Pretentii. Decizia nr. 3961/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3961/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 5288/87/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.3961
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 07.10.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE M. - C. I.
JUDECĂTOR O. S.
JUDECĂTOR V. N.
GREFIER D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare cererea de recurs formulată de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A. împotriva sentinței civile nr.1188/11.12.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman în contradictoriu cu intimata reclamantă Ț. M. C. având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că intimata reclamantă a fost citată cu un exemplar al motivelor de recurs și că la data de 24.07.2013 a depus întâmpinare într-un singur exemplar. Totodată se arată că se solicită judecata în lipsă, conform disp.art. 242 pct 2 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, precum și solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului din prezenta cauză:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr._, reclamantul Ț. M. C., cu domiciliul in A., jud.Teleorman a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice A., județul Teleorman pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea sumei de 2558 lei cu titlul de taxa de poluare actualizata cu inflația de la data plații (2.03.2009) si pana la data achitării efective precum si la plata dobânzilor legale aferente, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești și pana in momentul achitării efective conform OG 92/2003.
În motivarea acțiunii reclamantul arată, în esență, că nu este in ipoteza unei "prime înmatriculări" a autoturismului - ci in ipoteza "înmatriculării subsecvente, in România" - in cauza nu sunt incidente disp. art. 5 din OUG 50/2008(0 U G 50/2008 abrogata prin Legea 9/2012,lege suspendata prin OUG 1/2012) ci disp. art. 23 CE, 25 CE, 90 din Tratatul UE.
A achitat taxa de poluare si in România pentru a-și inmatricula mașina, Volkswagen Golf an fabricație 2003, Olanda, plata taxei fiind o condiție obligatorie impunsa de stat, insa apreciează ca taxa este nelegal perceputa de Statul R. - Stat de D. si Stat membru al Uniunii Europene si ea trebuie restituita, in caz contrar statul imbogatindu-se fara justa cauza pe seama mea, cu ignorarea tratatelor la care este parte si care se aplica cu prioritate in dreptul intern.
Cererea de restituire a taxei de poluare este urmarea măsurii administrative nelegale a incasarii sumei si nu are legătura cu legalitatea sau nelegalitatea deciziei de calcul a taxei.
Susținerea de mai sus are in vedere faptul ca in aplicarea jurisprudenței T., Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat ca "art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională".
C.J.C.E., in cauza Michel Humblot, similara cazului taxei speciale din legislația romaneasca, a arătat ca "statele au libertatea sa taxeze cum doresc autovehiculele ce circula pe drumurile lor publice, insa acest sistem de taxare nu trebuie sa intre sub incidența articolului 90 din Tratatul C.E., adică sa nu fie discriminatoriu".
Desi Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat in 7 aprilie 2011 în afacerea T., Guvernul României refuză să ia orice măsuri pentru a pune în aplicare hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene asa incat numai instanțele de contencios fiscal, în temeiul art. 148 din Constituția României, pot dispune in legătura cu cererile de restituire a taxelor de poluare achitate cu ocazia înmatriculării unor vehicule de ocazie după data de 1.01.2007.
In raport de deciziile Curții Europene de Justiție toate cererile de restituire formulate de contribuabili în interiorul termenului de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 135 C. proc. fiscala sunt admisibile, pentru simplul motiv că taxa de poluare este incompatibilă cu dreptul european.
Este discutabil daca decizia de calcul a taxei de poluare este sau nu un act administrativ fiscal, insa este de necontestat ca anularea deciziei de calcul nu ar produce practic niciun efect juridic și că procedura contestației îndreptate împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu reprezintă un "recurs efectiv" în sensul art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Poziția exprimata prin aceasta cerere este consonantă cu jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
La data de 15.11.2012 pârâta AFP A. a formulat întâmpinare prin care a solicitata anularea acțiunii ca nefondată din următoarele considerente:
A Acțiunea reclamantului nu este admisibila pentru motivul ca nu a fost indeplinita procedura prealabila, deoarece acțiunea a fost depusă de către o persoană fără calitate procesuală activă.
Cu privire la invocarea jurisprudentei Curții Europene, considera ca spetele pe care le menționează reclamantul nu sunt aplicabile in aceasta cauza fiindcă nu exista similitudine de obiect.
Mai mult, prin pronunțarea din 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu a dispus trimiterea cauzei pentru a fi analizata pe fond si România nu a fost obligata la restituirea taxei, ci s-a dispus analizarea individuala a fiecărei cauze, ca atare susținerea reclamantului ca România refuza sa se conformeze acestei recomandari(fara putere de lege) este nefondata si trebuie apreciat efortul legiuitorului de a institui o taxa pe principiul „poluatorul plătește" care sa fie justa, rezonabila si in concordanta cu prevederile dreptului european. Având in vedere cele expuse, consideram ca prevalarea greșita de norme neaplicabile in acesta speța nu trebuie sa inducă in eroare instanta fiindca supremația dreptului european nu este probata in cererile de restituire din moment ce România nu a fost obligata de Curtea de Justiție a Uniunii Europene sa respecte dreptul comunitar si sa restituie astfel de taxe.
