Pretentii. Sentința nr. 2253/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Sentința nr. 2253/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-07-2013 în dosarul nr. 2621/2/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2253

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.07.2013

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE: V. D.

GREFIER: B. C.

Pe rol pronunțarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta FEDERAL COOP C., în contradictoriu cu pârâții M. FINANȚELOR, C. S. AL MAGISTRATURII, PREȘEDINTELE R., M. JUSTIȚIEI ȘI G. R., având ca obiect „pretenții”.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 28.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 05.07.2013, pentru când a hotărât următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra acțiunii civile de față,

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.04.2013, sub nr._, reclamanta F. C. în contradictoriu cu pârâții: M. Finanțelor, CSM, Președintele R., M. Justiției, G. R. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desființarea actelor vătămătoare si obligarea în solidar la plata sumei de 126.808 ron, reprezentând contravaloarea unui complex prestări servicii, situat în orașul C., ..

In temeiul art.7 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ modificată, s-a solicitat PREȘEDINTELUI R., C.S.M., MINISTERULUI JUSTIȚIEI, MINISTERULUI FINANȚELOR și GUVERNULUI R. pentru ca în limitele competențelor conferite de lege să ia măsuri administrative operative urgente:

-Prevenirea erorilor judiciare flagrante prin decongestionarea instanțelor în care completul de judecată judecă peste 50 dosare zilnic și eliberarea din funcție, într-un timp rezonabil a tuturor magistraților care comit abateri vădite ori au activitate necorespunzătoare repetată, în conformitate cu prevederile codului muncii în vigoare, astfel încât justiția să nu mai facă obiectul unor critici interne și internaționale.

-Aprobarea de către C.S.M. și Președintele R. a retragerii din funcția de magistrat a judecătorului care a pronunțat sentința din 11.12.2012 în dosarul_ al Tribunalului C., considerând că această hotărâre constituie un act de retragere din funcție conform codului muncii în vigoare.

-Pârâții să achite în solidar suma de 126.808 RON reprezentând contravaloarea platformei și construcțiilor edificate de F. C. după strămutare în C., ..

MOTIVE

F. C., organizație a cooperației, deosebit de sindicate, organizații de tineret ș.a., este hotărâtă să apere, până la capăt, fondul indivizibil al cooperației de consum, acumulat de această organizație de-a lungul întregii sale activități, prin toate mijloacele legale, iar acest patrimoniu nu poate face obiectul jafului produs uneori în alte sectoare ale economiei românești.

Există, un procent infim de magistrați care amplifică nejustificat sentimentul neîncrederii în actul de justiție și mai mult, nu s-a identificat vreun demis de onoare decât arareori retragere pentru pensionare, astfel încât criticile interne și internațional la adresa activității justiției sunt perpetuate la nesfârșit.

Distinsele instituții C.S.M., G. R., M. Justiției și Președinte R. au făcut progrese uriașe în domeniul reformei justiției, dacă avem în vedere noi coduri, sistemul informatic, edificarea de noi construcții aferente instanțelor.

Ceea ce se poate reproșa, pe bună dreptate este lipsa de fermitate și intransigență privind sancționarea și eliberarea din funcție a magistraților care, din diverse motive, comit abuzuri pronunță hotărâri în contradicție flagrantă cu legea și cu cele mai elementare principii de drept tolerarea a unor asemenea fenomene nu poate avea loc la nesfârșit.

Cererea de față semnalează un grav abuz. Asemenea abuzuri nu pot și nici nu trebuie tolerate și din acest motiv este necesar din partea CSM o fermitate și intransigență în aplicarea codului muncii față de acest magistrat.

În fapt. Pe scurt, F. C., a avut în proprietate un depozit de material de construcții în C., .) și un atelier prestări servicii și producții în localitatea L.-Agigea, județul C..

Din dispoziția organelor de partid și de stat ale vremii, în anii 1988-1989 aceste construcții au fost strămutate, abuziv, la periferia orașului C. (. ) întrucât în . edificat un cartier de locuințe iar localitatea L.-Agigea urma să s desființeze iar terenul a fost redat agriculturii (LAS Agigea).

Terenul care li s-a acordat la periferia orașului C. li s-a repartizat provizorii întrucât Fabrica de Celuloză și H. Palas urma ca în viitor să se extindă.

Întrucât Fabrica de Celuloză și H. nu s-a mai extins și a intrat în lichidare, organele de stat locale au decis ca suprafața care urma să se extindă Fabrica de Celuloză și H. a fost restrânsă la suprafața efectiv ocupată de fabrică, în incinta gardului împrejmuitor al acesteia, iar suprafața acordată provizoriu F. a rămas definitiv în administrarea sa, pe care a construit o platformă betonată și 12 hale de producție și prestări servicii, cu care ne-am înscris c proprietari la organele fiscale locale.

La data de 15.12.2006 activele și terenul aflat în incinta Fabricii de Celuloză și H. au fost vândute de lichidator cu 1,5 milioane euro unei societăți S.C.Tomis Developement S.R.L C. care după 3 luni a revândut-o cu 3 milioane euro către S.C. Cargo Steel S.R.L.

În cadrul acestei revânzări cu 3 milioane euro, adjudecatoarea S.C. Tormis Developement S.R.L., pe lângă construcțiile și terenul adjudecat în incinta Fabricii de Celuloză și H., a vândut și terenul și cele 12 hale ale noastre pe care le-a construit în urma strămutări forțate și abuzive din 1988-1989.

În anul 2007 prin acte de vandalism, reprezentanții S.C. Cargo Steel S.R.L., au ocupat terenul și cele 12 hale proprietatea sa, au alungat muncitorii și chiriașii și le-au revândut către S.C. Credit Europe Leasing cu 6 milioane euro, care le deține și în prezent. Toate aceste jafuri inimaginabile s-au produs într-un stat de drept, membru al U.E.

Au formulat acțiune în justiție, Dosar_ pentru a se anula actele de vânzare frauduloasă a celor 12 hale construite de noi, fiind proprietatea sa.

Decizia de respingere a acțiunii pronunțată de judecător nu se deosebește nimic de abuzul organelor de tristă amintire din 1988-1989 și nici de actele de vandalism violență ale falsificatorilor de acte și acapararea de proprietăți ale altuia în mod fraudulos.

Deși expertul Săndița I. a concluzionat destul de limpede că terenul este al statului aflat în administrarea F. iar construcțiile proprietatea sa nu au făcut obiectul licitației lichidatorului ( toate actele prin care au dovedit proprietatea fiind depuse dosar), hotărârea dată de doamna judecător sfidează adevărul, expertiza și actele doveditoare astfel încât abuzul și reaua credință în instrumentarea acestui dosar sunt evidente.

Conform legii judecătorii sunt independenți și se supun legii astfel încât cele 12 hale proprietatea sa, construite, urmează să fie despăgubite în baza principiului prepușeniei de cei care numesc și mențin în funcție astfel de magistrați precum și cei care acordă salari respectiv Președintele R., C.S.M., G. R., M. Justiției și M. Finanțalor.

Au achitat taxele legale de timbru și au dreptul să pretindă o prestație juridic corectă în acest dosar.

În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar în copie înscrisuri.

Legal citat, pârâtul G. R. a depus întâmpinare la dosar, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile față de pârâtul G. R..

In conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 cu modificările și completările ulterioare, cel care se consideră vătămat în drepturile sau interesele sale legitime printr-un act administrativ, tipic sau atipic, înainte de a promova acțiunea pe rolul instanței competente, trebuie să parcurgă procedura prealabilă față de autoritatea publică ce urmează a fi chemată în judecată, în termenele și condițiile prevăzute de lege.

Numai după parcurgerea acestei etape, care este o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, petentul, dacă se consideră în continuare nemulțumit sau dacă autoritatea căreia i s-a adresat în prealabil refuză să răspundă, poate formula acțiune în contencios administrativ.

În aceste condiții dreptul la acțiune în contencios administrativ, în sens material, se naște după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamația administrativă sau după expirarea termenului legal de soluționare a cererii.

Totodată, partea reclamantă este obligată să facă dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile și, potrivit art.12 din Legea nr.554/2004 cu modificările și completările ulterioare, va depune la dosarul cauzei copia plângerii prealabile privind actul administrativ contestat (pentru identitate cu obiectul prezentei acțiuni), având înscrisă data introducerii și numărul de înregistrare la autoritatea pârâtă.

De asemenea, această obligație este expres prevăzută și în art.109 alin.2 Cod proc.civ., în care se menționează că în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege, urmând ca dovada îndeplinirii procedurii prealabile să fíe anexată la cererea de chemare în judecată.

In acest sens este menționată Decizia nr. 1233/05.03.2009 a ICCJ - secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr._ prin care s-a reținut că "în materia contenciosului administrativ, în mod expres -art.7 alin. 1 legiuitorul condiționează declanșarea procedurii judiciare/sesizarea instanței de solicitarea, în prealabil, a autorității administrative de a-și revoca actul pretins vătămător sau de a emite actul la care este obligată din punct de vedere legal".

Întrucât în cauza dedusă judecății partea reclamantă nu menționează și nici nu depune la dosarul cauzei dovezi cu privire la efectuarea procedurii administrative prealabile cu pârâtul G. R., în condițiile reglementate de textele de lege mai sus arătate, prezenta cerere este inadmisibilă.

A fost invocată și excepția inadmisibilității cererii având obiect exclusiv patrimonial, în raport cu dispozițiile Legii nr.554/2004.

In măsura în care reclamanta precizează că temeiul de drept al acțiunii l-ar constitui dispozițiile Legii nr.554/2004, vă rugăm să observați că nu sunt admisibile în contencios administrativ acțiunile având exclusiv obiect patrimonial, decât în condițiile stabilite de art.19 din acest act normativ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din acest act normativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

În speță, prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea autorităților pârâte în solidar la plata de despăgubiri.

Cererea de chemare în judecată are deci, un obiect pur patrimonial, nefiind precedată de o acțiune în contencios administrativ pentru anularea vreunui act administrativ.

Condiționarea admisibilității acțiunii în daune, de soluționarea unei acțiuni anterioare de către instanța de contencios administrativ rezultă din conținutul art.19 alin. 1 al legii organice mai sus enunțată, conform căreia, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

De altfel, susținerile sunt bazate nu numai pe argumentele de text, dar și pe practica constantă a instanțelor de contencios, fiind confirmate inclusiv de instanța supremă.

Or, reclamanta, care în drept a invocat alături de dispozițiile unor acte normative, și prevederile Legii nr. 554/2004, nu a demonstrat faptul că anterior formulării cererii de despăgubiri s-ar fi adresat instanței de contencios administrativ cu o cerere pentru anularea vreunui act administrativ, aflat în legătură de cauzalitate cu prejudiciul invocat.

Excepția de fond, peremptorie a lipsei calității procesuale pasive a Guvernului R.

Raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, calitatea procesuală pasivă fiind condiționată de existența identității dintre pârât și cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv.

Potrivit dispozițiilor art.112 pct.3 Cod proc. civ., partea reclamantă, fiind cea care a promovat acțiunea, avea obligația de a indica obiectul cererii de chemare în judecată, iar pct. 4 al aceluiași articol impune arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea.

Obiectul cererii de chemare în judecată, pretenția concretă a părții reclamante trebuie să îndeplinească anumite cerințe: să fie licit, să fie posibil și să fie determinat, identificat cu exactitate.

De asemenea, partea reclamantă trebuie să arate în cerere împrejurările de fapt care au determinat-o să ceară concursul justiției, deci să arate concret în ce mod dreptul său subiectiv a fost încălcat sau nesocotit de către pârâtul chemat în judecată.

Motivarea în fapt a cererii trebuie să fie însoțită și de motivarea în drept, partea reclamantă având obligația de a indica și cauza cererii sale, temeiul juridic al acesteia, actul sau fapta juridică care constituie fundamentul direct și imediat al dreptului reclamat.

Prin aceste elemente, partea reclamantă justifică îndreptățirea sa de a introduce cererea împotriva pârâtului, deci calitatea procesuală activă și pasivă.

In speță, la formularea acțiunii împotriva Guvernului R., reclamanta nu a respectat condițiile de fond, sub aspectul elementelor acțiunii civile, neprecizând suficient obiectul cererii de chemare în judecată și cauza juridică a acesteia.

Reclamanta nu a arătat care sunt drepturile subiective prevăzute de lege și, mai ales, în ce mod acestea au fost vătămate de către G. R..

Potrivit dispozițiilor constituționale și celor ale legii speciale organizare și funcționare (Legea nr.90/2001, cu modificările și completările ulterioare), G. R. este autoritatea publică a puterii executive, care funcționează în baza votului de încredere acordat de Parlament și care asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice, iar pentru realizarea atribuțiilor sale adoptă acte administrative de autoritate pe baza și în vederea executării legii (hotărâri și ordonanțe), în condițiile stabilite de art.102 coroborat cu art. 108 din Constituția R., republicată.

Prin urmare, acest organ colegial (alcătuit din P.-Ministru, miniștri și alți membri stabiliți prin legea organică) poate sta în justiție, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, în acest caz fiind în prezența unei capacități juridice speciale de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale menționate anterior și pe dispozițiile legii speciale de organizare și funcționare; acordând acestui organ al administrației de stat dreptul de a adopta acte administrative, implicit, legea îi acordă și capacitatea de a sta în judecată, atunci când instanțele judecătorești exercită, în condițiile stabilite de Legea nr.554/2004, controlul legalității actelor sale.

Concluzia care se desprinde este aceea că, poziția procesuală a Guvernului într-un litigiu de contencios administrativ poate fi justificată numai în condițiile în care a adoptat sau urmează să adopte asemenea acte administrative - hotărâri și ordonanțe.

În litigiul dedus judecății nu se solicită anularea vreunui act administrativ al acestei autorități, iar reclamanta nu se află nici în fața unui refuz nejustificat, în sensul art.l din Legea nr.554/2004, situație care se apreciază în raport cu competențele și atribuțiile stabilite pentru Executiv prin dispozițiile constituționale și cele ale Legii nr.90/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Așadar, în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii juridice administrative a Guvernului R., referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

Nu numai că G. R. nu are atribuții și competențe în soluționarea pretențiilor reclamantei, însă, regula generală în materia obligațiilor este aceea a divizibilității, solidaritatea apărând ca o excepție și trebuie să fie întotdeauna expresă, iar nu prezumată.

În ce privește răspunderea administrativă, Legea nr.554/2004 prevede expres prin dispozițiile art.l6 doar solidaritatea autorității cu funcționarul public care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim.

Contrar acestor dispoziții imperative, în speța dedusă judecății, reclamanta a solicitat obligarea autorităților pârâte la plata despăgubirilor fară a motiva solidaritatea obligațiilor acestora.

Legal citat, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare la dosar, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.

Acțiunea ca inadmisibila in primul rând din prisma lipsei procedurii administrative prealabile, fata de paratul Ministerul Finanțelor Publice.

Potrivit art. 1 din Legea contenciosului administrativ, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public."

De asemenea, potrivit art. 7 din legea contenciosului administrativ, "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."

Legea definește in continuare atât noțiunea de act administrativ, cat si pe cea de plângere prealabila:

Art. 2 alin. 1 lit.c ) - act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ;

Art. 2 alin. 1 lit. j) - plângere prealabilă - cererea prin care se solicită autorității publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia;

In același sens sunt si dispozițiile dreptului comun in materie, respectiv art. 193 alin.1 din Noul Cod de procedura civila, potrivit cărora "Sesizarea Instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată."

Chiar daca ar fi efectuat un astfel de demers pe cale administrativa, reclamanții nu au făcut dovada (cel puțin din actele comunicate instituției noastre împreuna cu cererea de chemare in judecata, potrivit art. 201 NCPC, nu rezulta acest lucru) ca ar fi investit Ministerul Finanțelor Publice cu o astfel de solicitare, care sa se finalizeze fie cu emiterea unui inscris/act administrativ, fie cu nesolutionarea cererii in termenul legal, care sa deschidă calea acțiunii in justiție având ca obiect anulare act administrativ, obligare la emiterea unui act sau, eventual,suspendare executare.

Rezulta astfel ca la data formulării acțiunii nu exista un act administativ, propriu zis sau asimilat, in sensul pe care aceaste noțiuni le au potrivit Legii 554/2004, care sa emane de la paratul Ministerul Finanțelor Publice si care fie atacat in fata instanței de contencios administrativ, si nici un refuz nejustificat al Ministerului Finanțelor Publice de soluționare a unei astfel de cererii.

Un alt motiv care determina caracterul inadmisibil al acțiunii, consta in nerespectarea prevederilor art. 19 din Legea contenciosului administrativ.

Potrivit art. 19 din Legea-554/2004, "Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei."

Este neîndoielnic faptul ca pentru a solicita despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin actul administrativ - lato sensu noțiunii - textul prevede obligativitatea formulării in prealabil unei acțiuni prin care sa se obtina anularea acestui act (sau obligarea la emiterea unui astfel de act).

O astfel de acțiune nu poate avea o existenta de sine stătătoare atâta timp cat nu exista o acțiune prin care sa se solicite instanței constatarea acestui refuz.

Prin prezenta acțiune reclamanta a solicitat exclusiv acordarea unor daune, fără sa fi formulat inainte o acțiune prin care sa se fi constatat faptul generator de prejudiciu comis de pârâți în executarea unui raport de drept public.

Potrivit unui text de lege, cu valoare de principiu, respectiv art. 12 din Noul Cod de procedura civila (NCPC) "Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți."

Cererea de despăgubiri formulată în temeiul Legii contenciosului administrativ este doar accesorie si nu poate fi soluționată in absenta unei acțiuni principale, daunele acordându-se numai în cazul admiterii cererii principale privind sancționarea nerespectării unei obligații administrative.

Pe de alta parte, legea contenciosului administrativ nu prevede posibilitatea de a obține pe calea contenciosului o "constatare" a unui prejudiciu, cazurile în care o astfel de acțiune poate fi pornită, respectiv soluțiile pe care le poate pronunța instanța, fiind expres și limitativ prevăzute de lege, ceea ce conferă acțiunii un caracter de "realizare a dreptului".

Este evident faptul ca condițiile prevăzute de art. 19 din legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite în prezenta cauză, acțiunea dobândind pe cale de consecința caracter inadmisibil.

A fost invocată excepția lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice in cererea de chemare in judecata.

Singura referire la Ministerul Finanțelor Publice, este făcuta in momentul in care reclamanta enumera parații pe care intelege sa ii cheme in judecata, fara a mai arata in concret pretenția pe care o are de la acesta.

Altfel, din conținutul cererii de chemare in judecata, se poate observa ca dezvoltarea si motivarea acesteia nu cuprinde alta referire la Ministerul Finanțelor Publice, astfel incat indicarea acestuia printre parații in contradictoriu cu care intelege reclamanta sa se judece, nu conduce automat la a-i conferi Ministerului Finanțelor Publice calitate procesuala, atâta timp cat reclamanta nu a indicat in concret motivele de fapt si de drept, si nici dovezile pe care se sprijină chemarea in judecata a Ministerului Finanțelor Publice.

In procesele in materia contenciosului administrativ, chiar dispozițiile legii aplicabile fixează cadrul procesual, in sensul ca litigiul se poarta intre persoana care se considera vătămata . interes legitim printr-un act administrativ al unei autorități publice sau datorita refuzului nejustificat de a i se răspunde, si autoritatea publica in cauza, eventual împreuna cu beneficiarul actului administrativ emis de autoritatea publica.

Tot in acest sens sunt si dispozițiile art. 109 din Codul de procedura civila, dreptul comun in materie, potrivit cărora "Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente." Prin cererea de chemare in judecata, reclamanta nu a arătat "dreptul pretins" de la paratul Ministerul Finanțelor Publice.

Atâta timp cat reclamanta nu a învederat instanței actul emis de către acest parat, pe care înțelege sa il atace, deși a solicitat "desființarea actelor vătămătoare", acesta nu poate avea calitate procesuala pasiva in acest litigiu.

In aceeași ordine de idei, reclamanta nu a prezentat nici un titlu de creanța, de orice natura, din care sa rezulte faptul ca Ministerul Finanțelor Publice ar fi fost obligat la plata sumei de 126.808 de lei, pe care o pretinde cu titlu de despăgubire.

De asemenea, trebuie făcut si distincția dintre Statul R. si Ministerul Finanțelor Publice, ca instituție publica, organ central al administrației publice centrale de specialitate.

O eventuala răspundere a Statului R. - acesta urmând a fi reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice - poate fi atrasa doar in ipoteza in care suntem in prezenta unor raporturi juridice civile in care Statul R. este parte nemijlocit in nume propriu, ca titular de drepturi si obligații.

Daca prin lege se stabilește altfel, atunci Statul roman este reprezentat in aceste raporturi juridice de persoana sau instituția indicate in legea speciala.

Nu in ultimul rând, o eventuala răspundere a statului pentru repararea prejudiciilor cauzate ca urmare a unor erori judiciare, poate fi angajata doar in condițiile art. 504 Cod procedura penala, ceea ce nu este cazul in speța de fata.

Legal citat, pârâtul M. Justiției a depus întâmpinare la dosar, prin care a fost invocată excepția inadmisibilității.

Potrivit prevederilor art.1 alin. 1 din Legea 554/2004, a contenciosului administrativ, ,,(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".

Prin urmare, instanța de contencios administrativ, ca garant al legalității actelor administrative, potrivit Legii 554/2004 se pronunță asupra legalității unui act administrativ supus controlului judecătoresc, urmând să constate dacă acesta a produs o vătămare unui drept sau unui interes legitim unei persoane.

Reclamanta consideră că actele vătămătoare, a căror desființarea o solicită, sunt reprezentate de o hotărâre judecătorească și prin urmare, o astfel de cerere nu poate face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, neavând caracterul unui act administrativ. Așadar, în speță nu este vorba despre acte administrative astfel cum sunt definite la art. 2 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, ci de o hotărâre pronunțată de către o instanță de judecată, astfel încât procedura și căile de atac împotriva măsurilor luate de instanță și a soluțiilor pronunțate sunt reglementate de Codul de procedură civilă.

De asemenea, capetele de cerere privind decongestionarea instanțelor și eliberarea din funcție într-un timp rezonabil a magistraților care comit abateri vădite sau care au o activitate necorespunzătoare repetată, precum și aprobarea de către CSM și președintele R. retragerii din funcție a magistratului care a pronunțat sentința din data de 11.12.2013 în Dosarul nr._ al Tribunalului C. nu numai că nu se pot circumscrie dispozițiilor Legii 554/2004, dar sunt motivate de aspecte care intră în competența altor organe ale statului, iar nu a instanței de judecată.

Astfel, conform prevederilor art. 97 alin. 1 din Legea 303/2004, republicată, privind statutul judecătorilor și procurorilor, -Orice persoană poate sesiza C. Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

Totodată, art. 98 din același act normativ, prevede că: "Judecătorii și procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției", iar potrivit art. 101, "Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 100 se aplică de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii sale organice".

Pe de altă parte, conform dispozițiilor art. 44 din Legea 317/2004 privind C. Superior al Magistraturii, această instituție „îndeplinește, prin secțiile sale, rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea nr. 303/2004, republicată".

Examinând cu prioritate, conform art. 248 NCPC excepția inadmisibilității acțiunii sub aspectul lipsei plângerii prealabile, instanța reține că este fondată, pentru următoarele considerente:

Totodată, partea reclamantă este obligată să facă dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile și, potrivit art.12 din Legea nr.554/2004 cu modificările și completările ulterioare, va depune la dosarul cauzei copia plângerii prealabile privind actul administrativ contestat, având înscrisă data introducerii și numărul de înregistrare la autoritățile pârâte.

Întrucât în cauza dedusă judecății partea reclamantă a depus la dosarul cauzei un înscris( filele 61, 62 dosar) adresat pârâților din data de 04.04.2013, însă nedatat și fără număr de înregistrare la instituțiile pârâte, instanța reține că acesta nu poate face dovada îndeplinirii procedurii prealabile anterior sesizării instanței de judecată.

Față de considerentele de fapt și de drept învederate mai sus, instanța va admite excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Va respinge acțiunea ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta FEDERAL COOP C., cu sediul în C., .. 194, Județul C., în contradictoriu cu pârâții M. FINANȚELOR, cu sediul în București, ., sector 5, C. SUPERIOR AL MAGISTRATURII, cu sediul în București, Calea Plevnei nr. 141B, sector 6, PREȘEDINTELE R., cu sediul la Palatul Cotroceni, .-3, sector 5, M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5 ȘI G. R., cu sediul în București, Piața Victoriei nr. 1, sector 1, ca inadmisibilă.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 05.07.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

V. D. B. C.

Red. DV

Tehnored. CB

8 ex.

← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 1297/2013....		Anulare act administrativ. Sentința nr. 2071/2013. Curtea de... →

Pretentii. Sentința nr. 2253/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Sentința nr. 2253/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI