Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 809/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 809/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 21043/3/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 809
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 20.02.2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: C. M. F.
JUDECĂTOR: B. C.
JUDECĂTOR: V. H.
GREFIER: C. P.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurentul – reclamant B. S. și recurentul - pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL împotriva Sentinței civile nr.626/15.02.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, având ca obiect refuz acordare drepturi.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la data de 18.02.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 20.02.2013.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr.626/15.02.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B. S. în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL, o obligat pârâtul M. București să atribuie reclamantului un spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător cu o suprafață utilă de până la 100 mp fără licitație, prin cumpărare sau închiriere, și a respins cererea de stabilire a penalităților ca neîntemeiată.
În considerentele hotărârii pronunțate, a reținut Tribunalul că, prin cererea înregistrată sub sub nr._ /CA/2011, reclamantul B. S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. București, prin Primar General, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtului să îi atribuie, în baza prevederilor Lg. nr.341/2004, art.5, alin.1 lit.c, un spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafață utilă de până la 100 mp din fondul de stat, fie prin cumpărare, fie prin închiriere și cu obligarea pârâtului la plata unor penalități în cuantum de 1000 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și până la îndeplinirea efectivă a obligației. A mai reținut Tribunalul că, în motivarea cererii, reclamantul a arătat că i s-a eliberat certificatul LRM-N nr._/15.10.2009, în temeiul Lg. nr.341/2004, act ce îi conferea drepturile revoluționarilor menționate de această lege, între acestea fiind și dreptul menționat de art.5 alin.1 lit.c din Lg. nr.341/2004, respectiv dreptul de a cumpăra un spațiu comercial din fondul de stat. S-au invocat în drept dispozițiile Lg. nr.341/2004 și ale art.29 din HG nr.1412/02.09.2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Lg. nr.341/2004 în sensul că nu se poate solicitat reclamantului a depune un alt înscris decât cel privitor la dovedirea calității de luptător, înscris deja depus la dosarul constituit prin cererea nr.6262/12.11.2010, ce nici până în prezent nu a primit un răspuns, atitudine pe care reclamantul solicită ca instanța să o sancționeze.
Pârâtul M. București nu a formulat întâmpinare împotriva acțiunii reclamantului.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate, Tribunalul constată că reclamantul B. S. are calitatea de „Luptător pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 – Luptător remarcat pentru fapte deosebite”, conform certificatului . – nr._/15.10.2009.
În baza acestei calități, reclamantul beneficiază de drepturile conferite de Lg. nr.341/2004, între aceste drepturi fiind și cel menționat de art.5 lit.c din actul normativ indicat anterior: „c) cumpărarea sau închirierea cu prioritate, fără licitație, din fondul de stat, a unui spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafață utilă de până la 100 mp, inclusiv în indiviziune, sau concesionarea ori închirierea cu prioritate, fără licitație, a unei suprafețe de teren de până la 100 mp din domeniul public pentru construirea unui spațiu comercial sau de prestări servicii, cu o clauză de neînstrăinare timp de 10 ani de la data dobândirii;”.
Pentru valorificarea acestui drept, reclamantul s-a adresat Primăriei sectorului 2 București, cu cererea nr.6262/12.11.2010, solicitând cumpărarea unui asemenea spațiu,.
Prin adresele nr.4854/31.10.2011 și nr.430/30.01.2012, Primăria Municipiului București i-a solicitat petentului că, în legătură cu cererea formulată în baza Lg. nr.341/2004, completarea dosarului său cu o carte de identitate valabilă, dar nu rezultă în ce sens careta de identitate a reclamantului, aflată în dosarul său, nu este valabilă.
Se poate constata foarte simplu că în cazul unei cereri de tipul celei formulate de către reclamant și care se încadrează în ipoteza art.5 lit.c Lg. nr.341/2004, anterior citat, legiuitorul nu a lăsat administrației nicio opțiune, indiferent de existența sau inexistența unor asemenea spații, așa cum a lăsat această posibilitate în situația art.5 lit.g din același act normativ, în care s-a reglementat atribuirea, în limita posibilităților, în proprietate și cu clauză de neînstrăinare timp de 10 ani de la data dobândirii, a 10.000 m2 de teren în extravilan și 500 m2 de teren în intravilan.
În cazul de față nu există o soluționare condiționată de „posibilități”, ceea ce atestă că s-a dorit instituirea unei obligații născută „ope legis”, corelativă dreptului reclamantului de a-i fi atribuit un asemenea spațiu.
În aceste condiții, dreptul reclamantului este născut și actual, o neexecutare a obligației corelative acestui drept de către administrație, prin neatribuirea spațiului solicitat, transformă dreptul patrimonial al reclamantului, a cărui existență este recunoscută, într-unul vidat de substanța sa, lipsit, practic, de orice valoare, iar normele legale care ii consacra existența dobândesc un simplu caracter formal, lipsit de orice finalitate practica.
S-ar ajunge, astfel, în situația ca un drept prevăzut de lege să aibă o obligație corelativă lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.
Edictarea de acte normative neurmată de aplicarea lor reprezintă un “non-sens” al statului de drept, a cărui esență este tocmai reglementarea relațiilor sociale prin norme de aplicabilitate imediată.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi opriți de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Având în vedere aceste argumente, faptul că reclamantul a făcut demersuri în vederea materializării dreptului său, recunoscut de lege în sensul „respectului și gratitudinii față de eroii-martiri și luptătorii participanți la acțiunile desfășurate pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989 și grija față de urmașii eroilor-martiri;” – principiu enunțat de art.2 lit.a din Lg. nr.341/2004, iar autoritatea publică locală nu și-a îndeplinit obligația corelativă acestui drept, instanța apreciază refuzul implicit de soluționare a cererii reclamantului ca fiind nejustificat, în raport cu prevederile art.2 lit.h din Lg. nr.554/2004 și, pe cale de consecință, Tribunalul admite acțiunea reclamantului în ceea ce privește primul capăt, obliga pârâtul să-i atribuie reclamantului din fondul de stat, un spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu suprafață utilă de până la 100 mp.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului la executarea obligației sub sancțiunea (în cazul neexecutării) unor penalități în cuantum de 1000 lei pentru fiecare zi de întârziere, Tribunalul apreciază cererea ca nefiind întemeiată, respingand-o; arată Tribunalul că acesta este, în raport de prevederile legii, redundantă, în materia contenciosului administrativ acționând ope legis dispozițiile art.24 alin.1, 2 și 3 din Lg. nr.554/2001, autoritatea administrativă fiind obligată la efectuarea operațiunii administrative în cel mult de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, iar în caz de nerespectare a termenului, se aplică amendă conducătorului autorității administrative și se poate merge până la sancționarea penală a celor care nu execută hotărârea judecătorească irevocabilă, și cu plata unor despăgubiri către persoana prejudiciată (în speță reclamantul, în cazul nepunerii în executare).
II. Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 20.06.2012, a declarat recurs, înregistrat la data de 26.06.2012, partea pârâtă M. București prin Primar General, apreciind-o ca fiind netemeinică și nelegală și solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate, iar pe fond respingerea acținii ca neîntemeiată.
Arată recurentul – pârât că instanța de fond prin soluția dată cauzei și-a depășit atribuțiile judecătorești, în sensul că aceasta s-a substituit voinței autoritătii publice, respectiv a impus acesteia, modul în care să își administreze propriul patrimoniu, obligând-o la vânzarea sau închirierea unui spatiu comercial sau de prestării servicii.
Consideră că în raport de atribuțiile și competența instanțelor judecătorești, raportat la competențele și atribuțiile autorităților publice stabilite prin Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, instanța de fond nu poate să dispună cu privire la patrimoniul autorităților publice, nu poate să dispună cu privire la bunurile proprietate publică.
Instanța de fond reține în motivarea hotărării faptul că M. București nu și-a executat obligația de atribuire reclamantului privind dreptul acestuia reglementat de art. 5 alin. (1) lit. (c) din Legea nr. 341/2004, deși din înscrisurile aflate la dosarul instantei de fond rezultă faptul că procedura de atribuire a dreptului conferit de Legea nr. 341/2004 este una administrativa. Or, nu pot fi soluționate cu prioritate și discretionar cererile formulate în baza Legii nr. 341/2004, în detrimentul altor categorii de persoane îndreptățite în baza altor acte normative, cum ar fi Legea nr. 18/1991, 10/2001, 247/2005.
Ca atare, prin procedura administrativă mai sus menționată, autoritatea publică a reglementat modalitatea legală, unitară și echitabilă de soluționare a cererilor formulate în baza actelor normative mai sus invocate, creând un cadru legal care să excludă arbitrariul și discriminarea persoanelor îndreptățite la un drept reglementat prin lege.
Consideră recurentul - pârât că sentința atacată este lipsită de temei legal, motivat de faptul că M. B. este singura autoritate publică cu atributii și competente să dispună în mod legal cu privire la bunurile sale, fiindu-i conferit prin lege dreptul de a gestiona și administra bunurile din patrimoniul său în realizarea interesului public.
Cu alte cuvinte, doar atunci și doar în măsura în care, în exercitarea de către M. București - ca titular al dreptului de proprietate asupra domeniului public al unității administrativ teritoriale - atributelor acestui drept, adică în raport de modul în care acesta înțelege să administreze domeniul public, acesta consideră oportună închirierea unor suprafețe din domeniul public, adoptând o decizie în acest sens, abia atunci se naște dreptul persoanelor vizate de art. 5 lit. c din Legea nr. 341/2004, de a le fi acordate astfel de suprafețe, în chirie, cu prioritate și fără a se mai urma procedura licitației.
Dreptul lor eventual vizează prioritatea la închiriere acolo unde preexistă o decizie a autorității, de administrare a domeniului public de această manieră, a închirierii, și fără urmarea prevederilor legale aplicabile, adică fără licitație.
Astfel, vocația lor se transformă în drept abia dacă și în momentul în care autoritatea decide administrarea de o atare manieră a domeniului public.
Prin hotărârea pronunțată, instanța de fond creează o stare de instabilitate, de nesiguranță a patrimoniului ce constituie domeniul public al Municipiului București, respectiv, prin pronunțarea unor astfel de hotărâri judecătorești, reținând "în ansamblu" unele dispoziții legale, astfel cum a reținut instanța de fond în cauza de față, pe de o parte, autoritatea publică ar fi pusă în situația de a nu putea executa o hotărâre judecătorească motivat de lipsa obiectului ce formează dreptul pretins de terțe persoane, iar pe de altă parte, s-ar crea o diminuare necontrolată, nelegală și abuzivă a masei de bunuri ce formează patrimoniul Municipiului București.
Soluționarea unor astfel de cereri implică derularea unei proceduri administrative, procedură ce are la bază rațiuni de ordin legal, nediscriminatorii și de protejare a interesului public.
În realizarea și protejarea acestui interes a fost adoptată H.C.G.M.B. nr. 242/2005 prin care s-a prevăzut întocmirea unei liste anuale de priorități în ce privește dreptul pretins de reclamant, motiv pentru care, instituția nu poate proceda la vânzarea sau închirierea unor spații ce aparțin statului.
Repartizarea spațiilor cu altă destinație pentru beneficiarii prevederilor Legii nr. 341/2004 se face de către Comisia de analiză a dosarelor depuse în vederea atribuirii unor spații cu altă destinație decât cea de locuință în baza HCGMB nr. 242/2005, care reglementează procedurile și criteriile de întocmire a listei de priorități, în ordinea poziției ocupate de către solicitant.
În lumina tuturor considerentelor expuse mai sus, coroborat cu prevederile H.C.G.M.B. nr. 242/2005, autoritatea publică a Municipiului București a elaborat și adoptat Hotărârea nr. 161/19.07.2010 privind aprobarea listelor cu ordinea de atribuire a spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință beneficiarilor Legii nr. 341/2004 a recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B. din noiembrie 1987, astfel că nu se poate reține un refuz nejustificat al autorității publice locale a Municipiului București în ce privește cererea reclamantului.
În drept, a invocat art. 304 ind. 1 C.pr.civ.; a solicitat recuentul – pârât judecata în lipsă potrivit art. 242 C.pr.civ.
În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Deși legal citat, recurentul - reclamant B. S. nu a depus la dosar întâmpinare față de recursul formulat de M. București.
II. Împotriva aceleiași sentințe, ce i-a fost comunicată la 20.06.2012, a declarat recurs, transmis prin poștă la data de 06.07.2012 și înregistrat pe rolul Tribunalului București la data de 09.07.2012, partea reclamantă B. S., solicitând admiterea căii de atac și modificarea sentinței civile în parte în sensul obligării Municipiului București la plata de penalități către reclamant în cuantum de 1000 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la îndeplinirea efectivă a obligației.
În motivare, a arătat că solicitarea sa de admitere a cererii privind obligarea paratului si la plata unor penalitati are in vedere faptul ca, desi există Legea nr. 341/2004, aceasta fiind o continuare a Legii nr.42/1990, care a obligat autoritatile locale sa puna in aplicare dispozitiile acesteia in ceea ce priveste atribuirea unui spatiu comercial, aceasta nu a binevoit sa puna in practica prevederile legale, cu toate că reclamantul a facut demersuri in acest sens.
Intrucat sunt nenumarate alte hotarari prin care instanta a admis, ca si in cazul sau, doar atribuirea spatiului comercial, dar, autoritatea locala nu a binevoit sa le puna in practica, considera ca o sanctiune de plata a unor penalitati de catre parat este perfect legala si potrivita.
De asemenea, susține ca prin nesoluționarea . a cererii privind acordarea dreptului stabilit prin Legea 341/2004, autoritatea administrativă i-a incălcat drepturile ocrotite prin art. 6 din C.E.D.O., precum și dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Convenție. Pârâta nu și-a îndeplinit obligatiile ce ii revin potrivit legii, astfel că doar din cauza culpei acesteia reclamantul nu se poate bucura de bun, iar nerespectarea termenelor de soluționare a cererilor nu trebuie să producă prejudicii in patrimoniul reclamantului.
Pentru aceste motive, solicita admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței și, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii reclamantului.
În drept, a invocat disp. art. 304 ind. 1 C.pr.civ.; solicitat recurentul – reclamant judecata în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Deși legal citat, recurentul - pârât M. București nu a depus la dosar întâmpinare față de recursul formulat de recurentul - reclamant.
Asupra recursurilor formulate, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ., reține următoarele:
Recursul recurentului – pârât M. București este fondat.
În acest sens, Curtea reține că art. 312 alin. 3 prevede că „Modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct., 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară”. Totodată, disp. art. 3041 C.pr.civ. prevăd că „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”.
Problema de drept rezultată din cererea de chemare in judecată, apărările formulate în fața primei instanțe, precum si susținerile în fața instanței de recurs, este aceea de a cunoaște dacă în speță pârâtul a emis sau nu un refuz nejustificat în sensul art. 2 lit. i ) din Legea nr. 554/2004.
Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 „La primirea cererii, instanța dispune citarea părților și poate cere autorității al cărei act este atacat să îi comunice de urgență acel act, împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii lui, precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei.”
În prezenta cauză, în ciuda faptului că partea reclamantă a susținut existența unui refuz nejustificat din partea autorității pârâte, la dosarul de fond nu a fost depusă în integralitate documentația aferentă, din conținutul căreia să se identifice atât cererea adresată de partea reclamantă, cât și înscrisul solicitat de partea pârâtă și invocat ca motiv al refuzului. De asemenea, în ciuda dispozițiilor textului legal invocat de partea reclamantă, prima instanță nu a administrat probe de natură a stabili în mod corect și inechivoc situația de fapt a cauzei prin prisma existenței la dispoziția părții pârâte a unui spațiu comercial sau de prestări de servicii corespunzător, cu o suprafață utilă de până la 100 mp, susceptibil de a fi atribuit reclamantului în cond. art. 5 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 341/2004. Astfel, prin intermediul unei hotărâri judecătorești trebuie confirmate drepturi și instituite obligații concrete și efective, iar nu teoretice și iluzorii, care să nu poată fi exercitate și, respectiv, executate.
În acest sens, se impune o suplimentare a probatoriului, de efectuat în fața instanței de recurs, prin efectarea de adrese către: 1) PMB - Comisia de analiza a dosarelor solicitanților de spații cu altă destinație decât aceea de locuință și PMB - Serviciul Administrare fond locativ din cadrul direcției spațiu locativ și cu alta destinație, prin intermediul cărora să se solicite depunerea, în copie, a dosarului administrativ privind pe reclamant, având ca obiect atribuire spațiu conform Legii nr. 341/2004, respectiv să se lămurească inclusiv numărul cererilor formulate în aceleași condiții, de alți beneficiari de certificate potrivit Legii nr. 341/2004, din care să fi rezultat deja obligația părții pârâte și aflate în procedură în curs de identificare/atribuire spații; 2) Primăria Municipiului B. – Directia Generală Dezvoltare Urbana, Directia Spatiu Locativ si cu alta Destinatie, respectiv către Administrația Fondului Imobiliar, pentru a se comunica situația spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință (spațiu comercial sau de prestări servicii), care să îndeplinească acele condiții impuse de art. 5 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 341/2004, disponibile in prezent. În plus, pentru soluționarea cauzei și lămurirea situației de fapt, în cond. art. 129 C.pr.civ., Curtea poate pune în discuție, și utilitatea altor mijloace de proba, inclusiv a unui interogatoriu sau a unei expertize tehnice imobiliare prin care să se determine, în raport de lista spațiilor disponibile, existența unui spațiu care să respecte cerințele art. 5 alin. 1 lit.c ) din lege, sub aspectul destinației și suprafeței.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.pr.civ., văzând și dispozițiile art. 312 alin. 4 C.pr.civ. conform cărora in caz de casare, curțile de apel vor rejudeca pricina in fond, precum și disp. art. 315 alin. 31 C.pr.civ., Curtea urmează să admită recursul recurentului – pârât M. București, să caseze sentința recurată și să rețină cauza spre rejudecare, când va fi pusă în discuție necesitatea administrării de probe noi și, totodată, să fie avute în vedere și celelalte critici formulate in cuprinsul recursului.
Mai arată Curtea că, față de motivul care a atras casarea sentinței civile recurate, se impune admiterea inclusiv a recursului execitat de recurentul – reclamant și, în mod corespunzător, casarea cu reținere spre rejudecare pe fond, căci acesta vizează un capăt accesoriu de cerere – obligarea pârâtului la plata de penalități până la îndeplinirea efectivă a obligației -, a cărui soluționare depinde, fiind în mod esențial influențată, de modul de soluționare a capătului principal vizând pretinsul refuz nejustificat de atribuire a unui spațiu în cond. art. 5 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 341/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurentul – reclamant B. S. și recurentul - pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL împotriva Sentinței civile nr.626/15.02.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
Casează sentința civilă recurată și reține cauza spre soluționare pe fond.
Acordă termen la data de 01.04.2013, cu citarea părților.
Irevocabilă.
Pronunțată in sedință publică astăzi, 18.02.2013
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
F. C. M. C. B. H. V.
GREFIER,
P. C.
Red.tehnored.juf.BC/2ex./martie 2013
Jud.fond: M.Dragutescu, TB-S9CAF
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 204/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 908/2013. Curtea de... → |
|---|
