Despăgubire. Decizia nr. 3759/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 3759/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 8149/2/2012*

Dosar nr._

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.3759

Ședința publică de la 26 septembrie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – A. J.

JUDECĂTOR - A. P.

JUDECĂTOR - R. I. C.

GREFIER - S. Ș.

* * * * * * * * * *

Pe rol soluționarea asupra recursului formulat de recurenta – reclamantă C. G. împotriva sentinței civile nr.437 din 31.01.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.

P. are ca obiect – „despăgubire”.

La apelul nominal făcut în ședința publică la, ordine, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că, prin serviciul registratură la data de 18.09.2013 intimata – pârâtă a depus întâmpinare și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art.242 alin.2 din Codul de procedură civilă.

Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitate părților să se prezinte.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, se prezintă recurenta – reclamantă C. Gertude, reprezentată de avocat A. B., în baza împuternicirii avocațiale nr._/04.09.2013, emisă de Baroul București, aflată la fila 28 în dosar, lipsind intimata – pârâtă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Curtea comunică recurentei – reclamante, prin apărător un exemplar al întâmpinării și pune în discuție excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată, invocată de intimata – pârâtă, prin întâmpinare.

Recurenta – reclamantă, prin apărător, solicită respingerea excepției prematurității formulării cererii de chemare în judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.

Recurenta – reclamantă, prin apărător, învederează faptul că, termenul prevăzut de art.25 din Legea nr.10/2011, rămâne câștigat cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată investite anterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, fiind singurul termen existent la care s-au raportat cererile de chemare în judecată la acel moment, argument în susținerea neretroactivității noii legi.

Recurenta – reclamantă, prin apărător, arată că ar fi inadmisibilă susținerea în sensul că acțiunea sa a fost aptă să producă efecte întrucât a întrunit toate condițiile necesare pentru introducerea acțiunii, inclusiv actualitatea dreptului afirmat, până la momentul intrării în vigoare a Legii nr.165/2013, pentru ca ulterior, aceste efecte să înceteze sau să fie suspendate.

Recurenta – reclamantă, prin apărător, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată. Totodată, depune la dosar concluzii scrise.

CERERILE

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.10.2012, astfel cum a fost completată prin cererea depusă la data de 03.12.2012 (fila 128), reclamanta C. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să se constate că este un caz special medical, conform art. 3 din decizia interna a Comisiei nr._.09.2008 si hotărârea nr._.05.2011, coroborate cu art. 182.5 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, și, pe cale de consecință, să fie obligată pârâta să analizeze cu prioritate dosarul nr._/CC aferent dispoziției nr._/29.06.2011, in privința verificării legalității respingerii cererii de restituire in natura a imobilului situat in București, .. 3, sectorul 5, format din construcție si teren, in 30 de zile de la rămânerea irevocabila a hotărârii, deoarece suspendarea instituita prin OUG nr. 4/13.03.2012 si prelungita pana la data de 15.05.2013 prin Legea nr. 117/2012 pentru aprobarea OUG nr. 4/2012 nu cuprinde si etapa analizării dosarului in privința verificării legalității respingerii cererii de restituire in natura, precum și să fie obligată pârâta la emiterea deciziei cuprinzând titlul de despăgubire, în termen de 60 de zile de la data încheierii perioadei de suspendare, respectiv 15.05.2013, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că dosarul administrativ întocmit in baza dispoziției nr._/29.06.2011 emisa de Primăria Municipiului București a fost înregistrat la C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr._/CC, iar prin adresa nr. RG/_/23.08.2012, pârâta i-a comunicat ca prin OUG nr. 4/13.03.2012 s-a suspendat pe o perioada de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie si procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acorda despăgubiri, prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, si ca aceasta suspendare s-a prelungit pana la data 15.05.2013.

Reclamanta a arătat că este vorba despre un abuz, deoarece suspendarea instituita prin OUG nr. 4/13.03.2012 si prelungita pana la data de 15.05.2013 prin Legea nr. 117/2012 nu implica si suspendarea analizării dosarului in privința verificării legalității respingerii cererii de restituire in natura, fiind așadar vorba de o tergiversare inutila a soluționării dosarului administrativ, care este complet.

Reclamanta a mai arătat că au trecut zece ani de când se luptă si așteaptă soluționarea unei notificări depuse in 2001, dosarul nefiind soluționat nici pana in prezent, fapt ce contravine principiului soluționării cauzei . consacrat prin art. 6, paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a liberalităților fundamentale, la care România este parte.

Mai mult decât atât, a susținut că se încadrează in prevederile R.G. nr. 462/11.05.2011 coroborate cu art. 182.5 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, ceea ce înseamnă ca dosarul său ar trebui soluționat cu prioritate, fiind diagnosticata cu cancer de colon si tratata in trecutul apropiat cu chimioterapie, radiații si intervenție chirurgicala, așa cum certifica dr. Joseph T. Ruggiero, in calitate de medic asociat al Cabinetului de Oncologie si Tumori Weill Cornell. In aceste condiții, a arătat că nesoluționarea dosarului său administrativ pentru acordarea de masuri reparatorii este de natura sa îi produce grave prejudicii morale si materiale, fiind in imposibilitate de a-și putea concretiza drepturile morale și materiale la masuri reparatorii, cu atât mai mult cu cat dosarul administrativ este complet.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7, art. 8 alin. (1), art. 18 din Legea nr. 554/2004, Titlul VII din Legea nr. 247/2005; decizia interna a Comisiei nr. 2815/16.09.2008, hotărârea nr. 462/11.05.2011; dispozițiile Legii 10/2001.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (filele 5-126).

Acțiunea este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 03.12.2013 (filele 129-132), pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția rămânerii fără obiect a capătului 2 de cerere, precum și respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, pârâta a arătat următoarele:

Solicitarea reclamantei de a se constata că, în privința sa, există un caz special medical, conform dispozițiilor art. 3 din decizia nr. 2815/2008 și hotărârea nr. 462/11.05.2011, coroborate cu dispozițiile art. 18² din normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, este neîntemeiată, deoarece decizia nr. 2815/2008 a fost abrogată prin decizia nr._/14.11.2012. Chiar dacă aceste dispoziții ar fi fost în vigoare, instanța de judecată nu putea să constate existența unui caz medical în privința reclamantei, întrucât decizia nr. 2815/2008 nu avea caracter de act normativ, care să fie emis de o autoritate cu atribuții legislative și pe care să se poată întemeia soluția unei instanțe de judecată. Decizia respectivă a fost emisă de C. Centrală numai în vederea stabilirii unor proceduri interne de soluționare a dosarelor înregistrate la secretariatul acestei comisii, în aplicarea Legii nr. 247/2005. Dispozițiilor legale indicate de reclamantă, respectiv HG nr. 462/2011 și art. 18².5 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, își găsesc aplicabilitate numai în cazul procedurilor de emitere a titlurilor de plată, care presupun existența unui titlu de despăgubire emis de C. centrală, situație care nu poate fi constatată în prezenta cauză.

Solicitarea reclamantei privind analizarea cu prioritate a dosarului nr._/CC în privința verificării legalității nerestituirii în natură a imobilului respectiv a rămas fără obiect, întrucât dosarul aferent dispoziției nr._/29.06.2011 emisă de Primăria Municipiului București, dosar înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr._, a fost analizat sub aspectul verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, prilej cu care s-a constatat lipsa înscrisurilor privind situația juridică a diferenței de 62,17 mp din terenul pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii și, pe cale de consecință, motivul imposibilității restituirii în natură.

De asemenea, pârâta a solicitat respingerea cererii privind cheltuielile de judecată sau, în subsidiar, reducerea cuantumului acestora, făcând trimitere la considerentele deciziei nr. 492/2006 a Curții Constituționale

În drept, pârâta a invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001, Legii nr. 247/2005, H.G nr. 1095/2005, O.U.G nr. 4/2012, aprobată prin Legea nr. 117/2012, art. 115 și urm. din Codul de procedură civilă.

În dovedire, pârâta a depus la dosar înscrisuri (filele 133-139).

PRIMA INSTANTA

Prin sentinta civila nr.437/31.01.2013 pronuntata in dosarul de mai sus, prima instanta a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de obiect, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a respins ca neîntemeiată acțiunea astfel cum a fost completata si a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:

Excepția rămânerii fără obiect a capătului doi de cerere, invocată de pârâtă prin întâmpinare, este neîntemeiată, întrucât, deși pârâta a făcut dovada că dosarul reclamantei de despăgubiri a ajuns în etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului ce a făcut obiectul notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, totuși această etapă nu a fost finalizată și nu s-a trecut până la acest moment la desemnarea unui evaluator, întrucât, prin adresa nr._/12.1.012 (filele 133-134), s-a solicitat Primăriei mun. București să comunice situația juridică a diferenței de 62,17 mp din terenul pentru care a propus acordarea de măsuri reparatorii, precum și motivul imposibilității restituirii în natură.

În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține următoarele:

Prin dispoziția Primarului General al municipiului București nr._ din 29.06.2011 (fila 14), în urma constatării imposibilității de restituire în natură a imobilului (teren în suprafață de 200 mp și construcție P+1+M în suprafață utilă de 275,74 mp) situat în București, .. 3, sectorul 5, întrucât acesta a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995, s-a propus acordarea către persoana îndreptățită C. G. de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Dosarul administrativ de despăgubiri aferent acestei dispoziții a fost înregistrat de Secretariatul CCSD sub nr._/CC (fila 17), iar în cadrul acestuia, la data de 12.11.2012, verificând legalitatea respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, pârâta a emis adresa nr._/CC către Primarul municipiului București (filele 133-134), solicitând comunicarea situației juridice a diferenței de 62,17 mp din terenul pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparartorii și, pe cale de consecință, motivul imposibilității restituirii în natură a acestei suprafețe de teren.

Astfel, în urma analizării înscrisurilor aferente dispoziției nr._/29.06.2011, pârâta a reținut că, potrivit contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2559/1997 și 2560/1997, cumpărătorii au dobândit dreptul de proprietate asupra construcției P+1+M și a terenului în suprafață de 137,83 mp, situat sub construcție, rămânând astfel diferența de 62,17 mp teren, pentru care Primarul General al mun. București a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent fără a justifica imposibilitatea restituirii în natură.

Având în vedere această situație de fapt, Curtea reține că, prinLegea nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, a fost instituită o procedură administrativă specială în vederea stabilirii și plății de despăgubiri pentru imobilele preluate în mod abuziv de Statul Român, imposibil de restituit în natură persoanelor îndreptățite, procedură reglementată de Titlul VII-Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Astfel, în Capitoul 3-Măsuri instituționale se prevede că „pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie, în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, denumită în continuare C. Centrală, care are, în principal, următoarele atribuții: a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire; b) ia alte măsuri legale, necesare aplicării prezentei legi.”

Potrivit art. 16 alin. 2 din Capitolul 5-Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, „notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor.”

În acest context de fapt și de drept, Curtea reține că prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 se reglementează procedura de acordare a despăgubirii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, cu parcurgerea unor anumite etape, iar instanța are de cenzurat atitudinea pârâtei C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în îndeplinirea obligațiilor legale într-un termen rezonabil, în cadrul procedurii administrative, pentru a nu se ajunge la o încălcare a art. 6 alin. 1 din C.E.D.O., având în vedere că reclamanta a fost lipsită de prerogativele dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate de stat, pentru care i s-a stabilit dreptul la acordarea de despăgubiri, în sensul art. 1 alin. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Reclamanta a supus controlului instanței de contencios administrativ pretinsa neîndeplinire, de către pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligațiilor sale privind efectuarea cu prioritate a controlului de legalitate a dispoziției nr._/29.06.2011, transmiterea dosarului către evaluator și emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Însă, Curtea constată că nu i se poate imputa pârâtei o atitudine culpabilă, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum susține reclamanta, întrucât, pe de o parte, procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este o procedură specială și complexă, ce impune parcurgerea unor etape de verificare, analizare, evaluare și aprobare, demarată nu la cererea reclamantei, ci la momentul înaintării documentației de către autoritatea emitentă a dispoziției de nerestituire în natură, cenzura instanței de contencios administrativ limitându-se, în această etapă, la verificarea operativității activității de coordonare, desfășurată de autoritatea pârâtă, în vederea respectării unui termen rezonabil, însă prin raportare la împrejurările concrete ale cauzei.

În aceste condiții, Curtea constată că nu s-a făcut dovada unui refuz nejustificat din partea instituției pârâte, întrucât aceasta în mod legal și întemeiat a emis adresa nr._/CC către Primarul municipiului București (filele 133-134), solicitând comunicarea situației juridice a diferenței de 62,17 mp din terenul pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii și, pe cale de consecință, motivul imposibilității restituirii în natură a acestei suprafețe de teren, în condițiile în care, potrivit art. 16 alin. 4 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005, aceasta procedează la verificarea legalității respingerii cererii de restituire. Astfel, conform 16 alin. 4 și 5 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, „pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor în care, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare”.

Față de aceste considerente, apreciind că în sarcina pârâtei CCSD nu se poate reține un refuz nejustificat de soluționare a dosarului administrativ de despăgubiri nr._/CC, Curtea apreciază neîntemeiată cererea reclamantei, astfel cum a fost completată.

Constatând culpa procesuală a reclamantei, în baza art. 274 din Codul de procedură civilă, va fi respinsă cererea acesteia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de apărător în cuantum de 2000 lei.

RECURSUL

Reclamanta C. G. a introdus recurs impotriva sentintei civile de mai sus, afirmand ca de la momentul inregistrarii dosarului la C. Centrala respectiv 08.03.2012 si pana in momentul la care a fost introdusa cererea de chemare in data de 12.11.2012 parata n-a constatat ca dosarul este incomplet.

Prin actul de vanzare cumparare autentificat de Tribunalul Ilfov Sectia notariat sub nr._/27.03.1920 autorul nostru I. Z. Weintraub cumpara terenul liber in suprafata totala de 226 m situat in Bucuresti, Calea Dudesti nr. 178.

In procesul verbal de Carte Funciara nr._/1940 s-a inscris dreptul de proprietate al autorului nostru de sub constructie in suprafata de 200 m si constructie compusa din parter etaj si si mansarda.

In baza baza Legii nr.112/1995 s-a instrainat fostilor chiriasi constructia si

terenul aferent de sub constructie in suprafata de 137,83 mp.

Diferenta de teren de 62,17 m a carei situatie juridica a fost solicitata de parata o reprezinta curtea imobilului.

Motivul imposibilitatii restiturii in natura a acestei suprafete de teren este dat de dispozitiile art. 5 din Legea 1/2009 ce modifica art. 7 din Legea 10/2001 prin introducerea unui nou alineat care prevede ca " nu se restituie in natura terenurile aferente imobilelor care au fost instrainate in temeiul dispozitiilor legii nr. 112/1995 cu modificarile ulterioare."

In aceste conditii considera ca a depus la dosar documente care sa justifice imposibilitatea restituirii in natura a suprafetei de teren de 62,17 mp, iar intimata parata avea toate actele necesare pentru solutionarea dosarului administrativ de despagubiri.

Recurenta a afirmat ca nici o cerere de informații suplimentare nu a fost făcută de către intimata-parata, într-un termen rezonabil, cerere care, după caz, ar fi putut fi luată în considerare de către instanțele de judecată ca pe un semn de activitate din partea autorității administrative competente.

Felul în care instanta de fond a respins cererea subsemnatei fara a examina conduita intimatei parate si respectarea de catre aceasta a procedurii prevazuta de Legea speciala nr. 247/2005, pune la îndoiala posibilitatea de acces la o instanta, acordata recurentei.

Dreptul de solutionare in termen rezonabil reprezinta o garantie pentru solutionarea echitabila atat in procedura prealabila cat si in contencios fiind statuat ca atare in art 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Art 6 din CEDO statueaza ca solutionarea . a unei cereri reprezinta o componenta esentiala a dreptului la un proces echitabil.

Faptul ca dispozitiile legale nu prevad expres un termen de emitere a titlului de despagubire nu poate fi retinut, intrucat in caz contrar ar fi exclusiv la dispozitia intimatei-parate finalizarea procedurii administrative de emitere a titlurilor de despagubire, situatie incompatibila cu principiile consacrate de jurisprudenta adoptata in temeiul dispozitiilor art. 6 si art. 1 din Protocolul 1 din CEDO, in sensul ca prelungirea procedurii de acordare a despagubirilor in mod nejustificat, ar conduce la existenta unor drepturi teoretice si iluzorii, iar nu reale si efective.

In drept, recurenta a invocat disp. art 299-316 C proc civ, Titlul VII din Legea 247/2005, Decizia nr. 751 ICCJ ¬Sectia Civila si de Proprietate Intelectuala,

Intimata-parata Comsia N. pentru Compensarea Imobilelor (ce a preluat atributiile fostei Comsii Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor) a depus intampinare prin care a invocat exceptia prematuritatii actiunii fata de dispozitiile Legii nr.165/2013, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat, afirmand ca operatiunile administrative prevazute de Legea nr.247/2005 nu isi ma gasesc ratiunea sub imperiul Legii nr.165/2013.

CURTEA

1.In ceea ce priveste exceptia prematuritatii actiunii, prin raportare la prevederile Legea nr.165/2013.

In principiu, prematuritatea se analizeaza la momentul introducerii actiunii si nu in raport cu evenimentele legislative intervenite ulterior, pe parcursul procesului, cum este cazul Legii nr.165/2013, care a intrat in vigoare dupa pronuntarea sentintei de fond.

Ca atare, exceptia va fi respinsa ca neintemeiata.

B. In ceea ce priveste fondul cauzei

Problema care se ridica in speta este de a stabili daca etapa verificarii legalitatii trebuie considerata ca parcursa sau nu, mai exact de a stabili daca solicitarea de informatii si clarificari suplimentare facuta de intimata-parata este legala sau nu.

Reclamanta nu contesta aceasta situatie de fapt, insa sustine ca diferenta de 62,17 mp reprezinta curtea constructiei si ca ea nu poate fi restituita in natura deoarece trebuie considerata teren aferent unei constructii instrainate in baza Legii nr.165/2013.

In principiu, punctul de vedere al reclamantei este corect, cu conditia insa ca suprafata de 62,17 mp sa fi fost considerata ca teren aferent constructiei si de catre Primaria Municipiului Bucuresti, atunci cand a vandut acest teren in baza Legii nr.112/1995, lucru care nu s-a intamplat, fiind vanduti numai 137,83 mp din cei 200 mp.

Ca atare, este necesara o precizare din partea Primariei Municipiului Bucuresti, fie in sensul ca terenul aferent constructiei (de sub si dimprejurul constructiei) era in realitate mai mic de 200 mp, fie in sensul ca diferenta de 62,17 mp este teren dimprejurul constructiei (deci aferent acesteia, in sens larg) si ca s-a omis vanzarea lui expresa in baza Legii nr.112/1995 cu precizarea motivelor omisiunii.

Numai prin cunoasterea exacta a pozitionarii si a naturii terenului se poate stabili daca el poate fi restituit in natura sau nu si deci, daca dispozitia primariei, a fost legala in sensul Legii nr.247/2005.

Rezulta deci ca netrecerea la etapa desemnarii unui evaluator a fost justificata, motiv pentru care recursul urmeaza a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția prematurității.

Respinge recursul formulat de recurenta – reclamantă C. G. împotriva sentinței civile nr.437 din 31.01.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26 septembrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A. J. A. P. R. I. C.

GREFIER,

S. Ș.

← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2045/2013....		Anulare act administrativ. Sentința nr. 456/2013. Curtea de... →

Despăgubire. Decizia nr. 3759/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Decizia nr. 3759/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI