Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 2954/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2954/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 3529/2/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2954
Ședința publică din data de 25 iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petenta A. . – P. NET CONSULTING SRL - lider al asocierii ., împotriva Deciziei Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 1490/C_ /26.04.2013 în contradictoriu cu intimatul O. R. PENTRU ADOPȚII și ., având ca obiect litigiu achiziții publice.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 17 iunie 2013, fiind consemnate în Încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea succesiv la data de 21 iunie 2013 și în data de astăzi, 25 iunie 2013, când în aceeași compunere a pronunțat următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra plângerii în materie de achiziție publică de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 14.05.2013 pe rolul Curții de Apel București-secția a VIII a de C. Administrativ și Fiscal, petenta A. S.C. S. România S.A. - P. Net Consulting S.R.L., prin liderul asocierii, S.C. S. ROMANIA S.A., în calitate de ofertant în procedura de licitație deschisă organizată în scopul atribuirii contractului de „Implementare a unei soluții informatice pentru realizarea sistem integrat de management al conținutului documentelor MCD" inițiată prin anunțul de participare nr._, publicat în SEAP în data de 10.11.2012, în contradictoriu cu autoritatea contractantă O. R. pentru Adopții, a formulat plângere împotriva Deciziei CNSC nr. 1490/C_ /26.04.2013, prin care a solicitat modificarea în parte a acestei decizii, în sensul admiterii contestației sale; anularea raportului de procedurii de atribuire și a tuturor actelor subsecvente emise în baza acestuia, inclusiv a Adresei de comunicare a rezultatului Procedurii, emisă de O. R. pentru Adopții sub nr. 2926 /18.03.2013, pentru motivele de nelegalitate mai jos prezentate; reluarea de către Autoritatea Contractantă a evaluării ofertei petentei și finalizarea corespunzătoare a procesului de reevaluare cu întocmirea unui nou raport al procedurii de atribuire.
În motivarea plângerii, s-au arătat următoarele argumente cu privire la netemeinicia și nelegalitatea soluției CNSC:
Oferta petentei răspunde cerinței prevăzută în capitolul 6.2.6. al caietului de sarcini al Procedurii, oferind "posibilitatea de a scrie comentarii din partea persoanelor asignate".
Solicită instanței să rețină pentru început faptul că, nici prin adresa de comunicare a rezultatului Procedurii și nici prin punctul său de vedere cu privire la Contestație, Autoritatea Contractantă nu aduce niciun argument de natură tehnică care să tindă măcar la demonstrarea neconformității ofertei petentei sub aspectul îndeplinirii cerinței referitoare la managementul taskurilor.
Mai mult, din analiza Dosarului Achiziției nu rezultă efectuarea de către Autoritatea Contractantă a unei analize tehnice de specialitate în vederea lămuririi modalității de funcționare a modulului de Management al taskurilor în general, și nici asupra cerinței referitoare la „posibilitatea de a scrie comentarii din partea persoanelor asignate" („Funcționalitatea de Forum").
Prin urmare, Autoritatea Contractantă nu arătă în ce mod oferta tehnică a petentei nu îndeplinește cerința referitoare la Funcționalitatea de Forum, ci singurele argumente pe care se întemeiază aceasta privesc exclusiv o interpretare topografică a informațiilor prezentate în oferta tehnică.
Rezultatul acestei evaluări este eronat deoarece exclude interpretarea unitară a informațiilor din oferta tehnică și conduce la o concluzie distorsionată asupra ofertei sale tehnice. Astfel însușirea punctului de vedere al Autorității Contractante de către Consiliu, fără a fi efectuată o minimă analiză tehnică a susținerilor acesteia, reprezintă o gravă încălcare a dreptului său la apărare.
Mai mult, CNSC admite în mod expres faptul că cerința privind "posibilitatea de a scrie comentarii din partea persoanelor asignate" este inclusă în oferta tehnică a petentei, în cadrul funcționalității de forum.
Or, având în vedere faptul că existența acestei funcționalități nu este contestată nici de Autoritatea Contractantă și nici nu este infirmată de CNSC, Decizia CNSC apare ca fiind neîntemeiată și contradictorie sub aspectul reținerii neasumării de către petenta a îndeplinirii tuturor cerințelor minime referitoare la cap. 6.2.6 Management task.
Includerea "posibilității de a scrie comentarii din partea persoanelor asignate" în cadrul funcționalității de Forum nu contravine prevederilor documentației de atribuire.
În acest sens, solicită instanței să rețină că:
(i)Oferta cuprinde o singură aplicație, formată din module integrate, iar nu o aplicație și un modul extern sau variante care ar face parte din „programe tematice diferite". Astfel, în mod eronat Autoritatea Contractantă susține în punctul său de vedere că Funcționalitatea de Forum ar face parte dintr-un modul extern „aplicației de managementul task-urilor", din moment ce chiar cerința din caietul de sarcini al Procedurii indicată de Autoritatea Contractantă specifică în mod clar faptul că: „Aplicația trebuie să aibă un modul de management taskuri (activități) cel puțin cu următoarele funcționalități: ... posibilitatea de a scrie comentarii din partea persoanelor asignate".
În realitate, obiectul Procedurii îl constituie achiziționarea unei aplicații formată din module integrate, conform soluției tehnice adoptate de ofertanți, astfel încât să răspundă cerințelor minime obligatorii din caietul de sarcini.
De asemenea, documentația de atribuire nu impune modalitatea de integrare a modulelor care formează aplicația, lăsând la aprecierea ofertanților, în funcție de propria soluție tehnică, stabilirea acestor aspecte.
(ii)Funcționalitatea de Forum nu face parte dintr-un modul extern ci este integrată aplicației ofertate.
În ceea ce privește ofertarea acestei funcționalități, redă un extras din Secțiunea 4.1.1. - Specificații generale din oferta petentei (pag. 131-133], secțiune potrivit căreia: „Ținta este eficiența. Prin colaborarea echipei dumneavoastră de specialiști cu echipa de specialiști a SIVADOC urmărim să obținem:
(...) Colaborarea facilă între Departamente fără a fi necesară deplasarea angajaților între diverse locații
Modelarea structurii organizatorice și a responsabilităților în cadrul acesteia;
Forum intern de discuții orientat pe tematici sau pe procesele în curs de rulare;
Răspuns rapid la urgențe
Structurarea informațiilor, modelarea structurii organizației precum și instrumentele puse la dispoziția dumneavoastră pentru prioritizarea proceselor permit tratarea urgențelor cu profesionalism și rapiditate.
Distribuirea informațiilor în cadrul organizației
Discutarea problematicilor pe baza forumului integrat;
- Transmiterea documentelor pe fluxuri specifice pentru distribuirea informației și urmărirea consultării acestora. (...)."
Se poate observa în mod evident că Forumul integrat face parte din aplicație și nu este „modul extern aplicației care ar face parte din altă programă tematică" așa cum susține în mod intenționat eronat Autoritatea Contractantă și cum reține netemeinic Consiliul.
Autoritatea Contractantă a scos intenționat din context pasajele din oferta depusă, întemeindu-și evaluarea strict pe criterii de topologie a textului. în condițiile în care oferta conținea, după cum a arătat și mai sus și după cum a adus la cunoștință Autorității Contractante în răspunsurile la solicitările de clarificări, informații clare și precise cu privire la îndeplinirea cerinței referitoare la Funcționalitatea de Forum.
Așa cum a menționat și adresa nr. 1396/04.02.2013, utilizatorii (persoanele asignate) au posibilitatea de a-și introduce comentariile pe activitățile (tasks) asignate prin intermediul forumului integrat. Un comentariu introdus pe un task deschide automat un topic /problematică pe forum, cu acces implicit pentru persoanele direct implicate în activitatea respectivă, această funcționalitate fiind superioară cerințelor din caietul de sarcini.
Reiese astfel în mod evident faptul că nu a ofertat două „programe tematice" distincte ci a răspuns la cerințele minime și obligatorii din caietul de sarcini; ofertând într-adevăr un modul specializat pentru adăugarea comentariilor care este Forum.
Modulul specializat ofertat de petenta nu este extern „aplicației de management al taskurilor" (aplicație care nu a fost solicitată) și nici aplicației de management al documentelor ofertate. Acesta se integrează în aplicație, inclusiv cu modulul de management al taskurilor și oferă funcționalități care acoperă și chiar depășesc cerințele caietului de sarcini.
Împrejurarea că specificațiile acestuia sunt definite într-o secțiune diferită a ofertei sale tehnice nu este de natură să conducă la concluzia că nu s-ar răspunde cerinței referitoare la Funcționalitatea de Forum.
Astfel, în acord cu cerința din caietul de sarcini, modulul de Forum integrat aplicației ofertate se integrează cu modulul Management taskuri, integrat aceleiași aplicații, în vederea acoperirii cerinței „Aplicația trebuie să aibă un modul de management taskuri (activități) cel puțin cu următoarele funcționalități: ... posibilitatea de a scrie comentarii din partea persoanelor asignate".
Urmare a acestei integrări, modulul de management taskuri, precum și întreaga aplicație, oferă „posibilitatea de a scrie comentarii din partea persoanelor asignate".
Prin urmare, este irelevantă topografia prezentării informațiilor, și chiar modalitatea de integrare a modulelor din cadrul aplicației, integrare care este concepută de fiecare ofertant, din moment ce soluția tehnică unitară ofertată răspunde cerințelor caietului de sarcini.
Având în vedere cele mai sus menționate, și ținând cont de faptul că documentația de atribuire nu impune participanților modalitatea de integrare a modulelor care formează aplicația solicitată, aceasta urmând a fi stabilită de fiecare ofertant conform soluției tehnice proprii, apreciază ca fiind restrictivă, netemeinică și nelegală interpretarea CNSC potrivit căreia includerea "posibilitatea de a scrie comentarii din partea persoanelor asignate" în cadrul forumului ar contraveni cerințelor și necesităților autorității contractante.
În drept, au fost invocate prevederile art. 2 alin. (2), precum și ale art. 281, 283 și urm. din OUG nr. 34/2006.
Intimata O. R. pentru Adopții, în calitate de autoritate contractantă, a formulat întâmpinare.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, în temeiul art. 161 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, a persoanei juridice beneficiare a procedurii de achiziție a cărui anulare se solicită, respectiv S.C. I. S. S.R.L., cu sediul în ., sector 5, București, cod postai_, arătând că drepturile și interesele legitime ale acestui operator economic sunt afectate direct prin promovarea acestei cereri, la care acesta nu este parte. În acest sens, se arată că a fost încheiat deja contractul nr. 5032 /30.04.2013 și au fost deja furnizate bunuri și prestate servicii în conformitate cu acest contract. Prin urmare, soluționarea cererii deduse judecății fără participarea acestui operator i-ar încălca dreptul la apărare, recunoscut oricărei persoane, dar și principiul contradictorialității procesului civil. Totodată, introducerea în cauză se impune și față de principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești ce urmează a fi pronunțată.
În raport de plângerea formulată, a fost invocată excepția nulității cererii pentru lipsa timbrajului. În susținerea acestei excepții, se arată că potrivit dispozițiilor art.2851 din acest act normativ, plângerile formulate împotriva deciziilor pronunțate de C.N.S.C. se taxează cu 50 % din sumele prevăzute la art.287 indice 17. Prin urmare, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 14 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „Când o acțiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferita, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel.”
Pe fondul cauzei, se arată că plângerea formulata este netemeinică, în considerarea următoarelor aspecte:
Atât Legea nr.554/2004, cat și legea specială reprezentată de O.U.G. nr. 34 /2006 (art.255 alin. 1 și 2, art. 2562 alin. 1, art. 281 alin. 1,) condiționează admisibilitatea acțiunilor formulate în temeiul acestor acte normative, în primul rând de vătămarea unui drept sau interes legitim al părții reclamante. În acest sens, în general, pentru a fi parte într-un proces este necesar să fie întrunite nu numai condițiile privind capacitatea și calitatea procesuală, ci și aceea a existenței unui interes legitim, născut și actual, personal și direct. Calitatea procesuală și interesul sunt două condiții distincte ale acțiunii civile, iar analiza lor se impune independent și consecutiv.
Pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să fie legitim, juridic (corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale), născut și actual, personal și direct. Interesul este legitim când se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege și potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut.
Obligația părții reclamante este ca atât la declanșarea procedurii judiciare să justifice în persoana sa interesul de a promova acțiunea civilă, cât și ulterior, pe tot parcursul procesului, ori de câte ori se apelează la unele din formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii (cereri, excepții, exercitarea căilor de atac, executare silită, etc.).
În speță, dreptul S.C. S. România S.A. de a se adresa instanței de contencios administrativ se impune a fi analizat prin prisma condițiilor referitoare la actualitatea și legitimitatea interesului în raport de datele concrete ale speței și cu normele legale speciale aplicabile în materie.
Din această perspectivă, drepturile și interesele justificate pe calitatea de ofertant în procedura de achiziție derulată de autoritatea contractantă trebuie exercitate în limitele stabilite prin normele speciale incidente - OUG 34/2006 și HG 925/2006. Astfel, în măsura în care s-ar proceda la admiterea plângerii formulate și anularea raportului de evaluare și respectiv reluarea procesului de evaluare a ofertei petentei, O. R. pentru Adopții ar trebui sa reia procesul de evaluare, insa numai pe baza acelorași documente de ofertă deja depuse în cadrul procedurii de achiziție, oferta tehnica a petentei neputând suferi modificări. În aceasta situație rezultatul raportului procedurii de atribuire nu ar putea suferi modificări în ceea ce privește comunicarea atribuirii procedurii de achiziție motivat de faptul ca la dosarul achiziției exista o oferta care răspunde . măsura factorilor de evaluare conform fisei de date a achiziției.
Or, analizând motivele invocate de către reclamantă în speța dedusă judecății în raport de succesiunea situațiilor de fapt și de drept arătate, se arată că nici condiția interesului actual nu este îndeplinită, prezenta cerere neputând asigura reclamantei realizarea vreunui folos practic.
Este evident că aceasta se prevalează, în principal, de propria culpă, contrar principiului fundamental de drept "nemo auditur propriam turpitudinem allegans".
Însă, autorității contractante nu i se pot opune asemenea împrejurări, iar instanța nu poate valida susținerile părții reclamante justificate pe o astfel de conduită.
Legitimitatea interesului (condiție prevăzută de art. 1 din Legea nr.554/2004, modificată și completată) presupune conformitatea sa cu ordinea de drept și cu regulile de conviețuire socială, condiție pe care cererea reclamantei nu o îndeplinește în raport cu dispozițiile legale anterior amintite.
Prin urmare, întrucât se urmărește doar eludarea unor dispoziții imperative ale legii și obținerea unor avantaje nejustificate, urmărindu-se în esență calificarea unui ofertant a cărei propunere sub aspect financiar este peste oferta declarata câștigătoare este evident că interesul urmărit de societatea reclamantă nu este legitim, iar cererea dedusă judecății este netemeinica și nelegala.
Cu privire la oferta tehnică, se arată următoarele:
O. R. pentru Adopții a solicitat prin caietul de sarcini implementarea unui sistem integrat de management al conținutului documentelor care sa îndeplinească anumite caracteristici expres menționate, intre acestea regăsindu-se și cele de la punctul 6.2.6 Management taskuri -„....posibilitatea de a scrie comentarii din partea persoanelor asignate".
Comisia de evaluare, în virtutea atribuțiilor conferite de lege privind evaluarea propunerilor tehnice prezentate de ofertanți din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerințelor minime din caietul de sarcini a apreciat ca oferta tehnica depusa de petenta nu a răspuns cerințelor menționate mai sus și pe cale de consecința în conformitate cu prevederile art.81 din HG nr 925/2006 avea obligația de a respinge aceasta oferta ca neconforma. Așa cum în mod corect a reținut de altfel și Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, cu ocazia soluționării contestației depuse de petenta, petenta prin oferta depusa nu a făcut dovada conformității serviciului oferit cu cerințele minime obligatorii stabilite în caietul de sarcini și care corespundeau necesitații reale a petentei.
Cu privire la susținerile petentei vizând faptul ca O. R. pentru Adopții nu a adus niciun argument de natura tehnica care sa tinda la demonstrarea neconformității ofertei petentei sub aspectul îndeplinirii cerinței referitoare la managementul taskurilor, respectiv a atributului menționat în caietul de sarcini - „posibilitatea de a scrie comentarii din partea persoanelor asignate" apreciază ca nu poate fi reținuta în sarcina sa aceasta obligație. În condițiile în care propunerea tehnica prezentata nu era ofertată și aceasta cerința minima obligatorie, iar în răspunsurile la clarificările solicitate petenta a trimis catre alte funcționalități ale unui program deja dezvoltat de aceasta (SIVADOC), s-a apreciat ca nu s-a făcut dovada respectării cerințelor minime și obligatorii cerute prin caietul de sarcini, motiv pentru care comisia de evaluare avea obligația potrivit normelor legale de a respinge oferta ca neconforma.
Totodată, se arată că, în cadrul procesului de evaluare a ofertelor prezentate, expertul tehnic - membru al comisiei de evaluare a concluzionat ca omiterea ofertării în totalitate a cerinței „posibilitatea de a scrie comentarii din partea persoanelor asignate" „nu reprezintă o abatere minora", specificațiile prezentate de petenta în cadrul răspunsurilor la clarificări neputând a fi considerate ca ofertate prin acestea. F. de acest aspect expertul tehnic a recomandat descalificarea . apreciind ca aceasta nu a făcut dovada prin oferta depusa și nici în urma clarificărilor prezentate a realizării și asumării îndeplinirii tuturor cerințelor ce urmau a fi contractate.
Nu în ultimul rând, în ceea ce privește argumentația petentei în susținerea plângerii sale, aceasta reia în mare măsura motivația din contestația depusă la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor fără a duce argumente noi și întemeiate, care să indice eventuale încălcări ale dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, în măsura sa justifice o eventuală acceptare a plângerii depuse la Curtea de Apel București.
Considera ca atât principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică (respectiv: nediscriminarea, tratamentul egal, recunoașterea reciprocă, transparența, proporționalitatea și eficiența utilizării fondurilor publice) cat și normele legale în materie nu au fost încălcate în niciun fel, fiind respectate de către O. R. pentru Adopții.
În concluzie, pentru considerentele expuse mai sus, se arată ca în cauza supusa judecații nu pot fi reținute încălcări ale dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, motiv pentru care solicită respingerea plângerii formulate de către petentă ca netemeinică și nelegală și să mențineți Decizia CNSC nr. 1490/C_ /26.04.2013 ca temeinică și legală.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, ale HG. nr. 925/2006 privind normele metodologice de aplicare a dispozițiilor OUG/34/2006, Codului de Procedură Civilă, Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
În temeiul art. 223 Cod Proc. Civ. raportat la art. 411, alin. (1), pct. 2, teza II și alin. (2) Cod Proc. Civ. se solicită judecarea în lipsă.
La termenul din 3 iunie 2013, ca urmare a cererii petentei, în raport de disp. art. 16 indice 1 din Legea nr. 554/ 2004 și art. 58 din Codul de procedură civilă, s-a dispus introducerea în cauză în calitate de intimată a ofertantului declarat câștigător, ..
Intimatul S.C. I. S. S.R.L., a formulat întâmpinare față de plângerea petentei, prin care a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:
Obiectul acestei proceduri de achiziție publică constă într-un sistem informatic pentru managementul de documente. Soluția, descrisă în detaliu prin intermediul caietului de sarcini, este una modulară, fiind alcătuită din mai multe module distincte. Astfel, la pagina 44 a caietului de sarcini, sunt descrise în mod foarte clar și explicit, cerințele minimale pe care trebuie să le îndeplinească modulul denumit „Management taskuri". Se poate observa din enumerare că ultima cerință minimală care trebuie îndeplinită de modulul Management taskuri este „posibilitatea de a scrie comentarii din partea persoanelor asignate".
Or, din actele depuse la prezentul dosar rezultă că soluția prezentată de petentă conține un modul pentru Managementul de taskuri care nu îndeplinește această cerință minimală.
Având în vedere modul extrem de explicit în care sunt formulate cerințele caietului de sarcini, precum și faptul că atât petenta cât și toți ceilalți concurenți care au prezentat oferte conforme, au înțeles să respecte cu rigurozitate cerințele solicitate prin intermediul caietului de sarcini, consideră că opinia autorității contractante cât și a CNSC cu privire la neconformitatea ofertei petentei, este una justificată și corectă.
Susținerea sa este că cerințele minimale solicitate pentru fiecare modul în parte al sistemului nu pot fi îndeplinite prin intermediul unor alte module specifice și specializate. În cazul soluției prezentată de petentă posibilitatea de a scrie comentarii este o funcționalitate a modulului Forum, un modul distinct de modulul Management taskuri.
Trebuie reținut ca această „posibilitate de a scrie comentarii din partea persoanelor asignate" nu este o cerință generică și abstractă a sistemului informatic ci este o cerință specifică și precis localizată, legată în mod direct de modulul Management taskuri, comentariile dorindu-se a fi postate și vizualizate direct în acest modul de Management taskuri, pentru fiecare task în parte, și nu indirect prin intermediul unui alt modul.
Or, în mod evident, soluția prezentată de petentă nu îndeplinește punctual această cerință minimală.
În plus, și în cazul în care oferta petentei ar fi fost considerată conformă, acest aspect nu ar fi schimbat cu nimic rezultatul procedurii având în vedere că în cadrul acesteia au fost depuse și alte oferte conforme, dar cu un preț mai redus decât cel al petentei.
În temeiul art. 223 C.Proc.Civ., solicită judecarea cauzei și în lipsa .
Petenta A. S.C. S. România S.A. - P. Net Consulting S.R.L., prin liderul asocierii, S.C. S. ROMÂNIA S.A., a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de Autoritatea Contractantă O. R. pentru Adopții, prin care a arătat următoarele:
Taxa de timbru este depusă - în conformitate cu dispozițiile stabilite de instanța de judecată la primul termen de judecată, astfel încât excepția nulității este neîntemeiată.
Atât timp cât oferta petentei a fost respinsă ca neconformă, fără a le fi aplicați factorii de evaluare, Autoritatea Contractantă nu are posibilitatea să susțină, iar instanța de judecată - în aceste condiții - nu are posibilitatea de a stabili dacă o altă ofertă răspunde într-o mai mare măsură factorilor de evaluare. Pe cale de consecință, și excepția lipsei de interes este netemeinică.
Pe fondul cauzei, solicită instanței de judecată să rețină argumentele prezentate prin plângere în condițiile în care, prin întâmpinarea depusă, Autoritatea contractantă nu aduce nicio apărare suplimentară față de cele deja prezentate până în prezent.
A fost atașat dosarul CNSC aferent deciziei contestate.
La termenul din 17 iunie 2013, Curtea a pus în discuție excepția netimbrăRii și excepția lipsei de interes, invocate de intimata autoritatea contractantă prin întâmpinare.
Prin încheierea de ședință de la data de 17 iunie 2013, a fost respinsă ca nefondată excepția netimbrării, pentru argumentele reținute în cuprinsul încheierii menționate.
Asupra excepției lipsei de interes, invocată de intimata O. R. pentru Adopții, Curtea constată următoarele:
Deși intimata autoritatea contractantă nu a formulat în mod explicit excepția lipsei interesului prin întâmpinare, Curtea a procedat la calificarea apărărilor legate de lipsa interesului din cuprinsul întâmpinării ca fiind excepția procesuală a lipsei interesului, procedând în cadrul dezbaterilor la punerea acesteia în discuție.
Intimata a justificat lipsa interesului pe aspectul că, în măsura în care s-ar proceda la admiterea plângerii formulate și anularea raportului de evaluare și respectiv reluarea procesului de evaluare a ofertei petentei, O. R. pentru Adopții ar trebui sa reia procesul de evaluare, insa numai pe baza acelorași documente de ofertă deja depuse în cadrul procedurii de achiziție, oferta tehnica a petentei neputând suferi modificări. În aceasta situație rezultatul raportului procedurii de atribuire nu ar putea suferi modificări în ceea ce privește comunicarea atribuirii procedurii de achiziție, motivat de faptul ca la dosarul achiziției exista o oferta care răspunde . măsura factorilor de evaluare conform fisei de date a achiziției.
Curtea constată însă că susținerile intimatei nu sunt reale și că petenta justifică un interes legitim, actual, personal și juridic în formularea prezentei plângerii.
Potrivit Procesului-verbal nr._/ 21.12.2012 al ședinței de deschidere a ofertelor, până la termenul limită au depus ofertă un număr de 5 operatori economici. Astfel, cu ocazia procesului-verbal de deschidere a ofertelor din 21.12.2012 (fila 178 volumul 2 CNSC), s-a constatat că valoarea ofertelor depuse de ofertanți a fost următoarea: XOR IT S. de 1 470 000 lei fără TVA; S & T Romania /EUROCOM SA de 1 129 597 lei fără TVA; S. Romania SA / P. Net Consulting de 1 291 435,57 lei fără TVA; I. S. SRL de 1 365 241 lei fără TVA; Softline International SRL /Raab Integrated Solutions SRL/ C & D Industries SRL de 1 431 720,68 lei fără TVA.
În urma evaluării ofertelor, comisia de evaluare a respins ca neconformă și inacceptabilă oferta depusă de S.C. S&T ROMÂNIA S.R.L. și ca neconformă oferta depusă de S.C. S. ROMÂNIA S.A., iar oferta depusă de S.C. I. S. S.R.L. a fost declarată câștigătoare a procedurii de atribuire, aspecte consemnate în Raportul procedurii din 15.03.2013.
Or, este evident că, strict ipotetic, admiterea plângerii petentei ar duce la necesitatea reevaluării modului de stabilire a ofertantului câștigător, cât timp, conform anunțului de participare nr._, criteriul de atribuire stabilit a fost „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic". Cum petenta avea o ofertă mai mică ca valoare față de cea a ofertantului declarat câștigător, contestarea respingerii ofertei sale ca neconformă este justificată de un interes actual, legitim, juridic și personal, astfel că excepția va fi respinsă ca nefondată.
Analizând cauza de față prin prisma motivelor invocate de petentă, a apărărilor intimaților și a ansamblului înscrisurilor depuse la dosar, Curtea constată următoarele:
În fapt:
O. R. PENTRU ADOPȚII, în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de „licitație deschisă", pentru atribuirea contractului de achiziție publică, având ca obiect „Implementarea unei soluții informatice în vederea realizării unui sistem^ integrat de management al conținutului documentelor -Mcd". în acest sens, a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP în data de 10.11.2012 anunțul de participare nr._, criteriul de atribuire stabilit fiind „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic".
Pe rolul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor s-au aflat dosarele nr. 5284 /5289 /5328 /2012. Prin Decizia nr. 4448 /C11/5284 /5289 /5328 /04.12.2012, Consiliul a respins ca nefondate contestațiile formulate de către S.C. DEVTECH SOLUTIONS S.R.L., S.C. SOFTLINE INTERNATIONAL S.R.L. și S.C. ADVANCED TECHNOLOGY S. S.R.L. în contradictoriu cu O. R. PENTRU ADOPȚII și a dispus continuarea procedurii de atribuire.
Pe rolul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor s-a aflat dosarul nr. 5843/2012. Prin Decizia nr. 159/C11/5843 din data de 14.01.2013, Consiliul a respins ca nefondată contestația formulată de către S.C. P. NET CONSULTING S.R.L. în contradictoriu cu O. R. PENTRU ADOPȚII și a dispus continuarea procedurii de atribuire.
Potrivit Procesului-verbal nr._/21.12.2012 al ședinței de deschidere a ofertelor, până la termenul limită au depus ofertă un număr de 5 operatori economici. în urma evaluării ofertelor, comisia de evaluare a respins ca neconformă și inacceptabilă oferta depusă de S.C. S&T ROMÂNIA S.R.L. și ca neconformă oferta depusă de S.C. S. ROMÂNIA S.A., iar oferta depusă de S.C. I. S. S.R.L. a fost declarată câștigătoare a procedurii de atribuire, aspecte consemnate în Raportul procedurii din 15.03.2013.
Ulterior evaluării ofertelor și comunicării rezultatului procedurii de către autoritatea contractantă, S.C. S. ROMÂNIA S.A. a depus la Consiliu contestația nr. 1349 /28.03.2013, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 9908/28.03.2013, împotriva rezultatului procedurii de atribuire comunicat de către O. R. PENTRU ADOPȚII, în calitate de autoritate contractantă, prin care a solicitat anularea adresei nr. 2926 /18.03.2013 privind rezultatul procedurii, a raportului procedurii de atribuire și a tuturor actelor subsecvente acestuia, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei contestatorului.
Analiza argumentelor petentei și răspunsul Curții
Potrivit caietului de sarcini, se arată că se dorește implementarea unui sistem integrat care să aibă anumite caracteristici printre acestea fiind la pct. 6.2.6 - Managementul Taskurilor, în cadrul căruia autoritatea contractantă a solicitat în mod expres că „aplicația trebuie să aibă un modul de management taskuri (activități) cel puțin cu următoarele funcționalități:
-crearea de taskuri noi
-modificarea/ștergerea/duplicarea taskurilor existente
-stabilirea atributelor unui task:
o nume o descriere
o data start/stop estimată o data start/stop reală o stare
o lista de subtaskuri (subpuncte ale taskului)
o public sau privat (vizibil doar de către persoanele asignate)
o asignarea unuia sau mai multor persoane
o asignarea unui supervizor
o încărcarea de fișiere
o asocierea cu documente
o posibilitatea de a scrie comentarii din partea persoanelor asignate
Aplicația va afișa un panou general al taskurilor existente. Taskurile publice vor fi afișate tuturor persoanelor, taskurile private vor fi afișate doar persoanelor alocate. Va exista o funcție de căutare taskuri, căutarea făcându-se pe baza atributelor taskurilor definite mai sus. Se vor implementa alerte pe baza termenelor taskurilor definite".
Aspectul supus dezbaterilor contradictorii este acela dacă cerința „posibilitatea de a scrie comentarii din partea persoanelor asignate” a fost sau nu îndeplinită de oferta petentei.
Petenta a arătat că această cerință este îndeplinită, în raport de Secțiunea 4.1.1. - Specificații generale din oferta petentei (pag. 131-133], secțiune potrivit căreia: „Ținta este eficiența. Prin colaborarea echipei dumneavoastră de specialiști cu echipa de specialiști a SIVADOC urmărim să obținem:
(...) Colaborarea facilă între Departamente fără a fi necesară deplasarea angajaților între diverse locații
Modelarea structurii organizatorice și a responsabilităților în cadrul acesteia;
Forum intern de discuții orientat pe tematici sau pe procesele în curs de rulare;
Răspuns rapid la urgențe
Structurarea informațiilor, modelarea structurii organizației precum și instrumentele puse la dispoziția dumneavoastră pentru prioritizarea proceselor permit tratarea urgențelor cu profesionalism și rapiditate.
Distribuirea informațiilor în cadrul organizației
Discutarea problematicilor pe baza forumului integrat;
- Transmiterea documentelor pe fluxuri specifice pentru distribuirea informației și urmărirea consultării acestora. (...)."
Având în vedere faptul că în cadrul propunerii tehnice nu se regăsește în mod expres „posibilitate de a scrise comentarii din partea persoanelor asignate" autoritatea contractantă a aplicat prevederile art. 78 din H.G. nr. 925/2006 în sensul că prin adresele nr. 828 /28.01.2013 și nr. 1058 /01.02.2013 a solicitat contestatorului să precizeze unde în cadrul ofertei se regăsește cerința tehnică în discuție.
Prin adresele nr. 1152 /29.01.2013 și nr. 1396 /04.02.2013, contestatorul precizează că cerința se regăsește la paginile 436-437 citând aceste prevederi și subliniază faptul că „utilizatorii (persoane asignate) au posibilitatea de a-și introduce comentariile pe activitățile (tasks) asignate prin intermediul forumului integrat. Un comentariu introdus pe un "task deschide automat un topic /problematică pe forum, cu acces implicit pentru persoanele direct implicate în activitatea respectivă. Administratorul sistemului poate restrânge sau extinde accesul la problematică (acest lucru este menționat explicit în oferta ia pag. 599 secțiunea 6.2 Administrate, rândul 3)".
Prin urmare, instanța trebuie să hotărască: (1) dacă modalitatea tehnică oferită de petentă prin comentarii pe forum este diferită de cea solicitată de autoritatea contractantă prin caietul de sarcini (posibilitatea de a scrie comentarii din partea persoanelor asignate în cadrul modului de management taskuri); (2) dacă răspunsul este pozitiv la întrebarea anterioară, atunci dacă diferența dintre modalitățile tehnice duce sau nu la o nerespectare a cerințelor din caietul de sarcini.
În ceea ce privește prima întrebare, Curtea constată că din chiar susținerile petentei, rezultă că din punct de vedere tehnic, există o diferență (la nivel conceptual și cu consecințe asupra modului de funcționare) între ceea ce a solicitat autoritatea contractantă și ceea ce a ofertat petenta. Astfel, autoritatea contractantă a solicitat ca aplicația trebuie să aibă un modul de management taskuri (activități) care să includă și funcționalitatea „posibilitatea de a scrie comentarii din partea persoanelor asignate”, iar petenta a oferit această funcționalitate în cadrul unui forum. Petenta a susținut prin prezenta plângere că „un comentariu introdus pe un task deschide automat un topic /problematică pe forum, cu acces implicit pentru persoanele direct implicate în activitatea respectivă, această funcționalitate fiind superioară cerințelor din caietul de sarcini”; astfel, dacă se invocă că oferta petentei este superioară cerințelor din caietul de sarcini, este evident că se invocă faptul că este diferită.
Prin urmare, nu se poate reține critica petentei, în sensul că Autoritatea Contractantă nu aduce niciun argument de natură tehnică care să tindă măcar la demonstrarea neconformității ofertei petentei sub aspectul îndeplinirii cerinței referitoare la managementul taskurilor, deoarece intimata a arătat că motivul neconformității este tocmai diferența tehnică constatată mai sus; prin urmare, autoritatea contractantă a motivat respingerea ofertei petentei.
Se mai critică de către petentă faptul că din analiza Dosarului Achiziției nu rezultă efectuarea de către Autoritatea Contractantă a unei analize tehnice de specialitate în vederea lămuririi modalității de funcționare a modulului de Management al taskurilor în general, și nici asupra cerinței referitoare la „posibilitatea de a scrie comentarii din partea persoanelor asignate" („Funcționalitatea de Forum").
Curtea nu poate reține ca fiind necesară o asemenea analiză; dacă petenta avea nelămuriri cu privire la corectitudinea tehnică și caracterul realizabil al cerințelor din caietul de sarcini, aceasta avea obligația potrivit procedurii reglementate de OUG nr. 34/ 2006 să solicite clarificări ale caietului de sarcini, anterior deschiderii ofertelor; invocarea la acest moment este lipsită de legitimitate.
Nu se poate reține că singurele argumente pe care se întemeiază autoritatea contractantă privesc exclusiv o interpretare topografică a informațiilor prezentate în oferta tehnică, ci este evident că este vorba despre aspecte tehnice diferite.
Așa cum a reținut petenta, CNSC admite în mod expres faptul că cerința privind "posibilitatea de a scrie comentarii din partea persoanelor asignate" este inclusă în oferta tehnică a petentei, în cadrul funcționalității de forum.
Dar problema care se ridică este dacă includerea "posibilității de a scrie comentarii din partea persoanelor asignate" în cadrul funcționalității de forum este același lucru, din punct de vedere tehnic, cu includerea acestei posibilități în cadrul modulului de management taskuri (activități).
Curtea nu poate reține că între cele două variante de mai sus există identitate din punct de vedere tehnic, iar diferențele dintre cele două variante depășesc interpretarea topografică a textelor care le descriu, fiind bazată pe o diferență de natură tehnică.
Prin urmare, răspunsul la prima întrebare este că modalitatea tehnică oferită de petentă prin comentarii pe forum este diferită de cea solicitată de autoritatea contractantă prin caietul de sarcini (posibilitatea de a scrie comentarii din partea persoanelor asignate în cadrul modului de management taskuri).
În ceea ce privește cea de-a doua întrebare, respectiv dacă diferența dintre modalitățile tehnice duce sau nu la o nerespectare a cerințelor din caietul de sarcini sau dacă contravine documentației de atribuire, Curtea constată următoarele:
Soluția propusă de către petentă, referitoare la forum, din cadrul ofertei depuse, nu corespunde necesității autorității contractante astfel cum a fost detaliată în cadrul caietului de sarcini. În soluționare sunt relevante susținerile autorității contractante menționate în cadrul punctului de vedere formulat asupra contestației depuse „prin clarificarea prezentată operatorul economic indică o altă secțiune ofertată (pag. 436-437), referitoare la un modul extern aplicației de definirea și managementul taskurilor printr-o pagină de tip html în care se poate regăsi o zonă de discuții postată de tip chat prin aplicări succesive de posturi pe un layout intitulat Forum. Se poate remarca faptul că cerința 6.2.6. Management task nu este integral îndeplinită, iar varianta indicată (pag. 436-437) face parte dintr-o altă programă tehnică chiar dacă prin cuvinte similare tehnice și de specialitate soluția alternativă propusă pentru a veni ca să îndeplinească cerințele minime și obligatorii de către ofertant se dorește a suplini cerința din caietul de sarcini. Cele două ofertări nu sunt echivalente și nu vin să se substituie".
Curtea constată că obiectul acestei proceduri de achiziție publică constă într-un sistem informatic pentru managementul de documente. Soluția, descrisă în detaliu prin intermediul caietului de sarcini, este una modulară, fiind alcătuită din mai multe module distincte. Astfel, la pagina 44 a caietului de sarcini, sunt descrise în mod foarte clar și explicit, cerințele minimale pe care trebuie să le îndeplinească modulul denumit „Management taskuri". Se poate observa din enumerare că ultima cerință minimală care trebuie îndeplinită de modulul Management taskuri este „posibilitatea de a scrie comentarii din partea persoanelor asignate".
Or, din actele depuse la prezentul dosar rezultă că soluția prezentată de petentă conține un modul pentru Managementul de taskuri care nu îndeplinește această cerință minimală. Faptul că această cerință se regăsește în cadrul unui alt modul, forum, nu reprezintă o respectare a caietului de sarcini.
În cazul soluției prezentată de petentă, posibilitatea de a scrie comentarii este o funcționalitate a modulului Forum, un modul distinct de modulul Management taskuri. Trebuie reținut ca această „posibilitate de a scrie comentarii din partea persoanelor asignate" nu este o cerință generică și abstractă a sistemului informatic ci este o cerință specifică și precis localizată, legată în mod direct de modulul Management taskuri, comentariile dorindu-se a fi postate și vizualizate direct în acest modul de Management taskuri, pentru fiecare task în parte, și nu indirect prin intermediul unui alt modul.
Or, în mod evident, soluția prezentată de petentă nu îndeplinește punctual această cerință minimală.
Prin depunerea ofertei, contestatorul și-a însușit conținutul întregii documentații de atribuire, deci implicit și cerințele expres detaliate în cadrul caietului de sarcini. Astfel că potrivit art. 170 din O.U.G nr. 34/2006, avea obligația de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire și deci implicit cu cerințele impuse în cadrul caietului de sarcini.
Față de aceste aspecte, Curtea reține faptul că prin oferta depusă, petenta nu a făcut dovada conformității serviciului oferit cu cerințele obligatorii stabilite în caietul de sarcini și care reprezintă necesitatea / exigențele autorității contractante.
Legislația în domeniu prevede că în cazul în care o ofertă nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini este considerată, în conformitate cu dispozițiile art. 36 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 925/2006, o ofertă neconformă, iar potrivit art. 37 din același act normativ, doar „ofertele care nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 36 sunt singurele oferte care pot fi considerate admisibile. Oferta câștigătoare se stabilește numai dintre ofertele admisibile și numai pe baza criteriului de atribuire precizat în anunțul de participare și în documentația de atribuire".
Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 285 din OUG nr. 34 /2006, va respinge plângerea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepția lipsei de interes, ca nefondată.
Respinge plângerea promovată de petenta A. . – P. NET CONSULTING SRL - lider al asocierii ..A., cu domiciliul procesual ales la SCA P. N. & Asociații, cu sediul în Calea Dorobanților Nr.239, ., împotriva Deciziei Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 1490/C_ /26.04.2013 în contradictoriu cu intimatul O. R. PENTRU ADOPȚII, cu sediul în București, .. 47, sector 1 și ., cu sediul în București, ., sector 5, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 iunie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. V. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Data red. 3 iulie 2013/ 2 ex/ Red. Jud. AV/ th. ES
| ← Pretentii. Decizia nr. 2622/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 105/2013. Curtea de Apel... → |
|---|








