Anulare act administrativ. Sentința nr. 3174/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3174/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 2333/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Sentința Civilă nr. 3174
Ședința publică din 22.10.2013
Curtea constituită din:
Președinte: S. D. G.
Grefier: T. M.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții O. D., DINUȚA E. C. și S. C. O. în contradictoriu cu pârâtul M. APĂRĂRII NAȚIONALE având ca obiect ”anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns personal reclamanții O. D. și S. C. O., toți reclamanții fiind reprezentanți de avocat M. R. cu împuternicire avocațială la fila 3 dosar și pârâtul MAI prin consilier juridic C. S. care depune delegație în ședință publică.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere prevederile art.131 NCPC, Curtea pune în discuția părților excepția de necompetență.
Avocatul reclamanților apreciază că este competentă această instanță menționând cauze similare care au fost soluționate de curtea de apel și asta recent. Raporturile care se derulează între cele două părți sunt raporturi speciale, deci nu sunt raporturi de natura funcționarilor publici deci care să implice o declinare de competență către tribunal.
Pârâtul, prin consilier juridic, arată că are aceleași concluzii cu avocatul reclamanților. În plus, adaugă faptul că toate cadrele militare au un statut special astfel că în opinia sa cauza ar putea fi judecată de această secție a curții de apel București.
Curtea solicită reprezentatului pârâtului să precizeze dacă statutul special al cadrelor militare este stabilit printr-o lege organică.
Pârâtul, prin consilier juridic, arată că potrivit practicii instanțelor judecătorești, această categorie de personal poate fi asimilată persoanelor cu statut special. Având în vedere că natura litigiului se referă la contestarea unor decizii administrativ jurisdicționale și a unor acte emise de M. Apărării Naționale, apreciază că instanței de contencios administrativ îi revine competența de soluționare a cauzei.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare pe excepția de necompetență.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.03.2013, reclamanțiiO. D., DINUȚA E. C. și S. C. O. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. APĂRĂRII NAȚIONALE:
- suspendarea executării Deciziei de imputare nr.A.500/14.03.2012 emisă de șeful Direcției de Prevenire și Investigare a Corupției și Fraudelor până la soluționarea acțiunii în fond, în conformitate cu prevederile art.15 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare;
- anularea Deciziei de imputare nr.A.500/14.03.2012, a Hotărârilor pentru soluționarea contestațiilor nr.A1049/15.05.2012, nr.A1087/17.05.2012 și nr.A1159/23.05.2012, a Deciziei administrativ jurisdicțională nr.87/CJ 498/2012 din 28.05.2012, precum și a Deciziei administrativ jurisdicțională nr.152/CJ 915/2012 din 23.01.2013;
- obligarea pârâtului la restituirea sumelor încasate în baza Deciziei de imputare nr.A.500/14.03.2012;
- cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării Deciziei de imputare nr.A.500/14.03.2012, reclamanții arată că sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute în mod cumulativ de art.14 din legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Astfel, modul în care s-a desfășurat cercetarea administrativă, probatoriul administrat pe timpul cercetării, motivarea în drept și în fapt a proceselor verbale de cercetare administrativă nr. A 1115/23.05.2011 și nr. A 489/08.03.2012 (acte care au stat la baza emiterii deciziei de imputare), precum și modul de soluționare a contestațiilor, plângerilor și a cererilor de revizuire formulate în cauză, constituie în opinia reclamanților, împrejurări care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrativ jurisdicționale.
De asemenea, reclamanții arată că executarea deciziei de imputare este de natură să le cauzeze pagube grave ca urmare a diminuării veniturilor prin rețineri lunare până la acoperirea presupusului prejudiciu astfel cum acesta a fost determinat prin actele pe care le contestă. Practic, diminuarea venitului lunar este de natură să le afecteze nivelul de trai și modul de viață al familiilor reclamanților, situație care nu ar pute fi evitată decât prin admiterea cererii de suspendare.
Pe fondul cauzei, față de modul de desfășurare a cercetării administrative și având în vedere probatoriul administrat de comisiile competente desemnate în cauză, reclamanții arată că Decizia de imputare nr.A.500/14.03.2012, Hotărârile nr.A1049/15.-05.2012, nr.A1087/17.05.2012 și nr.A1159/23.05.2012, Decizia administrativ jurisdicțională nr.87/CJ 498/2012 din 28.05.2012, precum și Decizia administrativ jurisdicțională nr.152/CJ 915/2012 din 23.01.2013 sunt nelegale și netemeinice fapt pentru care se impune anularea acestora și pe cale de consecință, obligarea pârâtului să le restituie sumele care le-au fost reținute în mod nelegal în baza acestor acte administrativ jurisdicționale.
Ca prim motiv de nelegalitate, în raport de art.23 alin.2 din OG nr.121/1998, reclamanții consideră că nu au existat motive temeinic justificate pentru ca perioada alocată cercetării să fie prelungită, situație în care urmează a se constata că cercetarea administrativă s-a efectuat cu nerespectarea termenului legal.
În continuare, arată că motivele invocate de pârât în determinarea caracterului ilegal al faptelor săvârșite și a vinovăției reclamanților, respectiv angajarea și utilizarea de drepturi bănești cu nerespectarea actelor normative, neverificarea ordinelor eșaloanelor superioare, executarea de către reclamanți a unor ordine ale UM_ deși nu exista o relație de subordonare între UM_ C. și UM_ C., nepunerea la dispoziția comisiei de cercetare a documentelor din care să reiasă că CS Armata a îndeplinit condițiile pentru a funcționa ca o asociație sportivă militară, nu pot fi reținute de instanță ca fiind întemeiate atâta timp cât apărările pe care le-au formulat nu au fost combătute în nici un fel, motivele de respingere a acestora invocate de către pârât fiind susținute cu aceleași argumente și cu aceleași înscrisuri pe întreg timpul procedurii administrative.
Cu privire la calculul pagubei reținute, consideră că aceasta trebuia să fie calculată proporțional cu orele în care militarul își desfășura efectiv activitatea în cadrul clubului sportiv și nu prin raportare la solda integrală corespunzătoare a 24 de ore, astfel cum a fost stabilită aceasta prin normativele militare, căci trebuie arătat că după desfășurarea activităților sportive în cadrul programului de lucru stabilit la CS Armata, militarii erau în măsură să execute toate sarcinile pe care le-ar fi primit în exercitarea atribuțiilor strict militare.
În concluzie, reclamanții opinează că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii lor materiale astfel cum este reglementată prin OG nr.121/1998 și prin Ordinul M5/1999 de aprobare a Instrucțiunilor privind răspunderea materială a militarilor și salariaților civili din M..> În susținere, reclamanții au atașat înscrisuri.
Pârâtul M. APĂRĂRII NAȚIONALE a depus întâmpinare la data de 26.06.2013 prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
Pârâtul a depus la dosar înscrisuri.
ReclamanțiiO. D., DINUȚA E. C. și S. C. O. au depus răspuns la întâmpinare la data de 15.07.2013 prin care a solicitat să se constate temeinicia și legalitatea cererii de chemare în judecată și pe cale de consecință, să fie admisă astfel cum a fost formulată.
În ședința publică de la 22.10.2013, Curtea a invocat din oficiu excepția de necompetență a curții de apel în soluționarea cauzei, pe care a pus-o în discuția acestora.
Părțile, prin reprezentanți, au solicitat respingerea excepției de necompetență invocată de in oficiu.
Cu privire la excepția necompetenței invocată din oficiu, Curtea apreciază că este întemeiată.
Astfel cum rezultă din cuprinsul acțiunii de față, reclamanții solicită anularea unor acte administrativ jurisdicționale întocmite de pârât în vederea angajării răspunderii materiale a acestora pentru producerea unei pagube în valoare de 66.829 lei reprezentând cheltuieli nelegale de mijloace bănești cauzate prin punerea la dispoziția Clubului Sportiv Armata C. a unor resurse umane din cadrul Ministerului Apărării Naționale în perioada 08.07.2008 – 07.09.2009.
Potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr.188/1999 republicată, astfel cum a fost modificată prin efectul Legii nr.2/2013 “Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.
Aplicabilitatea dispozițiilor legii 188/1999 în cazul militarilor decurge din calitatea acestora de funcționari publici, în condițiile în care, potrivi art. 6 din legea 80/1995 aceștia sun investiți cu exercițiul autorității publice.
Acesta este, de fapt temeiul care atrage competența instanțelor de contencios administrativ, în lipsa acestei interpretări militarii apărând ca salariați pe bază de contract de muncă.
Or, așa cum a decis Înalta Curte de Casație și Justiție- Secția de C. Administrativ, prin soluția de principiu din date de 25.02.2008, cadrele militare nu sunt exceptate de la aplicarea, în completarea Statutului propriu, aprobat prin legea 80/1995, a prevederilor legii 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, care stabilesc, prin art. 109 competența instanței de contencios administrativ.
Având în vedere dispozițiile derogatorii, prevăzute de articolul legal citat, este evident că pentru determinarea competenței de soluționare a prezentei cauze nu sunt aplicabile prevederile art.10 din Legea nr.554/2004, fiind, așadar, irelevant rangul autorităților emitente a actelor contestate de reclamanți în cauza de față.
Cât timp pentru contestarea actelor criticate de reclamanți nu este prevăzută expres competența altei instanțe decât cea prevăzută de art.109 din Lega nr.188/1999, curtea va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București Secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență.
Declină competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamanțiiO. D., DINUȚA E. C. și S. C. O., toți cu domiciliu procesual ales la „C.Av. M. R.” din București, sector 5, ..1, ., . în contradictoriu cu pârâtulM. APĂRĂRII NAȚIONALE cu sediul în București, sector 5, . în favoarea Tribunalului București Secția a IX-a.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 22.10.2013.
Președinte, Grefier,
S. D. G. T. M.
Red. Jud. SDG
Tehnored. TM/ . ex./2013
.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Hotărâre din 16-05-2013,... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1018/2013. Curtea de... → |
|---|