Pe fond, solicită instanței sa respingă acțiunea ca nefondată pentru motivul că reclamantul nu se afla in vreun caz expres prevăzut de lege pentru a fi exonerat de plata taxei auto, așa cum prevede art. 3 din O.U.G. nr. 50/2008 și nici nu poate fi vorba de eroare de calcul din moment ce există program informatic național, unitar care stabilește cuantumul taxei după caracteristici tehnice și parametri ce reies din talonul auto si fisa emisa de R.A.R.. Acest program este special elaborat pentru Ministerului Finanțelor Publice și in deplina concordanță cu prevederile si anexele de calcul ale O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Taxa colectată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 este efectul juridic al cererii unilaterale a contribuabilului reclamant, reprezintă un act de voință al acestuia și nu prezintă niciun viciu ce ar atrage nulitatea absolută. Faptul că ,dupa înmatricularea autovehiculului, reclamantul iși exprima o voința contrara celei exprimate în solicitarea de a i se calcula taxa pe poluare și confundă taxa de primă înmatriculare la care s-a renunțat cu taxa pe poluare, nu oferă legitimitate prezentei acțiuni.
Cu privire la neconcordanța dintre dreptul românesc si dreptul european, aceasta nu există în fapt și acest aspect reiese din răspunsul pe care Comisia pentru petiții din cadrul Parlamentului European l-a dat la petiția nr. 1717/2008. Astfel, s-a stabilit prin acest răspuns că ,prin adoptarea de către statul român a O.U.G. nr. 50/2008, asa cum a fost modificata, nu mai există neconcordanța între dreptul european și dreptul intern si Curtea Europeana nu poate declara admisibile acțiunile contra statului român având ca obiect taxa de prima inmatriculare ca fiind contrară principiului liberei circulații a bunurilor în comunitatea europeana . Mai mult, pana in momentul redactării prezentei întâmpinări, Curtea Europeana nu a admis niciuna din acțiunile cetățenilor romani privind taxa plătită in temeiul O.U.G. nr. 50/2008, in acest sens pronuntandu-se si reprezentantul Institutului N. al Magistraturii B. Andresan, formator I.N.M., catedra de drept UE, cu ocazia dezbaterii pe tema aplicării hotărârii preliminare in cauza C-402/2009, T. contra României.
In ceea ce privește legalitatea cuantumului taxei, prin modificarea adusa legislației in domeniu (Legea nr.9/2012) s-a statuat ca toti contribuabilii care au achitat taxa calculata pe legea veche pot uza de dreptul de a cere recalcularea acestei taxe pe emisii poluante, având astfel posibilitatea de li se restitui o parte din banii plătiți ca taxa pe poluare si nu credem ca este posibil sa se dispună prin hotărâre judecătoreasca peste dispozițiile legale daca prin recalculare nu i s-a admis restituirea unui procent din taxa.
Examinând actele și lucrările dosarului Tribunalul a reținut următoarele:
În temeiul art.137 Cod procedură civilă, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active deoarece reclamanta a depus actul de moștenire a defunctului său tată Ț. .
Cu privire la fondul cauzei Tribunalul a retinut ca taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepe, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru U.E., dacă sunt înmatriculate pentru prima dată în România .
Actul normativ menționat exceptează de la plata taxei de poluare, autoturismele produse în România sau în alte state membre UE, dacă au fost anterior înmatriculate tot în România .
Reglementată în acest mod, OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second – hand deja înmatriculate în România și după adoptarea OUG nr. 218/2008, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Art. 90 par.l din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene prevede: ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor nationale similare”.
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Ori, art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare . Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a OUG 50/2008.
Reclamanta a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național. Acesta rezultă din două argumente:
De la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene:. Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speță, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă de abia în anul 2008.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit că judecătorul national este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate.
Cum această taxă nu este percepută persoanelor care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008 în condițiile în care și autoturismele acestei categorii de persoane poluează, iar din preambulul OUG 50/2008 rezultă că prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, incompatibilitatea acestor prevederi cu art. 90 din Tratatul CE este evidentă.
În această situație, față de scopul urmărit prin adoptarea OUG 50/2008, potrivit principiului „ poluatorul plătește, o astfel de taxă de poluare trebuia instituită pentru toate autoturismele aflate în trafic și nu doar pentru cele înmatriculate după data de 1 iulie 2008.
Astfel, prin OUG nr. 218/2008, a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2000 cm 3 care se înmatriculează pentru prima dată în România, în perioada 15.12.2008 – 31.12.2008, așa încât consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism deja înmatriculat în România .
Mai mult, prin aceste prevederi, se protejează producția internă, împrejurare ce rezultă și din preambulului OUG 218/2008 în care se relevă scopul urmărit de Guvernul României la adoptarea acestei ordonanțe de urgență, respectiv luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească.
O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu ), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amministrazione delle finanze dello Stato – în speță, taxă menită să descurajeze importul de banane în Italia).
Asupra încălcării art 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. G. Roders BV ș.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen (discriminare între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia (bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia).
Ori, este evident că această discriminare a fost introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei interne, ceea ce denotă incompatibilitatea acestei forme a taxei de poluare cu dreptul comunitar.
Aceasta incompatibilitate a fost confirmata prin decizia Curtii de Justitie a Unuiunii Europene din 7 aprilie 2011, in cazul T. v.s. Romania.
În consecință, constatând că taxa achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratat CE precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, data la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța apreciază ca neconforma cu dreptul comunitar taxa de poluare plătită de către reclamant cu chitanța . nr._/02.03.2009 emisa de catre AFP A. privind calculul taxei de poluare.
Prin Decizia nr. 24/2011 a ICCJ privind solutionarea unui recurs în interesul legii s-a reținut că că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit cu claritate că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 inclusiv cu modificările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 17/2011 (potrivit paragrafului 27 din hotărârea preliminară prin care s-a soluționat Cauza C-263/10, N.), contravine dispozițiilor art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene. Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale. Înalta Curte a reținut că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală. Soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Referitor la acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, Tribunalul reține că legislația care reglementează dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este dispusă de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, potrivit căruia, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil, astfel cum a solicitat reclamantul.
Astfel, potrivit prevederilor fiscale mai sus enunțate, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Prin coroborarea dispozițiile enunțate, Tribunalul a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamantul Ț. M. C. în contradictoriu cu pârâta AFP A. și a dispus restituirea sumei de 2558 lei plătită prin chitanța . nr._/02.03.2009 cu dobânda prevăzută de codul de procedură fiscală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A. prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea în tot a sentinței atacate.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că sentința criticată este pronunțată după data de 14.11.2012, dată la care Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr.24/2011. Consideră recurenta pârâtă că din acest motiv instanța de fond a apreciat ca ilegală decizia de calcul al taxei de poluare și a dispus restituirea taxei fără a ține cont ca reclamantul a sesizat instanța înaintea îndeplinirii procedurii prevăzute de Legea 9/2012 care permite recalcularea taxei și restituirea diferenței de bani.
Atât acțiunea formulată de reclamant cât și sentința criticată dezbat în favoarea reclamantului aspecte de drept european, însă instanța ar fi trebuit să țină cont de următoarele aspecte:
- Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s-a pronunțat decât în cadrul procedurii preliminare în două cauze cu care a fost sesizată: T. și N., ca atare nu se poate institui cu putere de lege taxa colectată în temeiul OUG nr.50/2008 contravine dreptului comunitar;
- Dacă aspectele de drept erau lămurite, Institutul Național al Magistraturii s-ar fi pronunțat ferm în aplicarea corectă a legii, îndrumând spre respectarea principiului unitar, însă cu ocazia dezbaterii pe tema aplicării hotărârii preliminare a CJUE în cauza C 402/09 T., dezbatere ce a avut loc la București, în data de 10 mai 2011 s-a opinat ca până și CJUE a fost reticentă în ceea ce privește taxa instituită prin OUg 50/2008.
Practica instanței de fond este aproape unitară și în sensul omiterii aplicării legii noi în raport cu cererea reclamantului, Legea 9/2012 prevede un termen în care plătitorii acestei taxe cărora li s-a aplicat OUG 50/2008 beneficiază de recalcularea taxei și restituirea diferenței, iar instanța de fond le atribuie, prin exonerarea totală de plată taxei de poluare un drept pe care în realitate nu îl au, ajungându-se astfel ca hotărârea judecătorească să aibă efecte peste prevederile legale în materie.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct 9 Cod procedură civilă.
Examinând actele dosarului Curtea va respinge recursul pentru următoarele considerente.
Curtea a constatat ca intimata a achitat taxa de poluare si in România pentru a-și inmatricula mașina, Volkswagen Golf an fabricație 2003, Olanda, plata taxei fiind o condiție obligatorie impunsa de stat, insa apreciează ca taxa este nelegal perceputa de Statul R. - Stat de D. si Stat membru al Uniunii Europene si ea trebuie restituita, in caz contrar statul imbogatindu-se fara justa cauza pe seama mea, cu ignorarea tratatelor la care este parte si care se aplica cu prioritate in dreptul intern. Curtea consideră că important este de reținut că taxa specială nu este percepută și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și care în urma vânzării suferă o nouă înmatriculare, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Comunității Europene și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară. Procedându-se astfel se constată existența unui regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană și reînmatriculate în țara noastră, în situația în care acestea au fost înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe. În conformitate cu art. 25 din Tratatul Comunității Europene, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal. De asemenea, potrivit art. 28 CE „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent”. Prin aceste dispoziții legale Comunitatea Europeană statuează unul dintre principiile fundamentale de funcționare a acesteia, și anume libertatea de circulație a mărfurilor. Tocmai pentru respectarea acestui principiu prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. noțiunea de taxă cu efect echivalent rezultă din jurisprudența Curții care constată ca fiind orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia (a se vedea în acest sens hotărârile din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C-90/94, R..p.I-4085, punctul 20, din 2 aprilie 1998, Outokumpu, C-213/96, R..p.I-1777, punctul 20, precum și cea din 5 octombrie 2006, Nadasdi și Nameth, C-290/05 și C-333/05, încă nepublicată în Recueil, punctul 399). Potrivit dispozițiilor art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”. Mai mult decât atât, Curtea a statuat deja că art. 90 CE reprezintă în cadrul Tratatului Comunității Europene o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (vezi hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium C-393/04 și C-41/05 încă nepublicată în Recueil, punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi ., punctul 45). Potrivit hotărârii CJCE în cauza T. (C 402/09), cu referire la viziunea Curții asupra acestui gen de taxe, "rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008" (paragraf 47), "cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre" (paragraf 58). În cauza N. Curtea a respins cererea de limitare în timp a efectelor hotărârii. Pe cale de consecință, efectul hotărârilor interpretative este foarte bine precizat în par. 32 din hotărârea N. (hotărârea din 7 iulie 2011): “În conformitate cu o jurisprudență constantă, interpretarea unei norme a dreptului Uniunii dată de Curte în exercitarea competenței pe care i‑o conferă articolul 267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare al acestei norme, astfel cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la .“. a. Conform unei jurisprudențe stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european [afacerea 199/82, San Giorgio, Culegere 1983, p. 3595, par. 12; afacerea C-62/93, BP Soupergaz, Culegere 1995, p. I-1883, par. 40; afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis, Culegere 2000, p. I-7145, par. 30]. Rațiunea acestui drept este aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european [Opinia Avocatului General Fennelly în afacerile reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellschaft și Hoechst]. În principiu, statele membre trebuie să ia măsuri pentru restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european [afacerile reunite C-192/95 și C-218/95, Comateb și alții, în Culegere 1997, p. I-165, par. 20]; b. Potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale. Aceste reguli trebuie să respecte însă principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practică imposibilă exercițiul drepturilor conferite de dreptul european) [afacerea C-228/96, Aprile, în Culegere 1998, p. I-7141, par. 18]. Conform Deciziei ICCJ în interesul legii nr. 24/2011: 1. Acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzute de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă; 2. Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod. Conform Deciziei CJUE în cazul C-565/2011, trebuie amintit că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65). În consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept (Hotărârile citate anterior Littlewoods Retail și alții, punctul 26, precum și Hotărârea Zuckerfabrik Jülich și alții, punctul 66). În această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctele 27 și 28, precum și jurisprudența citată). În ceea ce privește principiul echivalenței, trebuie arătat că Curtea nu dispune de niciun element de natură să dea naștere unor îndoieli în legătură cu conformitatea cu acesta a regimului în discuție în litigiul principal. Astfel, din dosarul de care dispune Curtea pare să rezulte că regimul în discuție în litigiul principal, care nu acordă dobânzi decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, se aplică tuturor sumelor care trebuie restituite de la buget, atât celor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor percepute cu încălcarea dreptului național, aspect care trebuie însă verificat de instanța de trimitere. În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 29). În speță, trebuie să se constate că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință. Văzând disp. art. 304 pct.9 cpciv., art. 304/1 cpciv., art. 305 cpciv., art. 312-316 cpciv., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A. împotriva sentinței civile nr.1188/11.12.2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman în contradictoriu cu intimata reclamantă Ț. M. C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M.-C. I. O. S. V. N.
GREFIER, D. Ș.
Jud.fond. Tribunalul Teleorman
T. N.
The.red.M.C.I
Dact D.Ș/2 ex
| ← Excepţie nelegalitate act administrativ. Hotărâre din... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5516/2013.... → |
|---|
