Cetăţenie. Decizia nr. 2497/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 2497/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 7824/2/2011*

Dosar nr. :_

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.: 2497

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.06.2013

CURTEA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE: B. C.

JUDECĂTOR: V. H.

JUDECĂTOR: B. V.

GREFIER: C. P.

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE, împotriva Sentinței civile nr. 7319/05.12.2011, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII – a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă V. E., având ca obiect „ redobândire cetățenie”.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta – pârâtă, prin consilier juridic C. R., care depune delegație de reprezentare la dosar, iar intimata – reclamantă, prin apărător ales A. I., cu împuternicire la fila 7 a dosarului de fond al Curții de Apel București.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Curtea intereplează părțile dacă mai au alte cereri de formulat sau dacă mai solicită administrarea altor probe.

Părțile prezente susțin că nu mai au alte cereri de formulat și nici nu mai solicită administrarea altor probe în afară de înscrisurile de la dosar.

Curtea încuviințează pentru toate părțile proba cu înscrisurile existente la dosar și nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Recurenta – pârâtă, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului așa cum acesta a fost formulat.

Intimata – reclamantă, prin apărător ales, solicită instanței să înlăture apărările recurentei și să respingă recursul cu consecința menținerii soluției pronunțate de instanța de fond. Cu cheltuieli de judecată.

Curtea, în conformitate cu prevederile art. 150 Cod Procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Asupra recursului din prezenta cauză, examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7319/05.12.2011, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII – a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, s-a respins ca nefondată excepția tardivității, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta V. E., cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat „ A. I.”, cu sediul în București, .. 5, ., ., sector 3, în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE, cu sediul în București, ., sector 3, în parte, s-a anulat ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie nr. 709/15.07.2011 și a fost obligată pârâta la soluționarea și avizarea, la primul termen de lucru al Comisiei a cererii reclamantei de redobândire a cetățeniei. Totodată, s-a respins ca nefondat capătul trei de cerere privind emiterea ordinului. De asemenea, s-a admis în parte cererea privind cheltuielile de judecată și a fost obligată pârâta la cheltuieli de judecată în cuantum de 2 lei taxă timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 06.09.2011, reclamanta V. E., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE, a solicitat instanței ca, prin hotararea ce se va pronunța, sa se dispuna:

1. Anularea ordinului Presedintelui Autoritatii Nationale pentru Cetatenie nr. 709/15.07.2011 prin care s-a dispus respingerea cererii sale cu privire la redobandirea cetateniei romane.

2. Obligarea autorității administrative la soluționarea și avizarea în regim de urgență la primul termen de lucru a Comisiei a cererii cu privire la redobândirea Cetățeniei Române solicitate în baza Legii 21/1991 1991 si inaintarea raportului Comisiei insotit de cererea de redobandire președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie.

3. Emiterea in termen de 30 de zile, in caz de avizare pozitiva a cererii de redobandire a cetateniei romane in Comisie si comunicarea de indata a ordinului de redobândire a cetățeniei române semnat de Presedintele Autoritatii Nationale pentru Cetatenie, fiind necesar la programarea pentru depunerea jurământului de credință față de România.

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

In motivare, se arata: reclamanta a depus la Ministerul Justiției - Direcția Cetățenie cerere pentru redobândirea cetățeniei Române in anul 2002. Ulterior a apărut in Monitorul Oficial nr. 423 din 2003-04-12, partea a III-a (Dosar nr. 442/2003). Pe parcursul a opt ani a asteptat solutionarea dosarului, in data de 22.08.2011 a primit si luat la cunostinta de la Posta Moldovei de comunicarea cu privire la respingerea dosarului de redobandire prin ordinul Presedintelui Autoritatii Nationale pentru Cetatenie nr, 709/15.07.2011 prin care s-a dispus respingerea cererii cu privire la redobandirea cetateniei romane.

Potrivit art. 16 alin. (2) Președintele Comisiei pentru cetățenie, prin rezoluție, dispune: b) completarea dosarului, în termen de cel mult două luni de la primirea solicitării secretariatului tehnic al Comisiei de către petent, în cazul în care se constată lipsa unor documente necesare soluționării cererii, sub sancțiunea respingerii cererii ca ne susținută.

Arata reclamanta ca nu a primit adresa si nu a fost incunostiintata, fiind . sa-si indeplineasca obligatiile stabilite in Legea 21/91, la art. 16 alin. (2). Comunicarea nu i s-a facut, sarcina de a asigura comunicarea prin adresa cu confirmarea de primire-predare, cu data certa revine emitentului actului, in cauza paratului si nu destinatarului, iar dovada in cauza nu s-a facut, dubiul astfel existent ii profita .

Astfel, i-a fost lezata "speranța legitimă", asa cum această noțiune trebuie înțeleasă și interpretată ca avându-și temeiul în dreptul cetățeanului la coerență și siguranță legislativă, astfel ca, în temeiul legii, acesta să își poată valorifica, păstra și apăra drepturile. Cu alte cuvinte este vorba de concretizarea principiului constituțional, propriu oricărui stat de drept, privind supremația legii.

De la data depunerii dosarului pana acum a asteptat in speranta redobandirii acestui drept, care istoric si politic le-a fost restrictionat, «speranța legitimă» izvorâtă din lege, că va redobandi cetatenia, fiind dupa 8 ani spulberata.

În susținerea cererii, argumenteaza că este eligibila conform criteriilor enunțate la art.11 din LEGE (în baza faptului că bunicii sai au avut cetățenie română până în 1940) să obțina redobandirea cetățeniei române.

Arata ca i-a fost încălcat dreptul la cetățenie consacrat de Convenția Europeană asupra cetățeniei din 6.11.1997, cei 8 ani de la data depunerii 2 cererii este un termen exagerat de lung si tinde la negarea dreptului sau de redobândire a cetățeniei romane.

Mai arata ca demersurile ulterioare intreprinse de Comisie au incalcat si Legea 21/1991 a cetățeniei române si anume art.16 alin. 2 lit. c - Președintele Comisiei pentru cetățenie, prin rezoluție, dispune:

c) fixarea termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române potrivit arte 11, termen ce nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii.

Mentioneaza ca acest termen este depasit in cazul prezentat mai sus.

In afara de cele prevazute, Președintele Comisiei pentru cetățenie mai dispune prin rezoluție, potrivit art. 16 al. 2 lit. a), efectuarea verificărilor prevăzute de art. 8 lit. b) și e), la care face trimitere art. 11 din Legea cetăteniei române.

In concluzie: la termenul stabilit pentru . conform art.16. alin. 2 lit.c, adica in termenul de 5 luni dosarul trebuie sa fie programat si analizat in Comisie, termen stabilit initial de Presedintele Comisiei Comisie, avind in vedere cele relatate acest termen nu a fost respectat, se refera si la dosarele intiale, care au fost depuse inainte de aceste modificari.

Astfel, din continutul prevederilor legale sus amintite rezulta ca i s-a incalcat un drept cu privire la redobandirea cetateniei romane. Atitudinea paraților o consideră ilegală, iar conform art. 8 din Legea nr. 554/2004 - persoana vătămata într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se consideră vătămat într-un drept al sau recunoscut de lege prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

D. urmare, având in vedere ca a fost lezata ., in temeiul art. 8 (1) si art. 18 din Legea 554/2005 Legea Contenciosului administrativ, solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata

In drept, prevederile legale sus aratate, Legea 21/1991 a cetateniei romane, Lg. nr.554/2004 Legea contenciosului administrativ.

Parata a formulat intampinare, prin care a invocat: pe cale de excepție solicită respingerea acțiunii ca tardiv formulată având în vedere prevederile art. 19 alin. (4) din Legea nr. 21/1991, republicată, conform cărora "ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetățeniei române poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ".

Ordinul nr. 709 P emis la 15.07.2011 a fost comunicat, conform ștampilei aplicate borderoului serviciului poștal, la 18.07.2011.

Reclamanta, în cuprinsul cererii introductive, afirmă că ordinul de respingere i-a fost comunicat la 22.08.2011, împrejurare ce nu a fost dovedită.

Față de cele de mai sus, consideră parata că la data învestirii instanței - 06.09.2011 - cu prezenta cauză, termenul de 15 zile în interiorul căruia se putea ataca ordinul de respingere era deja împlinit, motiv pentru care solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca tardiv formulată.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Petenta a solicitat redobândirea cetățeniei române la 10.01.2003, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 10 alin (2) din Legea nr. 21/1991, republicată (M.Of.nr.98/06.03.2000).

Conform acestui articol, " Cetățenia română se poate acorda și persoanei care a avut această cetățenie și care cere redobândirea ei, cu păstrarea cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinește în mod corespunzător condițiile prevăzute la art. 8 lit. b), c) și el.

Părinții care se repatriază și solicită redobândirea cetățeniei române hotărăsc și în privința cetăteniei copiilor lor minori. In situatia în care părintii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, ținând seama de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimtământul acestuia.

Redobândirea cetățeniei de către unul dintre soți nu are nici o consecință asupra cetățeniei celuilalt soț. Soțul cetățean străin sau fără cetățenie al persoanei care se repatriază și redobândește cetățenia română poate cere dobândirea cetățeniei române în condițiile prezentei legi.

Învedereaza instanței faptul că A. Națională pentru Cetățenie a fost înființată prin OUG nr. 5/2010, publicată în M. Of. nr. 93/10.02.2010. Conform art. 17: "Cererile de redobândire a cetăteniei române aflate în curs de solutionare la Directia cetătenie din cadrul Ministerului Justitiei se transferă Autorității, iar soluționarea acestora se va realiza potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completări le ulterioare, astfel cum a fost modificată prin prezenta ordonanță de urgență." coroborat cu art. 19 alin. (4): "Până la operaționalizarea Autorității, procedura de redobândire a cetățeniei, precum și orice alte aspecte care decurg din funcționarea Autorității vor fi asigurate prin Direcția cetățenie și, după caz, prin alte direcții de specialitate ale Ministerului Justiției." și art. 20: "Guvernul va asigura, pe parcursul anului 2010, un nou sediu care să permită desfășurarea activității Autorității, odată cu extinderea personalului potrivit art. 12 alin. (2)." din ordonanță, dosarele de cetățenie au fost preluate de ANC.

Astfel, așa cum a fost reținut și în jurisprudență (s.civ. nr. 4136/26.10.2010 pronunțată în dos. nr._ de C.A.B. secția a Vlll-a C. administrativ și fiscal) A. Națională pentru Cetățenie a devenit operațională din luna august 2010, după mutarea în noul sediu dispusă prin OMJ nr. 1977/C din 06.08.2010, publicat în M. Of. nr. 582/17.08.2010 și încadrarea personalului care a promovat concursul organizat în perioada iunie-august 2010 pentru ocuparea posturilor vacante.

Președintele Comisiei pentru cetățenie a dispus efectuarea verificărilor prevăzute de art. 8 lit. b) și e), impuse de art. 10 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată. (M. Of. nr.98/06. 03.2000) .

Conform noii reglementări în vigoare la această dată, art. 10 a devenit art. 11 conform căruia "Persoanele care au dobândit cetățenia română prin naștere sau prin adopție și care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e)".

Din examinarea actelor existente la dosar și a informațiilor comunicate de instituțiile abilitate, Comisia pentru cetățenie a constatat lipsa unor acte de stare civilă, respectiv copia legalizată a actului de identitate al petentei și extrasul din registrul de stare civilă privind nașterea tatălui acesteia.

Lipsa actului de stare civilă privind nașterea tatălui reclamantei face imposibilă legătura de rudenie dintre aceasta și ascendenții paterni de gradul II.

Prin adresele nr. 8997/21.06.2010 și_/18.03.2011 i-au fost solicitate reclamantei actele lipsă tocmai pentru a-i da posibilitatea acesteia să Își valorifice dreptul conferit de legea română, și anume acela de a-și dovedi ascendența până la persoanele care au dobândit cetățenia română prin naștere înainte de 28 iunie 1940, sub sancțiunea prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1991, republicată.

La 26.08.2010, respectiv 20.05.2011 au fost restituite plicurile de către Poșta Română, solicitările fiind transmise prin Ministerul Afacerilor Externe.

La termenul fixat pentru dezbaterea cererii sale, respectiv 14.06.2011, Comisia pentru Cetățenie a respins cererea de redobândire a cetățeniei române ca nesusținută, având în vedere demersurile anterioare și dezinteresul petentei.

În egală măsură, se poate observa starea de pasivitate a reclamantei în ceea ce privește cererea sa de redobândire a cetățeniei române deoarece de la depunerea cererii (2003) și până în prezent aceasta nu a manifestat În nici un fel vreun interes față de stadiul cererii sale.

Acest fapt este dovedit și prin cererea de chemare în judecată a instituției noastre, cerere în cuprinsul căreia reclamanta a indicat domiciliul identic cu cel din cererea de redobândire a cetățeniei române și unde i-au fost trimise solicitările.

Așa cum s-a reținut și prin Raportul Comisiei pentru cetățenie, petenta nu s-a supus obligației de completare a dosarului la termenele stabilite 03.08.2010 și 16.05.2011, așa cum i s-a solicitat de către Secretariatul tehnic al Comisiei pentru Cetățenie, respectiv să facă dovada faptului că este descendentă a unor persoane care au dobândit cetătenia română prin nastere.

Comisia pentru cetățenie a propus respingerea acesteia ca neîntemeiată la 14.06.2011 propunere asumată și de președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie și concretizată prin Ordinul nr. 709 P din 15.07.2011.

Precizeaza parata împrejurarea că reclamanta beneficiază de prevederile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, republicată, conform cărora "o nouă cerere de acordare sau de redobândire a cetățeniei române se poate depune după 6 luni de la respingerea cererii anterioare".

D. urmare, față de considerentele expuse, solicită să se dispuna respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată.

In drept, art. 16, art. 17 alin. (2), art. 11, art. 8 lit. b) și e) din Legea 21/1991, republicată.

Analizand mijloacele de proba, instanța de fond a reținut următoarele:

1. Excepția tardivitatii este neintemeiata și urmeaza sa fie respinsa. Art. 19 alin. (4) din Legea nr. 21/1991, republicată, prevede "ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetățeniei române poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ". Cu adresa nr. D6/90/05.09.2011 emisa de Posta Moldovei, respectiv cu borderoul de primire anexat acesteia, reclamanta a probat faptul ca scrisoarea recomandata nr. RN_ RO a fost comunicata la data de 22.08.2011. Or, avand in vedere ca acțunea a fost introdusa pe rolul instantei la data de 06.09.2011, rezulta ca aceasta a fost formulata in termen legal.

2. Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut:

Petenta a solicitat redobândirea cetățeniei române la 10.01.2003, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 10 alin (2) din Legea nr. 21/1991, republicată (M.Of.nr.98/06.03.2000).

Conform acestui articol, " Cetățenia română se poate acorda și persoanei care a avut această cetățenie și care cere redobândirea ei, cu păstrarea cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinește în mod corespunzător condițiile prevăzute la art. 8 lit. b), c) și d. Părinții care se repatriază și solicită redobândirea cetățeniei române hotărăsc și în privința cetăteniei copiilor lor minori. In situatia în care părintii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, ținând seama de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimtământul acestuia. Redobândirea cetățeniei de către unul dintre soți nu are nici o consecință asupra cetățeniei celuilalt soț. Soțul cetățean străin sau fără cetățenie al persoanei care se repatriază și redobândește cetățenia română poate cere dobândirea cetățeniei române în condițiile prezentei legi.

Președintele Comisiei pentru cetățenie a dispus efectuarea verificărilor prevăzute de art. 8 lit. b) și e) impuse de art. 10 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată. Conform noii reglementări în vigoare la această dată, art. 10 a devenit art. 11 conform căruia "Persoanele care au dobândit cetățenia română prin naștere sau prin adopție și care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e)".

Comisia pentru cetățenie a constatat lipsa unor acte de stare civilă, respectiv copia legalizată a actului de identitate al petentei și extrasul din registrul de stare civilă privind nașterea tatălui acesteia.

Desi parata indica faptul ca prin adresele nr. 8997/21.06.2010 și_/18.03.2011 i-au fost solicitate reclamantei actele lipsă tocmai pentru a-i da posibilitatea acesteia să își valorifice dreptul conferit de legea română, și anume acela de a-și dovedi ascendența până la persoanele care au dobândit cetățenia română prin naștere înainte de 28 iunie 1940, sub sancțiunea prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1991, republicată (adresele fiind depuse in copie la filele 16, 17 dosar), in speță nu s-a probat și comunicarea acestora catre destinatara reclamanta, pentru ca aceasta sa poata depune diligentele necesare in vederea completarii dosarului administrativ, motiv pentru refuzul paratei comunicat prin Ordinul 709/p/15.07.2011 apare ca fiind unul nejustificat in sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004. In consecința, acțiunea a fost admisă, urmând a fi anulat ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie nr. 709/15.07.2011, iar pârâta a fost obligată la soluționarea și avizarea, la primul termen de lucru al Comisiei a cererii reclamantei de redobândire a cetățeniei. Referitor la capatul de cerere privind emiterea ordinului, in caz de avizare pozitiva a cererii, instanta de fond l-a respins ca nefondat, avand in vedere faptul ca nu s-a probat in speta ca ar fi vorba despre un refuz nejustificat de emitere a unui atare ordin (urmare a anulare a primului ordin, conform capatului 1 de cerere), cata vreme instanța a dispus reluarea procedurii prin admiterea capatului 2 (doi) de cerere.

Avand in vedere solutia de admitere in parte a actiunii, in baza art. 276 Cod procedura civila, instanța de fond a admis în parte cererea privind cheltuielile de judecată și a obligat pârâta la cheltuieli de judecată în cuantum de 2 lei taxă timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, pârâta A. Națională pentru Cetățenie, în temeiul art. 299, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, respectiv art. 20 din legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,a promovat recurs prin care solicită admiterea acestuia, casarea sentinței atacate ca fiind nelegală și netemeinică și, în urma rejudecării cauzei, să se respingă ca neîntemeiate capetele de cerere privind: - anularea ordinului 709P/15.07.2011 emis de președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie și obligarea Autorității Naționale pentru Cetățenie soluționarea și avizarea cererii în regim de urgență;- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, arată că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, solicitând să fie analizată cauza sub toate aspectele având în vedere că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art, 304.

Din analiza considerentelor reținute de către instanța de fond în argumentarea soluției pronunțate, se poate observa că dispozițiile art. 15 - 19 din Legea nr. 21/1991, republicată, au fost interpretate și aplicate în mod greșit în speța dedusă judecății, respectiv prevederile referitoare la verificarea condițiilor prevăzute de art. 11 coroborate cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) și e), analizarea cererii și în cele din urmă aprobarea sau respingerea acesteia prin ordinul emis de Președintele Autorității Naționale pentru Cetățeni

Petenta a solicitat redobândirea cetățeniei române la 10.01.2003, Întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 10 alin (2) din Legea nr. 21/1991, republicată (M.Of.nr.98/06.03.2000).

Conform acestui articol, " Cetățenia română se poate acorda și persoanei care a avut această cetățenie și care cere redobândirea ei, cu păstrarea cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinește în mod corespunzător condițiile prevăzute la art. 8 lit. b), c) și el.

Părinții care se repatriază și solicită redobândirea cetățeniei române hotărăsc și în privința cetăteniei copiilor lor minori. În situatia in care părintii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, ținând seama de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimțământul acestuia.

Redobândirea cetățeniei de către unul dintre soți nu are nici o consecință asupra cetățeniei celuilalt soț. Soțul cetățean străin sau fără cetățenie al persoanei care se repatriază și redobândește cetățenie română poate cere dobândirea cetățeniei române în condițiile prezentei legi.

Învederează faptul că A. Națională pentru Cetățenie a fost înființată prin OUG nr. 5/2010, publicată În M. Of. nr. 93/10.02.2010. Conform art. 17: "Cererile de redobândire a cetăteniei române aflate În curs de solutionare la Directia cetătenie din cadrul Ministerului Justitiei " ", se transferă Autorității, iar soluționarea acestora se va realiza potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată prin prezenta ordonanță de urgență." coroborat cu art. 19 alin. (4): "Până la operaționalizarea Autorității, procedura de redobândire a cetățeniei, precum și orice alte aspecte care decurg din funcționarea Autorității vor fi asigurate prin Direcția cetățenie și, după caz, prin alte direcții de specialitate ale Ministerului Justiției." și art. 20: "Guvernul va asigura, pe parcursul anului 2010, un nou sediu care să permită desfășurarea activității Autorității, odată cu extinderea personalului potrivit art. 12 alin. (2)" din ordonanță, dosarele de cetățenie au fost preluate de ANC.

Președintele Comisiei pentru cetățenie a dispus efectuarea verificărilor prevăzute de art. 8 lit b) și e), impuse de art. 10 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată. (M,Of.nr.98/06.03.2000)

Conform noii reglementări În vigoare la această dată, art. 10 a devenit art. 11 conform căruia "Persoanele care au dobândit cetățenia română prin naștere sau prin adopție și care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții aestora până la gradul /II, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la ar(. 8 alin. (1) lit. b), c) și e)":

Din examinarea actelor existente la dosar și a informațiilor comunicate de instituțiile abilitate, Comisia pentru cetățenie, constituită conform noii reglementări, a constatat lipsa unor acte de stare civilă, respectiv copia legalizată a actului de identitate al petentei și extrasul din registrul de stare civilă privind nașterea tatălui acesteia.

Lipsa actului de stare civilă privind nașterea tatălui reclamantei face imposibilă stabilirea legăturii de rudenie dintre aceasta și ascendenții paterni de gradul II, nefiind astfel dovedită ascendența.

Prin adresele nr. 8997/21.06.2010 și_/18.03.2011 i-au fost solicitate reclamantei actele lipsă tocmai pentru a-i da posibilitatea acesteia să își valorifice dreptul conferit de legea romănă, și anume acela de a-și dovedi ascendența până la persoanele care au dobândit cetățenia română prin naștere înainte de 28 iunie 1940, sub sancțiunea prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1991 republicată.

La 26.08.2010 respectiv 20.05.2011 au fost restituite plicurile de către Poșta Română solicitările fiind transmise prin Ministerul Afacerilor Externe asspect retinut și de către instanta de fond.

La termenul fixat pentru dezbaterea cererii sale, respectiv 14.06.2011, Comisia pentru a Cetățenie a respins cererea de dobândire a cetățeniei române ca nesusținută, având în vedere demersurile anterioare și interesul pârâtei.

Fată de această împrejurare prima instantă în mod eronat retine faptul că nu a fost probată comunicarea celor două adrese către destinatara reclamantă cu toate că s-au depus la dosar cele două adrese iar returnarea plicurilor trimise ulterior prin Ministerul Afacerilor Externe dovedind foarte clar transmiterea acestora către reclamantă.

Subliniem faptul că Legea nr. 21/1991, republicată prevede obligația comunicării "cu confirmare de primire doar în ceea ce privește comunicarea ordinului Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie, nu și în cazul corespondenței având ca obiect completarea dosarului potrivit art, 16 alin.(2) .Președinlele Comisiei pentru cetățenie, prin rezolutie, dispune... completarea dosarului, în termen de cel mult două luni de la primirea solicitării secretariatului tehnic al Comisiei de către petent, în cazul in care se constată lipsa unor documente necesare soluționării cererii, sub sancțiunea respingerii cererii ca nesusținută" și art. 19 alin. (1) "Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de prezenta lege, emite ordinul de acordare sau de redobândire a cetățeniei române, după caz. Ordinul de acordare sau de redobândire a cetățeniei române se comunică solicitantului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, de îndată, de la data emiterii ordinului."

Menționează că a atras atenția instanței de fond asupra stării de pasivitate a reclamantei în ceea ce privește cererea sa de redobândire a cetățeniei române deoarece de la depunerea cererii(2003) și până în prezent aceasta nu a manffestat în nici un fel vreun interes față de stadiul cererii sale.

Acest fapt este dovedit și prin cererea de chemare în judecată a institutiei noastrecerere în cuprinsul căreia reclamanta a indicat domiciliul identic cu cel din cererea de redobândire a cetățeniei române și unde i-au fost trimise și solicitările, element neluat în seamă de către instanța de fond.

Reclamanta se află într-adevăr într-o situatie deosebită în sensul că nu a reușit să dea curs corespondentei în repetate rânduri din partea institutiei noastre ceea ce a condus la „imposibilitatea obiectivă de a-și îndeplini obligatiile”, dar comunicarea ordinului a determinat-o să se intereseze si să afle despre solicitările anterioare:

Așa cum s-a reținut și prin Raportul Comisiei pentru cetățenie, petenta nu s-a supus obligației de completare a dosarului la termenele stabilite 03.08.2010 și 16.05.2011, așa cum i s-a solicitat de către Secretariatul tehnic al Comisiei pentru Cetățenie, respectiv să facă dovada faptului că este descendentă a unor persoane care au dobândit cetătenia română prin naștere.

Comisia pentru Cetățenie a propus respingerea cererii ca neîntemeiată la 14.06.2011 propunere asumată și de Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie și concretizată prin Ordinul nr. 709/P din 15.07.2011.

Învederează împrejurarea că reclamanta beneficiază de prevederile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, republicată, conform cărora o nouă cerere de acordare sau de redobândire a cetățeniei române se poate depune după 6 luni de la respingerea cererii anterioare”.

Față de cele expuse, solicită să se rețină faptul că s-au depus toate diligențele de către Comisia pentru Cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie 10 ceea ce privește soluționarea în mod favorabil a cererii de redobăndire a cetățeniei romăne formulată de către intimata – reclamantă.

Intimata nu a formulat întâmpinare, deși potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, avea această obligație.

În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art.305 Cod procedură civilă.

Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.

Examinând în continuare, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, dar și sub toate aspectele de drept și de fapt ale cauzei, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

După cum a arătat și instanța de fond intimata reclamantă a solicitat redobândirea cetățeniei române la 10.01.2003, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 10 alin (2) din Legea nr. 21/1991, republicată (M.Of.nr.98/06.03.2000).

Conform acestui articol, " Cetățenia română se poate acorda și persoanei care a avut această cetățenie și care cere redobândirea ei, cu păstrarea cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinește în mod corespunzător condițiile prevăzute la art. 8 lit. b), c) și d. Părinții care se repatriază și solicită redobândirea cetățeniei române hotărăsc și în privința cetăteniei copiilor lor minori. In situatia în care părintii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, ținând seama de interesele acestuia. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani este necesar consimtământul acestuia. Redobândirea cetățeniei de către unul dintre soți nu are nici o consecință asupra cetățeniei celuilalt soț. Soțul cetățean străin sau fără cetățenie al persoanei care se repatriază și redobândește cetățenia română poate cere dobândirea cetățeniei române în condițiile prezentei legi.

Președintele Comisiei pentru cetățenie a dispus efectuarea verificărilor prevăzute de art. 8 lit. b) și e) impuse de art. 10 din Legea cetățeniei române nr. 21/1991, republicată. Conform noii reglementări în vigoare la această dată, art. 10 a devenit art. 11 conform căruia "Persoanele care au dobândit cetățenia română prin naștere sau prin adopție și care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetățenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum și descendenții acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetățenia română, cu posibilitatea păstrării cetățeniei străine și stabilirea domiciliului în țară sau cu menținerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) și e)".

Comisia pentru cetățenie a constatat lipsa unor acte de stare civilă, respectiv copia legalizată a actului de identitate al petentei și extrasul din registrul de stare civilă privind nașterea tatălui acesteia.

Desi parata indica faptul ca prin adresele nr. 8997/21.06.2010 și_/18.03.2011 i-au fost solicitate reclamantei actele lipsă tocmai pentru a-i da posibilitatea acesteia să își valorifice dreptul conferit de legea română, și anume acela de a-și dovedi ascendența până la persoanele care au dobândit cetățenia română prin naștere înainte de 28 iunie 1940, sub sancțiunea prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 21/1991, republicată (adresele și borderourile de trimitere fiind depuse in copie la filele 6 - 9 dosar recurs).

Conform art, 16 alin.(2) din Legea nr. 21/1991, republicată, .Președinlele Comisiei pentru cetățenie, prin rezolutie, dispune... completarea dosarului, în termen de cel mult două luni de la primirea solicitării secretariatului tehnic al Comisiei de către petent, în cazul in care se constată lipsa unor documente necesare soluționării cererii, sub sancțiunea respingerii cererii ca nesusținută".

Din analiza acestui text de lege rezultă, fără echivoc, că pentru a interveni sancțiunea respingerii cererii ca nesusținută, este necesar ca solicitantul redobândirii cetățeniei române să nu completeze dosarul în termen de cel mult două luni de la primirea „solicitării secretariatului tehnic al Comisiei de către petent”.

Prin urmare, în speță, autoritatea recurentă trebuia să facă dovada primirii „solicitării secretariatului tehnic al Comisiei de către petent”, respectiv de către intimata reclamantă V. E., nefiind suficientă dovada primirii celor două adrese de către serviciul poștal, astfel că este legală și temeninică soluția instanței de fond de

anulare a ordinului președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie nr. 709/15.07.2011 și de obligare la soluționarea și avizarea (desigur, pozitivă sau, după caz, negativă), la primul termen de lucru al Comisiei, a cererii intimateireclamante de redobândire a cetățeniei.

Totodată, având în vedere împrejurarea că recurenta pârâtă a pierdut procesul în primă instanță, în parte, cât și în recurs, având așadar culpă procesuală din perspectiva dispozițiilor art. 274-276 Cod Procedură Civilă, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a impus în sarcina acesteia obligația procesuală de a plăti, în parte, cheltuielile de judecată efectuate de intimata reclamantă la judecata în fond. În schimb, în recurs Curtea constată că intimata reclamantă nu a făcut dovada legală a cheltuielilor efectuate pentru soluționarea căii de atac, astfel că se va respinge cererea intimatei - reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE, împotriva sentinței civile nr. 7319/05.12.2011, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII – a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă V. E., ca nefondat.

Respinge cererea intimatei - reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs ca nefondată .

Irevocabilă.

Pronunțată in ședință publică azi, 03.06.2013.

Președinte, Judecător Judecător,

C. B. V. H. B. V.

Grefier,

C. P.

Red./Tehnored./H.V./2ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cetăţenie. Decizia nr. 2497/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI