Anulare act administrativ. Sentința nr. 456/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 456/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-02-2013 în dosarul nr. 5531/2/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.456
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 01.02.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: C. D.
Pe rol se află pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul N. T., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, având ca obiect contestație împotriva Raportului de evaluare nr._/G/II din 19.06.2012.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 18.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 25.01.2013 și pentru 01.02.2013, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Prin cererea inregistrata la 9.07.2012, reclamantul N. T. a chemat in judecata pe parata A. N. DE INTEGRITATE, solicitand anularea Raportului de evaluare din 19.06.2012, prin care s-au constatat două incompatibilități / conflicte de interese:
i) faptul că reclamantul ar fi fost incompatibil, întrucât ar fi deținut atât calitatea de prefect al Județului Teleorman cât și calitatea de asociat unic în cadrul S.C. G. N.T.I.R. S.R.L. (în perioada 17.02._11) - ceea ce ar fi ce ar echivala cu deținerea calității de președinte sau secretar general al adunării generale a asociaților al acestei societăți comercial), contrar dispozițiilor art. 85, alin. (1), lit. f) din Legea 161/2003;
ii) existența conflict de interese generat de calitatea de Președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Teleorman și accesarea unor fonduri de către două unități administrativ teritoriale (. S., din jud. Teleorman) pentru deszăpezirea drumurilor, prin prisma dispozițiilor art. 19, alin. (1), lit. g) din Legea 340/2004.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca raportul de evaluare contestat conține o interpretare eronată și vădit subiectiva a normelor legale, prin susținerea că reclamantul ar deținut implicit calitatea de președinte / secretar general al adunării generale a asociaților S.C. G. N.T.I.R. S.R.L., din moment ce a deținut calitatea de asociat unic al societății; chiar dacă nu a luat nici o decizie în această calitate.
De asemenea, raportul se bazează pe „indicii" lipsite de probe în privința conflictului de interese [a se vedea pagina 13 - Concluzii, paragraful 2), or este inadmisibil ca în baza unor „indicii" să se constate acest conflict de interese, atâta cât dispozițiile art. 21, alin. (1) din Legea 176/2010 impun existența unor elemente care să probeze conflictul de interese.
I. INEXISTENȚA INCOMPATIBILITĂȚII REGLEMENTATE DE DISPOZIȚIILE ART. 85, alin. (1), lit. f) din Legea 161/2003.
Potrivit dispozițiilor legale sus - menționate:
Art. 85. - (1) Funcția de prefect și subprefect este incompatibila cu:
e) funcția de președinte, vicepreședinte, director generai, director, administrator, membru ai consiliului de administrație sau cenzor la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, precum și la instituțiile publice;
f) funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la societățile comerciale prevăzute la lit. e);
În concret, s-a vizat cazul societății comerciale S.C. G. N.T.I.R. S.R.L. în care reclamantul a deținut o scurtă perioadă doar calitatea de asociat unic (administrator fiind o alta persoana).
Reclamantul nu a deținut niciodată funcția de Președinte sau de Secretar General al Adunării Generale a Acționarilor / Asociaților, și nici de administrator al societății.
Pe de altă parte, intimata a susținut că în baza dispozițiilor art. 196 ind. 1 din Legea 31/1990, calitatea de asociat unic ar include și funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale asociaților.
Consideră că această interpretare este eronată, conform motivației arătate mai jos.
Normele incidente din Legea 31/1990 pentru societățile cu răspundere limitată sunt următoarele:
Art. 13. - (1) In cazul în care, într-o societate cu răspundere limitată, părțile sociale sunt ale unei singure persoane, aceasta, în calitate de asociat unic, are drepturile și obligațiile ce revin, potrivit prezentei legi, adunării generale a asociaților.
(2) Daca asociatul unic este administrator, îi revin si obligațiile prevăzute de lege pentru această calitate
Art. 195. - (1) Administratorii sunt obligați să convoace adunarea asociaților la sediul social, cel puțin o dată pe an sau de câte ori este necesar.
Art. 196. - Dispozițiile prevăzute pentru societățile pe acțiuni, în ce privește dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică și societăților cu răspundere limitată, termenul de 15 zile prevăzut la art. 132 alin. (2) urmând să curgă de la data la care asociatul a luat cunoștință de hotărârea adunării generale pe care o atacă.
Art. 1961. - (1) în cazul societăților cu răspundere limitată cu asociat unic, acesta va exercita atribuțiile adunării generale a asociaților societății.
(2) Asociatul unic va consemna de îndată, în scris, orice decizie adoptată în conformitate cu alin. (1).
Precizare importantă: deși art. 85 din Legea 161/2003, se referă la președintele sau secretarul general al adunării generale a asociaților. Legea 31/1990 nu reglementează aceste funcții la societățile cu răspundere limitată.
O abordare simplă ar fi că prin nereglementarea lor, aceste funcții nu există - și implicit N. T. nu putea fi incompatibil prin „deținerea" unor funcții nereglementate de Legea 31/1990 și implicit inexistente.
Pe de altă parte, redă dispozițiile legale care reglementată aceste funcții la societățile pe acțiuni (având în vedere și dispozițiile art. 196 din Legea 31/1990), ce pot fi aplicate prin analogie:
Art. 129. - (1) In ziua și la ora arătate în convocare, ședința adunării se va deschide de către președintele consiliului de administrație, respectiv al directoratului, sau de către acela care îi ține locul.
(2)Adunarea generală va alege, dintre acționarii prezenți, 1 până la 3 secretari, care vor verifica lista de prezență a acționarilor, indicând capitalul social pe care îl reprezintă fiecare, procesul-verbal întocmit de secretarul tehnic pentru constatarea numărului acțiunilor depuse și îndeplinirea tuturor formalităților cerute de lege și de actul constitutiv pentru ținerea adunării generale.
(3)Adunarea generală va putea hotărî ca operațiunile prevăzute în alineatul precedent să fie supravegheate sau îndeplinite de un notar public, pe cheltuiala societății.
(4)Unul dintre secretari întocmește procesul-verbal al ședinței adunării generale.
(5)Președintele va putea desemna, dintre angajații societății, unul sau mai mulți secretari tehnici, care să ia parte la executarea operațiunilor prevăzute la alineatele precedente.
Având în vedere normele sus - menționate, rezultă următoarele:
1. Președintele Adunării Generale a Acționarilor este Președintele Consiliului de Administrație, sau după caz, administratorul unic (conform art. 137 din L. 31/1990).
Implicit, la societățile cu răspundere limitată, Președintele Adunării Generale a Asociaților este Președintele Consiliului de Administrație sau Administratorul Unic.
Având în vedere și dispozițiile art. 13, alin. (2) din Legea 31/1990: „Dacă asociatul unic este administrator, îi revin si obligațiile prevăzute de lege pentru această calitate", per a contrario, dacă asociatul unic NU este și administrator, NU îi revin obligațiile prevăzute de lege pentru această calitate.
Implicit, asociatul unic al S.C. G. N.T.I.R. S.R.L. nu a avut niciodată calitatea de Președinte al Adunării Generale a Asociaților, atâta timp cât nu a fost și administratorul societății.
Suplimentar, arată că în acest sens sunt și dispozițiile art. 195 din Legea 31/1990 care obligă ADMINSITRATORII societăților comerciale cu răspundere limitată să convoace asociații (și să conducă adunarea) fără a exista NICI O DEROGARE în cazul asociatului unic.
2. Secretarul Adunării Generale a Acționarilor este desemnat de Adunarea Generală a Acționarilor la fiecare ședință, nefiind o funcție cu caracter permanent.
Implicit această funcție există numai în măsura în care o Adunare Generală a Acționarilor este ținută iar secretarul este desemnat.
Implicit, aceste dispoziții se aplică și societăților cu răspundere limitată.
Întrucât asociatul unic preia atribuțiile adunării generale a asociaților, acesta desemnează /alese secretarul de ședință, iar nu se confundă cu secretarul.
Atât timp cât nici o decizie a asociatului unic N. T. nu a fost adoptată (pe perioada în care N. T. a deținut această calitate), nici un secretar nu a fost ALES.
Sintetizând argumentele de mai sus, consideră că în cauză NU este incident cazul de incompatibilitate enunțat, întrucât:
A. Fie se admite că la societățile cu răspundere limitată, nefiind reglementate funcțiile de președinte sau secretar general (folosind titulara din L 161/2003), acestea nu există, și nu poți fi incompatibil cu aceste funcții;
B. Fie se aplică prin analogie normele de la societățile pe acțiuni, și
a. Președintele Adunării Generale a Asociaților a fost Administratorul societății comerciale G. NXI.R. S.R.L, iar nu asociatul unic (N. T.).
Această funcție nu a fost oricum exercitată - întrucât nu s-a adoptat nici o decizie, însă funcția ca atare nu a aparținut nici măcar ipotetic lui N. T..
b. Secretarul general al Adunării Generalei a Asociaților nu a fost niciodată desemnat, nefiind o funcție cu caracter permanent.
Deținerea acestei funcții este condiționată prin normele Legii 31/1990 de alegerea în această funcție (spre deosebire de calitatea de Președinte care revine de drept Președintelui Consiliului de Administrație sau după caz, Administratorului Unic).
Această funcție nu aparținut niciodată asociatului unic N. T..
Deși reclamantul a prezentat acest punct de vedere și A.N.I., această instituție a făcut două constatări care nu au nici o legătură cu realitatea:
a)„Așa cum se arată și în doctrina de specialitate, asociatul unic, reunește, de cele mai multe ori. în persoana sa, și calitatea de administrator al societății".
Din documentele depuse de A.N.I. rezultă explicit că reclamantul nu a deținut niciodată calitatea de administrator al societății G. N.T.I.R. S.R.L.
Pe cale de consecință, „concluzia" A.N.I. este doar o încercare eșuată de a asimila calitatea de PREȘEDINTE al ADUNĂRII GENERALE A ASOCIAȚILOR cu ADMINISTRATORUL societății, care NU a fost N. T..
b)în cadrul societăților cu asociat unic, problema anulării deciziei asociatului unic nu se pune, din moment ce singurul asociat își exprimă voința unilateral.
Această susținere a A.N.I. demonstrează reaua credință a intimatei.
Deși recunoaște implicit că putem vorbi de o stare de incompatibilitatea doar dacă SE IA O DECIZIE a asociatului unic, A.N.I. ignoră cu N. T. nu a luat niciodată nici o decizie ca asociat unic.
În concluzie, consideră orice interpretare a normelor art. 85 din Legea 161/2003, în sensul că ASOCIATUL UNIC care nu adoptă NICI O DECIZIE, ar fi incompatibil dacă are și calitatea de prefect, este profund nelegală.
O asemenea interpretate depășește cu mult scopul Legii 161/2003 (de a împiedica participarea la luarea deciziilor de câtre persoanele care ocupa demnități publice), și totodată ar constitui o încălcare nejustificată a regimului proprietății.
N. T. a deținut în patrimoniul său un drept de creanță (100% din părțile sociale la o societate comercială), fără să ia nici o decizie. Conform raționamentului expus de A.N.I., dacă N. T. ar fi deținut 99,99% din părțile sociale, nu ar fi fost incompatibil - ceea ce ar contravenii scopului declarat urmărit de legiuitor.
Într-un stat democratic, nu există nici o interdicție de a deține în patrimoniu BUNURI (inclusiv părți sociale - drepturi de creanță), atâta timp cât nu sunt ilicite, indiferent de demnitatea publică deținută (desigur cu excepția democrațiilor „populare", specifice statelor comuniste, în care proprietatea privată este limitată).
Incompatibilitatea prevăzută de art. 85 din Legea 161/2003 apare numai atunci când deții funcții sau iei decizii care interferează cu funcția publică deținută - elemente nereținute în cauza.
N. TEORDOR nu a deținut / exercitat nici una din funcțiile enumerate de art. 85 din Legea 161/2003.
II. INEXISTENȚA UNUI CONFLICT DE INTERSE GENERAT DE CALITATEA DE PREȘEDINTE AL COMITETUL JUDEȚEAN PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ Șl ACCESAREA UNOR FONDURI DE CĂTRE DOUĂ UNITĂȚI ADMINISTRATIV TERITORIALE.
Potrivit Legii 340/2004:
Art. 19. - (1) În calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul îndeplinește următoarele atribuții principale
g) dispune, în calitate de președinte al Comitetului județean pentru situații de urgență, măsurile care se impun pentru prevenirea și gestionarea acestora si folosește în acest sens sumele special prevăzute în bugetul propriu cu această destinație;
În calitate de prefect reclamantul nu a folosit niciodată fonduri din bugetul propriu al Prefecturii Teleorman, care să conducă la un eventual conflict de interese.
Au existat într-adevăr fonduri alocate Unităților Administrativ Teritoriale - VEDEA și S. din județul Teleorman, însă:
-alocarea s-a efectuat direct de către Guvernul României, la cererea acestor localități - Hotărârea de Guvern nr. 85/21.02.2012;
- folosirea fondurilor s-a făcut direct de către ordonatorul de credite local - Primarul localităților.
Prefectul nu a fost implicat în nici un fel în folosirea acestor fonduri, motiv pentru care considera că nu a existat un conflict de interese.
De altfel, inclusiv A.N.I. recunoaște că nu există decât INDICII asupra acestui conflict de interese, iar nu ELEMENTE (conform dispozițiilor legale).
Aplicarea unei sancțiuni pe baza unor „indicii" reprezintă o gravă încălcare a prezumției de nevinovăție.
Mai mult, A.N.I. recunoaște implicit că prefectul nu a dispus și nici nu a folosit sumele, dar că ar fi avut atribuții de verificare a modului în care se efectuau lucrări de deszăpezire.
Cu toate acestea A.N.I. nu specifică că lucrările facturate de S.C. VENUS MOB S.R.L. (societate la care prefectul ar avut interes) către cele două unități administrative nu s-ar fi îndeplinit.
Mai departe A.N.I. susține că prin Hotărârea nr. 4/10.02.2012 a Comitetului Județean de Urgență s-ar fi stabilit sume necesare inclusiv pentru cele două unități - administrativ-teritoriale (S. și Vedea).
A.N.I. ignoră faptul că:
- sumele sus menționate reprezintă un necesar care nu a fost aprobat și alocat de guvern;
- sumele sus - menționate au fost aprobate ca „necesar" în urma unui proces deliberativ în care nu prefectul a stabilit unilateral „necesarul";
- nu prefectul a dispus / sau folosit în nici nu fel fondurile alocate în final de guvern, la cererea directă a Primăriilor (și indiferent de „necesarul" votat);
În drept, art. 22 din Legea 176/2010, precum și normele menționate în contestație.
La 26.07.2012, parata a depus intampinare, invocand excepția inadmisibilitătii acțiunii, motivat de următoarele împrejurări:
Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de integritate, a emis la data de 19.06.2012 un raport de evaluare în lucrarea nr. 9701/A/II/08.02.2011, potrivit dispozițiilor art.10 litera f) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea] Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative care prevede că inspectorii de integritate întocmesc rapoarte de evaluare în cazul în care, în urma evaluării, identifică elemente de încălcare a legislației privind regimul declarării averii, al conflictelor de interese, respectiv al incompatibilităților, precum și, după caz, a legislației disciplinare, contravenționale sau penale.
Potrivit dispozițiilor art.21 alin.(1) din actul normativ amintit:
„Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, întocmește un raport de evaluare.
Prin raportul de evaluare ce face obiectul prezentei cauze, s-a dispus:
„sesizarea Direcției Naționale Anticorupție în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către reclamant a indiciilor privind a infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art.2531 Cod penal precum și a indiciilor privind încălcarea dispozițiilor ari. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție;.
Prin urmare, raportul de evaluare întocmit are valoarea unei veritabile sesizări a organului de cercetare penală, formulată în temeiul dispozițiilor Codului de procedură penală, situație în care nu este admisibilă cererea formulată de reclamantă.
In conformitate cu dispozițiile art.22 din Legea nr.176/2010 „persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ".
Prin urmare, de lege lata, poate face obiectul controlului jurisdicțional raportul de evaluare prin care Agenția Națională de Integritate a evaluat existența unei situații de conflict de interese sau a unei incompatibilități, situația din speța supusă judecății fiind diferită.
În cauza de față, potrivit art.10 litera f) citat mai sus, inspecția de integritate a întocmit raport de evaluare motivat de identificarea unor elemente de încălcare a legislației ale legislației penale, sens în care a sesizat „Direcția Națională Anticorupție efectuarea de cercetări specifice.
O eventuală admitere a acțiunii de anulare a actului administrativ și de suspendare a executării actului administrativ reprezentat de actul de constatare, conduce la soluția absurdă în care sesizarea Direcției Naționale Anticorupție ar putea fi anulată de o instanță de contencios administrativ. Opinăm că o astfel de soluție ar depăși competența instanței de contencios administrativ, Direcția Națională Anticorupție fiind singura instituție competentă să efectueze cercetări iar, în situația confirmării sau infirmării constatărilor, procesul să își urmeze cursul normal.
Cu alte cuvinte, actul de constatare prin care s-a dispus sesizarea Direcției Naționale Anticorupție, nu este un act administrativ, care să producă efecte prin el însuși, condiție impusă de dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ci un act de sesizare în înțelesul dat de dispozițiile art.221 și art.223 Cod procedură penală.
Pe fond, apărările formulate de reclamant sunt nefondate, după cum urmează:
1. Referitor la identificarea elementelor privind existenta unei stări de incompatibilitate:
Astfel, la data de 08.02.2011, în temeiul art. 12, alin. (1) și alin. (2), lit. b) din Legea nr. 176/2010, privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu, în lucrarea nr. 9701/A/II/08.02.2011, cu privire la faptul că reclamantul, prefect în cadrul Instituției Prefectului Teleorman, nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese.
La data de 11.05.2011, în temeiul art. 12, alin. (1), Agenția Națională de Integritate a fost sesizată în lucrarea nr._/S/II/11.05.2011, privind pe reclamant, prefect în cadrul Instituției Prefectului Teleorman, având ca obiect evaluarea averii, conflictelor de interese și a incompatibilităților întrucât în cea de-a doua lucrare era supusă evaluării aceeași persoană, pe parcursul deținerii aceleiași funcții și, activitatea jde evaluare era mai avansată în cadrul primei lucrări, lucrarea_/S/l1/11.05.2011 a fost conexată la lucrarea nr. 9701/A/II/08.02.2011, cu referatul de conexare nr._/G/II/11.05.2011.
La data de 23.03.2012, în temeiul art. 12, alin. (1) și alin. (2), litj b) din Legea nr. 176/2010, Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu, în lucrarea nr._/A/II/23.03.2012, cu privire la faptul că reclamantul, prefect în cadrul Instituției Prefectului Teleorman, nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese. Având în vedere identitatea de persoană și de obiect, cu referatul de conexare nr._/G/II/27.03.2012, lucrarea nr._/A/II/23.03.2012 a fost conexată la lucrarea nr. 9701/A/II/08.02.2011.
Sub aspect procedural, reclamantul, a fost informat cu privire la sesizarea din oficiu a Agenției Naționale de Integritate, cu adresa nr._/G/II/12.05.2011, la domiciliul acestuia, confirmarea de primire fiind semnată la data de 16.05.2011.
Informarea persoanei evaluate cu privire la identificarea elementelor în sensul existenței unei stări de incompatibilitate și a unui conflict de interese s-a efectuat cu adresa nr._/G/II/25.05.2012, la domiciliul persoanei evaluate, confirmarea de primire fiind semnata la data de 2SJ.05.2012.
La data de 12.06.2012, persoana evaluată s-a prezentat la sediul Agenției Naționale de Integritate unde i-au fost puse la dispoziție documentele din lucrarea nr. 9701/A/II/08.02.2011, pentru a prezenta un punct de vedere.
Punctul de vedere a fost prezentat de către reclamant la data de 14.06.2012 și înregistrat sub nr._/G/II/14.06.2012. Cu privire la aspectele menționate în adresa nr._/G/II/25.05.2012, reclamantul a făcut următoarele precizări: „ nu am deținut niciodată funcția ide Președinte sau de Secretar General al Adunării Generale a Acționarilor, și nici de administrator al societății". Interpretarea conform căreia calitatea de asociat unic în cadrul unei societăți cu răspundere limitată include și funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale asociaților este eronată, având în vedere că art. 85 lit. f) din Legea nr. 161/2003 se referă la președintele sau la secretarul general al!adunării generale a asociaților, iar Legea 31/1990 nu reglementează aceste funcții la societățile cu răspundere limitată. Sunt considerate ca aplicabile dispozițiile Legii nr. 31/1990 care reglementează aceste funcții la societățile pe acțiuni, având în vedere și prevederile art. 196 din Legea 31/1990: "Dispozițiile prevăzute pentru societățile" pe acțiuni, în ce privește dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică și societăților cu răspundere limitată, termenul de 15 zile prevăzut la art. 132 alin. (2) urmând să curgă de la data la care asociatul a luat cunoștință de hotărârea adunării generale pe care o atacă."
Referitor la punctul de vedere formulat, parata precizeaza faptul că apărările formulate de reclamant sunt nefondate deoarece:
Reclamantul a deținut calitatea de asociat unic în cadrul ..I.R. SRL, în perioada 17.02._11 și, așa cum rezultă din dispozițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, dacă într-o societate cu răspundere limitată, părțile sociale sunt ale unei singure persoane, aceasta, în calitate de asociat unic, are drepturile și obligațiile ce revin, adunării generale a asociaților și va exercita atribuțiile adunării generale a asociaților societății, implicit și pe cele ale președintelui și ale secretarului adunării generale a asociaților. Astfel, întrucât există dispoziții exprese în acest sens, decizia asociatului unic înlocuiește hotărârea adunării generale proprie societăților cu minimum dpi asociați. Așa cum se arată în doctrina de specialitate, asociatul unic reunește, de cele mal multe ori, în persoana sa și calitatea de administrator unic al societății.
