Anulare act administrativ. Decizia nr. 105/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 105/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 6244/87/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 105
Ședința publică de la 14 ianuarie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
JUDECĂTOR - M. G. R.
GREFIER - C. A.
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul-pârât C. L. al municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 302/29.03.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. Națională de Căi Ferate CFR SA prin Sucursala Regională de Căi Ferate C..
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 07.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie când, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 C.pr.civ. Curtea a amânat pronunțarea la data de 14.01.2013, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 302/29.03.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția litigii de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta C. Națională de Căi Ferate CFR SA prin Sucursala Regională de Căi Ferate C. în contradictoriu cu pârâtul C. L. al municipiului A. în sensul că a anulat în parte HCL al municipiului A. nr. 120/16.06.2009 în ceea ce privește declararea ca bunuri aparținând domeniului privat de interes local al terenurilor menționate la poz.19-30 din anexele acestei hotărâri, pârâtul fiind obligat la plata către reclamantă a sumei de 2504 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că prin H.C.L. a municipiului A. nr. 120/16 iunie 2009 s-au declarat ca bunuri aparținând domeniului privat de interes local terenurile din municipiul A. ale căror amplasamente sunt menționate în anexa nr. 1 și anexele nr. 2 și nr. 3.
La punctele 19-30 din anexele HCL nr. 120/2009 figurează ca aparținând domeniului privat al municipiului A. terenurile situate în zona stației CF, Zona dintre . . . și . . . între . și . dintre . . dintre . . .>
S-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 36 aliniatul 2 litera c din Legea nr. 215/2001 republicată, consiliul local exercită atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, dar exercitarea acestor atribuții trebuie să îmbrace formele legale. Or, prin hotărârea atacată se declară ca aparținând domeniului privat de interes local al municipiului A. suprafețe de teren situate pe raza municipiului fără a se menționa regimul juridic al acestora la data emiterii hotărârii CL și fără a se menționa titlul în baza căruia pârâta a devenit proprietarul acestor suprafețe de teren.
La data de 24.10.1994 între SNCFR –Regionala CF C. și C. local al municipiului A. a fost încheiat procesul verbal de vecinătate prin care au fost recunoscute limitele zonei CFR.
Din conținutul raportului de expertiză tehnică topografică efectuată în cauză rezultă că suprafețele de teren prevăzute în anexele 1 și 2 pct.19-30 din HCL nr. 120/16.06.2009 se suprapun peste terenul expropriat prin Legile nr. 1573/1891 și nr. 1577/1892 și recunoscute de Primăria mun. A. prin procesul verbal de vecinătate din data de 24.10.1994 ca aparținând CFR, reținându-se astfel că aceste terenuri incluse în anexele HCL nr. 120/2009 pct. 19-30 fac parte din domeniul public al statului de interes național dat în administrare SNCFR.
Identitatea de teren rezultă și din recunoașterea pârâților, așa cum reiese aceasta din procesul verbal de vecinătate încheiat în anul 1994, dar și din documentația depusă la dosarul cauzei.
S-a reținut astfel că nu s-a făcut dovada existenței vreunuia din modurile de dobândire a proprietății privată așa cum prevede art. 6 din Legea nr. 213/1998 republicată, iar Hotărârea Consiliului L. nr. 120/2009 este un act de calificare a bunurilor ca fiind din domeniul privat al municipiului A. .
În situația în care nu s-a făcut dovada preluării terenurilor în litigiu de către unitatea administrativ teritorială mun. A. în baza unui titlu valabil, efectele menținerii poz. 19-30 din anexa nr. 1a HCL nr. 120/2009 ar echivala cu o expropriere.
De asemenea prin adoptarea Hotărârii 120/2009, pârâtul C. L. al municipiului A. a încălcat și dispozițiile imperative ale art. 36 din Legea nr. 18/1991 republicată, care prevăd că terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26.
Or, din probatoriul administrat în cauză, rezultă că pârâtul a dispus asupra terenurilor menționate la pct. 19-30 din anexa la HCL nr. 120/2009 deși nu se aflau în administrarea sa.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs pârâtul C. L. al Municipiului A., solicitând modificarea în tot a sentinței civile nr. 302/29.03.2012 în sensul admiterii excepțiilor reinterate în recurs și respinse de instanță prin încheierea de ședință din 22.03.2012, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale active a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regionala CF C. s-a arătat că doar Ministerul Transporturilor ar putea avea calitate procesuală activă în cauză, fiind organul de specialitate al administrației publice centrale care are în atribuții „gestionarea proprietății publice și private a statului din domeniul feroviar”.
Cu privire la excepția tardivității, recurenta a arătat că hotărârea Consiliului L. al Municipiului A. a fost emisa în data de 16 iunie 2009, iar procedura prealabila este primita și înregistrata la data de 20.08.2010, deci peste termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. 7 din Legea nr. 554/2004. A mai arătat recurenta că nu are obligația comunicării hotărârii către alte instituții, nefiind un act normativ cu caracter general pentru a fi aplicabile prevederile Legii nr. 52/2003. Cu toate acestea hotărârea se găsește postata pe site-ul Primăriei Municipiului A., publicându-se și în ziar ordinea de zi a ședinței din data de 16 iunie 2009, în care se regăsește și HCL-ul atacat.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că din actele depuse la dosar nu reiese că terenurile în cauza se afla, printr-un titlu emis legal, în proprietatea CFR SA - Sucursala C., lucru recunoscut chiar de către reclamanta prin invocarea art. 10 din HGR nr. 581/1998. De asemenea, s-a arătat că nu există o hotărâre de guvern emisă în conformitate cu art. 11 alin. 2.
Totodată, s-a menționat că la dosar nu s-a depus anexa nr. 1 la contractul de concesiune încheiat în temeiul OUG nr. 12/1998 sau lista bunurilor proprietate publică a statului pentru zona în litigiu astfel încât să se observe dacă terenurile în litigiu fac obiectul contractului de concesiune.
Recurenta a apreciat că reclamanta contestă chiar dreptul de proprietate al Municipiului A. asupra terenului în litigiu, având posibilitatea de a-și îndrepta acțiunea către o acțiune în revendicare și nu prin atacarea unei hotărâri de declarare a unor bunuri ca aparținând domeniului privat, de interes local al municipiului A., care a avut ca scop intabularea terenurilor în cartea funciară și recunoașterea unui drept de proprietate al unității administrativ teritoriale.
Din actele depuse la dosarul cauzei și din corespondenta purtata între părți nu reiese ca CFR SA - Sucursala C. este proprietara terenurilor prevăzute în anexa 1 la HCL nr. 71 din 30 aprilie 2009, invocarea decretului de expropriere nr. 1573 din 20.05.1891 neconstituind un titlu de proprietate în accepțiunea legislației romane.
Recurenta a criticat și faptul că, deși a cerut prin obiecțiunile formulate ca raportul de expertiză să fie vizat de către OCPI, instanța de fond nu răspuns solicitărilor, deși a dispus prin încheiere expertului să facă precizări legate de obiecțiunile formulate de ambele părți.
În drept, au fost invocate prevederile HG nr. 76/2009, HG nr. 581/1998, OUG nr. 12/1998, Legea nr. 554/2004.
La data de 19.11.2012 intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În dovedire, a depus un set de înscrisuri.
Analizând recursul declarat de pârât raportat la dispozițiile art. 304 și 3041 Cod procedură civilă, având în vedere motivele de fapt și de drept invocate, dar și înscrisurile depuse la dosar în faza procesuală a recursului, Curtea apreciază recursul ca nefondat pentru următoarele motive.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamante C. Națională de Căi Ferate CFR SA Curtea reține că art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 stabilește că „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.”, potrivit art. 2 alin. 1 lit. a) din același act normativ prin persoană vătămată se înțelege „orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate;”.
În condițiile în care intimata-reclamantă este titulara unui drept de concesiune cu privire la infrastructura feroviară publică, conform contractului de concesiune nr. MM/224/24.01.2002, care se încadrează în categoria persoanelor vătămate prevăzute de art. 2 alin. 1 lit. a), Curtea apreciază că aceasta justifică pe deplin calitatea procesuală activă în cauză. Prin urmare, Curtea apreciază excepția lipsei calității procesuale active invocată de recurentul-pârât ca nefondată.
