Anulare act administrativ. Sentința nr. 1548/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 1548/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-05-2013 în dosarul nr. 1249/2/2013

Dosar nr._

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1548

Ședința publică de la 7 mai 2013

Curtea constituită din:

Președinte P. C.

Grefier M. C.

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta UNIUNEA NAȚIONALĂ A PRACTICIENILOR IN INSOVENTA DIN ROMANIA – C. DE DISCIPLINA.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 24 aprilie 2013, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la 30 aprilie 2013 si, respectiv la 7.05.2013, când a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA

Asupra actiunii in contencios administrativ de fata:

La data de 14.02.2013 sub nr._ s-a inregistrat cererea reclamantei . prin care a chemat in judecata pe parata UNIUNEA NAȚIONALĂ A PRACTICIENILOR IN INSOVENTA DIN ROMANIA – C. DE DISCIPLINA pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie desfiintata decizia nr. 19/5.10.2012 pronuntata de C. Superioara de Disciplina a UNPIR si sa fie obligata parata sa sanctioneze disciplinar pe lichidatorul judiciar SOCIETATEA ROMANEASCA DE INSOLVENTA SPRL, fosta EURO CONSULTING SPRL prin asociatul coordonator av. Grosaru A. G..

In fapt, reclamanta a aratat ca a sesizat parata la 8.09.2011 cu o actiune prin care a solicitat tragerea la raspundere disciplinara si sanctionarea societatii mai sus indicate cu suspendarea calitatii de practician in insolventa pe o perioada cuprinsa intre 3 luni si un an conform art. 94 din Statutul privind organizarea si exercitarea profesiei de practician in insolventa pentru fapte prevazute de art. 92 pct. 5 din acelasi statut si incalcarea unor principii de etica profesionala.

In esenta reclamanta a aratat ca societatea lichidatoare nu a notificat-o potrivit codului de procedura civila si art. 61 din lege nr. 85/2006 pentru a se putea inscrie la masa credala a debitorului ..

UNPIR – C. DE DISCIPLINA A FILIALEI BUCURESTI prin decizia nr. 27/2012 a admis exceptia lipsei de interes invocata de societatea lichidatoarea si i-a respins actiunea ca inadmisibila.

A mai aratat ca in mod gresit in decizie s-a retinut ca debitoarea nu a respectat dispozitiile legale in ceea ce priveste obligatia de a depune la dosarul cauzei lista cresitorilor si nu a predat lichidatoruli aceasta lista, acesta fiind motivul pentru care lichidatorul judiciar nu a notificat pe ..

A formulat contestatie impotriva acestei deciziei, contestatie ce a fost respinsa ca tadiv formulata prin decizia paratei nr. 19/5.10.2012.

In continuare reclamanta a facut referiri la situatia dosarului de insolventa nr._/2/2007 de pe rolul Tribunalului Bucuresti.

A mai aratat ca a exercitat actiunea disciplinara in termenul legal.

In drept, a invocat dispozitiile art. 69 al. 6 din OUG nr 86/2006, codul de procedura civila si legea nr. 85/2006.

In dovedirea cererii sale, reclamanta a depus copii de pe incheieri din dosarul de insolventa mai sus indicat, inscrisuri privind situatia debitoarei din acel dosar si deciziile contestate.

La 21.03.2013 parata a depus intampinare prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii reclamantei, aratand ca aceasta nu a inteles sa cheme in judecata persoana care a avut calitatea de beneficiar al actului administrativ contestat, respectiv Societatea Romaneasca de Insolventa SPRL.

Pe fond a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata.

La termenul din 27.03.2013 parata a depus inscrisurile care au stat la baza emiterii deciziilor contestate.

La termenul din 24.04.2013 instanta a pus in discutie necesitatea introducerii in cauza a SOCIETATII ROMANESTI DE INSOLVENTA SPRL, conform dispozitiilor art. 161 din legea nr. 554/2004.

Reclamanta a aratat ca legea nu obliga la chemarea in jduecata a paratii care beneficiaza de actul contestat si nu doreste introducerea in cauza a respectivei societati.

A mai aratat ca parata daca doreste o poate chema in garantie.

Dupa aceasta precizare instanta a pus in discutie exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de parata prin intampinare si a ramas in pronuntare pe aceasta exceptie.

Ulterior dupa ramanerea cauzei in pronuntare, reclamanta a depus concluzii scrise prin care a sustinut ca instanta avea obligatia sa introducerii din oficiu beneficiarul actului daca aprecia ca necesara si obligatorie participarea beneficiarului in proces si nu sa admita exceptia inadmisibilitatii.

A invocat si prevederile art. 129 cod procedura civila.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine ca reclamanta a solicitat anularea unor decizii prin care a fost respinsa sesizarea sa privind abaterile disciplinare ale lichidatorului SOCIETATEA ROMANEASCA DE INSOLVENTA SPRL ca inadmisibila si apoi ca tardiva si obligarea paratei la a o sanctiona disciplinar pe aceasta societate.

Asadar reclamanta solicita anularea unor decizii privind cererea sa de sanctionare disciplinara a unui lichidator persoana juridica.

Conform art. 161 din legea nr. 554/2004 « instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept”.

Instanta a pus in discutie la termenul din 24.04.2013 necesitatea introducerii in cauza a subiectului de drept care este direct vizat de plangerea, sesizarea reclamantei si de deciziile atacate ale caror anulare o solicita reclamanta prin prezenta actiune.

Prin urmare, instanta poate introduce in cauza o parte la cerere sau sa puna in discutie necesitatea introducerii in cauza a unor subiecte de drept.

Se constata ca instanta desi a pus in discutie necesitatea introducerii in cauza a societatii lichidatoare SOCIETATEA ROMANEASCA DE INSOLVENTA SPRL chiar inainte de a acorda cuvantul pe exceptia inadmisibilitatii invocata de parata prin intampinare reclamanta a susstinut ca legea nu obligara la chemarea in judecata a partii care beneficiaza de actul contestat si nu doreste introducerea in cauza a societatii sus indicate.

Asa fiind fata de opozitia reclamantei exprimata expres la termenul din 24.04.2013, instanta nu poate introduce in cauza societatea lichidatoare care a fost vizata de deciziile contestate pronuntate in actiunea disciplinara desfasurata la sesizarea reclamantei.

Instanta nu poate incalca principiul disponibilitatii in lipsa unei prevederi exprese legale care sa-i permita introducerea in cauza a unei parti si nu doar punerea in discutie a necesitatii introducerii sau introducerea la cerere.

Reclamanta a precizat ca nu doreste introducerea in cauza a societatii vizate de sesizarea sa ce a facut obiectul deciziilor contestate.

Cu privire la concluziile scrise, pe langa faptul ca reclamanta nu a invocat aspectele din aceste concluzii pana la ramanerea cauzei in pronuntare se constata ca totusi dispozitiile art. 161 din legea nr. 554/2004 sunt dispozitii dintr-o lege speciala in raport de codul de procedura civila care prevede numai dispunerea din oficiu a administrarii unor probe si nu a introducerii in cauza a unor parti.

Mai mult aceste dispozitii sunt clare si nu necesita aplicarea in completare a unor dispozitii din codul de procedura civila.

Se prevede expres ca instanta poate pune in discutie necesitatea introducerii in cauza a unei parti, obligatie indeplinita in prezenta cauza sau sa introduca la cererea unei parti un alt subiect de drept.

Ori nici reclamanta si nici parata nu au solicitat introducerea in cauza a SOCIETATII ROMANESTI DE INSOLVENTA SPRL, parata doar invocand exceptia inadmisibilitatii actiunii fata de faptul ca reclamanta nu a chemat in judecata si aceasta societate.

Nu putea fi vorba nici de o obligatie a paratei de chemare in garantie, pentru ca societatea in cauza nu avea o obligatie de garantie fata de parata.

Reclamanta nu poate invoca in favoarea sa culpa de a nu fi solicitat introducerea in cauza a societatii vizate de cele doua decizii si pentru care a solicitat ca parata sa fie obligata sa o sanctioneze disciplinar prin transferarea raspunderii sale cu privire la acest aspect catre parata si catre instanta de judecata.

F. de cele retinute mai sus se constata ca este inadmisibila actiunea reclamantei deoarece sanctiunea nechemarii in judecata a unei parti interesate sau afectate de un act administrativ contestat nu poate fi decat respingerea actiunii ca atare, fara analizarea cauzei pe fond.

Solutia se impune deoarece prin pozitia reclamantei instanta este in imposibilitate de a analiza pozitiile tuturor partilor la care se refera actul administrativ atacat, incalcand dreptul la aparare al destinatarului deciziilor nechemat in judecata si cel la un proces echitabil prevazut atat in Constitutia Romaniei cat si in Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Este o sanctiune similara cu aceea din materie civila, potrivit careia cererile de revendicare care nu sunt formulate de catre toti proprietarii sunt respinse ca inadmisibile.

S-a avut in vedere tocmai faptul ca instanta nu poate sa stabileasca anumite drepturi pentru o persoana desi se cunoaste faptul ca exista cel putin o alta persoana care poate pretinde aceleasi drepturi sau drepturi in legatura cu un anumit act si acea persoana nu este parte in proces, iar hotararea instantei are in mod cert efecte si asupra drepturilor acelei persoane care nu este parte in proces.

Mai mult in prezenta cauza reclamanta nu a solicitat numai anularea unui act administrativ ce vizeaza si un alt subiect de drept dar a solicitat si sanctionarea acelei societati precum si stabilirea unor daune materiale si morale ce i-au fost create prin actiunea nelegala a lichidatoruli.

Prin urmare, in baza celor invocate, a art. 137 Cod procedura civila si a art. 161 din legea nr. 554/2004, art. 21 al. 3 si 24 al. 1 din Constitutia Romaniei, art. 6 din CEDO, va admite exceptia inadmisibilitatii si va respinge cererea reclamantei de anulare a deciziei nr. 19/5.10.2012 a paratei si de obligare a acesteia la sanctionarea disciplinara a unei societati lichidatoare si drept consecinta repararea daunelor materiale si morale ce i-au fost create de acea societate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARESTE

Admite excepția inadmisibilității invocata de parata.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul în București, ., sector 5, în contradictoriu cu pârâta UNIUNEA NAȚIONALĂ A PRACTICIENILOR IN INSOVENTA DIN ROMANIA – C. DE DISCIPLINA, cu sediul în București, ., ., ca inadmisibilă.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7.05.2013.

PREȘEDINTE,

C. P. GREFIER,

C. M.

RED. JUD. CP (4 ex)

DOSAR NR._

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Î N C H E I E R E

Ședința publică de la 24 aprilie 2013

Curtea compusă din:

Președinte P. C.

Grefier M. C.

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. B. I. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta UNIUNEA NAȚIONALĂ A PRACTICIENILOR ÎN INSOLVENȚĂ DIN ROMÂNIA – C. DE DISCIPLINĂ, având ca obiect „anulare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta S.C. B. I. S.R.L., prin reprezentant Borodatii R., cu delegație la fila 42 dosar, lipsind pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență – C. de Disciplină.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea pune în discuție necesitatea introducerii în cauză a Societății Românești de Insolvență SPRL.

Reclamanta, prin reprezentant, arată că actul atacat este un act de autoritate publică, iar legea nu obligă la chemarea în judecată a părții care beneficiază de actul contestat. Nu dorește introducerea în cauză a Societății Românești de Insolvență SPRL. Dacă dorește pârâta acest lucru are posibilitatea să formuleze o cerere de chemare în garanție.

Curtea pune în discuție excepția de inadmisibilitate a acțiunii.

Reclamanta, prin reprezentant, solicită respingerea excepției susținând că pârâta nu a indicat temeiul de drept.

Curtea rămâne în pronunțare pe excepția de inadmisibilitate a acțiunii.

CURTEA

Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise,

DISPUNE:

Amână pronunțarea la 30 aprilie 2013.

Dată în ședința publică de la 24 aprilie 2013.

Președinte, Grefier,

P. C. M. C.

Î N C H E I E R E

Ședința publică de la 30 aprilie 2013

CURTEA

În aceeași compunere și pentru aceleași motive,

DISPUNE

Amână pronunțarea la 7 mai 2013.

Dată în ședința publică de la 30 aprilie 2013.

Președinte, Grefier,

P. C. M. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 1548/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI