Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3149/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 3149/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 888/122/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Decizia civilă nr. 3149

Ședința publică din data de 02.09.2013

Curtea constituită din:

Președinte: H. V.

Judecător: P. O. D.

Judecător: C. B.

Grefier: T. M.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă . SRL împotriva sentinței civile nr.460/15.12.2011 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA DE I. ȘI TAXE LOCALE A CONSILIULUI LOCAL G. având ca obiect „contestație act administrativ fiscal – contestație impunere fiscală”.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Curtea invocă din oficiu excepția perimării cauzei și reține cauza în vederea soluționării excepției invocate.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Prin sentința civilă nr. 460/C./15.12.2011 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul G. - Secția Civilă, în baza art.158 Cod Procedură civilă rap. la art.10 Legea nr.554/2004, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta . SRL și pârâtul Consiliul Local al Mun. G. – Direcția de I. și Taxe în favoarea Curții de Apel București – Secția contencios administrativ și fiscal.

II. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs recurenta - reclamantă . SRL, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 10.01.2012 sub dosar nr._ .

Prin încheierea de la data de 30.04.2012, Curtea a dispus în temeiul art. 242 pct. 2 C.pr.civ.(1865) suspendarea judecății recursului, motivat de împrejurarea că niciuna dintre părți nu s-a prezentat la strigarea cauzei.

La data de 07.05.2013, având în vedere dispozițiile art.252 C.pr.civ. (1865), cauza a fost repusă pe rol din oficiu în vederea dezbaterii excepției perimării.

Asupra excepției de perimare, invocată din oficiu la termenul din data de 02.09.2013, Curtea reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.pr.civ. (1865), orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.pr.civ. (1865) perimarea se poate constata și din oficiu.

Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, de la data la care a fost suspendată judecata, 30.04.2012, a trecut mai mult de un an, fără ca părțile să fi făcut vreun act de procedură în vederea judecării procesului, pricina rămânând astfel în nelucrare din culpa părților, câtă vreme nu se face dovada unei imposibilități obiective și justificate de continuare a demersului procesual în fața instanței.

Perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la judecarea cererii făcute, dedusă din faptul nestăruinței în timpul prevăzut de lege, sancțiune determinată de necesitatea de a se curma starea de incertitudine creată asupra raporturilor juridice deduse judecății prin cererea lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părții.

Față de cele reținute, în temeiul art. 248 C.pr.civ. (1865) și art. 252 C.pr.civ. (1865), Curtea va constata perimat recursul formulat de recurenta-reclamantă . SRL împotriva sentinței civile nr.460/15.12.2011 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția de I. și Taxe Locale a Consiliului Local G..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul formulat de recurenta-reclamantă . SRL împotriva sentinței civile nr.460/15.12.2011 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA DE I. ȘI TAXE LOCALE A CONSILIULUI LOCAL G..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 02.09.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

H. V. P. O. D. C. B.

Grefier,

T. M.

Red.tehnored.jud.HV/2ex./16.09.2013

Tribunalul G., Secția Civilă

Jud. fond, R. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3149/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI