Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2045/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2045/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 77034/3/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.2045
Ședința publică de la 16.05.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE ȘURCULESCU F.
JUDECĂTOR J. A.
JUDECĂTOR C. – N. L.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva sentinței civile nr. 4881 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 04.12.2012 în dosarul nr._ /CA/2011, în contradictoriu cu reclamanta D. G. M., cu pârâții S. ROMÂN – prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 09.05.2013, din partea intimatei – reclamante D. GRAȚIELA M., întâmpinare la recursul ce face obiectul pricinii dedusă judecății; comunicată recurentei – pârâte, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, atașată la fila 15 dosar.
Curtea, constatând că, atât prin cererea de recurs cât și prin întâmpinarea depusă la dosar din partea intimatei– reclamante s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 C.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza pentru a se pronunța, în principal, pe excepția tardivității recursului, astfel cum a fost invocată de intimata – reclamantă, prin întâmpinarea depusă la dosar, raportat la dispozițiile art. 137 alineat 1 C.pr.civ. și în subsidiar, eventual, pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 4881/04.12.2012 Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal a hotărât următoarele:
- a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pîrîtei AFPS1;
- a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta D. GRAȚIELA – M., în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 1 PRIN DGFPMB, și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU;
- a anulat decizia de calcul nr._/8.10.2011 a pîrîtei AFPS1 și decizia nr.105/16.02.2012 a pîrîtei DGFPMB;
- a obligat pîrîta AFPS1 să restituie reclamantei suma de 8546 lei reprezentînd taxă pe poluare, cu dobînda calculată conform art.124 din OG nr.92/2003;
- a obligat pîrîta AFPS1 la plata către reclamantă a sumei de 43,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță - Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal – a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta D. GRAȚIELA - M. în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 PRIN DGFPMB și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei de calcul nr._/8.10.2011 a pîrîtei AFPS1 și a deciziei de soluționare a contestației nr.105/16.02.2012 și obligarea pârâților să restituie reclamantei suma de 8546 lei reprezentînd taxă pe poluare, cu dobînda legală aferentă de la data plății.
În fapt, reclamanta a arătat că a achiziționat un autoturism pentru înmatricularea căruia a fost obligată la plata taxei speciale pe poluare, în cuantum de 8546 lei. Reclamanta a considerat că taxa prevăzută de OUG nr.50/2008 contravine art. 90 din Tratatul Comunității Europene, fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne. Reclamanta a mai susținut că, față de disp. art. 148 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de legislația internă, iar instanțele au obligația de a ține seama de acestea și a le aplica prioritar față de normele interne contrare.
În drept, reclamanta a invocat Tratatul CE, OUG nr.50/2008.
La dosarul cauzei, au fost depuse înscrisuri privind autoturismul și taxa plătită pentru înmatricularea acestuia, dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
Pârâta DGFPMB, în reprezentarea AFPS1, a invocat prin întîmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive a AFPS1, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, taxa stabilită de OUG nr.50/2008 fiind legal percepută.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă, ca neîntemeiată de către tribunal, având în vedere că AFPS1 este emitentul deciziei de poluare în baza căreia s-a pretins și încasat suma de la reclamantă, deci nu este doar un simplu încasator pentru AFM. Reclamanta este nemulțumită de suma pretinsă de AFPS1 cu titlu de taxă de poluare, a contestat această sumă, iar ca efect al nesoluționării favorabile a cererii sale de restituire a sumei a introdus acțiunea de față.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism înmatriculat anterior într-un stat membru UE, potrivit înscrisurilor de la filele 9-20. Pentru înmatricularea aceluiași vehicul în România a plătit taxă specială în cuantum de 8546 lei, potrivit chitanței de plată de la fila 6, taxă calculată prin decizia nr._/8.10.2011 a pîrîtei AFPS1 – fila 7.
De asemenea, contestația formulată de către reclamantă a fost respinsă prin decizia nr.105/16.02.2012 a pîrîtei DGFPMB – filele 31-40.
Tribunalul a considerat că sunt nelegale pretinderea și refuzul de restituire a taxei de către pîrîta DGFPMB-AFPS1, cea care a calculat și a încasat suma de la reclamantă, nefiind deci un simplu încasator care să se conformeze dispozițiilor AFM.
Astfel, potrivit art.3 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datoreaza aceasta taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip si eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr. 211/2003. Autoturismul reclamantei nu intra in categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare prev. de art.3 alin.2 si art.9 alin.1.
