Anulare act administrativ. Decizia nr. 2932/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2932/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 3719/87/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2932
Ședința publică din data de 21 iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr. 930 /17.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. - Secția C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant ÎNTREPRINDEREA FAMILIALĂ N. M. având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 17 iunie 2013, fiind consemnate în Încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea în data de astăzi, 21 iunie 2013, când, în aceeași compunere, a pronunțat următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului în contencios fiscal de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la nr._ din 25.07.2012 pe rolul Tribunalului T., contestatoarea Întreprinderea Familială N. M. a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice T. anularea deciziei de impunere nr. 84 /13 martie 2012, a raportului de inspecție fiscală parțiala nr. 1358 /8.03.2012 si a deciziei nr. 107 /14.05.2012 și exonerarea de obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite prin primele doua acte de control si menținute prin ultima decizie, obligații în suma de 45.536 lei.
În temeiul art.15 din Legea 554/2004 a solicitat suspendarea actelor administrative pana la soluționarea cauzei.
În motivarea contestației s-a arătat de către contestatoare că are ca obiect de activitate cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase si a plantelor producătoare de semințe oleaginoase si își desfășoară activitatea in ..
Prin raportul de inspecție fiscala nr. 1358/8.03.2012 întocmit de DGFP T. -Activitatea de Inspecție fiscala s-au constatat si stabilit obligații fiscale in sarcina sa cu titlul de impozite,taxe,contribuții stabilite suplimentar, obligații fiscale accesorii in suma de 45.536 lei .
In temeiul acestui raport s-a emis decizia de impunere privind obligațiile suplimentare in suma de_ lei reprezentând TVA necolectata pentru anii 2009-2010 pentru produsele agricole acordate cu titlul de arenda,TVA dedusa în mod eronat integral privind amenajare sediu,deducerea eronata a TVA aferenta a unor facturi proforma si deducerea TVA aferenta unei facturi înregistrata de doua ori.
Prin decizia nr. 107/14 mai 2012 a fost respinsa ca neîntemeiata si nesusținuta cu documente contestația îndreptata împotriva deciziei nr.84/2012 pentru suma de_ lei reprezentând taxa pe valoarea adăugata.
Referindu-se la TVA stabilită suplimentar pentru arenda cuvenită arendatorilor (proprietarilor ) în sumă de 31.635 lei contestatoarea a arătat că:
Arendarea nu reprezintă o livrare de bunuri sau prestare de servicii deoarece nu asigura transferul dreptului de a dispune de bunuri ca si un proprietar ,așa cum cer dispozițiile art. 128 din Codul fiscal.
Intimata retine ca acordarea produselor agricole arendatorilor in schimbul subscrierii dreptului de folosința asupra terenului agricol intra in sfera de aplicare a TVA întrucât are loc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor din proprietatea societății in schimbul dreptului de folosința asupra pământului arendatorilor.
Fructele obținute de pe terenul proprietarilor,in temeiul dreptului de accesiune,se cuvin acestora,ele neputând deveni proprietatea societății.
Prin plata arendei in natura din produsele proprietatea arendatorilor nu are loc un transfer al dreptului de proprietate intre doua persoane fizice sau juridice pentru a putea vorbi de o livrare de bunuri.
Pe de alta parte,nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 130 din Codul fiscal care se refera la operațiuni care implica o livrare de bunuri si/sau o prestare de servicii in schimbul unei livrări de bunuri si/sau o prestare de servicii cu plata. Nefiind o operațiune care sa presupună un astfel de schimb,nu sunt aplicabile nici dispozițiile pc.8 lit.b din Normele metodologice de aplicare a Legii 271/2003 aprobate prin HG 44/2004,dispoziții legale care se aplica „operațiunilor prevăzute la art.130 din Codul fiscal".
Argumentarea juridica a organelor de control nu tine cont de prevederile art. 141, paragraful 2, lit.e), din Legea nr. 571/2003, potrivit căruia operațiunea de arendare este scutita de plata TVA. „Următoarele operațiuni sunt, de asemenea, scutite de taxă: e ) arendarea, concesionarea, închirierea și leasingul de bunuri imobile,, ,cu excepțiile prevăzute de lege, excepții care nu sunt aplicabile in cauza.
Arenda nu este o vânzare sau o schimbare a proprietății unui bun ci împărțirea conform înțelegerii din contract a producției obținută in comun.
Atribuirea acestor produse nu constituie un transfer de proprietate, deoarece legea stabilește că este o cheltuială. Taxa pe valoarea adăugată, potrivit legii, se colectează și se deduce numai din facturile fiscale. Or,potrivit disp.art.155 Cod fiscal,in situațiile prevăzute de disp.art.141 al.1 si 2 nu se emit facturi fiscale și, prin urmare nu se calculează si nu se plătește taxa pe valoare adăugata pentru arenda cuvenita arendatorilor.
Concluzionând, contestatoarea a arătat că, în speță nu numai ca nu exista culpă in neplata TVA stabilit suplimentar, dar nu exista nici obligația de plata a acestor creanțe bugetare, a cărei neexecutare să fie sancționată .
Cu privire la suma de 3.553 lei - TVA deductibila respinsa la deducere reprezentând TVA nedeductibila stabilita suplimentar pentru amenajare sediu,suma de 9201 lei reprezentând TVA dedusa eronat in temeiul a 3 facturi proforma (ci nu emise in temeiul art. 155 din Legea 271/2003) si suma de 1146 lei TVA deductibila eronat dedusa in temeiul unei facturi înregistrata de doua ori, contestatoarea a învederat:
La sediul său s-au efectuat amenajări, iar TVA aferenta produselor si serviciilor cumpărate a fost dedusa corespunzător astfel încât in mod greșit s-au stabilit obligații de plata suplimentare corespunzător acestei taxe.
De asemenea, facturile proforma au fost înlocuite de facturi emise potrivit art.155 Cod fiscal, iar factura înregistrată de doua ori a fost stornata astfel încât neîntemeiat a fost respinsa contestația si pentru taxa pe valoare adăugata calculata în temeiul acestor acte fiscale.
Referindu-se la cererea de suspendare a actelor administrative a arătat că, au aparență de nelegalitate față de dispozițiile legale invocate, iar punerea în executare a acestora este de natură să aducă prejudicii și o pagubă iminentă .
În dovedirea contestației au fost depuse înscrisuri - filele 7-19 dosar .
La data de 03.08.2012, intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice T. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că:
În fapt, în perioada supusă inspecției fiscale reclamanta a acordat arendatorilor produse rezultate din exploatarea terenurilor acestora, în schimbul dreptului de folosință, fără a înregistra TVA colectată aferentă plății în natură a arendei .
În conformitate cu art. 130 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și pct. . 8, alin. 1, lit. b din HG nr. 44/2004 privind Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, plata din produse agricole a arendei constituie livrare de bunuri, fiind operațiune taxabilă ,reclamanta având obligația să colecteze TVA.
Cel care are obligația legală să achite impozite către stat este arendașul, dacă prin contract nu se prevede altfel .
Contractul de arendare nu este translativ de proprietate, arendatorii efectuează o prestare de servicii constând în arendarea terenului, iar arendașul (reclamanta ) efectuează o livrare de bunuri către arendatori în contul obligație de plată ca urmare a prestării de servicii efectuate de aceasta .
Organele de revizuire au reținut faptul că, reclamanta avea obligația să colecteze TVA aferentă plății în natură a arendei, la nivelul sumei de 31.635 lei .
În anul 2010 IF N. M. a efectuat lucrării de amenajare sediu ( montat centrală termică, renovare sediu, tâmplărie PVC cu geam termopan) pentru care a dedus în mod eronat integral suma de 5.921 lei în loc de 2.368 lei, reprezentând 40% din totalul TVA conform prevederilor contractului de comodat încheiat la data de 15.07.2007 între N. M. și IF N. M.. Astfel, diferența de 3.553 lei reprezintă TVA deductibilă respinsă la deducere, reprezentând TVA nedeductibilă stabilită suplimentar .
Potrivit operațiunilor efectuate la nivelul anului 2010, în mod corect organele de inspecție fiscală au procedat la diminuarea TVA deductibilă aferentă anilor 2009 și 2010 cu suma de 45.536 lei .
Intimata a invocat prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, art. 126,127, 128, 130,137, 145,146, 155 alin. 5.
Referindu-se la cererea de suspendare a actelor administrative intimata a arătat că, reclamanta nu motivează producerea unei pagube iminente, prin executarea actelor contestate. Respectivele acte sunt constatatoare de obligații fiscale neachitate și nedatorate, în condițiile legii de IF N. M. .
Cu adresa nr._/14.09.2012 intimata a depus la dosar decizia nr. 107 din 14.05.2012 și actele care au stat la baza emiterii acesteia – filele 31-95 dosar .
Contestatoarea IF N. M. a mai depus la dosar note scrise.
Prin sentința civilă nr. 930 /17.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. - Secția C. în dosarul nr._ , a fost admisăîn parte contestația; a fost anulată decizia de impunere nr. 84 /13.03.2012, raportul de inspecție fiscală nr. 1358 /08.03.2012 și decizia nr. 107 /14.05.2012 în ceea ce privește TVA necolectată pentru produsele agricole acordate cu titlu de arendă - 31.635 lei; a fost respinsă cererea de anulare a actelor fiscale privind TVA în sumă de 13.900 lei.
În motivarea sentinței, s-au arătat următoarele:
În urma verificării fiscale a activității Întreprinderii Familiale N. M. s-a întocmit raportul de inspecție fiscală nr. 1.358 /08.03.2012 de către Direcția Generală a Finanțelor Publice T. – Activitatea de Inspecție Fiscală, prin care s-au constatat și stabilit obligații fiscale în sarcina acesteia cu titlu de impozite, taxe contribuții stabilite suplimentar obligații fiscale accesorii în sumă de 45.536 lei.
În temeiul acestui raport s-a emis decizia de impunere privind obligații suplimentare în sumă de 45.536 lei reprezentând TVA necolectată pentru anii 2009 și 2010 pentru produsele agricole acordate cu titlu de arendă, TVA dedusă în mod eronat integral privind amenajarea de sediu, deducerea eronată a TVA aferentă a două facturi proforme și deducerea TVA aferentă unei facturi înregistrată de două ori.
Contestația formulată împotriva deciziei de impunere a fost respinsă prin decizia nr. 107 din 14.05.2012 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T. .
În raport de probele administrate în cauză și prevederile legale incidente, actele întocmite de organele fiscale se apreciază ca fiind nelegale în ceea ce privește stabilirea de obligații fiscale cu titlu de TVA aferentă plății în natură a arendei și a accesoriilor aferente pentru considerentele ce succed:
Potrivit prevederilor art. 126 alin. 1 lit. a din Codul fiscal în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată se cuprind operațiunile care îndeplinesc cumulativ mai multe condiții, printre care și aceea a livrării de bunuri sau prestări de servicii efectuate cu plată.
Art.128 alin.1 Cod fiscal definind livrarea de bunuri prevede :”Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar .”
Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată sunt impozabile numai operațiunile care, în sensul art. . 128-130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, efectuate cu plată, întrucât numai într-o asemenea ipoteză patrimoniul persoanei impozabile este influențat pozitiv, i se adaugă valoare.
În speță, nu operează un transfer al dreptului de proprietate asupra produselor agricole, de la arendaș la arendatori ; produsele rezultate din exploatarea terenurilor nu sunt proprietatea arendașului, ci arendatorilor, care păstrează dreptul de proprietate asupra terenurilor și au fost de acord ca în schimbul dreptului de folosință asupra acestora să obțină o parte din producția obținută conform înțelegerii din contract .
Legea impune ca pentru orice operațiune supusă TVA, persoana impozabilă care efectuează livrarea de bunuri cu plată sau prestarea de servicii să întocmească factura fiscală .
Or, acordarea produselor agricole s-a realizat în baza unui document numit „ borderou ”, și nu, pe bază de factură fiscală, care ar reflecta o vânzare .
Se reține astfel că, predarea produselor agricole către arendatori constituie pentru contestatoare o cheltuială, iar nu o livrare de bunuri supusă TVA, contestația formulată împotriva actelor administrative fiscale TVA necolectată pentru produselor agricole fiind întemeiată .
În privința sumei de 3553 lei reprezentând TVA nedeductibilă stabilită suplimentar pentru lucrările de amenajare sediu aceasta a fost în mod corect respinsă la deducere, întrucât potrivit contractului de comodat încheiat între N. M. și I.F. N. (aflat la 90 dosar ) sediul social al IF N. M. reprezintă numai 40% din imobilul proprietatea lui N. M., iar contestatoarea a dedus integral suma de 5291 lei în loc de 2368 lei reprezentând 40% din totalul TVA.
De asemenea, contribuabilul a dedus eronat TVA în sumă de 9201 lei în baza a două facturi proforma, precum și suma de 2292 lei în loc de 1146 lei, factura nr. 10.023 /22.03.2010 cu TVA deductibilă aferentă în sumă de 1.146 lei fiind înregistrată de două ori (în luna martie și aprilie ), însăși contestatoarea recunoscând aceste obligații fiscale cu ocazia acordării cuvântului pe fond .
În raport de cele expuse, se va admite în parte contestația anulând decizia de impunere nr. 84/13.03.2012, raportul de inspecție fiscală nr. 1358/08.03.2012 și decizia nr. 107/14.05.2012 în ceea ce privește TVA necolectată pentru produsele agricole acordate cu titlu de arendă - 31.635 lei se va respinge cererea de anulare a actelor fiscale privind TVA în sumă de 13.900 lei .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T., solicitând modificarea sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, invocând art. 304 pct. 9 C.pr.civ., întrucât transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor din proprietatea societății agricole în schimbul dreptului de folosință asupra terenului către arendatori reprezintă o operațiune impozabilă. De asemenea, acordarea de produse agricole arendatorilor pentru plata arendei intră în sfera de aplicare a TVA întrucât are loc transferul bunurilor din proprietatea arendașului în proprietatea arendatorului în schimbul dreptului de folosință asupra terenurilor. Așadar, cele două operațiuni trebuiau tratate separat, respectiv pe de o parte să înregistreze cheltuiala cu arenda ca o prestare de servicii efectuată de arendator, iar pe de altă parte să înregistreze livrarea de produse agricole, operațiunea fiind taxabilă conform art. 130 din Legea nr. 571/2003, urmând ca la finalul operațiunilor să compenseze datoria privind arenda cu creanța rezultată din livrarea produselor agricole.
Se mai arată că lucrările de amenajare sediu efectuate în anul 2010 au fost deduse în mod eronat integral de la plata TVA.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299-316 C.pr.civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, solicitând judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Intimata-reclamantă Întreprinderea Familială N. M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele dosarului, în limita învestirii și în raport de motivele de recurs formulate, precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea apreciază că recursul declarat este nefondat, urmând să-l respingă și să mențină sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
Potrivit dispozițiilor art. 141 alin. 2 lit. e) din Legea nr. 571/2003, forma în vigoare la data de 08.03.2012, „(2) Alte operațiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată: e) arendarea, concesionarea, închirierea și leasingul de bunuri imobile, cu următoarele excepții:
1. operațiunile de cazare care sunt efectuate în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;
2. închirierea de spații sau locații pentru parcarea autovehiculelor;
3. închirierea utilajelor și a mașinilor fixate definitiv în bunuri imobile;
4. închirierea seifurilor;
(3) Orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operațiunilor prevăzute la alin. (2) lit. e și f, în condițiile stabilite prin norme.”
Așadar, Curtea observă că aceste dispoziții legale exclud în mod expres din categoria operațiunilor supuse plății taxei pe valoare adăugată cele de arendare, astfel încât, sub nicio formă arendatorii nu pot fi supuși plății acestei taxe.
În ceea ce privește dispozițiile art. 126 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 571/2003, se observă că potrivit acestora una dintre condițiile cumulative ce trebuie îndeplinită pentru ca o operațiune să fie încadrată în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată este aceea de a constitui „o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată”. Or, mergând pe raționamentul recurentei-pârâte, s-ar ajunge la concluzia conform căreia arendatorul, care este beneficiarul serviciului prestat – respectiv exploatarea terenului, primește și o cantitatea de produse agricole cu titlu de preț pentru acest serviciu ce i s-a prestat, iar contraprestația ar fi reprezentată de permisiunea de a executa lucrări agricole (având în vedere că pentru a fi supus taxări prestarea de servicii ar trebui efectuată cu plată), ceea ce evident este de neconceput.
Dimpotrivă, esența contractului de arendare este aceea că arendatorul transmite dreptul de exploatare a unui teren cu destinație agricolă unui arendaș, iar acesta, în contraprestație, plătește o arendă care poate fi convenită de părți în bani sau în produse. Practic, cota de produse transmisă arendatorului reprezintă un cost de producție, întrucât reprezintă prețul de exploatare a terenului cu destinație agricolă, astfel încât această operațiune nu poate fi privită ca reprezentând o operațiune de livrare de bunuri în înțelesul art. 128 din Legea nr. 571/2003.
Indubitabil că livrările de produse pe care intimata-reclamantă le efectuează în exercitarea activității sale economice curente se circumscriu operațiunilor taxabile, însă trebuie făcută distincția dintre acestea și cele efectuate strict pentru a-și îndeplini o obligație contractuală, respectiv de plată a arenzii.
De altfel, se observă clar din cuprinsul dispozițiilor art. 130 din Legea nr. 571/2003 că pentru a ne afla în ipoteza unui schimb de bunuri sau servicii, este necesar ca pentru un bun livrat sau un serviciu prestat să se primească în schimb un bun sau să presteze un serviciu. Aplicând aceste dispoziții legale în mod concret la speța de față, ar trebui ca pentru produsele agricole livrate către arendatori, intimata-reclamantă să primească în schimb alte bunuri sau să i se presteze un serviciu de către aceștia, însă contractele de arendă încheiate între aceste părți au ca efect decât transmiterea dreptului de folosință și exploatare a terenurilor, neavând așadar ca obiect livrarea unui bun sau prestarea unui serviciu în contraprestație.
Cât privește motivul de recurs legat de lucrările de amenajare sediu efectuate în anul 2010, Curtea constată că acțiunea reclamantului a fost respinsă sub acest aspect, astfel încât în lipsa recursului reclamantului, soluția a rămas irevocabilă pe acest aspect și nu mai prezintă interes un motiv de critică din partea pârâtei.
Prin urmare, întrucât, față de aceste considerente, nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 304 coroborat cu art. 3041 C.pr.civ., Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul art. 312 C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice T., cu sediul în A., ., județul T. împotriva sentinței civile nr. 930 /17.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. - Secția C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant Întreprinderea Familială N. M., cu sediul în Viișoara, județul T., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 iunie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. V. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Data red. 1 iulie 2013
2 ex
Red. Jud. AV
Th. ES
sentința civilă nr. 930 /17.10.2012 pronunțată de Tribunalul T. - Secția C. în dosarul nr._
judecător fond: V. V.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2094/2013. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 4393/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
