Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 822/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 822/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-02-2013 în dosarul nr. 295/87/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 822
Ședința publică de la 22.02.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. D.
JUDECĂTOR: G. G.
JUDECĂTOR: B. V.
GREFIER: B. C.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurentul reclamant D. C. R., împotriva sentinței civile nr. 518/06.06.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE TELEORMAN.
La apelul nominal făcut în ședință public, în ordinea listei, se prezintă intimatul pârât, reprezentat de consilier juridic G. P.-V., care depune delegație de reprezentare la dosar, lipsind recurentul reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită și că s-a depus la dosar prin intermediul Serviciului registratură al secției, la data de 20.02.2013, o . înscrisuri, printre care și fișa postului, de către recurentul reclamant, după care:
La interpelarea instanței, reprezentantul intimatului pârât depune întâmpinare și învederează instanței că nu mai are alte cereri prealabile de formulat.
Nemafiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul intimatului pârât, având cuvântul, solicită instanței respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării precizând că respectivele înscrisuri depuse de către recurent nu au relevanță în soluționarea pe fond a cauzei.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 27.01.2012 sub număr de dosar_, contestatorul D. C. R. a formulat în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Teleorman contestație împotriva deciziei de sancționare disciplinară nr. 111.161 din 07.12.2011 și nr. 5525 din 27.12.2011, emise de intimat, solicitând anularea deciziei de sancționare ca nelegală și netemeinică.
Tribunalul prin sentința civilă nr. 518 pronunțată la data de 06 iunie 2012 a respins excepția nulității absolute a dispoziției nr. 111.161 din 07.12.2011 emisă de I. Județean de Poliție Teleorman și, pe fond, contestația reclamantului.
În esență, pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin decizia/dispoziția nr. 111.161 din 07.12.2011 emisă de intimat s-a dispus sancționarea disciplinară a contestatorului D. C. R. cu mustrare scrisă, în conformitate cu prevederile art. 55, art. 57 lit.b, art. 58 lit. a, art. 59, art. 60 alin. 1 și art. 61 din Legea nr. 360/2002, art. 11, art. 12 alin. 1 lit. a și b din Ordinul MAI nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din MAI, cât și Ordinul MAI nr. 600/2005.
În fapt, s-a reținut în sarcina contestatorului că, în calitate de șef schimb la Centrul de reținere și arestare preventivă din cadrul I.P.J. Teleorman, nu a întocmit raport de incident în vederea percheziției pe care a efectuat-o arestatului preventiv I. I. C. la data de 05.07.2011, a găsit asupra acestuia și în camera unde era încarcerat un cuțit artizanal și două bare metalice, fiind încălcate de contestator prevederile Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, HG nr. 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 și Ordinul MAI nr. 988/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea locurilor de reținere și arest din unitățile de poliție ale MAI .
Referitor la excepția nulității absolute a dispoziției de sancționare invocate de contestator, aceasta a fost respinsă ca nefondată, cu motivația că, contrar susținerilor contestatorului, dispoziția de sancționare este motivată în fapt, menționându-se în concret în ce a constat sancțiunea săvârșită cu vinovăție de către contestator, prin care acesta a încălcat normele legale și regulamentul de ordine interioară, respectiv nu a întocmit raport de incident în vederea declanșării procedurii disciplinare, fiind indicate și motivele de drept, termenul în care poate fi contestată și instanța competentă.
Sub aspectul fondului s-a reținut că a fost săvârșită de către contestator abaterea disciplinară pentru care a fost sancționat, având obligația de a întocmi raport de incident în privința faptelor constatate cu ocazia percheziției efectuate arestatului preventiv I. I.-C. la data de 05.07.2011, obligație pe care nu a îndeplinit-o, încălcând prevederile art. 72 din Legea nr. 275/2006.
A mai reținut instanța de fond că, apărarea formulată de contestator în sensul că a consemnat incidentul respectiv în registrul de percheziții și a raportului ofițerului de serviciu și inspectorul șef nu înlătură caracterul legal al măsurii de sancționare câtă vreme legea prevede în mod expres necesitatea consemnării abaterii disciplinare contestate într-un raport de incident, precum și întreaga procedură de urmat într-o astfel de situație, căreia, în speță, nu i s-a dat curs.
În ceea ce privește capătul de cerere invocat de contestator că a predat actele și obiectele găsite asupra deținutului șefului Centrului de reținere și arestare preventivă, care a arătat că se va ocupa personal de caz, neputând refuza ordinul superiorului, s-a învederat că respectarea ordinului este într-adevăr expresia raportului de subordonare ierarhică, ce stă la baza disciplinei muncii, ca o condiție esențială pentru asigurarea ordinii în desfășurarea activității, însă, puterea obligatorie o au numai ordinele și dispozițiile emise în mod legal cu respectarea normelor de drept: executarea unui ordin ilegal atrage răspunderea disciplinară a persoanei din subordine, deosebit de răspunderea superiorului care l-a emis.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul D. C. R., recursul fiind declarat și motivat în condițiile legii.
Scutit potrivit art. 15 din Legea nr. 146/1997 de obligația achitării taxelor judiciare de timbru, recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 22.08.2012 sub număr de dosar_ .
Indicând în drept dispozițiile art. 304 pct.7 și pct. 9 Cod proc.civ., recurentul – reclamant înțelege să critice sentința recurată în sensul că instanța de fond „nu a înțeles și nici nu a vrut să înțeleagă cum funcționează un Centru de Reținere și Arestare Preventivă de la nivelul unui Inspectorat Județean de Poliție” iar probele solicitate au fost înlăturate cu ușurință.
Este reiterată în continuare situația de fapt indicată și în fața instanței de fond.
Prin întâmpinare, intimatul – pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat fiind reiterate, în esență, motivele de fapt și drept indicate și în cererea de învestire a instanței de fon ș din considerentele reținute în sentința recurată.
Nu s-au solicitat și nu au fost administrate probe noi în recurs în condițiile art. 305 Cod proc.civ. .
Examinând recursul de față, în raport de motivele de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Astfel cum a reținut și instanța de fond, recurentul – reclamant a fost sancționat cu „mustrare scrisă” prin dispoziția nr. 111.161 din 07.12.2011 emisă de intimatul – pârât I. Județean de Poliție Teleorman, în conformitate cu art. 61 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului cu modificările și completările ulterioare, art. 11, art. 12 alin. 1 lit. b, art. 15 alin. 1 lit. b, art. 17 lit. a, art. 65 alin. 1 și 2 și art. 67 din Anexa 2 la Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 și Ordinul 600/2001 privind competențele de gestiune a resurselor umane, pentru emiterea abaterii disciplinare ce a constat în neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege.
În fapt, la data de 05.07.2011, recurentul a primit dispoziție de la șeful său să întocmească raportul de incident privind obiectele găsite asupra arestatului preventiv I. I.-C.. Deși recurentul a consemnat incidentul în registrul de percheziții și l-a raportat atât ofițerului de serviciu cât și șefului său, nu a întocmit și depus și raportul de incident, deși avea această obligație, conform art. 72 – 73 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, art. 161 din Hotărârea Guvernului nr. 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 și art. 79 – 80 din Ordinul M.A.I. nr. 988/2005, cu atât mai mult cu cât șeful său îl atenționase să întocmească respectivul raport.
Or, recurentul a fost sancționat cu „mustrare scrisă”, cea mai ușoară sancțiune disciplinară, iar susținerile sale cu privire la legalitatea și temeinicia efectuării cercetării prealabile, a întocmirii documentelor legale și a aplicării sancțiunii și a respingerii contestației formulate împotriva sancțiunii, respectiv cu privire la administrarea probatoriului de către instanța de fond, sunt contrazise de documentele întocmite, depuse la solicitarea instanței, precum și de răspunsurile intimatului la interogatoriul formulat de către recurent.
Sancționarea fostului șef al recurentului nu poate constitui un motiv de susținere a pretențiilor și a susținerilor recurentului, fostului șef al acestuia fiindu-i aplicată o sancțiune mai gravă în raport de abaterile disciplinare săvârșite de acesta, fără legătură cu sancțiunea aplicată recurentului. Presupusa lipsă de pregătire militară a judecătorului fondului invocată de recurent nu are legătură cu soluția pronunțată, recurentului fiindu-i aplicabile prevederile dreptului comun și cele privind calitatea acestuia de funcționar public cu statut special, nu cele privind pe militari, astfel că și aceste susțineri ale recurentului sunt neîntemeiate, în legislația aplicabilă polițiștilor neexistând noțiunea de „insubordonare”, ci cea de „neîndeplinire a dispozițiilor șefilor ierarhici”, abatere disciplinară și nu infracțiune, iar obligația pe care recurentul nu și-a îndeplinit-o era o obligație legală, pe care recurentul trebuie să o respecte chiar și în absența unei dispoziții verbale sau scrise a șefului său.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civ. și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul reclamant D. C. R., împotriva sentinței civile nr. 518/06.06.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE TELEORMAN, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. D. G. G. B. V.
GREFIER
B. C.
Red.jud. G.Gh.
Tehnored.C.O./2 ex./20.05.2013
Judecător fond: V. V., Tribunalul Teleorman
| ← Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 196/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1399/2013. Curtea de... → |
|---|
