Cetăţenie. Sentința nr. 1906/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 1906/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 5251/2/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1906

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 10.06.2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - M. M. P.

GREFIER - A. M. G.

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul S. D., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE (ANC), având ca obiect cetățenie.

Cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu reclamantul conform disp. art. 98 C.pr.civ., dar și prin afișare la ușa instanței.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, Curtea invocă din oficiu excepția perimării și reține cauza în pronunțare pe această excepție.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 06.06.2011 sub nr. _ , reclamantul S. D. a chemat în judecată pe pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚEINIE (ANC).

La termenul de judecată din data de 21.11.2011, instanța a fixat în sarcina reclamantului obligația de a depune cererea de redobândire a cetățeniei înregistrată la ANC, sub sancțiunea prevăzută de art. 1551 Cod procedură civilă.

Pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligației fixate în sarcina sa la termenul din 21.11.2011, prin Încheierea de ședință din data de 16.01.2012 Curtea a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 1551 C.pr.civ., iar de la acea dată, aceasta a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina părților, motiv pentru care a fost repusă pe rol în vederea punerii în discuția părților a excepției perimării.

La apelul nominal făcut la termenul din 10.06.2013, acordat pentru discutarea excepției perimării, au lipsit părțile.

Curtea a invocat din oficiu excepția perimării, reținând cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

Analizând actele dosarului și având în vedere aspectele mai sus menționate, Curtea reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.(2) Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată.”

Coroborând dispozițiile legale mai sus redate cu dispozițiile art. 129 alin. (1) C.pr.civ, potrivit cărora „Părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările.”, Curtea constată culpa părților pentru rămânerea cauzei în nelucrare pentru mai mult de 1 an.

Astfel, în analiza prioritară a excepției absolute și peremptorii de perimare a cererii ce face obiectul prezentei cauze, ce a fost invocată din oficiu, instanța va reține că atât timp cât pricina a rămas în nelucrare începând cu data de 16.01.2012 din vina reclamantului, care nu a făcut demersuri în vederea reluării judecății și nici dovada că ar fi intervenit situații care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, astfel cum aceste situații sunt prevăzute de art. 249 – 251 C.pr.civ., suspendarea se datorează pasivității exclusive a acestuia, fiind menținută mai mult de 1 an.

Dând efect sancțiunii instituite prin art. 248 din C.pr.civ., care arată că cererea care a rămas în nelucrare pentru mai mult de 1 an din vina părții se perimă de drept chiar și împotriva incapabililor, instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu și în consecință va constata perimată cererea.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării invocată din oficiu.

Constată perimată cererea formulată de reclamantul S. D. cu domiciliul procesual la A. D. în B., ., în incinta F., Jud. Ilfov, citat și prin afișare la ușa instanței, în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE (ANC) cu sediul în București, ., sector 3.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. M. P. A. M. G.

Red. MMP/Tehnodact. AMG

2 ex. – 13.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cetăţenie. Sentința nr. 1906/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI