Anulare act administrativ. Sentința nr. 2944/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 2944/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 1142/2/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A CONTECIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2944

Ședința publică din data de 4.10.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: V. E. C.

GREFIER: S. I.

Pe rol se află soluționarea cererii în contencios administrativ formulată de reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, având ca obiect anulare act administrativ.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 27.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 4.10.2013, când a hotărât următoarele:

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul C.-SCAF la data de 12.02.2013, reclamanta . SRL a chemat în judecată pe pârâtul C. NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, solicitând, în principal, anularea Deciziei nr. 53/24.01.2013 emisă de CNA și exonerarea sa de plata amenzii contravenționale în cuantum de 30.000 lei aplicată prin Decizie, iar în subsidiar, înlocuirea/ reducerea sancțiunii dispusă de CNA, raportat la criteriile prevăzute de Legea nr. 504/2002 și de Codul Audiovizualului, coroborat cu Legea nr. 35/2008.

În motivarea cererii, arată că Decizia atacată este nelegală și netemeinică, aflându-se în contradicție cu situația de fapt și cu normele de drept aplicabile.

Astfel, CNA a încălcat dispozițiile art. 15 alin. 4 din Legea nr. 504/2002, privitoare la motivarea votului fiecărui membru al CNA. Din cuprinsul Deciziei nu rezultă că exprimarea votului deschis a fost însoțită de motivarea acestuia și nu există nici o referire cu privire la îndeplinirea cerințelor imperative prevăzute de art. 15 alin. 1 din același act normativ, privitoare la emiterea Deciziei în prezența a cel puțin 8 membrii și cu votul a cel puțin 6 membrii.

Decizia a fost emisă în mod subiectiv, sub imperiul emoțional creat de sancționarea și a altor posturi de televiziune în cadrul aceleiași ședințe din 24.01.2013, respectiv a . și a posturilor de televiziune ROMÂNIA TV și ANTENA 3.

Privitor la declarațiile președintelui României difuzate în data de 09.12.2012- ziua alegerilor pentru Camera Deputaților și Senat, reclamanta arată că nu își găsesc corespondent în niciunul dintre textele indicate de CNA. Declarațiile difuzate nu aparțineau unei persoane care să aibă calitatea de competitor/candidat, nu vizau modalitatea de desfășurare a campaniei electorale, nu vizau candidați sau competitori electorali, nu au constituit îndemnuri de a vota sau de a nu vota un candidat sau altul.

De asemenea, exprimările invitatului M. M., citate de CNA, nu au nicio legătură cu campania electorală sau cu vreunul din textele de lege pretins a fi fost încălcate.

Cât privește declarațiile candidatului D. D., transmise în direct, prin care acesta îndemna electoratul să îl voteze, reclamanta arată că au reprezentat manifestări spontane ale persoanei în cauză, transmise de reclamantă în scopul unei corecte și echidistante informări a publicului. Dovadă în acest sens stă împrejurarea că reclamanta a prezentat echidistant și echilibrat reprezentanții formațiunilor politice, raportul putere - opoziție fiind de 12-8, spre deosebire de cazul celorlalte posturi de televiziune sancționate.

Referirile spontane privitoare la persoane care ocupau funcții de demnitate publică și cumulau totodată și calitatea de candidați, au vizat exclusiv funcțiile și demnitățile publice ocupate în stat și responsabilitățile care le reveneau acelor persoane în raport de condițiile meteo din ziua de 09.12.2012, iar nu calitățile lor de competitori electorali.

În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 34 alin. 1 și art. 40 alin. 1 din Codul Audiovizualului, citate de CNA, în legătură cu declarații ale moderatorilor și invitaților reclamantei difuzate anterior și redifuzate în cadrul unor anunțuri autopromoționale în data de 19.12.2012. Art. 34 nu se referă la încălcarea demnității umane. În cazul în care ar fi existat acuzații cu caracter penal ale moderatorilor sau interlocutorilor, așa cum susține CNA, erau incidente dispozițiile alin. 2 și urm. ale art. 40, iar nu alin. 1, așa cum nelegal a considerat CNA. De asemenea, CNA trebuia să se raporteze la datele în care au fost „săvârșite” așa-zisele „ acuzații” (anterioare zilei de 09.12.2013) și care, oricum, nu fac obiectul Deciziei atacate.

Reclamanta se referă și la art. 10 din Convenția EDO care reglementează libertatea de exprimare și care se aplică cu prioritate față de reglementările interne din domeniul audiovizualului. Conform jurisprudenței Curții EDO, libertatea în domeniul presei include și recurgerea la o anume doză de exagerare, chiar de provocare ( cauza D. împotriva României).

Cât privește individualizarea sancțiunii, chiar dacă reclamanta s-ar fi făcut culpabilă de faptele enumerate în Decizia nr. 53/2013, art. 144 lit. b) din Codul audiovizualului trebuia aplicat în ansamblul său, respectiv trebuia analizat și modul în care reclamanta s-a raportat la sancțiunile anterioare, respectiv aceasta a îndeplinit cu bună-credință recomandările CNA. În plus, CNA trebuia să se raporteze și la literele a), c)- e) din art. 144, or Decizia nu face nici o minimă mențiune în acest sens.

CNA a inclus cu rea-credință printre sancțiunile aplicate anterior reclamantei, și pe aceea aplicată prin Decizia nr. 11/06.03.2012, care a fost anulată în primă instanță de C.-SCAF.

O ultimă critică din cererea introductivă se referă la depășirea prin sancțiunea aplicată de către CNA a cuantumului maxim stabilit de legiuitor pentru amenda contravențională, fiind citate prevederile art.50 și art. 51 din Legea nr. 35/2008.

Prin întâmpinare, CNA solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că reclamanta a fost sancționată cu o amendă de 30.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. 1 și alin. 2 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, ale art. 8 alin. 1 și art. 15 lit. b) și c) și art. 16 lit. b) și c) din Decizia nr. 738/2012 privind principii și reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei deputaților și a Senatului, prin intermediul serviciilor media audiovizuale și a art. 34 alin. 1 și art. 40 alin. 1 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

În esență, în sarcina reclamantei s-a reținut că în ziua de 9.12.2012, în care au avut loc alegerile parlamentare, în cadrul emisiunilor informative și de dezbateri transmise de postul de televiziune B1TV au fost făcute comentarii cu caracter electoral, precum și afirmații acuzatoare, nedovedite, la adresa unor competitori electorali, iar prin modalitatea în care au fost tratate subiectele, dreptul publicului la informare a fost prejudiciat sub aspectul formării propriei opinii în legătură cu evenimentele prezentate.

Deși legiuitorul interzice imperativ prezentarea în ziua desfășurării alegerilor a mesajelor și comentariilor cu caracter electoral, în cadrul emisiunilor informative și de dezbateri din data de 09.12.2013 reclamanta a difuzat în mod repetat mesaje și comentarii cu caracter electoral, încălcând și obligația de obiectivitate, echitate, și informare corectă a publicului, așa cum este prezentat pe larg în cuprinsul Deciziei.

Prin decizie a fost reținută și încălcarea prevederilor art. 34 alin. 1 și art. 40 alin. 1 din Codul audiovizualului deoarece în cadrul unor anunțuri autopromoționale și a unor emisiuni de dezbateri din aceeași dată au fost făcute afirmații acuzatoare nedovedite la adresa unor candidați, fapt de natură a prejudicia imaginea și șansele de vot ale acestora, precum și dreptul publicului la informare obiectivă. Întrucât promo-urile au constituit materiale înregistrate în prealabil, reclamanta putea uza de mijloacele tehnice și redacționale pentru ca difuzarea acestora să nu contravină prevederilor art. 34 alin. 1 din Codul audiovizualului, potrivit cărora orice persoană are dreptul la propria imagine. Formularea acuzațiilor este gravă și prin prisma neprobării lor și, respectiv, neacordării posibilității pentru persoanele acuzate de a se apăra.

Legea audiovizualului prevede, în art. 15, obligația exprimării votului motivat la adoptarea deciziei, nu și pe aceea de a indica aceste motive în cuprinsul Deciziei, respectiv de a indica numărul de voturi sau de membrii ai Consiliului care au participat la dezbateri. În cuprinsul Deciziei contestate, la pagina 4 paragraful 2, se precizează expres că prevederile art. 15 din Legea audiovizualului au fost respectate.

Cât privește afirmația reclamantei potrivit căreia, pentru a fi sancționate contravențional, faptele trebuiau săvârșite cu vinovăție, pârâtul arată că reclamantei, în calitate de furnizor de servicii media, îi revine răspunderea pentru conținutul programelor audiovizuale, cf. art. 3 alin. 3 din Legea audiovizualului.

Reclamanta a difuzat cu insistență mesaje și comentarii electorale care vizau competitorii electorali, cu trimiteri implicite negative la adresa unuia dintre aceștia, afișând succesiv titluri sugestive prin care consolida mesajele negative.

Reclamanta încearcă să schimbe natura faptelor care au condus la constatarea încălcării art. 34 alin. 1 din Codul audiovizualului. În sarcina sa s-a reținut prejudiciul de imagine produs unor persoane, prin formularea de acuzații la adresa acestora, fără prezentarea de probe .

Neîntemeiate sunt și susținerile referitoare la încălcarea art. 40 alin.1 din Codul audiovizualului, promo-urile și emisiunile în cadrul cărora au fost formulate acuzațiile fiind difuzate cu certitudine în data de 09.12.2012, așa cum rezultă din raportul de monitorizare. Faptele au fost corect încadrate, nefiind incidente prevederile alineatelor următoare ale articolului invocat, cum greșit susține reclamanta.

A fost reținută și încălcarea prevederilor art. 3 alin.1 din Legea audiovizualului, conform cărora reclamanta are obligația legală de a asigura drepturile fundamentale ale omului: demnitatea umană, reputația, onoarea și prestigiul.

Cât privește individualizarea sancțiunii, au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 90 alin. 4 din Legea audiovizualului, astfel încât respectarea celor enunțate în Codul audiovizualului este implicită, acestea subzistând ca norme secundare adoptate în aplicarea Legii audiovizualului.

De asemenea, împrejurarea că una dintre cele șapte sancțiuni anterioare a fost anulată în primă instanță nu le înlătură pe celelalte sau criteriile de individualizare aplicate.

Cât privește cuantumul amenzii, în sarcina reclamantei nu a fost reținută săvârșirea contravențiilor prevăzut la art. 50 lit. h) 3 și h) 4 din Legea nr. 35/2008, pentru a fi incident art. 51 din lege, ci cuantumul amenzii a fost stabilit în conformitate cu Legea audiovizualului.

În privința capătului de cerere privind înlocuirea/ reducerea sancțiunii, arată că cererea reclamantei este nemotivată, faptele reținute în sarcina acesteia sunt grave, iar în ultimul an reclamanta a mai fost sancționată repetat.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

După depunerea procesului-verbal al ședinței CNA din data de 24.01.2013, reclamanta a completat motivele cererii sale (fila 113 și urm.), invocând nerespectarea cerinței din art. 6 alin. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a CNA, respectiv nesemnarea procesului-verbal (stenogramei ședinței) de președintele Consiliului, iar prin concluziile scrise formulate ulterior transcrierii procesului-verbal (fila 150 și urm. ) a invocat încălcarea art. 32 din Regulament referitor la exprimarea dreptului pentru adoptarea Deciziei, arătând că Decizia nu a întrunit numărul de voturi cerut de lege la reluarea de trei ori a votului, membrii CNA încălcând dispoziția regulamentară conform căreia votul trebuia reluat în ședința următoare.

Analizând cererea, Curtea constată următoarele:

Prin Decizia nr. 53/24.01.2013, CNA a dispus amendarea cu 30.000 lei a . SRL, pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. 1 și alin. 2 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, ale art. 8 alin. 1 și art. 15 lit. b) și c) și art. 16 lit. b) și c) din Decizia nr. 738/2012 privind principii și reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei deputaților și a Senatului, prin intermediul serviciilor media audiovizuale și a art. 34 alin. 1 și art. 40 alin. 1 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

Sancțiunea a fost aplicată în baza rapoartelor de monitorizare și a reclamațiilor înregistrate la CNA sub numerele_,_ din 09.12.2013, cu privire la emisiunile informative și cele de dezbateri difuzate de postul B1 TV în ziua de 09.12.2012.

Analizând motivele de nelegaliltate și neteimeinicie a Deciziei invocate de reclamantă, Curtea le constată nefondate pentru următoarele argumente:

1. Cât privește invocatele nereguli referitoare la procedura de adoptare a Deciziei în cauză, Curtea constată că:

a) nesemnarea procesului - verbal al ședinței CNA din 24.01.2013 de către președintele Consiliului, conform prevederilor art. 6 alin. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare al CNA, nu este de natură a atrage anularea Deciziei, reclamanta nearătând care este vătămarea care i-a fost produsă prin consemnarea dezbaterilor Consiliului în respectivul proces - verbal numai sub semnătura șefului de birou al Cancelariei Consiliului, care a întocmit respectivul proces-verbal; reclamantul nu contestă veridicitatea consemnărilor din procesul-verbal, astfel că nerespectarea cerinței formale prevăzută de Regulament, a semnării stenogramei ședinței de către președintele Consiliului, nu poate atrage anularea Deciziei, în lipsa invocării unei vătămări.

b) Invocata încălcare a prevederilor art. 32 din Regulament conform cărora „ În cazul în care o decizie nu întrunește numărul de voturi prevăzut de lege, președintele de ședință poate cere reluarea de maxim trei ori a votului, iar în cazul în care tot nu vor fi obținute cele șase voturi necesare pentru adoptarea unei decizii, votul se reia în ședința următoare” nu se confirmă. Conform procesului-verbal al ședinței din 24.01.2013, primele două propuneri asupra cuantumului amenzii care urma a fi aplicată reclamantei nu au întrunit numărul de voturi necesar, însă următoarea propunere, pentru amenda de 30.000 lei a întrunit majoritatea voturilor membrilor prezenți. Prin urmare, nu au existat nereguli în privința derulării procedurii de votare, din perspectiva art. 32 din Regulament;

c) Nu au fost încălcate nici prevederile art. 15 alin. 1 și alin 4 din Legea 504/2002, din cuprinsul procesului-verbal al ședinței rezultând că s-a întrunit cvorumul pentru desfășurarea ședinței precum și numărul de voturi prevăzute de lege pentru adoptarea Deciziei, iar cât privește exprimarea votului deschis însoțit de motivarea acestuia, din același proces-verbal rezultă că faptele pentru care s-a adoptat sancțiunea au fost dezbătute, exprimându-se opinii pro și contra ( pagina 4 a procesului-verbal). Decizia este, la rândul său, pe larg motivată în privința argumentelor care au condus atât la aplicarea sancțiunii cât și la individualizarea ei, așa încât nu se poate reține o încălcare a prevederilor art. 15 alin. 4 din Legea 504/2002 .

d) Cât privește afirmația reclamantei potrivit căreia pentru a fi sancționată contravențional trebuia să i se dovedească vinovăția în săvârșirea faptelor, Curtea reține că reclamantei, în calitate de furnizor de servicii media, îi revine răspunderea pentru conținutul programelor audiovizuale, conform art. 3 alin. 3 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, răspunderea instituită de lege fiind obiectivă.

e) Cât privește invocata sancționare „la pachet” împreună cu alte posturi de televiziune care, în opinia reclamantei, a fost de natură să afecteze obiectivitatea membrilor consiliului, susținerile reclamantei sunt nerelevante, neputând fi luate în considerare în analiza legalității și temeiniciei Deciziei.

