Conflict de competenţă. Sentința nr. 2575/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 2575/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 389/1748/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2575

Ședința publică din 16.09.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: U. D.

GREFIER: I. C. D.

****************

Pe rol soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Cornetu și Judecătoria Sectorului 6 București în soluționarea cauzei privind pe petenta T. R. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA.

Fără citarea părților conform dispozițiilor art. 22 alin. 5 Cod procedură civilă.

CURTEA,

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 17.01.2013 petenta T. R. a formulat plângere contravențională împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._/10.04.2012 și . nr._/10.04.2012, întocmite de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA CESTRIN.

Prin sentința civilă nr._/27.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București a fost admisă excepția necompetenței teritoriale absolută invocată din oficiu, s-a declinat cauza spre competenta soluționare la Judecătoria Cornetu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr._ .

Prin sentința nr. 3730 din data de 16.05.2013 Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei către Curtea de Apel București în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Cornetu a reținut că,

Prin procesele verbale de contravenție . nr._/10.04.2012 și . nr._/10.04.2012 întocmite de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA CESTRIN petentul a fost sancționat contravențional pentru că, pe Autostrada A2 KM12+450m, Glina, jud. Ilfov vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_ a circulat fără a deține rovinietă valabilă. Fapta săvârșită constituie contravenție conform art. 8 alin 1 din OG 15/2002 și se sancționează potrivit art 8 alin 2 din același act normativ.

Prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr: 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a fost modificată OG 15/2002, și a fost Introdus art 10 ind 1 potrivit căruia „Prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.", iar potrivit art XXIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă „(1) Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi. 2) Recursurile aflate pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel.(3) Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale."

Procedând la interpretarea art XXIII din Legea 2/2013, se constată că legiuitorul prin art. XXIII nu a înțeles să stabilească instanța competentă să judece procesele în curs de soluționare la data schimbării competenței numai cu privire la procesele în curs de judecată în primă instanța în materia contenciosului administrativ, întrucât la alin 3 al art. XXIII această categorie de litigii a fost tratată distinct.

Din moment ce competența proceselor în curs de judecată în primă instanța în materia contenciosului administrativ a fost tratată distinct, prin alin 3, rezultă că alin 1 al art XXIII prin sintagma „procesele în primă instanță" acoperă toate litigiile, indiferent de natura lor, civilă, contravențională, administrativă sau penală, cu privire la care s-au modificat dispozițiile legale referitoare la instanța competentă să le judece.

Ca urmare, s-a reținut că prin Legea 2/2013 s-a modificat competența de soluționare a proceselor având ca obiect plângeri contravenționale împotriva proceselor verbale de contravenție întocmite în baza OG 15/2002, aceasta revenind judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

A mai constatat instanța că dispozițiile art XXIII alin 1 din Legea 2/2013 se referă inclusiv la această categorie de litigii, motiv pentru care se apreciază că instanța competentă să judece prezentul litigiu, deși a fost început anterior intrării în vigoare a Legii 2/2013, revine judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

Conform 159 pct. 3 din C.pr. civ. necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Instanța a reținut că in situația de față este vorba de o competență teritorială exclusivă, iar excepția de necompetența este una absolută care poate fi invocată și de instanță din oficiu în orice stare a pricinii.

Întrucât petentul are domiciliul în sector 6, București, .. 8, ., . judece cauza este Judecătoria Sectorului 6 București.

Soluționând conflictul negativ de competență, Curtea stabilește că revine Judecătoriei Cornetu competența de soluționare a prezentei plângeri, pentru următoarele considerente:

Astfel cum au reținut și instanțele sus menționate, Curtea constată că prin art. III din Legea nr.2/2013 se prevede că plângerea formulată în temeiul dispozițiilor art.10 din OG nr.15/2002 se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul, ceea ce reprezintă o derogare de la principiul stabilit prin art.32 din OG.nr.2/2001, conform căruia plângerea contravențională se soluționează de judecătoria în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția.

Însă, constată Curtea că dispozițiile art. III din Legea nr.2/2013 nu se aplică decât plângerilor contravenționale formulate după ., nefiind incidente plângerilor contravenționale în curs de soluționare, astfel că soluția de dezînvestire, pronunțată de Judecătoria Cornetu în temeiul dispozițiilor art.XXIII din Legea nr.2/2013, este greșită.

După cum rezultă explicit din cuprinsul art.XXIII din Legea nr.2/2013 desesizarea și înaintarea cauzelor pe cale administrativă instanțelor devenite competente în baza actului normativ citat nu operează decât în privința proceselor în materia contenciosului administrativ și fiscal, în primă instanță, precum și a căilor de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal și nicidecum în materie contravențională.

O atare concluzie rezidă și din faptul că dispozițiile art.XXIII din Legea nr.2/2013 constituie norme de excepție de la principiul determinării competenței instanței în raport de normele în vigoare la data sesizării instanței și ca orice dispoziții derogatorii sunt de strictă interpretare și aplicare.

Ca atare, din moment ce însuși legiuitorul tratează distinct în cuprinsul Legii nr.2/2013 materia contravențională de materia contenciosului administrativ și prevede, prin art.XXIII, soluția de degrevare doar în procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, aflate în primă instanță sau în căile de atac, este evident că dispozițiile anterior menționate nu constituie un temei pentru dezînvestirea Judecătoriei Cornetu.

Față de aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 32 alin.1 din OG nr.2/2001, curtea va înainta dosarul Judecătoriei Cornetu, instanță în a cărei circumscripție teritorială a fost săvârșită fapta sancționată prin procesul verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta T. R. cu domiciliul în sector 6, București, .. 8, ., .>și pe intimata C. cu sediul în sector 6, București, .. 401A, la Judecătoria Cornetu - Ilfov.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.09.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

U. D. I. C. D.

Red. U.D.

Tehnodact. I.C.D.

4 ex./27.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 2575/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI