Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2927/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2927/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 23376/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2927
Ședința publică de la 21 iunie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. C.
JUDECĂTOR: A. Ș.
JUDECĂTOR: C. M. F.
GREFIER: G. P.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă N. (G.) C., împotriva sentinței civile nr. 4864 din 03.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte U. S. HARET BUCUREȘTI și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI și intimatul chemat în garanție M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data 17.06.2013, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 21.06.2013, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 21.06.2012, reclamanta N. (G.) P. C., în contradictoriu cu pârâții U. S. HARET BUCURESTI și M. E., CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI, a solicitat obligarea pîrîtei U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, deși a promovat examenul de licență, i se refuză în mod nejustificat dreptul de a obține diploma de licență, cu toate că formele de învățământ cu frecvență redusă sau la distanță puteau fi organizate de universitatea pîrîtă în condițiile în care erau organizate cursuri la zi.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile legii învățământului.
S-au depus la dosar, în copie, înscrisuri privind studiile reclamantei.
Pârâta U. S. Haret - USH, prin întâmpinare, a arătat că și-a îndeplinit toate obligațiile față de reclamantă și a formulat cerere de chemare în garanție a MECTS care nu a aprobat tot necesarul de formulare tipizate, motiv pentru care pârâta USH este în imposibilitate de a elibera diplome de licență tuturor absolvenților.
Pârâtul MECTS a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât nu are atribuții privind eliberarea diplomelor. Pe fondul cauzei, a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată, la data înscrierii reclamantei în anul I de studii forma de învățământ cu frecvență redusă nefiind autorizată sau acreditată pentru specializarea urmată de reclamantă.
Prin sentința civilă nr. 4864 din 03.12.2012, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MECTS, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă și a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție.
În considerente, instanța de fond a reținut, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, că este neîntemeiată, având în vedere că acest pârât nu a fost chemat în judecată pentru eliberarea diplomei de licență, ci pentru aprobarea tipizatului aferent, atribuție ce revine MECTS.
Pe fondul cauzei, tribunalul reține că reclamanta s-a înscris la Facultatea de limbi și literaturi străine din cadrul USH, specializarea engleză-germană, forma de învățământ – învățământ cu frecvență redusă (FR), conform înscrisurilor depuse la dosar.
Potrivit adeverinței nr. 848/24.04.2012 – fila 13, reclamanta a obținut titlul de licențiat în filologie, promovând examenul de licență din luna februarie 2010. În adeverință nr. 257/26.01.2012-fila 14 se menționează că USH, având învățământ de zi autorizat sau acreditat, poate organiza învățământ la distanță și cu frecvență redusă, potrivit art.60 alin.1 din legea nr.84/1995.
Tribunalul constată că, nici la momentul înscrierii reclamantei în anul I de studii și nici la momentul finalizării acestora, ca de altfel nici în prezent, pârâta USH nu era acreditată sau autorizată provizoriu pentru cursuri la specializarea engleză-germană, forma de învățământ FR.
Astfel, nu se regăsește ca fiind autorizată provizoriu sau acreditată forma de învățământ FR pentru specializarea engleză-germană în nici una dintre hotărârile în care se prevăd expres și limitativ structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și specializările din domeniile studiilor universitare de licență – HG nr.1609/2004, anexa 2, pct.6, HG nr.916/2005, anexa 1, lit.B, pct.6, HG nr.676/2007, anexa 3, pct.6, HG nr.635/2008, anexa 3, pct.6, HG nr.749/2009, anexa 3, pct.30, HG nr.966/2011, anexa 3, pct.6.
Conform actelor normative enunțate, pentru Facultatea de Litere din cadrul USH, specializarea engleză-germană era acreditată, respectiv autorizată provizoriu numai forma de învățământ ZI, fără a fi prevăzute formele de învățământ ID sau FR.
Nu pot fi primite susținerile pârâtei în sensul că formele de învățământ ID și FR puteau fi organizate întrucât universitatea avea învățământ de zi autorizat sau acreditat. Este adevărat că art.60 alin.1 din legea nr.84/1995 prevedea că formele de învățământ FR și ID se pot organiza de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi.
Legea impunea condiția premisă ca instituția să poată organiza cursuri la formele ID și FR numai dacă la specializarea respectivă există și cursuri de zi.
Însă nu era suficient pentru legala funcționare a acestor forme de învățământ ca instituția respectivă să aibă cursuri de zi, ci era necesar ca pentru ID sau FR să se parcurgă și procedura de acreditare provizorie.
Potrivit art.103 alin.2 din legea nr.84/1995, instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor legii învățământului.
De asemenea, prin legea nr.443/2002 s-a înființat U. S. Haret, iar la art.3 din acest act normativ se prevede că, după . legii, în structura Universității S. Haret din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.
Reclamanta a urmat studiile la forma de învățământ cu frecvență redusă (FR), care nu a fost și nu este nici în prezent autorizată provizoriu sau acreditată să funcționeze pentru specializarea engleză-germană din cadrul Facultății de Litere a USH.
Tribunalul consideră că sunt neîntemeiate și susținerile conform cărora absolvenții sînt îndreptățiți să le fie eliberate diplomele de licență întrucât după susținerea examenului de licență au primit adeverințe în acest sens, adeverințe care nu au fost anulate.
Completarea adeverințelor de către universitate imediat după susținerea examenului de licență nu reprezintă un motiv pentru a legitima organizarea nelegală a unor cursuri de către USH și obligarea la emiterea ulterioară a diplomelor de licență. Valabilitatea acestor adeverințe este limitată, tocmai pentru a se putea emite diplomele de licență după ce se verifică îndeplinirea tuturor condițiilor pentru atestarea studiilor.
Potrivit art.5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învățământ superior aprobat prin OMECT nr.2284/2007, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii. Ținând cont că forma de învățământ urmată de către reclamantă nu era legal organizată, nici nu se puteau elibera absolvenților acte de studii care să fie recunoscute în plan național și internațional.
De asemenea, potrivit art.38 din același regulament, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverință de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni. Adeverințele invocate de absolvenți au termen redus de valabilitate și, prin atingerea termenului, își încetează oricum efectele, astfel că nu mai era necesară anularea adeverințelor.
Prin urmare, tribunalul apreciază că reclamanta nu a dovedit că este nejustificat refuzul pârâților de eliberare a diplomei de licență cu suplimentul aferent după aprobarea tipizatului, deci nu sunt întrunite condițiile art.1 din legea nr.554/2004 pentru a obliga autoritățile la emiterea vreunui act, cu consecința recunoașterii dreptului reclamantei de a deține o diplomă de licență, iar acțiunea dedusă judecății este neîntemeiată și va fi respinsă.
Cererea de chemare în garanție este respinsă ca neîntemeiată în temeiul art.60 C.pr.civ., în condițiile în care pârâta nu a căzut în pretenții.
Împotriva sentinței Tribunalului București- Secția a IX-a, a formulat recurs reclamanta N. (G.) C., înregistrat pe rolul Curții de Apel București- Secția a VIII-a- la data de 15.03.2013, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii si pe cale de consecința obligarea intimatei U. S. Haret la eliberarea diplomei de licența si a suplimentului de diploma, urmare a absolvirii cursurilor Facultății de Limbi si Literaturi străine din cadrul Universității S. Haret din București, specializare Engleza-germana, forma de invatamant FR, si de asemenea obligarea intimatului M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului la aprobarea tipizatului diplomei de licența si a suplimentului la diploma.
În motivarea recursului se arată că reclamanta N. (G.) C., născuta la 04.04.1959 in Mun Câmpulung, Jud Argeș, a urmat cursurile Facultății de limbi si literaturi străine din București ale Universității, specializarea Limba si Literatura Engleza- Limba si Literatura germana, din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009, număr credite 240, a susținut si promovat Examenul de licența in sesiunea februarie 2010. In urma promovării acestui examen i s-a eliberat adeverința nr. 412/15.02.2010.
Adeverința de licența a reclamantei exista, este in ființa, si constituie un act administrativ nerevocat sau anulat in vreun mod de către instanțele de judecata.
Atat M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului, cat si U. S. Haret, trebuia sa respecte principiile de drept, dreptul la instruire conform art. 2 Protocol 1 la CEDO, precum si dreptul la educație potrivit Constituției României.
Precizează recurenta-reclamantă că a urmat cursurile Universității S. Haret si a promovat examenul de licența, fiind eliberata o adeverința care atesta faptul ca este absolventa a acestei facultăți si licențiata. In acest context, a făcut demersurile necesare in fata paraților pentru eliberarea diplomei, parata U. S. Haret comunicând acesteia ca pana la data solicitării reclamantei, comanda de formulare de diplome nu a fost onorata decât parțial.
Parata U. S. Haret a fost înființata prin Legea 443/5.07.2002 ca persoana juridica de drept privat si de utilitate publica, parte a sistemului național de invatamant, iar prin HG nr. 693/2003 si HG nr. 676/2007 au fost acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu, pentru forma de invatamant la zi, domeniile de licența drept, sociologie, psihologie, management, științe ale educației, informatica si altele.
In aplicarea dispozițiilor Legii 84/1995, M. Educației a emis la 7.03.2006 Ordinul nr. 3404, in cuprinsul căruia se stabilește la art. 2 ca „Admiterea in invatamantul superior public si particular se organizează pe domenii de studiu de licența, pe baza metodelor stabilite de fiecare universitate” iar la art 8 se prevede ca „Formele de invatamant cu frecventa redusa sau invatamant la distanta pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, in domeniile respective si dispun de departamente specializate”.
Specializările urmate de reclamanta respectiv Limba si literatura engleza- Limba si literatura germana la forma de invatamant fara frecventa (FR), au fost confirmate de MECTS prin emiterea formularelor cu sigla acestui minister pana in anul 2009, data de la care s-a refuzat eliberarea acestora.
Prin urmare, prevederile legale in vigoare in acea perioada permiteau paratei U. S. Haret sa organizeze formele de invatamant cu frecventa redusa sau invatamant la distanta, pentru domeniile pentru care era acreditata/autorizata sa organizeze cursuri de zi, deci si pentru specializarea urmata de reclamanta, aceasta ținând de exercițiul autonomiei universitare, garantate de Constituție si de lege.
Arată că i-a fost eliberata adeverința care atesta faptul ca a obținut titlul de licențiata, adeverința care a intrat in circuitul civil, nefiind revocata sau anulata de instanța de judecata sau de o autoritate administrativa. Mai mult, in ipoteza in care specializarea reclamantei nu ar fi fost recunoscuta, aceasta a fost de buna-credința, necunoscând acest aspect iar eroarea .-a aflat produce efecte juridice, in virtutea principiului de drept „error communis facit ius”, in sensul validității adeverinței de licența care atesta promovarea studiilor si a examenului de licența.
Continuă recurenta că OUG nr. 75/2005 obliga pe furnizorii de educație ca, după obținerea acreditării, sa transmită anual ARACIS rapoarte anuale de evaluare interna. M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului trebuia sa avertizeze pe furnizorul de educație, daca ar fi constatat ca nu sunt îndeplinite standardele de calitate, sa procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca in cazul in care si al treilea raport de evaluare ar fi fost nefavorabil, M. Educației sa elaboreze si sa promoveze, după caz, hotărâre de guvern sau lege, decizia prin care încetează definitiv școlarizarea in cadrul respectivului program.
Nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzuta de art. 8 din Legea nr. 443/2002, si nici după emiterea HG nr 676/2007 si a HG nr. 635/2008, precum si nici după . OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, factorii de decizie din sistemul de invatamant nu au sesizat nereguli semnificative in procesul de organizare si desfășurare a procesului educațional la nivelul paratei, nu a fost demarata si finalizata vreo procedura administrativa care sa conducă la concluzia ca universitatea a acționat in afara cadrului legal, cu precizarea ca, in conformitate cu prevederile art. 6 din Legea 443/2002, ministerul de resort avea inclusiv dreptul de a propune încetarea activității de invatamant si desființarea prin lege a acestei instituții de invatamant superior.
In nici un caz . drept nu se poate accepta ca organul cu rol de conducător al sistemului național de educație sa persiste in refuzul de a aproba eliberarea formularelor tipizate solicitate de reclamanți prin adresa 769/25.08.2009 si ulterior, din moment ce art. 8. din Ordinul 3404/2006 leagă posibilitatea organizării acestei forme de invatamant doar de condiția acreditării cursurilor de zi. Simplul refuz nu poate înlocui lipsa de acțiune si nefinalizare a vreunui demers legal, menit a constata pretinsa încălcare de către reclamanta,organizatoare a examenului de licența a regulilor referitoare la organizarea si desfășurarea procesului educațional pe parcursul perioadei ce a trecut de la momentul înființării Universității S. Haret prin lege.
In acest sens s-a pronunțat si Înalta Curte de Casație si Justiție care, in considerentele Deciziei nr.2874/1 iunie 2010, a reținut ca finalizarea cursurilor universitare organizate de U. S. Haret, in cadrul formei de invatamant la distanta, prin susținerea examenului de licența si obținerea in urma acestuia a unei diplome, presupune in fapt recunoașterea formei de invatamant urmata de către M. Educației Cercetării si Inovării, menționatul refuz neputând acoperi lipsa de acțiune a instituției publice cu atribuțiuni in domeniul asigurării calității educației in condițiile in care OUG nr.75/2005 obliga pe furnizorii de educație ca după obținerea acreditării sa transmită anual A.R.A.C.I.S rapoarte anuale de evaluare interna; iar pe instituția de interes public național menționata sa avertizeze pe furnizorul de educație, atunci când ar fi constatat ca nu sunt îndeplinite standardele de calitate,sa procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca in cazul in care si al treilea raport de evaluare ar fi nefavorabil, M. Educației sa elaboreze si sa promoveze după caz, hotărâre de guvern sau lege, decizia prin care încetează definitiv școlarizarea in cadrul respectivului program .
Acest refuz este nejustificat, in sensul art. 2 alin (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, întrucât Ordinul nr. 3404/2006 recunoaște posibilitatea organizării de către universitățile acreditate la formei de invatamant „fara frecventa”, pentru domeniile in care acestea erau autorizate sa organizeze cursuri de zi, deci si pentru domeniile urmate de reclamanta.
Acest refuz constituie un exces de putere, in condițiile in care in perioada 2005-2009 M. Educației sau Agenția R. de asigurare a Calității in învățământul Superior (ARACIS) nu au derulat nicio procedura administrativa in urma căreia sa se constate funcționarea in afara cadrului legal a Universității S. Haret, pasivitatea factorilor de decizie din sistemul național de educație neputând fi imputata reclamantei care a acționat cu buna-credința.
Mai învederează recurenta că, pe de alta parte, potrivit art. 20 din Ordinul ministrului educației si cercetării nr. 2284/2007, „Titularii sau împuterniciții acestora au dreptul sa solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de senatul instituției, care poate fi de cel mult 12 luni de la finalizarea studiilor, respectiv de doua luni de la confirmarea titlului științific de doctor”.
Câta vreme au fost respectate dispozițiile legale aplicabile, dreptul reclamantei la obținerea actului de recunoaștere al studiilor este un drept câștigat, opozabil oricărui subiect de drept. Pe de alta parte, nu se pot face discriminări intre reclamanta si alți absolvenți, câta vreme in cazul tuturor au fost respectate dispozițiile aplicabile formei de invatamant urmate. Nu este posibila crearea unei situații discriminatorii, atâta vreme cat pentru alți absolvenți MECTS a aprobat formularele tipizate de diploma. Finalizarea cursurilor universitare organizate de U. S. Haret București, in cadrul formei de invatamant la distanta, prin susținerea examenului de licența si obținerea in urma acestuia a unei diplome, este o consecința a recunoașterii formei de invatamant urmata, de către M. Educație, Cercetării, Tineretului si Sportului.
De altfel,MECTS invocându-si in apărare propria culpa, in sensul ca subit in anul 2009 a refuzat eliberarea de formulare tipizate, a binevoit sa adopte OG nr.10/2009, pe care insa prin legea nr.1/2011-Legea Educației Naționale a abrogat-o, si oricum nu putea sa retroactiveze, conform art.15 alin 2 din Constituția României. Prin urmare, apare evident ca MECTS nu are argumente de natura legala sa împiedice USH sa-si valorifice dreptul derivat din „Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de invatamant” aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 M.Of._, art. 7, si ca atare trebuie sa aprobe formularele, sens in care solicitam sa obligați MECTS sa respecte dreptul absolvenților din anul 2009.
Poziția instabila legal a chematei in garanție, nu poate sa fie generatoare de consecințe in planul nerecunoașterii parcurgerii unei forme de invatamant prin promovarea uni examen de licența făcând loc la crearea unei situații discriminatorii, atâta vreme cat pentru alți absolvenți MECTS a aprobat formularele tipizate de diploma.
In consecința, in raport de cadrul normativ precizat atât in acțiunea promovata cat si in cadrul cererii de recurs, precum si de buna-credinta a reclamantei, aceasta are dreptul de a solicita eliberarea diplomelor de licența, drept recunoscut si de Metodologia organizării si desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, aprobata de Senatul Universității S. Haret la data de 13 mai 2009.
In drept, a invocat dispozițiile art. 299, 304 alin 7, 8, 9 și 3041 Cod procedura civila, Constituția României, Legea nr.1/2011, Legea nr. 84/1995, republicata, Legea nr. 554/2004, Ordinul Ministerului Educației si Cercetării nr. 3404/07.03.2006, Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației si Cercetării nr.2284/2007 și Convenția Europeana ale Drepturilor Omului și Protocol 1 la Convenția Europeana ale Drepturilor Omului.
Intimata U. S. Haret București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului.
Intimatul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a formulat apărări în recurs.
Analizând susținerile părților, probele administrate și dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Conform adeverinței nr. 412 din 15.02.2010 eliberată de U. S. Haret- Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, recurenta reclamantă G. (N.) P. C., absolventă a Facultății respective, specializarea L. și Literatură Engleză- L. și Literatură Germană, cu durata de 5 ani, 240 credite de studiu transferabile (ECTS), din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009, „a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea februarie 2010, obținând la proba Evaluarea cunoștințelor fundamentale și de specialitate media 7,30, dobândind astfel titlul de licențiat în filologie”.
Recurenta reclamantă s-a adresat intimatei U. S. Haret cu cererea de eliberarea a diplomei de licență la 27.04.2012, răspunsul acesteia fiind în sensul că M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a onorat decât parțial comanda Universității de formulare de diplomă.
Din actele depuse la dosar nu rezultă că reclamanta s-ar fi adresat cu vreo cerere Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului anterior introducerii acțiunii.
Din corespondența purtată între Universitate și Minister rezultă că refuzul acestuia de a aproba eliberarea formularelor tipizate se bazează pe faptul că „pentru desfășurarea formelor de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță”, este necesară îndeplinirea condiției ca „specializarea să fie acreditată sau autorizată provizoriu și să aibă forma de învățământ la zi. Legiuitorul a avut în vedere faptul că evaluarea și acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii, care duc la o calificare universitară distinctă, și nu la nivelul formelor de învățământ, cum în mod eronat s-au interpretat actele normative incidente”..
Curtea constată că prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diploma de licență. Acesta este singurul petit al acțiunii. Deși sub titulatura cererii de chemare în judecată, tehnoredactate- „cerere de chemare în judecată având ca obiect obligație de a face” - s-a adăugat sub semnătură de către reclamantă „și M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului”, împotriva acestui pârât nu s-a formulat, nici în scris și nici oral, nicio pretenție.
Cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret având ca obiect obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul de diplomă pentru reclamantă sub sancțiunea amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentința de fond, iar împotriva soluției pe cererea de chemare în garanție nu s-a formulat recurs.
Prin cererea de recurs, recurenta reclamantă a solicitat modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii si pe cale de consecința obligarea intimatei U. S. Haret la eliberarea diplomei de licența si a suplimentului de diploma, respectiv obligarea intimatului M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului la aprobarea tipizatului diplomei de licența si a suplimentului la diploma, însă al doilea capăt de cerere nu a format petitul acțiunii introductive, ci doar al cererii de chemare în garanție formulate de către pârâta U., iar în recurs nu poate fi completată cererea de chemare în judecată cu noi capete de cerere.
Pe fond, Curtea reține că refuzul de eliberare a diplomei și suplimentului de diplomă nu este justificat, recurenta reclamantă fiind îndreptățită la obținerea acestor acte, în condițiile în care a promovat examenul de licență, a obținut titlul de licențiat în drept conform adeverinței eliberate de instituția de învățământ care atestă acest fapt.
Cu privire la îndeplinirea de către U. S. Haret a criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare pentru studiile urmate de reclamantă, Curtea constată că în perioada în care reclamanta a urmat cursurile Facultății la forma FR, deși potrivit HG 366/2007 MECTS conducea sistemul național de educație, învățământ, tineret și cercetare, exercitând și atribuțiile stabilite prin legi și prin alte acte normative din sfera sa de activitate(…), constând, printre altele în evaluarea și controlarea realizării politicilor și programelor în domeniu, stabilirea sau propunerea, după caz, a măsurilor de corectare a lor, controlarea și monitorizarea, aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ particular”, nu au fost sesizate nereguli în privința activității de învățământ din cadrul Universității S. Haret, respectiv cu privire la valabilitatea formei de învățământ pentru specialitatea în discuție, nu a fost demarată și finalizată vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că U. a acționat în afara cadrului legal, nu s-a contestat dreptul Universității de a organiza examen de licență pentru formele de învățământ pe care ministerul le consideră neacreditate și nu s-a solicitat anularea examenelor în urma cărora li s-au eliberat absolvenților adeverințele care atestă faptul că au obținut titlul de licențiat la o anumită specializare.
Din actele depuse la dosar rezultă că un număr de 1267 de persoane- absolvenți ai diferitelor facultăți din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009- forma de învățământ ID și FR- au obținut prin hotărâri judecătorești irevocabile recunoașterea dreptului la obținerea diplomelor de licență și a suplimentului de diplomă, iar M. Educației Naționale a aprobat în perioada mai 2013 note de nerecurare a sentințelor prin care a fost obligat la aprobarea tipizatelor formularelor.
Conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal- decizia nr. 2874 /2010, finalizarea cursurilor universitare organizate de către U. S. Haret, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea, în urma acestuia, a unei diplome presupune în fapt recunoașterea formei de învățământ urmată, de către M. Educației, Cercetării și Inovării. Potrivit deciziilor nr. 5656 din 24.11.2011, nr. 2533 din 22.05.2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal- în dosarele_, respectiv_, U. S. Haret are obligația ca ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă absolvirea Facultății, susținerea și promovarea examenului de licență precum și dobândirea titlului de licențiat în drept, să elibereze și diploma de licență. „Actul prin care s-a recunoscut calitatea de licențiați în drept este în ființă, nu a fost revocat, anulat, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ”.
În cauza B. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut următoarele:
„34. În cazul în speță, Curtea constată că, în temeiul Legii nr. 309/2002, nu puteau beneficia de măsurile reparatorii decât recruții care au prestat muncă forțată în unități aparținând D.G.M. Bazându-se pe principiul nediscriminării, pornind de la decizia pronunțată la 2 decembrie 2003, Înalta Curte de Casație, într-o . decizii, a extins însemnătatea acestei legi la toți recruții care au prestat o muncă forțată în timpul serviciului lor militar, fără a ține cont de subordonarea ierarhică a unităților militare din care au făcut parte.
35. Cu toate acestea, într-o altă . decizii pronunțate în cursul aceleași perioade, Înalta Curte de Casație a desfășurat o jurisprudență contrară, din moment ce a respins, ca în cazul reclamantului, acțiunile recruților care au prestat muncă forțată în afara D.G.M.
36. În lipsa unui mecanism capabil să asigure coerența practicii chiar în cadrul celei mai înalte instanțe interne, aceasta din urmă a ajuns să pronunțe, uneori în aceeași zi, decizii diametral opuse în privința domeniului de aplicare a Legii nr. 309/2002 (a se vedea, de exemplu, deciziile din 11 ianuarie, 1 și 28 martie 2005).
37. Desigur, divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței (Zielinski și Pradal și Gonzales și alții împotriva Franței [GC], nr._/94 și_/96 la_/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII).
38. În cazul în speță, trebuie constatat că Înalta Curte de Casație se afla la originea acestor divergențe profunde și persistente în timp.
39. Această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare din țară, este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski împotriva Poloniei, nr._/95, paragraful 56, CEDO 2000-III). În loc să-și îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis munandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr._/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII și P. citat anterior, paragraful 98, și, a contrario, Pérez Arias împotriva Spaniei, nr._/03, paragraful 70, 28 iunie 2007).
40. Curtea concluzionează deci că această incertitudine jurisprudențială a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în condițiile în care altor persoane care au prestat o muncă forțată în afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile acestei legi.
În consecință, a fost încălcat încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție”.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată incidente aceleași rațiuni pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea disp. art. 6 alin. 1 din CEDO în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară astfel încât să fie respectat principiul siguranței publice „care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar”.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. și art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ. va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.
Reținând că împotriva soluției pe excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului, respectiv pe cererea de chemare în garanție nu s-a formulat recurs, Curtea va menține în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă N. (G.) C., împotriva sentinței civile nr. 4864 din 03.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte U. S. HARET BUCUREȘTI și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI.
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Admite acțiunea și obligă pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul la diploma de licență.
Menține în rest sentința civilă recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. C. A. Ș. C. M. F.
GREFIER
G. P.
Red A.Ș. – 2 ex.
Tribunalul București - Secția a-IX-a – jud.L.P.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 5605/2013. Curtea de Apel... | Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 196/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
