Anulare act administrativ. Sentința nr. 2094/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2094/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 1075/2/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Sentința Civilă nr. 2094
Ședința publică de la 21.06.2013
Completul compus din:
Președinte: F. G. A.
Grefier: T. M.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII și C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect „anulare act administrativ - rejudecare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pârâtul CNSAS, prin consilier juridic J. M. cu delegație la fila 67 dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că reclamantul a depus prin registratură la data de 19.06.2013, concluzii scrise (1 exemplar), după care:
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Pârâtul CNSAS, prin consilier juridic, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea hotărârii CNCD ca fiind temeinică și legală.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 4 februarie 2011 și precizată la 19 octombrie 2011, reclamantul T. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții pârâta C. Național pentru Combaterea Discriminării și C. Național pentru Studierea Arhivelor Securității, repunerea în termenul de contestare a hotărârii nr.246/27.09.2010, emisă de pârâta C. Național pentru Combaterea Discriminării și anularea hotărârii contestate.
În motivarea cererii sale, reclamantul arată că prin petiția înregistrată sub nr.3949/18.05.2010 a solicitat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării să constate existența unor fapte cu caracter discriminatoriu, în legătură cu acțiunea în constatare formulată de C. Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
Soluționând petiția, C. Național pentru Combaterea Discriminării a emis hotărârea nr.246/22.09.2010, comunicată reclamantului la 09.12.2010.
Reclamantul arată că a înțeles să formuleze recurs împotriva hotărârii anterior menționate, cu respectarea dispozițiilor art.20 alin.9 din O.G. nr.137/2000, recurs trimis Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării la 23.12.2010.
În mod surprinzător, în loc să-și îndeplinească obligația firească de a înainta recursul în vederea judecării instanței de contencios administrativ, C. Național pentru Combaterea Discriminării a preferat să rețină în mod nelegal recursul, iar apoi, prin adresa nr.83/06.01.2011, a formulat aprecieri la care nu era îndreptățit.
Considerând că a formulat contestația în termenul legal, reclamantul solicită instanței să dispună repunerea sa în termen și anularea hotărârii nr.246/22.09.2010.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, C. Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția tardivității formulării acțiunii.
Sub acest aspect, pârâta arată că în conformitate cu prevederile art. 20 alin.9 din O.G. nr.137/2000, hotărârile emise de Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pot fi atacate la instanța de contencios administrativ în termen de 15 zile.
Reclamantul a formulat contestație împotriva hotărârii nr.246/22.09.2010, comunicată la 09.12.2010, la data de 31.01.2011, depășind astfel termenul imperativ stipulat de normele anterior menționate.
Prin sentința civilă nr.6867 din 18.11.2011 Curtea de Apel București Secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantului ca tardiv formulată.
Împotriva sentinței civile anterior menționată a declarat recurs reclamantul T. I., recurs admis prin decizia civilă nr.925 din 19 februarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul casării hotărârii recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că deși reclamantul a depus acțiunea având ca obiect contestația împotriva hotărârii nr.246/22.09.2010 la C. Național pentru Combaterea Discriminării și nu la instanța competentă, C. avea obligația de a trimite contestația Curții de Apel București.
În rejudecare, C. Național pentru Combaterea Discriminării a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată.
Pârâta arată că reclamantul a depus plângerea înregistrată sub nr.3949/18.05.2010, prin care sesizează CNCD cu privire la faptul că în dosarul înaintat de către CNSAS Curții de Apel București era obligatoriu, deontologic și moral să fi cuprins și numele ofițerilor superiori, colegi cu acesta, care au dispus activitatea de poliție politică împotriva urmăritului BG.
Examinând plângerea, C. a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.2 din O.G. nr.137/2000, întrucât deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de către art. 2 alin. 1 și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior. Așa cum reiese din motivația invocată mai sus pentru a ne găsi în situația unei fapte de discriminare trebuie să avem doua situații comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit.
Tot în acest sens. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, legat de aplicabilitatea art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind interzicerea discriminării, că diferența de tratament devine discriminare, în sensul an. 14 din Convenție, atunci când autoritățile statale induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
In acest sens, Curtea Europeana a stabilit un set de elemente ce trebuie verificate atunci când se ridică o problemă în baza art. 14 din convenție, articol ce a fost transpus de legiuitorul național în O.G. 137/2000R la art. 2 alin. 1.
Astfel, există o încălcare a art. 14 din convenție, respectiv discriminare dacă se dovedește existența cumulativa a elementelor:
1.existența unui tratament diferențiat,
2.aplicat unor situații egale, analoage sau comparabile,
3.pe baza unui criteriu,
4.fără o justificare obiectivă si rezonabilă,
Prin petiția nr. 3949/18.05.2010 actualul reclamant consideră că, procedând în mod aleatoriu și chiar arbitrar la nominalizarea numai a lui ca lucrător în cadrul poliției politice care, ipotetic ar fi îngrădit drepturile și libertățile fundamentale ale domnului B.G., C.N.S.A.S. săvârșește o gravă discriminare în acest sens, în notele ultimilor trei ofițeri menționați de către CNSAS. nu se regăsesc referiri concrete la natura activității lor împotriva domnului B.G.
Sub aspectul incidenței prevederilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, republicată, relativ la definiția discriminării, precizăm că în situația persoanelor tratate diferit, tratamentul în speță este datorat apartenenței lor la unul dintre criteriile prevăzute în textul de lege. art. 2 alin. 1 din O.G. nr. 137/2000, republicată.
Un aspect definitoriu al discriminării îl constituie faptul că diferența de tratament este bazată pe o caracteristică, respectiv un criteriu interzis.
Ca atare, tratamentul aplicat trebuie să fie diferit de cel care a fost sau ar fi aplicabil unei persoane dintr-un grup relevant în circumstanțe similare sau comparabile.
Or. discriminarea directă presupune atingerea adusă beneficiului unui drept al persoanei discriminate tocmai datorită apartenenței acesteia la un grup (de exemplu, origine rasială sau etnică, religie etc.) sau al unei caracteristici individuale (dizabilitate, gen, vârstă, boală cronică etc).
Din acest punct de vedere, discriminarea directă presupune o legătură de cauzalitate identificabilă între actul sau faptul diferențierii și apartenența la una dintre caracteristicile sau la unul dintre criteriile cuprinse în norma juridică și individualizate în cazul persoanei care este supusă discriminării.
Această legătură de cauzalitate reiese din definiția cuprinsă în Art. 2 al Ordonanței 137/2000, în particular, prin utilizarea sintagmei „pe bază de", dispunând că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință „pe bază de (...)".
Legătura de cauzalitate presupune considerarea motivului sau a motivelor care au stat la baza actelor aplicate în cauzele de discriminare (tratamentul diferențiat) și impun a analiza dacă un criteriu interzis (origine rasială sau etnică, vârstă, dizabilitate. sex. religie, convingeri etc.) invocat de reclamant (petent) constituie un factor relevant sau determinant în acțiunea sau inacțiunea imputată părții reclamate (pârâtului).
Raportat însă la elementele particulare ale petiției deduse soluționării, instituția pârâtă, din probele aflate la dosar, este în imposibilitate de a reține un raport de cauzalitate între un criteriul, oricare ar fi el, și tratamentul diferit aplicat.
Astfel, nu un criteriu a constituit mobilul principal al presupusului act discriminatoriu, care, în situația inexistenței, nu ar determina săvârșirea discriminării.
În acest sens, instanțele de judecată din întreaga țară au reținut că "sintagma orice alt criteriu" nu înseamnă lipsa criteriului, nu putem înțelege că faptă de discriminare ar putea exista fără un anumit criteriu, inexistența unui criteriu nu ar putea determina săvârșirea faptei de discriminare, acest lucru a fost implementat de către legiuitor pentru a putea face diferența clară intre discriminare si alte fapte cum ar fi abuzul, calomnia sau insulta. Natura discriminării, sub aspectul ei constitutiv, decurge din faptul că diferența de tratament este determinată de existența unui criteriu, ceea ce presupune o legătură de cauzalitate între tratamentul diferit indus si criteriul interzis de lege. "
In speța nu se întrunesc toate condițiile prevăzute de lege, în vederea constatării actelor/faptelor de discriminare, prezentate de către actualul reclamant, așa cum sunt definite de prevederile O.G. 137/2000, republicată, mai exact nu se poate reține un criteriu și nici o legătură de cauzalitate între "orice alt criteriu" și presupusul tratament diferit imputat persoanelor aflate ..
Același raționament este aplicabil și în cazul discriminării indirecte, prevăzută de art. 2 alin. 3 din O.G. nr.137 2000, cu precizarea că raportul de cauzalitate nu este direct.
In situația discriminării indirecte, ne plasăm în câmpul de aplicare al unui criteriu aparent neutru, la prima vedere, ceea ce scoate din discuție un raport de cauzalitate direct, însă în fapt se produce un dezavantaj față de o persoană sau față de un grup de persoane în raport cu o caracteristică sau un criteriu de discriminare interzis.
În ceea ce privește existența acestei legăturii de cauzalitate între tratamentul diferit și criteriul interzis s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, între altele, prin Decizia civilă nr. 1530/2009 și Decizia civilă nr. 2758/2009.
Trebuie precizat că, astfel cum rezultă din textul discriminării cuprins în art. 2 alin.l din O.G. nr. 137/2000, tratamentul diferențiat (deosebire, excludere, restricție sau preferință) pe baza unui criteriu interzis (din cele enumerate de legiuitor) este unul calificat.
Calificarea acestui tratament este dată de consecințele pe care le produce faptul discriminatoriu, în sensul în care aduce atingere unor drepturi, adică restrânge sau înlătură recunoașterea, folosința sau exercitarea, în condiții de egalitate, a drepturilor persoanelor.
Din acest punct de vedere, legiuitorul enumera limitativ drepturile protejate și potențial lezate: „drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege... "
Față de aceste considerente pârâta solicită respingerea acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată.
Reclamantul a depus precizări ale acțiunii sale, susținând ca sunt întrunite condițiile unei fapte de discriminare in accepțiunea prevederilor alin . 3, art. 2 din O.G. nr. 137/2000 .
Conform acestui text de lege " Sunt discriminatorii, potrivit prezentei Ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.(l), fata de alte persoane" .
Prin acțiunea promovata in constatarea calității de lucrător al fostei securități, in măsura in care ea ar fi fost admisibila, este evident ca i s-ar fi creat reclamantului o restrângere a exercitării in condiții de egalitate a unui drept fundamental, si anume dreptul la munca, prevăzut ca atare si in O.G. nr: 137/31.08.2000 prin art. 1, litera i).
Asa fiind, caracterul cosmetizat al O.U.G. nr: 24/2008 care in aparenta si-ar dori doar sa constate o calitate de fost lucrator al securității, ascunde in fapt o intenție mult mai concreta, aceea de a exclude din viata sociala, cu scop vindicativ si revanșard, o categorie sociala restrânsă, a unor foști ofițeri de informații care au jurat credința si loialitate in primul rand statului unitar roman si nu unui partid anume .
Mai mult, si in privința acestor foști ofițeri se pot observa, asa cum rezulta si din speța de fata, diferente de tratament fara o justificare întemeiata .
Egalitatea de tratament in fata justitei presupune ca pentru același gen de fapte ( cercetare informativa in speța de fata ) in unul si același dosar, in mod nomal ar presupune trimiterea in egala măsura in instanța, in caz contrar aflandu-ne in mod evident in situația unei defavorizări cu implicații concrete imediate asupra unui drept fundamental.
Susține reclamantul că și prin prisma exigențelor art. 14 din CEDO, în sensul că exista la speța de fata un tratament diferențiat intre situația reclamantului si a celor menționați; el este aplicat unei situații egale, cu implicare egala la data respectiva; exista un criteriu in baza căruia CNSAS a adoptat si adopta si in prezent aceasta atitudine, atitudine pe care nu si-a corectat-o nici dupa 3 ani de la data formulării petiției reclamantului, si in care in situația in care ar fi dorit sa demonstreze contrariul si absenta unui astfel de criteriu, ar fi instrumentat si situațiile sesizate .
Nu exista o justificare obiectiva si rezonabila a acestei inacțiuni a CNSAS, practica sa aparent neutra incadrandu-se in prevederile alin 3. art. 2 din O.G. nr: 137/31.08.2000 .
In afara acestor considerente, absenta unei justificări obiective si rezonabile se traduce si in poziția procesuala a paratului 2 CNSAS care, cu excepția fazei cercetării plângerii in acord cu prevederile O.G. nr: 137/31.08.2000, in fata instanței de recurs cat si la rejudecare, nu mai depune puncte de vedere sau întâmpinare, fiind vădita absenta unei justificări obiective si rezonabile a modului in care a inteles sa construiască dosarul prin care a cerut constatarea calității de lucrator al securității in privința reclamantului.
De altfel, absenta unor argumente temeinice si legale, încălcarea unor termeni imperativi ai O.U.G. nr: 24/2008 cat si procedurali, au condus la respingerea acțiunii sale in constatare ca fiind nefondata, soluție pronunțata in dosarul nr:_/2/2009 si având caracter irevocabil.
Analizând actele și lucrările dosarului, curtea va respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, pentru următoarele considerente:
Prin petiția înregistrată la C. Național pentru Combaterea Discriminării sub nr.3949 din 18.05.2010 reclamantul T. I. a solicitat Consiliului să constate existența unui tratament discriminatoriu, în înțelesul prevăzut de art. 2 din O.G. nr.137/2000, practicat de C. Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
A susținut reclamantul în cuprinsul petiției sale că pe rolul Curții de Apel București Secția de contencios administrativ și fiscal a fost înregistrat dosarul nr._/2/2009, având ca obiect acțiunea promovată de CNSAS prin care solicită instanței să constate că reclamantul a avut calitatea de lucrător al Securității.
Însă, deși în dosarul anterior amintit CNSAS nu a înțeles să cheme în judecată toți ofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarelor informative, protejând astfel unii ofițeri, fără nicio justificare.
În al doilea rând, reclamantul afirmă că pârâta CNSAS săvârșește o a doua discriminare, prin faptul că exceptează de la trimiterea în judecată a altor categorii socio-profesionale, în privința cărora are la dispoziție materiale arhivistice, cum ar fi procurorii care au instrumentat infracțiunile contra securității statului; judecătorii care au dat sentințe de condamnare în astfel de spețe; activiștii de partid care erau informați prin note transmise asupra măsurilor întreprinse de organele de securitate; ziariștii și formatorii de opinie din perioada comunistă, care au dezinformat sistematic opinia publică.
Prin hotărârea nr.246 din 22.09.2010 C. Național pentru Combaterea Discriminării a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, reținând că în cauză nu este dovedită existența unui tratament diferit justificat pe baza unuia din criteriile prevăzute de art. 2 alin.1 din O.G. nr.137/2000.
Curtea constată întemeiată hotărârea anterior menționată, luând act că în conformitate cu prevederile art. 2 alin.1 din O.G. nr.137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare ., apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoasterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului si a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeaza anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afară cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare, prevede alin.3 al aceluiași articol.
Astfel cum rezultă din dispozițiile anterior citate, discriminarea directă presupune o legătură de cauzalitate identificabilă între actul sau faptul diferențierii, ce reprezintă tratamentul obiectiv și apartenența la una dintre caracteristicile sau la unul dintre criteriile cuprinse în norma juridică și individualizate în cazul persoanei care este supusă discriminării.
Or, nu rezultă nicidecum în cauza dedusă judecății că tratamentul aplicat de pârâta CNSAS, respectiv faptul că a procedat la chemarea în judecată a reclamantului T. I., în vederea constatării calității de lucrător al Securității, are la bază apartenența reclamantului la una din categoriile circumscrise prin criteriile interzise, prevăzute de art. 2 din O.G. nr.137/2000.
În egală măsură, și ipoteza prevăzută de alin.3 din O.G. nr.137/2000, presupune că prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeaza anumite persoane sunt discriminatorii dacă sunt justificate pe baza acelorași criterii, prevăzute la alin. (1).
Ca atare, faptul că pârâta CNSAS nu a înțeles să formuleze acțiune împotriva tuturor persoanelor care au avut calitatea de ofițeri de securitate în dosarul sau dosarele informative care au făcut obiectul dosarului Curții de Apel București nr._/2/2009, deși constituie un tratament diferit excede dispozițiilor art. 2 din O.G. nr.137/2000, cât timp nu este dovedită în cauză împrejurarea că formularea acțiunii exclusiv împotriva reclamantului are la bază apartenența acestuia la una din categoriile prevăzute de articolul citat, fiind de subliniat, de altfel că reclamantul nici nu a indicat vreunul dintre criteriile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată și nici un alt criteriu care ar fi stat la baza deosebirii invocate ca discriminare.
În ceea ce privește cea de a doua teză invocată de reclamant în susținerea existenței discriminării, reprezentată de faptul că pârâta exceptează de la trimiterea în judecată a altor categorii socio-profesionale, cum ar fi procurorii care au instrumentat infracțiunile contra securității statului; judecătorii care au dat sentințe de condamnare în astfel de spețe; activiștii de partid care erau informați prin note transmise asupra măsurilor întreprinse de organele de securitate; ziariștii și formatorii de opinie din perioada comunistă, care au dezinformat sistematic opinia publică, curtea reține următoarele:
Conform prevederilor OUG nr.24/2008, C. Național pentru Combaterea Securității are posibilitatea de a formula acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, în cazurile în care verificările întreprinse conduc la concluzia că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 din actul normativ citat.
Potrivit art. 2 litera a din O.G. nr.24/2008, prin lucrător al Securității se înțelege orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, in perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, in scopul susținerii puterii totalitar comuniste.
Potrivit art. 2 litera a din O.G. nr.24/2008 prin colaborator al Securității se înțelege persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor.
Ca atare, abilitarea CNSAS de a introduce acțiuni în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității numai în ceea ce privește categoriile prevăzute de art. 2 din OUG nr.24/2008 reprezintă o consecință legală, neputând fi imputat nicidecum acestei autorități, cu titlu de discriminare, faptul că nu înțelege să promoveze acțiuni și împotriva categoriilor socio-profesionale invocate de reclamant, cât timp atare acțiuni nu au suport legal.
Față de aceste considerente curtea constată neîntemeiată acțiunea de față, urmând a o respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul T. I. domiciliat în B., județ B., ., . în contradictoriu cu pârâțiiC. NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII cu sediul în București, sector 3, ..55-57 și C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII cu sediul în București, sector 1, ..1-3 ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.06.2013.
Președinte, Grefier,
F. G. A. T. M.
Red. Jud. FGA/. ex./2013
.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 3939/2013. Curtea de... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2932/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
