Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2773/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2773/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 5547/2/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2773
Ședința publică de la 25.09.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. P.
GREFIER: M. C. I.
Pe rol se află soluționarea acțiunii de contencios administrativ formulată de reclamantul B. D. C., în contradictoriu cu pârâta U. NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA, având ca obiect –„ suspendare executare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, s-a prezentat reclamantul, prin avocat T. S. – N., cu împuternicire avocațială depusă la dosar, la fila 3 și pârâta, prin avocat V. C., cu împuternicire avocațială depusă la fila 76 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reclamantul, prin avocat, depune în ședință publică copie de pe Hotărârea nr. 5/2011 și de pe Decizia Consiliului Baroului București nr. 1495/27.08.2012.
Pârâta, prin avocat, depune copie de pe Sentința penală nr. 152F/31.03.2011 din dosarul nr._ .
Reclamantul, prin avocat, susține că prin cererea introductivă a solicitat ca pârâta să depună dosarul contestației, astfel încât instanța să se pronunțe în cunoștință de cauză, însă având în vedere că motivele invocate se referă la aparența de nelegalitate a actului a cărui suspendare o solicită nu mai insistă în această cerere. Arată că dosarul contestației urmează a fi analizat de instanța de fond investită cu soluționarea cererii. De asemenea, depune dovada că a formulat și acțiune în contencios la data de 17.09.2013 prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 764/29.06.2013 (dosar nr._ ).
Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea cererii de suspendare astfel cum a fost formulată și suspendarea executării Deciziei nr. 764/29.06.2013 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, până la soluționarea instanței de fond, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Susține că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14, în ceea ce privește cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Cu privire la cazul bine justificat înțelege acele împrejurări de fapt și de drept în măsură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului atacat. Învederează că a expus pe larg motivele în acțiunea introductivă, în sensul că acest act poate fi apreciat ca vădit nelegal, astfel încât instanța se poate pronunța asupra cererii doar pe baza argumentelor expuse și pe baza actelor depuse la dosarul cauzei.
Precizează că decizia a cărei suspendare o solicită, prin ea însăși dovedește că este un act nelegal. Arată că în preambulul deciziei se face referire la un act normativ abrogat, respectiv la Regulamentul de Organizare și Funcționare al Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România și de organizare a ședințelor U.N.B.R, aprobat prin Hotărârea nr. 294/2007. Actul pe care s-a întemeiat această decizie a fost abrogat din anul 2011, fiind fără precedent ca un for care ar trebui să fie garantul legalității în profesia de avocat, să emită decizia nu în temeiul Regulamentului în vigoare, ci în temeiul unui Regulament anterior.
De asemenea, arată că s-a susținut în cuprinsul întâmpinării formulată de U.N.B.R. faptul că această împrejurare ar fi o simplă eroare materială și nu ar prezenta relevanță întrucât prevederile celor două Regulamente sunt similare. Susține că instanța investită cu controlul de legalitate al unui act nu are la ce să se raporteze, în condițiile în care actul a fost abrogat. Atât timp cât Regulamentul a fost abrogat, această decizie este inexistentă.
Un alt motiv de nelegalitate al deciziei contestate vizează depășirea competențelor, respectiv a Președintelui U.N.B.R. la formularea contestației, raportat la prevederile art. 36 din regulament, potrivit cărora Președintele U.N.B.R. poate ataca acele decizii ale Consiliului Baroului prin care s-a constatat nedemnitatea avocatului, ori suntem în prezența unei decizii prin care Consiliului Baroului a apreciat că fapta săvârșită nu aduce atingere demnității profesiei.
Alt motiv de nelegalitate constă în nesocotirea prevederilor art. 66 din Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat. Decizia putea fi anulată de Consiliul U.N.B.R. numai pe considerente de nelegalitate, ori din întreaga motivare a Deciziei nr. 764 nu se găsește niciun text de lege pe care Consiliul să spună că l-a încălcat Consiliul Baroului București. Susține că totul este o apreciere a Consiliul Baroului București referitoare la atingerea adusă sau nu a profesiei de avocat, ori acesta nu este un motiv de legalitate susceptibil pentru a da naștere acțiunii reglementate prin lege.
Totodată, susține că prevederile Regulamentului în ceea ce privește obligativitatea completării ordinii de zi într-o anumită manieră, sub aspect procedural, au fost nesocotite, din preambulul deciziei rezultând că s-a completat ordinea de zi cu soluționarea acestei contestații prin supunerea la vot, ori prevederile Regulamentului - art. 27 alin. (7) și (8) stipulează că era necesar ca, în cazul în care se aprecia necesitatea completării ordinii de zi, să fie formulată o cerere scrisă adresată Președintelui U.N.B.R., și să fie adusă la cunoștința membrilor Consiliului completarea ordinii de zi, astfel încât aceștia să poată vota în cunoștință de cauză.
De asemenea, nu rezultă și nici nu s-a consemnat în conținutul deciziei că s-ar fi pus la dispoziția membrilor Consiliului U.N.B.R., astfel cum prevede Regulamentul la art. 27 alin. (8), materialele referitoare la contestație. Arată că este un text de lege expres prevăzut în Regulament care impune această obligativitate atunci când se supune ceva la vot, întrucât cei care votează trebuie să voteze în cunoștință de cauză, fiind o garanție a dreptului la apărare a celui pe care contestația îl vizează.
Alt aspect de nelegalitate a fost săvârșit atunci când s-a dispus încetarea calității de avocat de către Consiliul U.N.B.R., acesta depășindu-și competența. Potrivit art. 58 din Statut, această competență revine Consiliul Baroului din care face parte avocatul, în nici un caz U.N.B.R. care nu poate dispune cu privire la unul dintre avocații înscriși într-un barou.
