Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5516/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5516/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 2928/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5516
Ședința publică de la 05.12.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: I. C. B.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 prin DGFPMB, împotriva sentinței civile nr. 890/19.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. D. V. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect refuz restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, la data de 8.05.2013, prin compartimentul Registratură, intimatul-reclamant a depus întâmpinare, după care,
Curtea, în raport de dispozițiile OG 74/2013 și HG 520/2013, ia act de modificările intervenite în privința denumirilor recurentei și reprezentantei recurentei, respectiv ADMINISTRAȚIA S. 6 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. nr. 890/19.02 Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFPS6, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N. D. V. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 6 PRIN D.G.F.P.M.B, a anulat decizia de calcul nr._/3.11.2010 a AFPS6, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 2629 lei reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda calculată conform art.124 din OG nr.92/2003 și a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă ca neîntemeiată de către tribunal, având în vedere că AFPS6 este emitentul deciziei de poluare în baza căreia s-a pretins și încasat suma de la reclamant, deci nu este doar un simplu încasator pentru AFM. Reclamantul este nemulțumit de suma pretinsă de AFPS6 cu titlu de taxă de poluare, a contestat această sumă, iar ca efect al nesoluționării favorabile a cererii sale de restituire a sumei a introdus acțiunea de față.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism înmatriculat anterior într-un stat membru UE, potrivit înscrisurilor de la filele 12-15. Pentru înmatricularea aceluiași vehicul în România a plătit taxă specială în cuantum de 2629 lei, potrivit chitanței de la fila 11, calculată prin decizia nr._/3.11.2010 a AFPS6 – fila 11 verso.
Tribunalul a considerat că sînt nelegale pretinderea și refuzul de restituire a taxei de către pîrîta AFPS6, cea care a calculat și a încasat suma de la reclamant, nefiind deci un simplu încasator care să se conformeze dispozițiilor AFM.
Astfel, potrivit art.3 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datoreaza aceasta taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite in Reglementarile privind omologarea de tip si eliberarea cartii de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr. 211/2003. Autoturismul reclamantului nu intra in categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare prev. de art.3 alin.2 si art.9 alin.1.
Obligatia de plata a taxei intervine cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania conform art.4 lit.a, fara ca textul sa faca distinctia nici intre autoturismele produse in Romania si cele in afara acesteia, nici intre autoturismele noi si cele second-hand. Deoarece actul normativ menționat a intrat in vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezulta ca taxa pe poluare este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima inmatriculare in Romania, nu si pentru cele aflate deja in circulatie inmatriculate in tara. Asadar, se creeaza o diferenta de tratament fiscal intre autovehiculele inmatriculate in Romania înainte și după . OUG nr.50/2008.
In expunerea de motive care insoteste proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.50/2008 depus la Parlament sub nr PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputatilor, este mentionat in mod expres ca daca nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecinta ar fi fost facilitarea intrarii in Romania a unui numar foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achizitionate datorita pretului foarte mic. Asadar, se vrea ca taxa pe poluare, al carui scop este, in principiu, corect - poluatorul plateste -, sa aiba ca efect imediat diminuarea introducerii in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru.
Însă, în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții Europene de Justiție, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizand dispozitiile OUG nr.50/2008 cu modificarile ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs in Romania sau in alte state membre UE nu se percepe taxa la o noua inmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior inmatriculat tot in Romania. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE, daca este inmatriculat pentru prima data in Romania. Reglementata in acest mod, taxa pe poluare diminueaza sau este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru: cumparatorii sunt orientati din punct de vedere fiscal sa achizitioneze autovehicule second-hand deja inmatriculate in Romania.
OUG nr.50/2008 este deci contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene, intrucat este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare in acest litigiu, favorizand astfel vanzarea autoturismelor second-hand deja inmatriculate in Romania si, mai recent, vanzarea autoturismelor noi produse in Romania. Or dupa aderarea Romaniei la UE, acest lucru nu este admisibil cand produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atat timp cat norma fiscala nationala diminueaza sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea.
Tribunalul mai remarca un alt tip de discriminare - intre persoanele care au solicitat inmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 si cele care inmatriculeaza autoturisme ulterior, doar aceste din urma persoane platesc taxa de poluare, desi este evident ca polueaza si autoturismele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizata de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul inmatricularii, desi din preambulul OUG nr.50/2008 rezulta ca s-a urmarit asigurarea protectiei mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru imbunatatirea calitatii aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate in trafic, potrivit principiului poluatorul plateste.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că taxa a fost în mod nelegal pretinsă de organele fiscale reclamantului, astfel că sunt îndeplinite cerințele art.1 al.1, 2 al.2 și 8 al.1 din legea nr.554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prev. art.18 al.1 din legea nr.554/2004 republicată, tribunalul a admis acțiunea în parte, a anulat decizia nr._/3.11.2010 a AFPS6 și a obligat pârâta AFPS6 să restituie reclamantului suma de 2629 lei reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda calculată conform art.124 din OG nr.92/2003, neputând fi primită cererea de obligare la plata dobânzii legale de la data plății taxei în condițiile în care primează dispozițiile legii fiscale care au caracter special.
Tribunalul a respins cererea de chemare în garanție a AFM, formulată cu motivarea că taxa se face venit la Fondul pentru Mediu. Reclamantul este nemulțumit de suma pretinsă de AFPS6 cu titlu de taxă de poluare. AFPS6 este instituția care a pretins și a încasat suma calculată prin decizie proprie, nefiind deci un simplu încasator care să se conformeze dispozițiilor AFM.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 prin DGFPMB solicitând, în principal, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii principale, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, iar în situația menținerii soluției asupra cererii principale, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în garanție formulată de recurenta pârâtă în contradictoriu cu AFM.
