Pretentii. Decizia nr. 710/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 710/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 2733/87/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 710
Ședința publică de la 18 februarie 2013
Curtea constituită din:
Președinte P. H.
Judecător F. G. A.
Judecător B. D. M.
Grefier A. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice A. împotriva Sentinței civile nr. 603 din data de 26 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman– Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. Mihaiță.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 17.10.2013, prin serviciul registratură, intimatul reclamant a depus întâmpinare și a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea, constatând că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 Cod proc. civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod proc. civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționarea recursului.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr._ reclamantul C. M. a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice A., solicitând restituirea sumei de 2935 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la 14.09.2008 a achiziționat din CE prin contract de vânzare-cumpărare (copia anexată) un autovehicul marca Skoda F., fabricat in anul 2001. Mașina pe care a achiziționat-o nu este nouă, este second-hand, prima înmatriculare fiind făcută în anul 2001 în Germania. Pentru înmatricularea autovehiculului pe teritoriul României, Administrația Finanțelor Publice A. a emis Decizia nr. 5709/06.03.2009 prin care s-a stabilit cuantumul de 2935 lei, taxa de poluare, plătită conform chitanței TS2A nr._/06.03.2009.
La data stabilirii deciziei de plată erau în vigoare prevederile OUG nr. 50/2008, modificată și completată prin OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009. Conform expunerii de motive a OUG nr. 218/2008, necontestată de emitentul OUG nr. 7/2009, scopul taxei de poluare nu mai este protejarea mediului înconjurător ci protejarea industriei interne de autovehicule și a locurilor de muncă din această industrie și din ramurile industriale asociate.
Consideră că taxa de poluare auto este ilegală, raportat la dispozițiile art. 90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene, care prevede că „nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre, unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare” coroborat cu prevederile Tratatului de aderare a României și Bulgariei, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede în mod expres ca dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin tratate și prin actul de aderare și ale art. 148 din Constituție.
Potrivit normelor comunitare, art. 25 CE „Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal” și art. 28 CE „Între statele membre, sunt interzise restricțiile cantitative la import precum și orice măsuri cu caracter echivalent”.
Potrivit art. 117 alin. 1 lit.d C.p.fiscala, se poate restitui, la cererea debitorului fiscal suma platita ca urmare a aplicarii eronate a prevederilor legale. Asa cum rezulta din jurisprudenta CEDO, autoritatile fiscale nationale nu pot invoca culpa contribuabililor care nu au apelat la un remediu national in conditiile in care insele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli nationale incompatibile cu dreptul comunitar.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 11 din Constituția României, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 25 și 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene si art. 117 lit. d din c.p.fiscala.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității și respingerea acțiunii pentru următoarele argumente:
Acțiunea formulata trebuie respinsa ca prematur formulata fiindcă Legea nr. 9/2012 prevede dreptul celor ce au plătit taxa pe poluare auto sa depună la sediul instituției noastre o cerere de recalculare a taxei si de a primi diferența rezultata.
Taxa plătită de reclamant in 2010 nu are nicio legătura cu regimul juridic al taxei plătite de domnul T.( speța la care se face trimitere ), căruia i s-a aplicat O.U.G nr. 50/2008 fara modificările survenite ulterior plângerii contra României. Mai mult, prin pronunțarea din 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu a dispus trimiterea cauzei pentru a fi analizata pe fond si România nu a fost obligata la restituirea taxei, ci s-a dispus analizarea individuala a fiecărei cauze, ca atare susținerea reclamantului ca România refuza sa se conformeze acestei recomandari(fara putere de lege) este nefondata si trebuie apreciat efortul legiuitorului de a institui o taxa pe principiul „poluatorul plătește" care sa fie justa, rezonabila si in concordanta cu prevederile dreptului european. Având in vedere cele expuse, consideram ca prevalarea greșita de norme neaplicabile in acesta speța nu trebuie sa inducă in eroare instanța fiindcă supremația dreptului european nu este probata in cererile de restituire din moment ce România nu a fost obligata de Curtea de Justiție a Uniunii Europene sa respecte dreptul comunitar si sa restituie astfel de taxe.
Pe fond, solicită instanței sa respingă acțiunea ca nefondată pentru motivul că reclamantul nu se afla in vreun caz expres prevăzut de lege pentru a fi exonerat de plata taxei auto, așa cum prevede art. 3 din O.U.G. nr. 50/2008 și nici nu poate fi vorba de eroare de calcul din moment ce există program informatic național, unitar care stabilește cuantumul taxei după caracteristici tehnice și parametri ce reies din talonul auto si fisa emisa de R.A.R. . Acest program este special elaborat pentru Ministerului Finanțelor Publice și in deplina concordanță cu prevederile si anexele de calcul ale O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Taxa colectată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 este efectul juridic al cererii unilaterale a contribuabilului reclamant, reprezintă un act de voință al acestuia și nu prezintă niciun viciu ce ar atrage nulitatea absolută. Faptul că ,dupa înmatricularea autovehiculului, reclamantul iși exprima o voința contrara celei exprimate în solicitarea de a i se calcula taxa pe poluare și confundă taxa de primă înmatriculare la care s-a renunțat cu taxa pe poluare, nu oferă legitimitate prezentei acțiuni.
Cu privire la neconcordanța dintre dreptul românesc si dreptul european, aceasta nu există în fapt și acest aspect reiese din răspunsul pe care Comisia pentru petiții din cadrul Parlamentului European l-a dat la petiția nr. 1717/2008. Astfel, s-a stabilit prin acest răspuns că ,prin adoptarea de către statul român a O.U.G. nr. 50/2008, asa cum a fost modificata, nu mai există neconcordanța între dreptul european și dreptul intern si Curtea Europeana nu poate declara admisibile acțiunile contra statului român având ca obiect taxa de prima inmatriculare ca fiind contrară principiului liberei circulații a bunurilor în comunitatea europeana . Mai mult, pana in momentul redactării prezentei intampinari, Curtea Europeana nu a admis niciuna din acțiunile cetățenilor romani privind taxa plătită in temeiul O.U.G. nr. 50/2008, in acest sens pronuntandu-se si reprezentantul Institutului N. al Magistraturii B. Andresan, formator I.N.M., catedra de drept UE, cu ocazia dezbaterii pe tema aplicării hotărârii preliminare in cauza C-402/2009, T. contra României.
In ceea ce privește legalitatea cuantumului taxei, prin modificarea adusa legislației in domeniu (Legea nr.9/2012) s-a statuat ca toti contribuabilii care au achitat taxa calculata pe legea veche pot uza de dreptul de a cere recalcularea acestei taxe pe emisii poluante, având astfel posibilitatea de li se restitui o parte din banii plătiți ca taxa pe poluare si nu credem ca este posibil sa se dispună prin hotărâre judecătoreasca peste dispozițiile legale.
Prin sentința civilă nr.603 din 26.06.2012 Tribunalul a respins excepția prematurității acțiunii și în fond, a admis acțiunea reclamantului așa cum a fost formulată.
Cu privire la excepția prematurității, instanța reține că aceasta este neîntemeiată pentru că așa cum arată însăși pârâta, Legea nr. 9/2012, sub aspectul obiectului cererii introductive, nu reglementează restituirea integrală a taxei de poluare calculată și încasată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, ci doar recalcularea respectivei taxe și restituirea doar a unei eventuale diferențe.
În fond, tribunalul reține că ca taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepe, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru U.E., dacă sunt înmatriculate pentru prima dată în România .
Actul normativ menționat exceptează de la plata taxei de poluare, autoturismele produse în România sau în alte state membre UE, dacă au fost anterior înmatriculate tot în România .
Reglementată în acest mod, OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România și după adoptarea OUG nr. 218/2008, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Art. 90 par.l din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene prevede: ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor nationale similare”.
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Ori, art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare .
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a OUG 50/2008.
Reclamanta a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanta constată că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Acesta rezultă din două argumente:
De la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Presedintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene:. Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă de abia în anul 2008.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul national este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate.
Cum această taxă nu este percepută persoanelor care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008 în condițiile în care și autoturismele acestei categorii de persoane poluează, iar din preambulul OUG 50/2008 rezultă că prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, incompatibilitatea acestor prevederi cu art. 90 din Tratatul CE este evidentă.
În această situație, față de scopul urmărit prin adoptarea OUG 50/2008, potrivit principiului „ poluatorul plătește, o astfel de taxă de poluare trebuia instituită pentru toate autoturismele aflate în trafic și nu doar pentru cele înmatriculate după data de 1 iulie 2008.
Astfel, prin OUG nr. 218/2008, a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2000 cm 3 care se înmatriculează pentru prima dată în România, în perioada 15.12.2008 – 31.12.2008, așa încât consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism deja înmatriculat în România .
Mai mult, prin aceste prevederi, se protejează producția internă, împrejurare ce rezultă și din preambulului OUG 218/2008 în care se relevă scopul urmărit de Guvernul României la adoptarea acestei ordonanțe de urgență, respectiv luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească.
O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu ), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amministrazione delle finanze dello Stato – în speță, taxă menită să descurajeze importul de banane în Italia).
Asupra încălcării art 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. G. Roders BV ș.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen (discriminare între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia (bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia).
Ori, este evident că această discriminare a fost introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei interne, ceea ce denotă incompatibilitatea acestei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar.
Aceasta incompatibilitate a fost confirmata prin decizia Curtii de Justitie a Unuiunii Europene din 7 aprilie 2011, in cazul T. v.s. Romania.
În consecință, constatând că taxa achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratat CE precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, data la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța apreciază ca neconforma cu dreptul comunitar decizia nr.5709/06.03.2009 emisa de catre AFP A. privind calculul taxei de poluare.
În raport de cele expuse, Tribunalul constată că taxa achitată de reclamant pentru înmatricularea autovehiculului în țară a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90(1) din Tratat, astfel că a dispus restituirea sumei de 2935 lei cu dobânda prevăzută în codul de procedură fiscală.
Împotriva sentinței civile anterior menționată a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A., solicitând modificarea în tot a sentinței civile criticate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea căii de atac recurenta susține că în mod greșit a reținut instanța de fond incompatibilitatea dispozițiilor OUG nr.50/2008 cu prevederile comunitare reținute.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s-a pronunțat decât în cadrul procedurii preliminare în două cauze cu care a fost sesizată, astfel că aceste hotărâri preliminare nu atestă încălcarea dreptului comunitar în toate cauzele similare.
Susține recurenta că practica instanelor este aproape unitară în sensul omiterii aplicării Legii nr.9/2012 și este determinată, de altfel, de decizia 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie ce a determinat instanțele să procedeze la restituirea taxelor de poluare fără a mai proceda la o analiză individuală în fiecare cauză.
În ceea ce privește taxa de poluare, recurenta arată că a fost instituită în temeiul principiului “poluatorul plătește” și este determinată în funcție de caracteristicile constructive ale autovehiculelor precum și de vechimea lor, astfel că este eronată concluzia cu privire la caracterul discriminatoriu al acestei taxe.
Referitor la dobânda solicitată, recurenta arată că reclamantul nu a probat existența motivelor temeinice care l-au împiedicat să promoveze acțiunea de recuperare a taxei, ceea ce echivalează cu îmbogățirea fără justă cauză.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 C.proc.civ.
Intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 C.proc.civ., va respinge ca nefondat recursul civil de față, constatând că prima instanța a făcut o corectă dezlegare a compatibilității dispozițiilor art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile art.110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.
În afara celor menționate de tribunal, se impune a fi subliniat că prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, CJUE a reținut că “pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008. În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008”.
Curtea menționează că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În continuare, Curtea reține la par.58 din hotărâre că rezultă “fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.”
Aceeași interpretare este dată de CJUE în cauzele C-263/10 N. și cauzele conexate C-29/11 Sfichi și C-30/11 I..
Având în vedere interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca răspuns la întrebarea preliminară, în sensul că “Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională “, în mod întemeiat a reținut instanța fondului incompatibilitatea prevederilor art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile Tratatului, sub aspectul taxării discriminatorii a autovehiculelor rulate.
Dispozițiile Legii nr.9/2012 nu constituie un temei pentru respingerea cererii reclamantului, cât timp prevederile potrivit cărora sunt supuse taxei de poluare și autoturismele aflate în parcul auto național și pentru care nu s-a achitat taxa specială de primă înmatriculare sau poluare, la prima înstrăinare a dreptului de proprietate, au fost suspendate prin efectul OUG nr.1/2012 și nu pot produce efecte decât pentru viitor.
În atare context, acțiunea reclamantului intimat, prin care solicită restituirea taxei percepute în baza unui act normativ incompatibil cu legislația comunitară este admisibilă pe tărâmul dispozițiilor art.117 litera d din O.G. nr.50/2008 și întemeiată, considerente pentru care recursul civil de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice A. împotriva Sentinței civile nr. 603 din data de 26 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman– Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. Mihaiță ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 18 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
H. P. F. G. A. B. D. M.
Grefier,
A. C.
RED.F.G.A
TEHNORED F.G.A/2 ex
JUDECĂTOR FOND
T. N.
Tribunalul Teleorman
| ← Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2065/2013. Curtea de... → |
|---|
