Anulare act administrativ. Sentința nr. 2065/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2065/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 2047/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2065
Ședința publică din data de 19 iunie 2013
Curtea constituită din:
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulate de reclamantul N. M. M., cu domiciliul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură la Cabinet de Avocat „V. D.” în București, .. 7, ., ., prin reprezentant convențional avocat V. D., în contradictoriu cu pârâtul M. A. NAȚIONALE –Unitatea Militară nr._, cu sediul în București, ., sector 5, prin reprezentant legal Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la amânări fără discuții, a răspuns pârâtul M. A. Naționale –Unitatea Militară nr._, prin reprezentant convențional consilier juridic C. F., în baza delegației de reprezentare depusă în ședință publică (fila 144 dosar), lipsind reclamantul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-stadiul procesual: cauza se află la primul termen de judecată, în primă instanță;
-procedura de citare este legal îndeplinită.
Pârâta prin consilier juridic solicită amânarea cauzei și acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de răspunsul la întâmpinare, care nu i-a fost comunicat.
Curtea respinge cererea de amânare formulată de reprezentantul convențional al pârâtului în temeiul dispozițiilor art. 201 NCPC care la alin. 2 teza II prevedere că „pârâtul va lua cunoștință de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei” și nemaifiind alte cereri de formulat dispune lăsarea cauzei la ordine.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la reluarea cauzei, a răspuns pârâtul M. A. Naționale –Unitatea Militară nr._, prin reprezentant convențional consilier juridic C. F., în baza delegației de reprezentare depusă în ședință publică (fila 144 dosar), lipsind reclamantul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-stadiul procesual: cauza se află la primul termen de judecată, în primă instanță;
-procedura de citare este legal îndeplinită.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.
Pârâtul prin consilier juridic solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arată că decizia este temeinic motivată iar practica curților de apel este unitară în sensul că majoritatea acestor acțiuni sunt respinse.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 15 martie 2013, reclamantul N. M. M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul M. A. NAȚIONALE –Unitatea Militară nr._, anularea în tot a Deciziei de imputare nr. 2/03.08.2012 emisă de Șeful u,M._ București și consemnată în O.Z.U. nr. 152 din 03.08.2012;, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a fost încadrat în Unitatea Militara_ București în funcția de inginer de sistem de informatica din data de 19.08.2005 până în data de 01.11.2009, când a fost trecut în rezerva.
A fost convocat prin Adresa nr. A2.441 din 16.05.2012 la sediul Unității din București, ., sector 5, pentru a se prezenta în data de 11.06.2012 în fata unei Comisii de cercetare administrativa a pagubei, reprezentata de cheltuieli de școlarizare. Cu privire la aceasta convocare și-a transmis, prin fax si e-mail, punctul de vedere exprimat în Adresa nr. 252 din 07.06.2012.
La data de 09.08.2012, a primit prin scrisoare recomandata extrasul din Decizia de imputare nr. 2 din 03.08.2012. Asupra acestei Decizii a formulat Contestație, depusa la sediul Unității Militare_ București si înregistrata sub nr. 1404/05.09.2012 la Registratura nr. 5.
La data de 16.10.2012 a primit Hotărârea nr. A2.804/04.10.2012 asupra modului de soluționare a Contestației la care face referire mai sus, împotriva acesteia formulând Plângerea nr.416/01.11.2012.
La data de 25.02.2012, astfel cum reiese din dovada comunicării acesteia, a primit Decizia administrativ-jurisdicțională din 09.01.2013 pronunțată de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului A. Naționale în dosarul nr. 157/CJ 927/2012.
Actele contestate sunt netemeinice si nelegale pentru următoarele motive:
- Nu consideră că acea "imposibilitate obiectivă" a furnizării datelor invocată este suficient de detaliată, astfel încât să ne putem da seama dacă reprezintă un caz temeinic justificat pentru a se cere repunerea în termenul de cercetare administrativă.
Unitatea militara a avut posibilitatea de a intra în posesia informațiilor timp de 2 ani. Este greu de crezut că timp de 2 ani respectiva instituție s-a aflat într-o "imposibilitate obiectivă" de a i se furniza datele necesare cercetării administrative.
La data de 09.02.2012 A.Th.M. transmite datele necesare efectuării cercetării sale administrative. Așadar, la această dată se consideră că Șeful Unității Militare ia cunoștință de producerea pagubei, deoarece la această dată este informat cu privire la existența unei așa-zise pagube ce îi incumbă reclamantului.
De altfel, Unitatea Militara în cauza, prin Adresa nr. A-5768/31.05.2010, a solicitat furnizarea de informații cu privire la mai multe persoane nominalizate în adresa, astfel cum reiese din Adresa nr. A6117/07.06.2010. Cu alte cuvinte, Unitatea Militara nu a solicitat informații doar cu privire la reclamant, întrucât avea cunoștința la acel moment de producerea unei pagube de catre reclamant.
Conform art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materiala a militarilor, termenul de efectuare a cercetării administrative este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul a luat cunoștința de producerea pagubei.
La data de 16.03.2012, prin A2.271, Seful Unității Militare a formulat o cerere de judecare în lipsa în vederea soluționarii unei cereri de repunere în termenul de executare a cercetării administrative. Nu a fost informat cu privire la aceasta cerere de repunere în termen, cum nici nu i s-a comunicat data la care Unitatea Militara a solicitat aceasta cerere. Aceasta cerere este admisa la data de 21.03.2012 prin Decizia Comisiei Administrativ-Jurisdicționale nr. 21/CJ182/2012 din data de 21.03.2012.
Pentru a se admite cererea de repunere în termen formulata de Seful Unității Militare este necesar sa se dovedească situația obiectiva, care nu are nicio legătură cu atitudinea Sefului Unității Militare.
Considera ca exista o culpa a Unității Militare întrucât de la data comunicării așa-zisei "imposibilități obiective" (23.04.2010) si până la data de 09.02.2012 la care Academia de Tehnica Militara a dat curs solicitărilor de furnizare a informațiilor. nu a mai făcut dovada niciunui alt demers de aflare a informațiilor. Impasibilitatea Sefului Unității Militare este clara, astfel ca reclamantul consideră că transmiterea atât de târzie a informațiilor se afla numai în sarcina acestuia.
În concluzie, nefiind vorba despre o situație obiectivă, ci despre o situație pur subiectivă care a determinat formularea cererii de repunere în termen, consideră că acea cerere nu întrunește condițiile de admitere ale acesteia. De altfel, nimeni nu-și poate invoca în susținerea intereselor sale propria culpa (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).
Convocarea sa la sediul Unității Militare în fata Comisiei de Cercetare Administrativa a pagubei la data de 11.06.2012 prin Adresa A2.441/16.05.2012 este tardivă atât în raport de momentul la care Seful Unității Militare a luat cunoștință de producerea pagubei (09.02.2012), cât și față de Decizia Comisiei Administrativ-Jurisdicționale nr. 21/CJ182/2012 din data de 21.03.2012, care este nelegală.
- Decizia este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 23 alin. 1 din O.G. nr. 121/1998.
Potrivit Deciziei, această este emisă împotriva sa în aplicarea dispozițiilor G.G. nr. 121/1998. În plus, la baza emiterii acesteia stau, potrivit conținutului Deciziei .constatările, concluziile și propunerile din procesul-verbal de cercetare administrativă prezentat de către comisie la data de 10.07.2012".
O.G. nr. 121/1998 prevede la art. 23 alin. (3) că ,,în toate situațiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea și ascultarea celor în cauză, pentru explicații scrise și prezentarea de probe în apărare."
Această prevedere imperativă a legii este menită să garanteze celui aflat în cauză, adică în situația de față subsemnatului, dreptul la apărare împotriva acuzațiilor aduse de autoritate, prin prezentarea de "explicații scrise" și prezentarea de "probe în apărare".
Potrivit art. 23 alin. (1) din G.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materiala a militarilor, termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat la cunoștința de producerea pagubei.
D. pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau șeful eșalonului superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris, potrivit alineatului 2 al aceluiași articol.
Data la care are loc constatarea pagubei sau luarea la cunoștința a acesteia se asimilează datei la care reclamantului i s-a semnat demisia sau a fost trecut în rezerva, si anume 01.11.2009 sau, dacă se consideră cerere de repunere în termen legala, 09.02.2012.
Adresa de convocare a sa la sediul Unității în fata Comisiei de cercetare administrativa a pagubei este datată 16.05.2012, solicitându-i-se prezentarea în fata respectivei Comisii în data de 11.06.2012, si anume la 2 ani si 8 luni de la constatarea sau luarea la cunoștința de paguba produsa Unității militare, mult peste termenele de 60 de zile prevăzute de lege în alineatele 1 si 2 ale an. 23 din O.G. nr. 121/1998.
Pentru toate cele invocare, consideră că aceasta convocare a sa în fața Comisiei de cercetare administrativa a pagubei este tardiva si nelegala.
- Decizia este nelegală fiind dată cu încălcarea art. 25 alin. (5) și (6) din O.G. nr. 121/1998
Pentru ca subiecții cărora li se adresează acte precum Decizia să poată contesta efectiv conținutul și măsurile dispuse prin acestea, și pentru a preveni abuzul din partea autorităților, G.G. nr. 121/1998 dispune la art. 25 alin. (5) că "decizia de imputare va fi temeinic motivată ( .. .)" iar la alin. (6) că "proba temeiniciei și legalității deciziei de imputare trebuie efectuată de unitatea la cărei comandat sau șef a emis-o", în speță V.M. nr._ București.
În pofida acestor garanții ale dreptului la apărare și pentru prevenirea abuzurilor, Decizia nu doar că nu este motivată ci nu face în niciun fel "proba temeiniciei și legalității", nefiind anexat niciun document justificativ și făcându-se referire la anumite acte care nu i-au fost comunicate niciodată și la întocmirea cărora nu a fost chemat să își prezinte apărările.
Sub aspectul nemotivării Deciziei, arată în primul rând că răspunderea sa materială este angajată ca urmare a "nerespectării angajamentului semnat la data de 15.11.2001", fără a se preciza în ce constă presupusa nerespectare.
În al doilea rând, subliniază că deși se susține că s-ar fi provocat o pagubă la data de 01.11.2009, această este constatată abia la 10.07. 2012, fără a se oferi nicio explicație cu privire la motivele pentru care presupusa pagubă s-ar fi produs în anul 2009, și constatată abia în iulie 2012.
În al treilea rând, autoritatea stabilește unilateral valoarea prejudiciului la suma de 25,991 lei, în mod cu totul arbitrar, fără a preciza însă date cu privire la modul de calcul al acestui prejudiciu, anume la componentele acestui cost și defalcarea costurilor aferente pe perioadele relevante și justificarea presupuselor cheltuieli cu acte doveditoare. Mentionează că respectivele date i-au fost aduse la cunoștința ca urmare a formulării Contestației împotriva Deciziei de imputare, la cererea sa, și nu din inițiativa UM care, și în acest mod, confirmă încălcarea dreptului său la apărare.
În al patrulea rând, deși sunt făcute referiri la diverse acte. cum ar fi constatările comisiei întrunite la data de 11.06.2012 sau procesul-verbal prezentat de către comisie la 10,07.2012. conținutul acestora nu este explicat pentru a se motiva Decizia, iar aceste documente nu i-au fost comunicate pentru a putea să ne prezentam apărările fată de acesta.
Mai mult, i s-a comunicat doar un extras din Decizia de imputare nr. 2 din 03.08.2012, extras prin care ni se prezenta . pagina Decizia Comisiei de cercetare.
În consecință, Decizia apare astfel ca un act emis printr-un abuz de putere din partea autorității, actul neconținând nicio dovadă și nicio motivare cu privire la concluziile și sancțiunile dispuse. Neexistând o motivare, și deci cu atât mai puțin o "motivare temeinică", Decizia este un act nelegal fiind emis cu încălcarea dispozițiilor art. 25 alin. (5) din O.G. nr. 121/1998.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 30 aprilie 2013, pârâta UNITATEA MILITARĂ_ BUCUREȘTI, prin M. A. NAȚIONALE, cu sediul în București, ., sector 5, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În susținerea poziției sale procesuale, pârâta a arătat că reclamantul a fost încadrat la UM_ București începând cu data de 19.08.2005 și a trecut în rezervă la data de 01.11.2009, prin demisie, înainte de expirarea perioadei pentru care se angajase conform prevederilor angajamentului nr. D_.11.2000 si ale contractului nr. D 1385 din 15.11.2001, încheiate cu Academia Tehnică Militară.
În baza prevederilor art. 22 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, șeful U.M._ București a dispus efectuarea cercetării administrative de către o comisie constituită la nivelul unității, numită în baza O.Z.U., pentru analizarea împrejurărilor în care s-a produs paguba reprezentând cota parte din cheltuielile de întreținere/instruire aferente perioadei de școlarizare a cadrului militar la Academia Tehnică Militară (2000-2005).
În vederea stabilirii cuantumului concret al pagubei, în interiorul termenului legal de cercetare administrativă, UM_ București s-a adresat Academiei Tehnice Militare, în scopul comunicării cheltuielilor de întreținere/instruire pe timpul școlarizării efectuate de M. A. Naționale și imputabile It. ing.(r.) N. M..
Ca urmare a solicitării unității, Academia Tehnică Militară a comunicat numai partea de cheltuieli referitoare la solda lunară și contravaloarea normelor de hrană. În această situație, șeful UM_ București a formulat cerere de repunere în termen pentru a relua demersurile la ATM referitoare la obținerea datelor și informațiilor necesare.
Prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 29/CJ 122/2010 a fost respinsă cererea de repunere în termen până la încetarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative.
La o nouă solicitare, transmisă cu scrisoarea nr. A 3423/26.03.2010 (anexa nr. 3)., Academia Tehnică Militară a invocat "imposibilitatea obiectivă" a comunicării datelor și informațiilor necesare continuării cercetării administrative.
În această situație, având în vedere imediata expirare a termenului legal instituit pentru efectuarea cercetării, în vederea executării și fina1izării acesteia, UM_ a solicitat Comisiei de jurisdicție a imputațiilor, repunerea în termen. Cererea a fost respinsă ca prematură, Comisia considerând ca "încetarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative nu s-a produs", "procedura urmând a fi reluată după încetarea" acesteia.
Ulterior, în data de 13.02.2012 a fost înregistrată la unitate adresa Academiei Tehnice Militare prin care s-a dat curs solicitării, reiterate cu A 412/18.01.2012, de transmitere a datelor necesare efectuării cercetării administrative cu privire la cadrul militar a cărui răspundere materială a fost angajată prin provocarea pagubei constând în cheltuieli de școlarizare.