În motivare arată că prima instanță nu a ținut seama de prevederile art. 1 din OUG nr. 50/2008 din care rezultă că nu există un raport juridic fiscal privind încasarea taxei, care să fie stabilit între intimatul-reclamant și recurenta-pârâtă, beneficiarul taxei de poluare fiind AFM .
Pe fondul cererii principale, arată că nu erau incidente prevederile art. 110 TFUE. Tratatul nu interzice perceperea unei taxe precum taxa în cauză, discuțiile putând privi numai modul de calcul al acestei taxe. Susținerea instanței de fond în sensul că taxa de poluare a introdus un regim fiscal discriminatoriu este greșită, întrucât taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine.
Restituirea solicitată de reclamant nu poate fi încadrată în niciuna dintre situațiile stabilite de art. 117 C.pr. fiscală.
Nu erau îndeplinite nici condițiile pentru acordarea dobânzii, întrucât aceasta nu s-a solicitat în procedura administrativă.
Cât privește cererea de chemare în garanție, se impunea admiterea ei în raport de prevederile art. 1 din OUG nr. 50/2008 și art. 60 C.pr.civ., câtă vreme recurenta a avut numai atribuția legală de stabilire a cuantumului taxei, raportul juridic de drept fiscal existând între reclamant și AFM.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate, Curtea constată următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente în cererea principală a fost în mod legal și temeinic respinsă de către prima instanță, având în vedere care sunt părțile raportului juridic în cauză. Prin cererea introductivă s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitată de către reclamant, invocându-se refuzul nejustificat al pârâtei de a proceda la restituire, în baza cererii adresate pe cale administrativă de către reclamant.
Prin urmare, raportul juridic de drept administrativ invocat în cauză are ca părți pe reclamantă și pe pârâta A Sector 6 a Finanțelor Publice, în calitate de organ fiscal care a emis decizia de calcul a taxei de poluare, care a încasat taxa și care a refuzat restituirea acesteia la cererea reclamantei.
Aspectul invocat de recurentă în susținerea excepției, privitor la virarea taxei încasate într-un cont deschis pe numele Administratiei F. pentru Mediu, nu este de natură să înlăture legitimarea sa procesuală pasivă în cererea reclamantei.
Cât privește fondul cererii principale, prima instanță a procedat la o corectă analiză a compatibilității dispozițiilor din OUG nr.50/2008 care au instituit taxa de poluare cu dispoz. art. 110 TFUE (fost art. 90 alin. 1 TCE).
În conformitate cu prevederile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, a instituit un regim discriminatoriu pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare este destinată să diminueze introducerea în România a unor vehicule de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze vehicule de ocazie similare deja înmatriculate în România.
Prin urmare, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, astfel că refuzul autorității pârâte de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare este un refuz nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, împrejurare constatată legal de instanța de fond.
Este esențială în cauză Hotărârea Curții de Justiție pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., prin care, pe calea procedurii întrebării preliminare, Curtea de decis că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Jurisprudența CJUE creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N., prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008 creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate să respecte interpretarea Curții.
Instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora, în speță O.U.G. nr. 50/2008 (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24).
În altă ordine de idei, cererea de restituire a taxei de poluare a fost corect adresată pe temeiul dispozițiilor art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod, în acest sens pronunțându-se și ÎCCJ, prin decizia nr. 24/14.11.2011, pronunțată în recurs în interesul legii.
Cât privește dobânda acordată, Curtea constată că, prin cererea administrativă adresată de intimatul-reclamant pentru restituirea taxei de poluare, s-a solicitat și acordarea dobânzii legale aplicată asupra debitului principal. Prin dobândă legală în materie fiscală se înțelege dobânda calculată conform art. 124 C. proc. fiscală, datorată în cazul nesoluționării în termen a cererii de restituire.
Cât privește soluția pronunțată în privința cererii de chemare în garanție a AFM, Curtea constată că prima instanță a reținut greșit lipsa de relevanță a destinației sumei încasate cu titlu de taxă de poluare și care, potrivit OUG nr. 50/2008, s-a făcut venit la un buget distinct administrat de chemata în garanție. Această împrejurare este relevantă în raporturile dintre pârâtă și chemata în garanție, iar posibilitatea reglării situației prin mecanisme bugetare nu este de natură a împiedica exercitarea acțiunii în garanție, în cauză fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 60 C.proc.civilă raportat la prevederile art. 1 din OUG nr. 50/2008, existând o obligație a chematei în garanție de despăgubire a obligatei din cererea principală. În acest sens sunt și prevederile art.13 din Legea nr.9/2012, conform cărora cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz.
Pentru toate aceste motive, Curtea în temeiul art. 312 alin. 2 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ. va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată în sensul admiterii cererii de chemare în garanție, respectiv obligării chematei în garanție AFM să achite A. sector 4 F.P. București suma la plata căreia aceasta din urmă a fost obligată în favoarea reclamantei, menținând restul dispozițiilor sentinței.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 6 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 890/19.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. D. V. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifica sentința recurată în sensul admiterii cererii de chemare în garanție a AFM.
Obligă chemata în garanție AFM să achite pârâtei Administrației sectorui 6 a Finanțelor Publice suma de 2629 lei, cu dobânda calculată conform art. 124 din C.pr.fiscală.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.12.2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
B. L. PATRAȘ | E. C. V. | M. N. |
GREFIER |
I. C. B. |
Red. VEC/Tehnored. B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3961/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1136/2013. Curtea de... → |
|---|
