Anulare act administrativ. Sentința nr. 2259/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2259/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-07-2013 în dosarul nr. 6224/2/2012
Dosar nr._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.2259
Ședința publică de la 05 iulie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – H. P.
GREFIER - S. Ș.
* * * * * * * *
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. F. S.A. în contradictoriu cu pârâtul C. L. AL SECTORULUI 3 – PRIN DIRECȚIA DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 3.
Obiectul cauzei – „anulare act administrativ”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11 iunie 2013, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, față de dispozițiile art. 260 din Codul de procedură civilă, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 18 iunie 2013, apoi la data de 25 iunie 2013, la data de 02 iulie 2013 și la data de 05 iulie 2013, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._ reclamanta S.C. F. S.A. a chemat în judecată pârâtul C. L. AL SECTORULUI 3 – PRIN DIRECȚIA DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 3 solicitând anularea Deciziei nr._/28.05.2012, privind soluționarea contestației prealabile și, pe cale de consecință, anularea Deciziei de impunere din data de 03.04.2012 si a Deciziei de impunere nr._/17.04.2012, ca nelegale și netemeinice.
Reclamanta solicită, în principal, să obligarea autorității fiscale pârâte să soluționeze e fond plângerea prealabilă nr._/28.05.2012, formulată împotriva Deciziilor de impunere nr._/08.05.2012 și nr._/21.05.2012, nesoluționată în termenul legal, iar în subsidiar, în cazul în care se va considera că autoritatea fiscală nu și-a îndeplinit cu rea-credință obligația legală de a răspunde la plângerea prealabilă în termenul prevăzut de lege, anularea Deciziilor de im unere nr._/08.05.2012 și nr._/21.05.2012. ca nelegale și netemeinice.
În motivarea în fapt a cererii reclamanta a susținut că autoritatea fiscală a stabilit în sarcina sa, prin acte administrative distincte, aferente aceleiași perioade, o . sume, reprezentând impozitul pe terenurile și clădirile din incinta Parcului Industrial F., fără a preciza dacă decizia ulterioară o revocă pe cea anterioară, astfel că nu poate identifica la momentul actual nici măcar care ar fi cuantumul obligatiei de plată.
De asemenea, reclamanta mai susține că actele administrativ fiscale contestate nu respectă condițiile de formă prevăzute de art.43 alin.2 și art.46 din Codul de procedură fiscală, autoritatea fiscală nu și-a respectat obligația legală de a soluționa contestația administrtivă, iar pe fond actele administrativ fiscale sunt nelegale întrucât societatea beneficiază de scutire de la plata impozitului, ca urmare a dobândirii statutului de parc industrial, DITL neavând competență să aprecieze dacă această scutire reprezintă un ajutor de stat nelegal.
În ceea ce privește problematica dobândirii statutului de parc industrial, reclamanta susține că statutul de parc industrial a fost recunoscut prin lege, în cadrul unei proceduri speciale, derogatorii de la OG nr.65/2001, astfel că nu poate fi negat dreptul societății de a beneficia de scutire, pe motiv că nu ar fi dovedit statutul de parc industrial.
De altfel, statutul de parc industrial si scutirea de la plata impozitelor a fost retinut cu putere de lucru judecat de către instanta de judecată, în mai multe rânduri, iar situația de fapt și de drept nu s-a schimbat până în prezent, iar autoritățile statului cărora li s-a solicitat emiterea ordinului de acordare a statutului de parc industrial au refuzat emiterea motivat de faptul că societatea a dobândit acest statut prin lege.
Referitor la problematica ajutorului de stat, reclamanta arată că, în raport de dispozițiile legale incidente, respectiv, OUG nr.117/2006 și art.88 paragraf 2 din Tratatul CE, având în vedere că anterior datei de 01.01.2007, C. Concurenței, deși a efectuat o investigație a scutirilor, înlesnirilor și facilităților acordate societății ulterior privatizării, nu a decis că subscrisa ar fi beneficiarul unui ajutor de stat nelegal, că ulterior datei de 01.01.2007, C. Concurenței, care este obligat să monitorizeze și să raporteze în permanență Comisiei Europene situația ajutoarelor de stat, nu a raportat Comisiei Europene că scutirea fiscală acordată parcurilor industriale ar constitui un ajutor de stat nelegal și, respectiv,
Comisia Europeană nu a dispus, din anul 2007 și până în prezent, nici o măsură de punere în întârziere, de suspendare a ajutorului de stat sau de rambursare a acestuia, rezultă că această problemă este, cel puțin la acest moment, cu totul străină de obiectul cauzei, iar DITL nu are vreo competență să refuze recunoașterea scutirii de la plata impozitului pe motiv că, În opinia acestei autorități, ajutorul de stat ar fi nelegal.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (1), 8 alin. (1) si 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, raportat la art. 218 alin. (2) din Ordonanta de Urgentă a Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, iar anexat cererii de chemare în judecată, reclamanta a depus, Decizia de soluționare a contestației, Deciziile de impunere contestate; contestația administrativ fiscală și înscrisuri la care a făcut referirere în cererea de chemare în judecată.
La data de 04.09.2012, reclamanta a formulat cerere completatoare, prin care a solicitat anularea Deciziei nr._/28.05.2012, privind soluționarea contestației prealabile și, pe cale de consecință, anularea Deciziei de impunere din data de 03.04.2012. nesemnată, fără număr si nedatată si a Deciziei de impunere nr._/17.04.2012,ca nelegale și netemeinice, anularea Deciziei nr._/30.08.2012, privind soluționarea contestației prealabile și, pe cale de consecință, anularea Deciziilor de impunere nr. 16.136/08.05.2012 si Decizia nr. 21.030/21.05.2012,ca nelegale și netemeinice.
În ceea ce priveștei capătul II al cererii introductive, prin care a solicitat instanței, în principal, să dispună obligarea autorității pârâte să soluționeze contestația prealabilă și, în subsidiar, să dispună anularea actelor administrative contestate, ca nelegale și netemeinice, pentru motivele descrise pe larg în acțiune, reclamanta arată că, având în vedere că la data de 30.08.2012, autoritatea pârâtă a comunicat răspunsul la plângerea prealabilă, Dispoziția nr._/30.08.2012, în afara termenului legal de 45 de zile, înțelege să completeze obiectul cererii, solicitând inclusiv anularea acestui act administrativ, menținându-și toate motivele de nelegalitate și netemeinicie, invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 132 C. proc. civ. rap. la art. 218 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar reclamanta a atașat înscrisuri.
De asemenea, la data de 13.11.2012 reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri, iar instanța a pus în vedere reclamantei să facă dovada faptului că pentru unele imobile din Platforma F. s-a plătit impozitul la zi și totuși se află pe lista imobilelor cu obligații fiscale.
La data de 29.01.2013 reclamanta a depus o cerere precizatoare, având în vedere dispoziția instanței, prin care a depus un Centralizator imobile, terenuri și clădiri, cu precizarea pentru fiecare în parte a locului situări acestuia, respectiv în incinta Parcului industrial F. București, . și 256 sector 3, sau în afara situării acestuia, la diverse adrese din București, ordinele de plată prin care dovedește că a achitat impozitul pentru imobilele aflate în afara parcului.
De asemenea, reclamanta a precizat cererea e chemare în judecată solicitând anularea parțială a deciziilor de impunere menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, doar în privința impozitului pe imobilele situate în incinta Parcului industrial F. București, . și 256 sector 3 și a solicitat efectuarea unei expertize contabile cu următoarele obiective: care ar fi cuantumul obligației fiscale, aferentă imobilelor situate în incinta Parcului pentru anul 2012, în ipoteza în care s-ar considera că nu sunt scutite de plată, dacă cele patru decizii de impunere contestate se referă la aceleași imobile, același impozit și pentru aceeași perioadă și dacă societatea a achitat în întregime impozitul pentru imobilele menționate în deciziile de impunere contestate, situate în afara Parcului Industrial F..
Prin încheierea din data de 12.03.2013, Curtea a încuviințat proba cu expertiză contabilă, cu cele trei obiective propuse de reclamantă, Raportul de expertiză fiind depus la data de 22.05.2013, față de care părțile nu au formulat obiecțiuni.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele:
Prin cererea ce face obiectul cauzei de față așa cum a fost completată și precizată, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr._/28.05.2012, privind soluționarea contestației prealabile și, pe cale de consecință, anularea Deciziei de impunere din data de 03.04.2012. nesemnată, fără număr si nedatată si a Deciziei de impunere nr._/17.04.2012, ca nelegale și netemeinice, anularea Deciziei nr._/30.08.2012, privind soluționarea contestației prealabile și, pe cale de consecință, anularea Deciziilor de impunere nr. 16.136/08.05.2012 si Decizia nr. 21.050/21.05.2012,ca nelegale și netemeinice, doar în privința impozitului pe imobilele situate în incinta Parcului industrial F. București, . și 256 sector 3.
Expertiza contabilă a concluzionat că impozitele stabilite prin Decizia de impunere nr._/21.05.2012, pentru anul 2012, în sumă de 305.015 lei, aferent clădirilor din incinta „Parcului Industrial F.”, respectiv impozitul aferent terenurilor situate în aceeași incintă, în sumă de 132.524 lei au fost corect stabilite de către organul fiscal.
De asemenea, Deciziile de impunere nr._/17.04.2012, nr. 16.136/08.05.2012 și nr.21.050/21.05.2012 se referă la aceleași terenuri și construcții, însă au fost emise ca urmare a înregistrărilor în evidența fiscală, prin declarații ale reclamantei a unor suprafețe de teren și construcții, având în vedere modificările survenite în situația acestora.
În ceea ce privește susținerea reclamantei privind achitarea în întregime a impozitului pe clădirile și terenurile menționate, expertiza a constatat că reclamanta a achitat în totalitate impozitul pe terenurile și clădirile situate în afara Parcului Industrial F., pentru anul 2012, în sumă de 40.076 lei.
Prin urmare, pentru terenurile și clădirile aflate în incinta Parcului, pentru anul 2012, impozitul a fost corect calculat, deciziile de impunere și decizia de soluționare a contestației fiind legale din acest punct de vedere, actele administrativ-fiscale contestate respectând și condițiile de formă prevăzute de art.43 alin.2 din Codul de procedură fiscală, susținerile reclamantei fiind neîntemeiate.
Reclamanta a susținut în esență că Platforma industrială . dobândit regimul juridic de parc industrial în temeiul dispozițiilor art.23 din OUG nr.115/2003, prin efectul legii, M. refuzând emiterea ordinului de acordare a acestui statut, cu motivarea că scutirea operează de drept, procedura de emitere a unui certificat nefiind obligatorie.
În plus, pentru impozitul aferent perioadei 2008-2011, instanțele judecătorești au admis contestațiile la executare și au anulat formele de executate, având în vedere statutul de Parc industrial al Platformei, obținut în temeiul legii.
Curtea reține însă, că aspectele reținute în considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate în cadrul contestațiilor la executare formulate cu privire la obligațiile fiscale pentru perioada 2008-2011, nu se impun cu putere de lucru judecat și în ceea ce privește impozitul pentru anul 2012, pe de o parte, întrucât viza un litigiu privitor la executarea silită a unor creanțe bugetare și nu cu privire la stabilirea unor sume cu titlu de impozit, prin determinarea concretă a întinderii acestora.
De altfel, principalul motiv pentru care actele de executare au fost anulate prin sentința civilă nr.6318/19.06.2008 a Judecătoriei Sectorului 3 București a fost lipsa unei decizii de impunere care să fi stat la baza actelor de executare, întrucât, în urma procedurii prealabile autoritatea fiscală își revocase decizia de impunere inițială, fără a mai emite o alta care să poată fi considerată temei al executării.
Din perspectiva acordării facilităților fiscale aferente anului 2012, reclamanta avea obligația să parcurgă procedurile de acordare a ajutorului de stat prevăzute de OUG nr.117/2006 și OMFP nr.296/2007, întrucât este necesară verificarea menținerii condițiilor pentru ca incinta să fie considerată Parc Industrial, împrejurarea că prin OUG nr.115/2003, ca urmare a încheierii Contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.61/23.12.2003 și privatizării s-a prevăzut că societățile beneficiază de facilitățile prevăzute la Cap II, nu înseamnă că de plano și în orice condiții, se va aplica, fără a se parcurge o procedură de verificare, facilitatea privind scutirea de impozit pe clădiri și terenuri.
De altfel, la dosarul cauzei au fost depuse pentru anii anteriori Ordin comun al A. și MFP, prin care se aproba înlesnirile la plată datorate către reclamantă, însoțit de acte adiționale, în care se individualizau concret creanțele bugetare ce se scuteau la plată, în temeiul art.3 alin.1 și 23 din OUG nr.115/2003, chiar anterior intrării în vigoare a OUG nr.117/2006, privind ajutorul de stat, care prevede o procedură distinctă de stabilire și acordare a facilităților fiscale, urmată de o Decizie a Consiliului Concurenței.
Prin urmare, este evident că acordarea facilităților fiscale sub forma scutirii la plata impozitului pe terenuri și clădiri aflate în cadrul unor Parcuri Industriale nu se face direct în baza legii, trebuind emise actele administrativ fiscale de stabilire creanței bugetare, urmată în mod evident de parcurgerea procedurilor prevăzute de OUG nr.117/2006.
Față de aceste considerente, constatând că în urma expertizei fiscale efectuată în cauză s-a concluzionat că impozitul a fost în mod corect determinat de către autoritatea fiscală, iar parcurgerea procedurilor de acordare a facilităților fiscale este o etapă ulterioară, Curtea urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația, precizată și completată formulată de reclamanta S.C. F. S.A., cu sediul ales pentru comunicare actelor de procedură la SCA Z. Racoti P., situat în București, ., sector 2 în contradictoriu cu pârâtul C. L. AL SECTORULUI 3 – PRIN DIRECȚIA DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 3, cu sediul în București, ..32, sector 3, ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05 iulie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
H. P. S. Ș.
Tehnoredactare judecător HP/Ex.4
Dosar nr._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTATIV ȘI FISCAL
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 11 iunie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – H. P.
GREFIER - S. Ș.
* * * * * * * * * *
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. F. S.A. în contradictoriu cu pârâtul C. L. AL SECTORULUI 3 – PRIN DIRECȚIA DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 3.
Obiectul cauzei – „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta S.C. F. S.A., reprezentată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la fila 156 în dosar și pârâtul C. L. al Sectorului 3 – Direcția de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 3 București, reprezentat de consilier juridic P. Avel E., în baza delegației depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Reclamanta, prin apărător, depune la dosar originalul dovezii achitării onorariului de expert.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat, și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta, prin apărător, învederează faptul că pârâta reține că prevederile art.250 alin.1 pct.9 și art.257 alin.1 lot I) din Legea nr.571/2003, privind Codul fiscal, privind scutirile de la plata impozitului pe clădire și teren a bunurilor aparținând parcurilor industriale trebuie corelate cu OUG nr.117/2006, privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, Ordinul M. nr.2967/2007, privind aprobarea schemei de ajutor de stat regional acordat pentru investițiile realizate în parcurile industriale, precum și cu celelalte acte normative care reglementează constituirea și funcționarea parcurilor industriale.
Reclamanta, prin apărător, învederează faptul că autoritatea fiscală consideră că nu se poate recunoaște dreptului de a beneficia de scutirea de la plata impozitului pe terenuri și clădiri, în conformitate cu prevederile art.250, respectiv 257 din Codul fiscal, deoarece reclamanta nu ar fi dovedit faptul că a fost parcursă procedura prevăzută de lege pentru constituirea și funcționarea ca parc industrial, iar pe de altă parte nu ar fi dovedit că este autorizată de C. Concurenței, respectiv Comisia Europeană, să beneficieze de ajutorul de stat, în conformitate cu prevederile OUG nr.117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat.
Reclamanta, prin apărător, învederează faptul că, prima problemă vizează individualizarea incertă a obiectului actului administrativ, di perspectiva multitudinii de acte administrative emise pentru aceeași categorie de imobile, pentru aceeași perioadă, inclusiv pentru bunuri situate în afara parcului industrial, pentru care obligația este achitată, din această perspectivă actele administrative sunt viciate sub aspect formal, încălcând totodată o . principii generale de drept fiscal. Totodată, arată că actele administrative atacate sunt nelegale, deoarece societatea beneficiază de scutire de la plata impozitului potrivit Codului fiscal, aspect reținut cu putere de lucru judecată în că anul 2008, iar Direcția de Impozite și Taxe Locale nu are competența să aprecieze dacă această scutire reprezintă un ajutor de stat nelegal.
Reclamanta, prin apărător, învederează faptul că statutul de parc industrial a fost recunoscut prin lege, în cadrul unei proceduri speciale, derogatorii de la O.G. nr.65/2001, astfel că nu se poate fi negat dreptului reclamantei de a beneficia de scutire pe motiv că nu ar fi dovedit statutul de parc industrial.
Reclamanta, prin apărător, solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, precizată și completată, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pârâtul, prin consilier juridic, învederează faptul că prevederile art.250 alin.1 pct.9 și art.257 alin.1 lit. I din Legea nr.571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, privind scutirile de la plata impozitului pe clădire și teren a bunurilor aparținând parcurilor industriale, trebuie corelate cu OUG nr.117/2006, privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, Ordinul M.I.R.A. nr.296/2007, privind aprobarea schemei de ajutor de stat regional acordat pentru investițiile realizate în parcurile industriale precum și cu celelalte acte normative care reglementează constituirea și funcționarea parcurilor industriale.
Pârâtul, prin consilier juridic, învederează faptul că, acordarea scutirilor de la plata impozitelor pe clădiri și teren conform art.250 alin.1 pct.9 și art.257 alin.1 din Legea nr.571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare se aprobă ținând cont și de prevederile Ordinului nr.296/2007 privind aprobarea schemei de stat regional acordat pentru investiții realizate în parcurile industriale, acre stabilește condițiile de acordare a ajutoarelor de stat, așa cum sunt enumerate la Capitolul V art.8 și art.10 din Ordinul nr.296/_. Totodată, arată că ajutorul de stat privind scutirea la taxa de teren sau construcții datorată de operatorii economici care constituie un parc industrial, se acordă numai odată pe an, iar dacă se constată că s-a acordat ilegal aceasta se restituie cu dobânzile corespunzătoare.
Pârâtul, prin consilier juridic, învederează faptul că aceste acte administrative se vor anula prin vicii de fond, iar deciziile sunt corecte și temeinice, solicitând în acest sens respingerea acțiunii, astfel cum a fost formulată, precizată și completată, ca neîntemeiată.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cât și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, va amâna pronunțarea asupra fondului cauzei, motiv pentru care,
DISPUNE:
Amână pronunțarea pentru data de 18 iunie 2013.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 iunie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
H. P. S. Ș.
Î N C H E I E R E
Ședința publică din data de 18 iunie 2013
CURTEA,
În aceeași constituire
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 25 iunie 2013.
Pronunțată în ședință publică, azi,18 iunie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
H. P. S. Ș.
Î N C H E I E R E
Ședința publică din data de 25 iunie 2013
CURTEA,
În aceeași constituire
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 02 iulie 2013.
Pronunțată în ședință publică, azi,25 iunie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
H. P. S. Ș.
Î N C H E I E R E
Ședința publică din data de 02 iulie 2013
CURTEA,
În aceeași constituire
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 05 iulie 2013.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 iulie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
H. P. S. Ș.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 615/2013. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 2432/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
