. 249/21.07.2010.
In motivare, reclamanta a arătat că, la data de 12.05.2010, i-a fost comunicată decizia de impunere nr. 223/06.05.210 emisă de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate G., potrivit căreia figura în evidențele acesteia cu obligații de plată restante față de bugetul asigurărilor de sănătate pentru perioada 2005, 2006, 2007, 2008, 2009 cu suma totală de 35.631 lei, din care 21.922 lei reprezentând contribuție asigurat și 13.709 lei majorări. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în termen legal, conform dispozițiilor art. 205 alin. 3 din OG 92/2003, iar prin decizia nr. 249/21.07.2010 Casa de Asigurări de Sănătate G. a decis respingerea contestației.
Reclamanta consideră ambele decizii de impunere ca fiind nelegale și nefondate pentru următoarele motive:
Prin decizia nr. 223/06.05.2010 nu se individualizează anual sumele de plată privind contribuțiile de asigurări de sănătate și accesoriile datorate pentru fiecare an, precum și modalitatea de calcul aferentă fiecărui an. De asemenea, nici în decizia nr. 249/21.07.2010 nu s-a răspuns la solicitarea sa privind sumele pretins datorate sub acest aspect.
Deși art. 215 alin.3 din Legea br.95/2006 prevede obligativitatea plății contribuțiilor de asigurări de sănătate, consideră că această prevedere legală trebuie coroborată cu dispozițiile art. 211 alin(1) din aceeași lege unde este prevăzut că „asigurații încheie un contract de asigurare cu C.A.S. direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al Președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație”, iar reclamanta arată că nu a încheiat un contract de asigurare cu CAS G., astfel încât nu a beneficiat de servicii medicale gratuite(suportând C. costurile) nu este înscrisă la nici un medic de familie. Solicită reclamanta ca instanța să constate faptul că nu este persoană asigurată, deoarece nu a depus nici o declarație de asigurat, între aceasta și Casa de Asigurări de Sănătate G. nu există un raport contractual ori de altă natură, aflându-se în situația prevăzută de art.220 din Legea nr. 95/2006. Prin admiterea ca legală a deciziei de impunere nr. 223/2010 s-ar afla în situația de a plăti de două ori serviciile medicale, inclusiv penalități, deoarece, pe de o parte a plătit medicilor/spitalelor, cheltuielile aferente prestărilor serviciilor medicale de care a beneficiat, pe de altă parte ar plăti retroactiv și contribuții de asigurări sociale de sănătate dar și majorări.
Un al doilea motiv pentru care deciziile sunt nelegale și abuzive este acela că au fost încălcate dispozițiile art. 222 din Legea nr. 95/2006 care prevăd obligativitatea intimatei de a informa cel puțin o dată pe an asupra nivelului de contribuție personală și a modalității de plată precum și asupra drepturilor și obligațiilor contribuabilului.
Potrivit art. 43 din Codul de procedură fiscală, pentru anul 2005 (în funcție de legea în vigoare) în primul trimestru trebuia să primească o decizie de impunere cu indicarea sumei datorate, dar și cu termenele scadente, iar în cazul în care la termenele scadente nu plătea suma datorată drept contribuție, intimata avea obligația de a-i comunica o notificare și abia după acest act se puteau calcula majorări și penalități de întârziere a plății.
In lipsa comunicării deciziilor de impunere, astfel cum rezultă din art. 44 și art.45 C.pr.fiscală, deciziile nu sunt opozabile contribuabilului. Prin această practică abuzivă și nelegală de emitere a unei singure decizii de impunere pentru mai mulți ani, s-a ajuns la situația de a fi obligată reclamanta la plata unor sume mult mai mari - respectiv plata unor accesorii pe care nu le-ar fi datorat dacă ar fi fost încunoștiințată în termenul legal.
Nu în ultimul rând, un aspect foarte important a fost evidențiat de practica judiciară, care a stabilit că, în raport de redactarea sumară de Legii nr. 95/2006, C. Națională de A. de Sănătate și Casele Teritoriale nu au competența legală de a stabili contribuția de asigurări de sănătate și majorări de întârziere aferente, ceea ce conduce la concluzia că nu aveau nici competența de a emite decizii de impunere și/sau decizii de calcul a accesoriilor.
În privința cererii de suspendare a deciziei de impunere nr. 223/06.05.2010, reclamanta a arătat că prin punerea în executare a acesteia i s-ar crea un prejudiciu ireparabil printr-o executare silită a bunurilor proprii, blocarea conturilor, imposibilitatea achitării altor angajamente de plată – credite, contribuții fiscale, imposibilitatea exercitării profesiei – suspendarea din profesie în caz de neplată a contribuțiilor datorate CASS a avocaților.
Pârâta Casa de Asigurări de Sănătate G. a formulat întâmpinare la data de 14.10.2010, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a arătat că prin decizia de impunere nr.223/2010 s-a răspuns la solicitarea reclamantei cu privire la defalcarea pe ani a contribuției de sănătate și a fost calculată la venitul net estimat, respectiv la venitul net realizat (informațiile provenind din baza ANAF). Pentru nerespectarea obligației plății la termen a contribuției, la data de 04.05.2010 au fost calculate majorări de întârziere pe fiecare zi de întârziere, în sumă de 13.709 lei, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data de 04.05.2010.
Obligația plății contribuției de sănătate revine persoanelor indiferent dacă există sau nu există un contract de asigurare, potrivit art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, iar potrivit art. 257 din aceeași lege, cota de contribuție se aplică asupra veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit. Sancțiunea neplății contribuției nu echivalează cu plata serviciilor medicale de către persoana aflată la nevoie. Potrivit dispozițiilor art. 220 nu se reglementează plata serviciilor medicale de către persoana aflată la nevoie,toți cetățenii români au obligația plății contribuției de sănătate indiferent dacă realizează sau nu venituri.
Persoanele care exercită profesii libere au obligația să depună anual la casa de sănătate, până la primul termen de plată (15.03) pentru anul fiscal în curs, declarațiile privind obligațiile de constituire și plata la Fondul Național Unic de A. Sociale de Sănătate datorate de alte persoane decât cele care desfășoară activitate în baza unui contract individual de muncă.
Astfel, reclamanta nu a depus deciziile de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit pe fiecare an și cu deciziile de impunere anuală pentru veniturile realizate, iar pârâta a avut cunoștință de nivelul veniturilor estimate/ realizate doar după comunicarea de către ANAF a informațiilor cu privire la venitul net estimat/realizat, iar stabilirea creanței fiscale s-a făcut cu respectarea termenului de prescripție privind obligațiile fiscale.
Pârâta a mai arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr.544/2004. Neîndeplinirea obligației de plată a contribuției de sănătate privește o perioadă mare de timp, respectiv 2005,2007,2008,2009, iar dacă se dispune o astfel de măsură, crește prejudiciul deja creat Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și se îngreunează în acest mod colectarea creanței fiscale.
Prin încheierea din data de 14.10.2010, instanța de fond a admis cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 223/2010 emisă de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate G. până la soluționarea cauzei.
2. Soluția instanței de fond.
Prin sentința civilă nr. 170/03.04.2012 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantei N. A. C. formulată în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului G..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere nr. 223/06.05.2010 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a județului G. s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații restante la plata contribuției față de bugetul asigurărilor sociale de sănătate pentru perioada 2005, 2007, 2008, 2009, în cuantum de 35.631 lei, la care s-au calculat majorări de întârziere în cuantum de 13.709 lei. Se arată în decizie că sumele au fost stabilite conform declarațiilor de venit ale reclamantei comunicate de ANAF pe bază de protocol și că decizia este comunicată reclamantei, conform art. 85 alin. 1 lit. b din OG nr. 92/2003, art. 35 din Ord. nr. 617/2007, art. 256 alin. 2 și art. 261 din Legea nr. 95/2006.
Prin decizia nr. 249/21.07.2010 Casa de Asigurări de Sănătate a județului G. a respins contestația reclamantei împotriva deciziei de impunere, reținând că aceasta realizează venituri din activități independente, motiv pentru care, potrivit art. 215 alin. 3 și art. 216 din Ordinul nr. 617/2007 al Președintelui CNAS, are obligația de a vira trimestrial contribuția calculată la venitul estimat până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru și că, potrivit art. 213 alin. 4 coroborat cu disp. art. 211 din Legea nr. 95/2006, obligația plății contribuției la asigurările sociale de sănătate revine persoanelor, indiferent dacă există sau nu un contract de asigurare.
În drept, tribunalul a reținut că, potrivit prevederilor art. 208 din Legea nr. 95/2006, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației, care asigură accesul la un pachet de servicii de baza pentru asigurați, obiectivele acestui sistem fiind protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale in caz de boală sau accident și asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu.
Asigurații, în sensul legii, sunt toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum si cetățenii străini și apatrizii care au solicitat si obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul in România și fac dovada plății contribuției la fond. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator.
În legătură cu competența caselor teritoriale de sănătate de a stabili obligații fiscale către Fondul național unic de asigurări de sănătate relevanță au dispozițiile art. 216 din Legea nr. 95/2006, conform cărora în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Potrivit art. 261 din Legea nr. 95/2006: (1) Angajatorii și asigurații care au obligația plății contribuției în condițiile prezentei legi și care nu o respectă datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere în condițiile Codului de procedură fiscală. (2) CNAS aprobă norme privind desfășurarea activității de executare silită a creanțelor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF. (4) În cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului, aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere se realizează potrivit procedurilor instituite de Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație. (5) Persoanele prevăzute la art. 257 și 258 au obligația de a pune la dispoziția organelor de control ale ANAF sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele justificative și actele de evidență necesare în vederea stabilirii obligațiilor la fond.
Potrivit art. 35 din Normele metodologice, aprobate prin Ordinul președintelui Casei Naționale de A. de Sănătate nr. 617/2007: (1) În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF. (2) Titlul de creanță prevăzut la alin. (1) devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege“.
Potrivit art. 215 din Legea nr. 95/2006: (1) Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază de contract individual de muncă ori în baza unui statut special prevăzut de lege, precum și persoanelor fizice, după caz. (2) Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații sunt obligate sa depună lunar la casele de asigurări alese în mod liber de asigurați declarații nominale privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor. (3) Prevederile alin. (1) si (2) se aplică și persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, sa desfășoare activități independente.
Din interpretarea textelor legale coroborate rezultă concluzia că legiuitorul a conferit Casei Naționale de A. de Sănătate și organelor subordonate dreptul de a stabili contribuția de asigurări sociale de sănătate, care sunt împuternicite să elaboreze și normele pentru executarea silită a creanțelor reprezentând contribuții de asigurări de sănătate și obligații fiscale accesorii și să procedeze la executarea silită, conform Codului de procedură fiscală. Existența prevederii art. 42 alin. 1 din Normele Norme metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, potrivit căreia constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 305 și 306 din lege, precum și constatarea, controlul, colectarea și soluționarea contestațiilor pentru contribuțiile datorate de persoanele juridice și persoanele fizice care au calitatea de angajator se realizează de Ministerul Economiei și Finanțelor și de unitățile sale subordonate, care au și calitatea de creditor bugetar, nu exclude concluzia de mai sus deoarece prevederea se referă doar la contribuțiile datorate de persoanele juridice și de persoanele fizice care au calitatea de angajator, nu și la persoanele fizice care au obligații de plată proprii către Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, cum e și cazul reclamantei din speță. În consecință, decizia de impunere emisă de pârâtă nu e lovită de nulitate pentru cauză de necompetență a casei teritoriale de sănătate în emiterea actului.
Sub aspectul temeiniciei titlului de creanță emis de pârâtă, devenit titlu executoriu, și deci al existenței obligației reclamantei de a contribui la fondul național unic de sănătate în perioada 2007-2009, tribunalul a reținut următoarele:
Conform art. 211 din Legea nr. 95/2006 sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat si obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul in România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS.
Potrivit art. 213 alin. 4 din Legea nr. 95/2006, categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. 1 și 2 (referitoare la categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției sau cu plata contribuției din alte surse) au obligația să se asigure in condițiile art. 211 și să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate în condițiile prezentei legi.
Conform art. 208 alin. 3 lit. b și e din lege, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului național de sănătate se realizează pe baza unor principii, printre care cel al solidarității și subsidiarității în constituirea și utilizarea fondurilor și cel al participării obligatorii la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Astfel, conform art. 257 din lege, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, contribuția lunară a persoanei asigurate fiind stabilită sub forma uneicote de 6,5%, care se aplică asupra: (…) b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit.
Conform alin. 5 lit. b al aceluiași articol contribuțiile se plătesc trimestrial, pentru cele prevăzute la lit. b, iar conform alin. 7 lit. f obligația virării contribuției de asigurări sociale de sănătate revine asiguraților persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit.
Reclamanta realizează venituri independente, exercitând profesia de avocat și, conform art. 46 din Codul fiscal, activitățile din profesii libere sunt considerate activități independente.
