Obligaţia de a face. Decizia nr. 3884/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3884/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 18403/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 3884
Ședința publică de la 03 octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. P.
JUDECĂTOR: R. I. C.
JUDECĂTOR: A. J.
GREFIER: V. M. F.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă B. LETIȚIA M. împotriva sentinței civile nr. 5144/13.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, in contradictoriu cu intimatele pârâte M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR G., P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta reclamantă, prin avocat B. T., cu împuternicire avocațială la dosar, intimații pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR G. și P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, prin consilier juridic N. I., care depune delegație la dosar și intimatul pârât C. G. al Municipiului București, prin consilier juridic, I. I., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta reclamantă, prin avocat, solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare sub aspectul capătului de cerere privind despăgubirile. Învederează că dispozițiile art.18 alin.l din Legea nr.554/2004 cuprind numai o enumerare exemplificativa a soluțiilor posibile in materia contenciosului administrativ. A..3 al aceluiași articol nu interzice instanței de contencios sa se pronunțe asupra despăgubirilor in absenta soluției de admitere a cererii de anulare a actului administrativ, așa cum a pretins prima instanța. Acest text legal menționează numai faptul ca cererea de despăgubiri se soluționează de instanța care a soluționat (in fond sau in alta modalitatea) cererea de anulare a actului administrativ sau de obligare a autorității sa emită un anumit act sau sa efectueze o anumita operațiune. In speța, prima instanța a soluționat cererile de obligare a autorităților publice parate la emiterea actelor administrative: obligarea paraților sa declanșeze operațiunile necesare exproprierii suprafeței de teren, proprietatea mea, de 4624 mp situata in București . sector 4; obligarea P. G. al Municipiului București sa introducă pe ordinea de zi a ședinței CGMB a proiectului de aprobare a documentației PUZ . sector 4; obligarea CGMB la aprobarea documentației PUZ . sector 4. Împrejurarea ca ultimele doua capete de cerere nu au fost soluționate in fond, ci prin constatarea faptului ca au rămas fără obiect, nu înseamnă ca nu se afla în fata ipotezei stabilite de textul legal, care nu solicita o anumita forma de pronunțare asupra respectivelor cereri. De fapt, textele legale pe care prima instanța își întemeiază cererea nu instituie condiționări privind admisibilitatea cererii de despăgubiri, ci reiterează in materie speciala o regula simpla - anume aceea ca instanța care judeca cererea de anulare a actului administrativ sau de obligare la emiterea unui act administrativ, judeca si cererea de despăgubiri.
Soluția instanței nu tine seama de faptul ca admisibilitatea ori inadmisibilitatea unei cereri sau unui capăt de cerere sunt condiții ce se verifica in funcție de situația existenta la data introducerii cererii de chemare in judecata sau formulării capetelor de cerere respective. In speța, nesoluționarea pe fond a capetelor de cerere vizând obligarea autorității publice sa emită un act administrativ nu s-a datorat unei culpe manifestate de reclamanta. La data de 30.01.2012, in cursul procesului, paratul C. G. al Municipiului București a aprobat documentația PUZ . sector 4, prin Hotărârea nr. 27/30.01.12. Acest act, efectuat in cursul procesului, a determinat ca instanța sa considere ca au rămas fără obiect capetele de cerere relative la obligarea aprobării documentației PUZ. Aceeași emitere a PUZ-ului în cursul procesului a condus și la respingerea cererii de obligare la declanșarea operațiunilor de expropriere a terenului, instanța apreciind că, față de noua încadrare urbanistică a terenului, nu mai persista utilitatea publica (p.4 sentința). Prima instanța nu a apreciat niciodată că la baza respingerii cererilor privind obligația autorității de a emite acte administrative ar sta culpa reclamantei. Dimpotrivă, s-a reținut ca emiterea de către autoritățile parate, in cursul procesului, a unui PUZ pentru . ca cererea de eliberare a acestei documentații sa devină lipsita de obiect si totodată sa dispară si suportul de utilitate publica ce ar fi justificat declanșarea exproprierii.
Învederează instanței că reclamanta nu a solicitat despăgubiri pentru perioada ce a urmat datei de 30.01.2012, la care autoritățile parate au aprobat PUZ -ul în cauză, ci doar pentru perioada anterioara datei de 30.01.2012, adică pentru perioada în care s-a manifestat refuzul nejustificat al autorităților publice de a soluționa cererile reclamantei de clarificare a situației terenului proprietatea acesteia. In logica soluției adoptate de prima instanța rezulta ca partea care a fost vătămata prin refuzul de emitere al unui act administrativ, nu ar putea sa aibă acces la dreptul de despăgubire, ori de cate ori, in cursul procesului autoritatea publica ar efectua actul respectiv, chiar daca despăgubirile se refera la o perioada anterioara acestui moment. Apreciază că prima instanță ar fi trebuit să soluționeze în fond cererea de despăgubiri, constatând că la data introducerii acesteia, aceasta întrunea toate condițiile de admisibilitate, iar rămânerea fără obiect al unor capete de cerere nu poate genera inadmisibilitatea celorlalte, atât timp cat instanța a fost legal învestit cu soluționarea lor. Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare sub aspectul capătului de cerere relativ la despăgubiri. Fără cheltuieli.
Intimatul pârât C. G. al Municipiului București, prin consilier juridic, solicită instanței respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele expuse în cuprinsul întâmpinării. Arată că în opinia sa sentința pronunțată de Tribunalul București este temeinică și legală întrucât instanța nefiind învestită cu un control de legalitate asupra actului administrativ în raport de care solicită despăgubiri, aceasta nu poate analiza nici îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind despăgubirile pentru daune materiale pretinse de către recurenta - reclamantă. Întrucât recurenta-reclamantă nu a solicitat despăgubiri în raport de capetele de cerere privind obligarea pârâților la introducerea pe ordinea de zi a ședinței Consiliului G. al Municipiului București a proiectului de aprobare a P.U.Z. ., sector 4, sau față de capătul de cerere privind obligarea la aprobarea P.U.Z. ., sector 4, analizarea de către instanța de contencios administrativ a unei cereri de despăgubiri materiale împotriva autorității publice este circumstanțiată și nu poate fi realizată decât în măsura anulării parțiale sau totale a actului administrativ emis de autoritatea publică, care este considerat de către reclamant ca vătămător unui drept sau interes legitim al acestuia . Pe calea contenciosului administrativ nu se poate solicita despăgubiri materiale sau morale independent de existența unei practici administrative vătămătoare. Singura excepție prevăzută de legiuitor, în care este admisibilă acțiunea în despăgubiri pe cale separată, este cea reglementată de art. 19 din Legea nr. 554/2004, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, situație pe care nu o regăsim în speța de față. Pentru aceste considerente, solicită instanței respingerea recursului ca nefondat.
Intimații pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR G. și P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, prin consilier juridic, solicită instanței respingerea recursului ca nefondat pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării.
Recurenta reclamantă, prin avocat, având cuvântul în replică, precizează că cererea privind acordarea de despăgubiri a fost atașată capătului de cerere privind exproprierea și, chiar dacă a fost respins acest capăt de cerere deoarece a fost aprobat PUZ-ul, raționamentul se păstrează. Depune la dosar practică judiciară.
Curtea, în conformitate cu prevederile art. 150 Cod Procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CERERILE
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data de 14.03.2011 sub nr._ reclamanta B. Letiția M. în contradictoriu cu pârâții M. București prin primar general, P. G. al Municipiului București și C. G. al Municipiului București a solicitat obligarea pârâților să declanșeze operațiunile necesare exproprierii suprafeței de teren, proprietatea sa, de 4624,00 mp, situată în București, ., sector 4 și să plătească despăgubirile aferente lipsei de folosință a terenului, pentru perioada până la declanșarea operațiunilor de expropriere.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este titulara dreptului de proprietate asupra terenului in suprafața de 4624,00 mp. Situat in București, ., sector 4, dreptul de proprietate fiind dovedit prin dispoziția de restituire nr. 873/1999 emisă de P. G. al Municipiului București, pe numele T. E., a cărei unică moștenitoare este. A menționat reclamanta că potrivit mențiunilor cuprinse în certificatul de urbanism nr. 699 din 17.04.2008 și în certificatul de urbanism nr. 507 din 14.04.2009, terenul proprietatea sa a fost introdus în zona V1a - parcuri, grădini și scuaruri publice orășenești și fâșii plantate publice și, în plus, este afectat de planul închiderii Inelului Principal de Circulație pe traseul Căii Văcărești. S-a afirmat că încadrările făcute prin acte succesive ale autorităților publice cu competențe în domeniul urbanistic sunt contradictorii, vizând utilități diferite și contrare-parc sau arteră principală de circulație - dar au ca element comun acela ca terenul proprietatea sa a fost destinat de autorități să primească o utilitate publică, încadrările urbanistice menționate anterior fiind conferite terenului ulterior datei recunoașterii dreptului reclamantei de proprietate și au efectul juridic și urbanistic ca, în prezent, terenul să fie neconstruibil. Caracterul neconstruibil pe care terenul proprietatea sa l-a dobândit în urma afectării acestuia de proiecte de sistematizare sau de încadrar în zone urbanistice destinate unei utilizări eminamente publice afectează grav dreptul de proprietate sub aspectul posibilității reale și efective de a exercita prerogativele acestui drept. Din punct de vedere urbanistic și juridic includerea terenului proprietatea sa în zona V1a și afectarea acestuia de proiecte cu caracter edilitar ce îl fac incompatibil cu exploatarea în regim privat echivalează cu suprimarea tuturor atributelor dreptului de proprietate privată. Zona V1a este destinată spațiilor publice, zone verzi cu acces public nelimitat. Or, proprietatea privată trebuie să aibă o utilizare ce corespunde unui interes esențialmente privat și nu este compatibilă din punct de vedere juridic cu un regim urbanistic ce îi impune o destinație exclusiv publică ( zona verde cu acces public nelimitat ). Oricum, afectarea unui teren proprietate privată de încadrări urbanistice care afecteaază substanța dreptului de proprietate reprezintă un act nelegal, instanțele judecătorești sancționând în mod constant aceste practici contrare legii. Afectarea de rețeaua edilitară-Inelul Principal de Circulație pe traseul Căii Văcărești, despre care se face vorbire în certificatele de urbanism, reprezintă o opțiune a municipalității dar ea nu poate lipsi de proprietar și de dreptul de exploatare în regim privat al terenului cât și de o dreaptă despăgubire. Includerea în zona V1a cât și afectarea de proiectul edilitar amintit mai sus, survenite momentului punerii sale în posesie, reprezintă un adevărat act de naționalizare mascată, fără vreo despăgubire prealabilă, ceea ce Constituția României interzice cu desăvârșire. Pentru reglementarea situației urbanistice a terenului de o manieră care să conducă la respectarea dreptului de proprietate se pot efectua din partea municipalității demersuri conforme cu legea, respectiv exproprierea suprafeței de teren, în măsura în care municipalitatea consideră poziția terenului esențială pentru proiectul edilitar denumit închiderea Inelului Principal de Circulație pe traseul Căii Văcărești precum și în cazul în care municipalitatea dorește să aibă o zonă verde cu regim de parc. Potrivit Legii nr. 33/1994, în cadrul procedurii de expropriere există posibilitatea ca părțile să convină asupra unui schim de terenuri, în condițiile legii.
La termenul din data de 08.12.2011 reclamanta și-a completat cererea de chemare în judecată în sensul că a solicitat obligarea pârâtului CGMB să aprobe documentația PUZ- ., sector 4 în conformitate cu funcțiunile și indicatorii urbanistici din avizul de oportunitate nr. 9/11.04.2011, obligarea pârâtului P. G. să includă pe ordinea de zi a ședinței CGMB cererea de aprobare a PUZ -Dîmbului și a precizat capătul de cerere având ca obiect despăgubiri în sensul că a evaluat cuantumul acestora la suma de 500.000 lei până în prezent.
La termenul din data de 22.12.2011 reclamanta și-a precizat, din nou, cererea de chemare în judecată în sensul că se judecă pe primul capăt al acțiunii înțelege să se judece cu pârâții M. București prin primar general, P. G. al Municipiului București și C. G. al Municipiului București, pe capetele de cerer privind obligarea la declanșarea operațiunilor necesare exproprierii suprafeței de teren, proprietatea sa, de 4624,00 mp, situată în București, ., sector 4 și plata despăgubirilor aferente lipsei de folosință a terenului evaluate provizoriu la suma de 500.000 lei cu pârâții M. București prin primar general și C. G. al Municipiului București, cu pârâtul P. G. al Municipiului București pe capătul de cerere privind includerea pe ordinea de zi a ședinței CGMB cererea de aprobare a PUZ –Dîmbului și cu pârâtul C. G. al Municipiului București pe capătul de cerere privind aprobarea documentației PUZ- ., sector 4 în conformitate cu funcțiunile și indicatorii urbanistici din avizul de oportunitate nr. 9/11.04.2011.
Au fost atașate cererii inițiale, celei completatoare și celei precizatoare înscrisuri.
Pârâtul C. G. al Municipiului București a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței funcționale a instanței de contencios administrativ cu privire la canatul 1 si 2 al cererii de chemare în judecată prin care reclamanta solicită obligarea Municipiului București prin Primar G. și a Consiliului G. al Municipiului București să declanșeze operațiunile necesare exproprierii suprafeței de teren de 4624 mp, situat în ., sector 4 și obligarea pârâților la plata despăgubirilor aferente lipsei de folosință a terenului pentru perioada până la declanșarea operațiunilor de expropriere, excepția inadmisibilității capătului de cerere prin care se solicită obligarea sa la emiterea unei hotărâri de aprobare a PUZ pentru imobilul din ., sector 4 și pentru lipsa cererii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La termenul din data de 08.12.2011 s-au invocat de către pârâtul CGMB excepția necompetenței funcționale cu privire la primul capăt al acțiunii față de disp. Legi nr. 33/1994 și de către pârâtul M. București excepția lipsei calității procesuale pasive pe același capăt al acțiunii.
Prin încheierea de ședință din data de 23.02.2012 a fost admisă excepția rămânerii fără obiect în ceea ce privește capătul de cerere, astfel cum a fost completată și precizată, având ca obiect obligarea CGMB să aprobe PUZ Dîmbului, nr. 74, sector 4 și obligarea Primarului municipiului București să includă pe ordinea de zi a ședinței CGMB cererea de aprobare a PUZ Dîmbului, nr. 74, sector 4, au fost respinse excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M. București și excepția necompetenței funcționale în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea Municipiului București și a CGMB la declanșarea operațiunilor necesare exproprierii terenului situat în București, ., sector 4.
La termenul din data de 08.03.2012 au fost invocate excepțiile prescripției pentru perioada 2006-2009, precum și inadmisibilitatea în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect plata despăgubirilor aferente lipsei de folosință a terenului pentru perioada până la declanșarea operațiunilor de expropriere( excepție dezvoltată prin înscrisul de la filele 130-132, vol. 1).
Au fost încuviințate probele cu înscrisuri și expertiză tehnică având ca obiectiv stabilirea lipsei de folosință pentru perioada 2006-ianuarie 2012 pentru terenul situat în București, ., sector 4.
Raportul de expertiză întocmit de dl. expert C. D. a fost invalidat în ședința publică din data de 28.06.2012, reținându-se că acesta nu a răspuns obiectivelor stabilite.
Noul raport de expertiză a fost întocmit de d-na expert F.-T. C. și se află la filele 551-562, vol. 2.
La termenul din data de 08.11.2012 a fost invocată de către CGMB excepția tardivității acțiunii, cu privire la capetele 2 și 3 ale acțiunii.
TRIBUNALUL
Prin sentinta civila nr.5144/13.12.2012, pronuntata in dosarul de mai sus, tribunalul a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere având ca obiect obligarea CGMB să aprobe PUZ-Dîmbului,nr. 74, sector 4 și obligarea Primarului G. să includă pe ordinea de zi a ședinței CGMB aprobarea PUZ-Dîmbului, nr. 74, sector 4., a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la declanșarea operațiunilor de expropriere a terenului situat în București, ., sector 4, a respins excepția tardivității, a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților M. București prin primar general, P. G. al Municipiului București si C. G. al Municipiului București, la plata de despăgubiri aferente lipsei de folosință a terenului din București, ., sector 4.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:
Față de soluția adoptată cu privire la excepția rămânerii fără obiect în ceea ce privește capătul de cerere, astfel cum a fost completată și precizată, având ca obiect obligarea CGMB să aprobe PUZ Dîmbului, nr. 74, sector 4 și obligarea Primarului municipiului București să includă pe ordinea de zi a ședinței CGMB cererea de aprobare a PUZ Dîmbului, nr. 74, sector 4, tribunalul va respinge ca atare aceste capete de cerere.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la declanșarea operațiunilor de expropriere a terenului situat în București, ., sector 4, tribunalul apreciază că este neîntemeiat dat fiind că prin Hotărârea nr. 27/30.01.2012 adoptată de către pârâtul CGMB a fost aprobat PUZ Dâmbului nr. 74, sector 4, filele 99-103, vol. 1, potrivit căreia indicatorii urbanistici aprobați sunt POT max= 70%, CUT max=3,6, R maxH=P+12E/Hmax 40,00 m.
Referitor la excepția tardivității, față de disp. art. 11 alin. 1 și 5 din Legea nr. 554/2004, tribunalul apreciază că este neîntemeiată, astfel că va fi respinsă, astfel:
Potrivit art. 11 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004 „ (1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:...b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; ” și „(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. ”, iar conform alin. 5 „Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.”
Tribunalul constată, pe de o parte, că eventualul refuz de soluționare a unei cereri venit din partea pârâtului CGMB de a stabili dacă terenul proprietatea reclamantei situat în București ., sector 4, este afectat de vreo utilitate publică a persistat până în data de 30.01.2012, dată la care a fost adoptată de către pârâtul CGMB hotărârea nr. 27 prin care a fost aprobat PUZ-ul solicitat de reclamantă, astfel că omisiunea ar putea fi apreciată ca fiind continuă și, pe de altă parte, că nu i se poate reproșa reclamantei inactivitatea, cât timp chiar aceasta este inițiatoarea PUZ adoptat prin HCGMB nr. 27/30.01.2012.
Cu privire la excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect plata de despăgubiri aferente lipsei de folosință a terenului din București, ., sector 4, tribunalul reține că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 8 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. 1 lit.h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale”.
De asemenea, conform prevederilor art. 18 din același act normativ, „Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. 1, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă” (alin. 1) și „În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru” (alin. 2).
Rezultă din dispozițiile legale citate că acordarea despăgubirilor în materia contenciosului administrativ este condiționată de constatarea nelegalității unui act administrativ sau a refuzului nejustificat al autorității de a soluționa o cerere ori de a efectua o operațiune administrativă necesară pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim invocat.
Condiția pentru acordarea despăgubirilor este, așadar, în terminologia folosită de lege, ca instanța de judecată să „soluționeze cererea” (art. 18 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004).
Or, în speță, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului CGMB să aprobe documentația PUZ- ., sector 4 în conformitate cu funcțiunile și indicatorii urbanistici din avizul de oportunitate nr. 9/11.04.2011, obligarea pârâtului P. G. să includă pe ordinea de zi a ședinței CGMB cererea de aprobare a PUZ –Dîmbului, însă prin încheierea de ședință din data de 23.02.2012 a fost admisă excepția rămânerii fără obiect în ceea ce privește aceste capete de cerere, astfel că ele nu au fost soluționate pe fond.
Pe cale de consecință, întrucât nu a procedat la soluționarea cererii principale, în acord cu dispozițiile legale citate, instanța apreciază că excepția inadmisibilității este întemeiată, astfel că va fi admisă și va fi respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiact obligarea la plata de despăgubiri aferente lipsei de folosință a terenului din București, ., sector 4.
RECURSUL
Reclamanta B. L. M. a introdus recurs impotriva sentintei de mai sus, afirmand ca la data de 30.01.2012, in cursul procesului, paratul C. G. al Municipiului București a aprobat documentația PUZ . sector 4, prin Hotărârea nr. 27/30.01.12, dar ca instanța a interpretat greșit condițiile legale impuse pentru soluționarea cererii de acordare a daunelor in domeniul contenciosului administrativ.
Recurenta a aratat ca dispozițiile art.18 alin.l din Legea nr.554/2004 cuprind numai o enumerare exemplificativa a soluțiilor posibile in materia contenciosului administrativ. A..3 al aceluiași articol nu interzice instanței de contencios sa se pronunțe asupra despăgubirilor in absenta soluției de admitere a cererii de anulare a actului administrativ, așa cum a pretins prima instanța. Acest text legal menționează numai faptul ca cererea de despăgubiri se soluționează de instanța care a soluționat (in fond sau in alta modalitatea) cererea de anulare a actului administrativ sau de obligare a autorității sa emită un anumit act sau sa efectueze o anumita operațiune.
Recurenta a mai sustinut ca prima instanța a soluționat cererile de obligare a autorităților publice parate la emiterea actelor administrative: obligarea paraților sa declanșeze operațiunile necesare exproprierii suprafeței de teren, proprietatea mea, de 4624 mp situata in București . sector 4; obligarea P. G. al Municipiului București sa introducă pe ordinea de zi a ședinței CGMB a proiectului de aprobare a documentației PUZ . sector 4; obligarea CGMB la aprobarea documentației PUZ . sector 4. împrejurarea ca ultimele doua capete de cerere nu au fost soluționate in fond, ci prin constatarea faptului ca au rămas fără obiect, nu înseamnă ca nu ne aflam in fata ipotezei stabilite de textul legal, care nu solicita o anumita forma de pronunțare asupra respectivelor cereri. De fapt, textele legale pe care prima instanța își întemeiază cererea nu instituie condiționări privind admisibilitatea cererii de despăgubiri, ci reiterează in materie speciala o regula simpla - anume aceea ca instanța care judeca cererea de anulare a actului administrativ sau de obligare la emiterea unui act administrativ, judeca si cererea de despăgubiri.
Recurenta a mai aratat ca soluția instanței nu tine seama de faptul ca admisibilitatea ori indamisibilitatea unei cereri sau unui capăt de cerere sunt condiții ce se verifica in funcție de situația existenta la data introducerii cererii de chemare in judecata sau formulării capetelor de cerere respective. In speța, nesoluționarea pe fond a capetelor de cerere vizând obligarea autorității publice sa emită un act administrativ nu s-a datorat unei culpe manifestate de reclamanta. La data de 30.01.2012, in cursul procesului, paratul C. G. al Municipiului București a aprobat documentația PUZ . sector 4, prin Hotărârea nr. 27/30.01.12. Acest act, efectuat in cursul procesului, a determinat ca instanța sa considere ca au rămas fără obiect capetele de cerere relative la obligarea aprobării documentației PUZ. Aceași emitere a PUZ-ului in cursul procesului a condus si la respingerea cererii de obligare la declanșarea operațiunilor de expropriere a terenului, instanța apreciind ca, fata de noua încadrare urbanistica a terenului, nu mai persista utilitatea publica (p.4 sentința). Prima instanța nu a apreciat niciodată ca la baza respingerii cererilor privind obligația autorității de a emite acte administrative ar sta culpa reclamantei. DIMPOTRIVĂ, s-a reținut ca emiterea de către autoritățile parate, in cursul procesului, a unui PUZ pentru . ca cererea de eliberare a acestei documentații sa devină lipsita de obiect si totodată sa dispară si suportul de utilitate publica ce ar fi justificat declanșarea exproprierii.
S-a mai aratat ca soluția primei instante conduce la soluții inacceptabile sub aspect juridic. Se ajunge la paralizarea dreptului de a obține despăgubiri in situațiile in care, in cursul procesului, autoritățile parate îndeplinesc actele administrative solicitate prin cererea de chemare in judecata sau schimba detaliile care au impus declanșarea litigiului. Reclamanta nu a solicitat despăgubiri pentru perioada ce a urmat datei de 30.01.2012, la care autoritățile parate au aprobat PUZ -ul in cauza. Reclamanta a solicitat despăgubiri pentru perioada anterioara datei de 30.01.2012, adică pentru perioada in care s-a manifestat refuzul nejustificat al autorităților publice de a soluționa cererile reclamantei de clarificare a situației terenului proprietatea acesteia, declarat de utilitate publica, fie prin expropriere fie prin ridicarea utilității publice si a sarcinii non edificandi. In logica soluției adoptate de prima instanța rezulta ca partea care a fost vătămata prin refuzul de emitere al unui act administrativ, nu ar putea sa aibă acces la dreptul de despăgubire, ori de cate ori, in cursul procesului autoritatea publica ar efectua actul respectiv, chiar daca despăgubirile se refera la o perioada anterioara acestui moment.
Recurenta a aratat ca prima instanța ar fi trebui sa soluționeze in fond cererea de despăgubiri, constatând ca la data introducerii acesteia, aceasta întrunea toate condițiile de admisibilitate, iar rămânerea fara obiect al unor capete de cerere nu poate genera inadmisibilitatea celorlalte, atat timp cat instanța a fost legal investitat cu soluționarea lor.
In final, recurenta a precizat ca problema pusa de prima instanța in motivarea admiterii excepției de inadmisibilitate a capătului de cerere relativ la cererea privitoare la despagibiri, este una ce tine mai curând de competenta instanței de contencios de a se pronunța asupra acestei cereri, cat de admisibilitatea acesteia. Instanța motivează in sensul ca nu ar putea sa se pronunțe asupra cererii de despăgubiri daca nu a anulat actul administrativ sau nu a soluționat in fond cererea principala. Or, aceasta tinde mai mult către ideea de competenta, decât de inadmisibilitate. In acest caz, soluția apare ca fiind greșita, deoarece instanța si-a stabilit propria competenta prin incheiere interlocutorie, asupra căreia nu putea reveni.
Intimatii P. G. al Municipiului București si M. București au depus intampinare prin care au solicitat respingerea recursului ca neintemeiat, afirmand ca terenul a fost inclus în zona Via- parcuri, grădini și scuaruri publice orășenești și fâșii plantate publice și ca urmare a reglementărilor de circulație privind închiderea inelului principal de circulație, reglementări stabilite prin Hotărârea Consiliului G. al Municipiului București nr. 269/21.12.2000 privind aprobarea Planului Urbanistic G. și Hotărârea Consiliului G. al Municipiului București nr. 232/20.10.2005 - poziția 6 din anexă privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal Parcul Tineretului.
S-a aratat ca recurenta - reclamantă nu contestă prin prezenta nici un act administrativ, astfel cum este definit la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu atât mai puțin Hotărârea Consiliului G. al Municipiului București nr. 269/21.12.2000 sau Hotărârea Consiliului G. al Municipiului București nr. 232/20.10.2005 - poziția 6 din anexă. în raport cu care recurenta - reclamanta solicită despăgubirile pentru lipsa de folosință, situație în care instanța de fond nu putea analiza în acest cadru procesual pretențiile recurentei referitoare la repararea unor prejudicii materiale cauzate, în opinia acesteia, de lipsa de folosință a terenului din ..
Este deci legală soluția tribunalului deoarece, instanța nefiind învestită cu un control de legalitate asupra actului administrativ în raport de care solicită despăgubiri, aceasta nu poate analiza nici îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind despăgubirile pentru daune materiale pretinse de către recurenta -reclamantă.
Intimatii mentioneaza că, așa cum rezultă din analiza cererii de chemare în judecată recurenta -reclamanta nu a solicitat despăgubiri în raport de capetele de cerere privind obligarea pârâților la introducerea pe ordinea de zi a ședinței Consiliului G. al Municipiului București a proiectului de aprobare a P.U.Z. ., sector 4, sau față de capătul de cerere privind obligarea la aprobarea P.U.Z. ., sector 4, ori în raport de capătul de cerere privind obligarea pârâțior să declanșeze operațiunile necesare exproprierii suprafeței de teren situată în .. ci a solicitat despăgubiri pentru lipsa de folosință a acestui teren ca urmare a includerii acestuia în zona V 1 a și față de reglementările de circulație privind traseul închiderii Inelului Principal de Circulație a Municipiului București, reglementări stabilite prin Hotărârile Consiliului G. al Municipiului București nr. 269/21.12.2000, 232/20.10.2005, hotărâri pe care recurenta - reclamanta nu le-a contestat.
Prevederile art. 1 alin. (1) și (2), art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004 instituie un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia controlul exercitat de instanța de contencios administrativ trebuie să se limiteze la scopul acțiunii formulate de persoana vătămată, respectiv anularea actului administrativ nelegal, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim vătămat și repararea pagubei cauzate persoanei vătămate.
Ca atare, analizarea de către instanța de contencios administrativ a unei cereri de despăgubiri materiale împotriva autorității publice este circumstanțiată și nu poate fi realizată decât în măsura anulării parțiale sau totale a actului administrativ emis de autoritatea publică, care este considerat de către reclamant ca vătămător unui drept sau interes legitim al acestuia . Pe calea contenciosului administrativ nu se poate solicita despăgubiri materiale sau morale independent de existența unei practici administrative vătămătoare. Singura excepție prevăzută de legiuitor, în care este admisibilă acțiunea în despăgubiri pe cale separată, este cea reglementată de art. 19 din Legea nr. 554/2004, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, situație pe care nu o regăsim în speța de față.
In ceea ce privește dispoziția instanței de fond de respingere ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea pârâților să declanșeze operațiunile necesare exproprierii suprafeței de teren din București, ., precum și dispoziția privind admiterea excepției rămânerii fără obiect, nu au fost contestate de către recurenta-reclamantă, motiv pentru care acestea au rămas irevocabile.
Intimatul C. G. al Municipiului București a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat, cu aceeasi motivare ca ceilalti intimati.
CURTEA
Sustinerile recurentei referitoare la semnificatia notiunii de admisibilitate a unei cereri, in particular a unei actiuni in pretentii/despagubiri, sunt corecte.
. in care reclamantul solicita prin aceeasi actiune atat anularea/emiterea unui act/efectuarea unei operatiuni administrative, cat si despagubiri, cererea privind despagubirile este perfect admisibila, instanta fiind datoare sa se pronunte pe fondul acesteia, indiferent de solutia pronuntata asupra capatului principal.
Anularea prealabila a actului administrativ/obligarea prealabila la emiterea unui act/obligarea prealabila la efectuarea unei operatiuni administrative (aspecte invocate de prima instanta) nu reprezinta conditii de admisibilitate a cererii de despagubiri, ci conditii de temeinicie a cererii de despagubiri, mai exact reprezinta conditia faptei ilicite (ca una din conditiile raspunderii delictuale).
Ca atare, respingerea ca ramasa fara obiect a cererii principale, in urma solutionarii favorabile pe parcursul procesului de catre autoritatea publica, nu atrage inadmisibilitatea cererii accesorii privind despagubirile, aceasta cerere trebuind solutionata pe fond.
Cum solutia primei instante de respingere ca inadmisibila a cererii de despagubiri a fost gresita, ar rezulta ca solutia ce se impune in cauza este admiterea recursului si casarea cu trimitere spre rejudecarea acestui capat de cerere.
Cu toate acestea, fiind tinuta de respectarea principiului neinrautatirii situatiei partii in urma propriei cai de atac, instanta analizeaza finalitatea pe care ar avea-o solutia de mai sus.
In mod evident, scopul recurentei este acela de a obtine, cu ocazia rejudecarii pe fond a cererii de despagubiri, admiterea acesteia si obligarea paratilor la plata sumelor pretinse.
Mai departe, trebuie analizat daca, pur teoretic, o astfel de solutie ar fi posibila.
Pentru aceasta, trebuie cercetata mai intai, cauza cererii de despagubiri.
Reclamanta a precizat expres ca solicita despagubiri pentru indisponibilizarea terenului sau, pentru lipsa lui de folosinta, pana la data de 30.01.2012 cand s-a adoptat PUZ-ul favorabil.
Trebuie cercetat mai departe care este fapta ilicita care a provocat lipsa de folosinta a terenului, mai precis care este actul administrativ emis nelegal/actul administrativ care trebuia emis, dar nu a fost emis/ operatiunea juridica care trebuia indeplinita, dar nu a fost indeplinita si care a generat indisponibilizarea bunului.
Or, indisponibilizarea terenului s-a realizat, dupa cum recunosc inclusiv paratii, prin doua acte administrative:
- Hotărârea Consiliului G. al Municipiului București nr. 269/21.12.2000
- Hotărârea Consiliului G. al Municipiului București nr. 232/20.10.2005 - poziția 6 din anexă.
Reclamanta nu a solicitat in instanta anularea vreunuia din aceste acte administrative, astfel incat nu ar putea pretinde despagubiri pentru neanularea lor sau, mai bine zis, le-ar putea pretinde, insa cererea ar fi, in mod evident, respinsa ca neintemeiata.
Ca atare, in cazul in care, cu ocazia rejudecarii, reclamanta si-ar intemeia pretentiile sale materiale pe caracterul ilicit al emiterii acestor doua acte administrative, cererea sa de despagubiri ar fi, in mod absolut previzibil, respinsa ca neintemeiata, ceea ce ar duce la o inrautatire a situatiei sale deoarece, . ulterior in care s-ar solicita atat anularea actelor, cat si despagubirile s-ar putea invoca autoritatea de lucru judecat a primei sentinte (desi in opinia acestei instante, nu ar exista o astfel de autoritate, insa chestiunea este discutabila in practica).
In orice caz insa, trebuie observat ca in concret, reclamanta nu si-a intemeiat cererea de despagubiri pe nelegalitatea celor doua hotarari de consiliu, astfel incat o eventuala modificare a cauzei nu ar putea fi primita, motiv pentru care analiza de mai sus este pur teoretica.
Desi nu a atacat cele doua hotarari de consiliu, reclamanta a incercat totusi sa stopeze efectele lor, sa modifice regimul juridic al bunului, solicitand autoritatii administrative:
- inceperea exproprierii
- aprobarea unui PUZ prin care terenul sa fie declarat construibil.
Ca atare, s-ar putea pune in discutie posibilitatea de a pretinde despagubiri pentru nesolutionarea favorabila a celor doua cereri, mai exact pentru neemiterea unui act administrativ/neefectuarea unei operatiuni administrative ce a avut ca efect mentinerea indisponibilizarii bunului si perpetuarea lipsei de folosinta.
Din cererea de chemare in judecata, rezulta ca reclamanta a avut in vedere aceasta ipoteza.
Ca atare, despagubirile ar trebui sa vizeze lipsa de folosinta din intervalul: data la care cererea reclamantei (de expropriere sau de aprobare PUZ) trebuia solutionata favorabil-data la care a fost solutionata favorabil una din ele (30.01.2012).
Pentru ca despagubirile sa poata fi acordate insa, era necesar ca instanta de judecata sa analizeze daca exista sau nu o fapta ilicita a autoritatii publice, mai exact sa analizeze daca paratii trebuiau sa exproprieze sau sa aprobe PUZ-ul si daca au intarziat sa faca acest lucru.
Or, aceasta analiza nu a fost facuta de prima instanta.
In lipsa constatarii caracterului ilicit al neemiterii actului/neindeplinirii operatiunii administrative si a duratei faptei ilicite, cererea de despagubiri ar fi, de asemenea, in mod previzibil, respinsa ca neintemeiata.
Se observa ca, in ceea ce priveste PUZ-ul, instanta de fond s-a rezumat la a constata ca cererea reclamantei s-a rezolvat favorabil si ca, pe cale de consecinta, nu se mai impune obligarea paratilor la emiterea unei hotarari de aprobare a PUZ-ului.
Insa, inainte de a constata ca obligatia a fost executata, trebuie analizat daca obligatia exista.
Cu alte cuvinte, pentru a pronunta o astfel de solutie, de respingere a cererii ca ramasa fara obiect, instanta de fond trebuia sa analizeze mai intai daca cererea trebuia solutionata si numai apoi sa constate ca cererea a fost solutionata.
Insa instanta de fond nu a precizat daca PUZ-ul trebuia aprobat, cand trebuia aprobat si nici daca intarzierea ii este imputabila autoritatii publice.
Cu alte cuvinte, nu a retinut existenta unei fapte ilicite in sarcina autoritatilor parate.
Ca atare, . a capatului privind despagubirile, instanta nu ar mai putea analiza existenta fapte ilicite (deoarece, prin nerecurare, solutia si considerentele pe capatul principal au devenit irevocabile), astfel incat solutia asupra acestui capat de cerere ar fi, in mod previzibil, aceea de respingere a lui ca neintemeiat, situatie in care nu se vede folosul practic pe care l-ar obtine recurenta din admiterea recursului.
Omisiunea instantei de fond de a analiza caracterul ilicit al intarzierii aprobarii PUZ-ului ar fi putut fi indreptata numai pe calea exercitarii de catre reclamanta a unui recurs asupra solutiei date pe acest capat de cerere (mai exact, recursul nu ar fi vizat solutia in sine de respingere ca ramas fara obiect, solutie care este corecta, ci lipsa partiala a considerentelor privind caracterul ilicit al intarzierii).
Un astfel de recurs nu a fost insa promovat de recurenta.
Se observa, de asemenea, ca nici in ceea ce priveste capatul privind exproprierea, instanta de fond nu a mai facut vreo analiza asupra fondului, solutia fiind de respingere a cererii ca neintemeiate, ca urmare a emiterii PUZ-ului si a disparitiei caracterului de interes public al lucrarii.
In primul rand, este de discutat daca nu cumva solutia corecta ar fi fost tot aceea de respingere ca ramas fara obiect si a acestui capat de cerere, deoarece disparitia interesului public asupra terenului a avut loc pe parcursul judecatii, ca urmare a unei actiuni a autoritatilor parate.
In schimb, la momentul introducerii actiunii, acest interes exista, iar solicitarea reclamantei de declansare a procedurii exproprierii avea aparenta unei solicitari intemeiate.
In al doilea rand, ca si in privinta PUZ-ului, instanta de fond nu a analizat daca paratii trebuiau sa declanseze operatiunea de expropriere anterior datei de 30.01.2012, cand trebuiau sa o faca si daca intarzierea le este imputabila.
Cu alte cuvinte, nu s-a analizat daca nedeclansarea exproprierii pana in data de 30.01.2012 a avut caracter licit sau ilicit.
Chiar mai mult, daca se tine seama numai de solutia in sine, adica de faptul ca cererea a fost respinsa ca neintemeiata, ar rezulta aparent ca omisiunea paratilor nu a avut caracter ilicit, ceea ce ar face si mai previzibila solutia ce s-ar putea da asupra cererii de despagubiri.
Ca atare, la fel ca mai sus, . a capatului privind despagubirile, instanta nu ar mai putea analiza existenta fapte ilicite, astfel incat solutia asupra acestui capat de cerere ar fi, in mod previzibil, aceea de respingere a lui ca neintemeiat, situatie in care nu se vede folosul practic pe care l-ar obtine recurenta din admiterea recursului.
Omisiunea instantei de fond de a analiza caracterul ilicit al intarzierii declansarii exproprierii ar fi putut fi, de asemenea, indreptata numai pe calea exercitarii de catre reclamanta a unui recurs asupra solutiei date pe acest capat de cerere ( atat asupra solutiei in sine de respingere ca neintemeiata, cat si asupra motivarii acestei solutii).
Un astfel de recurs nu a fost insa promovat de recurenta.
Ca atare, fata de solutiile date asupra cererilor principale si, mai ales, fata de considerentele pe care se sprijina aceste solutii, probabilitatea ca, in rejudecare, reclamanta sa obtina o solutie favorabila asupra despagubirilor, este practic nula, o solutie de respingere a despagubirilor ca neintemeiate putandu-i ingreuna situatia procesuala.
Instanta apreciaza ca reclamantei ii ramane deschisa totusi calea unei actiuni in anularea celor doua hotarari de consiliu ce au instituit sarcina publica asupra terenului, hotarari care si-au produs efectele pana in data de 30.01.2012, dublate de o cerere de despagubiri.
De asemenea, tinand cont de faptul ca solutiile din dispozitivul hotararii trebuie intepretate prin prisma considerentelor pe care se sprijina, s-ar putea pune problema, teoretic, chiar si a unei noi actiuni prin care sa se solicite constatarea caracterului ilicit al intarzierii in emiterea PUZ/ declansarea exproprierii, dublate de o cerere de despagubiri.
Desigur, s-ar putea ridica problema inadmisibilitatii actiunii in constatare, fata de posibilitatea introducerii unei actiuni in realizare (obligare la emitere PUZ/declansare expropriere), actiune deja introdusa, dar solutionata deficitar, atat in privinta dispozitiviului, cat si in privinta considerentelor, si impotriva careia nu s-a introdus recurs.
F. de cele de mai sus, instanta va respinge recursul ca neintemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de formulată de recurenta reclamantă B. LETIȚIA M. împotriva sentinței civile nr. 5144/13.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, in contradictoriu cu intimatele pârâte M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR G., P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și C. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. P. R. I. C. A. J.
GREFIER,
F. V. M.
Red.A.J.
| ← Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 611/2013. Curtea de... → |
|---|
