Obligaţia de a face. Decizia nr. 3270/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3270/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 70286/3/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a de C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia civilă nr. 3270
Ședința publică din data de 09.09.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. B.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: D. M. D.
GREFIER: M. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI -ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 4, împotriva Sentinței civile nr. 4380/07.11.2012 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamanta S. A. C., cu intimatul-pârât S. ROMÂN P. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și cu intimata –chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect “pretenții - taxă poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se expune referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căreia se învederează că în cauză s-a solicitat de către recurenta – pârâtă judecata și în lipsă, după care:
Curtea ia act că, în baza dispozițiilor OUG nr. 74/2013 și ale HG nr. 520/2013, calitatea procesuală activă a fost preluată în prezenta cauză de către Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, motiv pentru care dispune rectificarea citativului în sensul menționării denumirii actuale a recurentei-pârâte.
Curtea reține dosarul în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
P. cererea inregistrata pe rolul Tribunalului București sub nr._ /CA/2011, reclamanta S. A. C. în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN P. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 4 BUCUREȘTI, a solicitat instantei sa dispuna scutirea de plata taxei de poluare prevăzuta de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost ulterior modificata și completata, restituirea taxei de poluare în cuantum de 3101 lei achitata cu chitanta . nr._/22.10.2009, cu dobanda legala prevăzuta de OG nr. 9/2000 și obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata.
P. Sentința civilă nr. 4380 din data de 07.11.2012, Tribunalul București a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul F. Publice, a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei A.F.P.S 4, a respins cererea de chemare în garantie a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, a admis în parte actiunea, a obligat parata A.F.P.S 4 sa restituie reclamantei suma de 3101 lei achitata de aceasta cu titlu de taxa de poluare, cu chitanta . nr._/22.10.2009 și dobanda fiscala calculata potrivit art. 124 c. pr. fiscala, aferenta acestei sume și a obligat parata sa plateasca reclamantului suma de 539,3 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut ca în prezenta actiune care vizeaza restituirea acestei taxe, calitatea procesuala pasiva nu poate avea decat autoritatea fiscala care a calculat și incasat taxa, iar faptul ca suma incasata a ajuns . AFM nu intereseaza raportul juridic dedus judecatii, ramanand ca ulterior, cele doua institutii sa-și regleze conturile în vederea returnarii acestei taxe, în eventualitatea admiterii actiunii.
Pe de alta parte, Tribunalul a constatat, pentru aceleasi considerente și față de obiectul actiunii deduse judecatii, respectiv acela de a se analiza daca refuzul AFP S4 de a restitui suma platita de reclamanta cu titlu de taxa de poluare, la inmatricularea autoturismului mentionat în actiune, este justificat sau nu, ca este neîntemeiata și cererea de chemare în garantie a Administratiei F. pentru Mediu, intrucat intre reclamanta și aceasta autoritate nu exista nici un raport juridic direct, iar împrejurarea ca suma solicitata de reclamanta, ce a fost incasata de AFP S4, a fost virata de aceasta în bugetul AFM, nu justifica o astfel de cerere de chemare în garantie, intrucat în situatia în care AFP S4 va fi obligata sa restituie respectiva suma, aceasta se va putea regresa, în virtutea dispozițiilor legale ce reglementeaza procedura de incasare și virare a acestei taxe, impotriva AFM, în cadrul unei proceduri în care reclamanta nu este parte.
Cat priveste fondul cauzei, instanța de fond a reținut că în reglementarea internă, taxa de poluare a fost introdusa prin OUG nr. 50/2008 cu modificarile ulterioare și din analiza acestor dispozitii rezulta ca pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o noua inmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior inmatriculat tot în România, dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs în tara sau în alt stat membru UE daca este inmatriculat pentru prima data în România.
Reglementata în acest mod, taxa de poluare diminueaza sau este destinata sa reduca introducerea în România a unor autoturisme second hand deja inmatriculate . membru, cumparatorii fiind astfel orientati din punct de vedere fiscal să achizitioneze autovehicule deja inmatriculate în România, iar aceasta tendinta este cu atât mai evidenta cu cat, prin adoptarea OUG nr. 218/2008, a fost inlaturata taxa de poluare pentru autoturismele noi Euro 4, capacitate cilindrica mai mica de 2000 cm cubi, fiind cunoscut faptul ca în România se fabrica autoturisme cu aceste caracteristici, daca acestea se inmatriculeaza aici pentru prima data în perioada 15.12._09, protejandu-se astfel productia interna de automobile .
Totodată, s-a reținut ca în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
S-a constatat de asemenea, că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Pe cale de consecință, Tribunalul a constatat că refuzul pârâtei AFPS4 de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 al. 1, 2 al. 2 și 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București - Activitatea Juridica-Biroul Juridic C. 4, in reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4.
Un prim motiv de recurs constă în faptul că în mod nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 4.
Recurenta a învederat faptul că în conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare și H.G. nr. 686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar și în scopul asigurării protecției mediului și finanțării unor programe și proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, în cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării și gestionarii acestui bugetului în calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.3 alin.1, lit.a) și b) din HG 686/2008) și încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului în cuprinsul dispozițiilor art.5 alin.4 din O.U.G. nr.50/2008 aratandu-se încă odată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu".
Având în vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimata - petenta, nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 4, conform dispozițiilor art. 16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către acesta, a arătat că intre instituție și intimata - reclamanta, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare.
Al doilea motiv de recurs vizează faptul că instanța de fond în mod nelegal a respins cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulata.
Recurenta a susținut că Fondul pentru Mediu, administrat de Administrația F. pentru Mediu, este beneficiarul real al taxei pe poluare achitata de intimatul-reclamant, Administrația Finanțelor Publice Sector 4, având numai atribuția legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
Întrucât prin plata taxei de poluare de către petenta în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 către Fondul Pentru Mediu, s-a născut un raport juridic intre cele două părți, reclamanta, în eventualitatea în care s-ar constata de către instanța nelegalitatea plații acestei taxe de poluare putând solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de încasare a acestei sume - Administrația F. Pentru Mediu.
În ceea ce privește soluția pronunțată pe fond, recurenta a arătat că că motivarea instanței, în sensul că prin instituirea acestei taxe de poluare s-a produs o încălcare a Tratatului de aderare a României este nefondata, întrucât analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, apreciază că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Recurenta a arătat că în condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii și introducerea ei în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. În aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, în locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, recurenta a arătat că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
În ceea ce privește incidența în cauză a prevederilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, o apreciază ca fiind inexistenta intrucat taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul dupa încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 și art.9.
Totodată, în speța de față, intimata-reclamanta nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art.3 alîn.2 din OUG nr.50/2008, și, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
P. urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același sens, a menționat ca potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicata produselor importate și taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. De asemenea, a precizat ca principiul" poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atât, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive în acest sens, proiect care, dupa aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
În ceea ce privește susținerea instanței de fond, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, a arătat că, de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale, este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, în cazul taxei speciale pentru prima inmatriculare a autovehiculului în România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta.
Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie romanești, fie străine. P. modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactivității legii, intrucat aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate în România. În acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului în tara și pentru utilizarea pe teritoriul statului și nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
S-a mai arătat că departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare și, în momentul de față, legislația romana privind taxa de inmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
P. urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, în completarea celor de mai sus, recurenta a învederat ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O. G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).
Și cu privire la obligarea la plata dobânzii, recurenta apreciază ca sentința este netemeinica și nelegala, nefiind este îndeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora, având în vedere faptul ca prin cererea formulata de către reclamanta inregistrata la A.F.P. sector 4 sub nr._/19.10.2011, intimata - reclamanta nu a solicitat și acordarea acestora.
În drept, recurenta a invocat art.304. pct.9 Cod Procedura Civila.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Pe fondul cauzei, se constată că problema controversată în speță o reprezintă compatibilitatea reglementării taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu dreptul european, mai exact cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
Or, această problemă de drept a făcut obiectul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, în procedura trimiterii preliminare, instanțele române cerând Curții să stabilească dacă articolul 90 TCE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008.
CJUE s-a pronunțat în cauza T., având în vedere doar varianta inițială a OUG nr. 50/2008, și ulterior în cauza N., asupra variantelor ulterioare ale ordonanței, statuând că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Din considerentele hotărârilor CJUE rezultă raționamentul ce trebuie aplicat pentru a se stabili compatibilitatea reglementării interne cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
CJUE a stabilit că o taxă precum cea pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 constituie un impozit intern, ce intră sub incidența art. 110 TFUE și a reamintit scopul acestui articol, acela de asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În acest sens, un impozit intern poate fi nu doar direct discriminatoriu, ci și indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce. Se constată așadar că argumentul recurentei în sensul că taxa pe poluare nu are caracter discriminatoriu deoarece se aplică tuturor autoturismelor la momentul înmatriculării în România, indiferent de proveniență, nu este întrutotul exact. Aspectele invocate demonstrează doar că regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu este direct discriminatoriu, rămânând de verificat dacă taxa în discuție creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național.
Spre deosebire de jurisprudența sa anterioară în materia impozitelor pe vehicule, în cauzele T. și N. CJUE a aplicat testul neutralității taxei nu doar în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, ci și în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, reținând că ambele categorii de vehicule reprezintă produse similare vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru.
Astfel, Curtea a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază(pct. 38-47 din considerentele hotărârii T.), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior, dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008, și deci supuse aceluiași regim de taxare. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază(pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea aplică criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
Având în vedere raționamentul CJUE, împrejurarea că la calcularea valorii taxei pe poluare se ia în considerare deprecierea autoturismului nu este relevantă decât din perspectiva verificării neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Acest criteriu nu mai poate fi însă aplicat în cazul vehiculelor similare înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu au fost supuse cu ocazia înmatriculării, și nici ulterior, unei taxe echivalente, astfel că în valoarea lor de piață nu este încorporată valoarea reziduală a unei asemenea taxe.
CJUE a statuat că, deși articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, iar interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
P. urmare, nu pot fi primite argumentele recurentei în sensul că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe pe poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, o asemenea taxa intrând, prin caracterul ei fiscal, în regimul de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre, căci deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
În cauzele T. și N., CJUE a reținut că OUG nr. 50/2008, în toate versiunile sale, instituie un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală, stabilind totodată că obiectivul protecției mediului nu poate fi invocat pentru a justifica o asemenea reglementare, întrucât acest obiectiv ar putea fi realizat mai complet și mai coerent prin aplicarea unei taxe anuale rutiere tuturor vehiculelor puse în circulație în România, care nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (pct. 60 din considerentele hotărârii T., 27-28 din considerentele hotărârii N.).
Rezultă așadar că reglementarea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 are caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și contravine din acest motiv art. 110 TFUE.
Curtea constată că această concluzie se confirmă și în cauza de față, având în vedere cuantumul taxei plătite de intimată pentru înmatricularea în România a unui autovehicul folosit, an de fabricație 2007, importat din spațiul comunitar, de 1.044 lei, valoare ce nu se regăsește sub nicio formă în prețul de piață al unui produs național similar, înmatriculat anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu a fost supus unei taxe echivalente și care devine astfel mai atractiv pentru potențialul cumpărător decât produsul importat dintr-un alt stat membru.
Curtea reține așadar că efectul protecționist al reglementării interne este evident prin simplul fapt al perceperii unei taxe de o valoare considerabilă în cazul vehiculelor de ocazie importate, care nu grevează produsele naționale similare înmatriculate anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
Cum recurenta nu a adus argumente care să conducă la o concluzie diferită sub acest aspect, Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că taxa pe poluare achitată de intimata-reclamantă contravine dreptului comunitar, fiind percepută în mod nelegal, astfel că se impune restituirea sa.
În ce privește faptul că recurenta a fost obligată la restituirea taxei deși aceasta se face venit la bugetul F. pentru mediu gestionat de Administrația F. pentru Mediu, Curtea reține că raportul juridic dedus judecății constă în pretenția intimatei-reclamante de a i se restitui taxa pe poluare încasată de AFP sector 4, organ căruia i s-a adresat anterior sesizării instanței cu o cerere de restituire formulată în temeiul art. 117 alin. 1 C.pr.fiscală, cerere respinsă de recurenta-pârâtă.
Având în vedere obiectul litigiului, precum și dispozițiile art. 7 din OUG nr. 50/2008, potrivit cărora„stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa (pe poluare) datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, Curtea reține că există identitate între persoana pârâtei și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, AFP sector 4 fiind cea care nu doar a stabilit, ci a și încasat, prin unitățile Trezoreriei Statului, taxa a cărei restituire se solicită. Împrejurarea că, potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, după colectare, taxa în discuție se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, nu poate conduce la concluzia că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei pe poluare nu pot fi obligate la restituirea acesteia, reclamantei neputînd să-i fie opusă relația subsecventă dintre recurentă și Administrația F. pentru Mediu, căci contribuabilul are un raport juridic cu instituția care i-a impus taxa pe poluare, care a încasat-o și, ulterior, i-a refuzat restituirea acesteia, independent de destinația bugetară a sumelor colectate cu acest titlu.
P. urmare, soluția instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP sector 4 este legală și temeinică.
Legală este, de asemenea, și soluția de respingere a cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, dat fiind că între această instituție și recurenta pârâtă nu există o obligașie de garanție izvorâtă dintr-un contract sau dintr-o prevedere legală, nefiind așadar incidente prevederile art. 60 din Codul de procedură civilă.
Recurenta a criticat și obligația accesorie instituită în sarcina sa, de plată a dobânzii aferente taxei prelevate cu încălcarea dreptului european, dobândă calculată potrivit art. 124 alin. 2 C.pr.fisc., de la data de 28.06.2011, respectiv din ziua următoare celei în care a expirat termenul de soluționare a cererii de restituire adresată organului fiscal, și până la data restituirii efective. A susținut în esență că o atare solicitare este inadmisibilă față de dispozițiile art. 124 alin. 1 teza finală C.pr.fiscală, potrivit cărora acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, întrucât intimata-reclamantă nu a cerut dobânda organului fiscal, ci direct în fața instanței.
Sub acest aspect, Curtea reține că, întrucât în speță recurenta a refuzat restituirea taxei, refuz contestat de intimată în contencios administrativ, solicitarea de obligare a organului fiscal la plata dobânzilor aferente debitului principal, cu titlul de despăgubire pentru prejudiciul cauzat, este admisibilă în raport de dispozițiile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru”, chiar dacă cererea a fost adresată direct instanței, criticile recurentei în acest sens fiind neîntemeiate.
În același sens Curtea reține că, prin hotărârea din 18.04.2013 pronunțată în cauza C-565/11 I., CJUE a statuat, cu referire la dispozițiile art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală, că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”, stabilind că pentru sumele prelevate cu încălcarea dreptului european statul datorează dobânzi din momentul încasării.
P. urmare, faptul generator de prejudiciu îl constituie chiar prelevarea taxei pe poluare cu încălcarea dreptului Uniunii, iar nu refuzul organului fiscal de restituire a taxei la solicitarea contribuabilului.
Deși în speță nu se poate face aplicarea acestei jurisprudențe întrucât ar contraveni principiului non reformatio in pejus, interpretarea CJUE se impune ca un argument suplimentar al admisibilității solicitării de acordare a dobânzii adresată direct instanței.
Pentru toate aceste considerente, sentința recurată fiind legală și temeinică, în baza art. 312 C.pr.civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 2, .. 13, împotriva Sentinței civile nr. 4380/07.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata – reclamanta S. A. C., cu domiciliul ales în București, Splaiul Unirii nr. 41, ., ., cu intimatul-pârât Statului R. prin Ministerul F. Publice cu sediul în București, ., sectorul 5, și cu intimata –chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, sector 6, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. B. C. P. D. M. D.
GREFIER
M. B.
Red./thred. jud. PC/ 2 ex/ 12.09.2013.
Jud. fond: G. S., Tribunalul București
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2103/2013. Curtea de... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 3366/2013. Curtea de... → |
|---|
