Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001. Decizia nr. 1246/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1246/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 4465/3/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1246
Ședința publică de la 21.03.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE C. R. M. JUDECĂTOR C. C. M.
JUDECĂTOR C. C. V.
GREFIER M. LUCREȚIA
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
Pe rol pronunțarea în cauza având ca obiect recursul declarat de recurenta - reclamantă B. M. împotriva sentinței civile nr. 2674 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 28.06.2011 în dosarul nr._ /CA/2011, în contradictoriu cu intimatul - pârât G. ROMÂNIEI.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 07.03.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și, eventual, pentru a da posibilitatea părților, eventual, să formuleze și să depună la dosar Concluzii Scrise, a amânat pronunțarea la data de 14.03.2013 și la data de 21.03.2013, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2674/28.06.2011, Tribunalul București – Secția IX-a C. Administrativ și Fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta B. M. în contradictoriu cu pârâtul G. României ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la G. României sub nr.17/171/06.01.2011 (f.5), reclamanta, în temeiul dispozițiilor Legii nr.544/2001, a adresat pârâtului solicitările din petitul acțiunii, iar din materialul probator administrat a rezultat că pârâtul a răspuns cererii reclamantei, prin adresa nr.20/329/14.01.2011, atașată în copie întâmpinării (f.15).
Instanța a reținut că prin răspunsul transmis, pârâtul a comunicat reclamantei că informațiile solicitate de aceasta, care privesc furnizarea unor copii ale documentelor care au stat la baza emiterii unor acte normative în domeniul energiei, reprezintă reiterarea succesivă și constantă a aceleiași problematici care a format obiectul numeroaselor cereri adresate anterior pârâtului și referitor la care acesta a comunicat punctul său de vedere prin adrese emise în decursul anului 2010. Referitor la stenogramele ședințelor Guvernului, s-a reținut că pârâtul a adus la cunoștința reclamantei că acestea sunt clasificate secret de stat și, prin urmare, nu intră în categoria informațiilor de interes public și nu pot fi comunicate, integral sau în extras.
Din înscrisurile depuse de pârât, reprezentând adrese anterioare de răspuns vis-a-vis de problematica OUG nr.63/1998, instanța a constatat că reclamantei i s-a comunicat copia actului normativ, însoțit de nota de fundamentare ce a stat la baza acestuia (f.42).
S-a reținut că, deși s-a solicitat comunicarea tuturor actelor legate de activitatea Guvernului pentru adoptarea ordonanței de urgență, reclamanta nu justifică vătămarea adusă drepturilor sale prin necomunicarea acestor documente din procesul legislativ. În sensul că atâta timp cât solicitarea scrisă adresată pârâtului nu conține elemente care să individualizeze, conform art.6 alin.3 din Legea nr.544/2001, informațiile de interes general din aceste documente care ar prezenta utilitate pentru reclamantă în problematica OUG nr.63/1998, în condițiile în care interesul său se manifestă în legătură cu domeniul de reglementare al actului normativ, iar pârâtul i-a comunicat forma finală (cea adoptată) a acestuia, precum și nota de fundamentare reclamanta nu justifică o vătămare a drepturilor sale.
De asemenea, în legătură cu solicitarea reclamantei ce a cerceta în folos propriu „actele din fondul documentaristic al guvernului din perioada 1998-2001”, tribunalul a avut în vedere că dreptul prevăzut de art.11 alin.1 din Legea nr.544/2001 nu trebuie înțeles ca un drept general, unul care poate fi exercitat fără nici o limitare de către solicitant, ci acesta trebuie să furnizeze autorității suficiente date care să permită identificarea informației/informațiilor de interes public care s-ar regăsi în fondul documentaristic și a cărei/căror obținere se urmărește.
Referitor la stenograma ședinței de guvern în care a fost adoptată OUG nr.63/1998, instanța de fond a reținut că, potrivit art.12 alin.1 lit.b) din Legea nr.544/2001, se exceptează de la accesul liber al cetățenilor, prevăzut la art.1 informațiile privind deliberările autorităților, dacă fac parte din categoria informațiilor clasificate, potrivit legii.
Instanța a constatat că pârâtul a comunicat reclamantei că stenogramele cuprinzând dezbaterile din ședințele Guvernului și transcrierile acestora sunt clasificate secret de stat în domeniul de activitate al Guvernului, în conformitate cu dispozițiile art.22 din Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.
Referitor la actul de înființare a „autorității competente” la care face referire OUG nr.63/1998, respectiv datele de identificare ale acesteia, instanța a reținut că aceste informații se regăsesc chiar în textul actului normativ menționat, comunicat de pârât reclamantei, după cum s-a arătat. Astfel, potrivit art.69 alin.1, autoritatea competentă, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, este Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, înființată ca autoritate administrativă-autonomă, cu sediul în București. De asemenea, s-a reținut că printr-o adresă anterioară (nr.20D/275/CZ/A –f 40), pârâtul comunicase reclamantei că la înființarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei - A.N.R.E se referă OUG nr.29/1998. S-a reținut că OUG nr.63/1998 a fost abrogată prin Legea nr.318/2003 care a cuprins dispoziții exprese privind finanțarea, conducerea, angajarea personalului și atribuțiile A.N.R.E. ca autoritate competentă în sectorul energiei electrice, act normativ la rândul său abrogat prin Legea nr.13/2007 a energiei electrice, în vigoare la data la care reclamanta a solicitat informațiile pârâtului.
În legătură cu numele președinților A.N.R.E. și hotărârile emise de aceștia, instanța a apreciat că reclamanta are posibilitatea de a se adresa acestei autorități care gestionează datele privind conducerea și actele emise în activitatea sa curentă.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a constatat că, pe de o parte, cererea reclamantei nu a rămas fără obiect, deoarece pârâtul nu a comunicat toate informațiile și documentele la care se referă petitul acțiunii, dar este neîntemeiată, deoarece nu există un refuz nejustificat și o conduită culpabilă a pârâtului relative la solicitările ce i-au fost adresate în temeiul Legii nr.544/2001, de natură a o prejudicia pe reclamantă în dreptul a cărui protecție se solicită pe calea contenciosului administrativ.
În consecință, tribunalul a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta reclamantă a arătat că a solicitat obligarea pârâtului la furnizarea informațiilor solicitate în cererea 17/171/06.01.2011 adică să furnizeze:
1. „toate actele privind activitatea guvernului pentru adoptarea OUG 63/1998, de la dovada înaintării pentru adoptare a normei inițiate de către ministerul industriei și comerțului până la înaintarea normei semnate de primul ministru R. V. către Parlament, inclusiv stenograma ședinței de guvern”.
2. „actul de înființare a «autorității competente» din OUG 63/1998 și datele sale de identificare”.
3. „studiul și cercetarea în interes propriu pentru actele din fondul documentaristic al guvernului din perioada 1998-2001”.
Recurenta susține că cererea nr. 17/171 a fost depusă pe 06.01.2011, iar termenele de soluționare de 5, 10 și 30 de zile se împlineau în 12.1.2011, 17.1.2011 și, respectiv, 06.02.2011, acțiunea fiind introdusă în data de 20.1.2011.
Menționează că adresa nr. 20/329/14.01.2011 nu i-a fost comunicată până la data introducerii acțiunii.
Apreciază recurenta că este o susținere neconformă cu realitatea, legitimată de instanță fără verificarea comunicării. La dosar nu există nici dovada comunicării, nici data comunicării, ci o dată, presupusă, de elaborare, iar răspunsul l-a primit în 28.1.2011, comunicat, în urma depunerii cererii de chemare în judecată și cu depășirea termenelor prevăzute de lege.
Recurenta susține că pentru prima solicitare, conținutul adresei din 28.1.2011 arată ca pârâtul nu a făcut nici măcar dovada existenței actelor solicitate și a clasificării stenogramei. Pârâtul i-a comunicat forma publicată și nicidecum informațiile solicitate ce privesc activitatea sa.
Pentru informația privind sediul «autorității competente», recurenta susține că adresa din 28.1.2011, împreună cu toate răspunsurile solicitate și depuse de pârât la dosar, arată că, din 6.7.2010, pârâtul nu a comunicat ce a solicitat.
Recurenta susține că pentru solicitarea de studiu, conținutul adresei din 28.1.2011, împreună cu toate răspunsurile solicitate și depuse de pârât la dosar, arată că, din 6.7.2010, pârâtul a ignorat solicitarea sa și nu a comunicat.
Faptul ca pârâtul nu a contestat necomunicarea, în temeiul C.p.civ., apreciată că trebuia să fie dovada pentru instanță a celor susținute de ea.
În sensul că nu există la dosar probă și nu există nici motivarea în fapt a comunicării informațiilor solicitate de către instanță. Susține că instanța a motivat numai în drept anumite aspecte, dar comunicarea în fapt nu există la dosar și nu a fost motivată de instanța.
Faptul că s-a comunicat act de pe site-ul Parlamentului și nu din fondul documentaristic al pârâtului, că nu s-a comunicat dovada existenței stenogramei, dovezile îndeplinirii obligațiilor din HG 462/1992 și faptul că a fost trimisă la autoritățile emitente, consideră recurenta că este dovada deplină a inexistenței actelor solicitate.
Motivarea doar în drept și doar asupra unor aspecte de către instanță, fără dovada existenței unor fapte care ar trebui să existe în temeiul legii dar pentru care nu s-a făcut dovada îndeplinirii, consideră că este profund nelegală, încălcându-se art. 261 punct 5 C.p.civ.
Arată recurenta că instanța nu s-a pronunțat în dispozitiv asupra excepției rămânerii fără obiect a cauzei. Excepția a fost ridicată prin întâmpinarea pârâtului pentru termenul din 17.5.2011. În temeiul art. 137 C.p.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, însă pronunțarea pentru excepția rămânerii fără obiect nu există în dispozitiv.
În ce privește fondul cauzei, recurenta susține că a fost încălcat principiul disponibilității.
Arată că a solicitat furnizarea unor informații, obiectul cererii fiind consemnat în petitul sentinței ca furnizarea unor informații, dar în considerentele sentinței este consemnat refuz nejustificat sau conduită culpabilă.
Menționează că furnizarea informațiilor are ca temei art. 6 și/sau art. 13 din Legea 544/2001 pentru primele două cereri, respectiv art. 11 din Legea 544/2004 pentru a treia cerere. Cercetarea refuzului nejustificat înseamnă cercetarea în sensul strict al art. 2 alin.(1) lit. i) (definirea «refuzului nejustificat») din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 iar cercetarea conduitei culpabile relativă la solicitări înseamnă în sensul art.2 alin. (2) din aceeași lege.
Arată că adresa nr. 20/329/14.01.2011 nu conține răspuns la niciuna din cele 3 cereri solicitate în cererea 17/171/06.01.2011.
Susține că din motivarea instanței, rezultă că în răspunsul 329/14.1.2011 nu există răspuns legal la niciuna din solicitări și că cererea nu a rămas fără obiect.
Cu privire la prima cerere, recurenta arată că, deși a solicitat actele care au stat la baza adoptării OUG 63/1998, pârâtul i-a răspuns că a comunicat anterior.
Arată că prima solicitare a fost formulată pentru prima dată în forma respectivă în cererea 17/171/6.1.2011.
În cererea anterioară nr. 20E/483/6.7.2010 (fila 41) a solicitat forma adoptată de premierul R. V. și Nota de fundamentare. La această solicitare s-a comunicat forma publicată în Monitorul Oficial, deci nu ceea ce a solicitat ea în 6.1.2011. Susține că la vremea respectivă a contestat și a precizat că vrea altceva.
Chiar instanța fondului consemnează ca i s-au comunicat forma finală a OUG 63/1998 și Nota de fundamentare și recurenta indică clar fila 42.
Arată că a solicitat actele care au stat la baza adoptării OUG 63/1998 nu forma adoptată, publicată a OUG 63/1998 și prin urmare pârâtul nu i-a comunicat nimic pentru primul punct.
Recurenta a mai arătat că instanța a motivat că reclamanta «nu justifică vătămarea adusă drepturilor sale prin necomunicarea acestor documente», însă comunicarea informațiilor nu trebuie justificată de niciun interes.
Instanța a motivat că nu justifică nicio vătămare atâta timp cât nu a «individualizat» informațiile solicitate.
Arată conținutul exact al art.6 alin. 3 lit. b) din Legea 544/2001 susținând că este următorul: „(3) Solicitarea în scris a informațiilor de interes public cuprinde următoarele elemente: b) informația solicitată, astfel încât să permită autorității sau instituției publice identificarea informației de interes public”.
Menționează, în lege, termenul exact este «identificarea» nu «individualizarea» informației. Apreciază că diferența dintre cei doi termeni este diferența dintre gen și specie.
Arată că identificarea se referă deopotrivă la un act sau un grup de acte în timp ce individualizarea se referă la individualizarea exactă a unui act. Prin urmare a respectat legea în spiritul și litera sa.
«Individualizarea» actelor solicitate nu avea de ce să o facă întrucât procedura și actele sunt detaliate în lege, adică sunt identificate chiar de legea de tehnică legislativă, iar numerele actelor respective, adică individualizarea actelor, nu avea cum să le furnizeze întrucât nu are acces în arhiva guvernului și nu sunt public afișate iar acestea urmau să fie individualizate tocmai în urma cercetării, a studiului.
Recurenta arată că a solicitat toate actele care au stat la baza emiterii OUG 63/1998 adică actele din procedura de emitere a OUG 63/1998 privitoare la activitatea pârâtului, iar procedura este detaliată în Metodologia generală de tehnică legislativă adoptată în 1976 și de o hotărâre de guvern, această procedură fiind publicată în Monitorul Oficial și, deci, este publică.
Arată că pârâtul Guvern era obligat să urmeze procedura de emitere. Prin indicarea procedurii de emitere a OUG 63/1998, a indicat pârâtului identificarea actelor.
Susține că nu a solicitat un act din procedură pentru a-l «individualiza», ci toate actele din procedură, adică a «identificat».
Cu privire la stenograma ședinței de guvern susține că motivarea din sentința atacată este nelegală.
Instanța motivează în drept că, potrivit art. 12 alin. 1 lit. b) din Legea 544/2001, «se exceptează de la accesul liber al cetățenilor, prevăzut la art. 1 informațiile privind deliberările autorităților, dacă fac parte din categoria informațiilor clasificate, potrivit legii» și faptul că «stenogramele cuprinzând dezbaterile din ședințele guvernului și transcrierile acestora sunt clasificate secret de stat în domeniul de activitate, în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.
Art. 12 alin. 1 lit. b) stipulează: «(1) Se exceptează de la accesul liber al cetățenilor, prevăzut la art. 1, următoarele informații: ... b) informațiile privind deliberările autorităților, precum și cele care privesc interesele economice și politice ale României, dacă fac parte din categoria informațiilor clasificate, potrivit legii».
Recurenta susține că potrivit conform art. 12 alin. 1 lit. b) din Legea 544/2001, deliberările sunt clasificate numai dacă informațiile fac parte din categoria informațiilor clasificate și nu toate deliberările.
Art. 22 din Legea 182/2002 stipulează: «(1)Autoritățile publice întocmesc liste proprii cuprinzând categoriile de informații secrete de stat în domeniul lor de activitate; (2) Listele cuprinzând informațiile secrete de stat pe niveluri de secretizare, elaborate sau deținute de autoritățile ori instituțiile publice, se aprobă și se actualizează prin hotărâre de guvern; (3) Hotărârile Guvernului privind aprobarea listelor cuprinzând informațiile secrete de stat se comunică SRI, SIE, si, după caz, celorlalte structuri informative... »,
Arată că așa cum se observă textul de lege menționat nu are conținutul indicat în sentință și prin urmare, motivarea este străină de cerere și deci nu există motivare legală.
Susține că nu există nici motivarea în fapt deoarece nu există la dosar nicio dovadă a existenței ședinței de guvern și nu există la dosar nicio dovadă a clasificării efectuate în temeiul Legii 182/2002. În răspunsul comunicat, în afara de informația că este clasificată ca secret, nu există nicio altă informație. Susține că dovada clasificării nu i s-a comunicat și nu s-a depus nici în fața instanței, iar pârâtul nu a informat pentru ce a fost clasificată.
Arată că pârâtul nu a indicat ce tip de informație secret de stat este în actele solicitate, în acord cu art. 17 din lege, nu a indicat pentru ce termen a fost clasificată informația secret, existând posibilitatea ca stenograma să fie deja desecretizată și pârâtul nu a indicat ce persoană - dintre cele menționate la art. 19 din lege - a dispus clasificarea.
Recurenta arată că potrivit art. 20 din lege «orice persoană fizică poate face contestație la autoritățile care au clasificat informația respectivă, împotriva clasificării informațiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum și împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare».
În condițiile în care instanța a cercetat refuzul nejustificat sau culpabil, recurenta susține că instanța nu a solicitat dovada clasificării, în condițiile în care necomunicarea acestor informații vătămează.
Susține că instanța a motivat că s-a răspuns în adresă, dar adresa informează doar că informația este clasificată secret.
Concluzionând cu privire la primul capăt de cerere, arată că instanța a constatat că pârâtul nu a comunicat decât actele publicate în Monitorul Oficial și pe site-ul Parlamentului și instanța fiind aceea care a motivat necomunicarea informațiilor prin cerințe în afara legii, și în lipsa oricărei dovezi a existentei actelor solicitate.
Cu privire la «autoritatea competenta din OUG 63/1998», cu privire la a doua solicitare privind "autoritatea competenta" din OUG 63/1998, susține că a formulat pentru prima dată cerere în 6.7.2010 și i s-a comunicat un răspuns pe temeiul OUG 29/1998, dar răspunsul este în afara solicitării sale.
În sensul că există doar o asemănare fonetică între entitatea din OUG 29/1998 și OUG 63/1998, cele două entități fiind structural diferite.
"Autoritatea competentă" la care face referire OUG 63/1998 arată că nu poate să fie aceea definită în OUG 29/1998. Cele două "entități" sunt structural diferite.
Astfel:
În OUG 29/1998 denumirea este Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei. În OUG 63/1998 denumirea este Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.
În OUG 29/1998 sediul este clar precizat în C. N. nr. 3, iar în OUG 63/1998 sediul este - undeva, neprecizat - în București.
În OUG 29/1998 este o "instituție publică, de interes național" în OUG 63/1998 este "autoritate competentă".
În OUG 29/1998 entitatea funcționează în temeiul unui regulament, în OUG 63/1998 nu există nici o referire la regulament.
În OUG 29/1998 este "în coordonarea ministerului", iar în OUG 63/1998 este autonomă.
În OUG 29/1998 președintele este numit de ministrul industriei și comerțului, iar în OUG 63/1998 este referire doar la "președintele" autorității.
În OUG 29/1998 președintele emite decizii, care se găsesc în Monitorul Oficial, pe când în OUG 63/1998 președintele emite hotărâri, hotărâri care nu sunt publicate în Monitorul Oficial.
În OUG 29/1998 atribuțiile și competențele sunt enumerate la art. 5 și art. 6 și constau, în marea lor majoritate, în stabilire pe când în OUG 63/1998 competențele și atribuțiile sunt în art. 69 și art. 70 și constau, în marea lor majoritate, în emitere.
În OUG 29/1998 "stabilește", în OUG 63/1998 "emite".
In Nota de fundamentare, sub semnăturile a 4 miniștri din guvernul de atunci, se scrie clar ca obiectiv că "se înființează" o autoritate întrucât instituția de reglementare nu face față la solicitările efective ale economiei.
Față de cele arătate recurenta susține că răspunsul comunicat conform căruia există o singură autoritate, aceea din OUG 29/1998, contrazice OUG 63/1998, contrazice Nota de fundamentare.
Susține că prin cererea din 6.7.2010, și prin cererea 17/171/6.1.2011, a arătat diferențele existente între cele două entități, una din OUG 29/1998 și cealaltă din OUG 63/1998, și nu a primit răspuns la cererea de solicitare a sediului celei de a doua entități.
Arată că nu există nicio legătură legală între cele două entități prin intermediul OUG 29/1998 și OUG 63/1998, așa cum lasă să se înțeleagă instanța fondului.
OUG 63/1998 - act normativ ulterior OUG 29/1998 - nu face nicio referire, nicio trimitere la OUG 29/1998.
În privința competențelor, recurenta susține că art.70 din OUG 63/1998 specifică foarte clar, foarte categoric, cu privire la "atribuții... potrivit prevederilor prezentei ordonanțe".
Arată că în nota de fundamentare semnată de 4 miniștri a OUG 63/1998 - document public - se scrie clar «principalele prevederi ale prezentei ordonanțe de urgență reglementează ... înființarea unei entități, autoritate competentă autonomă».
Recurenta susține că aceeași Notă de fundamentare a OUG 63/1998 arată clar că prin OUG 29/1998 a fost înființată Autoritatea de reglementare în domeniul energiei electrice și termice, dar activitatea acesteia nu poate fi desfășurată în condiții de totală legalitate și nici nu poate suplini prevederile legale, în lipsa unor reglementari cadru.
Recurenta apreciază că Nota de fundamentare a OUG 63/1998 face distincția între cele două entități.
Susține, pe de o parte, că pârâtul nu a comunicat sub nicio formă sediul entității din OUG 63/1998, iar pe de altă parte, se constată că instanța însăși a decis sediul undeva nespecificat în București, adică un sediu fictiv.
Instanța motivează în considerente că datele de identificare se regăsesc chiar în textul actului menționat întrucât «potrivit art. 69 alin. 1, autoritatea competentă, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, este Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Energiei, înființată ca autoritate administrativ-autonomă, cu sediul în București».
Arată că sediul se identifică prin stradă, număr, localitate. Or, în București, sunt o multitudine de locații, de posibile sedii. Câte locații sunt tot atâtea posibile sedii ale entității ANRDE există. Din aceasta multitudine de sedii, nici pârâtul nu a comunicat și nici instanța nu a identificat sediul ANRDE.
Susține că pârâtul nu a răspuns iar instanța a identificat un sediu fictiv.
Mai arată recurenta că instanța motivează că «oricum OUG 63/1998 a fost abrogată prin Legea nr.318/2003...», dar în speță, este vorba despre efectele OUG 63/1998 și Legea 318/2003 nu arată explicit desființarea ANRDE.
Susține că nu există normă de tehnică legislativă care să reglementeze desființarea implicită a unei entități înființată de o norma abrogată, așa cum este cazul entității ANRDE din OUG 63/1998 și, prin urmare, motivarea este străină de cererea de furnizare informații.
Pe de altă parte, recurenta arată că Legea 318/2003 face referire la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) ca instituție publică autonomă de interes național, cu personalitate juridică, care funcționează în baza unui regulament propriu (art. 7 din Legea 318/2003), cu președinte numit de primul ministru (art. 9 din Legea 318/2003) - adică Legea 318/2003 face referire la entitatea din OUG 29/1998.
Mai arată că Legea 13/2007 face referire la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, instituție publică autonomă de interes național, cu personalitate juridică, care funcționează în baza unui regulament propriu de organizare și funcționare (art. 7 din Legea 13/2007) care este condusă de un președinte numit de primul-ministru (art. 9 din Legea 13/2007), și aceasta dovedește că Legea 13/2007 face referire la entitatea din OUG 29/1998.
Prin urmare, recurenta susține că legile ulterioare OUG 63/1998, identificate de instanță, nu clarifică informația solicitată.
Pin motivarea instanței recurenta apreciază că ar rezulta că sediul ANRPE este fictiv, este neidentificat, iar pârâtul nu a răspuns la această solicitare.
Mai arată recurenta că răspuns la solicitarea de studiu, cercetare în folos propriu nu a fost niciodată comunicat, nici măcar cererea nu a fost recunoscută de pârâtul guvern. A fost pur și simplu, ignorată și în răspunsuri și în întâmpinare.
Arată că motivarea în fapt nu există. Cu privire la cererea de studiu, instanța a reținut că a fost solicitată pentru prima dată la punctual III din cererea nr._/2.6.2010, cu număr SGG 17/6469 (fila 32 dosar) și s-a revenit la punctul 3 din cererea 17/171/6.1.2011, dar nici în adresa SGG de la pag. 33, nici în adresa 20/329/14.01.2011 de la pag, 15 pârâtul nu a răspuns la solicitarea de studiu.
Susține că instanța nu a identificat răspunsul la solicitarea de studiu și nu a identificat întrucât răspunsul nu există. Arată că răspunsul a fost refuzat din 2.6.2010. Deși a formulat două cereri de studiu, niciodată nu a primit răspuns. Cererea nu a fost măcar amintită în răspunsurile atașate și nici în întâmpinare.
Susține că instanța nu arată unde și când anume a răspuns pârâtul la această cerere a sa, pentru simplul motiv că nu există răspuns.
Pentru solicitarea de studiu, "identificarea" informației ca temei de drept invocat de instanță, menționează că nu există în invocatul art. 11 alin. 1 din Legea 544/2001.
Instanța motivează ca «dreptul prevăzut la art. 11 alin. 1 din Legea 544/2001 nu trebuie înțeles ca un drept general» și că «solicitantul trebuie să furnizeze autorității suficiente date care să permită identificarea informației/informațiilor de interes public care se regăsește în fondul documentaristic».
Or, susține recurenta identificarea informației nu există în invocatul art. 11 alin 1 din Legea 544/2001. Prin urmare motivarea nu are suport legal.
Recurenta solicită obligarea pârâtului la aducerea dovezii existenței ședinței guvernului pentru adoptarea OUG 63/1998 și a dovezii de clasificare cu datele necesare: cine, când, pentru ce motiv, pentru ce interval de timp s-a făcut clasificarea, această probă fiind necesară pentru a clarifica dacă există sau nu există obiect al comunicării, aceasta lipsă justificând necomunicarea informației de către pârât.
Intimatul pârât G. României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (fila 8-10 dosar).
Examinând motivele de recurs în raport de art. 304 și art. 3041 Cod proc.civ., Curtea reține următoarele:
Critica recurentei reclamante în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat în dispozitiv asupra excepției rămânerii fără obiect a cauzei se constată că nu poate fi reținută ca un motiv de notificare ori casare a sentinței atacate.
Conform art. 105 alin.2 Cod proc.civ. actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale /…/ se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Prin Hotărârea nr. 2674/28.06.2011 instanța de fond a reținut în considerente că „cererea reclamantei nu a rămas fără obiect deoarece pârâtul nu a comunicat toate informațiile și documentele la care se referă petitul acțiunii, dar este neîntemeiată, astfel că soluția instanței de fond de respingere a acțiunii ca neîntemeiată vizează și respingerea apărării pârâtului în sensul că acțiunea ar fi rămas fără obiect”.
Faptul că soluția de respingere a excepției nu se regăsește în dispozitiv putea fi invocată de partea în proces care a invocat-o, astfel că reclamanta nu a suferit o vătămare prin „întocmirea actului cu neobservarea formelor legale” conform art. 105 Cod proc.civ. coroborat cu art. 304 pct. 5 Cod proc.civ.
Instanța de fond a analizat o acțiune întemeiată pe Legea nr. 544/2001. Mai mult, prin sentința civilă nr. 3625/02.10.2010 instanța de fond a respins cererea de completare dispozitiv arătând că excepția rămânerii fără obiect a cauzei a fost calificată în proces ca fiind o apărare și nu ca o excepție de procedură asupra căreia să se pronunțe conform art. 137 Cod proc.civ. .
Critica recurentei în sensul că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității prin sentința atacată se constată că este nefondată.
Refuzul de solicitare informații publice întemeiat pe Legea nr. 544/2001 presupune analizarea de către instanța de contencios administrativ a legalității acestuia, iar cazul de refuz nejustificat presupune atitudinea culpabilă a autorității publice care nu oferă informațiile cerute dacă acestea sunt de interes public.
Cu privire la cererea reclamantei instanța de fond a reținut corect că pârâtul a comunicat copia actului normativ OUG nr. 63/1998 și nota de fundamentare ce a stat la baza acestuia (fila 42) ca urmare a unor răspunsuri la cereri adresate anterior.
Recurenta reclamantă susține că G. României nu a răspuns la niciuna dintre cele 3 cereri solicitate în cererea sa cu nr. 17/171/06.01.2011l.
În sensul că la cererea anterioară 20E/483/06.07.2010 a solicitat forma adoptată de premierul R. V. și Nota de fundamentare iar prin cererea nr. 17/171/06.01.2011 a solicitat forma finală a OUG nr. 63/1998.
