Anulare act administrativ. Decizia nr. 2774/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2774/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 2825/2/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2774
Ședința publică de la data de 17.06.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – G. A. F.
JUDECĂTOR - D. M. B.
JUDECĂTOR - H. P.
GREFIER - M. H.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți A. M., A. C. M., B. I., B. V., B. C., B. V., B. E., B. I., B. G. M., B. S., B. A., B. G., B. L., B. C., B. L., B. C. V., C. A., C. L. M., C. R., C. C., C. D., C. C., C. C., C. A., C. E., C. L., C. D., D. L., D. C., D. M., D. H., D. A., D. M., D. S., D. V., D. G. M., F. Ș., F. N., F. D., F. V., F. I., G. N., G. M., G. M., G. E., G. C., G. A., I. A. V., J. M., L. C. E., L. R., L. V., M. M., M. A., M. Ș., M. D., M. E., M. A., N. V.,O. S. P., P. I., P. L., P. A., P. E. A., P. M., P. G., P. I., P. S., P. A., R. M., R. N., R. I., S. A., S. T., S. E., S. F., S. M., S. C., S. C., S. V., S. R. M., S. N. A., S. L. L., T. A., T. M., T. S., T. M., V. I., V. F. M., V. I., W. M., Z. A. prin reprezentant Sindicatul Național de Mediu „Ecologistul”, împotriva sentinței civile nr. 820 din data de 07.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București– Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 820 din 07.02.2012, Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamați și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 284/2010 și art. 1 și art. 4 alin. 3 din Legea nr. 285/2010; s-a respins acțiunea formulată de reclamanții A. M., A. C. M., B. I., B. V., Badila C., Balaceanu V., B. E., B. lonela, B. G. M., B. S., B. A., B. G., B. L., B. C., B. L., B. C. V., C. A., C. L. M., C. R., C. C., C. D., C. C., C. C., C. A., C. E., C. L., C. D., D. L., D. C., D. M., D. H., D. A., D. M., D. S., D. V., D. Gherghut M., Feram S., F. N., F. D., F. V., F. I., G. N., G. M., G. M., G. E., G. C., G. A., llie A. V., losef M., L. C. E., L. R., L. V., Malinetescu M., M. A., M. S., M. D., M. E., M. A., N. V., O. S. P., P. I., P. L., P. A., P. E. A., P. M., Pirlac G., P. I., P. S., P. A., R. M., R. N., R. I., S. A., S. T., S. E., S. F., S. M., S. C., S. C., S. V., S. R. M., S. N. A., S. L. L., T. A., T. M., T. S., T. M., V. I., V. F. M., V. I., W. M. și Z. A., prin Sindicatul N. de Mediu Ecologistul, cu sediul în C., .. 1, județ D., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, sector 6, ca nefundată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esența, următoarele:
„Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 28.03.2011, reclamanții A. M., A. C. M., B. I., B. V., Badila C., Balaceanu V., B. E., B. lonela, B. G. M., B. S., B. A., B. G., B. L., B. C., B. L., B. C. V., C. A., C. L. M., C. R., C. C., C. D., C. C., C. C., C. A., C. E., C. L., C. D., D. L., D. C., D. M., D. H., D. A., D. M., D. S., D. V., D. Gherghut M., Feram S., F. N., F. D., F. V., F. I., G. N., G. M., G. M., G. E., G. C., G. A., llie A. V., losef M., L. C. E., L. R., L. V., Malinetescu M., M. A., M. S., M. D., M. E., M. A., N. V., O. S. P., P. I., P. L., P. A., P. E. A., P. M., Pirlac G., P. I., P. S., P. A., R. M., R. N., R. I., S. A., S. T., S. E., S. F., S. M., S. C., S. C., S. V., S. R. M., S. N. A., S. L. L., T. A., T. M., T. S., T. M., V. I., V. F. M., V. I., W. M. și Z. A., prin Sindicatul N. de Mediu Ecologistul, au solicitat anularea deciziei nr. 27/31.01.2011 emisă de pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului și a tuturor deciziilor subsecvente, emise de Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, prin care reclamanții au fost reintegrați în funcții, cu începere de la data de 01.01.2011, în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 284/2010, și li s-a stabilit salariul pentru anul 2011, conform Legii nr. 285/2010. Au solicitat totodată plata drepturilor salariale retroactive, raportate la rata inflației, cu dobânzile și penalitățile aferente până la data plății efective, reprezentând cuantumul de 25% pentru perioada iulie - decembrie 2010, inclusiv, precum și plata drepturilor salariale pentru lunile ianuarie 2011 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești pentru salariile majorate cu încă 15% față de salariul cuvenit în luna iunie 2010, raportate la rata inflației, cu dobânzile și penalitățile aferente până la data plății efective, rectificarea carnetelor de muncă, în sensul înscrierii drepturilor salariale precizate în primul capăt de cerere, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, începând cu data de 01 iulie 2010, în baza Legii nr. 118/2010, s-a dispus reducerea salariului lor cu 25%, pentru o perioadă limitată de timp, până la data de 31 decembrie 2010, urmând ca începând cu data de 01.01.2011 salariile să revină la valoarea lor inițială, dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010. Au subliniat că Legea nr. 118/2010 a fost adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului, în temeiul art. 53 din Constituția României, care dă posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi sau unor libertăți, ca o măsură temporară, stabilită de însuși legea mai sus amintită pentru restabilirea echilibrului bugetar.
