Pretentii. Decizia nr. 452/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 452/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 22398/3/2011
Dosar nr._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.452
Ședința publică de la 04 februarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – V. H.
JUDECĂTOR - C. M. F.
JUDECĂTOR - B. C.
GREFIER - S. Ș.
* * * * * * * * * *
Pe rol soluționarea asupra recursului formulat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANCIARE SECTOR 1 BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.1667 din 20.04.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – reclamantă S.C. S. N. T. SRL.
P. are ca obiect – „pretenții – taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata – reclamantă S.C. S. N. T. SRL, reprezentată de avocat M. V., în baza împuternicirii avocațiale nr._/30.11.2012, emisă de Baroul București, aflată la fila 18 în dosar, lipsind recurenta – pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Financiare Sector 1 București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Intimata – reclamantă, prin apărător, solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Totodată, depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA,
Deliberand, constata:
Prin sentința civila nr.1667 din 20.04.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ s-au retinut si dispus următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 28.03.2011, sub numărul_, formulată de reclamanta S.C. S. N. T. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 6.228 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, achitate în baza deciziei de calcul nr._/10.12.2010, cu chitanța de plată . nr._/28.12.2010, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a cumpărat un autovehicul folosit, marca Steyr, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv în Austria.
În vederea înmatriculării acestui autovehicul în România, a achitat o taxă de poluare stabilită potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, în sumă de 6.228 lei, prin chitanța de plată . nr._/28.12.2010.
Reclamanta consideră că această taxă este nelegal aplicată, în condițiile în care dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 contravin legislației comunitare, respectiv art. 110 TFUE, cât și în raport cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Constituției României, astfel că taxa trebuie restituită, cu atât mai mult cu cât aceasta a condiționat înmatricularea autoturismului în România. Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
S-a adresat pârâtei Administrația Finanțelor Publice cu cerere de restituire a taxei de poluare, la care nu i s-a răspuns.
2. Poziția procesuală a pârâtei
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
3. Aspecte procesuale
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată.
Instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri, în cadrul căreia reclamanta a depus, atașat cererii de chemare în judecată, decizia de calcul nr._/10.12.2010, chitanța de plată . nr._/28.12.2010, copie carte de circulație din Austria, act de vânzare tradus din limba germană, copie a cărții de identitate a autovehiculului.
4. Starea de fapt
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că reclamanta a achiziționat în anul 2010 un autovehicul folosit, marca Steyr, autoturism importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv din Austria, achitând cu prilejul înmatriculării suma de 6.228 lei, prin ordinul de plată nr._/28.12.2010, taxă de poluare ce a fost stabilită în temeiul art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 printr-o decizie a organului fiscal.
După înmatricularea vehiculului, reclamanta s-a adresat pârâtei Administrația Finanțelor Publice cu cerere de restituire a taxei de poluare, la care nu i s-a răspuns (f.7-8).
Împotriva refuzului nejustificat de soluționare a cererii, reclamanta a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ, în termen legal, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 6.228 lei și a dobânzii legale.
5. Asupra admisibilității cererii
Tribunalul reține că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, întrucât refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri este asimilat unui act administrativ potrivit art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004. Din coroborarea prevederilor art. 8 alin. 1 și ale art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, rezultă că acțiunea în pretenții este admisibilă și atunci când se contestă un act administrativ asimilat.
În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Or, reglementarea procedurii de contestare a taxei pe poluare, astfel cum este prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și de Codul de procedură fiscală nu asigură repararea prejudiciului produs prin încălcarea normelor europene pentru persoanele care cu bună-credință au achitat taxa de poluare.
Potrivit art. 117 din O.G. nr. 92/2003, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Deși pot fi avute în vedere cerințele principiului certitudinii juridice, în dreptul intern singura cale procesuală prin care se poate realiza repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar este cea a cererii de restituire întemeiată pe art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, ea trebuie să fie accesibilă și persoanelor prejudiciate care nu au introdus în prealabil nicio acțiune în justiție si nici nu au formulat vreo altă reclamație echivalentă.
Or, a considera că acțiunea disponibilă în dreptul intern ar fi fost cea de a contesta decizia de stabilire a taxei de poluare și de a cere restituirea numai în situația în care actul este anulat ar însemna a face practic imposibilă sau extrem de dificilă obținerea reparației de către persoanele care cu bună-credință au respectat dispozițiile legale interne.
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Prin urmare, singura cale efectivă în dreptul intern accesibilă tuturor persoanelor, în limitele prescripției dreptului la acțiune, este cererea de restituire, adresată în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003 organului fiscal, iar în caz de refuz nejustificat acțiunea în contencios administrativ, fără obligativitatea anulării formale a actului administrativ și a formulării unei plângeri prealabile. Potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Într-o asemenea situație, procedura prealabilă nu este obligatorie, conform art. 7 alin. 5 din raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
6. Asupra fondului cererii
Tribunalul apreciază că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală și urmează a fi anulată, urmând să se dispună și restituirea acestei taxe reclamantului, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Tribunalul reține că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform acestui articol din Tratatul de instituire a Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală intre produsele naționale și produsele importate, având natura similară.
Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 și C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, modificată, prin obligarea reclamantului la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, va admite acțiunea reclamantului, cu consecința obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București la restituirea sumei de 6.228 lei.
7. Asupra cererilor accesorii
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța constată că pârâta a căzut în pretenții, motiv pentru care se va face aplicarea dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. și va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 843,6 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru și onorariu avocațial.
Prin urmare, Tribunalul a pronuntat urmatoarea soluție: „Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. S. N. T. S.R.L. cu sediul în București, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâta A. FINANTELOR PUBLICE SECTOR 1 BUCURESTI cu sediul în București, . sector 1.Obligă pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 6.228 lei reprezentând taxa de poluare. Obligă pârâta la plata sumei de 843,6 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru și onorariu avocațial”.
Împotriva sentinței mai sus indicate a formulat recurs AFP Sector 1, cu următoarea motivare:
În motivare, instanța de fond retine faptul ca, prin dispozitiile O.U.G. nr. 50/2008, modificata, s-au incalcat prevederile art. 110 TFUE, astfel ca, in virtutea obligatiei stabilite prin art. 148 alin. (4) din Constitutia Romaniei, admite actiunea reclamantului impotriva refuzului nejustificat de restituire a taxei percepute ca urmare a aplicarii eronate a prevederilor legale, cu consecinta obligarii paratei AFP Sector 1 la restituirea sumei de 6.228 lei.
Considera ca instanța de fond a interpretat greșit textele normative pe care le-a citat în motivare, schimbând sensul juridic al acestora.
Astfel, faptul că taxa de poluare se plătește într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administratiei Fondului pentru Mediu arată clar că titularul contului și în același timp destinatarul direct al taxei de poluare este exclusiv Administrația Fondului pentru Mediu.
Din interpretarea dispozitiilor art.5 aIA din OUG 50/2008, rezultă fără dubiu că prin plata taxei pe poluare, de către reclamant, se naște un raport juridic direct între plătitorul taxei și Administrația Fondului pentru Mediu, și nu între reclamant și AFP Sector 1, nici această instituție și nici bugetul general consolidat al statului nefiind titular al contului deschis la Trezoreria Statului.
Prin intrepretarea facută în motivarea sentinței re curate, instanța de fond schimbă sensul vădit neîndoielnic al textului normativ citat, astfel că și concluzia la care ajunge este nelegală.
De asemenea, HG nr. 686/2008, actul normativ in baza caruia a fost achi tată taxa de poluare de catre petent în cuantum de 6228 lei, arata si expune pe larg, in cadrul art.3 alin.5-8, modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de catre Trezoreria Statului catre destinatarul acestei taxe de poluare - A. Fondului Pentru Mediu respectiv:
"5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organuluifiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 5 J. J 6. J 0.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru auto vehicule ", codificat cu codul de identificare .fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă În contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administratiei Fondului pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate În contul prevăzut la alin. (4). (7) Transferul sumelor se efectuează din contul 5 J .16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8) Concomitent cu "efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit În sistem electronic Administrației Fondului pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
A vand in vedere faptul ca taxa pe poluare achitata de petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organ ului {iscal A. Finantelor Publice Sector 1, conform dispozitiilor art.16 din O.G. nr. 92/2003, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe de poluare asa cum gresit a retinut de instanta de fond prin sentinta recurată.
Tinand cont de cele mentionate anterior, consideram ca instanta de fond trebuia sa aiba in vedere faptul ca subscrisa a actionat conform dispozitiilor legale,neputand fi vorba in aceasta speta de un refuz nejustificat de restituire a taxei pe poluare achitata de catre reclamant, atata vreme cat dispozitiile legale prevad clar, modalitatea de restituire a acestei taxe. In ceea ce priveste obligarea pârâtei AFP Sector 1 la plata cheltuielilor de judecată În cuantum de 843,6 lei, precizam faptul ca, in conformitate cu dispozitiile art.274 C.pr.civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, pnn atitudinea sa in cursul derularii procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta conditie care trebuie indeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi casti gat in mod irevocabil procesul, ori in situatia de fata nu ne incadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credinta, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi retinute in sarcina noastra pentru ca sa fim obligati la plata cheltuielilor de judecata.
Or, in cazul de fata, instanța de fond nu a reținut indeplinirea niciuneia dintre aceste conditii, taxa pe poluare fiind datorata in temeiul legii, motiv pentru care solicita modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant.
In drept, dispozițiile art.304 indice 1 C.Pr.Civ., OUG nr.50/2008 privind taxa pe poluare, HG nr.686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG 50/2008, Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, OMFP nr.1899/2004 privind procedura de restituire a sumelor de la buget.
Intimatul nu a depus intampinare, insa a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele:
În ce privește motivul de recurs invocat de recurenta AFP sector 1 in sensul ca taxa de poluare a fost încasata de Administrația Fondului pentru Mediu și s-a făcut venit la bugetul Fondului pentru Mediu – instanța apreciaza neintemeiată o atare argumentație, întrucât raportul juridic administrativ fiscal s-a născut/creat intre reclamant și AFP sector 1, care a fost organul care a încasat taxa, independent ca banii plătiți s-au virat în contul instituției Administrația Fondului pentru Mediu.
Pe fond, Curtea retine:
În ceea ce privește taxa pe poluare, Curtea constata ca prima instanță a dispus in mod corect restituirea acesteia.
Curtea reține că, în mod corect prima instanta a admis actiunea reclamantului, aplicand cu prioritate dispozitiile dreptului comunitar incidente in spetă (art. 90 din Tratat, actualmente art. 110 din TFUE) cu referire la art. 148 din Constitutia Romaniei. Chiar dacă statul român a adoptat, prin OUG nr. 50/2008 modif., norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat si că asupra incalcarii art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferenta de tratament intre produsele interne si cele importate din alte state ale UE, s-a pronuntat Curtea de la Luxembourg prin hotararea din 11 august 1995 cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a, c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen( discriminarea intre vinurile din Luxemburg si vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotararea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c.Italia.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Acest raționament rezultă și din însuși cuprinsul cauzei T. c. României (Cauza C‑402/09).
Astfel, Curtea Europeana de Justiție a reținut, în mod expres faptul că articolul 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. În ceea ce privește, mai precis, impozitarea autovehiculelor de ocazie, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente. Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În această privință, o reglementare națională care are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație pe teritoriul național a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În plus, în cauza C‑263/10 N. c. României, Curtea Europeană de Justiție a reținut, între altele că (...) toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Altfel spus, considerentele Curții Europene de Justiție consacra ideea ca taxa pe poluare reglementată de OUG nr. 50/2008 menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Aceasta situație de discriminare a existat încă de la data achitarii taxei pe poluare de catre reclamant iar efectele sale nu pot fi anihilate decât prin restituirea taxei, astfel dupa cum a dispus prima instanta.
Referitor la cheltuielile de judecata in prima instanta, se retine ca recurenta in mod corect a fost obligata la plata acestora pe temeiul culpei sale procesuala, aceasta cazand in pretentii in sensul art. 274 alin. 1 C..
Prin urmare, Curtea urmeaza sa respinga recursul ca neintemeiat, conform art. 312 C..
In consecinta, in baza art. 274 alin. 1 C. va obliga recurentul la cheltuieli de judecată către intimatul – reclamant în sumă de 800 lei, onorariu avocat in recurs (probat cu chitanta . nr. 271 /04.02.2013).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANCIARE SECTOR 1 BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.1667 din 20.04.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – reclamantă S.C. S. N. T. SRL, ca neîntemeiat.
Obligă recurentul la cheltuieli de judecată către intimatul – reclamant în sumă de 800 lei, onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 februarie 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. H. C. M. F. B. C.
GREFIER,
S. Ș.
Red. FCM.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1459/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Sentința nr. 1321/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
