Pretentii. Decizia nr. 3393/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3393/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 67932/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.3393
Ședința publică de la 12.09.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - R. M. V.
GREFIER - C. A.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, P. DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 5335 din 21.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. M., intimații - pârâți DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, STATUL ROMÂN, P. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIE F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima strigarea a cauzei la ordine, cât și la sfârșitul ședinței de judecată, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și în temeiul art.150 C.pr.civ. o reține cauza în pronunțare.
CURTEA
P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 21.10.2011, sub numărul_, formulată de reclamantul V. M. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâților la restituirea sumei de 3.010 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule și la plata dobânzii legale de la data încasării până la data restituirii.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a cumpărat în anul 2010 un autovehicul folosit, marca Renault Laguna, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv în Germania. În vederea înmatriculării acestui autovehicul în România, a achitat o taxă de poluare stabilită potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, în sumă de 3.010 lei. Reclamantul consideră că această taxă este nelegal aplicată.
S-au invocat în drept dispozițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, ale O.U.G. nr. 50/2008, ale și ale art. 148 din Constituția României și ale art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în nume propriu și în calitate de reprezentant al Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 4 București a formulat întâmpinare (f.36 și 44), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, având în vedere că atâta vreme cât legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei cu ocazia primei înmatriculări, rezultă că aceasta este în mod legal datorată.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, întrucât Fondul pentru Mediu administrat de aceasta este beneficiarul real al taxei de poluare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și art. 60 C.pr.civ.
Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
P. sentința civilă nr. 5335/21.12.2012 tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE; a respins cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul V. M. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 4 BUCUREȘTI; a obligat pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A SECTORULUI 4 BUCUREȘTI la restituirea către reclamant a sumei de 3.010 lei reprezentând taxa de poluare, la care se adaugă dobânda legală în materie fiscală ce va fi calculată potrivit art. 124 alin. 2 C.pr.fisc. de la data de 14.10.2011 până la data restituirii efective; a respins cererea pentru restul sumelor ca neîntemeiată; a obligat pârâta la plata sumei de 567,45 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU la plata către pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A SECTORULUI 4 BUCUREȘTI a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat în anul 2010 un autovehicul folosit, marca Renault Laguna, având număr de identificare VF1KT2A_, autoturism importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv din Germania, achitând cu prilejul înmatriculării suma de 3.010 lei, prin chitanța . nr._/27.09.2010, taxă de poluare ce a fost stabilită în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008.
După înmatricularea vehiculului, reclamantul s-a adresat pârâtei Administrația Finanțelor Publice cu cerere de restituire a taxei de poluare, la care a primit răspuns nefavorabil (f.23-25).
Împotriva refuzului nejustificat de soluționare a cererii, reclamantul a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ, în termen legal, solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 3.010 lei și a dobânzii legale.
Potrivit art. 137 alin. 1 C.pr.civ. instanța se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. P. urmare, instanța a analizat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive.
A reținut tribunalul că pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
Art. 17 din O.G. nr. 92/2003 (având denumire marginală „Subiectele raportului juridic fiscal”) prevede că Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale sunt denumite în prezentul cod organe fiscale.
Potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 1899/2004, restituirea sumelor plătite ca si obligații fiscale, cum sunt si cele solicitate de reclamant în prezenta cauză, se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării cererii acestuia la organul fiscal căruia îi revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art. 33 din O.G. nr. 92/2003, în speță acesta fiind Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București, iar nu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și nici Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București. Acești pârâți nu au calitate procesuală pasivă, astfel că nici nu pot fi obligați la restituirea taxei.
Asupra admisibilității acțiunii împotriva refuzului nejustificat de restituire a taxei de poluare, a reținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, întrucât refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri este asimilat unui act administrativ potrivit art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004. Din coroborarea prevederilor art. 8 alin. 1 și ale art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, rezultă că acțiunea în pretenții este admisibilă și atunci când se contestă un act administrativ asimilat.
În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Or, reglementarea procedurii de contestare a taxei pe poluare, astfel cum este prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și de Codul de procedură fiscală nu asigură repararea prejudiciului produs prin încălcarea normelor europene pentru persoanele care cu bună-credință au achitat taxa de poluare.