2. Cât privește înseși faptele pentru care sancțiunea a fost aplicată, rezultă cu certitudine din conținutul Deciziei, respectiv al rapoartelor de monitorizare care au stat la baza Deciziei, încălcarea de către reclamantă a prevederilor art. 3 alin. 1 și alin. 2 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, ale art. 8 alin. 1 și art. 15 lit. b) și c) și art. 16 lit. b) și c) din Decizia nr. 738/2012 privind principii și reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei deputaților și a Senatului, prin intermediul serviciilor media audiovizuale și a art. 34 alin. 1 și art. 40 alin. 1 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

Astfel, conform art. 8 din Decizia 738/2012, Emisiunile informative se supun obligației de obiectivitate, echitate și de informare corectă a publicului.

Potrivit art. 15 lit. b) și c), Începând cu 24 de ore înainte de începerea votării și până la încheierea votării sunt interzise: (…) b) invitarea sau prezentarea candidaților și/sau a reprezentanților competitorilor electorali în emisiunile și programele posturilor de radio și de televiziune, inclusiv de televiziune prin cablu, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 13 alin. (4);

c) comentarii privind desfășurarea campaniei, precum și cele privind candidații și competitorii electorali.

Potrivit art. 16 lit. b) și c), În ziua votării sunt interzise activitățile prevăzute la art. 15, precum și următoarele activități: (…) b) comentarii referitoare la competitorii electorali, înainte de încheierea votării;

c) îndemnuri de a vota sau de a nu vota un candidat ori candidaturile depuse de competitorii electorali.

În cadrul emisiunilor informative transmise pe parcursul zilei de 9 decembrie 2012, reclamanta a difuzat mai multe știri cu titlul “B.: Nu aruncați România spre zona gri", știri care au conținut mesajul președintelui statului, pe care acesta l-a postat pe Facebook în ziua precedentă alegerilor parlamentare, precum și declarația acestuia după ce și-a exprimat votul. Pe parcursul zilei reclamanta a afișat, succesiv, pe ecran, titluri sugestive, vădit electorale, de natură a consolida mesajele șefului statului: "Votul președintelui; B.: Nu vreau țara noastră în zona gri; B.: Votez pentru drumul euroatlantic; B.: E imposibil să certăm pe toată lumea", titlurile fiind însoțite de comentarii cu caracter electoral. Aceste comentarii au conținut referiri implicite, negative, la adresa competitorului electoral USL a cărui votare a fost asociată cu rămânerea țării "în zona gri", în timp ce votarea ARD însemna rămânerea "în Europa".

Și în cadrul emisiunilor de dezbateri, transmise în aceeași zi, prezentatorii și invitații acestora, precum și reporterii care au avut intervenții directe în emisiuni au făcut comentarii preponderent electorale, unele dintre ele fiind defavorabile competitorului electoral USL, dar ferme și clare în sprijinul ARD. De exemplu, în cadrul "Ediției speciale Alegeri 2012" de la ora 18.00, moderată de A. B. și la care a participat M. M., referindu-se la competitorul electoral USL a afirmat: "USL se alimentează de la fondurile europene, sunt disperați după banii ăștia. (. . .) Putin nu le dă bani, le place de Putin mai mult decât Barroso, dar au nevoie de banii lui Barroso. (. . .)".

În aceeași zi a alegerilor parlamentare, reclamanta a difuzat, în direct, de la Târgu-J., imagini cu candidatul D. D. la vot, precum și declarațiile acestuia prin care îndemna electoratul să-l voteze. În cadrul aceluiași material audiovizual au fost prezentate și declarațiile unui alt candidat la alegerile parlamentare din partea PP-DD, respectiv ale lui T. B., care a îndemnat electoratul să-l voteze, precum și pe competitorul electoral al cărui candidat era.

Potrivit art. 34 alin. 1 din Codul audiovizualului, Orice persoană are dreptul la propria imagine, iar potrivit art. 40 alin.1, În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susținute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere; dacă acuzațiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur . situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt.

În aceeași zi, reclamanta a difuzat mai multe materiale autopromoționale în cadrul cărora au fost inserate scurte declarații ale unor moderatori și invitați, declarații pe care aceștia le făcuseră în alte emisiuni și care aveau un conținut acuzator cu privire la fapte sau comportamente nelegale atribuite unor candidați ai USL. În cadrul unor emisiuni de dezbateri, difuzate pe parcursul zilei, au fost formulate acuzații la adresa candidaților USL, despre care s-a afirmat că au acordat mită electorală și că vor frauda alegerile parlamentare. Afirmațiile acuzatoare făcute în cadrul promo-urilor și al emisiunilor de dezbateri au fost de natură să afecteze imaginea persoanelor publice menționate și care candidau la alegerile parlamentare, care erau în plină desfășurare.

Raportat la toate faptele constatate și având în vedere modalitatea în care au fost tratate subiectele ce au fost aduse în atenția publicului în ziua votării pentru alegerile parlamentare, reclamanta a încălcat și prevederile art. 3 alin. (1) și (2) din Legea audiovizualului, potrivit cărora, în difuzarea și retransmisia serviciilor de programe, furnizorii de servicii media (printre care se numără și reclamanta, în calitate de deținătoare de licență audiovizuală pentru postul B1 TV) au obligația legală de a asigura protecția drepturilor fundamentale ale omului, cum sunt și demnitatea și dreptul la imagine al persoanei, precum și de a asigura informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor care să favorizeze libera formare a opiniilor.

3. Cât privește temeiul legal al aplicării sancțiunii, acesta nu a fost, așa cum susține reclamanta, art. 50 lit. h)3 și h)4 din Legea nr. 35/2008, pentru a fi incident art. 51 din lege, ci sancțiunea s-a aplicat în temeiul art. 90 alin. 1 lit. h) și alin. 2, precum și art. 91 alin. 1 și 3 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, amenda încadrându-se în limitele maxime prevăzute de textele de lege citate.

4. Cât privește individualizarea sancțiunii, potrivit art. 90 alin 4 din Legea audiovizualului, Individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an, iar conform art. 144 alin. 3 din Codul audivizualului, (3) În individualizarea sancțiunii C. va ține cont, după caz, de următoarele aspecte: a) gravitatea faptei și efectele acesteia; b) sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an și modul în care furnizorul de servicii s-a raportat la acestea; c) ziua din săptămână și intervalul de difuzare a emisiunii în cauză; d) durata emisiunii; e) audiența înregistrată. Decizia este motivată sub aspectul gravității și efectelor faptelor, ținând seama și de sancțiunile aplicate anterior reclamantei. Conformarea de către reclamantă sancțiunilor aplicate anteriorare o relevanță scăzută în individualizarea sancțiunii, cât timp s-a constatat încălcarea repetată a normelor legale. Înlăturarea pe cale judiciară a uneia dintre sancțiunile aplicate anterior este nerelevantă, cât timp aceasta nu era unică, fiind avute în vedere alte șase sancțiuni anterioare, trei somații și trei amenzi. Lipsa unor referiri exprese și formale la celelalte criterii de individualizare prevăzute de Codul audiovizualului în art. 144 alin. 3 lit. c)-e) nu reprezintă un motiv de nelegalitate sau netemeinicie a Deciziei, elementele de individualizare a sancțiunii prevăzute de dispozițiile ultim citate rezultând din motivarea in extenso a Deciziei.

5. În considerarea celor constatate în precedent și reținând că reclamanta nu a arătat în cererea sa care sunt motivele pentru care s-ar impune o reducere a cuantumului amenzii contravenționale care i-a fost aplicată de CNA, Curtea găsește neîntemeiată și cererea subsidiară de reducere a amenzii.

P. toate aceste motive, Curtea va respinge cererea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta . SRL, cu sediul în București, ..2-4, .. 7, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, cu sediul în București, ., sector 5.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 4.10.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

V. E. C. S. I.

Red.VEC/tehnored.B.A.I./Ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 2944/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI