Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 5572/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5572/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 15785/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5572
Ședința publică de la 06.12.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR F. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol pronunțarea în cauza având ca obiect recursul declarat de recurenta – reclamantă V. C. împotriva sentinței civile nr. 3741 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 28.06.2013 în dosarul nr._ /CA/2013, în contradictoriu cu intimații – pârâți P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, M. BUCUREȘTI – prin Primar și M. A. M..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 29.11.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și, eventual, pentru a da posibilitatea părților, eventual, să formuleze și să depună la dosar Concluzii Scrise, a amânat pronunțarea la data de 06.12.2013, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 3741 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 28.06.2013, instanța a respins exceptia inadmisibilitatii cererii si exceptia tardivitatii plangerii prealabile invocate de parata M. A. M.; a admis exceptia lipsei obiectului cererii invocata din oficiu; a respins cererea privind pe reclamanta V. C. în contradictoriu cu pârâții P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR, și M. A. M., ca fiind ramasa fara obiect.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, recurenta – reclamantă V. C., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii excepției lipsei obiectului cererii și, judecând pe fond, să se dispuna admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, pentru următoarele motive:
În primul rând, recurenta a menționat că înțelege să critice prin această cale de atac doar considerentele și dispozitivul cu privire la punctul III din sentința recurată, respectiv cu privire la excepția lipsei obiectului cererii, restul soluțiilor pronunțate de Tribunal fiind legale și temeinice (privitoare la respingerea excepției inadmisibilității cererii și a tardivității plângerii prealabile).
În acest sens, s-a solicitat să se observe că de la punctele 16 la 25 din hotărârea primei instanțe se argumentează în favoarea tezei potrivit căreia prezenta cerere a rămas fără obiect, în ciuda nelegalităților procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor constatate în mod corect chiar de către Tribunal.
Astfel, prima instanță a recunoscut practic motivul de nelegalitate a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, însă cu toate acestea a preferat să îi confere eficiență juridică și să admită excepția rămânerii fără obiect a prezentei cauze, motivat de împrejurarea că efectele juridice ale actului administrativ a cărei suspendare a fost ceruta s-au produs deja. În condițiile în care recurenta a solicitat suspendarea Autorizației de construire nr. 433/_ din 06.07.2012, iar pârâta M. A. M. a prezentat procesul-verbal nr._/16.05.2013 prin care s-ar fi constatat recepția la terminarea lucrărilor, evident că la o analiză superficială prezenta cauză pare a fi rămasă fără obiect.
Totuși, recurenta a sustinut ca soluția Tribunalului este greșită, pentru ca împrejurarea că, la data de 16.05.2013, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor, fiind încheiat la aceași dată Procesul-verbal cu nr._, nu produce nicio consecință asupra prezentei acțiuni, în condițiile în care înscrisul respectiv este lovit de nulitate absolută pentru nerespectarea dispozițiilor art. 8 alin. 2 din H.G. nr. 273/1994. Ca atare, un act juridic lovit vădit de nulitate absolută nu poate fi opozabil recurentei, astfel că pretinsa recepție la terminarea lucrărilor este ineficientă din punct de vedere juridic, fiind fără nicio consecință în raport cu prezenta cerere de chemare în judecată.
În aceste condiții, recurenta a înțeles să invoce excepția de nelegalitate a Procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr._/16.05.2013, în temeiul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și în temeiul art. 8 alin. 2 din H.G. nr. 273/1994, solicitând admiterea excepției și neluarea în considerare a acestui act administrativ în soluționarea prezentei cauze. A precizat recurenta că Procesul-verbal amintit este un act administrativ individual, fiind astfel supus controlului de legalitate prin intermediul excepției invocate. Mai mult, întrucât întreaga soluție dată de Tribunal are la bază acest act administrativ, rezultă că și condiția ca de actul administrativ să depindă soluționarea litigiului este îndeplinită, astfel că toate cerințele impuse de art. 4 din Legea nr. 554/2004 sunt întrunite, motiv pentru care s-a solicitat admiterea excepției și neluarea în considerare a Procesului-verbal mai sus menționat cu ocazia soluționării prezentei cauze.
Ca atare, constatând că cererea de chemare în judecată nu a rămas fără obiect, prin îndepărtarea Procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr._/16.05.2013 din ansamblul probator în soluționarea prezentei cauze,recurenta a solicitat să se observe că Tribunalul nu a evocat fondul litigiului, pronunțând o soluție strict în baza excepției amintite mai sus.
În consecință, se impune casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei în fond de către instanța de recurs, în temeiul art. 498 alin. 1 C. proc. civ.
Pentru aceste motive, recurenta a înțeles a reitera criticile de nelegalitate ale Autorizației de construire a cărei suspendare o solicita în vederea pronunțării asupra fondului problemei cu care a investit instanța.
În primul rând, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, recurenta a menționat ca principal argument pentru admiterea acțiunii formulate ilegalitatea vădită a actelor administrative atacate în prezenta cauză. Astfel, a menționat că autorizația de construire a fost emisă cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, nefiind respectate normele ce reglementează regimul juridic al construcțiilor, identificând ca o problemă majoră aceea a nerespectării volumetriei și a regimului de înălțime a construcției ce se edifică la adresa din București, ., Sector 1.
Astfel, în primul rând s-a solicitat să se observe că în cuprinsul Certificatului de urbanism nr. 540/_ din 26.04.2012 emis la solicitarea pârâtei M. A. M. în vederea efectuării lucrărilor de construcție la adresa din București, ., Sector 1 se arată expres că imobilul este cuprins în Zone Construite Protejate cu grad de protecție maxim. De asemenea, situația propusă de către pârâtă constă în realizarea unei clădiri având funcția de locuire și regim de înălțime S+P+3E+4Eretras și împrejmuire teren. Mai departe, în același înscris se arată indicatorii urbanistici incidenți pentru zona respectivă: în insule de locuințe izolate, cuplate, POTmax = 40%, respectiv 50%; CUTmax = 1,8; Hmax = 13m; Hmin - 10m. Peste înălțimea admisă se acceptă realizarea unui singur nivel (3,00 m) retras la 1,50 m fată de planul vertical al fațadei.
Din cele de mai sus rezultă în consecință că verificarea Autorizației de construire în cauză este direct influențată de conținutul Certificatului de urbanism, conținut cu care trebuie să corespundă - sau altfel spus, ale cărui limite trebuie să le respecte în mod obligatoriu. Astfel, Autorizația de construire nr. 433/06.07.2012 arată aceiași indicatori urbanistici.
Comparând cele două înscrisuri, s-a menționat faptul că în cuprinsul Autorizației de construire nu este menționată înălțimea maximă permisă (Hmax) pentru noua construcție, fiind menționat doar regimul de înălțime, respectiv S+P+3E. Această omisiune a actului administrativ în cauză, urmează a fi interpretată prin coroborarea conținutului Autorizației de construire cu cel al Certificatului de urbanism, de unde rezultă că pentru ipoteza unui regim de înălțime de S+P+3E, înălțimea maximă permisă pentru această zonă este de 13 metri. De altfel, indicatorii urbanistici cuprinși în Certificatul de urbanism arată foarte clar limitele de înălțime maxim admise pentru imobilul în cauză: astfel, se arată că înălțimea maximă permisă este de 13 metri, menționându-se o singură derogare: «Peste înălțimea admisă se acceptă realizarea unui singur nivel (3,00m) retras la 1,50m față de planul vertical al fațadei». Din condițiile impuse prin Certificatul de urbanism rezultă că înălțimea maximă admisă este de 13 metri, cu posibilitatea suplimentării acesteia cu încă maximum 3 metri, însă doar în ipoteza în care această depășire a cotei de 13 metri este făcută print-un etaj retras, ce nu poate fi mai înalt de limita arătată mai sus, aceea de 3 metri.
Raportat la cele arătate anterior, recurenta a mentionat ca Memoriul tehnic general - ca act ce a stat la baza emiterii Autorizației de construire - prezintă construcția nouă ca având regimul de înălțime S+P+3E si o înălțime maximă de 14,5 metri.
Împrejurarea că în Autorizația de construire nu mai este prevăzut un etaj retras - cum apare în conținutul Certificatului de urbanism - nu atrage nelegalitatea autorizației, însă în mod obligatoriu atrage incidența limitelor de înălțime prevăzute expres în cuprinsul Certificatului de urbanism pentru această situație.
Ca atare, dacă noua construcție nu are prevăzut și un al patrulea etaj, retras în raport cu fațada, rezultă că nu se poate aplica derogarea de încă 3 metri suplimentari, astfel că limita maximă a înălțimii construcției trebuia să fie de 13 metri. Din înscrisuri - chiar din cele ale pârâtei M. A. M. - rezultă însă contrariul. În primul rând, fără a avea prevăzut un etaj retras, noua construcție are indicată în Memoriul tehnic o înălțime maximă de 14,50 metri, care de la bun început denotă o depășire cu 1,50 metri a regimului de înălțime permis pentru această zonă.
Raportat la cele expuse, rezultă ca nivelul maxim al construcției este arătat în Proiectul tehnic ca fiind de 13,20 metri, fără a cuprinde un eventual etaj retras. Această înălțime este însă calculată de la cota ± 0.00, cotă ce este convențional stabilită de către proiectant, fiind cu 2,80 metri peste nivelul real al solului (cota teren natural este mențională la - 2,80 metri). Din toate aceste calcule rezultă că pentru a determina înălțimea reală a construcției ce se edifică în temeiul Autorizației de construire contestată în cauză trebuie apreciata înălțimea declarată de către proiectant, de 13,20 metri, înălțime care însă nu este calculată de la cota terenului natural, acesta fiind cu 2,80 metri mai jos decât cota convențională de la care s-au măsurat cei 13,20 metri. Aceasta înseamnă că la înălțimea declarată de 13,20 metri au fost adăugate diferența între cota convențională și cota terenului natural, adică încă 2,80 metri, de unde rezultă o înălțime totală a clădirii de 16 metri.
Recurenta a considerat că rezultă nelegalitatea Autorizației de construire, având în vedere că pentru regimul de înălțime propus autorizării, cel de S+P+3E, înălțimea maximă permisă prin Certificatul de urbanism este de numai 13 metri, nicidecum de 16 metri, cât a propus și edificat pârâta M. A. M.. Aceasta, cu atât mai grav cu cât depășirea înălțimii de 13 metri ar fi fost permisă doar în cazul unui etaj suplimentar retras, însă în situația de față de la bun început este exclusă această ipoteză deoarece nici proiectul tehnic și nici Autorizația de construire nu prevăd un asemenea etaj. Având în vedere depășirea evidentă cu 3 metri (fiind o clădire cu înălțime de 16 metri în loc de maximum 13 metri) a limitei maxime de înălțime permisă în zonă, construcția nouă ce se edifică în ., Sector 1 este realizată în baza unui plan tehnic și a unei autorizații de construire nelegale. În condițiile în care proiectul tehnic nu respectă indicatorii de urbanism obligatorii pentru zona în cauză rezultă că emiterea unei Autorizații de construire în temeiul unei documentații ilegale este, la rândul său, ilegală.
Din cele expuse mai sus se poate observa cu ușurință nelegalitatea Autorizației de construire care este emisă având la bază o documentație tehnică ce încalcă regulile obligatorii de urbanism, astfel că acțiunea recurentei nu este doar admisibilă, ci și întemeiată deoarece chiar și printr-o analiză sumară, de simplă comparare a unor acte administrative și tehnice se poate constata necorelarea acestora, nerespectarea condițiilor generale impuse prin Certificatul de urbanism și, în acest fel, nelegalitatea Autorizației de construire emisă în această manieră.
Ca atare, s-a solicitat sa se constate incidența art. 488 alin. 1 C. proc. civ. ca motiv de recurs deoarece Tribunalul a făcut o greșită aplicare a normelor materiale - admițând în mod nefondat excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată. Mai mult, deoarece a soluționat cauza fără a cerceta fondul litigiului, s-a solicitat casarea sentinței recurate și rejudecarea fondului de către instanța de recurs, având în vedere atât specificul cauzei și natura urgentă, cât și mijloacele de probe constituite exclusiv din înscrisuri, ceea ce permite inclusiv instanței de recurs soluționarea fondului. Astfel, casând sentința Tribunalului și rejudecând în fond, s-a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În drept, art. 488 alin. 1 pct. 8, art. 498 alin. 1 C. proc. civ.
Pârâtii P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, M. BUCUREȘTI – prin Primar și M. A. M., au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta.
Reclamanta V. C. a formular raspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea invocării excepției de nelegalitate, potrivit dispozițiilor art. 248 Noul Cod procedură civilă, Curtea apreciază excepția ca fiind inadmisibilă, pentru următoarele motive:
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007, „legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”.
Conform art. alin.2 Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.
Or, în cauză, Curtea nu este învestită cu soluționarea pe fond a cauzei, obiectul prezentei cereri fiind suspendare act administrativ.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ propriu – zis se înțelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
Or, procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr._/16.05.2013, nu întrunește cerințele legale mai-sus menționate, nefiind emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, astfel încât nu reprezintă un act administrativ.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că excepția de nelegalitate a procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor este inadmisibilă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes, invocate de pârâta M. A. M., prin întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Intimata și-a întemeiat excepțiile pe dispozițiile art. 32 C.pr.civ. " Orice cerere poate fi formulata si susținuta numai daca autorul acesteia (...) are calitate procesuala (...) si justifica un interes."
Cu privire la calitatea procesuala activa, intimata a susținut că recurenta - reclamanta a făcut numai o afirmație potrivit căreia numele si domiciliul acesteia sunt cele menționate in acțiune, fara sa faca o minima dovada din care sa rezulte ca locuiește acolo unde declara si ca ar avea un drept subiectiv juridiceste ocrotit de lege.
Cu privire la interes, intimata a considerat că recurenta - reclamanta nu a dovedit ce drept subiectiv i s-a incalcat sau ce interes legitim ocrotit de lege si care este actual i-a fost vătămat prin emiterea autorizației de construire.
Curtea reține că în conformitate cu disp. Art.1 alin.1 și 2 din Legea nr. 554/2004:
(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.
(2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.
Reclamanta a menționat în cuprinsul cererii de chemare în judecată faptul că domiciliaza în imediata vecinătate a locului în care se desfășoară lucrările de construcție autorizate prin actul administrativ a cărei suspendare o solicita. Acest fapt rezultă și din adresa de domiciliu a reclamantei - București, ., sector 1, coroborat cu adresa imobilului în construcție - București, ., sector 1.
Recurenta reclamantă a susținut, de asemenea în cuprinsul acțiunii, că este direct afectată de modul de desfășurare a acestor lucrări, precum și de finalitatea lor, are tot interesul în a se informa și a se asigura că întreaga lucrare este realizată în conformitate cu normativele în materia construcțiilor și urbanismului.
Pe de altă parte, intimata pârâtă nu a prezentat niciun fel de dovezi în susținerea excepțiilor invocate, solicitând ca reclamanta să dovedească că locuiește la adresa menționată precum și dreptul vătămat prin edificarea construcției.
Or, Curtea apreciază că reclamanta recurentă a justificat, prin motivele de fapt și de drept expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată, atât calitatea procesuală cât și interesul în promovarea acțiunii, motiv pentru care, potrivit dispozițiilor art. 248 Noul Cod procedură civilă, va respinge excepția lipsei calității procesuale active, și excepția lipsei de interes, ca neîntemeiate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, prin Primar, invocate de acesta prin întâmpinare, Curtea reține că din toată documentația ce a stat la baza emiterii autorizației de construire, inclusiv aceasta din urmă, rezultă ca emitentă Primăria Municipiului București - P. G..
Conform art. 2 alin.1 din Legea Nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții: Autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și postutilizarea construcțiilor.
De asemenea art.4 alin.1: Autorizațiile de construire se emit de președinții consiliilor județene, de primarul general al municipiului București, de primarii municipiilor, sectoarelor municipiului București, ai orașelor și comunelor pentru executarea lucrărilor .
Art. 7: (1) Autorizația de construire se emite pentru executarea lucrărilor de bază și a celor aferente organizării executării lucrărilor, în cel mult 30 de zile de la data depunerii documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții
(1^2) Documentația pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții se depune și se înregistrează la autoritatea administrației publice competente numai dacă solicitantul prezintă toate documentele prevăzute la alin. (1).
Prin urmare, în procedura finalizată cu emiterea autorizației de construire are atribuții și M. București, prin Primar, motiv pentru care va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, prin Primar.
Analizând recursul prin prisma motivelor de casare invocate, Curtea îl constată nefondat pentru următoarele argumente:
Motivul de casare identificat de Curte pe baza susținerilor din cererea de recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC, respectiv „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.
Potrivit art.14 din legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Rezultă deci că pentru suspendarea unui act administrativ, care reprezintă o măsură ce se dispune în cazuri excepționale, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea suspendării pentru prevenirea unei pagube iminente.
În sensul acestei legi, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit.t) și ș).
În speță, examinând sumar actele dosarului, fără a fi posibilă antamarea fondului în această etapă a procedurii, prima instanță a concluzionat în mod corect, că la data de 16.05.2013, conform Procesului verbal de receptie la terminarea lucrarilor nr._, Comisia de receptie a constatat finalizarea lucrarilor de constructii in baza autorizatiei de construire la a carei suspendarea se tinde prin cererea dedusa judecatii.
Față de dispozițiile art. 1 din Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora aprobat prin H.G. nr. 273/1994 procesul-verbal de receptie la terminarea lucrarilor nu face altceva decat sa ateste identitatea intre ceea ce s-a construit si ceea ce a fost autorizat sa se construiasca. Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, operatiunile tehnico-administrative si materiale necesare pentru punerea in executare a autorizatiei de construire s-au finalizat cel mai tarziu la data de 16.05.2013 (art. 26 din Regulament), data la care efectele autorizatiei in discutie s-au epuizat.
Prin urmare, corect instanța de fond a respins cererea ca fiind ramasa fara obiect, motiv pentru care, in baza art. 496 NCPC si art. 14 din legea nr.554/2004, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
In conformitate cu disp. art. 451Noul C. pr. Civila, Cuantumul cheltuielilor de judecată:
(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.
(2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată – recurs suspendare act administrativ, respectiv complexitatea redusă a acesteia, la fond cererea fiind respinsă ca rămasă fără obiect, precum și activitatea desfășurată de avocat, cauza fiind soluționată la primul termen de judecată, Curtea va face aplicarea art. 451 alin. 2 C. proc. civ., reducând partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat și va obliga recurenta la plata sumei de 5.000 lei, cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă M. A.-M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge excepția de nelegalitate a procesului-verbal de recepție, ca inadmisibilă.
Respinge excepția lipsei calității procesuale active, lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, prin Primar și excepția lipsei de interes, ca neîntemeiate.
Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă V. C. împotriva sentinței civile nr. 3741 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 28.06.2013 în dosarul nr._ /CA/2013, în contradictoriu cu intimații – pârâți P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, M. BUCUREȘTI – prin Primar și M. A. M., ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei 5.000 lei, cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă M. A.-M., cu aplicarea art. 451 alin. 2 C. proc. civ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, P. S. V. R. M. F. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – IF/2 ex/
JUD. FOND A. C. - Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1838/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1939/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
