Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5096/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5096/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-11-2013 în dosarul nr. 45212/3/2009**
Dosar nr._ .
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia civilă nr. 5096
Ședința publică din data de 18.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. D.
JUDECĂTOR: M. B.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: M. G.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței civile nr. 4823/10.09.2012 pronunțate de Curtea de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. G. și cu intimatul-chemat în garanție M. FINANȚELOR PUBLICE, în cauza având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde intimatul-reclamant, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, data de 08.04.2013, prin serviciul registratură, intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, iar, la data de 15.11.2013, recurenta-pârâtă a depus la dosar note de ședință, în două exemplare, precum și o cerere prin care solicită introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, după care:
Curtea comunică intimatului-reclamant un exemplar al înscrisurilor depuse la dosar de către recurenta-pârâtă și pune în discuție introducerea în cauză, în calitate de recurentă, a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, în locul Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, urmare a transmisiunii legale a calității procesuale, prin dispozițiile art. 17-18 din Legea nr. 165/2013.
Intimatul-reclamant solicită introducerea în cauză a noii Comisii.
Curtea dispune introducerea în cauză, în calitate de recurentă-pârâtă, a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, în locul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere că, potrivit art. 18 alin. 3 din Legea nr. 165/2013, aceasta a preluat atribuțiile fostei CCSD, operând astfel o transmisiune de drept a calității procesuale.
Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Intimatul-reclamant solicită respingerea recursului, cu consecința menținerii sentinței pronunțate de către instanța de fond ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată prilejuite de acest proces. Arată că recurenta era obligată să procedeze la emiterea deciziei de despăgubire ulterior evaluării, aceasta nefiind o acțiune opțională, ci o consecință a efectuării evaluării. Totodată, precizează că aceasta nu a respectat termenul rezonabil de soluționare a dosarului, având în vedere că acesta a fost înregistrat la C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în data de 11.08.2009 și nici până în momentul de față nu a înțeles să își îndeplinească obligațiile. Astfel, instanța de fond a apreciat în mod corect faptul că nu a fost respectat termenul rezonabil prevăzut de lege. Cu privire la criticile aduse de către reucrenta-pârâtă sentinței recurate, față de nerespectarea dispozițiilor prevăzute de OUG nr. 4/2012, învederează că aceasta nu se referă la acțiunile în justiție care se află în curs de judecată și nici nu se precizează că OUG nr. 4/2012, prin derogare de la lege, ar avea caracter retroactiv. De asemenea, arată că nici Legea nr. 165/2013 nu poate fi aplicată retroactiv, dar, oricum, potrivit acestui nou act normativ, există în continuare etapa evaluării, doar că se face în funcție de grilele notariale, iar nu de evaluatori autorizați.
CURTEA
Deliberând asupra prezentului recurs, constată următoarele:
1. C. procesual.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția a V-a civilă la 13.11.2009, reclamantul A. G. a solicitat obligarea pârâtei C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR să trimită dosarul de despăgubiri nr._/2009 la un evaluator, sub sancțiunea plății unor despăgubiri de 200 lei pentru fiecare zi de întârziere.
În motivare, reclamantul a arătat că, la data de 11.08.2009, Primăria Municipiului Iași a comunicat, iar C. Centrală a înregistrat dosarul nr._/CC/2009, însă, cu toate că a stăruit în numeroase rânduri, dosarul nu a fost trimis pentru efectuarea evaluării.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a invocat excepția de necompetență materială, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat de reclamant, precum și evaluarea acestuia sunt etape condiționate de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin decizia nr. 2815/16.09.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Față de susținerea reclamantului privind tergiversarea nejustificată a dosarului de despăgubire, pârâta a precizat că legiuitorul, neprevăzând un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, a stabilit că ordinea de soluționare a dosarelor va fi decisă de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform pct. 17.1 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1095/2005. În speță, dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale după . OUG nr. 87/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare, întrucât soluționarea dosarului nr._/CC înaintea celor înregistrate anterior duce la încălcarea drepturilor celorlalte persoane îndreptățite, având impact și asupra principiului acordării unor despăgubiri juste și echitabile.
Prin încheiere de ședință din 02.04.010, Tribunalul București-Secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă.
Prin cererea depusă la data de 04.06.2010, reclamantul a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia să-l despăgubească cu suma ce urmează a fi stabilită de instanță.
Prin sentința civilă nr. 1324/20.10.2010 pronunțată de Tribunalul București-Secția a V-a civilă, s-a admis acțiunea și a fost obligată pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să transmită dosarul nr._/CC/2009 pentru evaluare, fiind respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice.
Prin decizia nr. 553A/30.05.2011 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-au admis apelurile formulate de apelantul- reclamant A. G. și de apelanta-pârâtă C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 1324/20.10.2010 pronunțate de Tribunalul București-Secția a V-a civilă, s-a admis excepția de necompetență materială, s-a anulat sentința civilă apelată și s-a reținut cauza spre judecare la Curtea de Apel București, înaintând dosarul Secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Această soluție a rămas irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin decizia civilă nr. 3619/22.05.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin urmare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 10.08.2012.
2. Soluția instanței de fond.
Prin sentința civilă nr. 4823/10.09.2012 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea, a fost obligată pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să înainteze dosarul nr._/CC/2009 unei societăți de evaluatori și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri, fiind respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice ca nefondată
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, deși legea nu impune un termen de soluționare a dosarelor de despăgubire, totuși neefectuarea niciuneia dintre operațiunile juridice necesare emiterii titlului de despăgubire într-un interval de aproape 3 ani de la data înregistrării reprezintă o încălcare a dreptului reclamantului la soluționarea cererii într-un termen rezonabil, prevăzut de art. 6 CEDO.
3. Cererea de recurs, întâmpinarea și procedura în fața instanței de recurs.
Împotriva acestei sentințe, la data de 22.11.2012, a formulat recurs pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, recurenta a învederat următoarele aspecte relevante:
În primul rând, instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, devenind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care a obligat-o și la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În al doilea rând, instanța de fond a reținut în mod greșit încălcarea termenului rezonabil, devenind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă. Astfel, legiuitorul, neprevăzând un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, a stabilit că ordinea de soluționare a dosarelor va fi decisă de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform pct. 17.1 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1095/2005, în aplicarea căreia C. Centrală a emis inițial decizia nr. 2/28.02.2006, care prevedea selectarea aleatorie atât a dosarului de despăgubire, cât și a evaluatorului/societății de evaluare, înlocuită ulterior cu decizia nr. 2815/16.09.2008, potrivit căreia dosarele transmise Secretariatului Comisiei erau împărțite în două categorii: dosare transmise înainte de . OUG nr. 81/2007, respectiv după . această ultimă categorie încadrându-se dosarul reclamantului.
De asemenea, recurenta a invocat noile modificări ale cadrului legislativ, respectiv suspendarea operată prin OUG nr. 4/2012, până la data de 15.05.2013, a emiterii titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri. A învederat că prin această suspendare nu s-a urmărit doar amânarea momentului la care se vor emite titlurile de despăgubire, ci și blocarea acestor operațiuni pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății acestor despăgubiri. Așadar, prin instituirea termenului de suspendare, obligațiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în toate ipotezele, implicit dreptul afirmat de reclamant, ca si condiție de exercitare a acțiunii civile, sunt afectate de un termen suspensiv în curs de desfășurare.
În drept, recurenta a invocat Legea nr. 10/2001, Legea nr. 247/2005, HG nr. 1095/2005, OUG nr. 4/2012, art. 299 și urm. din Codul de procedură civilă.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Cererea de recurs, împreună cu dosarul de fond, au fost transmise Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, prin încheierea nr. 2692 din 04.03.013, în baza art. XXIII alin. 2 și 4 din Legea nr. 2/2013, a scos cauza de pe rol și a trimis-o pe cale administrativă, spre competentă soluționare, Curții de Apel București-Secția a VIII-a, dosarul fiind reînregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 14.03.2013.
La data de 08.04.2013, intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei-pârâte la achitarea cheltuielilor de judecată prilejuite cu acest proces.
Intimatul-reclamant a învederat că recurenta-pârâtă este obligată să emită decizia de despăgubire ulterior evaluării, aceasta nefiind o opțiune, ci o consecință a efectuării evaluării. De asemenea, a arătat că instanța de fond a reținut în mod corect că pârâtul nu a respectat termenul rezonabil de soluționare a dosarului.
Cu privire la . OUG nr. 4/13.03.2012, a învederat că aceasta nu se referă la acțiunile injustiție care se află în curs de judecată și nici nu se precizează în cuprinsul ei, prin derogare de la lege, că ar avea caracter retroactiv.
În drept, intimatul-reclamant a invocat art. 115-118 și art. 274 Cod procedură civilă.
Prin încheierea de ședință din 18.11.2013, Curtea a luat act că, în baza art. 17 și urm. din Legea nr. 165/2013, a operat o transmitere legală a calității procesuale, dispunând introducerea în cauză, în calitate de recurentă, a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin cererea depusă la 15.11.2013 (filele 13-17), C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a arătat că își însușește cererea de recurs formulată de CCSD, a invocat excepția prematurității, față de dispozițiile OUG nr. 4/2012, și a solicitat aplicarea în cauză a Legii nr. 165/2013, publicată în M. Of. nr. 278/17.05.2013, care instituie o procedură nouă de soluționare a dosarelor de despăgubiri.
4. Soluția instanței de recurs.
Exercitând controlul asupra legalității și temeiniciei sentinței recurate, Curtea nu poate face abstracție de faptul că, între timp, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, prin care a fost modificată întreaga procedură de soluționare a dosarelor de despăgubiri, aspect ce a fost invocat de recurenta-pârâtă prin notele de ședință din 15.11.2013 și care a fost pus în discuție cu ocazia dezbaterilor din 18.11.2013.
Astfel, în raport de noile prevederi legale, Curtea apreciază că măsurile de remediere dispuse de instanța de fond, respectiv obligarea la transmiterea dosarului unui evaluator și la emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubire, nu mai pot fi executate în contextul legislativ actual. Mai mult, la acest moment nu mai subzistă temeiurile legale reținute de instanța de fond.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, „dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, suspendate în temeiul hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Curtea constată că aceste dispoziții legale au devenit aplicabile și cauzei de față, astfel încât intimatului-reclamant, deși nu i se neagă dreptul la acordarea măsurilor compensatorii, i se impune de către legiuitor respectarea unei alte proceduri administrative de soluționare a cererii sale în despăgubiri.
În acest sens, Curtea reține ca fiind relevante în cauză dispozițiile art. 21 pct. 5-9 din Legea nr. 165/2013: „ (5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante. (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. 6. (8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, C. Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. 7. (9) În cazul validării deciziei, C. Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv”.
Având în vedere aceste dispoziții legale, Curtea reține că, față de procedura reglementată prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin Legea nr. 165/2013, printre altele, a fost introdusă o nouă etapă (cea a verificării dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului), că etapa evaluării se realizează într-o procedură diferită de cea anterioară, că s-a introdus obligativitatea validării și a stabilirii punctajului, că nu se mai emite titlu de despăgubire, ci decizie de compensare prin puncte.
Se observă, așadar, instituirea unui ansamblu de obligații în sarcina recurentei-pârâte, în vederea punerii în executare a noilor dispoziții legale, precum și în vederea soluționării pretențiilor reclamantului, care nu au fost avute în vedere la soluționarea pe fond a cauzei și de care nu se poate face abstracție cu ocazia soluționării prezentului recurs.
Deși s-ar putea susține că unele etape din Legea nr. 247/2005 ar putea fi echivalate prin raportare la noua procedură reglementată de Legea nr. 165/2013, Curtea constată că acest ultim act normativ conține și dispoziții cu caracter de noutate, care trebuie respectate întocmai de către recurenta-pârâtă, fiind practic în imposibilitatea de a pune în executare dispozitivul hotărârii judecătorești recurate, care conține obligația de evaluare a imobilului și de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, conform vechii proceduri reglementate prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Prin urmare, Curtea constată că intervenția legii noi a lipsit de efecte hotărârea primei instanțe.
Reținând că în noua reglementare s-a prevăzut expres dreptul CNCI de a verifica dosarele din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii și de a solicita documente în completare, pentru clarificarea aspectelor din dosar, Curtea constată că, prin notele de ședință depuse la dosar în data de 15.11.2013, recurenta-pârâtă a arătat că, în temeiul art. 21 alin. 5 din Legea nr. 165/2013, s-a constatat necesitatea completării dosarului de despăgubire cu anumite înscrisuri, devenind aplicabile dispozițiile art. 32 din același act normativ, potrivit cărora persoanele îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarul în termen de 90 de zile.
De asemenea, recurenta-pârâtă CNCI a mai arătat că, în situația în care nu vor fi depuse documentele solicitate înăuntrul termenului legal, va proceda la verificarea dosarului din punctul de vedere al existenței dreptului doar în baza înscrisurilor depuse la dosar, existând posibilitatea invalidării în tot sau în parte a dispoziției nr. 1765/2008.
În consecință, reținând că prin voința legiuitorului nu mai subzistă cadrul legal necesar executării obligațiilor dispuse de prima instanță în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005 și având în vedere că etapa emiterii actului administrativ este subsecventă și condiționată de parcurgerea etapelor anterioare (verificarea existenței dreptului, a legalității nerestituirii în natură, precum și evaluarea imobilului), care nu au fost încă finalizate de noua Comisie, Curtea apreciază că se impune admiterea recursului formulat de recurenta-pârâtă și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii principale formulate în contradictoriu cu CNCI, urmând a fi menținută soluția dată cererii de chemare în garanție a MFP ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR (fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor) împotriva sentinței civile nr. 4823/10.09.2012 pronunțate de Curtea de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. G. și intimatul-chemat în garanție M. FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge cererea principală formulată împotriva pârâtei CNCI ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. M. D. M. B. C. P.
GREFIER
M. G.
Red/thred. jud. DDM/ 2 ex/ 20.12.2013.
Jud. fond: D. U., Curtea de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1631/2013. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 2179/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