Consiliul Uniunii și-a arogat această competență de a dispune încetarea calității de avocat pronunțând prin urmare o decizie vădit ilegală. Precizează că toate aceste considerente sunt suficiente pentru ca instanța să aprecieze că se află în fața unui act vădit nelegal și că prima condiție prevăzută de art. 14 este îndeplinită.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție - existența pagubei iminente se are în vedere gravitatea extremă a acestei măsuri dispuse cu încălcarea legii. Arată că prejudiciul este evident atât timp cât persoana - avocat este pusă în imposibilitate de a-și exercita profesia de avocat după 20 de ani de activitate. Susține că forul ierarhic superior printr-o decizie pronunțată fără a analiza nici un material a dispus încetarea calității de avocat. În aceste condiții a fost pus în imposibilitate de a-și exercita profesia, este evident că subiectul de drept este prejudiciat, iar prin suspendarea solicitată ar fi o măsură echitabilă.
Aceeași măsură se impune și dacă se are în vedere Recomandarea 89 a Consiliului Europei, potrivit căreia, atât timp cât există un act administrativ contestat echitatea impune această suspendare până când o instanță va avea posibilitatea să se pronunțe asupra legalității lui. Pentru toate considerente, solicită admiterea cererii de suspendare așa cum a fost formulată.
Pârâta, prin avocat, solicită respingerea acțiunii așa cum a motivat și în conținutul întâmpinării. Susține că motivele invocate nu sunt întemeiate, iar chestiunea de fond constă în aprecierea asupra faptelor pentru care a intervenit condamnarea, respectiv dacă aceste fapte constituie sau nu fapte care aduc atingere profesiei de avocat.
În ceea ce privește referirea la hotărârea abrogată, susține că este vorba despre o eroare materială.
În ceea ce privește susținerea reclamantului privind depășirea competențelor U.N.B.R., arată că, raportat la art. 26 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat, rezultă că președintele U.N.B.R. are competența de a ataca deciziile barourilor pronunțate în procedura de constatare a nedemnității, indiferent de soluție.
La interpelarea instanței, arată că atât Regulamentul cât și Statutul sunt adoptate prin hotărâre a Consiliului U.N.B.R, dar trebuie avută în vedere ierarhia normelor juridice, ținând cont că numai Statutul este publicat în Monitorul Oficial.
Cu privire la a doua cerință a se face dovada prejudiciului iminent se constată că nu există, poziția în societate a reclamantului fiind aceeași.
Susține că nu s-au schimbat lucrurile în cazul activității societății de avocatură, modificările fiind de ordin formal și că reclamantul are rude care își desfășoară activitatea în cadrul societății.
De asemenea, precizează că nu s-a depus nicio probă cu privire la prejudiciul cauzat iar simpla afirmație că ar exista un prejudiciu nu poate fi avută în vedere, pentru a considera îndeplinită și cea de-a două condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În replică, reclamantul susține că organul care a emis actul administrativ a cărui suspendare o solicită cere să se ia act că temeiul juridic al emiterii este altul decât cel menționat în conținutul actului.
Arată că a formulat plângere prealabilă iar dacă U.N.B.R. aprecia că s-a strecurat o eroare materială se impunea remedierea acesteia și revocarea actului atacat.
Cu privire la ce a susținut pârâta, în sensul că nu s-a făcut dovada pagubei iminente, arată că, atât timp cât s-a depus decizia prin care s-a decis radierea din Baroul avocaților, este mai mult decât evident că persoana nu mai poate profesa ca avocat, iar în ce privește remarca în sensul că reclamantul are rude în societatea de avocatură, aceasta nu are nicio relevanță. Consideră că se impune să se asigure o garanție a unui drept minim la apărare până când o instanță de fond se va pronunța în privința legalității acestui act.
În contrareplică, pârâta, prin avocat, cu privire la îndreptarea erorii materiale, învederează că întâlnirile Consiliului U.N.B.R. sunt trimestriale, nu este stabilit un calendar, iar decizia nu se poate modifica decât tot printr-o altă decizie prin care se va dispune îndreptarea erorii materiale.
De asemenea, susține că această chestiune nu poate fi ignorată pentru că este vorba de prestigiul profesiei, iar în cazul de față, s-a reținut săvârșirea unor fapte de fals și uz de fals, care sunt de natură să aducă atingere prestigiului profesiei.
Reclamantul, prin avocat, susține că organul deliberativ – Consiliul Bariului - a avut la dispoziție 3 rapoarte întocmite de către consilierii săi, și-a exercitat acest drept de apreciere și a ajuns la concluzia că nu există o atingere adusă prestigiului profesiei. În consecință, solicită admiterea cererii de suspendare, fără cheltuieli de judecată.
Pârâta, prin avocat, solicită respingerea cererii, cu cheltuieli de judecată, depunând în acest sens Chitanța nr. CCV nr. 1214/24.09.2013 și Factura nr. CCV nr. 0347/24.09.2013 (filele 134 - 135 dosar).
Curtea, în temeiul art. 394 din Noul Codul de procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamantul BOSTINA D. C. a solicitat, în contradictoriu cu parata U. NAȚIONALA A BAROURILOR DIN ROMÂNIA (U.N.B.R.), suspendarea executării Deciziei nr. 764 din data de 29.06.2013 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, comunicata la data de 30.07.2012, prin care a fost soluționata Contestația formulata de Președintele U.N.B.R. impotriva Deciziei Consiliului Baroului București nr. 1066/23.05.2012 și impotriva căreia a formulat plângere prealabila în condițiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În motivare, reclamantul a făcut o succinta expunere a situației de fapt, arătând, în esență, că prin Sentința penala nr. 152/F/31.03.2011 s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa închisorii de 3 luni cu suspendarea condiționata a executării pedepsei, pentru infracțiunile de fals și uz de fals, sentința rămânând definitivă prin Decizia penala nr. 2696/12.07.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
A susținut că, urmare a sesizării cu privire la existenta unei posibile stări de nedemnitate profesionala în care s-ar afla, prin Decizia nr. 1066/23.05.2012, Consiliul Baroului București a hotărât neexcluderea sa din profesie, cu consecința menținerii pe tabloul avocaților definitivi.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație Președintele U.N.B.R., solicitând anularea deciziei și excluderea sa din profesie.
Prin Decizia nr. 764 din data de 29.06.2013, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a admis contestația formulata de Președintele U.N.B.R. și a dispus anularea deciziei nr. 1066/23.05.2012 a Consiliului Baroului București. Prin aceeași decizie s-a constatat ca este nedemn profesional în raport de prevederile art. 14 lit. a din Legea 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, și totodată s-a constatat încetarea calității de avocat a, invocându-se în drept temei prevederile art. 26 lit. d din Legea 51/1995 și reținându-se în sarcina Baroului București obligația de a face aplicarea art. 26 alin. 7 teza a II-a din Statutul profesiei de avocat, respectiv de a proceda la radierea sa din tabloul avocaților.
Reclamantul a arătat că împotriva acestei decizii a formulat plângere prealabilă, înregistrată la UNBR sub nr. 153 - CS – 2013/08.08.2013, solicitând revocarea ei, pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În ceea ce privește existența cazului bine justificat, reclamantul a arătat că Decizia nr. 764 din data de 29.06.2013, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a fost emisa în temeiul unor prevederi legale și statutare abrogate expres.
Sub acest aspect, a precizat că prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a UNBR și de desfășurare a ședințelor Consiliului U.N.B.R., adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 294/15 decembrie 2007, invocate în preambulul Deciziei a cereri suspendare o solicit, au fost abrogate expres încă din anul 2011, prin Regulamentul de organizare și funcționare a UNBR și de desfășurare a ședințelor Consiliului U.N.B.R. adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 05/2011 din data de 08.07.2011.
Cum întreaga motivare a deciziei contestate, atât în ceea ce privește competenta Președintelui U.N.B.R. de formulare a contestației și respectiv competenta Consiliului U.N.B.R. de a o soluționa, cat și în ceea ce privește procedura urmata, se fundamentează pe prevederile Regulamentului UNBR adoptat prin Hotărârea nr. 294/15 decembrie 2007, nu se poate admite ca un asemenea act poate produce în mod valabil efecte juridice. A admite o asemenea teza echivalează cu a nega însuși principiul legalității ce sta la baza emiterii actelor administrative.
Un al doilea motiv de nelegalitate invocat de reclamant constă în faptul că această contestație a fost formulata cu depășirea competentelor Președintelui UNBR, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 36 din Regulamentul de organizare și funcționare a UNBR și de desfășurare a ședințelor Consiliului U.N.B.R. adoptat prin hotărârea Consiliului UNBR nr. 05/2011 din data de 08.07.2011.
În acest sens, a arătat că potrivit art. 36 - Competente din Regulamentul de organizare și funcționare a UNBR și de desfășurare a ședințelor Consiliului U.N.B.R. adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 05/2011 din data de 08.07.2011 (lit. i), în realizarea atribuțiilor prevăzute de art. 69 din Lege, Președintele U.N.B.R. exercita calea de atac a contestației impotriva deciziei Consiliului Baroului prin care un avocat este declarat nedemn pentru exercitarea profesiei. Textul Regulamentului este foarte clar și nu permite extinderea competentei Președintelui U.N.B.R. la situații pe care Regulamentul nu le prevede.
Potrivit art. 26 alin. 4 din Statul Profesiei de avocat, Consiliul Baroului, în cazul în care este sesizat despre o posibila situație de nedemnitate profesionala, hotărăște prin decizie menținerea în profesie ori dupa caz încetarea calității de avocat, pronunțând așadar în acest din urma caz o decizie de declarare a nedemnității avocatului. Cum prin Decizia nr. 1066/23.05.2012, Consiliul Baroului București a hotărât, în urma examinării situației de fapt, ca nu sunt întrunite condițiile pentru declararea stării de nedemnitate profesionala, reclamantul apreciază ca Președintele UNBR nu avea competenta de a ataca respectiva decizie.
O altă critică de nelegalitate constă în aceea că, în opinia reclamantului, contestația ce a stat la baza emiterii Deciziei nr. 764/2013 a Consiliului U.N.B.R. a fost formulata cu încălcarea prevederilor art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat
A aratat ca potrivit art. 66 lit. p) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, hotărârile Consiliului Baroului pot fi anulate de Consiliul UNBR pentru motive de nelegalitate. Or, motivele invocate în contestația formulata de președintele UNBR nu au vizat legalitatea deciziei contestate, ci exclusiv modul de apreciere al Consiliului asupra îndeplinirii condiției ca faptele analizate sa aducă atingere prestigiului profesiei de avocat. Acest drept de apreciere revine conform legii exclusiv Consiliului Baroului, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. 4 din Statutul profesiei de avocat, și nu poate fi cenzurat în procedura contestației, intrucat nu reprezintă un motiv de nelegalitate.
Un alt motiv de nelegalitate constă în faptul că Decizia nr. 764 din data de 29.06.2013 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România a fost pronunțata cu depășirea competentelor Consiliului U.N.B.R., astfel cum acestea sunt reglementate de art. 25 din Regulamentul de organizare și funcționare a UNBR și de desfășurare a ședințelor Consiliului U.N.B.R. adoptat prin hotărârea Consiliului UNBR nr. 05/2011 din data de 08.07.2011.
Reclamantul a arătat că potrivit art. 25 - Competentele Consiliului U.N.B.R. din Regulamentul de organizare și funcționare a UNBR și de desfășurare a ședințelor Consiliului U.N.B.R. adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 05/2011 din data de 08.07.2011 (lit. m, pct. 2), Consiliul UNBR soluționează Contestațiile formulate de Președintele U.N.B.R. și/sau de avocatul în cauza împotriva deciziilor consiliului barourilor de declarare a nedemnității avocatului aflat . expres reglementate de Lege și/sau Statut.
Interpretând prevederile art. 25 lit. m) pct. 2 din Regulament, reclamantul apreciază ca în competenta Consiliului U.N.B.R. intra numai soluționarea acelor contestații formulate de Președintele U.N.B.R., sau avocatul în cauza, împotriva deciziilor consiliilor barourilor prin care s-a constatat nedemnitatea avocatului, iar nu și acelea formulate împotriva deciziilor prin care s-a dispus menținerea în profesie a avocatului. În măsura în care s-ar fi dorit atribuirea unor competente generale în aceasta materie, s-ar fi specificat în Regulament ca acest organ al profesiei poate soluționa contestațiile impotriva deciziilor barourilor prin care s-a apreciat cu privire la demnitatea avocatului.
Următorul motiv de nelegalitate vizează faptul că, în opinia reclamantului, Decizia nr. 764 din data de 29.06.2013 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România a fost adoptata cu încălcarea dispozițiilor art. 27 alin. (6), (7) și (8) din Regulament, referitoare la procedura de desfășurare a ședințelor Consiliului U.N.B.R. și de adoptare a deciziilor.
A menționat că, potrivit art. 27 A.. 6 „Ordinea de zi a ședinței este supusa aprobării Consiliului. Ea poate fi modificata sau completata prin vot. În cazul în care exista propuneri de completare a ordinii de zi, propunerea trebuie formulata în scris și adusa la cunoștința Președintelui U.N.B.R. cu cel puțin 7 (șapte) zile înainte de data ședinței ordinare și cu cel puțin 3 (zile) înaintea ședinței extraordinare. Despre propunerea de completare, membrii Consiliului sunt informați în prealabil ședinței". Din analiza textului citat, rezulta ca ori de cate ori se dorește a fi completata ordinea de zi a ședințelor Consiliului, propunerile motivate în acest sens se adresează Președintelui U.N.B.R. cu cel puțin 7 zile înainte de data ședinței ordinare (ședința Consiliului din 29.06.2013 fiind una ordinara), modificările/completările urmând a fi aduse la cunoștința membrilor Consiliului U.N.B.R. anterior demarării ședinței.
A susținut că în cazul de față, anterior începerii lucrărilor Consiliului U.N.B.R., nu s-a realizat vreo informare prealabila a membrilor acestuia, necesitatea completării ordinii de zi inițiale fiind supusa votului fără ca membrii Consiliului să aibă efectiv cunoștința despre chestiunea supusa analizei. Or, sensul și scopul prevederilor art. 27 alin (6) din Regulament este tocmai acela ca membrii Consiliului sa fie informați corespunzător și sa poată vota în cunoștința de cauză.
Sub un al doilea aspect, a arătat că în ședința Consiliului nu s-a realizat prezentarea materialelor referitoare la problematica ce urma a fi dezbătută, cerința obligatorie prevăzuta de dispozițiile art. 27 alin. (7) din Regulament, iar membrii Consiliului nu au avut posibilitatea de a studia aceste materiale anterior ședinței, astfel cum prevăd dispozițiile art. 27 alin. (8) din Regulament.
Or, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. 8 din Regulament, numai „în ipoteza în care membrii Consiliului au studiat în prealabil materialele ce urmează a fi analizate, aprobate și adoptate, aceștia pot vota cu majoritate simpla trecerea la dezbaterea materialelor supuse dezbaterii și aprobării".
Astfel, a arătat că desi a formulat și depus un memoriu substanțial referitor la contestație, însoțit de documente doveditoare, acest memoriu și înscrisurile relevante nu au putut fi analizate de membrii Consiliului UNBR, și nici nu au fost prezentate acestora, fapt confirmat de înregistrarea audio a ședinței, prezumându-se ca persoanele cu drept de vot în aceasta materie cunosc deja „din mass-media" chestiunea ce urma a fi pusa în discuție. Mai mult, desi au existat obiecțiuni cu privire la aceasta maniera de abordare a cauzelor ce urmau a fi soluționate, din partea unora dintre reprezentanții profesiei prezenți la ședința din 29.06.2013, solicitările acestora vizând prorogarea discutării contestației dupa cercetarea dosarului contestației au fost respinse, procedându-se de îndată la supunerea la vot a cauzei.
Reclamantul apreciază că Decizia nr. 764 din data de 29.06.2013 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România, prin care s-a constatat încetarea calității de avocat a subsemnatului a fost adoptata cu încălcarea prevederilor art. 58 alin. 2 din Statutul profesiei de avocat.
A învederat că la emiterea deciziei au fost avute în vedere prevederile generale ale Legii nr. 51/1995 referitoare la cazurile de încetare a calității de avocat, cu ignorarea prevederilor speciale din Statut (art. 58 alin. 2), ce consacra competenta Consiliului Baroului de a constata încetarea calității de avocat. Potrivit acestui text de lege, "încetarea calității de avocat se constată prin decizie a consiliului baroului și are drept consecință radierea celui în cauză din tabloul avocaților." (s.n.).
Nici un text de lege nu atribuie competenta Consiliului U.N.B.R. în a constata încetarea calității de avocat a subsemnatului, astfel încât măsura dispusa apare ca profund nelegala.
O ultimă critică de nelegalitate, vizează împrejurarea că, în opinia reclamantului, Decizia nr. 764 din data de 29.06.2013 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România excede cadrului legal circumscris de prevederile art. 14 din Legea nr. 51/1995.
Reclamantul a arătat ca, în sensul art. 14 din Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, republicata, nu se află în stare de nedemnitate profesionala, aspect apreciat în mod just de către Consiliul Baroului București la pronunțarea Deciziei nr. 1066/2013.
Apreciază că infirmarea soluției Consiliului Baroului București de către Consiliului U.N.B.R. pe unicul considerent ca exista o hotărâre penala de condamnare, ce în opinia Consiliului UNBR "nu poate fi ignorata" apare ca excesiva și nelegala, depășind în mod cert limitele circumscrise de art. 14 din Legea nr. 51/1995.
Referitor la cea de-a doua condiție, și anume necesitatea prevenirii unei pagube iminente, reclamantul a arătat că, având în vedere gravitatea masurilor dispuse prin decizia contestata - constatarea încetării calității de avocat a subsemnatului - este mai mult decât evident prejudiciul ireparabil pe care punerea în executare a acestei decizii i l-ar cauza. Prin efectul unei decizii nelegale, pronunțate cu încălcarea normelor de competenta ce reglementează activitatea organelor statutare ale profesiei de avocat, este pus în imposibilitate de a-și desfășura activitatea profesionala, cu consecințe financiare (și nu numai) greu de cuantificat.
A mai arătat că suspendarea executării acestei decizii este în acord cu Recomandarea nr. R(89) 8 adoptata de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13.09.1989, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materia administrativa.
În drept, a invocat prevederile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Pârâta U. Națională a Barourilor din România (UNBR) a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondată a acțiunii formulate de reclamantul B. D. C..
În motivare, s-a arătat că susținerea reclamantului, în sensul că decizia Consiliului UNBR a fost emisă în temeiul unor prevederi legale și statutare abrogate nu poate fi reținută, chiar dacă în decizie s-a făcut referire la Regulamentul de organizare și funcționare al UNBR și de desfășurare a ședințelor Consiliului UNBR adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 294 din 15 decembrie 2007, hotărâre abrogată prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 5 din 8 decembrie 2011 prin care s-a adoptat un nou regulament.
A arătat că prevederile celor două regulamente, în ce privește incidența acestora în cauza de față, sunt similare, dar și împrejurarea că invocarea regulamentului adoptat în anul 2007 în loc de regulamentul adoptat în anul 2011 reprezintă o eroare materială care nu afectează modalitatea de soluționare a contestației împotriva deciziei baroului.
A precizat că nici depășirea competențelor Președintelui UNBR, prin aceea că a înțeles să atace cu contestație decizia Consiliului Baroului București, nu poate fi reținută.
În acest sens, pârâta a arătat că Președintele UNBR, potrivit art. 26 alin. 6 din Statutul profesiei de avocat, poate ataca decizia consiliului baroului în termen de 15 zile de la comunicarea efectuată în condițiile alin. 5, prerogativă ce a fost exercitată în speță: "Decizia consiliului baroului poate fi atacată de președintele U.N.B.R. și/sau de avocatul în cauză, în termen de 15 zile de la comunicare. Consiliul U.N.B.R. va analiza contestația și va hotărî în condițiile Legi?.
Reclamantul susține greșit că și-ar fi depășit Consiliul UNBR competența legală prin soluționarea contestației formulate de președintele UNBR. în realitate, în baza prevederilor art. 66 din Legea nr. 51/1995 Consiliul UNBR are și atribuția prevăzută la pct. p), "anulează hotărârile barourilor pentru cauze de nelegalitate și rezolvă plângerile și contestațiile făcute împotriva hotărârilor adoptate de consiliile barourilor, în cazurile prevăzute de lege și de statutul profesie?.
De asemenea, art. 76 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat "Hotărârile adoptate de adunarea generală sau de consiliul baroului pot fi anulate de Consiliul U.N.B.R. numai pentru motive de nelegalitate ori de încălcare a prevederilor prezentului statut, cu respectarea autonomiei baroului.
Ca atare, apreciază că UNBR a fost competentă să soluționeze contestația promovată de Președintele UNBR împotriva deciziei Consiliului Baroului București, ținându-se cont de faptul că au existat motive de nelegalitate a acestei decizii, contrar susținerilor reclamantului.
Nelegalitatea deciziei constă în primul rând în faptul că este nemotivată, simpla înșiruire a opiniilor celor trei consilieri raportori, fără a arăta considerentele pentru care membrii majoritari ai Consiliului Baroului București și-au însușit soluția adoptată și nici motivele pentru care ceilalți membrii ai consiliului au avut o opinie separată.
Nelegalitatea deciziei constă și în împrejurarea că nu s-a ținut cont de gravitatea faptei comise de reclamant, acesta fiind condamnat prin sentința penală nr. 152/F din 31.03.2011 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a II-a penală la 3 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, în formă continuată. Sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului, ulterior fiind respinsă și cererea de revizuire formulată de reclamant.
Pârâta a arătat că infracțiunile comise de reclamant au fost săvârșite cu intenție, urmărindu-se producerea unui anumit rezultat în mod fraudulos, prin acestea aducând atingeri grave prestigiului profesiei, care presupune o probitate a persoanei care are calitatea de avocat și față de care justițiabilul și publicul în general trebuie să aibă o încredere neștirbită, având în vedere totodată și faptul că avocatul prestează un serviciu public și are competența de a atesta fapte sau acte în virtutea încrederii acordate de societate profesiei de avocat.
A mai arătat că s-a respectat întocmai procedura de desfășurare a ședințelor consiliului și de adoptare a deciziilor. Decizia a fost luată după o perioadă îndelungată de timp, membrii Consiliului UNBR având suficient timp la dispoziție pentru a analiza cauza. Contestația a fost formulată la data de 08.06.2012 și soluționarea acesteia a fost suspendată în data de 20.08.2012 până la soluționarea cererii de revizuire a sentinței de condamnare tocmai pentru a asigura reclamantului posibilitatea de a-și apăra drepturile și de a-și dovedi susținerile.
Referitor la susținerea reclamantului că numai Consiliul Baroului București era competent să dispună încetarea calității de avocat, iar nu Consiliul UNBR, a arătat că nici aceasta nu poate fi primită.
Constatarea nedemnității și a încetării calității de avocat a fost efectuată în temeiul art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995, normă imperativă care prevede că încetează calitatea de avocat "dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală și care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii”.
Cu privire la cea de a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv evitarea producerii unei pagube iminente, pârâta a apreciat că nu este îndeplinită.
Reclamantul își poate desfășura activitatea în alte profesii sau poate îndeplini alte funcții care nu sunt incompatibile cu pedeapsa penală aplicată. De asemenea, trebuie avut în vedere că reclamantul și-a asumat, la momentul săvârșirii faptelor pentru care a fost condamnat, riscul intervenirii nedemnității și al excluderii din profesia de avocat.
În concluzie, a solicitat să se constate că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și să se respingă ca nefondată cererea reclamantului de suspendare a executării Deciziei nr. 764 din 29.06.2013 a Consiliului UNBR.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, în combaterea argumentelor pârâtei.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat, prevederile legale incidente și susținerile părților, Curtea reține următoarele:
În considerarea celor două principii incidente în materie – al legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu – suspendarea executării, constând în operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor actului, constituie o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
Din punctul de vedere al îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a cererii de suspendare, din analiza prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui act administrativ, formularea unei plângeri prealabile, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
În cazul de față, Curtea constată că prima condiție este îndeplinită, Decizia nr. 764/29.06.2013 a Consiliului U.N.B.R. fiind, în mod indiscutabil, un act administrativ cu caracter individual, în raport de conținutul și de emitentul său.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, se constată, de asemenea, că este îndeplinită, întrucât reclamantul a făcut dovada că a formulat plângere prealabilă împotriva Deciziei nr. 764/29.06.2013 a Consiliului U.N.B.R., aceasta fiind înregistrată sub nr. 153-CS/08.08.2013 – filele 28-41.
Referitor la existența unui caz bine justificat, se impune precizarea că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Concret, această cerință este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat.
Aparența de nelegalitate a unui act administrativ trebuie să rezulte din acele împrejurări de fapt sau de drept care se constituie în „indicii de nelegalitate” și care rezultă dintr-o simplă analiză, fără a presupune dovedirea unor motive de nelegalitate.
În cazul de față, cercetând „aparența de legalitate” a actului ce formează obiectul litigiului, fără a intra în analiza fondului, întrucât ar excede obiectului prezentei cereri, Curtea constată că există un caz bine justificat din considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează.
Un prim aspect pe care Curtea îl reține ca fiind de natură să pună la îndoială prezumția de legalitate a actului atacat, sub aspect formal, este împrejurarea că, în preambulul actul administrativ atacat se menționează ca temei de drept al adoptării acestuia, Regulamentul de organizare și funcționare a UNBR și de desfășurare a ședințelor Consiliului UNBR, adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 294 din 15 decembrie 2007, în continuare, în cuprinsul actului făcându-se referire, în repetate rânduri, la acest regulament.
Or, verificând susținerile reclamantului, Curtea constată că, așa cum dealtfel recunoaște și pârâta, Hotărârea Consiliului UNBR nr. 294 din 15 decembrie 2007 a fost abrogată expres prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 5 din 8 iulie 2011, prin care s-a aprobat un nou Regulament.
Prin urmare, la data adoptării Deciziei nr. 764/29.06.2013 a Consiliului U.N.B.R. era în vigoare Regulamentul de organizare și funcționare a UNBR și de desfășurare a ședințelor Consiliului UNBR, adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 5 din 8 iulie 2011 și nu Regulamentul de organizare și funcționare a UNBR și de desfășurare a ședințelor Consiliului UNBR, adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 294 din 15 decembrie 2007, acesta fiind abrogat încă din anul 2011.
Indicarea în cuprinsul actului administrativ a unui act normativ abrogat expres, constituie, în opinia instanței, o împrejurare care, prin confuzia generată cu privire la temeiul de drept al actului adoptat, este în măsură să pună sub semnul întrebării legalitatea acestuia, cel puțin sub aspect formal.
În ceea ce privește susținerea pârâtei, în sensul că menționarea actului normativ abrogat ar fi o simplă eroare materială, Curtea constată că, deși nu este exclus să fie vorba despre o eroare materială, pârâta ar fi avut posibilitatea ca, ulterior adoptării hotărârii, din oficiu sau ca urmare a plângerii prealabile formulate de reclamant, să procedeze la rectificarea presupusei erori, ceea ce nu s-a întâmplat până la data soluționării prezentei cereri.
În aceste condiții, aparent, fără a antama fondul, se poate conchide în sensul că actul atacat a fost emis în temeiul unui Regulament abrogat, susținerile pârâtei, în sensul că prevederile din actualul Regulament sunt identice cu cele din Regulamentul abrogat, urmând să fie verificate de instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei, întrucât presupun identificarea temeiului de drept și stabilirea valabilității acestuia, ceea ce ține de legalitatea actului, fiind o chestiune de fond.
Alte împrejurări indicate de reclamant în cuprinsul cererii de suspendare și reținute de Curte ca argumente în susținerea cazului bine justificat, se referă la competența Președintelui U.N.B.R. de a formula contestație împotriva unei decizii de tipul celei care a făcut obiectul contestației soluționate prin actul atacat și la obiectul deciziilor baroului împotriva cărora poate fi formulată contestație.
Din această perspectivă, Curtea constată că, în ceea ce privește procedura de declarare a nedemnității unui avocat, ca urmare a săvârșirii unei fapte penale, Legea nr. 51/1995, republicată nu conține nicio reglementare, prevăzând la art. 27 lit. d) doar cazul de încetare a calității de avocat în situația în care avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală și care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii.
Prin urmare, s-a impus reglementarea acestei proceduri printr-un act administrativ cu caracter normativ adoptat de Consiliul U.N.B.R., particularitatea în cazul de față constând în faptul că au fost adoptate două acte administrative care cuprind prevederi referitoare la procedura de declarare a nedemnității, respectiv Regulamentul de organizare și funcționare a UNBR și de desfășurare a ședințelor Consiliului UNBR, adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 5 din 8 iulie 2011, despre care pârâta afirmă că ar constitui temeiul de drept al hotărârii atacate și Statutul profesiei de avocat, aprobat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 64/2011.
Astfel, potrivit prevederilor art. 25 lit. m) pct. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a UNBR și de desfășurare a ședințelor Consiliului UNBR, adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 5 din 8 iulie 2011, Consiliul UNBR are atribuția de a analiza și soluționa contestațiile formulate „…împotriva deciziilor barourilor de declarare a nedemnității avocatului aflat într-una dintre situațiile expres enumerate de Lege și/sau Statut;”
De asemenea, în conformitate cu 36 alin. (2) lit. i din același Regulament, Președintele UNBR are atribuția de a exercita contestația împotriva „deciziei consiliului baroului prin care un avocat este declarat nedemn pentru exercitarea în continuare a profesiei;”
Interpretând art. 25 lit. m) pct. 2 și art. 36 alin. (2) lit. i din Regulamentul de organizare și funcționare a UNBR și de desfășurare a ședințelor Consiliului UNBR, adoptat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 5 din 8 iulie 2011, despre care, în cuprinsul întâmpinării, se afirmă că ar constitui temeiul de drept al hotărârii atacate, ar rezulta că poate face obiectul contestației formulate de Președintele U.N.B.R. numai decizia consiliului baroului prin care un avocat este declarat nedemn, nu și decizia prin care s-a constatat că fapta penală nu atrage nedemnitatea, Regulamentul stipulând expressis verbis în acest sens.
Interpretarea susține astfel, cel puțin la nivel de aparență, teza avansată de reclamant, în sensul că, în cazul său nu a fost vorba despre o hotărâre de declarare a nedemnității care să poată fi atacată prin formularea unei contestații.
Pe de altă parte, potrivit art. 26, alin. (3) și (4) și (6) din Statutul profesiei de avocat, aprobat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 64/2011, cu modificările și completările ulterioare:
„(3) Avocații care se găsesc în unul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de art. 14 lit. a), lit. b) teza I, lit. c) și d) din Lege sunt obligați să prezinte baroului hotărârile judecătorești prin care au fost condamnați definitiv la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, prin care li s-a aplicat pedeapsa interdicției de a exercita profesia, prin care au fost declarați faliți frauduloși sau prin care au fost condamnați definitiv pentru fapte săvârșite în legătură cu exercitarea profesiei.
(4) Consiliul baroului va examina, în termen de 15 zile, hotărârile judecătorești, respectiv înscrisurile ce privesc condițiile încetării profesiei practicate de către avocatul înscris în tabloul avocaților incompatibili și va aprecia asupra demnității avocatului. Consiliul baroului va hotărî, după caz, menținerea în profesie sau încetarea calității de avocat, potrivit Legii.
……………………………………………………………………
(6) Decizia consiliului baroului poate fi atacată de președintele U.N.B.R. și/sau de avocatul în cauză, în termen de 15 zile de la comunicare. Consiliul U.N.B.R. va analiza contestația și va hotărî în condițiile Legii.”
Interpretând prevederile art. 26, alin. (3) și (4) și (6) din Statutul profesiei de avocat, aprobat prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 64/2011, care nu este indicat ca temei de drept al hotărârii atacate dar este invocat în apărare, în cuprinsul întâmpinării, ar rezulta că toate deciziile prin care s-a apreciat asupra demnității avocatului (atât cele prin care s-a declarat nedemnitatea, cât și cele prin care s-a constatat că fapta penală nu atrage nedemnitatea), pot face obiectul contestației formulate de Președintele U.N.B.R.
Prin urmare, reglementarea statutară susține, aparent, teza avansată de pârâtă, în sensul că Președintele UNBR are competența de a exercita contestația împotriva Deciziei Consiliului Baroului București nr. 1066/23.05.2012.
În concluzie, Curtea constată că cele două acte administrative cu caracter normativ având același emitent – UNBR, adoptate ambele în anul 2011, ambele în vigoare, reglementează de o manieră diferită aspecte procedurale privind declararea nedemnității avocatului, unul statuândîn mod explicit, în sensul că poate fi atacată cu contestație decizia consiliului baroului prin care un avocat este declarat nedemn iar celălalt în sensul că poate fi atacată cu contestație decizia consiliului baroului prin care s-a apreciat asupra demnității avocatului.
În condițiile în care niciunul dintre cele două acte nu are o forță juridică superioară, pentru a fi aplicat cu prioritate, ambele având același emitent, Curtea apreciază că această manieră de reglementare paralelă diferită, generează o stare de confuzie, de incertitudine, cu privire la deciziile care pot fi contestate de președintele UNBR în cadrul procedurii de declarare a nedemnității avocatului, situație care, fără a fi în măsură să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ atacat, pune sub semnul întrebării legalitatea acestuia.
Se impune precizarea, că nu pot fi reținute argumentele pârâtei referitoare la faptul că publicarea în Monitorul Oficial al Statutului profesiei de avocat ar conferi acestuia forță juridică superioară față de Regulamentul UNBR, întrucât ambele acte au ca emitent Consiliul UNBR și au fost adoptate în aplicarea Legii nr. 51/1995, având forță juridică egală și forță obligatorie în egală măsură, publicarea sau nepublicarea în Monitorul Oficial neavând relevanță asupra ierarhiei actelor analizate.
Cu privire la celelalte critici prezentate de reclamant în susținerea cererii de suspendare, cu precădere cele referitoare la împrejurarea dacă faptele penale pentru care a fost condamnat definitiv atrag sau nu nedemnitatea, Curtea constată sunt veritabile critici de nelegalitate ale actului administrativ care nu pot fi examinate în cadrul acestei proceduri sumare, fără administrarea de probe și fără antamarea fondului.
Așadar, se reține că aspectele privitoare la împrejurarea că motivele contestării nu sunt motive de nelegalitate, că procedura de adoptare a hotărârii este nelegală, că încetarea calității de avocat se constată prin decizie a consiliului baroului, că fapta care a făcut obiectul condamnării nu aduce atingere prestigiului profesiei de avocat, aspecte invocate de reclamant în argumentarea cazului bine justificat, pot fi examinate numai în contextul analizării fondului, întrucât țin de legalitatea actului atacat și necesită administrarea de probe pe fond.
Curtea apreciază că examinarea oricăruia dintre motivele enumerate anterior în cadrul acestei cereri de suspendare ar presupune, în mod obligatoriu, antamarea fondului, cu consecința depășirii limitelor de învestire a instanței.
În aceste condiții, Curtea va reține în argumentarea cazului bine justificat exclusiv aspectele analizate anterior și apreciate ca fiind de natură să creeze o îndoială cu privire la prezumția de legalitate, restul criticilor urmând să facă obiectul analizei instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare.
În ceea ce privește „paguba iminentă”, aceasta este definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil sau, dup caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.”
Prin urmare, instanței de contencios administrativ îi revine rolul de a aprecia dacă, în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, efectele actului a cărui suspendare se cere sunt de natură să producă un prejudiciu viitor sigur și previzibil.
În cazul de față, Curtea reține că executarea hotărârii contestate, prin natura efectelor sale – încetarea calității de avocat, în lipsa unei măsuri de protecție jurisdicțională provizorie, este de natură să creeze reclamantului un prejudiciu însemnat viitor și previzibil, imposibil ori extrem de dificil de reparat, întrucât echivalează cu imposibilitatea exercitării profesiei de avocat cu consecința lipsirii de veniturile rezultate din exercitarea acestei profesii.
Nu pot fi reținute apărările pârâtei, în sensul că reclamantul nu ar fi făcut dovada prejudiciului iminent, întrucât prin însăși natura măsurii dispuse – încetarea calității de avocat – consecința constând lipsirea de veniturile obținute din exercitarea profesiei de avocat este evidentă, nefiind necesare probe suplimentare.
În plus, executarea hotărârii contestate este de natură să antreneze consecințe grave asupra renumelui formei de exercitare a profesiei din care reclamantul a făcut parte.
În ceea ce privește afirmația pârâtei, în sensul că reclamantul ar deține în prezent funcția de director de dezvoltare a formei de exercitare a profesiei din care a făcut parte, dincolo de faptul că nu a fost dovedită, Curtea apreciază că nu este în măsură să înlăture consecințele ce decurg din imposibilitatea exercitării profesiei de avocat.
În concluzie, constatând că sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Curtea va admite cererea și va dispune suspendarea executării Deciziei nr. 764 din 29.06.2013 a Consiliului UNBR, până la pronunțarea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul B. D. C., cu domiciliul în sector 1, București, ., nr. 25 și cu sediul ales la cabinet avocat S.P.R.L. „B. și Asociații”, cu sediul în sector 2, București, ., nr. 70, în contradictoriu cu pârâta U. NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA, cu sediul în sector 4, București, .. 5.
Dispune suspendarea executării Deciziei nr. 764 din 29.06.2013 a Consiliului UNBR, până la pronunțarea instanței de fond.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. P. M. C. I.
Red.jud. P.C.
Tehnored. I.C./4ex.
..2013
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2944/2013. Curtea de... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1536/2013. Curtea de... → |
|---|
