Anulare act administrativ. Sentința nr. 1819/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1819/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 5627.1/2/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1819
Ședința publică de la 4 iunie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. B.
GREFIER: M. B.
* * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ promovate de reclamanții A. G., A. D., S. Ș., B. E. și B. A., în contradictoriu cu pârâtul G. R. și intervenientul în nume propriu P. D. T. S., având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspund reclamanții A. G. reprezentat de avocat C. T., având la dosar împuternicire avocațială, și B. E., personal și asistată de același avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează următoarele: la data de 29.05.2013, intervenientul în nume propriu P. D. T. S. a depus obiecțiuni la completarea raportului de expertiză; la data de 30.05.2013, Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile a comunicat relațiile solicitate de către instanță.
Nefiind alte cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul asupra obiecțiunilor formulate de către intervenient la completarea la raportul de expertiză.
Reclamanții A. G. și B. E., prin avocat, solicită respingerea acestora întrucât, în ceea ce privește prima critică, părțile nu trebuiau convocate la completarea raportului având în vedere că au fost convocate la efectuarea expertizei, iar referitor la cea de-a doua critică solicită să se rețină faptul că expertul a identificat cu exactitate terenul aflat în posesia Penitenciarului, cu atât mai mult cu cât în prezenta cauză reclamanții nu au pretenții cu privire la suprafață de teren de 11 ha; totodată, solicită să se aibă în vedere că și în procesele înregistrate pe rolul instanțelor din D. T. S., care au avut la baza Legea nr. 18/1991, experții au confirmat faptul că terenurile pretinse de reclamanți se află în posesia Penitenciarului și au aceeași suprafață. Învederează că inițial terenul a fost în suprafață de 24 ha, însă din această suprafață P. a predat, pe bază de protocol, în două rânduri, anumite suprafețe, deși acesta a susținut că o predare în acest sens nu poate avea loc în condițiile în care bunurile sunt atestate ca făcând parte din domeniul public. Față de aceste considerente, apreciază că obiecțiunile sunt nefondate și sunt formulate cu rea-credință de către intervenient.
Curtea, deliberând, respinge ca neîntemeiate obiecțiunile formulate de intervenientul P. D. T. S. la completarea raportului de expertiză și la răspunsul formulat de către expert la obiecțiunile inițiale, având în vedere următoarele: în ceea ce privește lipsa convocării, reține că, potrivit art. 208 din Codul de procedură civilă, convocarea este obligatorie în cazul în care este necesară o lucrare la fața locului, or, pentru completarea raportului, în vederea formulării răspunsului la obiectivul fixat de instanță, expertul nu a realizat o lucrare la fața locului, ci a avut în vedere măsurătorile efectuate inițial în prezența tuturor părților și după convocarea acestora, dovedită prin înscrisurile anexate raportului de expertiză inițial; în ceea ce privește obiecțiunile ce vizează caracterul ipotetic al lucrării, Curtea reține, astfel cum deja s-a arătat, că măsurătorile au fost realizate la efectuarea expertizei inițiale, în prezenta reprezentantului Penitenciarului, care a fost convocat conform legii, or, intervenientul nu a înțeles să formuleze obiecțiuni sub acest aspect la acel moment sau după depunerea raportului inițial de expertiză, fiind astfel decăzut din dreptul de a formula obiecțiuni în acest sens cu privire la completarea expertizei.
Curtea pune în discuție excepția rămânerii fără obiect a acțiunii invocată de intervenient.
Reclamanții A. G. și B. E., prin avocat, solicită respingerea excepției, urmând a se avea în vedere actul administrativ a cărei anulare se solicită în cauză, data formulării acțiunii și motivele acesteia, precum și împrejurarea că o parte din suprafața de teren se regăsește încă în domeniul public al statului.
Curtea, deliberând, respinge ca nefondată excepția rămânerii fără obiect a acțiunii invocată de intervenientul P. D. T. S., având în vedere faptul că din completarea raportului de expertiză rezultă că o parte din suprafața de teren asupra căreia reclamanții pretind un drept de proprietate, respectiv 14,737 mp, este în continuare atestată ca făcând parte din domeniul public al statului și dată în administrarea Penitenciarului D. T. S., potrivit hotărârii de Guvern a cărei anulare se solicită prin acțiune, cu modificările aduse acesteia prin HG nr. 1106/2012. Prin urmare, obiectul acțiunii este în ființă, iar reclamanții justifică în continuare un interes în susținerea acesteia.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.
Reclamanții A. G. și B. E., prin avocat, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și validarea ultimului raport de expertiză, cu răspunsul la obiecțiuni. Învederează că în discuție sunt terenuri care au aparținut unor gospodării țărănești, care în perioada 1950 – 1962 au fost preluate forțat, fără titlu, și transformate în cooperative, rămânând însă în folosința comună a foștilor proprietari. Ulterior, prin acte administrative emise de autoritățile de atunci, aceste terenuri au fost transferate de la o instituție la alta, până în jurul anilor 1990, când terenurile au fost trecute în administrarea statului, respectiv în posesia acestuia, iar nu în proprietate, posesia fiind una viciată, iar nu utilă, având în vedere că dreptul de proprietate asupra terenurilor nu a fost preluat conform legii. În anul 1991, la momentul la care a apărut Legea nr. 18, prin care s-a încercat acoperirea prejudiciului cauzat fostelor gospodării țărănești, reclamanții au formulat, încă din luna decembrie 1991, cereri de reconstituire a dreptului de proprietate. Ulterior acestei date, terenurile au intrat în administrarea Penitenciarului, o administrare specială ce a fost acordată prin act administrativ de către o autoritate care nu avea drept de proprietate asupra terenurilor, dreptul de proprietate rămânând al reclamanților, chiar dacă era unul golit de conținut. Susțin că în acea perioadă nu s-a procedat la o preluare a dreptului de proprietate în condițiile legii, reprezentată atunci de Constituția R. dinainte de 1989, care ocrotea dreptul de proprietate, și de Codul civil (art. 480 și 481), după cum nici ulterior, prin apariția Legii nr. 18/ 1991 și a Legii nr. 213, terenurile nu au fost preluate de către stat în condiții de deplină legalitate. De menționat este faptul că, verificând condițiile pe care Legea nr. 213 le impune pentru preluarea proprietății de către stat, se constată că acestea nu sunt îndeplinite. Între timp au apărut alte dispoziții legale, și anume, pe de o parte, Titlul V din Legea nr. 247, care completează Legea nr. 169/1997, potrivit căruia, chiar dacă sunt în domeniul public, terenurile trec automat în domeniul privat pentru a se putea reconstitui asupra lor dreptul de proprietate, iar de pe altă parte, Legea nr. 1/2000, modificată, care statuează că imobilele trebuie predate în prealabil, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate foștilor proprietari.
În aceste condiții, neexistând un titlu valabil al statului în baza căruia să fie preluate terenurile în domeniul public sau privat, este evident că înscrierea lor în HG nr. 1705/2006, anexa 11, poziția_, este nelegală, sens în care solicită anularea acesteia în parte, respectiv în ceea ce privește terenurile pretinse de către reclamanți. În acest sens, solicită să se aibă în vedere rapoartele de expertiză, întocmite atât în cadrul litigiilor civile, cât și în prezenta cauză, prin care au fost identificate suprafețele pretinse de reclamanți, reieșind că și după modificarea HG nr. 1705/2006 acestea se includ în suprafața de teren atestată ca făcând parte din domeniul public.
Totodată, urmează a fi avută în vedere împrejurarea că nu au fost solicitate construcțiile strategice, experții concluzionând cu privire la clădirile aflate pe suprafața în discuție că nu pot fi considerate astfel, fiind vorba despre o clădire goală, părăsită, ce poate fi și demolată, și de alte construcții provizorii, cum ar fi sera de legume, hambarul.
Având în vedere că cele 6 ha rămase în posesia Penitenciarului nu au mai fost lucrate de aproximativ doi ani de zile, susțin că opoziția Penitenciarului este făcută cu rea-credință, intervenientul fiind de altfel singura instituție care se opune, nu G. sau C. Județean. Mai mult decât atât, pe bază de protocol, P. a cedat deja 18 ha, fără a invoca existența unor construcții strategice pe suprafața de tern respectivă.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere situația de fapt și situația de drept expuse, solicită admiterea acțiunii și validarea ultimului raport de expertiză, astfel cum a fost completat în urma obiecțiunilor formulate și încuviințate, cu plata cheltuielilor de judecată efectuate atât în primul ciclu procesual, cât și în cel ulterior, cheltuieli constând în onorariul de expert și onorariul de avocat, nu și taxele de timbru, la care urmează să fie obligat intervenientul, având în vedere că acesta a provocat tergiversarea soluționării cauzei.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a Vlll-a C. Administrativ și Fiscal la data de 13.09.2007 sub nr._, reclamanții F. Gh. V., A. G., A. E., B. E., B. A., N. luliana, D. F. N., C. I. și D. N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. Județean M. și G. R., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea HG nr. 1705/2006, poziția nr._ din Anexa nr. 11, și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin HG nr. 1705/2006, poziția nr._ din Anexa nr. 11, terenul agricol în suprafață de 11,24 ha situat în ., județul M., a fost atestat ca făcând parte din domeniul public al județului M., actul atacat fiind lovit de nulitate absolută parțială, întrucât o parte din terenurile incluse în suprafața totală de 11,24 ha, sunt proprietatea lor, fiind în litigiu cu privire la acestea pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
Reclamantul F. Gh. V. a precizat că prin sentința civilă nr. 303/12.06.2007 pronunțată de Judecătoria D. T. S., în dosarul nr._, i s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la terenul agricol în suprafață de 1 ha, identificat de expertul topometru ca făcând parte din suprafața de 11,24 ha teren în litigiu, ceilalți reclamanți menționând că litigiile lor sunt în curs de derulare, autoritățile publice pârâte invocând în apărare HG nr. 1075/2006 potrivit căreia terenul respectiv este în domeniul public al statului.
Reclamanții au susținut că HG nr. 1075/2006, respectiv Anexa nr. 11, poziția nr._ este nelegală în raport de dispozițiile Legii nr. 213/1998, care stabilesc imperativ condițiile în care se poate determina apartenența unui bun la domeniul public, subliniind că terenurile lor nu au fost niciodată deținute de stat în baza unui titlu valabil, fiind preluate abuziv, iar deciziile fostului Consiliu Popular M. invocate ca bază legală pentru includerea celor 11,24 ha în domeniul public al statului au fost abrogate și sunt nule de drept, intrând în contradicție cu legislația adoptată după anul 1991 în materie de restituire a proprietăților.
Pârâtul C. Județean M. a formulat întâmpinare, la data de 01.11.2007, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că reclamanții au atacat în instanță un act emis de o altă autoritate, respectiv o Hotărâre a Guvernului R., precum și excepția inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea. nr. 554/2004.
Pârâtul G. R. a solicitat, prin întâmpinarea formulată la data de 01.11.2007, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că HG nr. 1705/2006 a fost adoptată conform prevederilor art. 108 din Constituție și art. 20 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, la emiterea sa fiind respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 și ale HG nr. 50/2005. A subliniat că, prin natura sa, actul de aprobare a inventarului bunurilor aparținând domeniului public al statului nu creează drepturi noi, nu stabilește și nu modifică regimul juridic al bunurilor respective și deci nu are efect constitutiv de drept de proprietate, urmărind doar să delimiteze proprietatea publică de proprietatea privată a statului.
La aceeași dată, P. D. T. S. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat să se constate că terenul în suprafață de 11,24 ha situat în . este domeniu public al statului, aparținând Ministerului Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor – P. D. T. S..
În motivarea cererii de intervenție, s-a arătat că potrivit art. 2 alin. 1, art. 4 și art. 35 din Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, terenul în litigiu face parte din domeniul public, fiind preluat anterior anului 1990 și înregistrat ca atare în sistemul de evidență a cadastrului general.
S-a menționat totodată că P. D. T. S. are un drept de administrare asupra terenului, conform deciziilor nr. 324/1981, nr. 325/1981, nr. 47/1983 și nr. 94/1983 emise de Comitetul Executiv al Consiliului Popular M., iar pe suprafața acestuia există construcții strategice pentru buna funcționare a instituției.
Cererea de intervenție în interes propriu a fost încuviințată în principiu prin încheierea de ședință din data de 29.11.2007.
La data de 28.11.2007, reclamanții F. Gh. V., A. E. și A. G. au formulat precizare la acțiune, în sensul că solicită constatarea nulității absolute parțiale a poziției nr._ din Anexa 11 a HG 1705/2006 referitoare la suprafața de 11,24 ha teren agricol situat în ., județul M..
De asemenea, reclamanții au menționat suprafețele de teren revendicate, pentru care justifică interesul în promovarea acțiunii de anulare parțială a HG nr. 1705/2006.
Cereri precizatoare similare au fost formulate și de reclamantele B. E., la data de 28.11.2007, și B. A., la data de 21.08.2008.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-a depus la dosar documentația ce a stat la baza emiterii hotărârii contestate, conform art. 13 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentința civilă nr. 1006/27.03.2008, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul C. Județean M., a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât și a respins acțiunea precizată, față de acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, iar pe fond a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată în contradictoriu cu pârâtul G. R., precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul P. D. T. S..
Pentru a pronunța această sentință, Curtea a reținut următoarele:
În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, s-a constatat că este nefondată, având în vedere că reclamanții au făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin cererea înregistrată la G. R. sub nr. 17/7982/13.09.2007, prin care au solicitat revocarea parțială a HG nr. 1705/2006, respectiv a poziției nr._ din Anexa nr. 11 la aceasta.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean M., a reținut că aceasta este întemeiată, în condițiile în care, față de obiectul litigiului dedus judecății, reprezentat de anularea parțială a HG nr. 1705/2006, calitatea procesuală pasivă revine Guvernului R., în calitate de emitent al actului administrativ contestat, legitimarea procesuală pasivă a autorității publice locale pârâte nefiind justificată de reclamanți.
Pe fondul cauzei, analizând criticile de nelegalitate formulate de reclamanți, Curtea a apreciat că sunt neîntemeiate, întrucât, pe de o parte, prin HG nr. 1705/2006 nu s-a stabilit și nu s-a modificat regimul juridic al terenurilor, ci s-a realizat delimitarea proprietății publice de proprietatea privată a statului și, pe de altă parte, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la momentul includerii în domeniul public al statului a terenului în suprafață de 11,24 ha situat în ., județul M., în favoarea reclamanților era reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
S-a mai arătat că terenul în discuție se află în administrarea Penitenciarului D. T. S., conform deciziilor nr. 324/1981, nr. 325/1981, nr. 47/1983 și nr. 94/1983 emise de Comitetul Executiv al Consiliului Popular M., fiind ocupat de construcții și anexe strategice pentru buna funcționare a unității, iar prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada nerespectării dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii HG nr. 1705/2006, concluzionându-se așadar că acțiunea promovată de reclamanți, astfel cum a fost precizată, este neîntemeiată.
În ce privește cererea de intervenție în interes propriu, prin care s-a solicitat să se constate că terenul agricol în suprafață de 11,24 ha este domeniu public al statului, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, față de existența HG nr. 1705/2006, care atestă apartenența acestui bun la domeniul public al statului, act emis cu respectarea dispozițiilor legale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții F. Gh. V., A. E., A. G. și B. E., recurs ce a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal, prin decizia nr. 772/12.02.2009, cu consecința casării hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În motivarea acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut că recurenții-reclamanți au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991 și al Legii nr. 247/2005, pentru diverse suprafețe de teren din ., aflate în administrarea intimatului P. D. T. S., acțiunile reclamanților F. Gh. V. și B. E. fiind chiar admise în primă instanță, în hotărârile judecătorești astfel pronunțate reținându-se, în esență, că reclamanții au demonstrat dreptul de proprietate al autorilor lor asupra terenurilor în litigiu prin acte de proprietate și file din registrul agricol (în temeiul art. 11 din Legea nr. 18/1991), în timp ce pârâții nu au putut proba că ele fac parte din domeniul public al statului, neintrând în categoria celor la care se referă art. 136 alin. 3 din Constituție, iar deciziile administrative invocate de pârâți, din anii 1970-1990, nefiind de natura a reprezenta un titlu de proprietate pentru stat, în sensul legii.
Cu referire la considerentul Curții de apel în sensul că reclamanților nu le-a fost reconstituit dreptul de proprietate prin hotărâri judecătorești irevocabile asupra terenului în litigiu anterior adoptării HG nr. 1705/2005, s-a reținut că soluțiile examinate, chiar fără a fi irevocabile, conturează aparența dreptului de proprietate al recurenților și justifică pe deplin legitimitatea interesului lor, în sensul art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, Înalta Curte a observat că nici intimații-pârâți și nici intimatul-intervenient nu au fost în măsură să justifice modalitatea concretă prin care imobilul vizat de actul administrativ atacat a intrat în proprietatea statului, în condițiile în care toate înscrisurile prezentate în probațiune, decizii sau procese verbale, se referă numai la dreptul de administrare.
S-a constatat însă, potrivit art. 312 alin. 3 și art. 314 C.pr.civ., că nu este posibilă modificarea hotărârii, întrucât împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite, reținându-se că se impune administrarea probei cu expertiză topografică, pentru a se identifica terenurile cu privire la care reclamanții invocă un drept de proprietate și a se verifica dacă acestea sunt incluse în suprafața totală de 11,24 ha teren la care se referă actul administrativ atacat.
De asemenea,în raport de apărarea intimatului-intervenient P. D. T.-S., s-a reținut că se impune a se verifica dacă pe terenurile vizate există construcții și anexe strategice de utilitate publică în sensul art. 5 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, respectiv al pct. 1.29 din Lista anexă la Legea nr. 213/1998.
S-a pus în vedere instanței de trimitere ca, în virtutea rolului activ, să solicite fiecărui reclamant să prezinte dovezi cu privire la stadiul procesual al tuturor litigiilor în care este implicat, referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor despre care afirmă că fac parte din suprafața de 11,24 ha administrată de P. D. T.-S., urmând să hotărască asupra cauzei, în raport de toate dovezile ce vor fi administrate.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 13.05.2009, sub nr._, iar ulterior admiterii declarației de abținere a judecătorului care a soluționat pricina în primul ciclu procesual, sub nr._ .
În conformitate cu considerentele deciziei de casare, s-a administrat proba cu expertiză topografică.
Astfel, după efectuarea unei prime expertize, de către expert Tabacaru A. (filele 95, 192, 221 – vol. I), prin încheierea de ședință din data de 25.01.2011 s-a dispus refacerea acesteia.
Proba cu noua expertiză a fost administrată prin comisie rogatorie, de Curtea de Apel C., raportul fiind întocmit de expert S. I. M. (fila 51 din dosarul nr._ al Curții de Apel C. – Secția C. Administrativ și Fiscal), care a răspuns și la obiecțiunile formulate de intervenientul în nume propriu și, de asemenea, a completat raportul de expertiză, în conformitate cu cele dispuse de instanță prin încheierea de ședință din data de 05.03.2012, față de modificările aduse poziției_ din Anexa nr. 11 a HG nr. 1705/2006 prin HG nr. 1106/2012 (fila 202 – vol. supliment). Obiecțiunile formulate de intervenient cu privire la completarea raportului de expertiză au fost respinse ca neîntemeiate la termenul de judecată de astăzi, 04.06.2013.
La data de 05.03.2013, reclamanții A. E., A. G. și B. E. au depus la dosar o cerere precizatoare, indicând suprafețele de teren revendicate, în conformitate cu concluziile raportului de nouă expertiză topografică.
Prin încheierile de ședință din data de 19.02.2013 și 02.04.2013 s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de reclamanți, a moștenitorilor reclamanților decedați pe parcursul judecății, după cum urmează: F. G. D. și U. A. L., moștenitori ai reclamantului F. Gh. V., respectiv A. G., A. D. și S. Ș., moștenitori ai reclamantei A. E..
În completarea probatoriului, s-a solicitat pârâtului, intervenientului în nume propriu, precum și Ministerului Justiției și Administrației Naționale a Penitenciarelor să comunice modalitatea concretă în care imobilul indicat la poziția_ din Anexa 11 la HG nr. 1705/2006 a intrat în proprietatea statului, relațiile transmise în acest sens de autorități fiind depuse la dosar.
Reclamanților li s-a solicitat să precizeze stadiul litigiilor civile promovate în temeiul Legii nr. 18/1991 în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu, la dosar fiind depuse hotărârile judecătorești definitive și irevocabile pronunțate în cauzele privindu-i pe reclamanții F. G. D., U. A. L., C. I., D. F. N., D. N. și N. I., iar în privința celorlalți reclamanți fiind făcută dovada suspendării judecății în procesele respective, până la soluționarea prezentei cauze.
În ce privește excepțiile invocate în cauză, prin încheierea de ședință din data de 05.03.2013, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean M., invocată de acesta prin întâmpinare, reținând că prin acțiune se solicită anularea unei hotărâri de Guvern de atestare a unui teren ca făcând parte din domeniul public al statului, iar acest pârât nu este emitent al actului administrativ atacat, nici titular al dreptului de proprietate și nici emitent al actelor indicate ca bază legală a atestării terenului ca făcând parte din domeniul public, astfel că nu are legitimare pasivă în cauză. Pe cale de consecință, excepția inadmisibilității acțiunii invocată de C. Județean M., persoană fără calitate procesuală în cauză, nu a mai fost analizată.
La același termen, a admis excepția lipsei de interes a reclamanților F. G. D., U. A. L., C. I., D. F. N., D. N. și N. I., invocată din oficiu, având în vedere că litigiile civile promovate de aceștia pentru reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 pe terenuri cu privire la care susțin că sunt în mod nelegal atestate ca făcând parte din domeniul public al statului prin HG nr. 1705/2006 au fost respinse irevocabil, astfel că nu își mai justifică interesul de a acționa în prezenta cauză. În acest sens, Curtea a mai reținut că motivul pentru care au fost respinse acțiunile civile ale reclamanților nu a fost acela că terenul pretins face parte din domeniul public al statului, ci, în ceea ce îi privește pe reclamanții F. G. D. și U. A. L., acțiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect, întrucât au acceptat reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament, prin decizia nr. 1472/29.11.2011 a Tribunalului M. – Secția I Civilă (fila 74 dosar), iar în ceea ce îi privește pe reclamanții C. I., D. F. N., D. N. și N. I., acțiunea a fost respinsă ca nefondată, pe motiv că nu au făcut dovada că amplasamentul pretins a aparținut autorului lor, că reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament s-a făcut în conformitate cu legea în vigoare la momentul respectiv și că au fost de acord cu titlul de proprietate emis, prin decizia nr. 795/29.05.2008 a Tribunalului M. – Secția Civilă (fila 78 dosar).
Excepția rămânerii fără obiect a acțiunii invocată de intervenient a fost respinsă ca nefondată la termenul de judecată din data de 04.06.2013, reținându-se că din completarea raportului de expertiză rezultă că o parte din suprafața de teren asupra căreia reclamanții pretind un drept de proprietate, respectiv 14,737 mp, este în continuare atestată ca făcând parte din domeniul public al statului și dată în administrarea Penitenciarului D. T. S., potrivit hotărârii de Guvern a cărei anulare se solicită prin acțiune, cu modificările aduse acesteia prin HG nr. 1106/2012. Prin urmare, s-a reținut că obiectul acțiunii este în ființă, iar reclamanții justifică în continuare un interes în susținerea acesteia.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În fapt, prin HG nr. 1705/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 1020/21.12.2006, s-a aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, prevăzut în anexele nr. 1 - 46 la hotărâre.
În Anexa nr. 11, la poziția nr._, figurează ca făcând parte din domeniul public al statului, fiind dată în administrarea Penitenciarului D. T. S., suprafața de 11,24 ha teren agricol, situat în .. La rubrica „anul dobândirii/dării în folosință” este indicat anul 1987, iar la rubrica „situația juridică” se menționează ca bază legală „Dec. CP M. nr. 409/1955 și Decizii ale CPJ” (fila 63 – vol. I).
Prin HG nr. 1106/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 13/08.01.2013, s-a modificat poziția nr._ din Anexa 11 la HG nr. 1705/2006, suprafața de teren menționată ca făcând parte din domeniul public al statului fiind diminuată la 62.729 mp, ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus retrocedarea unor terenuri către Comisia locală de fond funciar Șimian. Totodată, s-a modificat anul dobândirii, menționându-se 1930.
Reclamanții din prezenta cauză, A. G., A. E., B. E. și B. A. au formulat, în temeiul Legilor nr. 18/1991 și nr. 247/2005, cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferite suprafețe de teren din ., aflate în administrarea intervenientului P. D. T. S..
Prin sentința civilă nr. 1811/20.04.2007, pronunțată de Judecătoria D. T. S. în dosarul nr. 705/225/200, acțiunea reclamanților A. G. și A. E. a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se că acestora nu li se poate reconstitui dreptul de proprietate pe vechiul amplasament, întrucât terenul respectiv face parte din domeniul public, fiind dat în administrarea Penitenciarului D. T. S., și este afectat de construcții considerate strategice pentru buna funcționare a acestuia (fila 141 – supliment).
În ceea ce le privește pe reclamantele B. E. și B. A., acțiunea civilă promovată de acestea a fost admisă prin sentința civilă nr. 910/20.02.2008 pronunțată de Judecătoria D. T. S. în dosarul nr._, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor solicitate, ocupate de P. D. T. S., reținându-se că acestea nu fac parte din domeniul public al statului (fila 104 – dosar ÎCCJ).
Cele două sentințe au fost recurate, judecata recursurilor fiind suspendată de Tribunalul M., în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., până la soluționarea irevocabilă a prezentului dosar.
Expertiza topografică întocmită în cauză de expert S. I. M. (fila 51 – dosar Curtea de Apel C.) a identificat terenurile pretinse de reclamanții A. G. și A. E., respectiv două parcele de 1.936 mp și 6.929 mp, precum și cele pretinse de reclamantele B. E. și B. A., respectiv trei parcele în suprafață de 10.688 mp, 5730 mp și 1.864 mp, indicate în Anexa 1 la raportul de expertiză, „Schița terenului” (fila 54 – dosar Curtea de Apel C.), confirmând faptul că acestea sunt incluse în suprafața de 11,24 ha teren agricol ce figurează în domeniul public al statului și în administrarea Penitenciarului D. T. S. potrivit Anexei 11, poziția_, la HG nr. 1705/2006.
Prin completarea raportului de expertiză (fila 202 – supliment), s-a stabilit că aceste terenuri, asupra cărora reclamanții pretind reconstituirea dreptului de proprietate, sunt incluse în suprafața de 6,27 ha teren agricol rămasă în administrarea Penitenciarului D. T. S. ca urmare a modificărilor aduse prin HG nr. 1106/2012 Anexei 11, poziția_, la HG nr. 1705/2006.
De altfel, și expertiza topografică inițială, întocmită de expert T. A., a stabilit că terenurile pretinse de reclamanții A. Ghroeghr, A. E., B. E. și B. A. sunt incluse în suprafața de teren deținută de penitenciar (filele 95, 192, 221 – vol. I).
Având în vedere litigiile civile promovate de reclamanți, stadiul soluționării acestora, precum și concluziile expertizelor topografice potrivit cărora terenurile litigioase asupra cărora reclamanții solicită reconstituirea dreptului de proprietate sunt incluse în suprafața ce figurează în domeniul public al statului și în administrarea Penitenciarului D. T. S. conform actului administrativ atacat, Curtea reține ca fiind dovedit interesul legitim al reclamanților de a acționa în prezenta cauză, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, pentru anularea HG nr. 1705/2006.
În ce privește motivul de nelegalitate invocat, referitor la faptul că suprafața de teren pretinsă de reclamanți a fost în mod eronat inclusă în inventarul bunurilor aparținând domeniului public al statului prin actul administrativ contestat, în condițiile în care statul nu are un drept de proprietate asupra acesteia, Curtea reține că este întemeiat, pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, „(1) Inventarul bunurilor din domeniul public al statului se întocmește, după caz, de ministere, de celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și de autoritățile publice centrale care au în administrare asemenea bunuri. (2) Centralizarea inventarului menționat la alin. (1) se realizează de către Ministerul Finanțelor Publice și se supune spre aprobare Guvernului”.
Deși actul administrativ de aprobare a inventarului bunurilor aparținând domeniul public al statului nu stabilește și nu modifică regimul juridic al acestora, legalitatea sa este condiționată de preexistența dreptului de proprietate publică asupra bunurilor respective, dobândită în condițiile legii.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, „Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol „Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele prevăzute la pct. I din anexă, precum și din alte bunuri de uz sau de interes public național, declarate ca atare prin lege”, cu precizarea că referirea la art. 135 alin. 4 din Constituție trebuie înțeleasă ca fiind făcută la art. 136 alin. 3, în forma republicată după revizuirea din 2003 a legii fundamentale.
Constituția și anexa la Legea nr. 213/1998 prevăd bunurile ce fac, ex lege, obiectul exclusiv al proprietății publice.
În cazul oricărui alt bun, pentru a fi inclus în domeniul public, nu este suficient să fie de uz sau de interes public, ci trebuie totodată să fi fost dobândit de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale într-unul din modurile prevăzute de lege.
În același sens, art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 prevede: „Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat”.
Or, în speță, în ce privește terenurile pretinse de reclamanți, incluse prin HG nr. 1705/2006 în inventarul bunurilor aparținând domeniului public al statului, Curtea reține că acestea nu fac parte dintre cele enumerate la art. 136 alin. 3 din Constituție („bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de legea organică”) și nici dintre cele la care se referă pct. I din anexa la Legea nr. 213/1998.
Sub acest aspect, se impune precizarea că terenurile în discuție nu se încadrează în categoria celor prevăzute la pct. I.29 din anexă, invocat de intervenient, respectiv: „terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea: Parlamentul, Președinția, G., ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiile publice subordonate acestora; instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea; unități ale Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului Administrației și Internelor, ale serviciilor publice de informații, precum și cele ale Direcției generale a penitenciarelor; serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și prefecturile, cu excepția celor dobândite din venituri proprii extrabugetare, care constituie proprietatea privată a acestora”.
Astfel, acest text de lege trebuie înțeles în sensul că se referă exclusiv la terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea specifică instituțiile enumerate, or, în speță, este vorba despre un teren agricol, ocupat de clădiri și instalații agricole, care, chiar dacă este utilizat pentru asigurarea hranei deținuților, nu poate fi considerat a fi afectat desfășurării activității specifice a penitenciarului, aceea de asigurare a executării pedepselor privative de libertate și a măsurii arestării preventive.
Curtea reține așadar că terenurile pretinse de reclamanți nu pot fi considerate ca făcând parte din domeniul public al statului prin efectul legii, astfel că pârâtul și intervenientul, pentru a justifica includerea lor în inventarul aprobat prin HG nr. 1705/2006 ar fi trebuit să facă dovada dobândirii în proprietate publică printr-unul din modurile prevăzute de lege.
Se constată însă că documentele în baza cărora au fost incluse în Anexa 11, poziția_, din HG nr. 1705/2006 terenurile pretinse de reclamanți, așa cum au fost acestea menționate de pârât, dar și de Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și intervenient, autoritățile în administrarea cărora se află bunul imobil respectiv, nu fac dovada dobândirii dreptului de proprietate a statului, ci se referă exclusiv la dreptul de administrare.
Este vorba despre Decretul Marii Adunări Naționale nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor în proprietatea statului (indicat în mod eronat la poziția_, rubrica „baza legală”, drept Dec. CP M. nr. 409/1955), ce reglementează transmiterea în administrare, între instituții, a bunurilor proprietate de stat și transmiterea bunurilor proprietate de stat în proprietatea organizațiilor obștești și cooperatiste sau în folosința gospodăriilor agricole colective, iar nu trecerea unor bunuri în proprietatea de stat.
De asemenea, Deciziile Comitetului Executiv al Consiliului popular al județului M. nr. 325/20.10.1980, 324/01.10.1981, 47/22.02.1983 și 94/26.03.1984, prin care se dispune cu privire la trecerea unor terenuri din administrarea Întreprinderii de execuție a lucrărilor pentru îmbunătățirea și exploatarea pajiștilor M. în administrarea Ministerului de Interne, și procesul-verbal din 17.12.1986, ce atestă efectuarea unor comasări și schimburi de terenuri agricole (filele 186-191 – supliment), nu fac nici ele vorbire despre modul de dobândire a terenurilor de către stat, astfel că nu pot fi considerate titluri valabile de proprietate, în sensul art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998.
În ce privește dispozițiile art. 5 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, de asemenea invocate de intervenient, potrivit cărora „aparțin domeniului public (…) terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosințe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public”, Curtea reține, având în vedere ansamblul reglementării, că textul art. 5 din Legea nr. 18/1991 este menit a diferenția terenurile din domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale de cele din domeniul privat al acestora, la care se referă art. 6 din lege, iar nu de a institui o categorie suplimentară de bunuri ce fac obiectul dreptului de proprietate publică prin destinația legii, în completarea celor prevăzute la art. 136 alin. 3 din Constituție și în anexa la Legea nr. 213/1998.
Nici prevederile art. 35 din Legea nr. 18/1991 nu justifică includerea terenurilor litigioase în inventarul bunurilor aparținând domeniului public al statului. Astfel, acest text de lege, potrivit căruia „Terenurile proprietatea statului sunt acele suprafețe intrate în patrimoniul său în conformitate cu prevederile legale existente până la data de 1 ianuarie 1990 și înregistrate ca atare în sistemul de evidență al cadastrului funciar general și în amenajamentele silvice”, nu exonerează autoritățile publice ce invocă apartenența unui bun la domeniul public de obligația de a dovedi că acesta a intrat în proprietatea statului în baza unui titlu valabil, conform legislației dinainte de 1990.
Pentru toate aceste considerente, Curtea reține că terenurile pretinse de reclamanți au fost în mod nelegal incluse în inventarul centralizat al bunurilor aparținând domeniului public al statului, în condițiile în care acestea nu fac obiectul dreptului de proprietate publică prin efectul legii și nici nu s-a făcut dovada dobândirii lor în proprietatea statului în baza unui titlu valabil, prin vreunul dintre modurile prevăzute de lege.
Pe cale de consecință, va admite acțiunea astfel cum a fost precizată și va anula în parte HG nr. 1705/2006, anexa 11, poziția_, în ceea ce privește suprafața de 2,7147 ha pretinsă de reclamanți (parcelele în suprafața de 1.936 mp și 6.929 mp cu privire la care reclamanții A. G., A. D. și S. Ș. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, respectiv parcelele în suprafață de 10.688 mp, 5.730 mp și 1.864 mp cu privire la care reclamantele B. E. și B. A. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate – identificate conform Anexei nr. 1 „Schița terenului” la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expertul tehnic S. I. M. – fila 54 din dosarul Curții de Apel C.) din totalul de 11,24 ha inventariate ca făcând parte din domeniul public al statului.
În ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul P. D. T. S., prin care a solicitat să se constate că terenul în suprafață de 11,24 ha situat în . este domeniu public al statului, aparținând Ministerului Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor – P. D. T. S., aceasta va fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere considerentele mai sus prezentate pentru care s-a reținut că suprafața de teren pretinsă de reclamanți a fost în mod nelegal inventariată în domeniul public al statului, dar și faptul că, referitor la restul suprafeței de teren, astfel cum a fost diminuată prin HG nr. 1106/2012, actul administrativ nu a fost contestat, producându-și în continuare efectele specifice.
În baza art. 274 alin. 1 și art. 277 C.pr.civ., va obliga pârâtul și intervenientul, în mod egal, la plata cheltuielilor de judecată către reclamanții cărora li s-a dat câștig de cauză.
În acest sens, prin înscrisurile depuse la dosar s-a făcut dovada că reclamantul A. G. a efectuat următoarele cheltuieli în legătură cu procesul: 1.000 lei, onorariu de avocat achitat în primă instanță, în primul ciclu procesual (fila 29 – dosar_ ); 1.000 lei, onorariu de avocat achitat în recurs (fila 28 – dosar ÎCCJ); 501,7 lei, onorariu de expert achitat în vederea întocmirii raportului inițial de expertiză (fila 48 – vol. I) și 501,7 lei, onorariu de expert în vederea întocmirii raportului de nouă expertiză (fila 312 – vol. II).
Prin urmare, pârâtul și intervenientul vor fi obligați să îi plătească fiecare în parte câte 1.501,7 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
De asemenea, din actele dosarului rezultă că reclamanta B. A. a achitat suma de 301,7 lei, onorariu de expert în vederea completării raportului de expertiză (fila 198 – supliment), pârâtul și intervenientul urmând a fi obligați la plata către aceasta a câte 150,85 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Curtea va respinge în rest cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată, având în vedere că se referă fie la cheltuieli efectuate de reclamantul decedat F. Gh. V. (onorariile avocațiale achitate conform chitanțelor depuse la fila 30 – dosar_, respectiv la fila 30 – dosar ÎCCJ), or, acțiunea promovată de acesta și continuată de moștenitorii săi a fost respinsă ca lipsită de interes, fie la cheltuieli nenecesare (onorariul de expert achitat din nou la Biroul Local de Expertize M. în vederea efectuării noii expertize, după înlocuirea expertului, conform chitanțelor depuse la filele 36-39 din dosarul Curții de Apel C., deși același onorariu a fost achitat inițial la Biroul Local de Expertize București, fiind luat deja în calculul cheltuielilor de judecată puse în sarcina părților căzute în pretenții).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul C. JUDEȚEAN M., cu sediul în D. T. S., Calea T. nr. 89, județ M., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge ca lipsită de interes acțiunea formulată de reclamanții F. GH. D., cu domiciliul în D. T. S., .. 130, ., ., jud. M., U. A. L., cu domiciliul în D. T. S., ., ., și cu domiciliul ales la F. Gh. D., în D. T. S., .. 130, ., ., jud. M., C. I., cu domiciliul în D. T. S., ., ., ., D. F. N., cu domiciliul în D. T. S., ., ., ., D. N., cu domiciliul în D. T. S., ., ., și N. I., cu domiciliul în D. T. S., ., ., ..
Admite acțiunea formulată de reclamanții A. G., cu domiciliul în com. Șimian, ., jud. M., A. D., cu domiciliul în ., ., jud. M., S. Ș., cu domiciliul în com. Șimian, ., nr. 214, jud. M., B. E., cu domiciliul în D. T. S., ., județ M., și B. A., cu domiciliul în D. T. S., .. 10, ., ., în contradictoriu cu pârâtul G. R., cu sediul în București, sector 1, Piața Victoriei nr. 1, și intervenientul în nume propriu P. D. T. S., cu sediul în D. T. S., .. 5, județ M., astfel cum a fost precizată.
Anulează în parte HG nr. 1705/2006, anexa 11, poz._, în ceea ce privește suprafața de 2,7147 ha (parcelele în suprafața de 1.936 mp și 6.929 mp cu privire la care reclamanții A. G., A. D. și S. Ș. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, respectiv parcelele în suprafață de 10.688 mp, 5.730 mp și 1.864 mp cu privire la care reclamantele B. E. și B. A. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate – identificate conform Anexei nr. 1 „Schița terenului” la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expertul tehnic S. I. M.) din totalul de 11,24 ha atestate ca făcând parte din domeniul public al statului.
Respinge ca nefondată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul P. D. T. S..
Obligă pârâtul G. R. la plata sumei de 1.501,7 lei către reclamantul A. G. și 150,85 lei către reclamanta B. A., cu titlul de cheltuieli de judecată.
Obligă intervenientul la plata sumei de 1.501,7 lei către reclamantul A. G. și 150,85 lei către reclamanta B. A., cu titlul de cheltuieli de judecată.
Respinge în rest cererea reclamanților privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.06.2013.
Președinte, Grefier,
M. B. M. B.
Red./Tehnored./jud.M.B./31.07.2013
| ← Despăgubire. Decizia nr. 1943/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5960/2013.... → |
|---|
