Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 196/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 196/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 10943/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.196
Ședința publică de la 17.01.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - V. H.
JUDECĂTOR - I. M.
GREFIER - C. A.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant O. I., împotriva sentinței civile nr.430/01.02.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimații pârâți C. L. al Municipiului C. și M. C. prin Primar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant asistat de avocat I. O., cu împuternicire avocațială la dosar și intimații pârâți prin avocat C. C., care depune delegație de substituire pentru avocat titular P. B. cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care recurentul reclamant, prin avocat, depune la dosar un înscris pentru a dovedi că primarul Municipiului C. se află într-un proces penal.
Intimații pârâți, prin avocat, nu se opun înscrisului depus de recurent, arătând că nu mai au cereri prealabile judecății, precizând că nu înțeleg să mai susțină excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului Municipiului C..
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea pe fond a cererii de recurs.
Recurentul reclamant, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii pronunțată de instanța de fond în sensul obligării pârâților de a-l pune pe reclamant în posesia și atribuirea terenului, precum și la plata daunele morale solicitate prin acțiune.
Intimații pârâți, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. În susținerea celor solicitate arată că intimații nu dețin în administrație terenul solicitat de recurent, invocând prevederile art.5 alin.1 lit.g din Legea nr. 341/2004. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Curtea, în temeiul art.150 C.pr.civ. reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a C. administrativ și fiscal sub nr._, reclamantul O. I. a chemat în judecată pe pârâții C. L. al Municipiului C. și M. C. prin Primar, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: obligarea pârâților să îi atribuie prin cumpărare sau închiriere din fondul locativ de stat un spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător cu o suprafață de până la 100 m.p., inclusiv, în indiviziune sau să îi concesioneze ori închirieze cu prioritate, fără licitație, o suprafață de teren de până la 100 m.p. din domeniul public pentru construirea unui spațiu comercial sau de prestări servicii, potrivit art. 5 lit. c din Legea nr. 341/2004; obligarea pârâților la atribuirea unei suprafețe de teren de 500 m.p. intravilan cu destinația de locuință, potrivit art.5 lit. g din Legea nr. 341/2004, obligarea pârâților la atribuirea unui teren de 10.000 mp extravilan, potrivit art. 5 lit. g din Legea nr. 341/2004; obligarea pârâților la atribuirea unei locuințe sociale din fondul disponibil de locuințe sociale, până la realizarea drepturilor de mai sus, potrivit art. 5 lit. a din Legea nr. 341/2004; obligarea pârâților la plata sumei de 10.000.000 euro cu titlu de daune morale.
În fapt, reclamantul a afirmat că are calitatea de „Luptător pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989-luptator remarcat prin fapte deosebite”, beneficiind astfel de prevederile art.5, alin.1, lit. a, c si g din Legea nr. 341/2004. În vederea obținerii acestor drepturi, reclamantul a depus mai multe cereri instituțiilor pârâte, fără însă ca acestea să fie soluționate pe fond.
Reclamantul a mai susținut că nu deține locuință și că se adăpostește prin locuri publice, parcuri, gări sau la diferite persoane.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe Legea nr. 341/2004.
Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâții au invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței și excepția lipsei calității lor procesuale pasive, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâții au arătat că art. 5 alin.1 lit. c din Legea nr.341/2004 conferă doar dreptul la prioritate în obținerea unui spațiu comercial, fără a institui o obligație în sarcina statului, și că nu există posibilitatea atribuirii unui teren extravilan și nici a unui teren intravilan, iar reclamantul nu poate aprecia dacă pârâții au la dispoziție locuințe sociale și nici nu a precizat dacă a avut în proprietate vreo locuință.
Prin încheierea de ședință din 19.10.2011 a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale a instanței, reținându-se că în litigiile de contencios administrativ competența teritorială este alternativă, reclamantul având dreptul de a alege între instanța de la domiciliul reclamantului și cel al pârâtului, iar în cazul de față s-a optat pentru instanța de la domiciliul reclamantului.
De asemenea, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților ca neîntemeiată, având în vedere că reclamantul a formulat cerere scrisă de recunoaștere a dreptului pretins, astfel încât pârâții au calitate procesuală pasivă în cauză.
Prin sentința civilă nr. 430/01.02.2012 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamant, au fost obligați pârâții să atribuie reclamantului o suprafață de 500 m.p. teren intravilan - pentru destinația de locuință, să îi vândă sau să îi închirieze reclamantului, cu prioritate, fără licitație, din fondul de stat, un spațiu comercial sau de prestări de servicii corespunzător, cu o suprafață utilă de până la 100 m.p., inclusiv în indiviziune, sau să îi concesioneze ori închirieze cu prioritate, fără licitație o suprafață de teren de până la 100 m.p. din domeniul public pentru construirea unui spațiu comercial sau de prestări de servicii, precum și să îi asigure o locuință socială din fondul disponibil de locuințe sociale pana la realizarea drepturilor de mai sus.
Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea privind atribuirea unui teren extravilan de 10.000 mp, ca neîntemeiată și au fost obligați pârâții în solidar la plata către reclamant a sumei de 5.000 euro (echivalent în lei la curs BNR din ziua plății) cu titlu de daune morale.
În considerentele hotărârii s-au reținut următoarele:
Reclamantul are calitatea de „Luptător pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989-luptator remarcat prin fapte deosebite”, beneficiind de prevederile art.5 alin.1 lit. a, c si g din Legea nr. 341/2004.
Potrivit art. 5 alin.1 lit. c din Legea nr. 341/2004, destinatarii legii au dreptul la cumpărarea sau închirierea cu prioritate, fără licitație, din fondul de stat, a unui spațiu comercial sau de prestări de servicii corespunzător, cu o suprafață utilă de până la 100 mp, inclusiv în indiviziune, sau concesionarea ori închirierea cu prioritate, fără licitație, a unei suprafețe de teren de până la 100 mp din domeniul public pentru construirea unui spațiu comercial sau de prestări de servicii.
Potrivit art. 29 din H.G. nr. 1412/2004, la acordarea acestui drept nu se solicită beneficiarilor îndeplinirea de condiții suplimentare, cu excepția celei referitoare la dovada calității de revoluționar.
Potrivit art. 5 alin.1 lit. g din Legea nr. 341/2004, destinatarii legii au dreptul la atribuirea, în limita posibilităților, în proprietate a 10.000 mp de teren în extravilan și 500 mp de teren în intravilan - acesta din urmă pentru destinația de locuință, dacă nu a avut sau nu are în proprietate un alt spațiu locativ.
Potrivit art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr. 341/2004, destinatarii legii au dreptul la prioritate în asigurarea unei locuințe din fondul disponibil de locuințe sociale, în localitatea de domiciliu, dacă nu au deținut în proprietate o altă locuință până la data atribuirii.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantul a solicitat pârâților în repetate rânduri, prin cererile din datele de 18.05.2009, 16.05.2000, 14.04.2008, 11.04.2008, 18.07.2000, 18.08.1997 și 15.03.1991, recunoașterea drepturilor de mai sus, primind răspunsuri negative.
În privința spațiului comercial sau a unui teren din domeniul public pentru construirea lui, pârâții s-au rezumat la a susține că spațiul concret solicitat la un moment dat reclamant (magazinul Polar din .) nu este liber, fără a face vreo referire la restul spațiilor comerciale aflate în administrare.
Eventuala susținere a pârâților în sensul că nu există spatii disponibile nu a fost primită, pârâții nefăcând nicio dovadă a situației actuale a tuturor spatiilor comerciale deținute.
Cum dreptul reclamantului la atribuirea unui spațiu este prevăzut explicit de art. 5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 341/2004 și cum pârâții nu si-au executat obligația de atribuire, instanța, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, a obligat pârâții la atribuirea către reclamant a spațiului sau a terenului pentru construirea lui.
În ceea ce privește terenul extravilan, s-a constatat că legea condiționează atribuirea lui de „posibilitățile existente”.
Sub acest aspect, pârâții au răspuns de mai multe ori reclamantului în sensul că nu mai dețin rezervă de teren, acesta fiind obiectul reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr.18/1991.
Sub acest aspect, susținerile pârâților au fost apreciate ca fiind susceptibile de crezare, fiind de notorietate atât dificultățile întâlnite în procedura prevăzută de aplicarea Legii nr. 18/1991, cât si insuficiența suprafețelor libere de teren.
În consecință, instanța a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
În privința terenului intravilan de 500 m.p. pentru construirea unei locuințe, s-a constatat că pârâții nu au oferit reclamantului niciun răspuns la cererile sale, neoferind vreo explicație cu privire la situația terenurilor din domeniul public al Municipiului C., motiv pentru care, instanța a admis această pretenție a reclamantului.
În privința locuinței sociale, instanța a constatat că pârâții nu au negat deținerea unor astfel de locuințe, afirmând doar ca reclamantul nu are căderea să facă astfel de aprecieri, afirmație nerelevantă în speță.
Pârâții au solicitat la un moment dat reclamantului (07.09.2007) să depună o declarație notarială din care să rezulte că nu a avut în proprietate o locuință.
Reclamantul nu a dovedit că ar fi depus o astfel de declarație până la introducerea acțiunii, depunând însă înscrisul la ultimul termen de judecată și împlinind astfel condiția legii.
În aceste condiții, s-a reținut că a impune reclamantului să parcurgă din nou faza administrativă prin depunerea declarației la registratura pârâților, ar reprezenta o măsură excesivă, incompatibilă cu necesitatea clarificării cât mai rapida a raporturilor litigioase, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu are o locuință, trăind fie în aer liber, fie adăpostit provizoriu de diferite persoane.
În consecință, instanța a admis și această pretenție, cu precizarea că reclamantul a solicitat o protecție provizorie, până la recunoașterea drepturilor de mai sus.
În ceea ce privește daunele morale, instanța a constatat că prejudiciul suferit de reclamant este provocat atât de amânarea pe o perioadă de mai mulți ani a soluționării cererilor sale, cât si de lipsa unei protecții în privința unei necesități esențiale, aceea de adăpost.
Totodată, instanța a constatat că reclamantul nu a depus declarația solicitată de pârâți privind nedeținerea vreunei locuințe, astfel încât a reținut și în sarcina acestuia o culpă în întârzierea reglementării situației sale locative.
Față de aceste împrejurări de fapt, apreciind în echitate, instanța a obligat pârâții la plata unor daune de 5.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea în parte a hotărârii, în sensul atribuirii către acesta a suprafeței de 10.000 m.p. teren extravilan și obligării pârâților la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale.
În motivarea cererii de recurs, reclamantul a arătat că posibilitățile materiale la care se referă instanța de judecată atunci când aduce în discuție atribuirea hectarului de teren agricol ce i cuvine, sunt greșite și dacă ar fi aprofundat proba ar fi constatat că există teren disponibil în stațiunea Mamaia (zona hanului Piraților).
Recurentul reclamant mai susține că suma de 5.000 euro acordată de instanță, nu numai că este modică dar este și infimă în raport cu condiția sa socială, având în vedere că ani de zile a rămas fără adăpost și fără resurse financiare, fiind obligat să se adăpostească prin parcuri, săli de așteptare și autogări, iar cererile sale, audiențele și apelurile disperate la organele de conducere ale administrației publice locale, au rămas fără răspuns, astfel încât o compensare a acestor suferințe cu numai 5.000 euro nu acoperă daunele suferite.
În drept, cererea de recurs este întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimații pârâți C. L. al Municipiului C. și M. C. prin Primar au invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului L. al Municipiului C., iar pe fondul cererii, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.
La termenul de judecată din 17.01.2013, intimații pârâți au învederat că nu mai susțin excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului L. al Municipiului C..
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Instanța de fond în mod corect a reținut că legea condiționează atribuirea suprafeței de 10.000 m.p. teren extravilan de posibilitățile existente, iar în speță, intimații pârâți nu mai dețin rezervă de teren.
Conform art. 5 alin. 1 din Legea nr. 341/2004, „Persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), precum și la art. 4 alin. (1) beneficiază, pe lângă indemnizația calculată conform prevederilor art. 4, și de următoarele drepturi:
g) atribuirea, în limita posibilităților, în proprietate a 10.000 mp de teren în extravilan și 500 mp de teren în intravilan - acesta din urmă pentru destinația de locuință, dacă nu a avut sau nu are în proprietate un alt spațiu locativ.”
Din relațiile comunicate reclamantului de către pârâți rezultă că aceștia nu dețin în patrimoniu o suprafață de teren arabil în vederea atribuirii, iar susținerile recurentului reclamant conform cărora există teren arabil pe teritoriul administrativ al Primăriei Năvodari, zona Mamaia . suport probator.
Curtea va respinge ca nefondată și critica recurentului reclamant vizând cuantumul redus al sumei acordate cu titlu de daune morale.
Astfel, pentru acordarea daunelor morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci trebuie dovedite daunele suferite.
Cuantumul daunelor morale este lăsat la aprecierea judecătorului dar partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu și fapta autorității.
În cauză, la stabilirea cuantumului daunelor morale instanța de fond a avut în vedere amânarea soluționării cererilor formulate de reclamant pe o perioadă de mai mulți ani și lipsa unei protecții în privința necesității de asigurare a unui adăpost, reținând, totodată, și culpa reclamantului în întârzierea reglementării situației sale locative.
Față de situația de fapt reținută în cauză și raportat la gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite de lege, precum și la probele administrate de recurentul reclamant în dovedirea daunelor suferite, Curtea apreciază că suma de 5.000 de Euro acordată cu titlu de daune morale este de natură să repare în mod echitabil prejudiciul suferit de către acesta.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul reclamant O. I. împotriva sentinței civile nr.430/01.02.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimații pârâți C. L. al Municipiului C. și M. C. prin Primar, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, G. D. V. H. I. M.
GREFIER
C. A.
Red. M.I./31.01.2013
Tehnodact. A.C./2 ex.
Tr. București–A. J.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2927/2013.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