1. Precizarea reclamantului conform căreia, luând în considerare dispozițiile art. 196 din Legea nr. 31/1990, în cazul funcțiilor de președinte sau de secretar al societăților cu răspundere limitată sunt aplicabile dispozițiile care reglementează aceste funcții la societățile pe acțiuni, este eronată, articolul 196 referindu-se doar la dreptul de a ataca hotărârile adunării generale. Așa cum se arată în doctrină, în cazul societăților comerciale cu asociat unic, problema anulării deciziei asociatului unic nu se pune, din moment ce singurul asociat își manifestă voința unilateral.
2. - Președintele Adunării Generale a Acționarilor este Președintele Consiliului de Administrație sau, după caz, administratorul unic (conform art. 137 din Legea 31/1990). "Implicit, la societățile cu răspundere limitată, Președintele Adunării Generale a Asociaților este președintele Consiliului de Administrație sau Administratorul Unic. Având în vedere și dispozițiile art. 13 alin. (2) din Legea 31/1990 - dacă asociatul unic este administrator, îi revin și obligațiile prevăzute de lege pentru această calitate, per a contrario, dacă asociatul unic nu este și administrator, nu îi revin obligațiile prevăzute de lege pentru această calitate. Implicit, asociatul unic al S.C. G. N.T.I.R. S.R.L. nu a avut niciodată calitatea de Președinte al Adunării Generale a Asociaților, atâta timp cât nu a fost și administratorul societății. Dispozițiile art. 195 din Legea nr. 31/1990 obligă administratorii societăților comerciale cu răspundere limitată să convoace asociații (și să conducă adunarea) fără a exista nicio derogare în cazul asociatului unic.
Secretarul Adunării Generale a Acționarilor este desemnat de Adunarea Generală a Acționarilor la fiecare ședință, nefiind o funcție cu caracter permanent, implicit această funcție există numai în măsura în care o Adunare Generală a Acționarilor este ținută iar secretarul este desemnat. Implicit, aceste dispoziții se aplică și societăților cu răspundere limitată. întrucât asociatul unic preia atribuțiile adunării generale a asociaților, acesta desemnează / alege secretarul de ședință, iar nu se confundă cu secretarul.
Conform dispozițiilor art. 197 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 "Dispozițiile privitoare la administrarea societăților pe acțiuni nu sunt aplicabile societăților cu răspundere limitată, indiferent dacă sunt sau nu supuse obligației de auditare.", așadar, nu se pot reține ca aplicabile prevederile care reglementează societățile pe acțiuni, citate de către reclamant în punctul de vedere prezentat.
De asemenea, dispozițiile art. 195 din Legea nr. 31/1990 obligă administratorii doar la convocarea adunării generale, nu și la conducerea acesteia, așa cum se arată în punctul de vedere. Așa cum s-a precizat și mai sus, doctrină de specialitate, reține că asociatul unic reunește, de cele mai multe ori, în persoana sa și calitatea de administrator, unic al societății.
3. In cauză nu este incident cazul de incompatibilitate enunțat, întrucât:
- Președintele Adunării Generale a Asociaților a fost Administratorul societății comerciale G. N.T.I.R S.R.L, iar nu reclamantul în calitate de asociat unic. Această funcție nu a fost oricum exercitată - întrucât nu s-a adoptat nicio decizie, însă funcția ca atare nu a aparținut nici măcar ipotetic reclamantului.
- Secretarul General al Adunării Generale a Asociaților nu a fost niciodată desemnat, nefiind o funcție cu caracter permanent. Deținerea acestei funcții este condiționată prin normele Legii 31/1990 de alegerea în această funcție (spre deosebire de de calitatea de Președinte care revine de drept Președintelui Consiliului de Administrație sau, după caz, Administratorului Unic).
Orice interpretare a normelor art. 85 din Legea nr. 161/2003, în sensul că asociatul unic care nu adoptă nicio decizie, ar fi incompatibil dacă are și calitatea de prefect, este profund nelegală.
O asemenea interpretare depășește cu mult scopul Legii nr. 161/2003 - de a împiedica participarea ia luarea deciziilor de către persoanele care ocupă demnități publice - și totodată ar constitui o încălcare nejustificată a regimului proprietății.
Reclamantul a deținut în patrimonial său un drept de creanță (100% din părțile sociale la o societate comercială), fără să ia nicio decizie, într-un stat democratic, nu există nicio interdicție de a deține în patrimoniu bunuri (inclusiv părți sociale - drepturi de creanță), atâta timp cât nu sunt ilicite, indiferent de demnitatea publică deținută.
Incompatibilitatea prevăzută de art. 85 din Legea nr. 161/2003 apare numai atunci când deții funcții sau iei decizii care interferează cu funcția publică deținută - elemente nereținute în cauză.
Cu privire la aceste precizări, subliniaza că, într-o societate comercială cu asociat unic, procesul de deliberare are un caracter exclusiv individual. Asociatul unic exercită toate atribuțiile care în societățile obișnuite sunt date în competența adunării generale. Aceste atribuții ale adunării generale trebuie exercitate personal de asociatul unic, nefiind admisibilă reprezentarea prin mandatar, pentru că produsul în care se concretizează aceste atribuții este acela al actelor unilaterale de voință.
In doctrina de specialitate se precizează că, ,,In privință hotărârilor societare, asociatul unic se aseamănă cu orice comerciant individual care acționează pe contul său propriuA"
Art. 85 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, se referă doar la faptul de a deține funcția de președinte sau de secretar al adunării generale al asociaților, deci a drepturilor și obligațiilor care decurg din deținerea acestora, și nu condiționează existența stării de incompatibilitate de luarea sau neluarea unei decizii.
4. In calitate de prefect nu am folosit niciodată fonduri din bugetul propriu al Prefecturii Teleorman, care să conducă la un eventual conflict de interese.
Pentru constatarea stării de incompatibilitate în care s-a aflat reclamantul, au fost avute în vedere și evaluate datele si informațiile primite de la instituții si autorități publice, precum si de la persoane juridice de drept public si privat astfel.
Reclamantul a ocupat funcția de prefect al județului Teleorman conform Hotărârii Guvernului nr. 1139 din 1 octombrie 2009, privind exercitarea, cu caracter temporar, a funcției publice de prefect al județului Teleorman de către reclamant, publicată în Monitorul Oficial nr. 651 din 2 octombrie 2009 și a încetat să ocupe această funcție publică potrivit Hotărârii Guvernului nr. 322 din 18 aprilie 2012, privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, a funcției publice de prefect al județului Teleorman de către reclamant, publicată în Monitorul Oficial nr. 257 din 18 aprilie 2012.
În urma evaluării declarațiilor de avere și de interese și a documentelor și informațiilor primite de la instituții și autorități publice, precum și de la persoane juridice de drept public și privat au fost identificate elemente în sensul nerespectării regimului juridic al incompatibilităților.
Reclamantul a deținut, concomitent cu ocuparea funcției publice de prefect în cadrul Instituției Prefectului Teleorman (02.10._12), și calitatea de asociat unic în cadrul ..I.R. SRL (17.02._11). Conform dispozițiilor art. 85, alin. (1), lit. f) din Legea. nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice,; a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, funcția de prefect și subprefect este incompatibilă cu funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților |) la societățile comerciale prevăzute la litera e) - societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare.
Potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, ,,In cazul în care, într-o societate cu răspundere limitată, părțile sociale sunt ale unei singure persoane, aceasta, în calitate de asociat unic, are drepturile și obligațiile ce revin, potrivit prezentei legi, adunării generale a asociaților." și, conform dispozițiilor art. 1961 alin. (1) din același act normativ, "în cazul societăților cu răspundere limitată cu asociat unic, acesta va exercita atribuțiile adunării generale a asociaților societății."
Din interpretarea prevederilor celor două acte normative precizate, rezultă că persoana evaluată, în calitate de asociat unic la societatea comercială ..I.R. SRL, avea drepturile și obligațiile adunării generale a asociaților și exercita atribuțiile adunării generale a asociaților societății, implicit drepturile, obligațiile și atribuțiile președintelui și ale secretarului adunării generale a asociaților, încălcând dispozițiile # art. 85, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003.
De asemenea, în urma finalizării activității de evaluare a datelor și informațiilor primite au fost identificate indicii privind încălcarea legislației penale astfel, în urma evaluărilor au rezultat și Indicii privind încălcarea prevederilor art. 253 ind. 1 alin. (1) din Codul penal: "Fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată maximă". în
Codul penal al României, funcționarul public este definit de art. 145, coroborat cu art. 147, astfel:
- art. 145 „Prin termenul "public" se înțelege tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public,; administrarea, folosirea sau exploatarea proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public". - art. 147 „Prin "funcționar public" se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145. Prin "funcționar" se înțelege persoana menționată în alin. 1, precum și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat".
In conformitate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, "Categoria înalților funcționari publici cuprinde persoanele care sunt numite în una dinte următoarele funcții publice: (...) c) prefect (...)."
Potrivit Legii nr. 340/12.07.2004 privind prefectul și instituția prefectului, republicată: - art. 19. "(1) In calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul îndeplinește următoarele atribuții principale: (...) g) dispune, în calitate de președinte al Comitetului județean pentru situații de urgență, măsurile care se impun pentru prevenirea și gestionarea acestora și folosește în acest sens sumele special prevăzute în bugetul propriu cu această destinație; h) utilizează, în calitate de șef al protecției civile, fondurile special alocate de la bugetul de stat și baza logistică de intervenție în situații de criză în scopul desfășurării în bune condiții a acestei activități (...)."
Potrivit adresei nr._/04.05.2012 a Inspectoratului pentru1 Situații de Urgență "A.D. GH1CA" al Județului Teleorman, în cadrul județului Teleorman, au fost alocate fonduri pentru gestionarea situațiilor de urgență, în cursul anului 2012, prin Hotărârea de Guvern nr. 85/21.02.2012 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, pentru înlăturarea efectelor calamităților natural produse de căderile masive de zăpadă și viscol în unele județe ale țării, în sumă de 1.330 mii lei.
Hotărârea de Guvern nr. 85/21.02.2012 prevede că se aprobă alocarea sumei de 20.000 mii lei din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, bugetelor locale ale unor unități administrativ-teritoriale din unele județe ale țării, potrivit anexei care face parte integrantă din hotărâre, pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de căderile masive de zăpadă și viscol, în vederea executării unor lucrări operative privind deszăpezirea drumurilor comunale și județene. Prefecții județelor, în calitatea lor de președinți ai comitetelor județene pentru situații de urgență, vor verifica modul de executare a lucrărilor operative privind deszăpezirea drumurilor comunale și județene. Potrivit anexei HG nr. 85/21.02.2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 126 din 21 februarie 2012, pentru județul Teleorman s-a alocat suma de 1330 mii lei, (pentru . lei și pentru . lei).
În perioada 25.01._12, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Teleorman s-a întrunit în ședințe extraordinare pentru a analiza situația operativă din județ, precum și pentru stabilirea modalităților și a și a priorităților de acțiune, în intervalele de timp pentru care au j fost prognozate fenomene meteorologice periculoase (ninsori, intensificări ale vântului, viscol). în cadrul acestor ședințe a fost adoptată Hotărârea nr. 4/10.02.2012, privind demersurile întreprinse privind cererea de fonduri către Guvernul României, semnată de către reclamant, în calitate de Președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Teleorman, și care are stabilite în anexă sumele necesare pentru fiecare unitate administrativ-teritorială din cadrul județului (pentru comuna S._ lei și pentru comuna Vedea_ lei).
Primăria Comunei Vedea, Județul Teleorman a încheiat, la data de 22.02.2012, contractul de servicii nr. 1054/22.02.2012, având ca obiect deszăpezirea drumurilor în ., înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, societate comercială în care:
- reclamantul a deținut calitatea de asociat în perioada 21.09._11;
- doamna N. M., soția reclamantului, a deținut atâticalitatea de asociat, în următoarele perioade:
- 25.07._06; 21.09._11, cât și funcția de administrator, în perioada 25.07._11
- domnul N. R. C., fiul domnului N. T., a deținut și deține atât calitatea de asociat, în perioadele 25.07._06; 23.03.2011 - prezent, cât și funcția de administrator, în perioada 27.10.2011 - prezent;
- domnul N. I. M., fiul domnului N. T., a deținut și deține atât calitatea de asociat, în perioadele 25.07.2005 ■ 21.09.2006; 23.03.2011 - prezent, cât și funcția de administrator, în perioada 27.10.2011 - prezent.;
La solicitarea Agenției Naționale Integritate, în adresa nr. 1953/04.05.2012, Primăria Comunei Vedea, a precizat proveniența fondurilor pentru plata prețului contractului nr.1054/22.02.2012 și anume, bugetul de stat, conform HG nr. 85/21.02.2012.
În contract se precizează că este încheiat pentru o durată de 15 zile, începând de la data de 22.02.2012, încetând să producă efecte la data de 08.03.2012, iar prețul convenit este de 224 lei/h la care se adaugă TVA în valoare de 53,76 lei. La data de 07.03.2012, s-a emis factura nr. 9737/07.03.2012, în valoare de_,08 lei, pentru serviciile de deszăpezire prestate de ., (cu precizarea că, așa cum s-a stabilit în anexa la HG 85/21.02.2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 126 din 21 februarie 2012, suma alocată Comunei Vedea, Județul Teleorman este de 30 mii lei).
Primăria Comunei S., Județul Teleorman încheie la data de 10.02.2012, Contractul nr. 391/10.02.2012, având ca obiect deszăpezirea drumurilor în comuna S., cu ., înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_ . Prețul contractului este stabilit la 200 ron/ ora +TVA, iar durata acestuia este de 30 zile. La data de 07.03.2012, s-a emis factura nr. 9739/07.03.2012, în valoare de_ lei, pentru serviciile de deszăpezire prestate de ȘC VENUS MOB SRL, (cu precizarea că, așa cum s-a stabilit în anexa la HG 85/21.02.2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 126 din 21 februarie 2012, suma alocată Comunei S., Județul Teleorman este de 20 mii lei).
Conform informațiilor primite de la Oficiului Național al Registrului Comerțului, rezultă faptul că la data încheierii contractelor nr. 1054/22.02.2012, cu Primăria Comunei Vedea și nr. 391/10.02.2012, cu Primăria Comunei S., în cadrul ., înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, domnul N. R. C. și domnul N. I. M., fiii reclamantului, dețineau atât calitatea de asociat, cât și pe cea de administrator.
Potrivit H.G. nr. 85/21.02.2012, prefecții județelor, în calitatea lor de președinți ai comitetelor județene pentru situații de urgență, vor verifica modul de executare a lucrărilor operative privind deszăpezirea drumurilor comunale și județene, rezultând că reclamantul, a verificat și modul în care societatea administrată de fiii săi, a executat lucrările de deszăpezire în comunele S. și Vedea.
Potrivit dispozițiilor art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție: "Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: (...) b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații."
La data de 10.02.2012, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Teleorman, al cărui președinte era reclamantul în funcție de prefect, a aprobat Hotărârea nr. 4/10.02.2012 privind demersurile întreprinse privind cererea de fonduri către Guvernul României, având în vedere situația fondurilor financiare și a stocurilor de combustibil de la nivelul comitetelor locale pentru situații de urgență, în a cărei anexă sunt stabilite sumele necesare pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman. Pentru . aprobat un necesar de_ lei, iar pentru Comuna Vedea_ lei.
Prin Hotărârea de Guvern nr. 85/21.02.2012 (publicată în Monitorul Oficial nr. 126 din 21 februarie 2012) se aprobă alocarea sumei de 20.000 mii lei din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, bugetelor locale ale unor unități administrativ-teritoriale! din unele județe ale țării, potrivit anexei care face parte integrantă din hotărâre, pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de căderile masive de zăpadă și viscol, în vederea executării unor lucrări operative privind deszăpezirea drumurilor comunale și județene.
De asemenea, se prevede că prefecții județelor, în calitatea lor de președinți ai comitetelor județene pentru situații de urgență, vor verifica modul de executare a lucrărilor operative privind deszăpezirea drumurilor comunale și județene. Pentru județul Teleorman s-a alocat, conform anexei H.G. precizate, suma de 1330 mii lei, dintre care pentru . mii lei și pentru . lei.
Contractul de deszăpezire al Primăriei Comunei Vedea cu ., este încheiat în data de 22.02.2012, după publicarea H.G. 85/21.02.2012, deci după momentul la care se știa care este suma finală alocată de Guvern, având în vedere că, de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Teleorman se solicitase pentru ._ lei.
În contract se precizează că acesta este încheiat pentru o durată de 15 zile, începând de la data de 22.02.2012, încetând să producă efecte la data de 08.03.2012, iar prețul convenit este de 224 lei/h la care se adaugă TVA în valoare de 53,76 lei. La data de 07.03.2012rs-a emis factura nr. 9737/07.03.2012, în valoare de_,08 lei, pentru serviciile de deszăpezire prestate de . (exact suma stabilită prin H.G. 85/21.05.2012 pentru .> Deși Primăria Comunei S. încheie, la data de 10.02.2012, (data la care Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Teleorman, al cărui președinte era domnul prefect N. T., a aprobat Hotărârea nr. 4/10.02.2012 privind demersurile întreprinse privind cererea de fonduri către Guvernul României) Contractul nr. 391/10.02.2012, având ca obiect deszăpezirea drumurilor, cu ., prețul de_ lei (exact suma stabilită prin H.G. 85/21.05.2012 pentru . ia data de 07.03.2012, conform facturii nr. 9739/07.03.2012.
Contractul stabilește un preț de 200 ron/ora +TVA (cu precizarea că acest contract este tehnoredactat, cu excepția prețului, numărului și a datei contractului), prestatorul fiind obligat să emită factura în baza confirmărilor pentru servicii în termen de 5 zile de la efectuarea prestațiilor.
Astfel, în urma evaluărilor efectuate s-au identificat elemente în sensul existenței unei stări de incompatibilitate, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative. Reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate, deținând atât funcția de prefect al județului Teleorman, cât și, îh perioada 17.02._11, calitatea de asociat unic în cadrul ..I.R. SRL, încălcând astfel dispozițiile art. 85 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, în urma evaluărilor rezultă și indicii privind încălcarea prevederilor art. 2531 alin. (1) din Codul penal "Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul li inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau, foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa q funcție publică pe durată maximă". Având în vedere modalitatea în care au fost solicitate și alocate fondurile pentru deszăpezirea drumurilor, modalitatea de încheiere a contractelor de către . cu Primăriile comunelor Vedea și S. și modalitatea de efectuare a plăților, există indicii privind săvârșirea infracțiunii de conflict de ) interese prin participarea reclamantului, în calitate de Președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Teleorman la luarea unei decizii prin care s-a realizat un;folos material pentru rudele sale de gradul I.
De asemenea, există și indicii privind încălcarea dispozițiilor art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție:"Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: (...) b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,"
În concluzie, în urma evaluărilor efectuate s-au identificat elemente în sensul existenței unei stări de incompatibilitate, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) dirj Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative. Reclamantul s-a aflat în1 stare de incompatibilitate, deținând atât funcția de prefect al județului Teleorman, cât și, în perioada 17.02._11, calitatea de asociat unic în cadrul ..I.R. SRL, încălcând astfel dispozițiile art. 85 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și ^completările ulterioare.
Totodată, în urma evaluărilor rezultă și indicii privind încălcarea^ prevederilor art. 2531 alin. (1) din Codul penal "Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată maximă". Având în vedere modalitatea în care au fost solicitate și alocate fondurile pentru deszăpezirea drumurilor, modalitatea de încheiere a contractelor de către . cu Primăriile comunelor Vedea și Stejarii și modalitatea de efectuare a plăților, există indicii privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese prin participarea reclamantului, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Teleorman la luarea unei decizii prin care s-a realizat un folos material pentru rudele sale de gradul I.
De asemenea, există și indicii privind încălcarea dispozițiilor! art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție: "Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: (...) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații."
Prin incheierea din 2.11.2012, Curtea a respins exceptia inadmisibilitatii ca neintemeiata.
Curtea a incuviintat partilor proba cu inscrisuri.
Din probele administrate, Curtea retine ca prin raportul de evaluare nr._/G/U/19.06.2012 s-a constatat:
- reclamantul a deținut, concomitent cu ocuparea funcției publice de prefect în cadrul Instituției Prefectului Teleorman (02.10._12), și calitatea de asociat unic în cadrul ..I.R. SRL (17.02._11).
De asemenea, în urma evaluărilor au rezultat și indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către reclamant, a infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253 ind. 1 Cod penal și indicii privind încălcarea dispozițiilor art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
Potrivit art. 85,
,,(1) Funcția de prefect și subprefect este incompatibila cu:
e) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru ai consiliului de administrație sau cenzor la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, precum și la instituțiile publice;
f) funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la societățile comerciale prevăzute la lit. e);
Normele incidente din Legea 31/1990 pentru societățile cu răspundere limitată sunt următoarele:
Art. 13. (1) In cazul în care, într-o societate cu răspundere limitată, părțile sociale sunt ale unei singure persoane, aceasta, în calitate de asociat unic, are drepturile și obligațiile ce revin, potrivit prezentei legi, adunării generale a asociaților.
(2) Daca asociatul unic este administrator, îi revin si obligațiile prevăzute de lege pentru această calitate.
Art. 195. - (1) Administratorii sunt obligați să convoace adunarea asociaților la sediul social, cel puțin o dată pe an sau de câte ori este necesar.
Art. 196. - Dispozițiile prevăzute pentru societățile pe acțiuni, în ce privește dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică și societăților cu răspundere limitată, termenul de 15 zile prevăzut la art. 132 alin. (2) urmând să curgă de la data la care asociatul a luat cunoștință de hotărârea adunării generale pe care o atacă.
Art. 1961. - (1) In cazul societăților cu răspundere limitată cu asociat unic, acesta va exercita atribuțiile adunării generale a asociaților societății.
(2) Asociatul unic va consemna de îndată, în scris, orice decizie adoptată în conformitate cu alin. (1).
Legea 31/1990 nu reglementează funcțiile de președinte sau de secretar al adunărilor generale la societățile cu răspundere limitată.
Aceste funcții sunt reglementate la societățile pe acțiuni.
Potrivit art. 129, aplicabil la societatile pe actiuni,
,,(1) In ziua și la ora arătate în convocare, ședința adunării se va deschide de către președintele consiliului de administrație, respectiv al directoratului, sau de către acela care îi ține locul.
(2)Adunarea generală va alege, dintre acționarii prezenți, 1 până la 3 secretari, care vor verifica lista de prezență a acționarilor, indicând capitalul social pe care îl reprezintă fiecare, procesul-verbal întocmit de secretarul tehnic pentru constatarea numărului acțiunilor depuse și îndeplinirea tuturor formalităților cerute de lege și de actul constitutiv pentru ținerea adunării generale.
(3)Adunarea generală va putea hotărî ca operațiunile prevăzute în alineatul precedent să fie supravegheate sau îndeplinite de un notar public, pe cheltuiala societății.
(4)Unul dintre secretari întocmește procesul-verbal al ședinței adunării generale.
(5)Președintele va putea desemna, dintre angajații societății, unul sau mai mulți secretari tehnici, care să ia parte la executarea operațiunilor prevăzute la alineatele precedente.”
Din acest text de lege rezulta ca președintele Adunării Generale a acționarilor este președintele Consiliului de Administrație, sau după caz, administratorul unic (conform art. 137 din Legea nr. 31/1990).
Implicit, la societățile cu răspundere limitată, președintele Adunării Generale a asociaților este președintele Consiliului de Administrație sau administratorul unic.
De asemenea, potrivit art. 13, alin. (2) din Legea 31/1990, „Dacă asociatul unic este administrator, îi revin si obligațiile prevăzute de lege pentru această calitate".
Rezulta ca dacă asociatul unic nu este și administrator, nu îi revin obligațiile prevăzute de lege pentru această calitate.
Reclamantul, in calitate de asociat unic al S.C. G. N.T.I.R. S.R.L. nu a avut niciodată calitatea de președinte al Adunării Generale a asociaților, atâta timp cât nu a fost și administratorul societății.
Pe de alta parte, in ce priveste pe secretarul Adunării Generale a acționarilor, Curtea constata ca acesta este desemnat de Adunarea Generală a Acționarilor la fiecare ședință, nefiind o funcție cu caracter permanent.
Implicit această funcție există numai în măsura în care o Adunare Generală a acționarilor este ținută iar secretarul este desemnat.
Implicit, aceste dispoziții se aplică și societăților cu răspundere limitată.
Întrucât asociatul unic preia atribuțiile adunării generale a asociaților, acesta desemnează/alege secretarul de ședință, deci nu se confundă cu secretarul.
De aceea, Curtea va retine ca președintele Adunării Generale a Asociaților a fost administratorul societății comerciale G. NXI.R. S.R.L, iar nu asociatul unic (reclamantul).
Secretarul general al Adunării Generale a asociaților nu a fost niciodată desemnat, nefiind o funcție cu caracter permanent.
Deținerea acestei funcții este condiționată prin normele Legii 31/1990 de alegerea în această funcție (spre deosebire de calitatea de Președinte care revine de drept Președintelui Consiliului de Administrație sau după caz, Administratorului Unic).
Această funcție nu aparținut niciodată reclamantului, in calitate de asociat.
Din aceste motive, in baza textelor de lege mentionate, a art. 1 si 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite în parte cererea si va anula în parte raportul de evaluare nr._/GII din 19.06.2012, emis de pârâtă, în privința reținerii stării de incompatibilitate a reclamantului.
Cu privire la existenta unor indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către reclamant a infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253 ind. 1 Cod penal și indicii privind încălcarea dispozițiilor art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, Curtea va mentine constatarile raportului de evaluare nr._/GII din 19.06.2012, emis de pârâtă.
Potrivit art. 253 ind. 1 alin. (1) din Codul penal, infractiunea de conflict de interese este
,,Fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată maximă".
In temeiul art. 147 din Codul penal al României, funcționarul public este ,,orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145.”
In temeiul, art. 145 din Codul penal al României, prin termenul public se înțelege ,,tot ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public".
In conformitate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, din categoria înalților funcționari publici face parte prefectul.
Potrivit art. 19 Legii nr. 340/12.07.2004 privind prefectul și instituția prefectului, republicată:
,,(1) In calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul îndeplinește următoarele atribuții principale:
(...) g) dispune, în calitate de președinte al Comitetului județean pentru situații de urgență, măsurile care se impun pentru prevenirea și gestionarea acestora și folosește în acest sens sumele special prevăzute în bugetul propriu cu această destinație;
h) utilizează, în calitate de șef al protecției civile, fondurile special alocate de la bugetul de stat și baza logistică de intervenție în situații de criză în scopul desfășurării în bune condiții a acestei activități (...)."
Potrivit adresei nr._/04.05.2012 a Inspectoratului pentru Situații de Urgență "A.D. G." al Județului Teleorman, în cadrul județului Teleorman, au fost alocate fonduri pentru gestionarea situațiilor de urgență, în cursul anului 2012, prin Hotărârea de Guvern nr. 85/21.02.2012 privind alocarea unei sume din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, pentru înlăturarea efectelor calamităților natural produse de căderile masive de zăpadă și viscol în unele județe ale țării, în sumă de 1.330 mii lei.
Hotărârea de Guvern nr. 85/21.02.2012 prevede că se aprobă alocarea sumei de 20.000 mii lei din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, bugetelor locale ale unor unități administrativ-teritoriale din unele județe ale țării, potrivit anexei care face parte integrantă din hotărâre, pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de căderile masive de zăpadă și viscol, în vederea executării unor lucrări operative privind deszăpezirea drumurilor comunale și județene. Prefecții județelor, în calitatea lor de președinți ai comitetelor județene pentru situații de urgență, vor verifica modul de executare a lucrărilor operative privind deszăpezirea drumurilor comunale și județene. Potrivit anexei HG nr. 85/21.02.2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 126 din 21 februarie 2012, pentru județul Teleorman s-a alocat suma de 1330 mii lei, (pentru . lei și pentru . lei).
În perioada 25.01._12, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Teleorman s-a întrunit în ședințe extraordinare pentru a analiza situația operativă din județ, precum și pentru stabilirea modalităților și și a priorităților de acțiune, în intervalele de timp pentru care au fost prognozate fenomene meteorologice periculoase (ninsori, intensificări ale vântului, viscol). In cadrul acestor ședințe a fost adoptată Hotărârea nr. 4/10.02.2012, privind demersurile întreprinse privind cererea de fonduri către Guvernul României, semnată de către reclamant, în calitate de Președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Teleorman, și care are stabilite în anexă sumele necesare pentru fiecare unitate administrativ-teritorială din cadrul județului (pentru comuna S._ lei și pentru comuna Vedea_ lei).
Primăria Comunei Vedea, Județul Teleorman a încheiat, la data de 22.02.2012, contractul de servicii nr. 1054/22.02.2012, având ca obiect deszăpezirea drumurilor în comuna Vedea, cu ., înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, societate comercială în care:
- reclamantul a deținut calitatea de asociat în perioada 21.09._11;
- doamna N. M., soția reclamantului, a deținut atât calitatea de asociat, în următoarele perioade: 25.07._06; 21.09._11, cât și funcția de administrator, în perioada 25.07._11
- domnul N. R. C., fiul domnului N. T., a deținut și deține atât calitatea de asociat, în perioadele 25.07._06; 23.03.2011 - prezent, cât și funcția de administrator, în perioada 27.10.2011 - prezent;
- domnul N. I. M., fiul domnului N. T., a deținut și deține atât calitatea de asociat, în perioadele 25.07._06; 23.03.2011 - prezent, cât și funcția de administrator, în perioada 27.10.2011 - prezent.;
La solicitarea Agenției Naționale Integritate, în adresa nr. 1953/04.05.2012, Primăria Comunei Vedea, a precizat proveniența fondurilor pentru plata prețului contractului nr.1054/22.02.2012 și anume, bugetul de stat, conform HG nr. 85/21.02.2012.
În contract se precizează că este încheiat pentru o durată de 15 zile, începând de la data de 22.02.2012, încetând să producă efecte la data de 08.03.2012, iar prețul convenit este de 224 lei/h la care se adaugă TVA în valoare de 53,76 lei. La data de 07.03.2012, s-a emis factura nr. 9737/07.03.2012, în valoare de_,08 lei, pentru serviciile de deszăpezire prestate de ., (așa cum s-a stabilit în anexa la HG 85/21.02.2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 126 din 21 februarie 2012, suma alocată Comunei Vedea, Județul Teleorman este de 30 mii lei).
Primăria Comunei S., Județul Teleorman încheie la data de 10.02.2012, Contractul nr. 391/10.02.2012, având ca obiect deszăpezirea drumurilor în ., înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_ . Prețul contractului este stabilit la 200 lei/ora +TVA, iar durata acestuia este de 30 zile. La data de 07.03.2012, s-a emis factura nr. 9739/07.03.2012, în valoare de_ lei, pentru serviciile de deszăpezire prestate de ȘC VENUS MOB SRL, (așa cum s-a stabilit în anexa la HG 85/21.02.2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 126 din 21 februarie 2012, suma alocată Comunei S., Județul Teleorman este de 20 mii lei).
Conform informațiilor primite de la Oficiului Național al Registrului Comerțului, rezultă faptul că la data încheierii contractelor nr. 1054/22.02.2012, cu Primăria Comunei Vedea și nr. 391/10.02.2012, cu Primăria Comunei S., în cadrul ., înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, domnul N. R. C. și domnul N. I. M., fiii reclamantului, dețineau atât calitatea de asociat, cât și pe cea de administrator.
Potrivit H.G. nr. 85/21.02.2012, prefecții județelor, în calitatea lor de președinți ai comitetelor județene pentru situații de urgență, vor verifica modul de executare a lucrărilor operative privind deszăpezirea drumurilor comunale și județene, rezultând că reclamantul, a verificat și modul în care societatea administrată de fiii săi, a executat lucrările de deszăpezire în comunele S. și Vedea.
Curtea apreciaza ca parata a constatat legal ca, in acest caz, exista indiciile infractiunii de conflict de interese, de vreme ce reclamantul, in calitate de prefect si președinte al comitetului județean pentru situații de urgență, indeplineste un act (verifica modul de executare a lucrărilor operative privind deszăpezirea drumurilor comunale și județene de catre societatea administrată de fiii săi, în comunele S. și Vedea) prin care se realizeaza un folos material pentru o ruda pana la gradul II inclusiv.
Pe de alta parte, Curtea observa ca potrivit dispozițiilor art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție,
,,Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:
(...) b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații."
La data de 10.02.2012, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Teleorman, al cărui președinte era reclamantul în funcție de prefect, a aprobat Hotărârea nr. 4/10.02.2012 privind demersurile întreprinse privind cererea de fonduri către Guvernul României, având în vedere situația fondurilor financiare și a stocurilor de combustibil de la nivelul comitetelor locale pentru situații de urgență, în a cărei anexă sunt stabilite sumele necesare pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Teleorman. Pentru . aprobat un necesar de_ lei, iar pentru Comuna Vedea_ lei.
Prin Hotărârea de Guvern nr. 85/21.02.2012 (publicată în Monitorul Oficial nr. 126 din 21 februarie 2012) se aprobă alocarea sumei de 20.000 mii lei din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, bugetelor locale ale unor unități administrativ-teritoriale din unele județe ale țării, potrivit anexei care face parte integrantă din hotărâre, pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de căderile masive de zăpadă și viscol, în vederea executării unor lucrări operative privind deszăpezirea drumurilor comunale și județene.
De asemenea, se prevede că prefecții județelor, în calitatea lor de președinți ai comitetelor județene pentru situații de urgență, vor verifica modul de executare a lucrărilor operative privind deszăpezirea drumurilor comunale și județene. Pentru județul Teleorman s-a alocat, conform anexei H.G. precizate, suma de 1330 mii lei, dintre care pentru . lei și pentru . lei.
Primăria Comunei S., Județul Teleorman încheie la data de 10.02.2012, Contractul nr. 391/10.02.2012, având ca obiect deszăpezirea drumurilor în comuna S., cu ., înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_ . Prețul contractului este stabilit la 200 lei/ora +TVA, iar durata acestuia este de 30 zile. La data de 07.03.2012, s-a emis factura nr. 9739/07.03.2012, în valoare de_ lei, pentru serviciile de deszăpezire prestate de ȘC VENUS MOB SRL, (așa cum s-a stabilit în anexa la HG 85/21.02.2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 126 din 21 februarie 2012, suma alocată Comunei S., Județul Teleorman este de 20 mii lei).
In mod legal,parata a apreciat ca exista indiciile savarsirii infractiunii prevazuta de art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000, de catre reclamant, de vreme ce in aceeasi zi cu data adoptarii Hotărârii nr. 4/10.02.2012 privind demersurile întreprinse privind cererea de fonduri către Guvernul României, de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Teleorman, al cărui președinte era reclamantul în funcție de prefect, s-a incheiat contractul dintre Primăria comunei S. si ., la care domnul N. R. C. și domnul N. I. M., fiii reclamantului, dețineau atât calitatea de asociat, cât și pe cea de administrator. Curtea apreciaza ca incheierea acestui contract, nu s-ar fi facut daca nu s-ar fi cunoscut ca pentru . nr. 4/10.02.2012 s-ar fi solicitat fonduri de la Guvernul Romaniei. Ori, acest fapt creeaza suspiciunea ca reclamantul ar fi aceste informatii care nu erau destinate publicitatii ori ar fi permis accesul unor persoane neautorizate la aceste informatii.
Din aceste motive, Curtea va mentine constatarile raportului de evaluare nr._/GII din 19.06.2012, emis de pârâtă, referitor la existenta unor indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către reclamant a infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253 ind. 1 Cod penal și incalcarea dispozițiilor art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul N. T., cu domiciliul în A., ., ., ., județ Teleorman, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, cu sediul în București, ..15, sector 1, în parte.
Anulează în parte raportul de evaluare din 19.06.2012, emis de pârâtă, în privința reținerii stării de incompatibilitate a reclamantului.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.02.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
B. V. C. D.
Red./tehn. jud. V.B./4 ex./11.02.2013
| ← Despăgubire. Decizia nr. 3759/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1548/2013. Curtea de... → |
|---|