În acest nou context, în termenul legal de 15 zile de la momentul încetării cauzei care a împiedicat finalizarea cercetării administrative, respectiv de la data de 13.02.2012 - data comunicării cuantumului cheltuielilor de școlarizare de la Academia Tehnică Militară, UM_ București a solicitat Comisiei de jurisdicție a imputațiilor repunerea în termenul de cercetare administrativă pentru paguba imputabilă d-lui It. ing.(r.) N. M..
În susținerea cererii, UM_ București a invocat lipsa datelor furnizate de Academia Tehnică Militară, motiv pentru care nu s-a putut finaliza cercetarea administrativă prin stabilirea unui cuantum concret al prejudiciului în sarcina It. ing.(r.) N. M. și, în mod corespunzător, în speță nu a fost emisă o decizie de imputare în termenul legal și stabilită răspunderea pentru producerea acestui prejudiciu cu obligarea la plată a It. ing.(r.) N. M..
Având în vedere încadrarea speței - în motivele temeinice care dau dreptul la repunerea în termenul de cercetare administrativă pentru neemiterea deciziei de imputare În termenul legal, Comisia de jurisdicție a imputațiilor a emis o decizie de repunere în termen.
Astfel, deși constatată, paguba nu a putut fi evaluată, motiv pentru care nu s-a putut emite decizia de imputare de către șeful UM_ București. Comisia de jurisdicție a apreciat temeinicia motivelor și, în mod implicit, lipsa oricărei culpe a unității militare, pronunțând o decizie de repunere în termen.
Aprecierea încadrării în prevederile arte 33 din O.G. nr. 121/1998 este de resortul exclusiv al Comisiei de jurisdicție a imputațiilor în raporturile sale cu unitatea militară interesată, astfel că nu putea fi implicat contestatorul printr-o informare asupra demersurilor interne ale instituției militare, câtă vreme nu fusese emisă o decizie de imputare.
De asemenea, instituția repunerii în termen a fost creată tocmai pentru situațiile de imposibilitate a definitivării cercetării administrative. în acest context, contestatorul nu trebuie să se prevaleze numai de prevederile art. 23 din O.G. nr. 121/1998, ci să interpreteze legislația în mod sistematic, în funcție de datele concrete ale speței .
Aserțiunea potrivit căreia Comisia de jurisdicție ar fi trebuit să admită cererea numai dacă s-ar fi dovedit situația obiectivă excede prevederilor legale care nu reclamă decât dovedirea unor motive temeinice. Imposibilitatea evaluării și stabilirii pagubei reprezintă, în opinia noastră, o situație obiectivă, independentă de atitudinea unității militare, și constituie un motiv temeinic care a determinat admiterea cererii de repunere în termen, învederând lipsa oricărei culpe a unității păgubite.
În plus, legea lasă numai la latitudinea Comisiei de jurisdicție a imputațiilor analizarea pertinenței motivelor temeinice repunerii în termen. Decizia Comisiei privind repunerea în termen a fost înregistrată în unitate la data de 09.05.2012. Odată reluată procedura de cercetare administrativă, contestatorul nu putea invoca aprecierile proprii cu privire la legalitatea deciziei de admitere a cererii de repunere în termen pentru a renunța la dreptul la apărare cu motivarea că nu consideră în termen o anumită procedură.
Procedura de cercetare administrativă, reluată ca urmare a OZU nr. 93/14.05.2012, s-a finalizat prin procesul-verbal Încheiat În data de 03.07.2012 cu emiterea deciziei de imputare nr. 2/03.08.2012.
În cursul procesului de cercetare administrativă, în vederea respectării dispozițiilor art. 23 alin. (3) din O.G. nr._, prin adresa nr. A2/441/16.05.2012, comunicată cu confirmarea primirii în data de 21.05.2012, s-a dispus convocarea contestatorului pentru explicații scrise și probe în apărare.
Cu privire la primul motiv de nelegalitate a deciziei de imputare, raportat la art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, potrivit căruia "În toate situațiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea și ascultarea celor în cauză, pentru explicații scrise și prezentarea de probe în apărare, " critica formulată a fost aceea că reclamantul nu și-a putut exercita dreptul la apărare, "nefiind chemat să-și prezinte apărările în cauză, sub nicio formă, corelativ... acuzațiilor aduse sau constatărilor menționate".
Din analiza procesului-verbal care a stat la baza emiterii deciziei contestate și a actelor care confirmă cele consemnate, rezultă că "În vederea respectării dispozițiilor art.23 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr._.08.1998, s-a dispus convocarea celui în cauză pentru explicații scrise și probe în apărare. Față de neprezentarea acestuia și în scopul continuării procedurii, s-a întocmit proces verbal de cercetare administrativă”.
Din cele menționate se poate concluziona că în cadrul procesului de cercetare administrativă a fost respectată acea modalitate de manifestare a dreptului la apărare de care se prevalează contestatorul si anume egalitatea de tratament în raportul juridic dintre autoritate si petiționar, acesta fiind citat pentru a se prezenta la unitate si a-si exercita dreptul la apărare.
Cu privire la critica potrivit căreia „prezentarea în fața respectivei comisii în data de 11.06.2012 si anume la 2 ani si 8 luni de la constatarea sau luarea la cunoștință de paguba produsă unității militare, mult peste termenele de 60 de zile prevăzute de lege", este evident că, față de lipsa de reacție la demersurile efectuate de instituția militară pentru garantarea dreptului la apărare și luând în considerare termenele procedurale stricte, procedura a fost continuată în mod corect, iar decizia administrativ-jurisdicțional. a fost emisă în termen, în mod legal.
Cu privire la aspectele semnalate la pct. 2 din contestație în conformitate cu care unitatea emitentă a deciziei contestate nu s-a conformat dispozițiilor art. 25 alin. (5) și (6) din O.G. nr._, respectiv că decizia de imputare trebuia să fie legală și temeinic motivată, apreciem neîntemeiată această critică, pentru următoarele considerente:
1. În ceea ce privește motivarea deciziei, reanalizând dispozițiile sale prin raportare la procesul-verbal de cercetare administrativă, se poate constata că aceasta cuprinde elementele necesare și suficiente pentru a releva motivele de drept care au stat la baza emiterii sale. Astfel, hotărârea contestată, prin care s-a stabilit răspunderea patrimonială a reclamantului pentru suma de 25.991,00 lei, reprezentând cheltuieli de școlarizare corespunzătoare perioadei de timp pentru care nu și-a îndeplinit obligația de a servi ura timp minim de ani interesele Ministerului A. Naționale, conform angajamentului încheiat cu această instituție, a fost întemeiată pe dispozițiile arte 2 din nr. O.G._, potrivit cărora răspunderea materială este angajată, în condițiile acestei ordonanțe, pentru pagubele provocate de militari din vina acestora și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuțiilor de serviciu în cadrul Ministerului A. Naționale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații etc.
2. în ceea ce privește motivele de fapt prezentate în preambulul deciziei, precizează că formularea "nerespectarea angajamentului semnat la data de 15.11.2001" care figurează în cuprinsul deciziei este prezentată ruptă de context. Astfel, decizia a reținut ,,stabilirea răspunderii materiale ..., reprezentând cota parte din cheltuielile de întreținere aferente perioadei de școlarizare cuprinse între 24.09._05, generate de nerespectarea angajamentului semnat în data de 15.11.2001 la Academia Tehnică Militară". Apreciem, astfel, suficient de elocventă exprimarea deoarece nu poate fi contestat faptul ca reclamantul a urmat cursurile Academiei Tehnice Militare din București, la admitere încheind cu această instituție o convenție (angajament) prin care se obliga să îndeplinească serviciul minim în instituția militară, în caz contrar urmând să restituie cheltuielile ocazionate de școlarizarea sa, diminuate proporțional cu timpul în care și-a onorat obligația.
Ca urmare, orice act juridic încheiat presupune asumarea și respectarea obligațiilor, astfel că nu se poate contesta faptul că nerespectarea angajamentului semnat comportă explicații suplimentare.
Mai mult, obligația în discuție derivă din Hotărârea Guvernului nr. 612/1992 privind organizarea și funcționarea Academiei Tehnice Militare, în vigoare la data la care ofițerul a semnat angajamentul. Astfel, la art. 6 se menționează faptul că "Toți candidații admiși vor încheia angajamente scrise cu M. A. Naționale, prin care se obligă ca, după absolvire, să îndeplinească serviciul în armată cel puțin 10 ani" (coroborat cu prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare) și că "în cazul în care au fost îndepărtați din serviciu, pentru motive imputabile lor sau la cerere, absolvenții în cauză sunt obligați să restituie cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării, ținându-se seama de timpul servit." Or, contestatorul a semnat angajamentul la care face referire textul legal citat si, la inițiativa sa, a întrerupt unilateral raporturile de serviciu, cerând trecerea în rezervă, "în consecință, a încălcat angajamentul, devenind obligat la plata cheltuielilor în cauză.
Critica referitoare la lipsa vreunei explicații în legătură cu data producerii pagubei și constatarea sa este tendențioasă în contextul celor anterior enunțate, respectiv prin raportare la faptul că obligațiile legal asumate se respectă și se execută cu bună-credință. Contestatorul știa, sau cel puțin trebuia să știe, că nimeni nu se poate prevala de propria culpă, și că momentul demisiei vor deveni incidente clauza și prevederile legale referitoare la consecințele nerespectării angajamentului.
Decalajul de timp reclamat este cauzat de aspecte procedurale referitoare la repunerea în termenul de cercetare administrativă și efectuarea unei noi analize de caz.
Cu privire la stabilirea concretă a sumelor de recuperat, precizează că, în conformitate cu prevederile legale, cuantumul acestora a fost comunicat de Academia Tehnică Militară. Potrivit metodologiei privind determinarea/stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării/instruirii", coroborate cu art. 50 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, cheltuielile de întreținere efectiv și real angajate de M. A. Naționale cu lt. ing. (r) N. M., pe timpul școlarizării/instruirii, trebuiau comunicate de către instituția de învățământ. Prin adresă, Academia Tehnică Militară a comunicat cuantumul cheltuielilor medii zilnice pe tipuri de cheltuieli.
Ca urmare, stabilirea sumei de recuperat nu a fost arbitrar calculată, ci legal și fundamentat.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
1. Prin Decizia de imputare nr. 2/03.08.2012 (f. 45) s-a dispus angajarea răspunderii materiale a reclamantului în valoare de 25.991,00 lei reprezentând contravaloarea cotei părți din cheltuielile de întreținere suportate de la bugetul statului, aferente perioadei de școlarizare la Academia tehnică Militară.
2. Ca temei al emiterii deciziei de imputare este menționat procesul verbal de cercetare administrativă încheiat la data de 10.07.2012.
Potrivit acestui proces verbal (f. 92), obiectul cercetării administrative și, finalmente, rațiunea angajării răspunderii materiale a reclamantului, l-a constituit prejudiciul privind cheltuielile de întreținere pe perioada școlarizării suportate de la bugetul statului, pentru nerespectarea prevederilor contractului nr. D 1385 din 15.11.2001 de către reclamant, trecut în rezervă prin demisie, în baza art. 43 alin. 1 lit. b din Legea nr. 80/1995, prin aplicarea art. 85 alin. 1lit. h din Legea nr. 80/1995, începând cu data de 01.11.2009, conform ordinului ministrului apărării naționale nr. MDGP 82/15.10.2009.
3. Împotriva acestei decizii de imputare, reclamantul a formulat contestația nr. 1404/05.09.2012 (f. 84), contestație soluționată prin Hotărârea nr. A2 804/04.10.2012 a Comandantului UM_ (f. 48), prin respingere.
Prin această din urmă hotărâre, s-a reținut că reclamantul a fost convocat pentru explicații scrise și probe în apărare, însă avocatul reclamantului a transmis un fax prin care a anunțat că apreciază această convocare ca tardivă și nelegală, documentul nefiind însoțit de o delegația care să facă dovada calității avocatului de reprezentant al reclamantului.
În privința criticii privind nerespectarea termenelor prescrise de lege subliniază că prin decizia administrativ jurisdicțională nr. 21/CJ 182/2012 din 21.03.2012, a fost admisă cererea de repunere în termen formulată de Șeful UM_ București, iar în raport de această împrejurare nerespectarea termenelor, invocată de reclamant, nu se confirmă.
În privința sumei de plată, cuantumul acesteia a fost comunicat de Academia Tehnică Militară, potrivit metodologiei privind determinarea/stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării/instruirii”.
4. Împotriva hotărârii mai sus menționate a comandantului, reclamantul a formulat plângere la Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor.
Prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 157/CJ 927/2012 (f.66), Comisia de Jurisdicția Imputațiilor a respins plângerea reclamantului, reținând următoarele:
Data de 09.02.2012 nu este data constatării pagubei, ci data încetării cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative. Anterior, UM_ București a încercat să efectueze cercetarea administrativă, însă nu a dispus de toate datele și informațiile necesare stabilirii cuantumului cheltuielilor de întreținere și instruire efectuate pe timpul școlarizării.
După primirea informațiilor solicitate, potrivit metodologiei, de la ATM, la data de 13.02.2012, UM_ a efectuat în termenul legal cerere de repunere în termen, care a fost admisă, ceea ce nu echivalează cu existența unei noi date de constatare a pagubei, aceasta rămânând aceeași, adică 01.11.2009, data trecerii în rezervă a petentului.
5. Potrivit art. 85 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, în forma în vigoare la momentul stabilirii răspunderii reclamantului, „Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate pot fi trecuți în rezervă sau direct în retragere, după caz, în următoarele situații:
……………..
h) prin demisie”.
6. Potrivit art. 4 din Decretul nr. 473/1971 privind încheierea de angajamente de către candidații admiși sa urmeze instituțiile militare de învățământ și instituțiile civile de învățământ superior, pentru care cheltuielile de întreținere se suportă de M. Forțelor Armate, Consiliul Securității Statului sau M. Afacerilor Interne, în vigoare la momentul semnării, în 1999, de către reclamant, a angajamentului de școlarizare, „Cadrele militare care nu-și vor respecta angajamentele prevăzute de art. 1 și 2 sunt obligate sa restituie cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării, făcute de organul central respectiv, diminuate cu cota parte corespunzătoare perioadei servite în forțele armate după absolvirea instituției de învățământ”.
Potrivit art. 8 din HG nr. 190/1991 privind transformarea școlilor militare de ofițeri în institute militare de învățământ, „Studenții militari pregătiți pentru M. A. Naționale încheie angajamente scrise cu acest minister, prin care sunt obligați ca, după absolvirea academiei, sa urmeze cursurile de specializare pentru prima funcție, iar în continuare, sa îndeplinească serviciul militar activ timp de cel puțin 10 ani.
În cazul nerespectării angajamentului sau când este îndepărtat din academie ori trecut în rezerva pentru comiterea unor infracțiuni sau săvârșirea unor abateri disciplinare grave care îl fac incompatibil cu calitatea de militar, precum și la cerere, studentul sau absolventul în cauza este obligat sa restituie cheltuielile de întreținere pe timpul școlarizării, ținând seama de timpul servit.
Cheltuielile de întreținere cuprind cheltuielile efectuate cu hrana, echiparea, cazarea pe timpul studiilor și transportul pe timpul vacanțelor”.
7. Potrivit art. 23 din OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor,
„(1) Termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau șeful unității a constatat sau a luat cunoștință de producerea pagubei.
(2) Pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau șeful eșalonului superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris.
(3) În toate situațiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea și ascultarea celor în cauză, pentru explicații scrise și prezentarea de probe în apărare”.
Potrivit art. 24 alin. 1 din OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, „Răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse instituțiilor publice prevăzute la art. 2 poate fi stabilită numai în cazul în care acestea au fost constatate în cel mult 3 ani de la data producerii lor”.
Curtea subliniază că paguba, prezumată de legiuitor prin instituirea obligației de restituire a cheltuielilor de școlarizare, s-a produs la momentul întrunirii ipotezei normei legale care antrenează această obligație, recte la momentul demisie acestuia înainte de termen, în speță la 01.11.2009.
8. Prin decizia administrativ-jurisdicțională nr. 21/CJ 182/2012 din data de 21.03.2012 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor (f. 108), a fost admisă cererea formulată în acest sens de comandantul UM_ București, dispunându-se repunerea în termenele prevăzute de art. 23 alin. 1 și art. 25 alin. 4 din Instrucțiunile privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din M. A. Naționale.
Pentru a dispune astfel, comisia a reținut următoarele:
„În vederea stabilirii cuantumului pagubei, comisia de cercetare administrativă din UM_ București s-a adresat A.Th.M., cu scrisoarea nr. A2-151 din 19.02.2010 și ulterior cu adresa nr. A-3423 din 26.03.2010. urmare solicitărilor, A.Th.M. prin adresa nr. A -4418 din 23.04.2010 (A2 – 383 din 29.04.2010) a comunicat „…imposibilitatea obiectivă” a furnizării datelor și informațiilor necesare cercetării administrative.
La 13.02.2012, A.Th.M., prin adresa nr. A – 1076 din 09.202.2012 dă curs solicitării reiterate cu A2 – 40 din 13.01.2012 și transmite datele necesare efectuării cercetării administrative. În consecință, dat fiind că procedura de stabilire a răspunderii materiale a fost împiedicată din motive neimputabile UM_ București, Șeful unității a formulat cerere de repunere în termenul de executare a cercetării administrative”.
9. Potrivit disp. 33 alin. 1 și 2 din OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, „(1) Atunci când, din motive temeinice, nu s-a efectuat cercetarea administrativă sau nu s-a emis decizia de imputare în termenele prevăzute la art. 23 alin. (1), (2) și la art. 25 alin. (4), precum și în cazul în care decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba ori pentru o pagubă mai mică decât cea reală, comandantul sau șeful unității competent poate cere comisiei de jurisdicție a imputațiilor repunerea în termen. Cererea se face în cel mult 15 zile de la încetarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative sau emiterea deciziei de imputare ori de la data când comandantul sau șeful unității competent a luat cunoștință că decizia de imputare s-a emis împotriva altei persoane decât cea care a produs paguba sau pentru o pagubă mai mică decât cea reală.
(2) Comisia de jurisdicție a imputațiilor, judecând cererea de repunere în termen, o admite sau o respinge prin hotărâre, care este definitivă. Hotărârea se comunică în cel mult 15 zile de la pronunțare comandantului sau șefului unității care a solicitat repunerea în termen”.
10. În ce privește temeinicia soluției de repunere în termen, curtea reține că motivele invocate în adoptarea acestei soluții, adică neobținerea datelor pentru conturarea exactă a prejudiciul și a sumei de recuperat se subsumează sintagmei „motive temeinice” din textul legii.
- Astfel, stabilirea termenului pentru efectuarea cercetării administrative este menită a evita pasivitatea imputabilă în stabilirea răspunderii materiale, or o atare pasivitate nu se poate reține în cauză.
Astfel, instanța reține că, potrivit disp. art. 6 din Ordinul ministrului apărării nr. M.66/2007 privind aprobarea Metodologiei privind determinarea/stabilirea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării/instruirii”, cheltuielile de întreținere efectiv și real angajate de MapN cu reclamantul, pe timpul școlarizării acestuia, se comunică de către Academia Tehnică Militară.
- În determinarea conduitei șefului UM și a diligențelor pe care acesta le-a depus pentru determinarea prejudiciului în vederea finalizării cercetării administrative, sunt esențiale demersurile acestuia:
- Acesta a adresat o primă cerere Academiei Tehnice Militare, căreia i s-a răspuns parțial, exclusiv în ce privește cheltuielile referitoare la solda lunară și contravaloarea normelor de hrană.
Având în vedere această împrejurare, șeful UM_ București a formulat cerere de repunere în termen pentru a relua demersurile la Academie pentru obținerea tuturor datelor și informațiilor necesare, însă această primă cerere de repunere în termen a fost respinsă prin Decizia administrativ-jurisdicțională nr. 29/CJ 122/2010, până la încetarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative.
Prin urmare, s-a considerat de către comisie că nu a încetat cauza de împiedicare a efectuării cercetării administrative.
- Un nou demers a fost făcut prin solicitarea nr. A 3423/26.03.2010, la care Academia Tehnică Militară a invocat "imposibilitatea obiectivă" a comunicării datelor și informațiilor necesare continuării cercetării administrative.
Având în vedere această împrejurare, UM_ a solicitat din nou Comisiei de jurisdicție a imputațiilor, repunerea în termen, cererea fiind din nou respinsă ca prematură, Comisia considerând ca "încetarea cauzei care a împiedicat efectuarea cercetării administrative nu s-a produs", "procedura urmând a fi reluată după încetarea" acesteia.
- Un nou demers a fost efectuat prin adresa A2 – 40/13.01.2012, la care Academia Tehnică Militară a răspuns prin adresa nr. A-1076/09.02.2012, înregistrată la UM sub nr. A2 -148/13.02.2012 (f. 109), comunicând o . informații suplimentare, iar pentru altele îndrumând UM să se adreseze unor alte Direcții.
- În considerarea acestor noi informații, cea de-a treia cerere de repunere în termen a fost admisă de comisie prin decizia administrativ-jurisdicțională nr. 21/CJ 182/2012 din data de 21.03.2012.
În considerarea acesteia, în baza OZU nr. 93/14.05.2012 a fost reluată procedura administrativă, care s-a finalizat prin procesul-verbal încheiat în data de 03.07.2012 cu emiterea deciziei de imputare nr. 2/03.08.2012.
În concluzie, instanța conchide că pârâtul a efectuat toate demersurile și diligențele care se impuneau pentru lămurirea situației prejudiciului produs de reclamant.
11. În ce privește criticile referitoare la nemotivarea deciziei și la faptul că aceasta „nu face în nici un fel proba temeiniciei și legalității”, întemeiate pe disp. art. 25 alin. 5 și 6 din OG nr. 121/1998, curtea le apreciază ca vădit neîntemeiate.
Potrivit acestor prevederi, „(5) Decizia de imputare va fi temeinic motivată și va cuprinde obligatoriu termenul în care poate fi contestată și organul competent în soluționarea contestației.
(6) Proba temeiniciei și legalității deciziei de imputare trebuie efectuată de unitatea al cărei comandant sau șef a emis-o”.
- Instanța observă în primul rând că decizia de imputare este suficient motivată, astfel încât să se poată verifica situația premisă și întrunirea condițiilor angajării răspunderii materiale a reclamantului.
- În al doilea rând, textul alin. 6 nu face referire la conținutul deciziei de imputare, ci stabilește sarcina probei în materie.
Or, o atare probă a fost efectuată de către emitentul deciziei de imputare, prin întreaga documentație depusă la dosar, care a fundamentat adoptarea acesteia și determinarea în cele din urmă a cuantumului prejudiciului.
Împrejurarea că toate aceste date i-au fost comunicate doar urmare a formulării contestației nu este relevantă în aprecierea asupra legalității deciziei, cât timp reclamantul a refuzat să dea curs convocării comisiei, care s-a constituit tocmai într-un demers asigurând reclamantului dreptul la apărare, reclamantul rezumându-se doar la a invoca tardivitatea convocării sale, aprecierea neîntemeiată după cum s-a reținut mai sus.
În altă ordine de idei, instanța subliniază că, deși a luat cunoștință de actele doveditoare al cheltuielilor, fie și cu prilejul formulării contestației, nici măcar prin cererea de chemare în judecată nu a înțeles să conteste punctual și argumentat vreunele dintre acestea și cu atât mai puțin să formuleze în consecință eventuale cereri în probațiune.
Mai mult decât atât, cu toate că toate aceste documente i-au și fost comunicate reclamantului de către instanță odată cu întâmpinarea, luând cunoștință de ele, nici prin răspunsul la întâmpinare și nici altminteri, până la soluționarea prezentei cauze, nu a înțeles să conteste punctual și argumentat aceste cheltuieli și nici nu a formulat vreo cerere în probațiune, nici în termenul de decădere, nici măcar tardiv.
Prin urmare, reținând considerentele de fapt și de drept care preced, curtea apreciază acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, urmând a o respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul N. M. M., cu domiciliul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură la Cabinet de Avocat „V. D.” în București, .. 7, ., ., sector 3, în contradictoriu cu pârâtul M. A. NAȚIONALE –Unitatea Militară nr._, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect „anulare act administrativ”.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 iunie 2013.
JUDECĂTOR | GREFIER |
N. M. | B. F. E. |
Red./dact. 4 ex.MN/MN
| ← Pretentii. Decizia nr. 710/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1303/2013. Curtea de... → |
|---|
