Anulare act administrativ. Decizia nr. 3675/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3675/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 12482/2/2010*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.3675
Ședința publică de la 26 septembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. V.
JUDECĂTOR: D. G. S.
JUDECĂTOR: I. C. G.
GREFIER: E. CHIRĂNUȘ
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE împotriva sentinței civile nr.5431/27.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant R. G. D., având ca obiect „anularea act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, lipsă fiind intimatul-reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, învederează că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de încuviințat, Curtea consideră cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul pe fondul recursului.
Recurenta-pârâtă C. Națională de Pensii Publice, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile pronunțată de către instanța de fond în sensul casării sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. Învederează că Ordinul nr.1165/03.12.2010 emis de CNPAS îndeplinește condițiile de legalitate cerute de dispozitivul sentinței civile pronunțată de Curtea de Apel București, care nu a stabilit nivelul procentului indemnizației de conducere de care trebuia să beneficieze reclamantul pentru perioada în care a desfășurat activitatea de director la C. Națională de Pensii. Astfel, în conformitate cu dispozițiile OUG nr.35/2009 indemnizațiile de conducere pentru personalul bugetar era stabilită de conducătorii autorităților și instituțiilor publice – ordonatori principal de credite.
Curtea constată dezbaterile închise și reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 20.12.2010, ulterior precizată, și înregistrată sub nr._, reclamantul R. G.-D., în contradictoriu cu CNPAS, a solicitat următoarele:
1.suspendarea Ordinului Președintelui CNPAS nr.1165/03.02.2010;
2.anularea Ordinului Președintelui CNPAS nr.1165/03.02.2010 și repunerea sa în situația anterioară;
3.obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale începând cu data pronunțării sentinței civile nr.3860/17.11.2009 a Curții de Apel București, inclusiv dobânda legala aferenta;
4.obligarea pârâtului la plata de daune morale de 2000 lei .
Prin sentința civilă nr.5431/27.09.2011, Curtea de Apel București Secția a VIII- a C. a admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat în parte ordinul nr.1165/03.12.2010 emis de pârâta, respectiv art.2 al acestuia privitor la cuantumul indemnizației de conducere de 20% aplicat la salariul de bază, a obligat pârâta să emită un nou ordin prin care să stabilească reclamantului o indemnizație de conducere în cuantum de 40% aplicat la salariul de bază, a obligat pârâta către reclamant la plata diferențelor salariale rezultate în urma aplicării indemnizației de conducere în cuantum de 40% pentru perioada în care reclamantul a deținut funcția publică de conducere de director al Direcției C. si executare Silita din cadrul Direcției Generale Juridice, ulterior emiterii ordinului nr.674/21.05.2009, a obligat pârâta către reclamant la plata daunelor morale în cuantum de 2000 lei și a respins cererea având ca obiect suspendarea ordinului nr.1165/03.12.2010 emis de pârâtă, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Ordinul nr.1165/03.02.2010, Președintele CNPAS a stabilit reclamantului o indemnizație de conducere în cuantum de 20% pentru perioada cât a deținut funcția publică de conducere de director, ulterior emiterii Ordinului nr.674/21.05.2009.
În preambulul ordinului atacat au fost menționate dispozițiile legale avute în vedere, precum și sentința civilă nr.3960/17.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel București, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.4658/29.10.2010 a Înaltei Curți de Casație si Justiție.
Anexa 1 la Ordinul nr.482/28.04.2009, prevede că indemnizația de conducere acordată conform prevederilor OUG nr.35/2009, pentru funcția de director, este de până la 40% din salariul de bază.
Prima instanță a reținut că deși la fundamentarea emiterii ordinului atacat a fost invocată sentința civilă nr.3960/17.11.2009 (prin care s-a stabilit că decizia conducătorului instituției pârâte în stabilirea nivelurilor individuale ale indemnizațiilor de conducere nu poate fi discreționară, cu atât mai mult cu cât, pentru ceilalți directori din cadrul CNPAS, acesta este de 40%), practic s-a procedat la stabilirea unui nou cuantum al indemnizației de conducere (20%) în aceeași manieră în care a fost emis ordinul anterior (Ordinul nr.674/21.05.2009).
Indemnizația de conducere de 20%, astfel cum a fost stabilită prin ordinul atacat nu a avut nicio justificare rezonabilă și obiectivă, iar exercitarea dreptului de apreciere al autorității pârâte s-a făcut cu încălcarea drepturilor reclamantului, astfel că reprezintă un exces de putere în sensul art.2 alin.1 lit. n din Legea 554/2004.
Pentru recuperarea prejudiciului produs prin emiterea ordinului nelegal, instanța de fond a dispus obligarea pârâtei către reclamant la plata diferențelor salariale rezultate în urma aplicării indemnizației de conducere în cuantum de 40% pentru perioada în care reclamantul a deținut funcția publică de conducere de director al Direcției C. si Executare Silita din cadrul Direcției Generale Juridice, ulterior emiterii ordinului nr.674/21.05.2009.
Capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale, a fost admis de asemenea, apreciindu-se că emiterea nelegală a ordinului de stabilire a cuantumului indemnizației de conducere constituie un fapt prejudiciabil moral prin el însuși, dar cu precădere prin consecințele pe care le-a produs asupra reclamantului, anume o stare de frustrare, de neputință, cu atât mai mult cu cât actul a fost emis ca urmare a unui alt proces purtat de către reclamant cu instituția pârâtă, dispozițiile hotărârii judecătorești emise fiind practic ignorate de către pârâtă.
Cu privire la cererea de suspendare a ordinului atacat, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, privind cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, având în vedere că raporturile de serviciu ale reclamantului au încetat începând cu data de 01.01.2011, astfel că nu se poate retine existenta vreunui prejudiciu material viitor pe care acesta l-ar putea suferi până la soluționarea irevocabila a cererii de anulare a ordinului atacat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17.04.2012.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a apreciat că instanța de fond a pronunțat o sentință cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, Ordinul 1165/3.12.2010 emis de Președintele CNPAS îndeplinește condițiile de legalitate cerute de dispozitivul sentinței civile nr.3960/17.10.2009 care nu a stabilit nivelul procentului indemnizației de conducere de care trebuie să beneficieze reclamantul pentru perioada în care a desfășurat activitatea de director, iar art. X din OUG nr.35/2009 prevede posibilitatea și totodată modalitatea de stabilire individuală a cuantumului indemnizației.
Ordinul contestat este un act administrativ individual care a fost emis cu respectarea și ca efect al aplicării unui act administrativ cu caracter normativ, OUG nr.35/2009.
De asemenea, la emiterea ordinului 1165/3.12.2010 (cât și a Ordinului 674/21.05.2009) s-a ținut cont de modul defectuos în care reclamantul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, nefiind așadar vorba de discriminare așa cum în mod eronat a reținut în motivarea sa instanța de fond.
Cu privire la obligarea recurentei la plata daunelor morale, a arătat că pentru dovedirea cuantumului daunelor morale se pot și trebuie administrate probe, or în cauza de față, nu s-au produs nici un fel de probatorii care să dovedească producerea unei fapte ilicite cu vinovăție, un raport de cauzalitate între prejudiciul respectiv și fapta pârâtului sau producerea unor suferințe morale.
Totodată a solicitat să se aibă în vedere faptul că atât drepturile salariale, stimulentele și indemnizația de conducere solicitate pentru perioada în care reclamantul a deținut funcția de conducere de director al Direcției C. și Executare Silită din cadrul Direcției Generale Juridice i-au fost deja achitate potrivit extrasului din data de 02.02.2012.
Prin urmare, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul casării și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin încheierea de ședință de cameră de consiliu din 21.02.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a preschimbat termenul din oficiu și potrivit dispozițiilor art. XXIII alin.2 și 4 din Legea nr.2/2013, a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul pe cale administrativă Curții de Apel București – Secția de C. Administrativ și Fiscal devenită competentă să judece recursul.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei secții la data de 18.03.2013 sub nr._ .
Analizând probele administrate în cauză Curtea constată că recursul este nefondat.
Prima instanță a reținut în mod corect că prin sentința 3960/17.11.2009 s-a statuat cu putere de lucru judecat că indemnizația de conducere de până la 40% din salariul de bază se stabilește în raport de sumele alocate prin legea bugetară, nu în raport de modalitatea de îndeplinire a obligațiilor de serviciu de către funcționarul public cu funcție de conducere.
În aceste condiții emiterea unui nou ordin prin care indemnizația de conducere a fost stabilită sub procentul maxim de 40% exclusiv în raport de modalitatea de îndeplinire a obligațiilor de serviciu apare ca o nerespectare a sentinței menționate mai sus.
Este nerelevant faptul că prin respectiva sentință nu s-a stabilit un procent precis în condițiile în care, prin considerente, instanța a arătat care sunt criteriile care pot fi avute în mod legal în vedere la individualizarea indemnizației de conducere. Într-o astfel de situație nu doar dispozitivul se bucură de putere de lucru judecat ci și partea din considerente care lămurește sensul dispozitivului.
De asemenea, instanța de fond a procedat în mod corect la individualizarea procentului, fiind evident față de conduita autorității că alocațiile bugetare nu au constituit un temei pentru limitarea indemnizației de conducere, situație în care nu exista nici o justificare pentru acordarea unei indemnizații sub limita maximă stabilită de legiuitor.
Cât privește daunele morale, instanța a procedat corect obligând autoritatea la plata unor daune morale, în condițiile în care conduita autorității a avut un caracter vădit șicanatoriu, aceasta emițând un al doilea act de stabilire a indemnizației de conducere lovit de aceleași vicii ca cele analizate de instanță prin sentința 3960/2010.
Or este evident că o conduită șicanatorie este de natură să producă prejudicii de natură morală, aprecierea instanței privind întinderea reparațiilor cuvenite fiind una echitabilă. Trebuie observat faptul că în materia daunelor morale nu există o modalitate obiectivă de evaluare a prejudiciului, în condițiile în care vătămarea se produce pe plan moral nu pe plan material.
Față de toate aceste considerente Curtea va respinge recursul ca nafondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE împotriva sentinței civile nr.5431/27.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant R. G. D., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 26 septembrie 2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
D. C. V. D. G. SeverinIonuț C. G.
GREFIER
E. Chirănuș
Red.DS, tehnored.MT/2ex.
C. Fond red.B.L.P.
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 1728/2013.... | Sancţiune pentru neexecutare hotărâre. Sentința nr.... → |
|---|