A apreciat prima instanță că obligatia de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculari a unui autovehicul in Romania conform art.4 lit.a, fara ca textul sa faca distinctia nici intre autoturismele produse in Romania si cele in afara acesteia, nici intre autoturismele noi si cele second-hand. Deoarece actul normativ menționat a intrat in vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezulta ca taxa pe poluare este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima inmatriculare in Romania, nu si pentru cele aflate deja in circulatie inmatriculate in tara. Asadar, se creeaza o diferenta de tratament fiscal intre autovehiculele inmatriculate in Romania înainte și după . OUG nr.50/2008.
In expunerea de motive care insoteste proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.50/2008 depus la Parlament sub nr PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputatilor, este mentionat in mod expres ca daca nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecinta ar fi fost facilitarea intrarii in Romania a unui numar foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achizitionate datorita pretului foarte mic. Asadar, se vrea ca taxa pe poluare, al carui scop este, in principiu, corect - poluatorul plateste -, sa aiba ca efect imediat diminuarea introducerii in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru.
Însă, în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ S. român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
A apreciat prima instanță că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții Europene de Justiție, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizand dispozitiile OUG nr.50/2008 cu modificarile ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs in Romania sau in alte state membre UE nu se percepe taxa la o noua inmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior inmatriculat tot in Romania. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE, daca este inmatriculat pentru prima data in Romania. Reglementata in acest mod, taxa pe poluare diminueaza sau este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru: cumparatorii sunt orientati din punct de vedere fiscal sa achizitioneze autovehicule second-hand deja inmatriculate in Romania.
OUG nr.50/2008 este deci contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene, intrucat este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare in acest litigiu, favorizand astfel vanzarea autoturismelor second-hand deja inmatriculate in Romania si, mai recent, vanzarea autoturismelor noi produse in Romania. Or dupa aderarea Romaniei la UE, acest lucru nu este admisibil cand produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atat timp cat norma fiscala nationala diminueaza sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea.
Tribunalul a mai remarcat un alt tip de discriminare - intre persoanele care au solicitat inmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 si cele care inmatriculeaza autoturisme ulterior, doar aceste din urma persoane platesc taxa de poluare, desi este evident ca polueaza si autoturismele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizata de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul inmatricularii, desi din preambulul OUG nr.50/2008 rezulta ca s-a urmarit asigurarea protectiei mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru imbunatatirea calitatii aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate in trafic, potrivit principiului poluatorul plateste.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că taxa a fost în mod nelegal pretinsă de organele fiscale reclamantei, astfel că sunt îndeplinite cerințele art.1 al.1, 2 al.2 și 8 al.1 din legea nr.554/2004, republicată, pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prev. art.18 al.1 din legea nr.554/2004 republicată, tribunalul a admis acțiunea în parte, a anulat decizia de calcul nr._/8.10.2011 a pîrîtei AFPS1 și decizia nr.105/16.02.2012 a pîrîtei DGFPMB, și a obligat pîrîta AFPS1 să restituie reclamantei suma de 8546 lei reprezentînd taxă pe poluare, cu dobînda calculată conform art.124 din OG nr.92/2003, neputînd fi primită cererea de obligare la plata dobînzii de la data achitării taxei în condițiile în care primează dispozițiile legii fiscale care au caracter special.
În baza art.274 C.pr.civ., pîrîta AFPS1 a fost obligată la plata sumei de 43,6 lei către reclamantă reprezentînd cheltuieli de judecată, respectiv taxă de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – în reprezentarea pârâtei ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, care a invocat dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În argumentarea recursului s-a susținut în esență că, hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, instanța de recurs urmând a examina cauza sub toate aspectele, nefiind limitată la motivele de casare prevăzute la art. 304 C.pr.civ., deoarece recursul privește o hotărâre care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel - art.304 ind.l C.pr.civ.
Arată ca instanța de fond a interpretat greșit textele normative pe care le-a citat în motivare, schimbând sensul juridic al acestora.
Astfel, faptul că taxa de poluare se plătește într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu arată clar că titularul contului și în același timp destinatarul direct al taxei de poluare este exclusiv Administrația F. pentru Mediu.
Din interpretarea dispozițiilor art.5 al.4 din OUG 50/2008, rezultă tară dubiu că prin plata taxei pe poluare, de către reclamant, se naște un raport juridic direct între plătitorul taxei și Administrația F. pentru Mediu, și nu între reclamant și AFP Sector 1, nici această instituție și nici bugetul general consolidat al statului nefiind titular al contului deschis la Trezoreria Statului.
Prin intrepretarea făcută în motivarea sentinței recurate, instanța de fond schimbă sensul vădit neîndoielnic al textului normativ citat, astfel că și concluzia la care ajunge este nelegală.
De asemenea, HG nr. 686/2008, actul normativ in baza căruia a fost achitată taxa de poluare de către petenta în cuantum de 8546 lei, arata si expune pe larg, in cadrul art.3 alin.5-8, modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu respectiv:
"5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6)In ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7)Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8)Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule"".
Având in vedere faptul ca taxa pe poluare achitata de petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrația Finanțelor Publice Sector U conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr. 92/2003, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe de poluare.
Tinand cont de cele menționate anterior, consideră recurenta ca instanța de fond trebuia sa aiba in vedere faptul ca subscrisa a acționat conform dispozițiilor legale, neputand fi vorba in aceasta speța de un refuz nejustificat de restituire a taxei pe poluare achitata de către reclamant, atâta vreme cat dispozițiile legale prevăd clar, modalitatea de restituire a acestei taxe.
Referitor la obligarea pârâtei AFP Sector 1 la plata dobânzii legale calculată conform dispozițiilor art. 124 C.proc.fiscala, menționează faptul ca soluția instanței de fond este nelegală, calculul dobânzii putând începe după expirarea termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de restituire a taxei, conform 24 alin.l din Legea nr. 554/2004.
Astfel, obligația AFP Sector 1 de plată a dobânzii legale nu este născută, întrucât nu a expirat termenul legal în care aceasta poate restitui taxa de poluare reclamantului.
De asemenea, se arată că instanța de fond nu a reținut că AFP Sector 1 a acționat în baza unui act normativ cu putere de lege, emis conform dispozițiilor Constituției de către autoritățile publice abilitate.
In ceea ce privește obligarea pârâtei AFP Sector 1 la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 43,6 lei, învederam faptul ca, in conformitate cu dispozițiile art.274 C.pr.civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu ne încadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina sa pentru ca sa fie obligați la plata cheltuielilor de judecata.
Insa, in cazul de fata, instanța de fond nu a reținut îndeplinirea niciuneia dintre aceste condiții, taxa pe poluare fiind datorata in temeiul legii, motiv pentru care solicita recurenta modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant.
Pentru considerentele expuse mai sus, solicita sa se constate nelegalitatea Sentinței civile nr. 4881/04.12.2012 si pe cale de consecința sa dispuneți modificarea sentinței atacate, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata formulata de către reclamant ca fiind neîntemeiată.
In drept, ne întemeiem prezentul recurs pe dispozițiile art.304 indice 1 C.Pr.Civ., OUG nr.50/2008 privind taxa pe poluare, HG nr.686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG 50/2008, Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, OMFP nr.l 899/2004 privind procedura de restituire a sumelor de la buget.
Intimata – reclamantă a formulat și depus la dosar întâmpinare la recursul ce face obiectul pricinii dedusă judecății, solicitând respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă împotriva sentinței civile nr. 4881/04.12.2012 pronunțată de Tribunalul Bucureșit, Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:
În prealabil a invocat excepția de tardivitate a recursului, sens în care solicită instanței să verifice pe baza înscrisurilor depuse la dosar, în ce măsură recursul declarat de recurenta-pârâtă a fost formulat în termenul legal de 15 zile prevăzut de lege.
Pe fond solicită instanței să respingă recursul declarat de recurenta-pârâtă ca fiind neîntemeiat, cu consecința menținerii hotărârii instanței de fond, hotărâre pe care o apreciez ca fiind legală și temeinică, dată cu respectarea preminenței dreptului comunitar în ceea ce privește încălcarea art. 110 din TFUE, încălcare constatată de altfel de către C.J.U.E. atât în cauzele C-402/09 T. contra Statului Român și C-263/10 N. contra Statului Român.
Potrivit interpretării date de CJUE în jurisprudența sa constantă, s-a reținut cu caracter obligatoriu faptul că Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fară însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Ori prin hotărârea recurată și prin admiterea cererii formulate de mine, instanța de fond nu a făcut altceva decât să dea eficiență dreptului comunitar în sensul interpretării asigurate de CJUE, interpretare adoptată în mod unitar și de către instanțele de recurs interne.
Arată intimata reclamantaîn aceste condiții, recursul declarat de către recurenta-pârâtă nu apare ca fiind altceva decât o irosire inutilă de timp și resurse, atât ale recurentei ca instituție publică cât și ale instanței de recurs chemată să soluționeze această cale de atac.
In consecință, fară a mai relua inutil motivele expuse în cererea de chemare în judecată, solicită respingerea recursului ca tardiv în măsura în care se va constata că nu a fost formulat în termen sau, ca neîntemeiat, dacă a fost formulat în termen.
Instanța se va pronunța cu precădere asupra excepției invocate, respectiv tardivitatea recursului pe care o va respinge.
Astfel, sentința civilă nr. 4881/04.12.2012 Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal a fost comunicata recurentei la data de 27.12.2012 așa cum rezulta din dovada de comunicare de la fila 79 din dosarul de fond.
Recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a formulat recurs la data de 07.01.2013 așa cum rezultă din viza de intrare a Tribunalului Bucuresti aplicata pe cerere si aflata la dosarul de recurs la fila 3. Cum potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, termen calculat în condițiile art. 101 alin. 1 c.proc.civ., respectiv pe zile libere, Curtea reține că recursul a fost introdus în termenul prevăzut de lege, astfel încât va respinge excepția tardivitățiica nefondată.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a achiziționat un autoturism înmatriculat anterior într-un stat membru UE, potrivit înscrisurilor de la filele 9-20. Pentru înmatricularea aceluiași vehicul în România a plătit taxă specială în cuantum de 8546 lei, potrivit chitanței de plată de la fila 6, taxă calculată prin decizia nr._/8.10.2011 a pîrîtei AFPS1 – fila 7.
Curtea constată pe fondul cauzei caracterul nefondat al criticilor recurentei-pârâte având în vedere că în mod corect prima instanță a reținut că art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).
Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiile OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare.
In cadrul acestei analize trebuie de precizat că, la data la care recurenta-reclamantă a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.”
Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare”, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008.
De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare.
În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.
În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale (în acest sens, s-a pronunțat recent Curtea și în cauza T. contra României).
În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi, înmatriculate în perioada 15.12._09, care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale.
În acord cu aceste principii, instanța de control judiciar reține și aplicarea cu prioritate a deciziei pronunțată în cauza C 402/09 T. împotriva României, în cadrul căreia s-a reținut faptul că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel în considerentele acestei decizii de principiu s-au reținut următoarele:
„ Nu este mai puțin adevărat că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (a se vedea în special Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C 47/88, R.., p. I 4509, punctul 9, Hotărârea Brzeziński, citată anterior, punctul 27, și Hotărârea din 3 iunie 2010, Kalinchev, C 2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37).
În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, R.., p. I 4981, punctul 66).
În acțiunea principală, este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 47).
Pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
Neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe
Potrivit unei jurisprudențe constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C 345/93, R.., p. I 479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C 393/98, R.., p. I 1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C 101/00, R.., p. I 7487, punctul 55).
În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).
Pentru a obține acest rezultat, deprecierea reală a vehiculelor de ocazie importate trebuie luată în considerare la calcularea valorii taxei. Această luare în considerare nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecărui vehicul.
Astfel, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fi foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, și Comisia/G., punctul 29).
Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într o manieră imperativă (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar să fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează că baremul reflectă deprecierea reală a acestor vehicule (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctele 28 și 29, precum și Comisia/G., punctele 38-42). În special, în lipsa luării în considerare a rulajului, baremul reținut de legislația în cauză nu conduce, ca regulă generală, la o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43).
Pe de altă parte, în cazul în care apreciază că vechimea și rulajul mediu anual real nu reflectă, în mod corect și suficient, deprecierea reală a vehiculului, contribuabilul poate, în temeiul articolului 10 din OUG nr. 50/2008, să ceară ca aceasta să fie determinată printr o expertiză ale cărei costuri, suportate de contribuabil, nu pot depăși costul operațiunilor aferente expertizei.
Prin introducerea, în calculul taxei, a vechimii vehiculului și a rulajului mediu anual real al acestuia și prin adăugarea, la aplicarea acestor criterii, a luării în considerare facultative, cu costuri neexcesive, a stării acestui vehicul și a dotărilor sale prin intermediul unei expertize obținute din partea autorităților competente în materie de înregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea în cauză în acțiunea principală garantează că valoarea taxei este redusă în funcție de o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculului.
Această concluzie este confirmată de împrejurarea că, în baremele forfetare care figurează în anexa nr. 4 la OUG nr. 50/2008, s-a ținut seama în mod corespunzător de faptul că diminuarea anuală a valorii autovehiculelor este în general mai mare de 5 % și că această depreciere nu este lineară, în special în primii ani, în care se dovedește mult mai pronunțată decât ulterior (a se vedea Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43 și jurisprudența citată).
Din considerațiile de mai sus rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C 451/99, R.., p. I 3193, punctul 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C 464/02, R.., p. I 7929, punctul 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C 98/05, R.., p. I 4945, punctul 28).
În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 17, precum și Kalinchev, punctele 32 și 40).
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În această privință, trebuie precizat, în lumina principiilor amintite la punctele 50-53 din prezenta hotărâre, că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
În cauza T. contra României, CJUE a statuat că actualul art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere considerentele și dispozitivul acestei decizii obligatorii nu numai pentru instanțele de judecată, dar și pentru organele puterii executive(inclusiv funcționarii publici care au obligația de a se conforma deciziilor CJUE în aplicarea acestora în raporturile cu particularii) și legislative, conform celor anterior menționate, se constată că instanța europeană a reținut neconformitatea între legislația națională și art. 110 din TFUE, considerente care conduc la concluzia că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile legale naționale și comunitare.
Temeinică și legală este și soluția primei instanțe de acordare a dobânzii fiscale calculate conform dispozițiilor derogatorii ale Codului de procedură fiscală, lege specială în raport cu prevederile Legii nr.554/2004 invocate de recurentă.
Nici critica privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată nu este justificată, față de dispozițiile exprese ale art.274 C.pr.civ. și de faptul că această pârâta a pierdut procesul, în considerarea refuzului său nejustificat de restituire a taxei de poluare percepute discriminatoriu.
Nefiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., urmează ca - în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 - să fie respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Cu opinie majoritară:
" Respinge excepția tardivității recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta AFP SECTOR 1 BUCUREȘTI - prin DGFPMB împotriva sentinței civile nr. 4881 pronunțată la 04.12.2012 în contradictoriu cu intimații D. G. M., S. ROMÂN - prin MFP, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR
ȘURCULESCU F. C. – N. L.
Opinia separată:
Redactată de judecătorul J. A. în temeiul prevederilor art. 258 și 264 alin.( 2) din Codul de procedură civilă
Contrar punctului de vedere al majorității completului, care și-a găsit expresia în Decizia de mai sus, apreciez că soluția legală și temeinică era de admitere a recursului și de modificare a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată, având în vedere considerentele care vor fi prezentate în continuare:
Taxa pe poluare prevazuta de OUG nr.50/2008 a vizat toate autoturismele și autovehiculele, indiferent daca acestea era noi sau rulate si indiferent daca erau produse in Romania sau in alta tara a Uniunii Europene.
Solutia legislativa adoptata prin Legea nr.9/2012 este similara atat cu cea anterioara prevazuta de OUG nr.50/2008 si aplicata in perioada 01.07._12, cat si cu cea prevazuta de C.fiscal si aplicata in perioada 01.01._08.
De asemenea, criteriile de determinare a cuantumului taxei utilizate de cele acte normative sunt similare, diferentele aparand in special in ceea ce priveste coeficientii si valorile finale.
Compatibilitatea OUG nr.50/2008 cu art.110 TFUE a fost amplu analizata de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauza I. T. contra Romaniei.
In primul rand se impune a preciza ca instanta europeana a facut distinctie intre situatia autovehiculelor rulate inmatriculate pentru prima data in Uniunea Europeana anterior anului datei de 01.07.2008 si cele inmatriculate ulterior.
Astfel, in paragraful 38 al hotararii, Curtea a precizat ca „pentru a verifica daca o taxa precum cea in cauza in actiunea principala creeaza o discriminare indirecta intre autovehiculele de ocazie importate si autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul national, este necesar sa se examineze mai intai daca aceasta taxa este neutra fata de concurenta dintre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost inmatriculate anterior pe teritoriul national si au fost supuse, cu ocazia acelei inmatriculari, taxei prevazute de OUG nr.50/2008. In continuare, va fi necesar sa se examineze neutralitatea aceleiasi taxe intre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008”.
Analizand separat cele doua situatii, Curtea retine ca OUG este susceptibila sa incalce art.110 TFUE numai in una din cele doua ipoteze, respectiv numai in cazul vehiculelor de ocazie importate si vehiculelor de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008, mai exact numai in cazul autovehiculelor care au fost inmatriculate pentru prima data in UE anterior datei de 01.07.2008.
In privinta autovehiculelor care au fost inmatriculate pentru prima data in UE ulterior datei de 01.07.2008, Curtea a retinut ca legislatia nationala nu afecteaza libera concurenta a produselor, prezentand urmatorul rationament:
“40.In aceasta privinta, Curtea a precizat ca, din momentul achitarii unei taxe de inmatriculare ., valoarea acestei taxe se incorporeaza in valoarea vehiculului. Astfel, atunci cand un vehicul inmatriculat in statul membru in cauza este, ulterior, vandut ca vehicul de ocazie in acelasi stat membru, valoarea sa de piata, care include valoarea reziduala a taxei de inmatriculare, va fi egala cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa initiala (Hotararea Nádasdi si Németh, citata anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat retinuta ca baza de impozitare trebuie sa reflecte valoarea unui vehicul similar deja inmatriculat pe teritoriul national (Hotararea Weigel, citata anterior, punctul 71, si Hotararea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C-74/06, Rep., p.I-7585, punctul 28).
41.Pentru a obtine acest rezultat, deprecierea reala a vehiculelor de ocazie importate trebuie luata in considerare la calcularea valorii taxei. Aceasta luare in considerare nu trebuie in mod necesar sa dea nastere la o evaluare sau la o expertiza a fiecarui vehicul. Astfel, evitand dificultatile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ si calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generala, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regula generala, ar fi foarte apropiata de valoarea lor reala (Hotararile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, si Comisia/G., punctul 29).
42.Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte . (Hotararea Comisia/G., citata anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie in mod necesar sa fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem intemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garanteaza ca baremul reflecta deprecierea reala a acestor vehicule (a se vedea in acest sens Hotararile citate anterior Gomes Valente, punctele 28 si 29, precum si Comisia/G., punctele 38-42). In special, in lipsa luarii in considerare a rulajului, baremul retinut de legislatia in cauza nu conduce, ca regula generala, la o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotararea Comisia/G., citata anterior, punctul 43).
43.In actiunea principala, din dosarul prezentat Curtii reiese fara echivoc ca valoarea taxei este stabilita, pe de o parte, in functie de parametri care reflecta . poluarea cauzata de vehicul, precum capacitatea cilindrica a acestuia si norma Euro careia ii corespunde, si, pe de alta parte, tinand seama de deprecierea vehiculului mentionat. Aceasta depreciere, care conduce la reducerea valorii obtinute pe baza parametrilor de mediu, este determinata nu numai in functie de vechimea vehiculului [elementul E in formulele prevazute la articolul 6 alineatul (1) din OUG nr.50/2008], ci si, astfel cum rezulta din articolul 6 alineatul (3) din OUG nr.50/2008 si din articolele 4 si 5 din normele metodologice, de rulajul mediu anual real al acestuia din urma, cu conditia ca o declaratie care sa ateste acest rulaj sa fi fost depusa de contribuabil. Pe de alta parte, in cazul in care apreciaza ca vechimea si rulajul mediu anual real nu reflecta, in mod corect si suficient, deprecierea reala a vehiculului, contribuabilul poate, in temeiul articolului 10 din OUG nr.50/2008, sa ceara ca aceasta sa fie determinata printr-o expertiza ale carei costuri, suportate de contribuabil, nu pot depasi costul operatiunilor aferente expertizei.
44.Prin introducerea, in calculul taxei, a vechimii vehiculului si a rulajului mediu anual real al acestuia si prin adaugarea, la aplicarea acestor criterii, a luarii in considerare facultative, cu costuri neexcesive, a starii acestui vehicul si a dotarilor sale prin intermediul unei expertize obtinute din partea autoritatilor competente in materie de inregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea in cauza in actiunea principala garanteaza ca valoarea taxei este redusa in functie de o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculului.
45.Aceasta concluzie este confirmata de imprejurarea ca, in baremele forfetare care figureaza in anexa nr.4 la OUG nr.50/2008, s-a tinut seama in mod corespunzator de faptul ca diminuarea anuala a valorii autovehiculelor este in general mai mare de 5% si ca aceasta depreciere nu este lineara, in special in primii ani, in care se dovedeste mult mai pronuntata decat ulterior (a se vedea Hotararea Comisia/G., citata anterior, punctul 43 si jurisprudenta citata).
46.De altfel, guvernul roman a apreciat in mod intemeiat ca criteriile de depreciere referitoare la starea vehiculului si a dotarilor sale nu pot fi aplicate corespunzator decat prin recurgerea la o verificare individuala a acestui vehicul de catre un expert si ca, pentru ca expertizele sa nu aiba loc prea frecvent si sa nu ingreuneze astfel, atat din punct de vedere administrativ, cat si financiar, sistemul instituit, contribuabilului i se cere sa suporte costurile expertizei.
47.Din consideratiile de mai sus rezulta ca un sistem precum cel instituit prin OUG nr.50/2008, care ia in considerare, la calcularea taxei de inmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adauga, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului mentionat si a dotarilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci cand este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depaseste valoarea reziduala a taxei mentionate incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost inmatriculate anterior pe teritoriul national si au fost supuse, cu ocazia acelei inmatriculari, taxei prevazute de OUG nr.50/2008”.
Desigur, in hotararea de mai sus, Curtea a analizat numai OUG nr.50/2008, deoarece numai acest act normativ era incident in cauza principala care a generat intrebarea preliminara.
Trebuie retinut insa ca argumentele Curtii sunt perfect valabile si in cazul taxei speciale de prima inmatriculare aplicata in baza C.fiscal, in perioada 01.01._08, precum si in cazul taxei pe emisiile poluante aplicate in baza Legii nr.9/2012, deoarece ambele acte normative au prevazut aceleasi criterii de determinare a taxei ca si OUG nr.50/2008.
Ca atare, in principiu, nu va exista nicio alterare a concurentei in privinta autovehiculelor inmatriculate pentru prima data in UE in perioada 01.01._08 (cum este cazul masinii reclamantei inmatriculata in data de 26.02.2007) si reinmatriculate in Romania, in comparatie cu autovehiculele similare inmatriculate pentru prima data in Romania in pe aceeasi perioada, in ambele situatii, taxa regasindu-se in valoarea finala a produsului.
Cu alte cuvinte, reclamanta era pus in fata urmatoarei optiuni: fie sa cumpere autovehiculul inmatriculat pentru prima data in U.E. in data de 26.02.2007, fie sa cumpere de pe piata second hand din Romania, un autovehicul identic, inmatriculat pentru prima data direct in Romania in data de 26.02.2007 (numai in conditii de vechime identica-adica de inmatriculare in aceeasi zi- cei doi termeni ai comparatiei fiind similari).
In primul caz, reclamanta ar fi suportat valoarea de circulatie a autovehiculului+ taxa pe poluare platita in anul 2011.
In al doilea caz, reclamanta ar fi suportat valoarea de circulatie a autovehiculului+ taxa speciala de prima inmatriculare care a fost platita la prima inmatriculare in Romania in data de 26.02.2007 si pe care vanzatorul o introduce in pretul final de vanzare a masinii.
Se observa deci ca, in ambele cazuri, pretul final al autovehiculului include pe langa valoarea de circulatie si taxa pe poluare sau taxa speciala de prima inamtriculare.
Ca atare, in ambele situatii, reclamanta ar fi suportat taxa fiscala in discutie.
Eventuala discriminare intre cele doua situatii, ar fi putut fi determinata doar de suportarea in anul 2011 a unei taxe pe poluare mai mari decat taxa speciala de prima inmatriculare calculata la nivelul anului 2007.
Reclamanta nu a invocat insa un astfel de motiv de discriminare si, evident, nici nu a propus vreun calcul comparativ relevant, critica lui vizand negarea dreptului de principiu al autoritatilor romane de a conditiona inmatricularea masinii de plata taxei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Cu opinie separată,
În sensul ca:
Admite recursul de recurenta AFP SECTOR 1 BUCUREȘTI - prin DGFPMB împotriva sentinței civile nr. 4881 pronunțată la 04.12.2012 în contradictoriu cu intimații D. G. M., S. ROMÂN - prin MFP si ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică sentința, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, azi, 16.05.2013."
JUDECĂTOR,
J. A.
GREFIER
M. LUCREȚIA
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1772/2013.... | Despăgubire. Decizia nr. 3759/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
