Despăgubire. Decizia nr. 3551/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3551/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 22920/3/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3551
Ședința Publică din data de 20.09.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: U. D.
JUDECĂTOR: B. V.
JUDECĂTOR: V. D.
GREFIER: I. C. D.
****************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă L. E. S. împotriva sentinței civile nr.2805/20.06.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta reclamantă L. E. S., personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, și intimata pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, prin consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, la data de 9.07.2013 Sindicatul Direcției Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București a comunicat instanței faptul că la data de 27.07.2010 reclamanta avea calitatea de vicepreședinte al Sindicatului DITL Sector 1.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Având cuvântul, recurenta reclamantă L. E. S., prin avocat, solicită admiterea recursului si modificarea in tot a hotărârii recurate iar pe fond rejudecând sa se dispună admiterea acțiunii astfel cum a fost formulata si precizata, anularea deciziei nr. 1304 emisa la data de 27.07.2010 de către intimata, anularea deciziei nr. 1548 emisa la data de 24.08.2010 de către intimata, repunerea in situația anterioara prin reintegrarea in funcția si postul deținut anterior eliberării din funcție, despăgubiri constând in plata salariul aferent postului care i s-ar fi cuvenit daca nu i se desfăcea Contractul de munca si pana la data reintegrării efective, pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs. Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
La rândul său, intimata pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele arătate în întâmpinare.
Curtea în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată introdusă la Tribunalul București - Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data 29.03.2011, reclamanta L. E. S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună revocarea în tot a deciziei nr.1304/27.07.2010 prin care s-a dispus eliberarea din funcția publica de execuție de inspector clasa I, grad profesional principal, treapta 1 de salarizare, ca nelegală si netemeinică și a Deciziei nr.l548/24.08.2010 prin care s-a constatat încetarea raportului de serviciu cu parata, ca urmare a aplicării Deciziei nr.1304, restabilirea situației anterioare emiterii Deciziei atacate prin prezenta cerere și plata unor despăgubiri egale cu salariile lunare si sporurile cuvenite.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că, începând cu anul 2008, a fost încadrată în funcția publica de execuție de inspector, clasa I, grad profesional principal, treapta 1 de salarizare la Serviciul executare Silita Amenzi Impozite si Taxe Persoane juridice - Direcția de Administrare Contribuabili Persoane Juridice din cadrul Direcției Generale de Impozite si Taxe Locale a Sectorului 1 București.
În baza OUG nr. 63/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, precum si pentru stabilirea unor masuri financiare, prin Decizia nr.1304 din data de 27.07.2010 s-a dispus eliberarea sa din funcția mai - sus menționata, ca urmare a reorganizării activității la nivelul Direcției Generale de Impozite si Taxe Locale a sectorului 1.
În data de 26.08.2010, in termenul impus de art.7(l) din Legea nr.554/2004 a Contenciosului Administrativ a depus contestație, act la care parata a răspuns in termen, considerând ca Dispoziția atacată prin prezenta a fost întocmită cu respectarea legii.
Reclamanta a apreciat că eliberarea din funcția publică s-a făcut cu încălcarea prevederilor legislației muncii aplicabile, fără a fi respectate procedura obligatorie de consultare cu sindicatele sau cu reprezentanții salariaților, prevăzuta la art. 69 si următoarele din Codul muncii; dispozițiile art. 81 din CCMUNN pe anii 2007-2010 care prevede ordinea in care se fac reducerile de personal si criteriile minimale care vor fi avute in vedere in cazul disponibilizărilor; masurile de protecție sociala prevăzute de OUG nr. 98/1999.
Având in vedere ca OUG nr. 63/2010, actul normativ in baza căruia s-a redus personalul instituției, nu prevede criteriile de reducere a posturilor, parata avea obligația sa suplinească aceasta lacuna a legii prin aplicarea dispozițiilor legislației muncii.
OUG nr.63/2010 prevede ca ordonatorii de credite ai bugetelor pot reduce numărul de posturi finanțate, respectiv pot disponibiliza, in condițiile legii, personalul aferent.
Potrivit articolul 117 din Legea 188/ 1999 privind statutul funcționarilor publici, dispozițiile legii se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, in măsura in care nu contravin legislației specifice funcției publice, astfel încât Decizia atacata trebuia emisa cu respectarea dispozițiile legale sus-menționate.
În mod greșit, DGITL a interpretat că prevederile din Legea 188/1999 privind instituția juridica a concedierii in scopul reorganizării deroga de la normele de drept comun in materie. Normele legislației muncii si reglementările de drept comun nu fac decât sa completeze legislația specifica funcției publice. Or, in cazul de fata, actul normativ aplicabil neprevăzând criteriile de reducere a numărului de posturi, DGITL avea obligația să facă aplicarea legislației muncii, dispoziție legala căreia instituția nu i s-a conformat, disponibilizarea personalului trebuie sa se realizeze cu respectarea prevederilor Legii 188/1999, cat si a reglementarilor de drept comun.
Procedura consultării cu sindicatului, prevăzuta in art.69 si următoarele din Codul Muncii este obligatorie pentru toți angajatorii. DGITL Sector 1 București nu a consultat sindicatul reprezentativ existent la nivelul unității, îngrădind dreptul legal de a formula propuneri la metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de funcționari care vor fi disponibilizați, precum si la atenuarea consecințelor disponibilizării prin recurgerea la masuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversie profesională.
Mai mult, instituția avea posibilitatea ca la reducerea posturilor sa aiba in vedere criteriile minimale prevăzute de art. 81 din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel Național pentru anii 2007-2010.
DGITL Sector 1, încercând să argumenteze in răspunsul la contestație, ca in cauza nu se aplica normele legislației muncii/ reglementari de drept comun,(contrar dispozițiilor legale) in esența, admite faptul ca nu a existat nici un criteriu în baza căruia s-au desființat posturile, astfel ca decizia atacă este nelegală, DGITL, în mod aleatoriu, a procedat la reducerea posturilor, ignorând in totalitate dispozițiile legale.
Eliberarea sa din funcție s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor Legii 54/2003, legea sindicatelor.
Potrivit articolului 10 din Legea 54/2003, in timpul mandatului și în termen de 2 ani de la încetarea mandatului, reprezentanților aleși in organele de conducere sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lor, decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizației sindicale.
Reclamanta a aratat că este reprezentant ales in organul de conducere al Sindicatului DITL Sector 1, în calitate de vicepreședintă a Sindicatului reprezentativ si se afla în exercitarea mandatului său.
Organului colectiv de conducere ales al organizației sindicale nu i-a fost solicitat acordul privind eliberarea sa de funcție, astfel încât Decizia atacata a fost emisa cu încălcarea dispozițiilor legale, fiind lovita de nulitate.
Dispozițiile legale sunt clare în ceea ce privește instituirea unei interdicții obiective in sensul în care legătura dintre calitatea de reprezentant ales în organele de conducere ale sindicatului și concedierea dispusă de angajator nu trebuie dovedită, ea fiind prezumată de legiuitor în scopul protecției și garantării libertății sindicale. Reducerea postului său nu reprezintă un motiv imputabil persoanei sale, astfel încât DGITL interpretează greșit legea si face aplicare dispozițiilor art.99 (2) din statutul funcționarilor publici si invoca organizarea unei testări profesionale, testare care, în realitate, nu a avut loc.
Decizia nr.1304/27.07.2010 nu are in cuprinsul sau o . mențiuni necesare si obligatorii, ce atrag nulitatea sa: dreptul de a contesta decizia, termenul in care se poate contesta decizia, de 30 de zile calendaristice de la data comunicării deciziei, instanța competenta sa soluționeze contestația.
Legea 188/1999 neavând in cuprinsul sau dispoziții referitoare la forma/ conținutul deciziei de concediere, se vor face aplicabile dispozițiile generale din Codul Muncii, care prevăd obligativitatea menționării termenului in care poate fi atacata decizia si instanța competenta sa soluționeze contestația.
Apărarea împotriva unei măsuri abuzive nelegale ori neîntemeiate de îngrădire a exercițiului dreptului la muncă constituie un drept constituțional fundamental al salariatului. Acest drept îl poate exercita numai în cunoștință de cauză, respectiv dacă este informat în mod corespunzător despre motivele de drept și de fapt pe care angajatorul și-a întemeiat decizia și mijloacele procedurale prin care poate contesta măsura luată.
Dispozițiile cu privire la termenul, instanța la care poate fi contestata decizia sunt de natură să asigure exercițiul neîngrădit al drepturilor și al intereselor legitime ale salariaților, ce decurg din raporturile juridice de muncă, drepturi ce nu au fost respectate in Decizia atacata.
Față de textele de lege enunțate in cuprinsul prezentei plângeri, prin emiterea Deciziei de eliberare din funcție nr.1304/27.07.2010, s-a încălcat dreptul reclamantei, de a beneficia de dispozițiile legale aplicabile raporturilor de muncă, sens în care solicită să se dispună revocarea deciziei de eliberare din funcție ca nelegală și restabilirea situației anterioare de la data emiterii acesteia.
S-au invocat în drept prevederile Lg nr.554/2004, art.10 din Lg. nr.54/2003, Codul Muncii, Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel Național pentru anii 2007-2010,OUG 63/2010, s-au propus ca probe: înscrisuri, interogatoriul paratei și s-au depus la dosar înscrisuri privitoare la raporturile dintre părți.
Pârâta Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1 București a formulat întâmpinare împotriva cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta L. E. S., solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
S-a invocat de către pârâtă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, pentru că, potrivit dispozițiilor art. 106 alin 1 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu/ în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public", iar prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, obligă la formularea unei plângeri prealabile împotriva deciziei contestate.
Din cuprinsul dispozițiilor legale învederate se desprinde regula potrivit căreia, înaintea sesizării instanțelor judecătorești competente, persoana care se consideră vătămată în drepturile sau interesele sale legitime printr-un act administrativ unilateral și individual este obligată să conteste legalitatea acestuia printr-o plângere prealabilă adresată instituției publice care a emis actul administrativ în cauză.
Consecința introducerii unei acțiuni având ca obiect constatarea nelegalității unui act administrativ cu nerespectarea regulii procedurale învederate mai sus este de natură a atrage respingerea acesteia. în acest sens s-a exprimat și doctrina, dar și jurisprudența.
Îndeplinirea procedurii prealabile este posibilă și obligatorie pentru persoana interesată, în situația actului administrativ unilateral tipic, cu caracter individual, prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu, adică o manifestare de voință expresă a unei instituții publice care naște, modifică sau stinge raporturi juridice cu privire la un caz concret, astfel că este obligatoriu ca împotriva deciziei prin care s-a dispus aceasta măsura să fie formulată plângere prealabilă, în condițiile legii contenciosului administrativ.
În cazul reclamantei, anterior luării măsurii încetării raporturilor de serviciu a fost emisă decizia nr.1304/27.07.2010. Această decizie nu se referă la eliberarea acesteia din funcția publică pe care a ocupat-o în cadru DGITL a sectorului 1 - București, ci constituie o notificare, elaborată în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (4) din Statutul funcționarilor publici, cu privire la începutul perioadei de preaviz.
Reclamanta a înțeles să formuleze împotriva acestui act administrativ plângerea prealabilă înregistrată sub nr._/26.08.2010.
Acest act administrativ a fost emis în scopul de a atrage atenția asupra posibilității încetării raporturilor de serviciu ale petentei, la împlinirea unui termen de 30 de zile de la comunicare, în situația în care aceasta nu ar fi promovat examenul prevăzut de art. 100 alin. (3) din același Statut al funcționarilor publici. De altfel, la art. 1 al deciziei în cauză se precizează: „începând cu data de 28.07.2010, se declanșează procedura de eliberare din funcția publică (...)", iar la art. 2 al acestuia se continuă: „doamna L. E. S. beneficiază de dreptul la un preaviz de 30 de zile calendaristice". Prin urmare, efectul juridic al actului administrativ menționat nu a fost acela de încetare a raporturilor de serviciu ale petentei cu instituția noastră, ci o înștiințare cu privire la începutul perioadei de preaviz.
Ulterior, la expirarea perioadei de preaviz și în condițiile în care reclamanta nu a înțeles să participe la concursul organizat în vederea ocupării funcțiilor publice scoase la concurs urmare a reorganizării instituției, a fost emisă Deciziei nr. 1548/24.08.2010 prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantei.
În lumina dispozițiilor legale sus învederate, reclamanta era obligată a formula plângere administrativă împotriva acestui act administrativ fiscal (Decizia nr.1548/ 24.08.2010) condiție prealabilă și obligatorie admisibilității cererii formulate în fața instanței de contencios administrativ prin care se solicită revocarea actului și restabilirea situației anterioare, aspect procedural care nu a fost îndeplinit.
Mai mult decât atât, nici măcar la momentul depunerii plângerii prealabile formulate împotriva deciziei nr.1304/27.07.2010 prin care a fost notificată începerea perioadei de preaviz raportul de serviciu al reclamantei nu încetase. Acest fapt s-a întâmplat ulterior, abia în data de 27.08,2010, aspect care reiese din art. 1 al Deciziei nr. 1548/24.08.2010 a Directorului General al instituției.
Având în vedere aspectele învederate, în condițiile în care împotriva Decizia nr. 1548/24.08.2010 prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu nu a fost formulată plângere prealabilă, față de dispozițiile art.106 alin 1 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare coroborate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările se solicită de către pârâtă admiterea excepția inadmisibilitătii prezentei acțiuni și, pe cale de consecință, să se respingă acțiunea ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, față de motivele invocate de reclamantă, s-a solicitat respingerea cererii sale de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În drept, s-au invocat prevederile art.115-118 din Codul de procedură civilă, Codul muncii, Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, apreciind că a fost formulată plângere prealabilă împotriva actului administrativ prin care s-a luat măsura de încetare a raporturilor de muncă, respectiv adresa înregistrată la pârâtă sub nr._/26.08.2010.
Prin sentința civilă nr. 2805/20.06.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta L. E. S. a fost încadrată, începând cu anul 2008, în funcția publică de execuție de inspector, clasa I, grad profesional principal, treapta I de salarizare în cadrul Serviciului Executare Silită Amenzi Impozite și Taxe Persoane Juridice – Direcția de Administrare Contribuabili Persoane Juridice din cadrul Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 1 București.
Prin Decizia nr.1304/27.07.2010 (filele 64-65 dosar) emisă de Directorul General al Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 1 București, s-a comunicat reclamantei că, începând cu data de 28.07.2010, se declanșează procedura de eliberare din funcția publică de execuție de inspector, clasa I, grad profesional principal, treapta 1 de salarizare la Serviciul Executare Silită Amenzi Impozite și Taxe Persoane Juridice – Direcția de Administrare Contribuabili Persoane Juridice, în temeiul dispozițiilor art.99 din Lg. nr.188/1999
Totodată, în baza dispozițiilor art.99 alin.3 din Lg. nr.188/1999 reclamanta a primit un preaviz de 30 de zile calendaristice, începând cu data de 27.08.2010.
Prin Decizia nr.1548/24.08.2010 (filele 62-63) dosar, emisă de Directorul general al DGITL Sector 1 București, au încetat raporturile de serviciu ale reclamantei L. E. S. cu pârâta DGITL Sector 1 prin eliberarea din funcția publică de execuție de inspector, clasa I, grad profesional principal, treapta 1 de salarizare, începând cu data de 27.08.2010, în temeiul prevederilor art.97 lit.c și art.99 din Lg. nr.188/1999.
Împotriva acestor decizii, reclamanta a formulat plângerea prealabilă înregistrată la pârâtă sub nr._/26.08.2010, plângere ce a fost respinsă prin adresa nr._/ 27.09.2010. – filele 7-14 dosar.
Reclamanta s-a adresat instanței pentru desființarea actelor administrative prin care raporturile sale de serviciu cu pârâta au încetat, cerere pe care prezenta instanță o apreciază ca nefiind întemeiată, pentru motivele ce vor fi menționate.
În ceea ce privește Decizia nr.1304/27.07.2010, se observă foarte clar din conținutul acesteia că prin acest act s-a urmărit respectarea de către pârâta DGITL S1 a obligației ce îi revenea potrivit dispozițiilor art.99 alin.3–6 din Lg. nr.188/1999, în sensul acordării preavizului de 30 de zile:”3) În cazul eliberării din funcția publică, autoritatea sau instituția publică este obligată să acorde funcționarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice, iar, pe de altă parte, caracteristica acestui act este aceea că nu prin el au încetat raporturile de serviciu cu reclamanta, ci a fost declanșată procedura ce s-a finalizat prin încetarea raporturilor de serviciu, prin cea de-a doua decizie, nr.1548/24.08.2010.
Prima decizie comunică termenul la care începe perioada de preaviz și, aspect foarte important, conține în expunerea de motive, rațiunile, motivația pentru care s-a declanșat procedura de eliberare din funcția publică de execuție de inspector a reclamantei, fiind enumerate între acestea necesitatea aplicării dispozițiilor imperative ale OUG nr.63/2010, pentru modificarea și completarea Lg. nr.273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, a actelor administrației publice locale prin care s-au pus în executare prevederile acestei ordonanțe și ale Lg. nr.188/1999, privind Statutul funcționarilor publici București.
S-a menționat, în acest context, că structura funcțională a Serviciului Executare Silită Amenzi Impozite și Taxe Persoane Juridice se schimbă, având în componență 10 funcții publice de execuție, iar funcția publică de execuție de inspector, clasa I, grad profesional principal se desființează, în urma reorganizării.
Au fost astfel respectate prevederile legale referitoare la comunicarea posibilității încetării raportului de serviciu, a acordării termenului de preaviz de 30 de zile și a motivării declanșării acestei proceduri, prin raportare la prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, respectiv art. III alin 1, alin 8 teza I prin care se dispune: "Pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege, la stabilirea numărului de posturi din aparatul de specialitate al primarului, aparatul de specialitate al consiliului județean, precum și din instituțiile publice locale înființate prin hotărâri ale autorităților deliberative, autoritățile administrației publice locale se încadrează în numărul maxim de posturi determinat potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență. În termen de 20 de zile de la publicarea ordinului comun al ministrului administrației și internelor și al ministrului finanțelor publice, prevăzut la alin. (11), în Monitorul Oficial al României, Partea I, prefectul comunică numărul maxim de posturi prevăzut la alin. (1) și (2), pe fiecare unitate/subdiviziune administrativ-teritorială".
În situația de față, Prefectul Municipiului București a comunicat prin adresa nr._/P/13.07.2010 normativul de personal, iar Agenția Națională a Funcționarilor Publici a emis avizul favorabil nr.487.451/21.07.2010, în vederea reorganizării comunicate reclamantei prin Dispoziția nr.1304/27.07.2010 a Directorului General al DGITL Sector 1 București.
În consecință, această dispoziție a fost emisă cu respectarea rigorilor legale și urmează a fi respinsă cererea reclamantei privind anulare a acesteia, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește Decizia nr.1548/24.08.2010, emisă de Directorul general al DGITL Sector 1 București, prin aceasta au încetat raporturile de serviciu ale reclamantei L. E. S. cu pârâta DGITL Sector 1 începând cu data de 27.08.2010, prin eliberarea din funcția publică de execuție de inspector, clasa I, grad profesional principal, treapta 1 de salarizare, în temeiul prevederilor art.97 lit.c și art.99 din Lg. nr.188/1999.
Critica reclamantei privitoare la nelegalitatea acestei hotărâri este neîntemeiată, în opinia prezentei instanțe.
Prin Decizia nr.1548/24.08.2010 a fost, practic, finalizată procedura de încetare a raporturilor de serviciu ale reclamantei cu pârâta, procedură începută prin Dispoziția nr.1304/27.07.2010, iar un aspect esențial pentru aprecierea asupra legalității emiterii Deciziei nr.1548/24.08.2010 privește faptul că reclamanta nu a participat la nici unul din examenele organizate de către Direcția Generală de Impozite și taxe Locale a sectorului 1 - București în cadrul procedurii de reorganizare, în baza HCL Sector 1 - București nr.153/2010 prin care a fost aprobat Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului pentru funcționarii publici care vor fi numiți în noile funcții publice sau, după caz, în noile compartimente, după reorganizarea DGITL a sectorului 1 (anexa 4 din hotărâre).
Aspectul referitor la neîndeplinirea procedurii obligatorii de consultare cu sindicatele sau cu reprezentanții salariaților, conform art.69 și următoarele din Codul Muncii privește obligația instituită de acest articol în sensul următor: 1) În cazul în care angajatorul intenționează să efectueze concedieri colective, acesta are obligația de a iniția, în timp util și în scopul ajungerii la o înțelegere, în condițiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, cu privire cel puțin la: a) metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați; b) atenuarea consecințelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaților concediați.
S-a observat că este un criteriu determinant pentru a stabili că era necesară consultarea sindicatelor și acest criteriu se referă la existența unei situații de „concediere colectivă”, iar definiția concedierii colective este menționată de art.68 din Codul Muncii: (1) Prin concediere colectivă se înțelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana salariatului, a unui număr de: a) cel puțin 10 salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați mai mult de 20 de salariați și mai puțin de 100 de salariați; b) cel puțin 10% din salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 100 de salariați, dar mai puțin de 300 de salariați; c) cel puțin 30 de salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 300 de salariați.(2) La stabilirea numărului efectiv de salariați concediați colectiv, potrivit alin. (1), se iau în calcul și acei salariați cărora le-au încetat contractele individuale de muncă din inițiativa angajatorului, din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana salariatului, cu condiția existenței a cel puțin 5 concedieri”
De la această definiție se face legătura cu alta, extrem de importantă în analiza raționamentului propus de către reclamantă în cauză și anume cea de „Concediere” ce este dată de dispozițiile art.65 din Codul Muncii: „1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. (2) Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.”
În cazul de față, nu a fost vorba de o concediere, ci de o reducere a postului ocupat de funcționarul public, și chiar dacă la prima vedere sunt asemănări foarte mari între cele două instituții, diferențele între acestea sunt esențiale, reducerea unui post privește organizarea din perspectiva instituțională, se referă în fapt la eliminarea din organigrama și statul de funcții ale unei instituții sau autorități publice a postului vizat, neavând nici o relevanță dacă acesta este sau nu ocupat efectiv de către un funcționar public.
Desigur că, în situația în care pe postul ce este redus se află angajată o persoană, acesteia urmează să îi înceteze raporturile de serviciu cu instituția sau autoritatea publică a cărei activitate este reorganizată, dar nu are loc o concediere, cu atât mai mult cu cât, după reducerea postului și eventuala neocupare a altui post de către persoana al cărei post s-a redus, aceasta nu își pierde calitatea de funcționar public, intră în corpul de rezervă al funcționarilor publici, gestionat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
În consecință, nefiind vorba de o concediere, nu există condițiile de a se aprecia că a existat o „concediere colectivă” și, neexistând o concediere colectivă, nu era necesară consultarea sindicatelor, aspect pe care reclamanta l-a învederat ca o cauză de nulitate.
În ceea ce privește argumentul referitor la nerespectarea dispozițiilor art.10 din Lg. nr.54/2003, care stabilesc că: „În timpul mandatului și în termen de 2 ani de la încetarea mandatului, reprezentanților aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lor, pe care legea le lasă la aprecierea celui care angajează, decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizației sindicale.”, instanța apreciază că actului administrativ emis cu nerespectarea acestor prevederi ar putea atrage anularea actului, însă reclamanta nu probat că s-ar fi aflat în situația categoriei de beneficiari ai acestor dispoziții legale.
Deși au fost acordate reclamantei două termene de judecată pentru a face această probă, aceasta nu a prezentat nici un act care să dovedească această calitate a sa de reprezentant în organizații sindicale, pentru a se putea reține că nu a existat un acord al sindicatului, prealabil emiterii Deciziei nr.1548/24.08.2010, respectiv „acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizației sindicale”, așa cum solicită prevederile art.10 alin.1 din Lg. nr.54/2003, astfel că a fost respinsă și această critică a reclamantei, ca neîntemeiată.
Argumentul referitor la lipsa unor elemente obligatorii din conținutul Deciziei nr. 1304/27.07.2010, respectiv a precizării dreptului de a contesta decizia în cauză, termenul în care aceasta se poate contesta precum și instanța competentă să soluționeze o astfel de contestație este neîntemeiat, în condițiile în care, așa cum s-a arătat și anterior, nu prin Decizia nr.1304/27.07.2010 au încetat raporturile de serviciu ale reclamantei cu autoritatea publică, ci prin Decizia nr.1548/24.08.2010, iar această din urmă decizie prevede că reclamanta poate contesta actul în condițiile Lg. nr.554/2004 a contenciosului administrativ, făcând astfel trimitere și la natura litigiului, iar de aici, prin prevederile legii contenciosului administrativ, la instanța competentă a soluționa o eventuală contestației, la termenele și condițiile (între acestea și plângerea prealabilă) în care se poate formula această contestație.
Oricum, chiar faptic nu se poate constata nici o vătămare a reclamantei în raport cu lipsa aspectelor menționate de către aceasta, în condițiile în care aceasta a formulat și plângere prealabilă împotriva actelor administrative prejudiciabile, în opinia sa, dar și acțiune în justiție, în care a putut invoca toate aspectele de nelegalitate și netemeinice cu privire la actele deduse judecății.
În consecință, având în vedere motivele menționate anterior, instanța a constatat că sub toate aspectele contestația formulată de d-na L. E. S. împotriva Deciziilor nr.1304/27.07.2010 și nr.1548/24.08.2010 emise de DGITL Sector 1 București este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești în termen legal a formulat recurs recurenta reclamantă L. S. E. criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
În motivare, recurenta reclamantă arată în esență faptul că, desi a învederat starea conflictuala cu intimata, aspect care o punea in imposibilitatea de a obține dovada calitatății de vicepreședinte a sindicatului Direcției de Impozite si Taxe Locale Sector București, iar aceste dovezi erau pertinente si utile cauzei, ducând nemijlocit la aflarea adevarului in cauza si pronunțarea unei alte hotarari, a respins cererea sa, considerând ca sarcina probei ii revenea in exclusivitate.
Instanța a soluționat procesul fara a intra in cercetarea fondului, fiind necesara administrarea de probe noi (art. 312 punctul 3 Cod Procedura Civila).
Retine instanța in pag. 13 alin. 7 ca "in ceea ce privește argumentul referitor la nerespectarea dispozițiilor art. 10 din Legea 454/2003, instanța apreciază ca actului administrativ emis cu nerespectarea acestor prevederi ar putea atrage anularea actului, insa reclamanta nu a probat ca s-ar fi aflat in situatia categoriei de beneficiari ai acestor dispoziții legale".
Raționamentul instantei de fond ar fi fost valabil si corect, daca s-ar fi făcut o analiza completa a tuturor probelor incuviintate de către reclamantă si s-ar fi emis o Adresa la intimata pentru lămurirea acestui aspect, fiind invocate aceste neconformitati grave si abateri de la lege si nu s-a considerat ca fiind vreo problema, instanta insa nefiind de acord cu acordarea inca a unui termen sau emiterea unei adrese la intimata care sa lamureasca statutul meu juridic in cadrul intimatei.
Astfel raportând prevederile art. 3 cod civil la dispozițiile art. 129 Cod procedura civila se impune administrarea probei cu înscrisuri, câtă vreme aceasta face dovada că reclamantă deținea funcția de organ de conducere iar dispozițiile art. 10 din Legea 54/2003 ii erau aplicabile - eliberarea din funcție fiind făcută astfel cu încălcarea normelor legale, toate aceste probe fiind in măsura sa duca la aflarea adevărului in prezenta speța, fiind o proba obiectiva si nemijlocita, sens in care a solicita încuviințarea tuturor acestor probe.
Pentru motivele arătate solicită în principal admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei. In subsidiar solicită admiterea recursului si modificarea in tot a hotărârii recurate iar pe fond rejudecând sa se dispună admiterea acțiunii astfel cum a fost formulata si precizata, anularea deciziei nr. 1304 emisa la data de 27.07.2010 de către intimata, anularea deciziei nr. 1548 emisa la data de 24.08.2010 de către intimata, repunerea in situația anterioara prin reintegrarea in funcția si postul deținut anterior eliberării din funcție, despăgubiri constând in plata salariul aferent postului care i s-ar fi cuvenit daca nu i se desfăcea Contractul de munca si pana la data reintegrării efective.
In drept, recurenta reclamantă și-a întemeiat recursul în principal pe dispozițiile art. 305 coroborat cu art. 312 alin. 3, in subsidiar art. 304 pct. 8 si 9, art. 3041 si urm. C..
Intimata pârâtă Direcția G. de Impozite si Taxe Locale a Sectorului 1 București, arătând în esență faptul că, atat in preambul, cat si in considerentele sentintei de fond a fost consemnat faptul ca "desi au fost încuviințate doua termene reclamantei pentru suplinirea lipsei dovezii calității de vicepreședinte al sindicatului, pana in prezent aceasta nu a depus la dosar aceasta proba». Astfel, considera ca instanta de fond, in virtutea rolului activ, a acordat doua termene reclamantei in vederea posibilității administrării probatoriului.
Mai mult, asa cum rezulta din preambulul sentinței de fond, la termenul din data de 20.06.2012 instanța de fond a interpelat reclamanta cu privire la necesitatea acordării unui nou termen pentru suplinirea lipsei dovezii calității de vicepreședinte al sindicatului, reclamanta lăsând la aprecierea instanței acordarea unui nou termen in acest sens.
Având in vedere cele menționate anterior, recurenta nu poate invoca faptul ca instanța de fond nu a admis administrarea tuturor probelor necesare de natura sa conducă la lămurirea aspectelor de fapt ale cauzei.
In ceea ce privește motivul de recurs referitor la faptul ca instanța de fond a soluționat cauza fara a intra in cercetarea fondului, fiind necesara administrarea de probe noi, precizează că oricare din institutiile sau autoritatile publice carora li s-a adresat textul de lege învederat aveau obligația ca, in termenul stabilit, sa reducă personalul angajat in asa fel incat sa se încadreze in numărul maxim de posturi stabilit in funcție de criteriile definite prin OUG nr. 63/2010. Prin urmare, cu privire la acest aspect, legea a stabilit in mod clar care este pragul pana la care trebuie redus personalul institutiilor sau autoritatilor publice vizate.
Asa cum a retinut si instanta de fond, aprecierea reclamantei potrivit careia institutia pârâtă ar fi trebuit sa se consulte cu sindicatele sau cu reprezentanții salariaților pentru a gasi metode de evitare a presupuselor concedieri colective sau de reducere a numărului de funcționari publici disponibilizati este complet nejustificata avand in vedere faptul ca prevederile OUG nr. 63/2010 sunt imperative si obligatoriu de aplicat. Acesta este si motivul pentru care legiuitorul nu a considerat necesar sa introducă continutul dispozițiilor art. 69 alin. 1 din Codul muncii si in Statutul funcționarilor publici in situatia reorganizării unei institutii sau autoritati publice prin desființarea postului.
Mai mult, pentru a se evita încetarea raporturilor de serviciu de niște criterii care ar putea parea discriminatorii, a fost organizata o testare profesionala in condițiile art. 100 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, testare la care recurenta nu s-a prezentat.
De asemenea, art. 10 alin. 1 din Legea sindicatului nr. 54/2003, in vigoarea ulterior intrării in vigoare a Legii nr. 188/1999, face referire doar la modificarea sau desfacerea contractului individual de muncă, noțiune care diferă de cea de reducere a postului ocupat de funcționarul public, reglementata de Legea nr. 188/1999. Prin urmare, cum ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, reclamanta nu poate invoca dispozițiile legale mentionate, aplicabile in materia dreptului muncii, in ceea ce privește institutia „reducerii postului ocupat de un funcționar public".
Mai arată că, din cuprinsul dispozițiilor art. 69 din Codul muncii se poate observa faptul ca instituția de „concediere colectiva" presupune caracter colectiv si devine aplicabila in momentul in care unui anumit număr de salariați le inceteaza contractele de munca, din motive neimputabile lor, . de timp.
In speța de fata, astfel cum a retinut instanta de fond, nu a fost vorba de o concediere, ci de o reducere a postului ocupat de funcționarul public, iar daca la prima vedere sunt asemănări foarte mari intre cele doua institutii, diferentele intre acestea sunt esențiale, reducerea unui post privește organizarea din perspectiva institutionala, se refera in fapt la eliminarea din organigrama si statul de funcții ale unei institutii sau autoritati publice a postului vizat, neavand nicio relevanta daca acesta este sau nu ocupat efectiv de către un funcționar public.
In consecința, nefiind vorba de o concediere, nu exista condițiile de a se aprecia ca a existat o „concediere colectiva" si neexistând o concediere colectiva, nu era necesara consultarea sindicatelor.
Astfel, consideră ca institutia reglementata in cuprinsul dispozițiilor art. 99 si 100 din Statutul functionarilor publici nu se poate completa cu prevederi similare din cuprinsul legislației muncii, deoarece nu exista similitudine intre aceste reglementari.
Asa cum a retinut si instanta de fond, institutia reglementata de dispozițiile Legii nr. 188/1999 nu se poate completa cu prevederi similare din cuprinsul legislației muncii, deoarece nu exista similitudine intre acesta reglementari, precum si faptul ca legislația muncii sunt norme de aplicare generala raportata la legislația privind statutul funcționarilor publici, aceasta fiind norme de aplicare speciala.
F. de cele prezentate, solicită respingerea recursului ca nefondat si menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinica si legala.
In drept, intimata pârâtă a invocat pe dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă si Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art. 3041 C.pr.civ., Curtea apreciază că recursul este fondat, față de următoarele considerente:
Prin sentința recurată, pronunțată de Tribunalul București la 20.06.2012 s-a respins acțiunea formulată de reclamantă prin care s-a solicitat revocarea deciziilor nr. 1304/27.07.2010 și 1548/24.08.2010 prin care s-a dispus eliberarea din funcția publică și s-a constatat încetarea raporturilor de serviciu.
Instanța de fond pentru a pronunța această soluție a apreciat că în speță a fost vorba de o reducere a postului ocupat de funcționarul public și nu practic o concediere, astfel apreciind că nu a existat o concediere colectivă nu era necesară consultarea Sindicatelor, iar pe de altă parte, nu poate fi vorba de nerespectarea dispozițiilor art.10 din Legea nr. 54/2003 deoarece reclamanta nu a probat că s-ar fi aflat în situația categoriei de beneficiari ai acestor dispoziții legale.
Recurenta reclamantă în motivarea recursului a criticat în esență sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică în temeiul art. 304 pct.8 și 9 Cod de procedură civilă. Astfel, deși aceasta a invocat lipsa dovezii că a deținut calitatea de vicepreședinte a Sindicatului DITL Sector 1 București și sunt aplicabile dispozițiile din Legea nr. 54/2003 instanța nu a lămurit acest aspect prin emiterea unei adrese către intimată în vederea stabilirii aplicării acestor dispoziții legale.
Astfel, la fila 5 din dosarul de recurs se află în copie adeverința emisă de Sindicatul DITL Sector 1 București din care rezultă că recurenta reclamantă are calitatea de vicepreședinte de Sindicat, aspect pe care instanța de fond nu l-a avut în vedere la adoptarea soluției.
Potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr. 54/2003 „În timpul mandatului și în termen de 2 ani de la încetarea mandatului reprezentanților aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lor pe care legea le lasă la aprecierea celui care angajează, decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizației sindicale.
Dispozițiile legale mai sus citate nu au fost avute în vedere de instanța de fond, astfel încât soluția adoptată de instanță a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct.9 Cod de procedură civilă, ceea ce atrage modificarea în tot a sentinței pronunțate în temeiul art. 312 alin.3 Cod de procedură civilă și în consecință se va admite recursul formulat de reclamantă, se va modifica în tot sentința recurată în sensul admiterii acțiunii, anulării Deciziei nr. 1304/27.07.2010 și Decizia nr. 1548/24.08.2010. Se va dispune reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior și va fi obligată pârâta la plata drepturilor salariale aferente funcției de la data eliberării din funcție până la data reintegrării efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta reclamantă L. E. S. împotriva sentinței civile nr.2805/20.06.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI.
Modifică în tot sentința civilă recurată în sensul că admite cererea.
Anulează Decizia nr. 1304/27.07.2010 și Decizia nr. 1548/24.08.2010.
Dispune reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior.
Obligă pe pârâtă la plata drepturilor salariale aferente funcției de la data eliberării din funcție până la data reintegrării efective.
Irevocabil.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
U. D. B. V. V. D.
GREFIER,
I. C. D.
Tribunalul București – S 9 C.
Jud. fond D.M. P.
Red. jud. U.D./16.10.2013/
2 ex./Tehnodact. I.C.D.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5797/2013.... | Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... → |
|---|
