Anulare act administrativ. Sentința nr. 908/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 908/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 8517/2/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 908
Ședința publică din 6.03.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: M. I.
GREFIER: I. C. D.
****************
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul O. M. S. în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA J. DIN C. CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII, având ca obiect „anulare act”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, la data de 1.03.2013 reclamantul a depus la dosar memoriu față de întâmpinarea și excepția invocată de pârâtă, anexând înscrisuri, în 2 exemplare, solicitând și proba cu înscrisuri și judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, după care,
Curtea, pentru a le da posibilitatea părților de a se prezenta, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare și la finalul ședinței de judecată nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, deliberând asupra probei cu înscrisuri solicitată de reclamant în cadrul memoriului depus la dosar la data de 1.03.2013, o încuviințează și ia act că reclamantul a atașat memoriului înscrisurile solicitate în cadrul acestei probe.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și în temeiul art. 150 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare asupra excepției inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare, iar în subsidiar, pe fond.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul O. M. S. în contradictoriu cu pârâta Inspecția J., a contestat soluția dată de pârâtă prin adresa nr. 1117/_ /2012, solicitând desființarea rezoluției Inspectorului șef, în temeiul art. 46 alin. 6 lit. b) din Legea nr. 317/2004 și art. 18 alin. 1) din Legea nr. 554/2004, și continuarea cercetării disciplinare sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) și f) din Legea nr. 303/2004 cu completările ulterioare, împotriva judecătorului din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, învestit cu soluționarea dosarului nr._/1/2011.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamantul a arătat că a sesizat Inspecția J. din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru analizarea temeiniciei și legalității modului de respingere a unor probe în dosarul penal nr._/1/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, soluționat prin sentința penală nr. 784/2012.
Față de motivele invocate de Inspecția J. prin adresa nr. 1117/_ /2012, reclamantul învederează următoarele:
1. Din studierea plângerii formulate de reclamant și a probatoriului pe care l-a propus, rezultă că nu a solicitat un nou termen de judecată, cum în mod greșit a reținut Inspecția J., ci la termenul de judecată din 20.02.2012, a solicitat suplimentarea probatoriului în cauză. Cel care a folosit fraza „termen viitor" a fost președintele completului de judecată, d-na judecător N. S. C..
2. Tot în mod greșit, Inspecția judiciară reține că „în conformitate cu art. 56 din Cod proc. penală, înscrisurile pe care se întemeiază cererea de strămutare trebuie depuse odată cu cererea", deoarece reclamantul nu a contestat acest aspect, ci din contră, a contestat modul de conducere a ședinței de judecată și de administrare a probatoriului în ședință. Cu alte cuvinte, la dosar existau probe pertinente și concludente (dovadă fiind chiar faptul că cererea de strămutare a fost admisă) dar nu și probe suficiente privind cererea de suspendare. Pe cale de consecință și întrucât probele respective au intrat târziu în posesia reclamantului, în ședința de judecată din 20.02.2012, acesta a solicitat suplimentarea probatoriului privind cererea de suspendare. Una din probele ce urmau să fie administrate se referea chiar la o sentință definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind desfășurarea ședințelor de judecată în lipsa inculpatului (decizia nr. 2883/14.06.2011).
3. Inspecția J. susține că cererea de recuzare formulată de reclamant în dosarul nr._/1/2011 a fost respinsă, fără să observe faptul că dosarul în cauză a fost repartizat altui complet de judecată prin introducerea unei proceduri de preschimbare de termen, cerere care nu a fost formulată de reclamant, la termenul din 07.05.2012, dosarul primind un nou termen si un nou complet de judecată la data de 15.05.2012.
4. a) Reclamantul nu contestă procedura strămutării sub aspectul probelor administrate de către acesta, ci refuzul președintelui completului de judecată de a primi probe la dosar, fără a motiva acest refuz în timpul ședinței de judecată (incidență clară a art. 67 Cod proc. penală si a art. 99 lit. f) si h) din Legea nr. 303/2004 republicată.) Din studierea plângerii rezultă că abuzul semnalat s-a desfășurat în timpul ședinței de judecată și nu ulterior acesteia. Chiar dacă ar fi acordat un nou termen, desi acest lucru nu a fost solicitat, completul de judecată nu avea voie să se pronunțe asupra cererii de suspendare.
b. Inspecția J. se contrazice în propria motivare deoarece, pe de-o parte susține că „în conformitate cu art. 56 din Cod de proc penală, înscrisurile pe care se întemeiază cererea de strămutare trebuie depuse odată cu cererea”, în contradictoriu cu următoarea susținere: „la finalul analizării cererii de strămutare când dumneavoastră ați avut posibilitatea să depuneți toate înscrisurile apreciate (...)”. Se impun clarificări exprese din partea Inspecției Judiciare, întrucât, prin contradicția creată, va da o jurisprudență negativă în sistemul judiciar român.
5. Reclamantul menționează condițiile impuse sub aspectul termenelor obligatorii de soluționare a sesizărilor Inspecției, prevăzute de art. 45 alin. 3 din Legea nr. 317/2004, modificată prin Legea nr. 24/2012. Arată că acest fapt este evidențiat și de înscrisurile atașate contestației în ceea ce privește tergiversarea nejustificată a cauzei.
6. Un alt fapt criticabil sub aspectul formei actului administrativ emis de pârâta Inspecția J., este faptul că nu prevede în mod expres în întinderea actului, calea de atac posibilă, conform art. 46 alin. 5 din Legea nr. 317/2004, republicată.
Reclamantul consideră că soluția dată de Inspecția J. este netemeinică și nelegală, contradictorie în chiar cuprinsul său, și invocă încălcarea art. 45 alin. 3 din Legea nr. 317/2004, arătând că dreptul acestuia la apărare și egalitatea de arme cu procurorul au fost viciate.
Prin precizările scrise depuse la dosar la data de 22.01.2013, reclamantul a arătat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 46 alin. 5 din Legea nr. 317/2004 republicată, modificată de Legea 24/2012 și art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc. civilă, sub aspectul netemeiniciei și greșitei interpretări a legii de către Inspecția J. din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, cu motivarea că actul comunicat petentului, care reprezintă rezultatul verificărilor prealabile a aspectelor semnalate, nu poate fi supus controlului instanței de contencios administrativ, deoarece nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând, în esență, că din verificările efectuate s-a constatat că nu s-au reliefat indicii de săvârșire a uneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 republicată și modificată, iar Inspecția J. nu poate cenzura hotărârile judecătorești irevocabile, fiind interzisă orice imixtiune în activitatea de judecată, conform dispozițiilor art. 2 alin. (3) și art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată, precum și art. 17 și art. 46 alin. (2), teza finală din Legea nr. 304/2004, republicată și modificată.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea actului încheiat de Inspecția judiciară – Direcția de inspecție judiciară pentru judecători din cadrul CSM, prin care analizându-se sesizarea adresată CSM de către reclamant, prin care s-a solicitat tragerea la răspundere a judecătorului din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție învestit cu soluționarea dosarului nr._/1/2011, s-a constatat că nu sunt indicii de săvârșire de către judecător a vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată.
Astfel, în temeiul art. 451 alin. (3)-(4) din Legea nr. 317/2004, cu modificările și completările ulterioare, în forma în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 24/2012, rezultatul verificărilor efectuate de inspectorul judiciar desemnat să soluționeze lucrarea înregistrată sub nr. 1117/1J/923/SIJ/2012, a fost comunicat direct reclamantului care a formulat sesizarea.
Actul atacat îl constituie un răspuns adresat reclamantului, urmare a verificărilor prealabile efectuate de către Inspecția J. și nu o rezoluție a inspectorului șef al Inspecției Judiciare, așa cum se prezintă în acțiune.
Susținerile reclamantului în sensul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată prin Legea nr. 24/2012, sunt neîntemeiate, având în vedere că modificările aduse prin legea menționată s-au aplicat începând cu data de 25.05.2012 (art. III alin. 1 din Legea nr. 24/2012), iar reclamantul a sesizat Inspecția J. anterior acestei date, respectiv la 21.03.2012.
Potrivit art. 46 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, în reglementarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 24/2012, „Rezoluția de clasare dispusă în condițiile alin. (1) sau, după caz, în condițiile alin. (12) poate fi atacată potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, de persoana indicată la art. 451 alin. (1) și de persoana vizată."
În cauză însă comisia de disciplină pentru judecători nu a fost sesizată și nici nu a dispus clasarea sesizării reclamantului, deoarece inspectorul judiciar, în urma verificărilor prealabile, a constatat că nu sunt indicii de săvârșire a vreunei abateri disciplinare de către judecătorul indicat de reclamant.
Actul comunicat reclamantului, care reprezintă rezultatul verificărilor prealabile a aspectelor semnalate de către acesta, nu poate fi caracterizat ca un act administrativ unilateral cu caracter individual, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pentru că în conținutul său nu se găsesc caracteristicile acestui act cum ar fi: să fie emis de autoritățile publice; în regim de putere publică; scopul emiterii sale să fie executarea sau organizarea executării legii; să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi juridice.
Actul atacat este în fapt un act premergător declanșării procedurii răspunderii disciplinare a judecătorului în cauză pentru abateri disciplinare prevăzute de Legea nr. 303/2004, fapte care nu s-au dovedit a fi comise de acesta, conform verificărilor făcute de Inspecția J..
Răspunderea disciplinară a magistraților este reglementată printr-o procedură specială, prevăzută de Legea nr. 317/2004 a Consiliului Superior al Magistraturii, republicată și modificată. Conform art. 44 – 48 din legea menționată, acțiunea disciplinară se exercită pentru faptele prevăzute de Legea nr. 303/2004, de către secțiile Consiliului Superior al Magistraturii și numai după efectuare unor cercetări prealabile obligatorii.
Or, din aceste cercetări prealabile nu a rezultat existența unor indicii de săvârșire de către judecător a vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată.
În consecință, este inadmisibilă acțiunea formulată de reclamant prin care este atacat răspunsul Inspecției judiciare în sensul că din verificări nu a rezultat săvârșirea de către judecător a vreunei abateri disciplinare, câtă vreme această adresă de răspuns, luată separat, nu întrunește elementele constitutive ale unui act administrativ unilateral cu caracter individual.
De asemenea, nu poate face obiectul unei acțiuni în fața instanței de contencios administrativ cererea prin care se solicită obligarea Inspecției Judiciare la emiterea unui act de cercetare disciplinară a judecătorului care a pronunțat hotărârea criticată de reclamant, în condițiile în care cercetarea disciplinară a magistraților se poate realiza doar în condițiile prevăzute de art. 46-47 din Legea nr. 317/2004, republicată și modificată, care reglementează atât competența Inspecției Judiciare, cât și procedura de cercetare disciplinară.
Pentru considerentele expuse, Curtea va admite excepția inadmisibilității acțiunii, cu consecința respingerii acțiunii ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul O. M. S., domiciliat în Câmpina, .. 8, J. Prahova, în contradictoriu cu pârâta INSPECȚIA J. DIN C. CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII, cu sediul în București, Calea Plevnei nr. 141B, sector 6, ca inadmisibilă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 6.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. I. I. C. D.
Red. M.I./25.03.2013
Tehnodact. I.C.D./4 ex.
| ← Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 809/2013. Curtea de Apel... | Cetăţenie. Decizia nr. 3506/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
