Obligaţia de a face. Decizia nr. 4824/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4824/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 4631/98/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4824
Ședința publică de la 7.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – V. E. C.
JUDECĂTOR - N. M.
JUDECĂTOR - PATRAȘ B. L.
GREFIER - S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă D. Z. împotriva sentinței civile nr. 351/28.01.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA G. DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, iar recurentul-reclamant și-a îndeplinit obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei, solicitând judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea, constatând că părțile au solicitat judecarea cererii de recurs în lipsa lor și nemaifiind alte cereri de formulat, reține recursul în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 351/28.01.2013, Tribunalul Ialomița Secția Civilă a respins ca nefondată cererea principală formulată de reclamanta D. Z. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, prin care s-a solicitat restituirea sumei de 3742 lei plătită de reclamantă cu titlu de taxă de poluare, respingând, pe cale de consecință, și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a achiziționat autoturismul marca Dacia, tipul L., nr. de identificare – UU1USD1K_ potrivit facturii fiscale nr._/10.09.2012, emisă de . IFN SA.
Pentru ca acest autoturism să fie înmatriculat în România, reclamantei i s-a perceput o taxă de poluare în sumă de 3.742 lei, achitată prin ordinul de plată nr.282/16.10.2010, sumă ce s-a făcut venit la bugetul statului.
Atât din actele dosarului, cât și din precizările reclamantei, rezultă că autoturismul era nou, nu mai fusese niciodată înmatriculat, nici in România si nici în vreo alta tară membră a Uniunii Europene.
Taxa specială de înmatriculare cunoscută sub denumirea de taxă de primă înmatriculare este prevăzută de art .2141, 2142 și 2143 din Legea nr.571/2003. Cu începere de la 01.07.2008, odată cu . O.U.G nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prevederile art. 214 ,214 și 214 din Codul Fiscal au fost abrogate. Textele de lege mai sus arătate au fost introduse în Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 modificată prin O.U.G nr. 110/2006.
Ulterior, potrivit O.U.G. nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru vehicule, se datorează această taxă pentru cele din categoriile M(1) – M3 și N(1)-N (3), cel deținut de reclamantă fiind de categoria M1 și neîncadrându-se în excepțiile prevăzute de art. 3 alin. 2 și art. 9 alin. 1.
Art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 prevede că obligația de plată intervine cu ocazia primei înmatriculări, fără ca textul să facă distincția între cele produse în România și cele în afara acesteia și nici între autoturismele noi și cele second – hand.
Astfel, se observă ca pentru autoturismele noi ce nu au mai fost niciodată înmatriculate, nu exista o diferența de tratament, astfel încât să ducă la diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, și astfel cumpărătorii să fie orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
In aceste condiții, norma care reglementează taxa specială de primă înmatriculare pentru orice autoturism nou, indiferent ca era produs în România sau într - o alta țară membră a Uniunii Europene este în acord cu prevederile art. 90, paragraful I din Tratatul de instituire a Comunității Europene, care stipulează ca niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Pentru aceste considerente a respins cererea formulată de reclamantă. Întrucât în cauza de față cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca nefondată, aceeași a fost soluția și cu privire la cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu.
Împotriva aceste sentințe a formulat recurs reclamanta D. Z., solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii principale.
În motivarea recursului, arată că soluția primei instanțe este nelegală și netemeinică întrucât dispozițiile legale invocate în cuprinsul cererii principale nu fac nicio deosebire între autoturismele noi și cele de ocazie, așa încât instanța de fond ar fi trebuit să pronunțe o soluție favorabilă reclamantei, în raport de prevederile art. 110 TFUE (fost art. 90 TCE).
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate Curtea îl constată nefondat pentru următoarele argumente:
1. Temeiul juridic invocat de reclamantă vizează pretinsa încălcare a prevederilor art. 90 alin. 1 din Tratat (în prezent art. 110 TFUE), text potrivit căruia „Nici un stat membru nu poate să impună, în mod direct sau indirect, asupra produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare”.
Pentru a aprecia asupra incidenței acestui text în privința taxei de poluare achitată în concret în prezenta cauză, astfel cum a fost aceasta reglementată în legislația națională, Curtea a analizat mai întâi jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauze privind reglementări similare ale altor state membre (cauza C-345/93 Nunes Tadeu, cauza C-393/98 Gomes Valente, cauza C-101/00 Tulliasiamies și Antti Siilin, cauza C-313/05 Brzezinski și cauzele conexate C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Németh I.).
Instanța comunitară a statuat astfel că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că interzice impunerea unei taxe precum cea în discuție, dacă această taxă:
- Este percepută la prima înmatriculare pe teritoriul unui stat membru a autovehiculelor second hand,
- Valoarea acesteia, determinată exclusiv de caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tipul motorului, capacitatea acestuia) și de clasificarea de mediu, este calculată fără luarea în considerare a deprecierii reale a vehiculului, astfel încât excede valoarea reziduală a aceleiași taxe, încorporată în valoarea de piață a autovehiculelor second hand similare deja înmatriculate în statul membru respectiv.
2. Prima observație care se impune, esențială pentru soluționarea cauzei, este aceea că jurisprudența menționată este incidentă doar în privința obligației de achitare a taxei speciale pentru autovehiculelor second hand, iar nu și a celor noi.
Legalitatea taxei în privința autovehiculelor noi este în afara oricărei discuții, în raport de statuarea CJCE în Cauza C-113-94 Casarin (art. 110 TFUE nu interzice aplicarea reglementărilor naționale privind taxarea autovehiculelor cât timp aceasta nu are ca efect favorizarea vânzării autovehiculelor din producția internă în detrimentul vânzării autovehiculelor importate din alte state membre) și Cauza C-47/1988 Comisia c. Danemarca (art. 110 TFUE interzice să se aplice produselor altor state membre impozite directe mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare sau impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție), coroborat cu modul identic de calcul al taxei atât pentru autovehiculele noi produse în țară, cât și pentru cele noi importate.
3. Or, în speță, autoturismul achiziționat de reclamantă și pentru care aceasta a plătit taxa de poluare a cărui restituire o solicită, este unul nou, achiziționat pentru prima oară de către aceasta.
Prin urmare, instanța reține că taxa instituită de OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, achitată de reclamantă pentru un autovehicul nou, nu este discriminatorie în sensul art. 110 TFUE, modul de calcul fiind identic pentru autovehiculele noi din producția internă raportat la cele noi importate, prin urmare nu se poate reține incidența reglementării comunitare menționate, astfel cum a fost conturată jurisprudențial de CJCE în materia specifică a acestei taxe.
În lumina celor arătate, instanța de recurs apreciază că taxa impusă reclamantei nu este discriminatorie, nefiind întrunit în cauză nici un motiv de nelegalitate a taxei, astfel că, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă D. Z. împotriva sentinței civile nr. 351/28.01.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA G. DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. E. C. N. M. Patraș B. L.
GREFIER
S. I.
Red.VEC
Jud. fond – M. A.G.
| ← Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 559/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 1732/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