Cu privire la excepția tardivității invocată de recurentul-pârât, Curtea reține că prin decizia nr. 797/2007 pronunțată de Curtea Constituțională a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, constatându-se că textul de lege este neconstituțional în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului.
Având în vedere considerentele acestei decizii, observând faptul că în concret intimata-reclamantă a luat cunoștință de existența hotărârii Consiliului L. al Municipiului A. nr. 120/16.06.2009 la data de 30.07.2010, raportat la împrejurarea că plângerea prealabilă a fost depusă de recurentul-pârât la data de 20.08.2010, iar acțiunea a fost formulată la data de 17.11.2010, în condițiile în care răspunsul al plângerea prealabilă a fost emis la data de 30.09.2010, Curtea apreciază că excepția tardivității invocată de recurentul-pârât este nefondată.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că prin Hotărârea nr. 120/16.06.2009 emisă de C. L. al Municipiului A. s-au declarat ca bunuri aparținând domeniului privat de interes local terenurile din municipiul A. ale căror amplasamente sunt menționate în anexa nr. 1 (Lista) și anexele nr. 2 și nr. 3 (Plan de situație și încadrare în teritoriu) care fac parte integrantă din hotărâre, fără ca în documentația ce a stat la baza emiterii acesteia să existe și un act care să ateste dreptul de proprietate al Consiliului asupra terenurilor în discuție, data dobândirii acestui drept real, modalitatea concretă de dobândire a dreptului, aceasta în condițiile în care o hotărâre a unui consiliul local nu constituie o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate.
Nici în fața instanței de fond și nici în fața instanței de control judiciar nu a fost depus de către recurentul-pârât vreun act din care să rezulte deținerea vreunui drept asupra terenurilor.
Pe de altă parte, Curtea reține că intimata-reclamantă nu a invocat un drept de proprietate asupra acestor terenuri (așa cum susține recurentul-pârât), ci un drept de folosință decurgând din contractul de concesiune nr. MM/224/24.01.2002 încheiat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței. Mai mult, se observă faptul că în cadrul prezentului litigiu instanțele de judecată au posibilitatea de a cenzura actul administrativ dedus judecății, respectiv hotărârea Consiliului L. al Municipiului A. nr. 120/16.06.2009, iar nu alte acte administrative, și nici de a stabili cine este titularul dreptului de proprietate asupra terenurilor în discuție.
Reținând prin urmare că recurentul-pârât nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor vizate de hotărârea contestată, modalitățile legale de dobândire a dreptului de proprietate, prevederile Legilor nr. 18/1991 (art. 11, art. 14-18) și nr. 24/2000 (art. 81 alin. 1), Curtea constată că la emiterea hotărârii contestate nu au fost respectate dispozițiile art. 4 din Legea nr. 213/1998 și art. 36 alin. 2 lit. c, alin. 5 lit. b și art. 121 din Legea nr. 215/2001.
În sfârșit, din apărările formulate și din probele administrate, nu rezultă nici dacă recurentul-pârât invocă un drept de proprietate publică asupra imobilului în discuție cu privire la care a înțeles a emite un act de trecere în domeniul privat. În cazul în care s-ar pretinde un astfel de drept, cu toate că nu reiese clar poziția emitentului actului, Curtea constată că nici existența unui astfel de drept nu a fost dovedită prin actele depuse la dosar.
Pentru aceste considerente, reținând și motivele expuse în sentința recurată, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 304 coroborat cu art. 3041 C.pr.civ., Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul art. 312 C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-pârât C. L. AL MUNICIPIULUI A. împotriva sentinței civile nr. 302/29.03.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimata reclamantă C. Națională de Căi Ferate CFR SA prin Sucursala Regională de Căi Ferate C..
Respinge cererea intimatei de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. M. P. M. D. M. G. R.
GREFIER
C. A.
Red./thred. MD - 2 ex./28.02.2013
Tribunalul Teleorman
Jud. fond R. M.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 2954/2013.... | Despăgubire. Decizia nr. 328/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