Potrivit art. 117 din O.G. nr. 92/2003, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Deși pot fi avute în vedere cerințele principiului certitudinii juridice, în dreptul intern singura cale procesuală prin care se poate realiza repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar este cea a cererii de restituire întemeiată pe art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, ea trebuie să fie accesibilă și persoanelor prejudiciate care nu au introdus în prealabil nicio acțiune în justiție si nici nu au formulat vreo altă reclamație echivalentă.
Or, a considera că acțiunea disponibilă în dreptul intern ar fi fost cea de a contesta decizia de stabilire a taxei de poluare și de a cere restituirea numai în situația în care actul este anulat ar însemna a face practic imposibilă sau extrem de dificilă obținerea reparației de către persoanele care cu bună-credință au respectat dispozițiile legale interne.
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
P. urmare, singura cale efectivă în dreptul intern accesibilă tuturor persoanelor, în limitele prescripției dreptului la acțiune, este cererea de restituire, adresată în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003 organului fiscal, iar în caz de refuz nejustificat acțiunea în contencios administrativ, fără obligativitatea anulării formale a actului administrativ și a formulării unei plângeri prealabile. Potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Într-o asemenea situație, procedura prealabilă nu este obligatorie, conform art. 7 alin. 5 din raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
P. Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Asupra fondului acțiunii împotriva refuzului nejustificat de restituire a taxei de poluare, instanța a apreciat că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală și urmează a fi anulată, urmând să se dispună și restituirea acestei taxe reclamantului, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Tribunalul reține că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, modificată, prin obligarea reclamantului la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, va admite acțiunea reclamantului împotriva refuzului nejustificat de restituire a taxei percepute ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cu consecința obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București la restituirea sumei de 3.010 lei.
În ceea ce privește dobânda legală, tribunalul a constatat că reclamantul pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă de poluare și pe întârzierea restituirii acesteia. Având la dispoziție obiectul și motivele de fapt, încadrarea juridică trebuie realizată de către judecătorul cauzei (iura novit curia), identificându-se actul normativ aplicabil pretențiilor părții reclamante: O.G. nr. 9/2000 (dobânda legală în materie civilă) sau O.G. nr. 92/2003 (dobânda legală în materie fiscală).
Potrivit dispozițiilor art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget):
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Conform art. 70 din același act normativ (Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor):
(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
Prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 994 C.civ. din 1864 și sunt incidente chiar și în cazul în care sumele de bani de restituit au fost „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, astfel cum prevede art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, respectiv și atunci când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, cum este cazul statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene.
Având în vedere posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, cu respectarea principiului echivalenței și a principiului efectivității, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor legale cu caracter special în materie fiscală.
Potrivit art. 10 din O.G. nr. 9/2000, dobânzile percepute sau plătite de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.
Dobânda legală în materie fiscală este mai mare decât dobânda legală în materie civilă (anual), astfel că dispozițiile în cauză sunt mai favorabile contribuabilului-creditor, cu condiția ca acesta să fie diligent și să solicite restituirea taxelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În ceea ce privește exigibilitatea dobânzii legale, tribunalul a reținut că art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 prevede în mod expres că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz.
P. urmare, dreptul de creanță se naște din momentul expirării termenului de 45 de zile (calculat pe zile libere), indiferent dacă soluția dată cererii de restituire a fost favorabilă sau nu, singura condiție fiind ca plata să nu fi fost realizată în termen.
Reclamantul a solicitat organului fiscal acordarea dobânzilor odată cu cererea de restituire a taxei de poluare, deși acesta nu putea prevedea că organul fiscal va depăși termenul de 45 de zile pentru soluționarea favorabilă a cererii și pentru punerea în plată a deciziei de restituire.
Potrivit art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. Or, dobânda legală solicitată de reclamant reprezintă tocmai daunele moratorii cauzate prin actul administrativ asimilat dedus judecății.
Dispozițiile speciale privind acordarea dobânzilor „la cererea contribuabililor” (Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal) reglementează modul de calcul la punerea în executare a hotărârii judecătorești și eventualul drept al organului fiscal de a dispune compensarea cu alte obligații fiscale scadente ale contribuabilului, însă nu creează un fine de neprimire al capătului accesoriu de cerere având ca obiect recunoașterea dreptului de creanță accesoriu pretins de reclamant.
P. urmare, tribunalul a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București la plata dobânzii legale în materie fiscală corespunzătoare sumei de 3.010 lei, ce va fi calculată potrivit art. 124 alin. 2 C.pr.fisc. și art. 3712 alin. 2 C.pr.civ., de la data de 14.10.2011 până la data restituirii efective. A respins cererea pentru restul sumelor, anterior datei de 14.10.2011, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a constatat că pârâta a căzut în pretenții, motiv pentru care a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. și a dispus obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 567,45 lei, reprezentând onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Asupra cererii de chemare în garanție:
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
H.G. nr. 686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr. 50/2008 reglementează, în cadrul art. 3 alin. 5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
P. urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu. Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a dispus obligarea acesteia la plata către Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, înregistrat la data de 22.03.2013, partea pârâtă ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 5 BUCURESTI prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare, a susținut pârâta – recurentă că hotărârea primei instanțe este dată cu aplicarea greșită a legii – art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Astfel, a motivat recurenta greșita respingere a calității sale procesuale pasive, susținând în continuare că singura entitate ce ar putea fi obligată la restituirea sumei pretinse de pârât ar fi Administrația F. de Mediu, în conformitate cu art. 1, art. 3 și art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008.
Pe fondul cererii, a arătat recurenta – pârâtă că taxa de poluare a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin OUG nr. 50/2008, abrogându-se art. 2141 – 2143 din Legea nr. 571/2003. A mai susținut recurenta că a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare, în lipsa cărora consecința ar fi fost transformarea în deșeuri a acestor autoturisme la scurt timp de la introducerea în țară, cu suportarea costurilor aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autoturismele respective.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si elimina reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România.
A invocat partea recurentă disp. art. 1-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord ( state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, precum și alin.2 al art.148 din Constituția României. A concluzionat recurenta că, din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate, rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile art. 110, fost art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, recurenta a apreciat că dispozițiile nu sunt incidente, întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită conf. art. 4 din OUG nr. 50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui vehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 și art. 9.
Totodată, a susținut că reclamantul nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008, astfel că obligația de plată a taxei de poluare este legal datorată.
Dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunităților Europene, devenit art. 110 după consolidare, au în vedere reglementarea unei limitări a drepturilor statelor de a introduce pentru produsele comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același sens, potrivit jurisprudenței Curții, art. 110 din Tratat este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, normele comunitare nu interzic perceperea unei taxe precum cea specială pentru autoturisme și autovehicule, invocând în acest sens recurenta prev. art. 33 din Directiva 77/388/CEE a Consiliului Comunităților Europene.
Totodată, principiul poluatorul plătește, pe care se bazează instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, iar 16 state membre UE practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.
A mai arătat recurenta că de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a mărfurilor naționale sau străine pentru că acestea trec o frontieră, în cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculelor în România, această discriminare nefiind fundamentată prin niciun argument de partea reclamantă. Așadar, taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine.
S-a mai susținut că în urma modificărilor aduse prin OUG nr. 117/2009, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de părere că autoritățile române au luat măsurile necesare asigurării respectării legislației comunitare, iar în momentul de față legislația privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conformă art.110 din TFUE.
Concluzionează recurenta că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare.
În plus, restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Or, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege. Totodată, reproducând partea recurentă art.8 din OUG nr.50/2008, coroborat cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, a concluzionat că reclamantul nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care taxa de poluare achitata de reclamant este legal datorată, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Față de argumentele prezentate, a solicitat recurenta - pârâtă admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii.
In drept, s-au invocat dispozițiile art.304 pct. 9 C.pr.civ., OUG nr.50/2008, HG nr.686/2008, Legea nr.554/2004,OMFP nr.1899/2004. A solicitat și judecata în lipsă în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
Intimatul V. M. nu a formulat întâmpinare prin care să arate excepțiile, dovezile și mijloacele sale de apărare.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ. (1865), reține următoarele:
Dezlegarea dată de către tribunal excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Sector 4 este legală.
Una dintre condițiile cerute pentru ca o persoană să fie parte în proces, este calitatea procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului de a acționa și în același timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.
Spre deosebire de capacitatea procesuală care se apreciază în general, pentru o anumită categorie de persoane, calitatea procesuală se determină în concret, „la speță”, în raport de litigiul dedus judecății. Altfel spus, numai o anumită persoană poate fi reclamant(ă), respectiv pârât(ă), în cadrul raportului juridic litigios. Condiția calității procesuale prezintă o importanță considerabilă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care își dispută dreptul în litigiu.
Întrucât codul de procedură civilă de la 1864 nu cuprindea o definiție a calității procesuale, în doctrină s-au conturat diferite concepții în legătură cu această noțiune.
Astfel, s-a considerat că în procesul civil, calitatea procesuală presupune justificarea dreptului sau a obligației unei persoane de a participa, ca parte, în procesul civil. Această justificare nu presupune cu necesitate existența unui drept subiectiv, rezultat al stabilirii unui anumit raport juridic de drept substanțial (în cazul calității procesuale active) și nici o obligație inclusă în conținutul unui raport juridic de drept substanțial (în cazul calității procesuale pasive).
Într-o altă opinie, prin calitate procesuală se înțelege îndreptățirea, respectiv obligația legală a unei persoane fizice sau juridice, de a figura într-un anumit proces în calitate de parte. Calitatea de parte în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv, al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material asupra judecății. Calitatea de reclamant într-un anumit proces poate aparține numai persoanei ce pretinde că i-a fost încălcat un drept al său, iar calitatea de pârât numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut acel drept.
Calitatea procesuală este titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte în proces.
S-a impus concepția potrivit căreia calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitatea procesuală activă) și, pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitatea procesuală pasivă).
Definiția a fost reconfirmată și în jurisprudența actuală.
Raportat la criticile recurentei, Curtea constată că potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 1899/2004, restituirea sumelor plătite ca si obligații fiscale se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării cererii acestuia la organul fiscal căruia îi revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art. 33 din O.G. nr. 92/2003, în speță acesta fiind Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București.
Faptul că, în cauză, în temeiul dispozițiilor OUG nr. 50/2008 și ale HG nr. 686/2008, ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, nu conduce la stabilirea unei identități între aceasta din urmă și cel care are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății, pentru a putea fi admisă excepția invocată de recurentă.
De asemenea, constată Curtea că, în mod legal, instanța de fond a instituit în sarcina pârâtei A.F.P. Sector 4 București obligația de restituire a taxei pe poluare, întrucât reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008 pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
În acest sens, corect au fost invocate și aplicate hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T. și Hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011, în cauza C-263/10 N., de către Curtea de Justiție Europeană, prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, după . O.U.G. nr. 50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie, fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Cum, referitor la efectul hotărârilor pronunțate de CJUE, se impun a fi amintite disp. art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în care se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, dar și cele ale art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene unde s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
Totodată, art. 148 alin. 2 și 4 prevede că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
De asemenea, relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cauza V. Gend & Loos, hotărârea din 5 februarie 1963, unde CJCE a judecat că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, hotărârea din 19 iunie 1990, în care s-a statuat că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”. Totodată, potrivit hotărârii pronunțate la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., „[i]nstanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
Pentru toate aceste considerente, fiind neîntemeiate criticile părții recurente, în raport de disp. art. 312 alin. (1) C.pr.civ. (1865), Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, P. DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 5335 din 21.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. M., intimații - pârâți DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, STATUL ROMÂN, P. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIE F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. D. A. Ș. R.-M. V.
GREFIER
C. A.
Red.tehnored.jud. R.M.V. – 2 ex./18.09. 2013
Tribunalul București - jud. I. M.
| ← Anulare act administrativ. Hotărâre din 27-11-2013, Curtea de... | Pretentii. Sentința nr. 3962/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