Din interpretarea coroborată a tuturor prevederilor legale menționate, cât și din cele Ordinului nr. 617/2007 rezultă că orice persoană care desfășoară activități independente trebuie să plătească contribuția privind asigurările de sănătate trimestrial, în mod identic cu plata impozitului pe venit către fisc, mai exact pe venitul estimat, urmând ca regularizarea sa se realizeze in anul următor fiscal.
Astfel, conform art. 6 alin. 1 din Ordinul menționat, veniturile realizate de persoanele care desfășoară activități independente asupra cărora se calculează contribuția sunt veniturile comerciale și veniturile din profesii libere realizate în mod individual si/sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică, iar conform alin. 3 constituie venituri din profesii libere veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar public, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament in valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfășurate în mod independent, in condițiile legii.
Rezultă, de asemenea, din prevederile legale enunțate (art. 213 alin. 4, art. 208 alin. 3 lit. e, art. 211 și 261 din Legea nr. 95/2006), dar și din prevederile art. 2, 5, 6, 7 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 al Președintelui CNAS, că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și că cetățenii români cu domiciliul în țară sunt asigurați prin efectul legii, cu toate obligațiile ce le implică această calitate, inclusiv cea a plății contribuției la fondul național al asigurărilor de sănătate.
Ca atare, calitatea de asigurat nu se dobândește prin încheierea contractului prevăzut de art. 211 din Legea nr. 95, ci prin efectul legii, iar în această calitate de asigurat, persoana prevăzută de lege ca inclusă în sfera celor care datorează contribuția la fondul asigurărilor de sănătate încheie contractul de asigurare cu casa de asigurări.
În raport de cele reținute, tribunalul a constatat că reclamanta avea calitatea de asigurat prin efectul legii și deci obligația de plată a contribuției de asigurări de sănătate.
Conform art. 29 din Normele menționate, fiind persoană care avea obligația de a se asigura dar care nu poate dovedi plata contribuției, este obligată să achite pe întreaga perioada a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate si obligațiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Codul de procedura fiscală, întrucât a realizat venituri impozabile pentru perioada 2005-2009 conform declarațiilor comunicate de ANF pârâtei.
Lipsa din cuprinsul deciziei de impunere a defalcării pe ani a obligațiilor principale (contribuție) și accesorii (majorări de întârziere) și a modului de calcul a acestora nu este de natură să atragă nulitatea absolută a deciziei de impunere, deoarece, pe de o parte, nu constituie unul dintre elementele a cărui lipsă să atragă nulitatea actului administrativ fiscal, conform art. 49 din Codul de procedură fiscală, iar, pe de altă parte, decizia de impunere respectă prevederile art. 87 Cod procedură fiscală referitoare la forma si conținutul acesteia, cuprinzând și categoria de contribuție datorată, precum si cuantumul acesteia.
Împrejurarea că această contribuție nu a fost defalcată pentru fiecare perioadă impozabilă putea atrage cel mult nulitatea relativă a actului, și numai în condițiile dovedirii unei vătămări ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea deciziei de impunere, vătămare nedovedită în cauză, deoarece prin decizia de soluționare a contestației administrative pârâta a arătat modul de stabilire a contribuției defalcat pe anii 2005, 2007, 2008 și 2009, precum și a majorărilor de întârziere aferente, depunând la dosar situația CON02002 la 04.05.2010 (filele 50-53). Prin aceeași situație sunt detaliate majorările aferente fiecărei perioade impozabile și modul de calcul, conform art. 261 din Legea 95/2006, a căror legalitate și corectitudine reclamanta nu le-a contestat în mod argumentat.
- Cererea de recurs.
Împotriva acestei sentințe, la data de 20.11.2012, a formulat recurs reclamanta N. A. C., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și, rejudecând pe fond, admiterea contestației, anularea deciziei de impunere nr. 223/2010 emisă de intimata Casa de Asigurări de Sănătate a Județului G. .
În motivare, recurenta a arătat că, deși art. 215 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 prevede obligativitatea plății contribuțiilor de asigurări de sănătate, această prevedere legală trebuie coroborată cu dispozițiile articolului 211 alin. 1 din aceeași lege, unde este prevăzut că "asigurații încheie un contract de asigurare cu C.A.S. direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al Președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație".
A menționat că nu a încheiat un contract de asigurare cu Casa de Asigurări de Sănătate a Județului G., astfel încât nu a beneficiat de servicii medicale gratuite, nefiind înscrisă la niciun medic de familie. În aceste condiții, sancțiunea neplății asigurărilor este, conform art. 220 din Legea 95/2006, plata serviciilor medicale de către persoana aflată în nevoie și în niciun caz plata retroactivă a asigurărilor de sănătate.
A arătat că nu are calitatea de persoană asigurată, deoarece nu a depus nicio declarație de asigurat, între aceasta și Casa de Asigurări de Sănătate a Județului G. neexistând un raport contractual ori de altă natură, astfel încât se află în situația prevăzută de art. 220 din Legea nr. 95/2006.
A învederat că s-ar afla în situația de a plăti de două ori serviciile medicale, inclusiv penalități, deoarece, pe de o parte a plătit medicilor/spitalelor, cheltuielile aferente prestării serviciilor medicale de care a beneficiat, pe de altă parte ar plăti retroactiv și contribuții de asigurări sociale de sănătate dar și majorări.
De asemenea, prin introducerea art. 220 și 211 alin 1, legiuitorul a creat posibilitatea persoanelor fizice cu domiciliul în România să opteze între plata asigurărilor de sănătate la C.A.S., să aleagă o variantă privată de asigurare sau să suporte riscul achitării serviciilor medicale când se află în nevoie.
Prin analogie, legislația în vigoare la acest moment privind bugetul consolidat de stat ( pensii, șomaj, etc.) prevede că sancțiunea pentru neplata contribuției o reprezintă amenda și nu plata retroactivă pentru servicii de care nu a beneficiat și evident Casa de Asigurări de Sănătate a Județului G. nu a efectuat cheltuieli.
A arătat că, în opinia sa, nu poate exista o obligație față de stat, fără ca în schimb să nu primești ceva. Nu este constituțional să nu ai dreptul la opțiunea serviciilor pentru la care cotizezi cu sume imense, raportate la venitul personal, iar în caz de nevoie să beneficiezi de servicii neprofesionale sau chiar inexistente.
Pe de altă parte, a mai învederat că art. 43 C.pr. fiscală prevede că în primul trimestru al fiecărui an trebuia să primească decizia de impunere cu indicarea sumei pe care o datora, precum și a termenelor scadente de plată. Astfel că, dacă intimata a pretins că avea calitatea de asigurat, rezultă că avea obligația, potrivit art. 222 din Legea nr. 95/2006, să-i emită decizia de impunere până la primul termen scadent al obligației de plată și ulteior, în caz de neplată, avea posibilitatea de a emite o notificare și decizii de calcul al accesoriilor.
A mai arătat că prin decizia de impunere nr. 223/06.05.2010 nu se individualizează anual sumele de plată privind contribuțiile de asigurări de sănătate și accesoriile datorate pentru fiecare an, precum și modalitatea de calcul aferent fiecărui an. De asemenea, nici în decizia nr. 249/21.07.2010 nu s-a răspuns la solicitarea sa privind sumele pretins datorate sub acest aspect. Intimata a depus la dosarul cauzei situația CONO 2002 din 04.05.2010, defalcată pe anii 2005. 2007, 2008, 2009, potrivit căreia contribuția datorată este de 21.922 lei, iar majorările de 13.708, 8 lei. Analizând această situație se constată că s-a calculat contribuție sănătate la sume ce nu au fost niciodată realizate. Față de această împrejurare, în dovedirea prejudiciului creat, a solicitat proba cu expertiză contabilă, ce a fost admisă, fiind efectuată de expertul contabil R. G.. Obiectivele expertizei au fost depuse la dosar și au avut în vedere calculul contribuției CASS și accesoriile pe anii 2005, 2007 și 2009.
În drept, a invocat dispozițiile art. 299 și urm. din Codul de procedură civilă.
În dovedire, recurenta nu a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri noi.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu 2 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Intimata nu a depus întâmpinare, deși era obligatorie în cauză.
4. Soluția instanței de recurs.
Examinând prezentul recurs, prin prisma dispozițiilor art. 304 și 304¹ din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, nefiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9, astfel cum a fost argumentat de recurenta-reclamantă, întrucât instanța de fond a făcut o aplicare corectă a legii, prin raportare la situația de fapt.
Astfel, în ceea ce privește invocarea de către recurentă a dispozițiilor art. 211 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod corect că reclamanta, fiind cetățean român cu domiciliul în țară și realizând venituri din activități independente (avocatură), are calitatea de asigurat prin efectul legii, neavând relevanță din această perspectivă dacă a încheiat sau nu un contract de asigurare cu CAS.
Coroborând dispozițiile art. 213 alin. 4, art. 208 alin. 3 lit. e, art. 211 și 261 din Legea nr. 95/2006, art. 2, 5, 6, 7 din Normele metodologice, aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 al Președintelui CNAS, rezultă că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și că cetățenii români cu domiciliul în țară sunt asigurați prin efectul legii, cu toate obligațiile ce le implică această calitate, inclusiv cea a plății contribuției la fondul național al asigurărilor de sănătate.
Ca atare, calitatea de asigurat nu se dobândește prin încheierea contractului prevăzut de art. 211 din Legea nr. 95/2006, astfel cum în mod eronat susținute recurenta, ci prin efectul legii. De altfel, în prezența obligativității contribuției privind asigurările sociale de sănătate, nu poate fi primită apărarea recurentei, în sensul că nu a încheiat un contract de asigurare, întrucât aceasta invocă practic propria culpă, ceea ce nu este permis în sistemul nostru de drept (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).
Mai mult, nu se poate accepta teza recurentei, întrucât prin prevederea de la art. 211 alin. 1 nu s-a creat posibilitatea pentru persoanele fizice cu domiciliul în România să opteze între plata asigurărilor de sănătate sau suportarea riscului achitării serviciilor medicale, ci s-a instituit în mod clar obligația plății contribuției la fondul național al asigurărilor de sănătate.
În această ordine de idei, sancțiunea neplății contribuției nu o reprezintă plata serviciilor medicale, iar dispozițiile art. 220 din Legea nr. 95/2006 au fost interpretate greșit de către recurentă, întrucât acestea reglementează ipoteza în care pacientului care nu poate dovedi achitarea la zi a contribuției i se asigură servicii medicale numai în anumite situații de urgență expres prevăzute de legiuitor. Din această reglementare specială în niciun caz nu s-ar putea deduce că există posibilitatea de a nu achita contribuția de asigurare de sănătate, cu consecința suportării costurilor serviciilor medicale.
În consecință, Curtea subliniază că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii, participarea la plata contribuției de asigurări de sănătate este obligatorie pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară care realizează venituri impozabile, iar drepturilor de care beneficiază asigurații le corespund obligații corelative, printre care se numără și cea privind achitarea contribuției datorate fondului național al asigurărilor de sănătate. Din această perspectivă, nu au relevanță în cauză alegațiile recurentei cu privire la calitatea serviciilor medicale și lipsa de concurență în acest sector.
O a doua critică dezvoltată de recurentă privește presupusa încălcare de către intimată a dispozițiilor art. 222 din Legea nr. 95/2006, care impun obligativitatea informării, cel puțin o dată pe an, asupra nivelului de contribuție personală și asupra modalității de plată. În acest sens, recurenta a susținut că în primul trimestru al fiecărui an trebuia să i se comunice decizia de impunere, cu indicarea sumei datorate și a termenelor de plată.
Nici această critică nu poate fi primită, întrucât intimata nu a putut să-și îndeplinească această obligație legală tocmai din culpa recurentei, care nu a depus la casa de sănătate, pentru fiecare an fiscal, declarațiile privind obligațiile de constituire și plată la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, cu toate că avea obligația de a completa declarația fiscală anual, înscriind complet, corect și cu bună-credință informațiile prevăzute de formular, corespunzător situației sale fiscale. Mai mult, recurenta avea obligația de a depune la casa de sănătate, în termen de 60 de zile de la comunicare, decizia de impunere anuală pentru calcularea diferențelor rămase de achitat.
Or, recurenta nu și-a îndeplinit aceste obligații legale, iar intimata a emis decizia de impunere în baza informațiilor comunicate de ANAF, pe baza protocolului încheiat.
În acest context, nu poate fi admisă apărarea recurentei privind lipsa informării anuale, întrucât ar însemna ca aceasta să obțină protecția judiciară a unui drept prin invocarea propriei culpe, ceea ce nu este permis (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).
De altfel, recurenta redă dispoziții ale Legii nr. 95/2006 fără a ține seama de circumstanțele sale personale, care conduc tocmai la inaplicabilitatea respectivelor prevederi legale. Este evident că, din moment ce recurenta nu a depus anual declarațiile fiscale, nici intimata nu a putut să o informeze asupra nivelului de contribuție personală și asupra modalității de plată.
În ceea ce privește apărările recurentei privind neindividualizarea în decizia de impunere a sumelor de plată privind contribuțiile de asigurări de sănătate și a accesoriilor datorate, precum și a modalității de calcul, Curtea constată că aceste aspecte au fost pe larg și în mod judicios analizate și înlăturate de instanța de fond.
Astfel, lipsa din cuprinsul deciziei de impunere a defalcării pe ani a obligațiilor principale (contribuție) și a accesoriilor (majorări de întârziere), precum și a modului de calcul a acestora nu este de natură să atragă nulitatea absolută a deciziei de impunere, deoarece, pe de o parte, nu constituie unul dintre elementele a cărui lipsă să atragă nulitatea actului administrativ fiscal, conform art. 49 din Codul de procedură fiscală, iar, pe de altă parte, decizia de impunere respectă prevederile art. 87 Cod procedură fiscală referitoare la forma si conținutul acesteia, cuprinzând și categoria de contribuție datorată, precum si cuantumul acesteia.
Împrejurarea că această contribuție nu a fost defalcată pentru fiecare perioadă impozabilă putea atrage cel mult nulitatea relativă a actului, și numai în condițiile dovedirii unei vătămări ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea deciziei de impunere, vătămare nedovedită în cauză, deoarece prin decizia de soluționare a contestației administrative intimata a arătat modul de stabilire a contribuției defalcat pe anii 2005, 2007, 2008 și 2009, precum și a majorărilor de întârziere aferente, depunând la dosar situația CON02002 la 04.05.2010 (filele 50-53 din dosarul de fond). Prin aceeași situație sunt detaliate majorările aferente fiecărei perioade impozabile și este prezentat modul de calcul, conform art. 261 din Legea nr. 95/2006, astfel încât și susținerile recurentei în această privință sunt neîntemeiate.
De asemenea, nu poate fi primită susținerea recurentei cu privire la greșita calculare a contribuției, chiar dacă între sumele stabilite de intimată și cele din raportul de expertiză judiciară aflat la dosarul de fond există anumite diferențe, întrucât acest aspect nu a fost învedereat prin contestația administrativă, neputând fi avut în vedere de intimată cu ocazia verificării legalității și temeiniciei deciziei de impunere.
Astfel, recurenta, în cadrul procedurii prealabile obligatorii, avea posibilitatea de a invoca și de a prezenta documente fiscale din care să rezulte alte venituri nete realizate decât cele comunicate de ANAF, situație în care intimata putea proceda la efectuarea corecțiilor. Însă, recurenta nu a procedat în acest mod, ci a preferat să solicite efectuarea unei expertize judiciare, cu toate că susținerile respective nu puteau fi invocate pentru prima dată în fața instanței de contencios administrativ (omisso medio).
În ceea ce privește critica recurentei privind nelegala stabilire a accesoriilor prin decizia de impunere privind contribuția de asigurări de sănătate, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât termenele de plată a contribuției sunt stabilite de lege (termene legale), astfel încât depășirea acestora atrage calcularea majorărilor/penalităților de întârziere.
Dispozițiile art. 259 din Legea nr. 95/2006 privind emiterea notificării și, ulterior, a deciziei de calcul al accesoriilor, nu au putut fi aplicate de intimată tocmai din culpa recurentei, care nu a depus anual declarațiile fiscale, astfel încât informațiile privind veniturile au fost comunicate de ANAF, în baza protocolului existent, iar intimata a stabilit debitul principal retroactiv, în limitele termenului de prescripție de 5 ani, calculând și accesoriile aferente, întrucât este evident că termenele legale de scedență au fost depășite. În acest context, nu poate fi primită susținerea recurentei, în sensul că practica intimatei este abuzivă.
Față de aceste considerente, constatând că motivul de recurs invocat, astfel cum a fost argumentat, este neîntemeiat și că sentința recurată este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă N. A. C. împotriva sentinței civile nr. 170/03.04.2012 pronunțate de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI G., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. M. D. M. B. C. P.
GREFIER
M. G.
Red/thred. jud. DDM/ 2 ex/ 9 iulie 2013.
Judecător fond: M. C., Tribunalul G.-Secția civilă.
| ← Cetăţenie. Sentința nr. 369/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2671/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
