Anulare act administrativ. Decizia nr. 2035/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 2035/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 1352/98/2011*

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 2035

Ședința publică de la 16.05.2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE ȘURCULESCU F.

JUDECĂTOR J. A.

JUDECĂTOR C. – N. L.

GREFIER M. LUCREȚIA

Pe rol soluționarea recursului declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA în reprezentarea pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA care se subrogă în drepturile ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE ȚĂNDĂREI împotriva sentinței civile nr. 3101 F pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă la data de 05.11.2012 în dosarul nr._ ( număr format vechi 1145/2011), în contradictoriu cu reclamantul L. M. și cu chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.

La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 25.02.2013, din partea intimatului – reclamant L. M., întâmpinare la recursul ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

Curtea, constatând că, atât prin cererea de recurs cât și prin întâmpinarea depusă la dosar din partea intimatului – reclamant s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 C.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.

CURTEA,

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 3101 F/05.11.2012 Tribunalul Ialomița – Secția Civilă a hotărât următoarele:

- a respins, ca nefondată, excepția tardivității formulării plângerii prealabile, încasată de pârâta A.F.P. ȚĂNDĂREI, actualmente A.F.P. Slobozia;

- a admis, ca fondată, excepția ridicată de pârâtă și respinge primul capăt de cerere al reclamantului, ca fiind inadmisibil;

- a admis, ca întemeiat, capătul II de cerere formulat de reclamantul L. M., împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA;

- a obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 2.270 lei, reprezentând contravaloare taxă auto de poluare plătită necuvenit;

- a respins capătul de cerere privind și plata dobânzii legale;

- a admis, ca întemeiată, cererea de chemare în garanție a ADMINISTRATIEI F. PENTRU MEDIU și a obligat pe aceasta să pună la dispoziția pârâtei A.F.P. SLOBOZIA fondurile necesare achitării obligațiilor stabilite prin prezenta hotărâre în favoarea reclamantului L. M..

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță - Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal – a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Ialomița sub nr._ din 14.03.2011 reclamantul L. M. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TANDAREI a solicitat obligarea acesteia la anularea actului administrativ chitanța . nr._ din 10.08.2010 și a deciziei de calcul al taxei de poluare precum și la restituirea sumei de 2.270 lei, sumă actualizată cu dobânda legală calculată de la 10.08.2010 și până la data restituirii efective.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că a cumpărat un autoturism second hand marca OPEL tip J96/AB11/ vectra nr. de identificare WOLOOOO36T1064898, an de fabricație 1996, data primei înmatriculări 01.01.1996, iar pentru a-l înmatricula în România a achitat taxa de poluare în cuantum de 2.270 lei la Administrația Finanțelor Publice Tăndărei.

A considerat că taxa plătită încalcă dispozițiile art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (T.U.E) precum și art. 23 și 25 din același tratat. Se arată că și Curtea de Justiție a Comunității Europene a constatat încălcarea art. 90 din T.U.E. prin instituirea taxei de poluare în cauzele D./05 și C-333/05. Se arată că prin instituirea taxei de poluare se încalcă principiul nediscriminării produselor importate cu produsele interne; din analiza taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 25, 28, 90 din Tratatul Comunității Europene, art. 148 din Constituția României și dispozițiile Legii nr. 554/2004.

În conformitate cu prevederile art. 115 Cod procedură civilă pârâta A. FINANTELOR PUBLICE TĂNDĂREI a formulat întâmpinare, prin care a ridicat excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului pentru neîndeplinirea procedurii prealabile precum și excepția tardivității contestării titlului executoriu față de data de la care termenul de contestare, de 30 de zile de la data comunicării, a început să curgă, iar pe fond solicită respingerea acțiunii ca nefondată, având în vedere dispozițiile art. 11 din OG nr.50/2008 privind taxa de poluare și normele metodologice privind taxa de poluare care sunt conforme cu criteriile comunitare.

Totodată a chemat în garanție A. N. A F. PENTRU MEDIU având în vedere că taxa de poluare se constituie venit la fondul gestionat de aceasta.

Deși legal citat, chematul în garanție nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză.

Soluționând cauza, Tribunalul Ialomița, prin sentința civilă nr.1307/F/23 mai 2012, a admis acțiunea formulată de reclamant, atât împotriva pârâtei A.F.P. Țăndărei cât și a chematului în garanție Administrația F. pentru Mediu, obligând pârâta către reclamant la restituirea sumei de 2.270 lei, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda legală de la 10 august 2010 și până la data restituirii efective .

A respins ca nefondată excepția tardivității invocată de pârâta A.F.P. Țăndărei.

A anulat chitanța . nr._ din 10 august 2010 și decizia de calcul a taxei de poluare .

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a considerat că măsura perceperii taxei de poluare față de reclamant este în contradicție cu dispozițiile Uniunii Europene și, dând prioritate acestor dispoziții, a admis cererea reclamantului și a dispus restituirea către acesta a taxei plătite.

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs chematul în garanție A. F. pentru Mediu și pârâta A.F.P. Țăndărei, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate

Soluționând cauza, Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr.1202/19 martie 2012 a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe .

S-a reținut de către instanța de recurs că deși s-a admis acțiunea împotriva chematei în garanție nu s-au precizat obligațiile stabilite în sarcina acesteia, ceea ce echivalează cu nesoluționarea de către prima instanță cererii de chemare în garanție .

De asemenea, s-a reținut că există contrarietate între considerentele sentinței recurate și dispozitivul acesteia cât privește anularea deciziei de calcul a taxei de poluare, în cauză nefăcându-se dovada că reclamantul a parcurs procedura contestației, reglementată de Codul de procedură fiscală.

Cauza a fost reînregistrată la instanța de fond la data de 27 iunie 2012, sub același număr.

Din actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:

Cu privire la excepțiile ridicate în cauză, excepții asupra cărora instanța urmează a se pronunța cu prioritate, potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, s-a concluzionat astfel:

Referitor la excepția tardivității formulării plângerii prealabile, invocată de pârâta A.F.P. Slobozia, a apreciat prima instanță că excepția se dovedește a fi nefondată, în cauză neexistând probe din care să rezulte că decizia de calcul a taxei de poluare din 10 august 2010 ar fi fost comunicată reclamantului pentru a se putea aprecia dacă termenul de 30 de zile reglementat de codul de procedură civilă a fost epuizat sau nu.

De altfel, în cauză nu s-a dovedit nici faptul că reclamantul ar fi formulat contestație în condițiile reglementate de art.205 și următoarele Cod procedură fiscală .

Pe de altă parte, a apreciat prima instanță că excepția inadmisibilității cererii introductive invocată de aceeași pârâtă apare ca fondată cât privește capătul de cerere referitor la anularea deciziei de calcul a taxei de poluare din 10 august 2012.

Aceasta, având în vedere dispozițiile art.218 Cod procedură fiscală, potrivit cu care în fața instanței de contencios administrativ se poate ataca doar decizia dată de organul fiscal competent în urma soluționării contestației formulată de cel în cauză împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare .

Cum reclamantul nu a formulat contestație împotriva acestei decizii, capătul de cerere prin care se solicită direct în fața instanței anularea deciziei de calcul a taxei de poluare apare ca inadmisibil.

A apreciat prima instanță că, întemeiat însă este capătul doi de cerere formulat de reclamant cu privire la obligarea pârâtei să-i restituie suma de 2.270 lei, reprezentând contravaloare taxă auto de poluare plătită necuvenit, întrucât o astfel de cerere poate fi admisă și fără îndeplinirea obligațiilor prealabile reglementată de art.205 și următoarele Cod procedură fiscală, așa cum a statuat I.C.C.J. – Secțiile Unite în decizia nr.24/2011.

S-a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism second hand marca OPEL tip J96/AB11/vectra nr. de identificare WOLOOOO36T1064898, an de fabricație 1996, data primei înmatriculări 01.01.1996, iar pentru a-l înmatricula în România a achitat taxa de poluare în cuantum de 2.270 lei la Administrația Finanțelor Publice Tăndărei.

Coroborând probatoriul administrat in cauza cu dispozițiile legale invocate de reclamant in sustinerea acestei actiuni, respectiv OG nr. 50/2008 precum si cu art 90, paragraful 1 din TCE a considerat ca actiunea promovată de acesta este fondata, întemeiată, drept pentru care a fost admisa.

Instanța a constatat că prin cererea introductivă L. M. a reclamat incompatibilitatea dreptului național, OUG nr. 50/2008 cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 90 alin. 1 TCE.

A apreciat prima instanță că, se cuvine pentru început a se stabili locul pe care disp. art. 90 alin. 1 TCE îl ocupă în sistemul prevăzut de Tratat. Iar acesta este, în opinia unanimă a literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.

Așadar, dacă art. 23 stabilește faptul că sunt interzise, în relațiile dintre statele membre, taxele vamale la import și export și a oricăror taxe cu efect echivalent, art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.

Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate

Taxa de poluare introdusă prin disp. OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.

Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).

Prin urmare, caracterul discriminatoriu al disp. OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare.

In cadrul acestei analize trebuie de precizat că, la data la care reclamantul a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.”

Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare”, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008.

De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare.

În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.

În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale.

În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi, înmatriculate în perioada 15.12._09, care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.

Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale.

Pentru aceste considerente, Curtea a constată că actuala formă de reglementare națională a taxei de poluare, conform căreia taxa se suspendă pentru anumite autovehicule,însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, încalcă dispozițiile art. 90 alin. 1 din Tratatul CE.

De altfel, cu aceeași argumentare, Comisia Europeană a transmis României o „scrisoare de somare” ca primă etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar prevăzută de art. 226 din Tratatul CE.

Jurisprudența Curții de Justiție Europene – cauza C./Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-1 lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în fața dreptului național.

De asemenea, în cazul Simmenthal, CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.

Totodată, în opinia instanței, cererea de restituire formulată de contribuabil în interiorul termenului de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 135 Cod procedură fiscală ar fi de admis, pentru simplul motiv că taxa de poluare este incompatibilă cu dreptul european.

Conform unei jurisprudențe stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european [afacerea 199/82, San Giorgio, Culegere 1983, p. 3595, par. 12; afacerea C-62/93, BP Soupergaz, Culegere 1995, p. I-1883, par. 40; afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis, Culegere 2000, p. I-7145, par. 30]. Rațiunea acestui drept este aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european [Opinia Avocatului General Fennelly în afacerile reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellschaft și Hoechst].

În principiu, statele membre trebuie să ia măsuri pentru restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european [afacerile reunite C-192/95 și C-218/95, Comateb și alții, în Culegere 1997, p. I-165, par. 20].

Potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale. Aceste reguli trebuie să respecte însă principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practică imposibilă exercițiul drepturilor conferite de dreptul european).

Din analiza pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor (par. 105 – 106 din hotărârea Curții). Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.

Raportat la jurisprudența mai sus indicată, instanța a concluzionat faptul că potrivit dreptului fiscal român nu se identifică în prezent vreun remediu special, care să asigure contribuabilul posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor prelevate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului european, deși Statul Român este obligat să ia măsuri pentru a pune în aplicarea hotărârea în cauza T.. Parțial, un asemenea remediu l-a constituit art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008, pentru o parte din taxa specială pentru autoturisme și autovehicule achitată în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008.

În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca în temeiul art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României și art. 117 lit. d) Cod procedură fiscală să solicite restituirea taxei de poluare prelevate “prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale“. O asemenea cerere de restituire poate fi formulată în termen de 5 ani, calculați de la data de 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care s-a născut dreptul la restituire, conform art. 135 C. pr. fisc.

În principiu, reglementarea fiscală națională este compatibilă cu principiul echivalenței și cu principiul efectivității, întrucât regulile sunt practic aceleași cu regulile aplicabile în cazul în care se solicită restituirea unei taxe prelevate cu încălcarea dreptului național.

În consecință, a apreciat prima instanță, dreptul la rambursare nu poate fi condiționat de un “protest” al contribuabilului, la momentul prelevării taxei de poluare, dresat împotriva deciziei de calcul. Așa cum rezultă din jurisprudența Curții, autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient care apreciază că procedura contestației deciziei de calcul nu reprezintă un “remediu efectiv” în sensul art. 13 din Convenție -, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.

Față de considerentele sus arătate, prima instantă a retine ca refuzând sa inmatriculeze autoturismul proprietatea reclamantului fără achitarea taxei prevazute de OUG nr. 50 /2008, asa cum a fost calculata si incasată, se incalca prevederile art 90 paragraful 1 din TUE, motiv pentru care a admis cererea reclamantului, acesta fiind îndreptățită să obțină restituirea taxei .

Cât privește pretenția reclamantului de a i se achita și dobânda legală reglementată de art.124 Cod procedură fiscală, prima instanță nu a putut-o primi, având în vedere că potrivit textului mai sus arătat, restituirea acestei dobânzi se face la cerere, ori din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul nu a solicitat prealabil organului fiscal restituirea dobânzii legale, motiv pentru care acest capăt de cerere urmează a fi respins .

Întemeiată însă apare cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. Slobozia împotriva A.F.M., în cauză fiind îndeplinite condițiile art.60 alin.1 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea sa se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții .

Ori, potrivit O.U.G. nr.50/2008, cât și potrivit art.1 alin.2 din legea nr.9/2012, taxa încasată se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Mai mult decât atât, potrivit art.13 din Legea nr.9/2012, cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz.

În această situație, a apreciat prima instanță că, pârâta, cazând în pretenții, ea poate să se îndrepte împotriva chematei în garanție, astfel încât a admis, ca fiind întemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.F.P. Slobozia, față de chemata în garanție A.F.M. și a obligat-o pe aceasta din urmă să achite pârâtei sumele la care a fost obligată către reclamant.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA în reprezentarea pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA care se subrogă în drepturile ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE ȚĂNDĂREI, care a invocat ca motive de recurs dispozițiile art. 304 pct.7 și 9 și art. 304¹ Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.

În argumentarea recursului s-a susținut în esență că hotărârea instanței de fond este lipsita de temei legal, a fost data cu incalcarea si aplicarea greșita a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304pct.9 din Codul de procedura civila .

Astfel, susține recurenta că, in mod eronat, instanța de fond a reținut ca, la data la care reclamantul a achitat taxa de poluare, erau in vigoare OUG218/2008 .

Prin adoptarea acestui act normativ, conform Comisiei pentru petiții din cadrul Parlamentului European, normele României in materie de taxa de poluare pentru autovehicule sunt conforme cu dreptul comunitar.

Or, in opinia instanței de fond, cererea de restituire formulata de contribuabil este de admis pentru simplu motiv ca taxa de poluare este incompatibila cu dreptul european .

A mai reținut instanța de fond si faptul ca nu identifica in dreptul fiscal roman in prezent vreun remediu special care sa asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursare a taxelor si impozitelor preluate de autoritățile fiscale romane cu incalcarea dreptului european, desi Statul este obligat sa ia masuri, pentru a pune in aplicare hotărârea in cauza T. .

Or, in cauzele al căror obiect il constituie raporturi juridice născute sub incidența altor reglementari decât cea care a fost in vigoare la data nașterii raportului juridic dedus judecații in cauza T., respectiv OUG 50/2008, publicata in MOF nr.327/2008, hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene in cauza C-402/09-T., nu produce efecte juridice . La data nașterii raportului juridic in dosarul_ , 10.08.2010, era in vigoare OUG117/2009, publicata in MOF nr.926/30.12.2009.

Hotărârea preliminară a CJUE este obligatorie pentru instanța de trimitere, dar numai in privința litigiului in cadrul căruia a fost formulata chestiunea prejudiciala .

IN FAPT, reclamantul a plătit la data de 10.08.2010 ,taxa de poluare in valoare de 2270 către AFP. TANDÂREI pentru autoturismul marca OPEL, TIP J96/AB11/VECTRA, CATEG AUTO M1, Norme poluare E2, cu nr. de identificare WOL000036T1064898, an de fabricație 1996, . H648091, data primei înmatriculări 01.01.1996, conform OG 50/2008.

Administrația Finanțelor Publice Tandarei, a emis Decizia de calcul a taxei de poluare nr_/10.08.2010, in suma de 2270 lei, folosind aplicația informatica in conformitate cu OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule si a Normelor metodologice de aplicare, aplicate prin HG 686/2008.

Pe fondul cauzei, mai susține recurenta că prima instanță a reținut ca reclamantul este indreptatit sa obtina restituirea taxei instituite de Statul R. cu incalcarea dispozițiilor Tratatului Uniunii Europene, admițând cererea formulata de reclamant.

Regimul taxei de poluare pentru autovehicule a intrat in vigoare la data 01.07.2008, conform art.14 din OUG 50/2008, publicata in Monitorul Oficial nr. 327/25.04.2008, care stabilește, incepand cu data de 01.07.2008, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administrația F. pentru, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național urmare a abrogării art. 214A1, si 214A3din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările si completările ulterioare.

Se mai arată că, daca legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări, aceasta este in mod legal datorata .

Cu privire la cererea de anulare a Deciziei de calcul al taxei de poluare ,se învederează de recurenta că se impune admiterea excepțiilor inadmisibilitatii acțiunii si tardivității procedurii prealabile, potrivit art.207 cod procedura si art.7 din Legea nr.554/2004

Recurentul arată că reclamantul nu a formulat contestație impotriva deciziei de calcul a taxei in termenul legal prevăzut de lege, plângerea fiind înregistrata la Administrația Finanțelor Publice Tandarei sub nr. 7633/11.02.2011 si soluționata de DGFP IALOMIȚA -BIROUL SOLUȚIONARE CONTESTAȚII prin Decizia nr. 83/17.03.2011, in sensul respingerii ca nedepusa in termen a contestației impotriva deciziei de calcul al taxei de poluare nr._/10.08.2010 emisa de AFP TANDAREI. Pentru a se putea dispune restituirea taxei ca nedatorata, presupune ca in prealabil sau concomitent sa se solicite anularea titlului de creanța in baza căruia aceasta este datorata.

Pe de alta parte, conform art,218 alin.2 din OG92/2003, cu modificările si completările ulterioare, deciziile emise in soluționarea contestațiilor pot fi atacate in instanța judecătoreasca in contencios administrativ competenta, in condițiile legii.

Așadar, obiect al acțiunii in contencios administrativ il poate constitui doar decizia de soluționare a contestației, act pe care reclamantul nu a inteles sa-l conteste. Prin urmare, acest capăt de cerere trebuia respins ca inadmisibil.

Potrivit art.7 din OUG 50/2008, stabilirea . verificarea, colectarea si executarea silita, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorata de contribuabili se realizează de către autoritatea fiscala competenta, potrivit OG 92/2003 cu modificările si completările ulterioare.

Regimul taxei de poluare pentru autovehicule a intrat in vigoare la data 01.07.2008, conform art.14 din OUG 50/2008, publicata in Monitorul Oficial nr. 327/25.04.2008, care stabilește, incepand cu data de 01.07.2008, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administrația F. pentru, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național urmare a abrogării art.214A1, si 214A3din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările si completările ulterioare.

Prin urmare daca legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei inmatriculari, aceasta este in mod legal datorata .

In ceea ce privește prevederile comunitare invocate in susținerea cererii de chemare in judecata de către domnul LINTES M., se retine ca art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Eoropene, fata de dispozițiile contrare legii interne, „ cu respectarea prevederilor actului de aderare „, iar in conformitate cu art. I -33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin legea nr.157/2005:

B Legea cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autoritățile naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor n

In consecința, rezulta ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai in privința rezultatului, autoritățile naționale având competenta de a alege forma si mijloacele prin care se asigura obținerea rezultatului.

Referitor la motivația reclamantului cu privire la art.90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Uniunii Eoropene conform căruia B nici un stat membru, nu aplica r direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare „ precizam faptul ca din Jurisprudenta constanta a Curții de Justiție a Comunității Europene a rezultat ca tratatul nu este incalcat prin instituirea unei taxe de poluare in momentul primei inmatriculari a unui autovrhicul pe teritoriul unui stat membru, iar in caracterul ei fiscal taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniul rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.

Taxa de poluare prevăzuta de OUG nr. 50/2008, pentru un autoturism fabricat in România care nu a fost inmatriculat este aceeași cu cea pentru un autoturism produs in orice alt stat membru comunitar, cu condiția existentei acelorași specificații tehnice.

De asemenea, din HG 686/2008 nivelul taxei determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual si starea generala standard si reprezintă reflecția in plan fiscal a pricipiului „ poluatorul plătește „ principiul unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.

Concluzionând, recurenta arată că instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art.13 din OG nr. 92/2003 privind Codul procedura fiscala, cu modificările si completările ulterioare, conform căruia „ interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului asa cum este exprimata in Lege".

Organul fiscal a respectat prevederile OUG nr.50/2008 cu modificările si completările ulterioare si ale HG nr.686/2008 cu modificările si completările ulterioare stabilind in mod corect suma de 2270 lei .

In drept, recursul se întemeiază pe dispozițiile Codului de procedura civila si ale actelor normative invocate, respectiv art.299, 304 pct9, si 304A1 Cod procedura civila, art. 13 OG92/2003 actualizata, HG 686/2008, art.14 din OUG nr. 50/2008, art. I-33 alin .1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea 157/2005

F. de cele arătate, solicita admiterea recursului si casarea sentinței instanței de fond, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca inadmisibila.

Intimatul – reclamant a formulat și depus la dosar întâmpinare la recursul ce face obiectul pricinii dedusă judecății, în cuprinsul căreia susține că, ceea ce ataca intimata ca fiind netemeinic isi are izvorul in prevederile tratatelor europene arătate in dosarul instanței de fond. Parata arata ca taxa de poluare nu contravine intereselor comunitare, insa învederam instanței de judecata atat cauza T. contra Statului R. prin Ministerul Finanțelor prin care se statuteaza la nivel comunitar ca interpretarea art. 110 TFUE trebuie făcuta întocmai ca statele membe nu vor descuraja si nici discrimina in niciun fel producția interna a U.E, insa din acest prunct de vedere prin instituirea acestei taxe de poluare discriminatorii, tocmai scăderea productivității si comerțului la nivel de comunitate, scade.

Din moment ce este perceputa de către o administrație finaciara de stat pentru satisfacerea unei norme interne, nu comunitare, atunci vom deduce ca este un impozit veritabil intern. Mai mult decât atat, taxa nu este rezultatul negocierilor dintre România si Comisia Europeana, deoarece Consiliul a atras atenția in nenumărate rânduri asupra acestei probleme legate de taxa de poluare, mai ales ca numita Curte de Justiție Europeana a decis in mai multe rânduri asupra acestei taxe abuzive.

În consecință, Curtea apreciază că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională."

Pentru aceste motive intimatul solicita respingerea recursului declarat de Intimata.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamantul a cumpărat un autoturism second hand marca OPEL tip J96/AB11/ vectra nr. de identificare WOLOOOO36T1064898, an de fabricație 1996, data primei înmatriculări 01.01.1996, iar pentru a-l înmatricula în România a achitat taxa de poluare în cuantum de 2.270 lei la Administrația Finanțelor Publice Tăndărei.

Curtea apreciaza că nu sunt fondate criticile recurentei, având în vedere că orice taxă achitată de către contribuabili în temeiul unor prevederi neconforme cu dispozițiile dreptului comunitar se impune a fi restituită în aplicarea dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, art. 110 din TFUE (echivalentul art.90 din TCE) și Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, care instituie obligația tuturor autorităților administrative, legislative și judecătorești de a da eficiență în primul rând principiilor comunitare care prevalează asupra legislației comunitare.

De asemenea se constată pe fondul cauzei caracterul nefondat al celorlalte critici ale recurentei-pârâte având în vedere că în mod corect prima instanță a reținut că art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.

Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.

Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiile OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare.

In cadrul acestei analize trebuie de precizat că, la data la care recurenta-reclamantă a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.”

În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.

În acord cu aceste principii, instanța de control judiciar reține și aplicarea cu prioritate a deciziei pronunțată în cauza C 402/09 T. împotriva României, în cadrul căreia s-a reținut faptul că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Astfel în considerentele acestei decizii de principiu s-au reținut următoarele:

„ Nu este mai puțin adevărat că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (a se vedea în special Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C 47/88, R.., p. I 4509, punctul 9, Hotărârea Brzeziński, citată anterior, punctul 27, și Hotărârea din 3 iunie 2010, Kalinchev, C 2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37).

În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, R.., p. I 4981, punctul 66).

În acțiunea principală, este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat.

Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 47).

Pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.

În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.

Neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe

Potrivit unei jurisprudențe constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C 345/93, R.., p. I 479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C 393/98, R.., p. I 1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C 101/00, R.., p. I 7487, punctul 55).

În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).

Pentru a obține acest rezultat, deprecierea reală a vehiculelor de ocazie importate trebuie luată în considerare la calcularea valorii taxei. Această luare în considerare nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecărui vehicul.

Astfel, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fi foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, și Comisia/G., punctul 29).

Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într o manieră imperativă (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar să fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează că baremul reflectă deprecierea reală a acestor vehicule (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctele 28 și 29, precum și Comisia/G., punctele 38-42). În special, în lipsa luării în considerare a rulajului, baremul reținut de legislația în cauză nu conduce, ca regulă generală, la o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43).

Pe de altă parte, în cazul în care apreciază că vechimea și rulajul mediu anual real nu reflectă, în mod corect și suficient, deprecierea reală a vehiculului, contribuabilul poate, în temeiul articolului 10 din OUG nr. 50/2008, să ceară ca aceasta să fie determinată printr o expertiză ale cărei costuri, suportate de contribuabil, nu pot depăși costul operațiunilor aferente expertizei.

Prin introducerea, în calculul taxei, a vechimii vehiculului și a rulajului mediu anual real al acestuia și prin adăugarea, la aplicarea acestor criterii, a luării în considerare facultative, cu costuri neexcesive, a stării acestui vehicul și a dotărilor sale prin intermediul unei expertize obținute din partea autorităților competente în materie de înregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea în cauză în acțiunea principală garantează că valoarea taxei este redusă în funcție de o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculului.

Această concluzie este confirmată de împrejurarea că, în baremele forfetare care figurează în anexa nr. 4 la OUG nr. 50/2008, s-a ținut seama în mod corespunzător de faptul că diminuarea anuală a valorii autovehiculelor este în general mai mare de 5 % și că această depreciere nu este lineară, în special în primii ani, în care se dovedește mult mai pronunțată decât ulterior (a se vedea Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43 și jurisprudența citată).

Din considerațiile de mai sus rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.

În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C 451/99, R.., p. I 3193, punctul 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C 464/02, R.., p. I 7929, punctul 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C 98/05, R.., p. I 4945, punctul 28).

În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 17, precum și Kalinchev, punctele 32 și 40).

Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

În această privință, trebuie precizat, în lumina principiilor amintite la punctele 50-53 din prezenta hotărâre, că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.

În cauza T. contra României, CJUE a statuat că actualul art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Având în vedere considerentele și dispozitivul acestei decizii obligatorii nu numai pentru instanțele de judecată, dar și pentru organele puterii executive(inclusiv funcționarii publici care au obligația de a se conforma deciziilor CJUE în aplicarea acestora în raporturile cu particularii) și legislative, conform celor anterior menționate, se constată că instanța europeană a reținut neconformitatea între legislația națională și art. 110 din TFUE, considerente care conduc la concluzia că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile legale naționale și comunitare.

În ceea ce privește critica formulată, potrivit căreia reclamanta nu a urmat procedura de contestare a actului administrativ fiscal, în condițiile art. 205-209 OG nr. 92/2003 și nici procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004, instanța de recurs apreciază că este neîntemeiată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia 24/2011, în interesul legii, a stabilit că, procedura prevăzută la art. 7 din Legea 554/2004 rap la art. 205-208 OG nr. 92/2003 ,nu se aplică în cazul cererilor având ca obiect restituirea taxei auto, întemeiată pe art. 117 din același cod.

S-a reținut în esență că, există în mod direct acces la procedura restituirii taxei de poluare, reglementată de art. 117 alin. 1 OG nr. 92/2003 iar a condiționa această procedură de parcurgerea procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea 554/2004, rap. La art. 205 -215 OG nr. 92/2003, ar însemna înlăturarea din ordinea juridică a dispozițiilor art. 117 din OG nr. 92/2003

Nefiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., urmează ca - în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 - să fie respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul formulat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA în reprezentarea pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA care se subrogă în drepturile ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE ȚĂNDĂREI împotriva sentinței civile nr. 3101 F pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă la data de 05.11.2012 în dosarul nr._ ( număr format vechi 1145/2011), în contradictoriu cu reclamantul L. M. și cu chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca neîntemeiat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.05.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, ȘURCULESCU F. J. A. C.-N. L.

GREFIER

M. LUCREȚIA

RED. F.Ș.

JUD. FOND. B. A. - Tribunalul Ialomița – Secția Civilă

← Cetăţenie. Sentința nr. 749/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Acţiune în constatare. Sentința nr. 753/2013. Curtea de Apel... →

Anulare act administrativ. Decizia nr. 2035/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 2035/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI