Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 1297/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1297/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 2295/93/2012
Dosar nr._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.1297
Ședința publică de la 25 martie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – D. M. D.
JUDECĂTOR - C. P.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - S. Ș.
* * * * * * * * * *
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de recurentele – pârâte PRIMĂRIA C. și . SRL împotriva Sentinței civile nr.81 din 16.01.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații – reclamanți . B. T. SRL, S. B. și intimata – pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE PISCICULTURĂ ȘI ACVACULTURĂ.
P. are ca obiect – „suspendare executare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta – pârâtă Primăria C., reprezentată de avocat F. G., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar, recurenta – pârâtă . SRL, reprezentată de avocat C. Ș., în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul M., pe care o depune la dosar, intimații – reclamanți . B. T. SRL și S. B., reprezentați de avocat D. S., în baza împuternicirii avocațiale nr._/22.03.2013, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind intimata – pârâtă Agenția Națională de Piscicultură și Acvacultură.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că, prin serviciul registratură, la data de 22.03.2013 intimații – reclamanți au depus întâmpinare.
Recurenta – pârâtă Primăria C., prin apărător, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei, consemnată la C.N. Poșta Română S.A., cu chitanța nr._/22.03.2013 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Recurenta – pârâtă . SRL, prin apărător, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei, consemnată la C.N. Poșta Română S.A., cu chitanța nr._/22.03.2013 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Curtea ia act de faptul că recurentele – pârâte au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, astfel cum s-a dispus prin rezoluție la primirea dosarului și procedează la anularea acestora.
Curtea comunică recurentelor – pârâte câte un exemplar al întâmpinărilor,
Recurenta – pârâtă Primăria C., prin apărător, depune la dosar copia Deciziei civile nr.876 R/04.12.2012, pronunțată de Tribunalul Ilfov, în dosarul nr._/94/2012.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurenta – pârâtă Primăria C., prin apărător, învederează faptul că, instanța de fond analizând speța dedusă judecății, a înțeles, prin motivare doar să definească condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare a actului administrativ și nicidecum să coroboreze actele și lucrările dosarului cu reținerea în concret a situației de fapt. Totodată, arată că, nici paguba iminentă și nici cazul bine justificat nu au fost probate de către reclamanți, iar instanța de fond nu a indicat în interiorul hotărârii, care sunt actele care ar putea sprijini condițiile de admisibilitate așa cum sunt prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004, contenciosului administrativ.
Recurenta – pârâtă Primăria C., prin apărător, învederează faptul că, reclamanții au indus o falsă reprezentare a realității cu privire la paguba iminentă ce s-ar crea prin păstrarea actului administrativ, iar instanța fără o verificare în concret a înscrisurilor depuse de toate părțile implicate în dosar, a apreciat în mod greșit existența unei pagube iminente pentru reclamanți. De asemenea, arată că, tribunalul, prin decizie a încurajat păstrarea în condiții de ilegalitate a unui dig care încalcă atât Legea nr.50/1991 privind regimul construcțiilor cât și dispozițiile legii referitoare șa siguranța barajelor – Legea nr.466/2001.
Recurenta – pârâtă Primăria C., prin apărător, învederează faptul că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă că barajul/dig de pământ ar fi în proprietatea reclamanților din prezenta cauză sau în patrimoniul Agenției Naționale de Piscicultură și Acvacultură, existând astfel, posibilitatea prejudicierii vreunei drept real ori a proprietății publice.
Recurenta – pârâtă Primăria C., prin apărător, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii pronunțată în fond și pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamanților, de suspendare a actului administrativ ca fiind neîntemeiată.
Recurenta – pârâtă . SRL, prin apărător, învederează faptul că, instanța de fond a reținut și interpretat greșit materialul probator și dispozițiile art.15 raportat la art.14 din Legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ, prin sentința recurată. Totodată, arată că analizând probele administrate în cauză, raportat la dispozițiile art.14 li art.15 din Legea nr.554/2004, instanța de fond a constatat, că reclamanții trebuiau să facă dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, astfel cum acestea sunt definite de art.2 din Lege, reținând că pârâta Agenția Națională de Piscicultură și Acvacultură a susținut, prin întâmpinare, că digul ce face obiectul autorizației de desființare nr.242/2012 se afla în proprietatea Statului Român, care și exercită prerogativele proprietății prin autoritățile sale, că în speță este vorba de un bun aflat în domeniul public al statului, care nu a dat un acord în privința desființării construcției.
Recurenta – pârâtă . SRL, prin apărător, învederează faptul că, în cauză, nu se pot identifica împrejurări de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ contestat, în speță autorizația de desființare nr.242/2012, emisă de Primăria C.. Totodată, arată că, în cauză nu a fost răsturnată prezumția de veridicitate și de autenticitate a actului administrativ, iar instanța de fond prin motivarea expusă, nu a justificat suspendarea executării autorizației de desființare ca un element ce prezintă un caracter excepțional.
Recurenta – pârâtă . SRL, prin apărător, învederează faptul că, existența cazului bine justificat este îndeplinită în situația în care în cererea de suspendare s-ar regăsi argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ, cerințe ce nu au fost îndeplinite de reclamanți, nefiind invocate aspecte care să evidențieze caracterul ilegal al actului administrativ și abuzul autorității emitente. Cu privire la prevenirea pagubei iminente, arată că instanța nu a identificat în mod corect prejudiciul ce s-ar crea în patrimoniul reclamantelor prin executarea autorizației de desființare a digului, în condițiile în care reclamanții nu au făcut dovada vreunui interes legitim sau drept ce ar trebui să fie ocrotit prin menținerea construcției.
Recurenta – pârâtă . SRL, prin apărător, solicită admiterea recursului, astfel formulat. Totodată, depune la dosar concluzii scrise.
Intimații – reclamanți, prin apărător, învederează faptul că hotărârea pronunțată este legală, deoarece este motivată atât în drept cât și în fapt, instanța reținând inexistența unui acord al Statului Român exprimat prin Agenția Națională de Piscicultură și Acvacultură în ceea ce privește desființarea construcției, cât și atitudinea oscilantă și contradictorie a concedentului ca reprezentant al Statului Român prin adresele emise de aceasta, de unde rezultă existența cazului bine justificat.
Intimații – reclamanți, prin apărător, învederează faptul că instanța a reținut art.6.1.4. din Contractul de concesiune, text necontestat de către părțile în litigiu, care prevede dreptul concesionarului de a edifica construcții pe terenul ce face obiectul contractului, cu respectarea prevederilor legale în domeniul construcțiilor și cu acordul prealabil al concedentului, dar numai în interesul exploatației piscicole. Totodată, arată că, instanța a reținut că din interpretarea acestui text ar rezulta necesitatea unui acord prealabil al concedentului atât la edificarea cât și la modificarea structurii patrimoniului concesionat.
Intimații – reclamanți, prin apărător, învederează faptul că, au parcurs toate etapele prevăzute de lege în vederea obținerii unei soluții favorabile în ceea ce privește suspendarea actului administrativ, iar modul de interpretare a probelor din dosar, în sensul reținerii de către instanță a condițiilor pe care aceasta a fost investită de părți să le aprecieze, consideră că nu poate constitui un caz de încălcare sau greșită aplicare a legii, rolul instanței fiind tocmai acela de a aprecia, în funcție de circumstanțele cauzei, dacă se impunea sau nu în cauza prezentă suspendarea actului administrativ.
Intimații – reclamanți, prin apărător, învederează faptul că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, și dată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, instanța indicând sintetizarea situației de fapt și dispozițiile legale apreciate ca fiind incidente în cauză, relevând astfel care sunt considerentele pentru care s-a pronunțat în sensul admiterii cererii de suspendare a actului administrativ.
Intimații – reclamanți, prin apărător, învederează faptul că potrivit art.14 din Legea nr.554/2004 se prevede procedura specială a suspendării executării unui act administrativ, în alineatul al doilea reglementându-se faptul că instanța soluționează cererea de suspendare, de urgență și cu precădere, cu citarea părților, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, instanța putând să dispună suspendarea executării actului administrativ. Totodată, arată că, suspendarea executării actului administrativ apare ca o măsură excepțională, reglementată de norme speciale de contencios administrativ, având caracter temporar, și durează până la judecarea fondului cauzei, respectiv până la anularea autorizației de desființare din dosarul nr._, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov.
Intimații – reclamanți, prin apărător, solicită respingerea recursurilor ca nefondate și pe cale de consecință, menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr._ reclamanții . B. T. SRL și S. B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA C., . SRL și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE PISCICULTURĂ ȘI ACVACULTURĂ, suspendarea executării Autorizației de de desființare numărul 242/24.08.2012, emisa de Primăria C., având ca obiect autorizatrea lucrărilor de demolare a podețului (digului) de acces către proprietățile reclamanților, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea acestui act.
Prin Sentința civilă nr. 81 din data de 16 ianuarie 2013 Tribunalul Ilfov a admis cererea și a dispus suspendarea executării Autorizației de de desființare numărul 242/24.08.2012 pînă la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Ilfov.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a apreciat că în speță este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat, întrucât s-a reținut inexistența unui acord din partea Statului Român exprimat prin Agenția Națională de Piscicultură și Acvacultură în ceea ce privește desființarea construcției.
S-a mai reținut atitudinea oscilantă și contradictorie a concedentului, ca reprezentant al Statului Român care prin adresa nr. 7904 din 30.10.2012 a solcitat să se stopeze efectuarea oricărei lucrări e demolare, prin adresa nr. 7149 din 12.11.2011 a cordat drept de trecere peste podețul care traversează lacul Valea mocanului și permisiunea de arepara porrțiunea de podeț distrusă iar prin adresa nr. 9032 din 27.12.2012 a menționat că statul nu poate fi proprietarul digului, în condițiile în care din procesele-verbale de predare preluare a documentelor de la Agenția Domeniilor Statului nu reiese existența unui dig pe terenuri oiar în procesul-verbal de punere în posesie a . SRL nu sunt precizate activele proprietatea concesionarului.
Instanța de fond a avut în vedere împrejurarea că, din interpretarea art. 6.1.4 din contractul de concesiune ar rezulta necesitatea unui acord prealabil al concedentului, atât la edificarea cât și la modificarea structurii patrimoniului concesionat.
S-a mai avut în vedere împrejurarea că obiectul autorizației de desființare este constituit de o clădire edificată anterior încheierii contractului de concesiune și utilizată de către reclamantă drept cale de acces spre proprietate, cu acordul concesionarului, până în anul 2011, în prezent existând pe rolul instanțelor judecătorești litigii civile între părți privind servitutea de trecere.
În ceea ce privește paguba iminentă, instanța de fond a reținut că aceasta rezultă din efectele pe care le-ar putea genera executarea actului administrativ atacat, reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării autorizației.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele PRIMĂRIA C. și . SRL, formulând critici de nelegalitate și netemeinicie.
1. Recursul declarat de pârâta PRIMĂRIA C.
În motivare, recurenta a arătat că motivele pe care înțelege să își întemeieze recursul se circumscriu dispozițiilor art. 304 punctul 7 Cod de Procedura Civila: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină", art. 304 punctul 9 Cod de Procedura Civila: "când hotărârea pronunțata este lipsitade temei legal ori a fost data cu încălcare sau aplicarea greșita a legii".
De asemenea, având în vedere ca impotriva sentinței civile recurate nu se poate exercita calea apelului, a invocat în analizarea și completarea principalelor motive de recurs și dispozițiile art 304 indice 1 Cod de Procedura Civila, sens în care a solicitat instanței de recurs să examineze cauza sub toate aspectele.
În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 304 punctul 7 Cod de Procedura Civila, arătat că, instanța de fond, analizând speța dedusa judecații, a înțeles ca prin motivare doar să definească condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare a actului administrativ și nicidecum să coroboreze actele și lucrările dosarului cu reținerea în concret a situației de fapt.
Astfel, nici paguba iminenta și nici cazul bine justificat nu au fost probate de către reclamanți, iar instanța de fond nu a indicat în interiorul hotărârii, care sunt actele care ar putea sprijini condițiile de admisibilitate asa cum sunt prevăzute de art 14 din Legea nr. 554/2004 R, a contenciosului administrativ.
În opinia recurentei, reclamanții au indus o falsa reprezentare a realității cu privire la paguba iminenta ce s-ar crea prin păstrarea actului administrativ, iar instanța fără o verificare în concret a înscrisurilor depuse de toate părțile implicate în dosar, a apreciat în mod greșit existenta unei pagube iminente pentru reclamanți.
Nici asupra celei de-a doua condiții, respectiv cazul bine justificat, instanța nu a ținut seama de jurisprudenta înaltei Curți de Casație și Justiție, care statua ca: "susținerile elaborate de reclamanți în sensul existentei cazului bine justificat nu pot fi constatate întrucât nu s-a demonstrat existenta unor motive temeinice care să pună la îndoiala legalitatea actului administrativ".
Cu alte cuvinte, instanța de fond a admis cererea de suspendare a unui act administrativ care se bucura de prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate, în detrimentul unor pure afirmații a reclamanților care nu au putut demonstra ca se afla în situația unui caz bine justificat.
Tribunalul, prin aceasta decizie a încurajat păstrarea în condiții de ilegalitate a unui peste podețul/dig construit care încalcă atât Legea nr. 50/1991 privind regimul construcțiilor cat și dispozițiile legii referitoare la siguranța barajelor - Legea nr. 466/2001.
În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedura Civila, recurenta a arătat că legea a definit caracterul de excepție al măsurii suspendării executării unui act administrativ, în nici . fără dovedirea efectiva a unor împrejurări conexe ca, rămânerea în vigoare a unui act de desființare ar fi de natura să argumenteze existenta și îndeplinirea cumulativa a condițiilor prevăzute de art 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
A susținut că la data emiterii actului administrativ suspendat, Primăria Comunei C. a urmărit . unor împrejurări referitoare la existenta unei construcții care, în mod concret nu aparține niciunei persoane din cele chemate în judecata, intenționând restabilirea echilibrului interesului general și particular și totodată, folosindu-se de temeiurile prevăzute de art 27 alin 1 din Legea 50/1991 modificata și republicata, care prevede:
"Obligația primarilor ori persoanelor împuternicite ale acestora din cadrul autorității administrației publice locale, de a urmări respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcții."
Ca o chestiune prealabilă, recurenta a arătat că deși nu a fost parte în dosarul nr._/94/2012, aflat pe rolul Judecătoriei B., și în recurs la Tribunalul Ilfov, cu obiect: ordonanța președințială, un magistrat din Tribunalul Ilfov, nu a înțeles să se abțină în cauza prezentului recurs, pronunțând o Sentința ce se anticipa în avantajul reclamanților.
Considera ca, magistratul fondului din dosarul prezentului recurs nu a putut sau nu a vrut să stăruie în aflarea adevărului în ca:uza prin aplicarea corecta a legii, în condițiile în care a făcut parte din completul în dosarul nr._/94/2012 când prin puterea de președinte al completului a decis o soluție pe care, daca nu ar fi menținut-o în dosarul de fata, s-ar fi contrazis.
Astfel, judecând și admițând recursul . prin care se solicita dreptul de acces peste podețul/dig construit ilegal, al reclamanților noștri, a prejudecat și antepronunțat hotărârea a cărui netemeinicie și nelegalitate o critica.
Recurenta a mai arătat că, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezulta ca, barajul/digul de pământ ar fi în proprietatea reclamanților din prezenta cauza sau în patrimoniul A.N.P.A., existând astfel, posibilitatea prejudicierii vreunui drept real ori a proprietății publice.
Împrejurarea ca, . au un drept de trecere printr-o zona privata nu echivalează cu existenta unui drept de trecere peste un podeț care nu reprezintă, în realitate, o cale legala de acces.
A susținut că Primăria Comunei C., prin reprezentanții ori împuterniciții acesteia, nu a înțeles să-și exercite prerogativele într-un mod abuziv prin vădita atitudine părtinitoare fata de părțile din prezentul litigiu.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii pronunțate în fond de Tribunalul Ilfov și pe cale de consecința, respingerea acțiunea reclamanților, de suspendare a actului administrativ ca fiind neîntemeiata.
2. Recursul declarat de pârâta S.C. A. C.-INVESTII S.R.L.
În ceea ce privește motivul prevăzut de art 304 pct. (7) C. Proc. Civ.: "(...) când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii...)", recurenta a arătat că, desi, instanța nu avea de soluționat fondul raportului de drept litigios dintre părți, pe baza înscrisurilor existente la dosar, avea obligația de a stabili împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natura să creeze o îndoiala serioasă asupra legalității autorizației de desființare a cărei suspendare se solicita.
A susținut că instanța de fond s-a limitat în motivarea hotărârii să enunțe definiția cazului bine justificat și a pagubei iminente. Mai mult considera ca era necesar să dea eficienta practicii imitarea a I.C.C.J. în ceea ce privește condițiile cumulative privind suspendarea actului.
A arătat că instanța de fond nu a identificat nici măcar o împrejurarea legata de starea de fapt și de drept în care a fost emisa autorizația de desființare, care să justifice existenta îndoielii serioase asupra legalității actului administrativ, dimpotrivă, din înscrisurile existente la dosar rezulta în mod evident ca împrejurările în care a fost emisa autorizarea de desființare, dovedesc edificarea digului din pământ prin nerespectarea dispozițiilor din Legea nr. 50/1991 R și din Legea nr. 466/2001 privind siguranța barajelor, neexistând nicio documentație, avize sau aprobări date în condițiile legii.
Apreciază că cerința cazului bine justificat ar fi trebuit să vizeze, în cauza dedusa judecații, condițiile de legalitate ale autorizației de desființare, care ocrotesc un interes general și nu un interes particular asa cum rezulta din motivare hotărârii instanței de fond, care invoca ocrotirea unui interes și drept particular.
Cu alte cuvinte, cazul bine justificat presupune existenta unor împrejurări evidente care să poată fi constatate de instanța în cadrul unei cercetări a actului administrativ, fără a fi permisa verificarea a însăși motivelor de nelegalitate invocate în mod inadmisibil de către reclamanți în cererea de suspendare.
În privința existentei celei de-a doua condiții, respectiv prevenirea pagubei iminente, instanța nu identifica în mod concret prejudiciul ce s-ar crea în patrimoniul reclamantelor prin executarea autorizației de desființare a digului, în condițiile în care reclamanții nu au făcut dovada vreunui interes legitim sau drept ce ar trebui să fie ocrotit prin menținerea construcției.
Jurisprudenta I.C.C.J. a stabilit prin deciziile pronunțate, ca: "aceasta condiție nu rezulta pur și simplu din executarea unui act administrativ și în orice condiții, fapt pentru care, este necesar ca cel care invoca un asemenea prejudiciu trebuie să dovedească existenta acestuia în concref1.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii.
Instanța retine mai întâi ca: " (...) în speța este vorba de un bun aflat în domeniul public al statului, bun inalienabil, imprescriptibil și insesizabil, în sensul legii nr. 213/1998 " pentru ca ulterior să constate ca atitudinea paratei A.N.P.A. este oscilanta și contradictorie și ca din adresa nr. 9032/2012 rezulta ca Statul R. "(...)/!« poate fi proprietarul digului,", "din procesele-verbal de predare-preluare a documentelor de la ADS nu reiese existenta unui dig pe terenuri (...)", o asemenea motivare fiind în mod evident contradictorie.
Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. (9) C.Proc.Civ.: " când hotărârea pronunțata (...) a fost data cu încălcarea sau aplicare greșita a legii ", recurenta a arătat că, prin motivarea hotărârii, instanța de fond nu a evidențiat îndeplinirea cumulativa a condițiilor cazului bine justificat și pagubei iminente prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 R, limitându-se să invoce numai argumentație juridica de natura teoretica, astfel ca soluția ce s-ar fi impus era de respingere a cererii reclamantelor.
Tot printr-o interpretare greșita a legii, instanța de fond apreciaza ca suspendarea executării actelor administrative este un instrument eficient, la îndemna instanței de judecată, fiind echitabil ca, atâta timp cat judecătorul se afla în proces de evaluare (pronunțarea pe fond asupra anularii actului administrativ), acesta (actul) să nu-și producă efecte asupra celor vizați, ignorând în totalitate îndeplinirea cumulativa a celor doua condiții mai sus arătate.
Recurenta a criticat hotărârea și sub aspectul netemeiniciei, invocând în acest sens dispozițiile art. 304 ind. (1) C.Proc.Civ., arătând că situația de fapt reținuta de instanța de fond este contradictorie, în raport de înscrisurile ce au fost analizate, fiind reproduse situații prezentate în acestea, fără a opera cu argumente care să conducă la o motivare bazata pe dovezi concludente.
Recurenta a mai arătat că magistratul care a pronunțat hotărârea supusa recursului, a soluționat recursul declarat în dosarul nr._/94/2012, având ca părți S.C. E. și subscrisa, obiectul dosarului fiind ordonanța președințială. Apreciază că magistratul ce a pronunțat soluția din dosarul nr._/94/2012, nu putea pronunța decât o hotărâre de admitere a cererii de suspendare.
În opinia recurentei, acesta este caz concret de antepronuțare a soluției în prezenta cauza, chiar daca nu sunt îndeplinite în totalitate condițiile de identitate de părți și obiect.
Recurenta, prin reprezentanții săi, a înțeles să-și exercite drepturile procesuale cu buna credință, în sensul ca nu a înțeles să invoce dispozițiile art. 27 pct. (7) C.Proc.Civ., considerând ca se va bucura de o judecata a unui Tribunal imparțial, fără a antama discuții care să confirme magistratului ca nu are încredere în soluția sa.
Pentru aceste considerente, în temeiul art 312 C.Proc.Civ., a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării Autorizației de desființare numărul 242/24.08.2012, emisa de Primăria C..
Legal citate, intimații au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.
Examinând recursurile declarate, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
Sintetizând motivele de recurs formulate, Curtea reține că este neîntemeiată critica ambelor recurente referitoare la împrejurarea că judecătorul care a pronunțat sentința recurată a făcut parte și din completul de recurs care format obiectul dosarului nr._/94/2012 (pricina având ca obiect ordonanță președințială), astfel încât s-a antepronunțat cu privire la cererea de suspendare.
Astfel, pe de o parte, Curtea reține că, în ipoteza în care recurentele-reclamante ar fi considerat că judecătorul care a soluționat în fond prezenta cauză, s-a antepronunțat, ar fi avut posibilitatea de invoca acestă chestiune prin formularea unei cereri de recuzare întemeiată pe dispozițiile art. 27 pct. (7) din Codul de procedură civilă, urmând ca, în măsura în care ar fi fost nemulțunite de soluția pronunțată asupra cererii de recuzare, aceasta să fie atacată cu recurs odată cu fondul, în condițiile prevăzute de art. 34 din Codul de procedură civilă.
Or, în condițiile în care la judecata pe fond nu s-a formulat cerere de recuzare pentru motivul menționat, motivul de recurs invocat echivalează cu formularea unei cereri de recuzare a judecătorului fondului direct în fața instanței de recurs, pentru motive care au fost cunoscute în etapa soluționării fondului, aceasta neputând fi primită dat fiind că nu reprezintă o chestiune de ordine publică.
Așa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 27 și urm. din codul de procedură civilă și așa cum doctrina în materie a statuat în mod constant, recuzarea poate fi propusă de partea interesată înainte de începerea oricărei dezbateri, sancțiunea nerespectării acestui termen fiind decăderea din dreptul de a mai recuza judecătorul, ceea ce presupune că judecătorul fondului nu poate fi recuzat pentru prima dată în calea de atac, numai respingerea cererii de recuzare putând constitui un motiv de recurs.
Pe de altă parte, în concret, Curtea constată că judecătorul fondului nu s-a antepronunțat asupra cererii de suspendare prin faptul că a făcut parte din completul de recurs în dosarul nr._/94/2012, având în vedere obiectul diferit al celor două cereri dar și normele de procedură aplicabile judecății, singura asemănare fiind aceea că sunt măsuri provizorii dar vizând chestiuni diferite.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul că instanța de fond nu a motivat hotărârea, limitându-se la enunțarea definiției cazului bine justificat și a pagubei iminente, Curtea constată că este neîntemeiat, întrucât, contrar susținerilor ambelor recurente, din analiza considerentelor sentinței recurate, se observă că instanța a avut în vedere toate împrejurările de fapt care i-au format convingerea existenței unui caz bine justificat și a pagubei iminente, dezvoltând raționamentul care a condus la pronunțarea soluției, în acest context, definirea celor două cerințe legale având scopul de a demonstra în ce măsură circumstanțele reținute răspund acestor exigențe și fundamentează concluzia la care s-a ajuns.
Astfel, s-a reținut, în esență, inexistența unui acord din partea Statului Român, atitudinea oscilantă și contradictorie a concedentului, edificarea clădirr anterior încheierii contractului de concesiune și utilizarea drept cale de acces spre proprietate, cu acordul concesionarului, până în anul 2011, existența pe rolul instanțelor judecătorești a unor litigii civile între părți, efectele pe care le-ar putea genera executarea actului administrativ atacat, toate acestea formând convingerea instanței de fond cu privire la îndeplinirea cerințelor legale pentru a se dispune suspendarea actului administrativ.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia hotărârea cuprinde motive contradictorii, aceasta nu poate fi reținută, întrucât exemplul oferit de recurenta S.C. A. C.-INVESTII S.R.L. în argumentarea acestei susțineri nu demonstrează contradictorialitatea motivării instanței de fond, ci atitudinea contradictorie a concedentului, paragraful citat, extras din considerente, constituind tocmai argumentul instanței de fond în aprecierea ca fiind contradictorie a poziției exprimate de concedent, reprezentant al Statului Român, atitudine care a creat o îndoială puternică privind prezumția de legalitate a autorizației.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. (9) și în considerarea prevederilor art. 3041 din Codul de procedură civilă, reexaminând cauza sub toate aspectele, în raport de probele administrate și de prevederile legale incidente, Curtea apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, din considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează.
În considerarea celor două principii incidente în materie – al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu – suspendarea executării, constând în operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor actului, constituie o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
Din punctul de vedere al îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare întemeiată pe art. 15 din din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, așa cum este cererea soluționată prin sentința recurată, din analiza prevederilor art. 14 și 15 ale actului normativ menționat rezultă că trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui act administrativ, existența pe rolul instanței de contencios administrativ a unei acțiuni în anularea actului, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
În cazul de față, Curtea constată că prima condiție este îndeplinită, Autorizația de desființare nr. 242/24.08.2012 fiind, în mod indiscutabil, un act administrativ cu caracter individual, în raport de conținutul și de emitentul său.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, se constată, de asemenea, că este îndeplinită, întrucât, la data soluționării, pe rolul Tribunalului Ilfov se afala dosarul nr._ având ca obiect acțiunea în anularea aceluiași act administrativ.
Referitor la existența unui caz bine justificat, se impune precizarea că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Concret, această cerință este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat.
Aparența de nelegalitate a unui act administrativ trebuie să rezulte din acele împrejurări de fapt sau de drept care se constituie în „indicii de nelegalitate” și care rezultă dintr-o simplă analiză, fără a presupune dovedirea unor motive de nelegalitate.
În cazul de față, cercetând „aparența de legalitate” a actului ce formează obiectul litigiului, fără a intra în analiza fondului, întrucât ar excede obiectului prezentei cereri, instanța de recurs constată că, în mod judicios a stabilit instanța fondului că există un caz bine justificat.
În acest sens, în mod corect s-a reținut împrejurarea că, deși intimata-pârâtă Agenția națională de Piscicultură și Acvacultură a susținut că autorizația de desființare are ca obiect o construcție care se află în proprietatea Statului Român, din probele administrate nu există dovada existenței unui acor din partea statului în ceea ce privește desființatea construcției.
De asemenea, în mod corect s-a reținut, din analiza probelor, atitudinea oscilantă și contradictorie a concedentului, exprimată prin adresele nr. 7904 din 30.10.2012, 7149 din 12.11.2011 și 9032 din 27.12.2012, atitudine de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității autorizației de desființare.
Totodată, din analiza clauzei de la art. 6.1.4 din contractul de concesiune, Curtea reține că în mod temeinic a apreciat instanța de fond că din interpretarea acesteia rezultă că este necesar acordul prealabil al concesionarului, atât la edificarea, cât și la modificarea structurii patrimoniului concesionat.
Coroborând aceste aspecte cu împrejurarea că autorizația de desființatre privește o construcție edificată înainte de încheierea contractului de concesiune și că aceasta a fost utilizată drept cale de acces, până în anul 2011, cu acordul concesionarului, precum și cu dovada existenței pe rolul instanțelor a unor litigii civile privind servitutea de trecere, în mod justificat instanța de fond a ajuns la concluzia că pot fi reținute unele argumente juridice care creează o aparență de nelegalitate a actului administrativ atacat, această concluzie fiind fundamentată pe probele administrate.
În ceea ce privește „paguba iminentă”, aceasta este definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil sau, dup caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.”
Prin urmare, instanței de contencios administrativ îi revine rolul de a aprecia dacă, în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamanți, efectele actului a cărui suspendare se cere sunt de natură să producă un prejudiciu viitor sigur și previzibil.
În cazul de față, Curtea constată, în primul rând, că, prin natura efectelor sale, actul atacat are potențialul de a un prejudiciu viitor sigur și previzibil, dat fiind că se referă la desființarea unei construcții, măsură ireversibilă, în situația anulării autorizației, repunerea părților în situația anterioară fiind, practic, imposibilă.
În al doilea rând, se reține că acesul intimaților-reclamanți la terenurile aflate în proprietate s-a făcut timp de peste 10 ani pe digul care face obiectul autorizației de desființate, situație în care este evident că executarea actului administrativ concretizată în desființarea acestei construcții îi lipsește pe reclamanți de această cale de acces, fiind singurul drum practicabil, în condițiile în care, în afară de acesta mai există drumuri neasfaltate, greu sau chair imposibil de parcurs cu autoturisme, mai ales pe vreme ploioasă sau pe timp de iarnă.
Or, îngreunarea accesului sau chiar lipsirea de acces a intimaților-reclamanți la terenurile aflate în proprietate, cu consecințe grave care pot consta în sistarea lucrărilor de construcții, imposibilitatea transportării hranei necesare pentru animale, perturbarea activității serviciilor de salvare și/sau pompieri în cazuri de urgență, constituie, în opinia Curții o pagubă iminentă, astfel cum este definită de prevederile legale.
În concluzie, față de argumentele părților și de probele administrate, dar și față de natura ireversibilă a efectelor unei autorizații de desființare a unei construcții, Curtea constată că, în mod temeinic s-a reținut de către instanța de fond că și această condiție constînd în necesitatea prevenirii unei pagubei iminente este îndeplinită.
Din aceste considerente, Curtea reține că sunt neîntemeiate motivele de recurs formulate de recurente în temeiul art. 304 pct. (9) și art. 3041 din Codul de procedură civilă, soluția instanței de fond de admitere a cererii de suspendare a Autorizației de desființare nr. 242/24.08.2012 emisă de Primăria C. fiind legală și temeinică.
În concluzie, constatând că sentința recurată este legală și temeinică, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ambele recursuri formulate de recurentele – pârâte PRIMĂRIA C. și . SRL împotriva Sentinței civile nr.81 din 16.01.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații – reclamanți . B. T. SRL, S. B. și intimata – pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE PISCICULTURĂ ȘI ACVACULTURĂ, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. M. D. C. P. M. B.
GREFIER,
S. Ș.
| ← Anulare act administrativ. Hotărâre din 17-10-2013, Curtea de... | Pretentii. Sentința nr. 2253/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