Au menționat că, deși urma ca începând cu data de 01.01.2011 să se revină la cuantumul salariilor din luna iunie 2010, înlăturându-se astfel măsura restrângerii temporare a drepturilor stabilită de această lege, prin adoptarea, tot prin procedura asumării răspunderii Guvernului, a Legii nr. 284/2010 privind sistemul unitar de salarizare și a Legii 285/2010 prin care s-a dispus reîncadrarea personalului bugetar pe funcții, s-a dispus de fapt prelungirea măsurii temporare a restrângerii exercitării unor drepturi sau unor libertăți, încălcându-se astfel dispozițiile art. 53 alin. 1 și 2 din Constituția României care fuseseră tocmai temeiul adoptării 118/2010.
Au precizat că, în aplicarea Legii 284/2010, a Legii nr. 285/2010 și a HG nr. 918/2010, s-au emis deciziile contestate prin acțiune, prin care s-a dispus reîncadrarea reclamanților pe funcții având un salariu de bază diferit de cel din iunie 2010, astfel că s-a ajuns la valoarea salariului plătit în luna decembrie 2010, la care s-a adăugat un procent de 15%, fiind astfel privați de dreptul lor de a încasa salariul corespunzător lunii iunie 2010, la care să se adauge procentul de 15%, majorări salariale.
Au apreciat că atât art. 33 din Legea nr. 284/2010, cât și art. 1 și art. 4 alin. 3 din Legea nr. 285/2010, precum și art. 5 alin. 4 din HG nr. 918/2010 sunt neconstituționale, încălcând art. 15 alin. 2 (legea dispune numai pentru viitor), art. 42 alin. 1 și alin. 2 lit. c (munca forțată este interzisă), art. 44 alin. 1, 2, 3, 4 și art. 47 alin. 1 (statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent) și art. 47 alin. 2 din Constituția României, iar prin nerespectarea dispozițiilor constituționale menționate mai sus, coroborate cu textele Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care fac referire la aceleași drepturi încălcate prin cele trei acte normative ca și Constituția României, li s-a adus un prejudiciu material și moral deosebit, care ar trebui să oblige pe intimați a-l repara.
Reclamanții au invocat totodată excepția de neconstituționalitate a art. 33 din Legea nr. 284/2010, art. 1 și art. 4 alin. 3 din Legea nr. 285/2010 și art. 5 alin. 4 din HG nr. 918/2010, prin raportare la textele constituționale și la motivele invocate și în cuprinsul acțiunii.
Pârâta Agenția Națională pentru Protecția Mediului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că deciziile contestate au fost emise în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 284/2010, ale Legii nr. 285/2010 și ale Ordinului nr._, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010.
În ce privește măsura reducerii salariilor personalului bugetar cu 25%, începând cu iulie 2010, a arătat că aceasta a fost dispusă în temeiul Legii nr. 118/2010, ce a fost supusă controlului Curții Constituționale, care, prin Decizia nr. 872/2010 a constatat constituționalitatea textelor de lege respective.
A subliniat că actele administrative a căror anulare se solicită au fost emise tocmai în baza și pentru punerea în executare a dispozițiilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, ținându-se cont și de prevederile Legii nr. 118/2010, apreciind că măsura diminuării salariului a fost luată cu respectarea condițiilor strict și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție.
Pârâta a invocat și decizia nr. 1325/2008 a Curții Constituționale, dată în soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor OUG nr. 137/2000, prin care s-a reținut că Parlamentul și, prin delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, instanțele judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția potrivit art. 126 alin. 1 din Constituție, adică de a soluționa aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor subiective. A subliniat în acest sens că măsura diminuării salariilor personalului plătit din fonduri publice a fost dispusă prin lege, nefiind o inițiativă unilaterală a pârâtei.
În ce privește cererea de rectificare a înscrierii drepturilor salariale în carnetele de muncă în sensul precizat la primul capăt de cerere, a apreciat că ea nu are obiect, având în vedere faptul că aceste modificări nu au operate în carnetul de muncă.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În ce privește cererea formulată de reclamanți de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 284/2010, art. 1 și art. 4 alin. 3 din Legea nr. 285/2010 și art. 5 alin. 4 din HG nr. 918/2010, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 47/1992, respectiv excepția a fost ridicată de una dintre părțile litigiului derulat în fața instanței, vizează un act normativ în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei, reprezentând temeiul adoptării actelor administrative contestate de reclamanți, iar prevederile legale ce fac obiectul excepției nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții.
Prin urmare, Curtea va admite cererea formulată de reclamanți și va sesiza Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 din Legea nr. 284/2010 și art. 1 și art. 4 alin. 3 din Legea nr. 285/2010 invocată de aceștia.
Opinia instanței asupra excepției ridicate este în sensul netemeiniciei acesteia, având în vedere jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, care, fiind sesizată cu aceleași critici de neconstituționalitate ale prevederilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 a declarat textul constituțional, precum și împrejurarea că, în prezenta cauză, reclamanții nu invocă elemente sau argumente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței instanței constituționale, iar în ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 4 alin. 3 din Legea nr. 285/2010 și art. 33 din Legea nr. 284/2010, aceasta nu este motivată și nici nu rezultă cu evidență legătura dintre textul criticat și dispozițiile constituționale a căror încălcare se invocă.
Curtea reține totodată că nu poate fi primită cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 4 din HG nr. 918/2010, întrucât, potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate are ca obiect o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, iar nu și o Hotărâre de Guvern sau o dispoziție dintr-o Hotărâre de Guvern.
Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.
Prin deciziile contestate prin prezenta acțiune s-a dispus reintegrarea reclamanților în funcții, cu începere de la data de 01.01.2011, și li s-a stabilit salariul pentru anul 2011, în conformitate cu dispozițiile art. 33 din Legea-cadru nr. 284/2010, art. 1 și art. 4 alin. 3 din Legea nr. 285/2010.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%”.
Art. 33 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice prevede:
„(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia.
(2) La funcțiile publice unde s-au eliminat treptele de salarizare reîncadrarea personalului se va face la gradul deținut.
(3) La funcțiile de conducere unde sunt prevăzute două grade de salarizare, nivelul de salarizare corespunzător gradului, respectiv clasei de salarizare și coeficientului de ierarhizare se stabilește de ordonatorul principal de credite în funcție de responsabilitatea, complexitatea și impactul deciziilor impuse de atribuțiile corespunzătoare fișei postului”.
Art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice prevede următoarele:
„(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010.
(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum și cuantumul gradațiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(5) În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege”.
Iar art. 4 alin. 3 din același act normativ prevede: „Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010”.
În ce privește art. 5 alin. 4 din HG nr. 918/2010 privind reorganizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și a instituțiilor publice aflate în subordinea acesteia, acesta prevede următoarele: „În exercitarea atribuțiilor sale, președintele emite decizii și aprobă instrucțiuni tehnice sau metodologice și regulamentul-cadru de organizare și funcționare pentru instituțiile din subordine, potrivit reglementărilor legale în vigoare”.
Din motivarea acțiunii rezultă că reclamanții nu formulează critici cu privire la competența Președintelui Agenției Naționale pentru Protecția Mediului de a emite deciziile contestate sau cu privire la reîncadrarea lor în funcții, ci exclusiv cu privire la nivelul la care au fost stabilite drepturile lor salariale, fiind nemulțumiți de faptul că nu s-a revenit cu începere de la 01.01.2011 la nivelul de salarizare din iunie 2010, anterior diminuării salariilor cu 25%. Mai mult decât atât, pretind ca pentru perioada iulie-decembrie 2010 să li se plătească salariile la nivelul din iunie 2010, așadar fără a se aplica diminuarea de 25% stabilită prin Legea nr. 118/2010, iar majorarea salarială de 15% prevăzută de art. 1 din Legea nr. 285/2010 să se aplice, cu începere de la 01.01.2011, la salariul stabilit la nivelul celui din iunie 2010.
Sub acest aspect, Curtea constată că atât prevederile art. 1 din Legea nr. 118/2010, cât și cele ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 au fost supuse controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, cu consecința declarării acestor texte ca fiind conforme Constituției.
Astfel, prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 și Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea Constituțională a reținut, în esență, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituțional, și anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilității dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 cu fiecare dintre condițiile strict și limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, Curtea Constituțională a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizației/soldei cu 25% constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituție.
Astfel, Curtea Constituțională a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 și se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluția legislativă cuprinsă în art. 1 din lege a fost determinată de apărarea „securității naționale”, noțiune înțeleasă în sensul unor aspecte din viața statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului. În acest sens, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea Constituțională a statuat că situația de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării și, implicit, securitatea națională.
Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, Curtea Constituțională a constatat că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
De asemenea, Curtea Constituțională a constatat că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod. Curtea a observat, totodată, că măsura criticată prezintă un caracter temporar, având o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat.
Prin Decizia nr. 1655 din 28 decembrie 2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum și, în special, ale art. 1 din Lege, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, Curtea Constituțională a reținut, în esență, că prin art. 1 din Legea nr. 285/2010 s-a stabilit că, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, iar o atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/indemnizațiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin Deciziile Curții Constituționale nr. 872 și nr. 874 din 25 iunie 2010. A menționat în acest sens că, prin acele decizii, Curtea Constituțională a impus o obligație de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la „cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare”. A arătat că aceasta este în același timp o obligație sub condiție, care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010, iar stabilirea modalității concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcție de situația economico-financiară a țării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligației sale de rezultat, în sensul revenirii cel puțin la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010.
Având în vedere considerentele deciziilor Curții Constituționale anterior menționate, precum și prevederile declarate constituționale ale art. 1 din Legea nr._ și art. 1 din Legea nr. 285/2010, Curtea reține că sunt neîntemeiate pretențiile reclamanților privind plata salariilor pentru perioada iulie-decembrie 2010 la nivelul din iunie 2010 și aplicarea majorării salariale de 15%, cu începere de la 01.01.2011, la salariul stabilit la nivelul celui din iunie 2010, iar actele administrative contestate sunt emise în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, indicate în preambulul lor, astfel încât va respinge acțiunea ca nefondată.”
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A. M., A. C. M., B. I., B. V., Badila C., Balaceanu V., B. E., B. lonela, B. G. M., B. S., B. A., B. G., B. L., B. C., B. L., B. C. V., C. A., C. L. M., C. R., C. C., C. D., C. C., C. C., C. A., C. E., C. L., C. D., D. L., D. C., D. M., D. H., D. A., D. M., D. S., D. V., D. Gherghut M., Feram S., F. N., F. D., F. V., F. I., G. N., G. M., G. M., G. E., G. C., G. A., llie A. V., losef M., L. C. E., L. R., L. V., Malinetescu M., M. A., M. S., M. D., M. E., M. A., N. V., O. S. P., P. I., P. L., P. A., P. E. A., P. M., Pirlac G., P. I., P. S., P. A., R. M., R. N., R. I., S. A., S. T., S. E., S. F., S. M., S. C., S. C., S. V., S. R. M., S. N. A., S. L. L., T. A., T. M., T. S., T. M., V. I., V. F. M., V. I., W. M. și Z. A., prin Sindicatul N. de Mediu Ecologistul .
Prin recursul declarat, recurenții - reclamanți, în temeiul art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Recurenții critică sentința primei instanțe arătând că motivarea instanței de fond este incompletă, neconvingătoare, ineficientă, rezumându-se dosar a enumera articole din dispozițiile legale, aceasta fiind criticabilă sub următoarele aspecte:
Salariul reprezintă o componentă a dreptului la muncă și reprezintă contraprestația angajatorului în raport cu munca prestata de către angajat în baza raportului de muncă. Efectele raportului de muncă se concretizează în obligații de ambele părți, iar una din obligațiile esențiale ale angajatorului este plata salariului pentru munca prestată, așa cum a fost el stabilit prin contractul individual de munca nu poate interveni pentru a modifica acordul părților semnatare. Statul, terț raportat la contractul individual de muncă, încheiat între angajator și salariat, nu poate modifica ceea ce părțile au stabilit, respectiv nu poate diminua salariile acestora în mod direct, prin edictarea unei legi în acest sens, căci protecția juridică a raportului juridic de muncă stabilit contractual este același atât pentru personalul bugetar, cât și pentru cel încadrat la angajatori privați. Nu se poate vorbi de o protecție a legii mai mare în cazul angajaților privați.
Întrucât dreptul la salariu este corolarul unui drept constituțional, și anume dreptul la muncă, orice diminuare a sa reprezintă o veritabilă restrângere a exercițiul dreptului la muncă. O atare măsură se poate realiza, într-un stat de drept, numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituția României.
Curtea Constituțională a examinat conținutul concret al acestor condiții stabilind, cu efect obligatoriu pentru toate autoritățile publice, inclusiv – sau mai ales – pentru legiuitor, ca reducerea de 25% operata în cursul anului 2010 este și rămâne constituțională doar cât timp:
- se menține existența unei amenințări la adresa stabilității economice a țării, deci, implicit, la adresa securității naționale, ca urmare a crizei economice mondiale și naționale;
- măsura se aplica în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplica tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod;
- măsura reducerii cu 25% are o durata limitată în timp și anume până la data de 31 decembrie 2010.
Curtea Constituțională, presupunând buna-credință a Guvernului ca inițiator al legii privind restabilirea echilibrului bugetar, stabilește termenul final al reducerilor salariale cu 25% ca fiind 31 decembrie 2010. Din chiar lectura acestei legi, Curtea Constituțională a explicat că „începând cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare”. Mai mult, interpretul oficial al Constituției și garantul supremației ei stabilește expres că aceasta revenire a salariilor la cuantumul dinainte de 1 iunie 2009 este o obligație de rezultat pe care și-o impune legiuitorul, nu de mijloace, întrucât în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exercițiului drepturilor. Supraviețuirea reducerilor cu 25% după data de 1 ianuarie 2011 ar arunca această măsura în afara Constituției.
Mai mult, prin reducerea unilaterală a salariului brut cu 25%, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar au fost încălcate prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului și pe cele ale art. 1 alin. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/18.05.1994, care privesc protecția proprietății. Ori, coroborând dispozițiile art. 20 din Constituția României, privind drepturile și libertățile cetățenilor cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte reiese faptul că, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este arte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Așadar, dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă. Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
În al doilea rând, constatarea Curții Constituționale a României, în cuprinsul deciziilor nr. 872/25 iunie 2010 și nr. 874/25 iunie 2010, nu încalcă dispozițiile Constituției României, nu împiedică instanțele de judecată să facă aplicarea dispozițiilor art. 20 din legea fundamentală și să dea prioritate pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Aplicarea cu prioritate a dispozițiilor față de cele interne a celor internaționale privitoare la drepturilor fundamentale ale omului la care România este parte și a interpretărilor acestor dispoziții date de forurile internaționale competente, instanțele de judecată nu încalcă prevederile art. 11 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate prin reducerea salariilor cu 25% în perioada iulie-decembrie 2010, precum și majorarea lor cu încă 15% pentru lunile ianuarie 2011 și până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești, menționează că potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului statuează următoarele: „Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singura, cât și în asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea”.
Potrivit art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/18 mai 1994: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”
Legea nr. 118/2010 nu oferă recurenților-reclamanți posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietatea în cauză. Lipsa totală a despăgubirilor nu se poate justifica, avându-se în vedere circumstanțele speței, cu atât mai mult cu cât nicio circumstanță excepțională nu a fost invocată de Guvern pentru a o justifica.
În cuprinsul Legii nr. 118/2010, a fost justificată necesitatea luării acestei măsuri, dar nu și lipsa totală a despăgubirilor. Lipsa totală a despăgubirilor a impus o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul recurenților-reclamanți de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Reducerea salariilor bugetarilor cu 25% și imposibilitatea acestora de a-și mai recupera vreodată sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, în defavoarea salariaților, a justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general. Procedându-se în acest fel, s-a adus atingere chiar substanței dreptului de proprietate al recurenților-reclamanți, atingere care, în concepția instanței europene, este incompatibilă cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Apreciază că prin reducerea salariului cu 25% și neplata drepturilor salariale retroactive raportate la rata inflației cu dobânzile și penalitățile aferente până la data plății efective, reprezentând cuantumul de 25% pentru perioada iulie – decembrie 2010, inclusiv, precum și plata drepturilor salariale pentru lunile ianuarie 2011 și până la data rămânerii definitive și irevocabilă a hotărârii judecătorești pentru salariile majorate cu încă 15% față de salariul cuvenit lunii iunie 2010, raportate la rata inflației cu dobânzile și penalitățile aferente până la data plății efective în baza Legii nr. 118/2010, au fost încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin încheierea de ședință din 25 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 153 alin. 3 din codul de procedură civilă din 1865, a preschimbat din oficiu termen de judecată la data de 25 februarie 2013, iar în temeiul dispozițiilor XXIII alin. 2 și 4 din Legea nr. 2/2013 a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul, pe cale administrativă, la Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanță devenită competentă să îl soluționeze.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.03.2013, sub nr._ .
Intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Protecția Mediului, legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate noi probatorii.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate și în conformitate cu prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.
Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată se invocă, pe de o parte, conflictul cu unele norme constituționale a măsurii de restrângere a exercițiului dreptului la salariu, văzut ca un corolar al dreptului la muncă prevăzut de art. 41 din Constituție, iar pe de altă parte, se invocă neconcordanța cu anumite acte internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte a legii interne, solicitându-se să se dea prioritate, în temeiul art. 20 alin. 2 din Constituție, reglementărilor internaționale mai favorabile. Sunt menționate, în principal, art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale împreună cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și art.17, art. 23 pct. 3, art. 25 pct. 1 din Declarația Universală a Dreptului Omului și art.1 pct.2 și 4 și art. 4 din Carta Socială Europeană.
Funcționarii publici angajați în cadrul pârâtei-intimate au fost salarizați în perioada supusă analizei potrivit Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Măsura reducerii temporare, pe perioada 03.07._10, a salariului personalului bugetar, a fost dispusă prin art. 1 alin. 1 din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, potrivit căruia „cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%".
Legea nr. 118/2010 a fost adoptata, așa cum se arată în finalul ei, in temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constitutia Romaniei, republicata, in urma angajarii raspunderii Guvernului in fata Camerei Deputatilor si a Senatului si in conditiile art. 147 alin. 2, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. 1 din Constituție. Acest ultim text constituțional prevede votul majorității membrilor fiecărei Camere, pentru adoptarea legii.
În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea unor prevederi constituționale, Curtea are în vedere faptul că stabilirea neconcordanței între dispozițiile unei legi și Constituția țării intră în atribuțiile exclusive ale Curții Constituționale, ca unică instanța de contencios constituțional, iar singura cale pentru constatarea neconstituționalității măsurii de reducere a salariilor, dispusă prin lege, ar fi invocarea excepției de neconstituționalitate, a cărei soluționare intră în atribuțiile Curții Constituționale, iar nu a instanțelor de drept comun.
Prin urmare, critica sumară din cererea introductivă privind încălcarea unor norme constituționale se dovedește nefondată întrucât, pe de o parte, prin Decizia nr.872/25.06.2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, Curtea Constituțională a decis că art.1 - 8 și art.10 - 17 din Lege sunt constituționale, iar pe de altă parte, reclamanții nu au invocat o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr.118/2010.
Prin Decizia nr.872/2010 anterior citată, Curtea Constituțională a reținut, în ceea ce privește diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar, raportat la art.41 din Constituție, că dreptul la muncă este un drept complex care include și dreptul la salariu iar diminuarea acestuia din urmă se constituie într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, însă această restrângere dispusă prin Legea nr.118/2010 se încadrează în condițiile strict și limitativ prevăzute de art.53 din Constituție, și anume: măsura este prevăzută prin lege, se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare și este determinată de imperativul apărării securității naționale - prin prisma aspectelor economice, financiare și sociale care ar putea afecta însăși ființa statului, datorită amplorii și gravitații situației de criză economică, măsura nu aduce atingere substanței dreptului, având, de altfel, caracter temporar și se aplică nediscriminatoriu.
Potrivit art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Art.1 din Protocolul nr.1 garantează, în substanță, dreptul de proprietate, conținând trei norme distincte. Prima, exprimată în prima frază a primului alineat al art.1, stabilește principiul de drept al respectării bunurilor. A doua, cuprinsă în cea de a doua frază a aceluiași alineat, vizează privarea de proprietate, pe care o subordonează anumitor condiții, iar cea de a treia, consemnată în cel de-al doilea alineat al art.1, recunoaște statelor contractante puterea, printre altele, de a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. A doua și a treia normă constituie exemple particulare de atingere a dreptului de proprietate, care trebuie interpretate în lumina principiului consacrat de prima normă.
Din perspectiva art.1 din primul Protocol adițional la C.E.D.O., în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, se constată că salariul, în principiu, este o valoare patrimonială care intră în câmpul de aplicare al art.1 din Protocolul nr.1.
Diminuarea pentru o perioadă determinată, viitoare, prin lege, a salariului personalului bugetar, constituie o atingere adusă dreptului de proprietate, care însă nu corespunde nici unei exproprieri (privări de proprietate) si nici unei măsuri de reglementare a folosinței bunurilor, fiind analizată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului numai din unghiul primei norme cuprinse in art. 1, respectiv a principiului respectării bunurilor. În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului urmărește numai dacă justul echilibru între exigențele referitoare la interesul general si imperativele legate de protecția drepturilor fundamentale ale individului a fost menținut (a se vedea cauza Aizupurua Ortiz si ceilalți c. Spaniei, Hotărârea din 2 februarie 2010, par. 48), reducerea salariilor nefiind tratată ca o privare de proprietate, pentru care lipsa despăgubirii ar conduce la încălcarea art. 1 al Protocolului 1.
Prin urmare, în cazuri asemănătoare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a urmărit să stabilească dacă dreptul la respectarea bunurilor este înfrânt de o manieră care antrenează o atingere adusă însăși substanței dreptului și a analizat respectarea principiului proporționalității, adică a justului echilibru care trebuie păstrat între interesul general al colectivității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea cauza Kjartan Asmundsson c. Islandei, Hotărârea din 12 octombrie 2004, par. 39 si 41).
Cauza M. contra României nu reprezintă un precedent pentru speța de față, dat fiind cadrul juridic diferit (in această cauză, reclamantul obținuse o hotărâre judecătorească prin care autoritățile erau obligate la plata unui anumit salariu). În acest caz „bunul" în sensul convenției era creanța de natură salarială stabilită printr-o hotărâre judecătorească executorie. Așadar, situația privea ipoteza neexecutării unei hotărâri judecătorești, iar nu diminuarea prin lege a cuantumului salariului.
Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (a se vedea cauza Leias c. Croației, Hotărârea din 20.05.2010, paragraf nr. 58). Convenția nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anumit cuantum, iar o creanță poate fi considerată o valoare patrimonială, în sensul art.1 din Protocolul nr.1, numai dacă are o bază suficientă în dreptul intern (cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19.04.2007, paragraful nr.94), ceea ce nu este valabil în cazul de față, în care prin dreptul intern s-a dispus diminuarea drepturilor salariale.
În cauza de față trebuie avut în vedere că legalitatea măsurii nu este pusă în discuție, așa cum nu este în discuție o pierdere totală a dreptului, ci numai o restrângere temporară a exercițiului acestuia, aplicată nediscriminatoriu întregului personal bugetar.
Reclamantul afirmă că din coroborarea art. 16 alin. 2 din Legea nr.118/2010 cu proiectul noii legi de salarizare unitară a personalului plătit din fonduri publice (proiect devenit Legea nr. 284/2010, aplicată începând cu 1 ianuarie 2011) rezultă caracterul definitiv al măsurii de diminuare a salariului. Cererea privește măsura diminuării salariilor reclamantului pe perioada 03.07._10. Prin urmare, o motivare a caracterului definitiv al măsurii întemeiată pe prevederile Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice aplicată începând cu anul 2011 nu poate fi logic primită. Ceea ce se critică este aplicarea în cazul reclamanților, prin actele administrative contestate, a dispozițiilor Legii nr.118/2010, care au caracter temporar.
În concluzie, Curtea apreciază că măsura reducerii temporare a salariului personalului bugetar cu 25% nu aduce atingere substanței dreptului, intră în marja de apreciere a Statului, nu este o măsură disproporționată în raport cu scopul urmărit si păstrează justul echilibru între interesul general al colectivității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului, așa încât nu se poate reține o încălcare a art. 1 din primul Protocol adițional la Convenție. Art. 8, 17 și 18 din CEDO, de asemenea invocate de reclamanți, nu au incidență în cauză.
Cât privește dispozițiile din Declarația Universală a Drepturilor Omului: art. 17 - orice persoană are dreptul la proprietate si nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa; art. 23 pct. 3 - orice om care muncește are dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare care să-i asigure lui precum și familiei lui o existență conformă cu demnitatea umană; art. 25 - orice persoană are dreptul la un nivel de viață corespunzător asigurării sănătății sale, bunăstării proprii și a familiei, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare, nu s-au adus argumente în sensul că drepturile fundamentale pe care le garantează, similare celor reglementate prin art. 41, 44, 47 din Constituție, ar avea un conținut mai favorabil decât reglementarea internă sau ar împiedica restrângerea adusă dreptului la salariu, in condițiile art. 53 din Constituție.
Dispozițiile relevante din Carta socială europeană revizuită, adoptată in 1996 și ratificată de România prin Legea nr. 74/1999 sunt cele din art. 1 pct. 2 care prevăd angajamentul statelor în protecția de o manieră eficientă a dreptului lucrătorului de a-și câștiga existența printr-o muncă liber întreprinsă, art. 4 care reglementează dreptul la o salarizare echitabilă, pentru a cărui asigurare, statele se angajează, printre altele, să recunoască dreptul lucrătorilor la o salarizare suficientă, care să le asigure acestora, precum și familiilor lor un nivel de trai decent, art. 20 privitor la nediscriminare neputând fi implicat în argumentație, pentru motivele arătate anterior.
Însă, conform art. G din partea a V-a a Cartei, exercitarea drepturilor enunțate poate face obiectul unor restricții sau limitări prescrise prin lege și care sunt necesare într-o societate democratică pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri, astfel încât și în cazul acestor dispoziții sunt valabile argumentele prezentate anterior în raport de dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Față de considerentele expuse, Curtea apreciază că sentința recurată este legală și temeinică, astfel încât va respinge recursul ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți A. M., A. C. M., B. I., B. V., B. C., B. V., B. E., B. I., B. G. M., B. S., B. A., B. G., B. L., B. C., B. L., B. C. V., C. A., C. L. M., C. R., C. C., C. D., C. C., C. C., C. A., C. E., C. L., C. D., D. L., D. C., D. M., D. H., D. A., D. M., D. S., D. V., D. G. M., F. Ș., F. N., F. D., F. V., F. I., G. N., G. M., G. M., G. E., G. C., G. A., I. A. V., J. M., L. C. E., L. R., L. V., M. M., M. A., M. Ș., M. D., M. E., M. A., N. V.,O. S. P., P. I., P. L., P. A., P. E. A., P. M., P. G., P. I., P. S., P. A., R. M., R. N., R. I., S. A., S. T., S. E., S. F., S. M., S. C., S. C., S. V., S. R. M., S. N. A., S. L. L., T. A., T. M., T. S., T. M., V. I., V. F. M., V. I., W. M., Z. A. prin reprezentant Sindicatul Național de Mediu „Ecologistul”, împotriva sentinței civile nr. 820 din data de 07.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București– Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.06.2013.
PreședinteJudecător Judecător
G. A. D. M. H. P.
FarmathyBulancea
Grefier
M. H.
| ← Cetăţenie. Sentința nr. 1906/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubire. Decizia nr. 4367/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