Criticile recurentei reclamante sunt nefondate deoarece OUG nr. 63/1998 a fost adoptată o singură dată și acea variantă a fost comunicată reclamantei. Modificările ulterioare ale OUG nr. 63/1998 au intervenit prin Legea nr. 318/2003, Legea nr. 380/2003 și OUG nr. 67/2000.
Actele care au stat la baza adoptării legilor respectiv Legea nr. 318/2003 și Legea nr. 380/2003, vizează informațiile deținute de Parlament, iar actele care au stat la baza adoptării OUG nr. 67/2000 nu au fost solicitate expres de reclamantă.
Susținerea recurentei că solicitarea sa, adresată Guvernului României de a i se comunica „toate actele” care au stat la baza emiterii OUG nr. 63/1998, se încadrează în sintagma legală „să permită autorității publice sau instituției publice identificarea informației de interes public” și că nu era necesară individualizarea exactă a unui act se constată că nu poate fi reținută ca o critică de natură să conducă la modificarea sentinței atacate.
Solicitarea reclamantei astfel cum a fost formulată a permis Guvernului României să identifice informațiile comunicate: Nota de fundamentare a OUG nr. 63/1998 comunicată cu răspunsul la o cerere anterioară și stenogramele Guvernului care nu fac parte din categoria informațiilor publice.
Cu privire la stenograma ședinței de guvern, critica recurentei că motivarea sentinței atacate este nelegală se constată că este nefondată.
Recurenta face trimitere la art. 22 din Legea nr. 182/2002 care nu are conținutul indicat în sentința atacată, dar indicarea textului legal este suficientă, nefiind obligatorie redarea întregului conținut într-o hotărâre având în vedere principiul potrivit căruia nimeni nu poate invoca necunoașterea legii.
Criticile recurentei că sentința atacată nu este motivată în fapt pe aspectul că nu erau dovezi în sensul clasificării stenogramelor de guvern sau dovezi că a avut loc ședința de guvern se constată că sunt nefondate.
Instanța de fond nu a fost sesizată cu o contestație împotriva clasificării unor informații conform art. 20 din Legea nr. 182/2002, astfel că nu aveau relevanță aspectele legate de clasificarea stenogramei de guvern.
Cu privire la „autoritatea competentă din OUG nr. 63/1998” recurenta reclamantă face de fapt referire la alte cereri de informații publice. Prin răspunsul transmis de intimatul pârât (fila 79) s-a menționat că a fost comunicat punctul de vedere în decursul anului 2010.
Instanța de fond a constatat doar existența comunicărilor făcute reclamantei pentru a aprecia că pârâtul a răspuns în sensul că își menține același punct de vedere și a reținut corect că în legătură cu numele președinților ANRE și în legătură cu hotărârile emise de aceștia reclamanta are posibilitatea de a se adresa acestei autorități care gestionează datele privind conducerea și actele emise în activitatea sa curentă.
Criticile recurentei cu privire la sediul ANRE dacă este fictiv sau neidentificat nu pot fi reținute. Instanța de fond a reținut că reclamanta se poate adresa autorității publice la care face referire Legea nr. 13/2007. În comunicarea de informații publice a Guvernului României, informațiile cu privire la această autoritate s-a menționat că au fost transmise printr-o altă solicitare de informații publice.
Cu privire la solicitarea de studii cerută de recurenta reclamantă prin cererea de informații publice se constată că răspunsul la aceasta rezultă din răspunsul oferit de pârât.
În sensul că acele solicitate de recurenta reclamantă au fost identificate de G. României ca fiind stenogramele de Guvern care nu fac parte din categoria informațiilor publice și ca atare nu pot face obiect de studiu.
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt motive de casare ori modificare a sentinței atacate, în baza art. 312 Cod proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenta - reclamantă B. M. împotriva sentinței civile nr. 2674 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 28.06.2011 în dosarul nr._ /CA/2011, în contradictoriu cu intimatul - pârât G. ROMÂNIEI, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, C. R. C. C. C. C. M. M. V.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Red. jud.C.C.V.
Tehnored. C.O./2ex.
Judecător fond: B. S., Tribunalul București - SCAF
| ← Despăgubire. Decizia nr. 328/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 5605/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
