Anulare act administrativ. Sentința nr. 611/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 611/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 9169/2/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.611
Ședința publică de la 11.02.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - G. D.
GREFIER - C. A.
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal, formulată de reclamanta I. M., în contradictoriu cu pârâții P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și C. Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că prin Serviciul Registratură, la data de 30.01.2013, pârâtul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare, iar la data de 06.02.2013, pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a depus întâmpinare.
Curtea, în urma deliberării, încuviințează în parte cererea de probatoriu, respectiv proba cu înscrisuri și respinge, ca neutilă, proba cu expertiză, având în vedere obiectul acțiunii dedus judecății, precum și față de obiectivele propuse.
Curtea, în temeiul art.150 C.pr.civ. reține cauza în pronunțare, atât pe excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâți prin întâmpinări, precum și pe fondul acțiunii.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Curții de Apel București, SCAF, reclamanta I. M., în baza art. 7, 10,11 din Legea nr.554/2004, republicată, în contradictoriu cu pârâții P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe Curtea de Apel Timișoara și C. Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat anularea ordinului 1571 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din data de 31.08.2012, (comunicat la data de 07.09.2012), ca nelegal, restituirea sumelor încasate în baza acestuia; menținerea ordinului 696/2011 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de următoarele motive:
La data de 07.09.2012, ora 14:00, pârâtul i-a comunicat ordinul 1571, al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din data de 31.08.2012, fără ca acesta să cuprindă motivele și argumentele juridice pentru care i-a fost modificat cuantumul sporurilor și indemnizația de încadrare lunară, în condițiile în care de la data emiterii ordinului 696 de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și până în prezent, nu au mai intervenit nici un fel de modificări în statutul său profesional.
La data de 24.09.2012, a formulat contestație împotriva acestui ordin, în baza legii 554/2004 și a solicitat anularea acestuia, restituirea sumelor încasate și, comunicarea motivelor care au stat la baza emiterii ordinului.
La data de 1. 11.2012, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție i-a comunicat că menține ordinului 1571 și că ordinul nr. 696/2011 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost emis din eroare.
Potrivit ordinului 1571, art.l al ordinului nr. 696/2011 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost modificat cu următorul cuprins "art. 1: începând cu data de 28.04.2011, I. M. - procuror șef secție judiciară la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, beneficiază de următoarele drepturi salariale: clasa de salarizare 108, o indemnizație de încadrare lunară de 9294 lei, un cuantum de 1191 lei spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și spor de confidențialitate,un cuantum de 1360 lei al sporului pentru condiții deosebite de muncă".
În art.2 al ordinului se precizează că ordinul poate fi contestat în condițiile art.7 al. 1 din Legea nr.554/2004 - legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Așadar,urmând procedura prealabilă, la data de 24.09.,2012 a contestat ordinul, solicitând anularea acestuia și a măsurilor aferente pentru nelegalitate și comunicarea motivelor pentru care s-a dispus modificarea ordinului anterior 696/2011, reținerea retroactivă sumelor de bani încasate de reclamantă, începând cu 28.04.2011, fiind încadrată cu o altă indemnizație de încadrare lunară și alte sporuri aferente din luna august 2012.
La data de 26.10.2012, cu adresa nr. 2009/2012, comunicată la 01.11.2012, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins contestația formulată, susținând că prin ordinul 696/2011 din eroare, la momentul emiterii ordinului nu a fost luată în considerare împrejurarea că, anterior promovării în funcția de conducere, respectiv la 01.04.2011, reclamanta a beneficiat de clasa de salarizare 108 determinată de trecerea în tranșa de vechime în funcție peste 20 ani, iar potrivit art.2 din Legea 285/2010, privind salarizarea în anul 2011, pentru personalul în funcție, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcții similare, în instituția publică în care acesta este încadrat.
În considerarea faptului că, prin ordinul 423/2011 a beneficiat, susține P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la data de 01.04.2011, de o clasă superioară de salarizare, urmare a trecerii în tranșa de vechime în funcție peste 20 de ani, corespondentă funcției similare din sistem, despre care face vorbire dispoziția legală, este aceea de procuror șef secție la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, care după 01.01.2011, a beneficiat de o trecere în tranșa de vechime în funcție peste 20 de ani.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție susține că, întrucât prin ordinul 696/2011 nu s-a realizat corespondența dintre drepturile salariale ce i se cuveneau, ca urmare a promovării pe de o parte și, drepturile salariale corespunzătoare funcției similare din sistem, pe de altă parte, prin ordinul contestat s-a procedat la modificarea corespunzătoare, prin simularea drepturilor salariale de care ar fi beneficiat un procuror șef secție la P. de pe lângă Curtea de Apel care, după 01.01.2011 a trecut în tranșa de vechime în funcție peste 20 ani, respectiv clasa 108, vechime în funcție 15-20 ani și care trece în tranșa de vechime peste 20 ani (cu 30%), cu 01.04.2011, gradația 5, indemnizație de încadrare lunară 9067 (18,00) 9294 (9067x102,5 %) cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate 1191 lei, cuantum spor pentru condiții deosebite 1360 lei.
Această susținere a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este eronată, deoarece s-ar ajunge ca pentru aceeași vechime în funcție de peste 20 de ani, indemnizația de încadrarea lunară și sporurile aferente să fie diferite de la un procuror la altul, adică cel care până la 01.01.2011 a împlinit vechimea în funcție de 20 de ani, să aibă o indemnizație de încadrare lunară și sporuri mai mari decât cel care a împlinit vechimea în funcție după 01.01.2011, or legiuitorul nu a dorit să se ajungă la o discriminare între persoanele care ocupă aceeași funcție și au aceeași vechime in funcție.
Simularea drepturilor salariale de care beneficiază un procuror șef secție la P. de pe lângă Curtea de Apel cu o vechime în funcție de peste 20 de ani, pe care o invocă pârâtul este greșită, deoarece în sistemul parchetelor, cei care au o astfel de vechime, au beneficiat și beneficiază de o indemnizație de încadrare lunară de 9430 lei corespunzătoare vechimii în funcție de peste 20 ani și gradația 5, un cuantum de 1237 lei spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și spor de confidențialitate și un cuantum de 1415 lei, al sporului pentru condiții deosebite de muncă.
Prin urmare, ordinul 696 din 26.05.2011 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este legal deoarece acesta respectă art.8 al.2, art.10 al.l din anexa nr. VI a Legii 284/2010 - legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art.2, art.4 al.3 și art.7 al.l și 2 din Legea nr.285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice.
În art.2 al. Legii 285/2010, legiuitorul a statuat că pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care este încadrat, iar la art.3 al.3 din aceeași lege se arată că personalul din aceste unități se încadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade profesionale de legea cadru în raport cu funcția, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.
Prin ordinul 696/26.05.2011 s-a stabilit de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție că, începând cu data de 28.04.2011 reclamanta va beneficia de clasa de salarizare 108, o indemnizație de încadrare lunară de 9430 lei (corespunzător vechimii în funcție de peste 20 ani și gradația 5) un cuantum de 1237 lei al sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate în cuantum de 1415 lei al sporului privind condiții deosebite de muncă. Aceste drepturi sunt egale pentru toți magistrații, care îndeplinesc aceleași condiții și nu se poate susține într-un sistem unitar de salarizare, proceduri diferite, care încalcă Constituția.
Pentru o justă interpretare arată că prin ordinul 448 din 01.03.2010, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus începând cu data de 01.03.2010 delegarea sa pe o perioadă de 6 luni în funcția de procuror șef, iar ulterior a beneficiat de delegări succesive până la numirea în funcție.
Prin ordinul 696 s-a aplicat procedura legală, trecerea de la coeficientul de 25% de care a beneficiat până la 01.04.2011 la coeficientul de 30% pentru vechimea de specialitate de peste 20 de ani.
Așadar, pentru o funcție cu peste 20 ani vechime în funcție similară, procuror șef secție judiciară la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în anul 2010 și în anul 2011, salarizarea este cea stabilită prin ordinul 696/26.05.2011, deoarece, la data când a beneficiat de stabilirea vechimii în funcție era în vigoare L.330/2000, apoi L.284/2010, iar prin L.285/2010 se arată că la reîncadrare începând cu 1 ianuarie 2011 clasele, gradațiile și gradele prevăzute de legea cadru se stabilesc în raport cu vechimea, gradul și treapta avute la 31.12.2010.
Prin ordinul 108 din 31.01.2011 al Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit că pentru funcția de procuror, clasa este de 107, cu o vechime de la 15-20 ani și o gradație 5, iar pentru funcția de procuror șef secție judiciară clasa este 108, vechime de la 15-20 ani, gradația 5.
Deci, prin acest ordin nu a beneficiat de o vechime în funcție de peste 20 ani în funcție, deoarece abia la data de 15 martie 2011, a îndeplinit condițiile, fiind încadrată ca procuror începând cu 15.03.1991, iar pentru vechimea în funcție de la 15-20 ani, coeficientul de care a beneficiat a fost de 25%, potrivit legii cadru și Legii 330/2009.
Așadar, față de cele prezentate mai sus, susține că, colegii săi magistrați care au împlinit mai înainte aceleași condiții de vechime, beneficiază de o indemnizație mai mare, fără a exista o justificare obiectivă a unei astfel de discriminări.
Scopul legii este acela de a acorda cuantumul indemnizației brute lunare aflate în plată la 31 decembrie 2009 pentru vechimea în funcție și vechimea în muncă ce a atins maximul legal .
Textul consacră legislativ, inclusiv în cadrul noi legislații a salarizării, principiul nediscriminării în muncă, în sensul că, la muncă egală, se cuvine o plată egală.
Dacă prin jocul aplicării dispozițiilor art.6 alin. l și 3 din aceiași lege, indemnizația calculată este diferită de cea de care beneficiază colegii săi, care au împlinit aceleași cerințe anterior datei de 1 ianuarie 2011, indemnizația acordată va fi egală cu cea a acestora în mod expres, finalul art. 6 din lege menționând că nu va fi acordat salariu corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. O altă interpretare, tinde a aplica o discriminare neprevăzută de lege, ci, dimpotrivă interzisă de aceasta, fără a exista vreo justificare obiectivă, printr-un scop legitim, a cărui atingere să fie făcută prin metode adecvate și necesare.
Actualul sistem de salarizare se caracterizează, potrivit art.3 lit. c din Legea 330/2009 și art.3 lit. c din Legea nr.284/2010, prin echitate și coerentă, prin crearea de oportunității și remunerație egală pentru muncă de valoare egală.
In art.2 al. Legii 285/2010, legiuitorul a statuat că" în anul 2011, pentru personalul nou încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceiași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grad/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică la care acesta este încadrat".
Deci, potrivit acestor dispoziții legale ordonatorii de credite sunt obligați să respecte principiul egalității în drepturi și cel al nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, prin aplicarea aceluiași sistem de salarizare pentru toți salariații aflați în aceiași situație juridică (aceiași vechime, același grad).
Susține că prin ordinul 1571/2012 a fost încălcat art. 14 din Convenția Europeană, privind interzicerea discriminării și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care prevede că „toți oamenii fără nici o discriminare au dreptul la un salariu egal pentru muncă egală."Carta socială europeană revizuită (ratificată de România prin Legea 74/1999) instituie necesitatea adoptării (de către statele care au acceptat art.4 referitoare la o salarizare echitabilă) măsurilor necesare în vederea garantării unei salarizări echitabile, care să țină cont inclusiv de dreptul la o salarizare egală pentru muncă de valoare egală. In mod similar, Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (adoptat în 1966 și ratificat de România prin Decretul nr.212/1974) conține dispoziții referitoare la nediscriminare, inclusiv dreptul la un salariu echitabil și la o remunerație egală pentru o muncă de valoare egală. Aceste prevederi internaționale au prioritate în raport cu întreaga legislație română (conform art.20 alin.l din Constituție) și urmează a se constata că, în condițiile în care munca desfășurată de reclamantă este identică cu cea a categoriei la care s-a referit, diferența de remunerație nu este justificată, iar ordinul este nelegal.
Al doilea motiv al solicitării anulării ordinului 1571/31.08.2012 al Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție îl constituie ignorarea ordinului 850/23.05.2012 pe care tot Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție l-a dispus cu privire la majorarea cu 8% care a avut loc pentru tot personalul din Justiție, începând cu data de 01.06.2012.
Deci, începând cu această dată, chiar dacă ar fi operat o altă salarizare, această salarizare din ordinul 1571, trebuia să fie mai mare decât cea comunicată prin ordin contestat.
Urmează a se avea în vedere că prin ordinul 850/23.05.2012 i-a fost stabilită o majorare cu 8% a indemnizației de încadrare lunare avută la data de 31.05.2012 și a sporurilor aferente avute la data de 31.05.2012, de care pârâtul nu amintește și pe care nu o ia în calcul.
Solicită anularea ordinului 1571 și pentru că nu stabilește care ar fi valoarea sumei încasate necuvenit, pe care solicită a-i fi reținută.
Începând cu data de 28.04.2011, i-au fost reținute toate impozitele raportate la câștigurile salariale din ordinul nr.696/26.05.2011, or în situația în care acesta este modificat de pârât, atunci pentru câștigurile salariale mai mici trebuie operate alte impozite mai mici și deci, pârâtul nu poate să dispună încasarea sumelor, fără a se raporta la aceste proceduri, ignorând efectul acestora.
Urmează a se constata că pârâtul a pus în executare ordinul 1571, începând cu luna august de salarizare, deși ordinul nu era definitiv, întrucât l-a contestat pe procedura prealabilă astfel că, și din acest motiv, ordinul nu este legal.
Solicită instanței, dacă apreciază utilă cauzei să dispună efectuarea unei expertize care să stabilească indemnizația și sporurile pentru funcția de procuror șef secție la P. de pe lângă Curtea de Apel similară în sistem, pentru o vechime în funcție peste 20 de ani, având în vedere că pentru această funcție nu pot opera drepturi salariale diferite și deci, persoanele cu astfel de funcții nu pot beneficia de sume diferite, iar al doilea obiectiv al expertizei, dacă a fost respectat art.1,2,3 din L.285/2010 la data emiterii ordinului 1571/2012, a ordinului 686/2011, în raport cu legea cadru 284/2010.
Totodată, solicită ca P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să comunice dacă în sistemul parchetelor salarizarea este diferită pentru funcții similare(procuror șef secție judiciară, cu o vechime în funcție de peste 20 ani) înainte de 1 ianuarie 2011 și după această dată.
Urmează a se avea în vedere jurisprudența în această materie, inclusiv jurisprudența europeană privind interzicerea discriminării (cauza Marks contra Belgiei,cauza D. contra României).
În dovedirea susținerilor reclamanta a atașat în fotocopie înscrisurile menționate în cuprinsul acțiunii introductive:ordinul nr. 1571 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din data de 31.08.2012; ordinul nr. 696 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din data de 26.05.2011; ordinul nr. 850al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din data de 23.05.2012; comunicarea nr. 2009/2012 a P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pârâtul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul prevederilor art. 115 - 118 din Codul de procedură civilă, a formulat întâmpinare, arătând următoarele:
Față de faptul că reclamanta susține că prin emiterea ordinului atacat ar fi fost încălcat principiul nediscriminării în muncă, apreciază că și-a întemeiat acțiunea și pe dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Astfel, susținând presupusul caracter discriminatoriu al prevederilor legale invocate, reclamanta a formulat o acțiune care intră sub incidența dispozițiilor actului normativ mai sus menționat și, deci, și sub incidența deciziilor Curții Constituționale.
Prin urmare acțiunea reclamantei este inadmisibilă în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007.
Discriminarea invocată de reclamantă în acțiunea introductivă de instanță prin raportare la veniturile unui alt coleg nu este întemeiată, întrucât situațiile diferă de la o persoană la alta, la reîncadrarea fiecăreia fiind aplicat un cumul de condiții și cerințe potrivit legii.
Ca atare, învederează că în Monitorul Oficial nr. 537 din data de 16 iulie 2008 au fost publicate Deciziile nr. 818-821 din 3 iulie ale Curții Constituționale, decizii prin care s-au admis excepțiile de neconstituționalitate invocate de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art.l, art. 2 alin. (1)-(3) și alin. (11), art. 6, precum și dispozițiile art.27 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 sunt neconstituționale.
Astfel, Curtea Constituțională a reținut că, deși actul normativ criticat în ansamblul său nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, totuși s-a constatat că unele dispoziții ale acestei ordonanțe și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, cum s-a și întâmplat, în cauzele în care au fost ridicate excepții sau în cauze similare, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
De asemenea, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament sau ordonanțele Guvernului, iar dispozițiile art. 27 din acest act normativ instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței judecătorești restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, ceea ce poate fi înțeles de către instanțe, așa cum de altfel s-a și întâmplat, în sensul că au competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept și să instituie ea o normă nediscriminatorie.
Ca atare, apreciază că în cauză trebuie avute în vedere dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit căruia „Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie".
Față de aceste aspecte, solicită instanței de fond să facă aplicarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992, și, pe cale de consecință, să respingă acțiunea reclamantei ca inadmisibilă.
Pe fond, același pârât solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1571 din data de 31 august 2012 este un act administrativ cu caracter individual legal și temeinic, emis în aplicarea Legii nr. 303/2004 .
În calitate de ordonator principal de credite, procurorul general este ținut să aplice reglementările legale în vigoare referitoare la încadrarea și salarizarea personalului din cadrul parchetelor.
În aplicarea acestor dispoziții legale, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis ordinul menționat, prin care s-a procedat la modificarea drepturilor salariale stabilite anterior datei de 31.08.2012.
Prin Ordinul nr. 696/26.05.2011 al Procurorului General al Parchetului de pe Înalta Curte de Casație și Justiție au fost stabilite drepturile salariale ce i se cuveneau ca urmare a numirii în funcția de procuror șef secție judiciară. Din eroare la momentul emiterii ordinului nu a fost luată în considerare împrejurarea că anterior promovării în funcția de conducere, și anume începând cu data de 1 aprilie 2011 reclamanta a început să beneficieze de clasa de salarizare 108, determinată de trecerea în tranșa de vechime în funcție de peste 20 ani.
Potrivit prevederilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în anul 2011, pentru personalul promovat în funcții salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția publică în care acesta este încadrat.
Din interpretarea textului de lege menționat, rezultă în mod cert, că pentru personalul promovat în cursul anului 2011 în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face începând cu data promovării la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.
În considerarea faptului că prin ordinul procurorului nr. 423/2011 reclamanta a beneficiat de tranșa de vechime în funcție de peste 20 ani, corespondentul funcției similare din instituția în care este încadrată, despre care face vorbire dispoziția legală menționată, este aceea de procuror șef secție la parchetul de pe lângă curtea de apel care, după 1 ianuarie 2011, a beneficiat de trecerea în tranșa de vechime în funcție peste 20 ani.
Întrucât prin ordinul nr. 696/2011 nu s-a realizat corelarea între drepturile salariale ce i se cuveneau reclamantei ca urmare a promovării, pe de o parte, și drepturile salariale corespunzătoare funcției similare din instituția în care era încadrată, pe de altă parte, conform dispozițiilor sus menționate, prin ordinul contestat s-a procedat la modificarea corespunzătoare a drepturilor salariale, prin simularea drepturilor salariale de care ar fi beneficiat un procuror șef secție la parchet de pe lângă curte de apel care, după 1 ianuarie 2011, a trecut în tranșa de vechime în funcție peste 20 ani.
Astfel, ordinul atacat este un act administrativ emis în vederea executării în concret a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 .
În anul 2011, modalitatea de calcul a drepturilor salariale cuvenite în ipoteza menționată a fost diferită, legiuitorul reglementând la art. 2 din Legea nr. 285/2010 împrejurarea că promovarea într-o funcție de conducere se concretizează, în ceea ce privește salarizarea, prin stabilirea salariului la nivelul de salarizare în plată pentru o funcție similară din instituția respectivă.
Prin acest ordin s-a organizat executarea și s-au realizat dispozițiile legii. Autoritatea publică emitentă nu poate ignora legea, a cărei organizare și executare în concret trebuie să o realizeze. Cu alte cuvinte, între actul administrativ și lege există în mod necesar un raport de subordonare.
Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1571 din data de 31 august 2012 reprezintă un act administrativ subsecvent Legilor nr. 284/2010 și nr. 285/2010, emis în limitele și potrivit normelor care le ordonă și își produce efectele atâta vreme cât legile respective sunt în vigoare.
Așadar, sistemul unitar de salarizare, prin Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010 nu mai fac o diferențiere a salariilor de bază existentă până la . Legii nr. 284/2010, astfel în anul 2011, pentru personalul promovat în funcții sau în grade, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plata pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat, acesta reprezentând caracterul unitar al salarizării impus prin cele două acte normative.
Se observă că, prin ordinul menționat, reclamanta a dobândit toate drepturile conform dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii acestuia.
În ceea ce privește afirmația reclamantei în sensul că prin emiterea ordinului atacat ar fi fost încălcat principiul nediscriminării în muncă, menționează că diferența dintre indemnizația unui procuror care la data de 1 ianuarie 2011 a fost reîncadrat într-o anumită clasă de salarizare în funcție de vechimea în muncă și vechimea în funcție, avute până la această dată, și aceea a unui procuror care trece în aceeași clasă de salarizare cu primul, dar ulterior datei de 1 ianuarie 2011, rezultă din modul de calcul al indemnizației, stabilit de lege.
Apreciază că prezenta acțiune nu poate fi admisă, întrucât acest fapt ar însemna ca instanța să depășească atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege. Numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi, condițiile și cuantumul acestor drepturi. Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente, care au girul puterii legislative sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009.
În concluzie, solicită instanței respingerea, în principal, ca inadmisibilă a prezentei acțiuni;în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, dispozițiile art. 115-118 din Codul de procedură civilă.
De asemenea a formulat întâmpinare și pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 115-118 C.proc.civ, invocând lipsa calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, iar în subsidiar, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Cu privire la excepția invocată, solicită a se constata că ordinul de salarizare a cărui anulare se solicită nu este emis de P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, ci a fost emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, motivat de faptul că ordinele de salarizare ale procurorilor sunt emise numai de Procurorul General al PÎCCJ.
Potrivit art. 70 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, se precizează că:"(1) P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție coordonează activitatea parchetelor din subordine, îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege, are personalitate juridică și gestionează bugetul Ministerului Public;
(2) P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este condus de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție...;
(3) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este ordonator principal de credite",iar potrivit art.76 din Legea nr.304/2004, se precizează că: „în exercitarea atribuțiilor ce-i revin, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție emite ordine cu caracter intern".
Mai mult decât atât, potrivit art.1 din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin ORDINUL nr.529/C/2007, se precizează că " (1) Ministerul Public este parte componentă a autorității judecătorești, iar atribuțiile sale sunt prevăzute în Constituția României, republicată, în Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară..." și „ART.2 din ordin, prevede, alin.(l) structura și organizarea Ministerului Public sunt prevăzute în legea nr. 304/2004...; alin. (2) din Ministerul Public fac parte: P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, parchetele de pe lângă curțile de apel, parchetele de pe lângă tribunale, parchetele de pe lângă judecătorii
ART.5 (l)P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este condus de procurorul general al PÎCCJ", care, potrivit art.6 alin.(l) din ordin, are următoarele atribuții:a) conduce, coordonează și răspunde de activitatea PÎCCJ și a parchetelor din subordine, luând măsuri pentru buna organizare și funcționare a acestora,f) este ordonator principal de credite;k) emite ordine cu caracter intern;ț) stabilește, prin ordin indemnizațiile de încadrare brute lunare sau salariile de bază brute, după caz, precum și alte drepturi pentru personalul, altul decât procurorii din PÎCCJ, cu excepția cazului în care legea prevede altfel", dispoziții, care sunt duse Ia îndeplinire de conducerea parchetelor subordonate, așa cum sunt prevăzute de dispozițiile art.64 din Legea nr.304/2004, alin.(l) -„dispozițiile procurorului ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine".
Prin urmare, numai procurorul general al PÎCCJ emite ordine prin care stabilește indemnizațiile de încadrare brute ale procurorilor și nu conducătorii parchetelor din subordinea procurorului general al PÎCCJ.
Față de cele de mai sus, urmează a se reține faptul că P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nu emite ordine pentru procurori, ci doar pune în plată ordinele cu drepturile salariale ale procurorilor emise de procurorul general al PICCJ și prin urmare, PCA Timișoara nu are calitate procesuală pasivă în demersul judiciar ce face obiectul dosarului cu numărul de mai sus, motiv pentru care, solicită, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, ca fiind întemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că ordinul atacat este un act administrativ cu caracter individual, emis de ordonatorul principal de credite în stabilirea și aplicarea corectă a dispozițiilor legii, privitoare la reîncadrarea personalului plătit din fonduri publice.
Așa cum a arătat mai sus, procurorul general al PÎCCJ este ordonator principal de credite și este ținut să aplice reglementările legale în vigoare, referitoare la reîncadrarea și salarizarea personalului din cadrul parchetelor.
De reținut este faptul că la data emiterii ordinului nr.423/2011 și Ordinul 696/2011, emis anterior Ordinului 1572/31 august 2012, din eroare nu s-au luat în considerare dispozițiile legale din Legea - cadru nr.330/2009. privitor la salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și nici cele ale Ordonanței de Urgență nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora precum și a altor măsuri în domeniul bugetar.
La data de intrării în vigoare a Legii nr.285/2010, respectiv la data de 01.01.2011, prin Ordinul 42/13.01.2011 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, la pct. I lit. B a) se precizează că:- începând cu 1 ianuarie 2011, personalul din sistemul justiției se reîncadrează pe clasele de salarizare, pe funcțiile, gradele și gradațiile prevăzute de Legea-cadru nr.284/2010 în raport cu funcția, gradul/treapta profesional/profesională, vechimea avute de persoana respectivă la data de 31 decembrie 2010.
Așa cum rezultă din NOTA întocmită de PÎCCJ - Secția de Resurse Umane și Documentare nr.2009/26.10.2012, reclamanta în calitate de procuror la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, începând cu data de 01.01.2011 a beneficiat de o clasă superioară de salarizare ca urmare a trecerii în tranșa de vechime în funcție peste 20 ani, clasa de salarizare 108, gradația de vechime în funcție 5, fiind aplicată greșit indemnizația de încadrare lunară. încadrare ce trebuia corelată cu dispozițiile art.2 din legea nr.285/2010, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Începând cu data de 28.04.2012, prin ordinul 696/2011, reclamanta a fost încadrată procuror șef secție judiciară la aceeași unitate de parchet, clasa de salarizare 108, gradația de vechime în funcție 5, ordin prin care nu s-a făcut corespondența între drepturile salariale ce i s au cuvenit pentru vechimea în funcție peste 20 de ani și promovarea în funcția de procuror șef secție, astfel că prin Ordinul 1571/2012 s-a procedat la modificarea și revenirea la încadrarea drepturilor salariale potrivit cu tranșa de vechime în funcție peste 20 de ani la parchetele de pe lângă Curțile de Apel și ulterior, regularizarea drepturilor salariale potrivit cu funcția de procuror șef secție judiciară, încadrare ce trebuia corelată cu dispozițiile art.2 din legea nr.285/2010, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Pentru aceste motive, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea Ordinului 1751/2012 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ca fiind temeinic și legal, emis cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
În drept: Legea nr.330/2009, OUG nr. 1/2010, Legea nr. 285/2010, Legea nr.304/2004, Regulamentul de ordine interioară al parchetelor aprobat prin Ordinul 529/2007.
Deliberând asupra excepțiilor invocate, precum și asupra fondului cauzei, prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate, precum și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Curtea constată următoarele:
În fapt Curtea reține că prin Ordinul nr. 1571/31.08.2012 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost modificat art. 1 din Ordinul emis sub nr. 696/2011 al aceluiași emitent în sensul că începând cu data de 28.04.2011 reclamanta, procuror șef-secție judiciară la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, clasa de salarizare 108, beneficiază de următoarele drepturi salariale: o indemnizație de încadrare lunară de 9294 lei, un cuantum de 1191 lei al sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate, precum și un cuantum de 1360 lei al sporului pentru condiții deosebite de muncă.
La baza acestui ordin au stat prevederile art. 76 din legea nr. 304/2004, art. 74 alin. 1 din legea nr. 303/2004, precum și adresa nr. 535/C_ și nota nr. 7728/2012 a Secției de resurse umane și documentare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Împotriva acestui ordin reclamanta a formulat procedura prealabilă, iar prin adresa nr. 2009/26.10.2012 pârâtul PÎCCJ a răspuns reclamantei în sensul că ordinul atacat este emis cu respectarea disp. art. 2 din legea nr. 285/2010, arătând în esență că Ordinul nr. 696/2011 a fost emis cu nerespectarea acestor dispoziții legale în sensul aplicării unei corespondențe între drepturile salariale care i se cuveneau reclamantei ca urmare a promovării în funcția de procuror șef de secție judiciară, pe de o parte, și drepturile salariale care i s-ar fi cuvenit reclamantei corespunzătoare însă unei funcții similare din sistem, procedându-se astfel prin ordinul atacat la modificarea corespunzătoare a drepturilor salariale ale reclamantei, urmare a simulării drepturilor salariale de care ar fi beneficiat un procuror șef secție la parchetul de pe lângă curtea de apel care după 01.01.-2011 a trecut la tranșa de vechime în funcție peste 20 de ani, conform tabelului indicat în cadrul răspunsului comunicat reclamantei prin această adresă emisă de către acest pârât(fila 11 dosar).
Cu privire la excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinarea pârâtului PÎCCJ, cu referire la decizia CCR și ale OG nr. 137/2000, republicată, Curtea constată că este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare având în vedere că reclamanta a înțeles să invoce ca motiv de nelegalitate a actului administrativ cu caracter individual împrejurarea că se consacră pe această cale o situație de discriminare pretins a fi întemeiată pe calea interpretării și aplicării necorespunzătoare, în ceea ce o privește, a dispozițiilor legii nr. 285/2011 prin raportare la persoane aflate în situații identice de vechime în magistratură dar care au împlinit aceeași tranșă de vechime anterior intrării în vigoare a acestei legi, nefiind vorba despre un impediment procesual de a fi supus analizei instanței de contencios administrativ un astfel de motiv de pretinsă nelegalitate, considerente care conduc la respingerea ca neîntemeiată a acestei excepții.
Pe de altă parte cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Curtea constată că este neîntemeiată urmând a fi respinsă și aceasta ca atare având în vedere că există o identitate între persoana acestui pârât și persoana în raport de care reclamanta pretinde prin acțiunea introductivă a-i fi plătite drepturile salariale reținute în temeiul actului administrativ atacat în prezenta cauză, acest pârât având calitatea de ordonator secundar de credite, conform chiar a mențiunilor din art. III din ordinul contestat de către reclamantă, calitate care îndreptățește reclamanta să pretindă, în urma unei eventuale admiteri a acțiunii privind anularea ordinului, efectuarea plății drepturilor salariale reținute acesteia.
Pe fondul cauzei, Curtea constată, în plus față de situația de fapt reținută și expusă anterior, și faptul că prin Ordinul nr. 696/26.05.2011 emis de către pârâtul PÎCCJ s-a dispus ca începând cu data de 28.04.2011-dată începând cu care reclamanta fusese numită de CSM în funcția de procuror șef Secție Judiciară la P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pentru o perioadă de trei ani-reclamanta având o astfel de funcție de conducere beneficiază de clasa de salarizare 108, respectiv de o indemnizație de încadrare lunară de 9430 lei, corespunzătoare unei vechimi în funcție de peste 20 de ani și gradației 5, respectiv un cuantum de 1237 lei al sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate, precum și de 1415 lei al sporului pentru condiții deosebite de muncă.
În drept, Curtea reține că potrivit disp. art. 6 alin. 1-3 din legea nr. 285/2011, „În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.
(2) În anul 2011, pentru personalul de conducere se aplică în mod corespunzător prevederile alin. (1).
(3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție", respectiv vechime în învățământ pentru personalul didactic de predare universitar și preuniversitar.
De asemenea se reține că potrivit art. 9 alin. 1 și 3 din Secțiunea a 2-a, Cap. VIII, Anexa VI a legii nr. 284/2010, „ (1) Indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor cu grad de judecătorie și ale judecătorilor militari cu grad de tribunal militar, precum și ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă aceste instanțe se stabilesc pe baza coeficienților de ierarhizare prevăzuți în cap. I nr. crt. 1 din prezenta anexă.
(3) Indemnizațiile de încadrare ale judecătorilor cu grad de curte de apel și ale judecătorilor militari cu grad de curte militară de apel, precum și ale procurorilor cu grad de parchet de pe lângă aceste instanțe se stabilesc pe baza unor coeficienți de ierarhizare cu 4 clase de salarizare mai mari decât cei prevăzuți la alin. (1)-respectiv cu gradul de parchet de pe lângă judecătorie cu peste 20 de ani vechime în funcție- 104+4=108.
În plus, se constată că potrivit pct. I din cap. I din aceeași anexă VI a legii nr. 284/2010, pentru un procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, se prevede aferent unei vechimi în funcție de peste 20 ani, o clasă de salarizare 104 și gradația 5, iar potrivit art. 10 alin. 1 lit. b pct. din Secțiunea a 2-a, cap. VIII, anexa VI din legea nr. 284/2010, „procurorii care ocupă funcții de conducere beneficiază de indemnizația de încadrare aferentă clasei maxime de salarizare corespunzătoare instanței/parchetului unde funcționează(respectiv 108), indemnizațiemajorată-în cazul reclamantei, având funcția de procuror șef de secție la nivel de parchet de pe lângă curtea de apel-cu 1,4 %.
Prin urmare se constată din coroborarea tuturor acestor dispoziții legale faptul că prin ordinul atacat în mod legal s-a constatat în mod justificat că anterior datei promovării în funcția de conducere-respectiv 28.04.2011-reclamanta beneficia de indemnizația aferentă acestei funcții urmare a aplicării clasei 108-aferentă gradului de procuror la parchetul de pe lângă curtea de apel-, precum și a gradației 5-aceasta din urmă aferentă vechimii în funcție de peste 20 de ani, începând cu 01.04.2011, existând astfel corespondență a drepturilor salariale,sub aspectul similarității, potrivit dispozițiilor legale menționate, precum și a normelor de aplicare-OMMPS nr. 42/2011, între funcția de procuror șef de secție la nivelul parchetului de pe lângă curtea de apel și procuror având grad de parchet de pe lângă curtea de apel, însă cu vechimea de peste 20 ani, aferentă gradației 5 în raport de această vechime în funcție.
Din aceeași perspectivă se constată că nu este întemeiată critica vizând caracterul retroactiv al actului atacat având în vedere că nivelul indemnizației cuvenită reclamantei este stabilit prin lege, iar nu prin actul administrativ atacat, acesta doar aplicând dispozițiile legale avute în vedere la emiterea acestuia începând cu data intrării a legilor de salarizare, iar nu la data emiterii acestuia, prin urmare producând efecte juridice de la data intrării în vigoare a legii și îndeplinirii de către reclamantă a vechimii în funcție, respectiv a condițiilor legale pentru promovarea în funcție, astfel cum au fost descrise anterior.
În plus se reține că situația de discriminare nu poate fi constatată având în vedere că reclamanta nu se află în aceeași situație cu personalul care a atins aceleiași criterii anterior intrării în vigoare a legii nr. 284/2010, fiind vorba despre voința suverană a legiuitorului de a introduce noi reguli de salarizare începând cu data intrării în vigoare a noilor dispoziții legale, fără însă a tinde către stabilirea diferențiată a cuantumului drepturilor salariale în raport de aceeași vechime în funcție și grad profesional deținute.
O astfel de interpretare este consacrată cu caracter obligatoriu prin decizii Curții Constituționale a României nr. 669 din 26 iunie 2012 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prin care instanța de contencios constituțional a reținut cu valoare de principiu următoarele:
„Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, a fost abrogată prin dispozițiile art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010. Curtea reține că această intervenție legislativă a avut ca scop evitarea posibilelor dezechilibre financiare pe care aplicarea Legii-cadru nr. 330/2009 le-ar fi putut provoca.
Curtea reține, de asemenea, că avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate. De altfel, Curtea subliniază faptul că legiuitorul poate interveni oricând, din rațiuni ce țin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare și a unor metodologii de calcul al indemnizațiilor obținute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având același obiect, pe care le abrogă.
Prin Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Curtea a reținut că pensia de serviciu pentru magistrați, introdusă în anul 1997 prin efectul modificării și completării Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, la fel ca și pensia de serviciu pentru militari, prevăzută de Decretul nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat, cu modificările ulterioare, au fost instituite în vederea stimulării stabilității în serviciu și a formării unei cariere în magistratură sau, după caz, în rândul cadrelor militare permanente. Conform reglementărilor menționate, pensia de serviciu se acordă la împlinirea vârstei de pensionare numai magistraților, respectiv militarilor care, în privința totalului vechimii lor în muncă, îndeplinesc condiția de a fi lucrat un anumit număr de ani numai în magistratură sau, după caz, ca militar. Caracterul stimulativ al pensiei de serviciu constă, atât în cazul magistraților, cât și în cel al militarilor, în modul de determinare a cuantumului pensiei în raport cu salariul, respectiv cu solda avută la data ieșirii la pensie. Constatând că aceste elemente care diferențiază regimul de pensionare al militarilor și al magistraților de regimul general al pensiilor asigură un tratament juridic specific celor două categorii de asigurați, Curtea Constituțională a reținut că instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare și pentru magistrați nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii și magistrații.
Având în vedere argumentele mai sus referite, mutatis mutandis, Curtea constată că este neîntemeiată critica autorului excepției, potrivit căreia, în măsura în care calculul indemnizației de încadrare, conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010, duce la un cuantum al acestei indemnizații mai mic față de cel calculat potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009, în condiții identice de vechime în muncă și vechime în funcție, textele criticate creează discriminare între persoanele care au trecut la o tranșă superioară de vechime în cursul anului 2011 și cele care au trecut la o astfel de tranșă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.
Din aceleași considerente, Curtea constată că nu poate fi reținută nici afirmația autorului conform căreia, în prezent, pentru aceeași categorie de salariați, aflați în condiții identice de vechime în muncă și în funcție, sunt aplicate două sisteme de salarizare paralele, fiind încălcate, în acest fel, prevederile constituționale ale art. 4 referitor la unitatea poporului și egalitatea între cetățeni și dreptul la muncă și protecție socială, statuat la art. 41 din Constituție.”
Astfel Curtea constată că argumentele reclamantei privind încălcarea art. 14 din Convenția europeană privind interzicerea discriminării și art. 23 din DUDO, ca de altfel și prevederile Pactului Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale nu pot fi reținute, pentru identitate de rațiune avută în vedere în cuprinsul deciziei sus-menționate, obligatorie în temeiul art. 147 alin. 4 teza a II-a din Constituția României.
De asemenea este neîntemeiat și motivul derivând din pretinsa ignorare de către pârât a ordinului nr. 850/23.05.2012 prin care s-a dispus cu privire la majorarea de 8 % stabilită prin dispozițiile OUG nr. 19/2012, având în vedere că acesta devine aplicabil începând cu . acestor dispoziții legale, iar nu începând cu data de 28.04.2011, când reclamanta a fost numită în funcția de conducere, majorarea devenind operabilă prin raportare la cuantumul indemnizației lunare astfel cum a fost stabilită prin ordinul nr. 1571/2012, iar nu prin ordinul nr. 696/2011, fiind vorba despre aplicarea dispozițiilor legale prin ordinul menționat, fiind majorată indemnizația lunară stabilită în mod legal cu 8 %, iar nu de o restabilire a cuantumului indemnizației cuvenită reclamantei.
În plus este neîntemeiat și motivul privind lipsa unei stabiliri în cadrul ordinului contestat a cuantumului sumei care urmează a fi restituită și considerată drept necuvenit încasată anterior de către reclamantă, având în vedere că o astfel de împrejurare constituie obiectul unei alte proceduri administrative, neavând natura unui motiv de nelegalitate a emiterii ordinului atacat, considerentele fiind identice și pentru înlăturarea ca nefondate a susținerilor privind reținerea unor impozite raportat la indemnizația stabilită prin ordinul modificat ulterior, fiind vorba despre operațiuni ulterioare executării ordinului nr. 1571/2012, respectiv de recuperare a impozitelor aferente sumelor încasate de către reclamantă în temeiul ordinului nr. 696/2011, impozite care însă au fost calculate prin raportare la nivelul acestei din urmă indemnizații, considerente care coroborate conduc la respingerea acțiunii ca neîntemeiate, în temeiul art. 1 și 8 din legea nr. 554/2004, inclusiv a capătului accesoriu privind obligarea pârâților la restituirea sumelor încasate în temeiul ordinului atacat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, ca neîntemeiate.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta I. M., cu domiciliul în Timișoara, ., jud. T., în contradictoriu cu pârâții P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în București, .-14, sect.5, P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara cu sediul în Timișoara, . nr.2A, jud. T. și C. Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în București, Piața Walter M. nr.1-3, sect.1, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.02.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
G. D. C. A.
Red. GD/AC
2 ex/27.02.2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3884/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 3865/2013. Curtea de... → |
|---|
